Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 66/2013. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 66/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-06-2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 66/F DOSAR NR._
Ședința publică din data de 26 iunie 2013
Instanța constituită din:
- Complet de judecată CF6:
Președinte – S. F.
- Grefier - E. R. G.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată în temeiul art. 2781 Cod procedură penală de către petentul C. C. împotriva rezoluției din 04.02.2013 adoptată de P. de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul nr. 274/P/2012 menținută prin Rezoluția nr. 159/II/2/2013 a Procurorului General din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. din data de 26.03.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar înstanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 25 iunie 2013 apoi, față de lipsa de timp pentru deliberare, la data de 26 iunie 2013, când,
CURTEA
Asupra acțiunii penale de față:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la nr. de mai sus, formulată de petentul C. C. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. pronunțată la data de 4 februarie 2013 în dosarul nr. 274/P/2012, s-a solicitat infirmarea acestei rezoluții ca netemeinică și nelegală și trimiterea cauzei la parchet, în vederea continuării cercetărilor, a administrării de probe noi și începerea urmării penale a persoanei interesate P. A. sub aspectul săvârșirii a șase infracțiuni de denunțare calomnioasă prevăzute de art. 259 Cod penal.
Petentul a arătat că procurorul nu a avut în vedere întreg materialul probatoriu administrat în cauză; făptuitorul P. A. a avut de la început reprezentarea că plângerile formulate împotriva sa sunt mincinoase și era conștient că petentul nu a săvârșit niciodată faptele de care a fost denunțat. Acțiunile făptuitorului au fost întreprinse cu rea credință și cu intenție directă încă de la început, acesta având a priori reprezentarea caracterului nereal al acestor plângeri.
De asemenea, petentul a mai precizat că în motivarea soluției, procurorul de caz a specificat că făptuitorul P. A. a formulat plângere și a făcut o încadrare juridică așa cum se pricepea, deși trebuie avut în vedere că făptuitorul avea calitatea de avocat și avea cunoștințe juridice.
În plus, faptele pentru care a făcut denunțuri și plângeri se regăsesc și în alte plângeri ulterioare, așa cum se arată și în înscrisurile depuse în dosar: șantaj, constituirea de grup infracțional organizat, deținere de mercur, fabricare de arme albe și alte fapte extrem de grave, cum ar fi omorul, fapt din care se deduce că făptuitorul a avut reprezentarea încă de la început că plângerile și denunțurile formulate sunt mincinoase.
Verificând plângerea formulată în raport de actele și lucrările dosarului se constată că plângerea este nefondată.
Prin rezoluția nr. 274/P/2012 din data de 4 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. s-a dispus, în baza art. 228 al. 4 rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de partea interesată P. A. – avocat în cadrul Baroului B., relativ la comiterea a șase infracțiuni de denunțare calomnioasă prevăzute de art. 259 Cod penal, cu motivarea că pentru a fi reținută infracțiunea de denunț calomnios trebuie probat, în mod indubitabil, că făptuitorul a cunoscut că acuza este una mincinoasă și a avut reprezentarea că prin depunerea plângerii penale prin care învederează respectiva acuză, învinuiește în mod mincinos persoana împotriva căreia formulează plângerea penală și că în speță nu s-a probat această reprezentare subiectivă ce constituie esența laturii subiective a infracțiunii.
În considerentele rezoluției, procurorul a mai reținut că în situația în care nu a fost posibilă probarea comiterii infracțiunii sesizate, aceasta nu conduce în mod direct la concluzia că acuza din plângerea penală este una mincinoasă, semnatarul plângerii putând avea reprezentarea subiectivă a comiterii respectivei infracțiuni reclamat comise.
În plus, Ministerul Public a mai reținut că în dosarul nr. 6345/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a intervenit împăcarea părților, una dintre părți fiind C. C., iar alta P. A. și că în această ultimă situație, atâta vreme cât C. C. a dat o declarație în sensul împăcării privind infracțiunea prevăzută de art. 213 Cod penal, nu se poate reține o acuză nefondată respectiv caracterul calomnios al denunțului penal.
Relativ la temeiul soluției pronunțate de DIICOT C., acesta a fost reprezentat de dispozițiile art. 10 lit. d C.pr.pen., întrucât specialiștii din cadrul unității de parchet au analizat conținutul infracțiunii de constituire a grupului infracțional organizat, apreciind că speța concretă nu se circumscrie elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.
Ca atare reprezentarea avocatului la momentul formulării plângerii penale, în care a reclamat comiterea mai multor infracțiuni în sarcina a trei persoane, nu poate fi apreciată ca fiind una voit deformată pentru a susține un denunț calomnios; acesta a prezentat în plângerea penală o situație de fapt pe care a încadrat-o juridic cum s-a priceput, intenția sa a fost aceea de a aduce la cunoștința organelor de urmărire penală, comiterea unor fapte contrare legii penale, (dintre care o parte s-au dovedit și s-a aplicat o amendă administrativă numitului I. G.) și nu aceea de a acuza în scop calomnios făptuitorii menționați în plângere.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., prin rezoluția nr. 159/II/2/2013, din data de 26 martie 2013 a constatat că plângerea este neîntemeiată, că soluția procurorului este conformă cu art. 203 Cod procedură penală și că în mod corect s-a apreciat că în speță nu sunt incidente textele legale menționate în cauză, reținând, în esență, că actele de cercetare efectuate de procuror a manifestat rol activ în vederea aflării adevărului, inclusiv citarea petentului pentru audiere, dar acesta nu s-a prezentat, soluția fiind motivată corespunzător în fapt și în drept.
Împotriva rezoluției menționate, petentul a formulat plângere în condițiile art. 278/1 Cod procedură penală.
Verificând plângerea formulată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, conform art. 278/1 alin. 7 Cod procedură penală, se constată că plângerea este lipsită de temei.
În primul rând, instanța are a constata că raportat la starea de fapt, petentul solicită a se constata că sesizările au fost formulate cu rea credință de către partea interesată, în sensul că acesta știa că împrejurările relatate în denunțuri nu sunt reale.
Este de observat că infracțiunea de denunțare calomnioasă se comite numai cu intenție directă, deoarece făptuitorul trebuie să cunoască împrejurarea că învinuirea adusă este mincinoasă.
În lumina acestei cerințe, în mod corect procurorul a constatat că nu este îndeplinită latura subiectivă a infracțiunii, deoarece nu s-a putut proba că partea interesată, cu intenție, a formulat acuzații mincinoase.
De altfel, Ministerul Public a efectuat acte de cercetare cu privire la aspectele cuprinse în sesizări și se constată că, de fapt, doar patru situații privesc petentul, două privesc pe numiții I. G. și B. I.; într-o situație, învinuirea a fost dovedită parțial, fiind aplicată o amendă administrativă numitului I. G., ceea ce conduce la concluzia că parțial, una din sesizări a fost întemeiată, în sensul că învinuirea era reală.
De altfel, în dosarul nr. 6345/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a intervenit împăcarea părților, dosar în care petentul C. C. era acuzat de săvârșirea infracțiuni de abuz de încredere de către partea interesată P. A.. În această ultimă situație, câtă vreme C. C. a dat o declarație în sensul împăcării cu partea interesată privind infracțiunea prevăzută de art. 213 Cod penal, nu se poate reține o acuză nefondată, respectiv caracterul calomnios al denunțului penal.
Toate aceste elemente conturează că partea interesată nu a dat dovadă de rea credință, în sensul formulării unor acuzații mincinoase, astfel că în mod corect procurorul a constatat că nu a fost dovedită vinovăția părții interesate.
Chiar dacă partea interesată are calitatea de avocat, acesta a prezentat o stare de fapt pe care a considerat necesar să o aducă la cunoștința organelor judiciare, iar calificarea juridică a acestor fapte este atributul organului judiciar și nu al persoanei care a formulat sesizarea, astfel că acest aspect este lipsit de relevanță.
Pe cale de consecință, instanța constată că rezoluția atacată este legală și temeinică și potrivit art. 278/1 alin.8 lit. a Cod procedură penală va respinge plângerea formulată de petentul C. C. și va menține rezoluția atacată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul C. C. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. pronunțată la data de 4 februarie 2013 în dosarul nr. 274/P/2012, pe care o menține.
Obligă petentul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
S. F. E. R. G.
Red.S.F./23.07.2013
Tehnored.R.G./25.07.2013
- 2 exemplare -
| ← Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
