Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 65/2013. Curtea de Apel BRAŞOV

Curtea de Apel BRAŞOV - Sentințe și decizii penale / 2016

Sentința nr. 65/2013 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 26-06-2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ NR. 65/F DOSAR NR._

Ședința publică din data de 26 iunie 2013

Instanța constituită din:

- Complet de judecată CF6:

Președinte – S. F.

- Grefier - E. R. G.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra plângerii formulată în temeiul art. 278¹Cod procedură penală de către petenta S. I. împotriva rezoluției din 29.01.2013 adoptată de P. de pe lângă Curtea de Apel B. în dosarul nr. 332/P/2012.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 17 iunie 2013 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar înstanța în vederea deliberării a amânat pronunțarea pentru data de 25 iunie 2013 apoi, față de lipsa de timp pentru deliberare, la data de 26 iunie 2013, când,

CURTEA

Asupra acțiunii penale de față:

Prin plângerea înregistrată la această instanță la nr. de mai sus, formulată de petenta S. I. împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. pronunțată la data de 29 ianuarie 2013 în dosarul nr. 332/P/2012, s-a solicitat infirmarea acestei rezoluții ca netemeinică și nelegală, motivele plângerii fiind, pe larg prezentate, la filele 22- 78, împreună cu o . acte depuse de petentă și la filele 81-95 dosar.

În esență, petenta a susținut că prin emiterea rezoluției au fost încălcate dispozițiile art. 277 Cod procedură penală care obligă procurorul să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire și să comunice de îndată persoanei modul în care a fost soluționată; plângerea a fost formulată în 12.11.2012, rezoluția fiind adoptată în data 29.01.2013, astfel că a fost depășit, în mod evident, termenul legal de soluționare a unei asemenea plângeri.

De asemenea, ordonanța a fost dată numai cu efectuarea unor acte premergătoare, aceste având rolul de a întări convingerea organului de urmărire penală că afirmațiile cuprinse în plângere sunt reale, sunt veridice.

Petenta a mai precizat ca un indiciu puternic, calitatea de persoană interzisă, lipsită de discernământ, ce nu putea să dea mandat, precum și actele semnate sau vizate de fostul prodecan, care sunt înscrisuri alterate prin aplicarea unei semnături legalizată la notar, pentru a da aparență de legalitate, de veridicitate.

A mai arătat petenta că un alt text încălcat în rezoluția adoptată, este art. 278¹al. 11Cod procedură penală, care prevede ca atunci când un judecător respinge plângerea, persoana față de care s-a dispus neînceperea sau redeschiderea urmăririi penale nu mai poate fi cercetată, în afara cazului în care se descoperă fapte sau împrejurări noi, ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală. Astfel, celelalte dosare enumerate de procuror, respectiv dosarul nr. 1849/P/2009, a cuprins fapte cunoscute până la data formulării plângerii, judecătorul a infirmat soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispunând trimiterea la parchet a dosarului în vederea începerii urmăririi penale față de avocat T. M. la data de 24.03.2011, hotărâre care nu a fost depusă la dosar.

Prezenta plângere privește fapte noi ce au fost săvârșite de intimați, față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, contrar faptului că organul de cercetare penală a constatat că la săvârșirea faptelor descrise în plângere au mai participat și alte persoane, soluția fiind eronată în sensul că trebuia să fie începută urmărirea penală față de intimații avocați T. M. și O. D., potrivit dispozițiilor legale.

Petenta a mai precizat că nu a formulat plângere împotriva Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

De asemenea, petenta a mai precizat că a fost încălcat art. 202 al. 1 fraza 2-a Cod procedură penală, întrucât au fost depuse la dosar doar hotărârile judecătorești prin care s-au confirmat soluțiile procurorilor.

Petenta a învederat și că a solicitat audierea dl. președinte al UNBR pentru a confirma că toate măsurile dispuse împotriva sa, au fost luate cu avizul tuturor membrilor Consiliului Baroului, potrivit declarației date de O. D.. Contrar acestei declarații, la solicitarea formulată de a i se comunica toate plângerile formulate împotriva sa, în răspunsul nr. 533/21.06.2011 al Consiliului Baroului se menționează că aceste plângeri se află la Comisia de Disciplină, fapt ce indică că nu a existat un astfel de aviz, astfel încât, UNBR nu are cunoștință despre situația dată, iar toate solicitările de a se ridica suspendarea exercitării profesiei, au fost respinse. De asemenea, fiind luată declarație secretarei UNBR, V. D., aceasta a declarat că nu știe nimic însă, semnătura acesteia se regăsește pe unele dintre actele privitoare la petentă, respectiv înregistrările documentelor, pe cea de-a doua variantă de răspuns primită de la Autoritatea Tutelară, afirmând că nu știe care este cauza pentru care a intentat multe procese Baroului.

A mai precizat petenta că originalul înscrisului din 17.11.2010 depus de T. M. la dosarul Judecătoriei B. nr._ poartă viza lui O. D., fiind scris pe o hârtie cu caroiaj și că în data de 22.04.2010, ca urmare a rejudecării acțiunii disciplinare, au apărut 2 decizii ale baroului semnate de prodecan, decizii care au fost duse la executorul judecătoresc în vederea sistării executărilor silite, deciziile fiind comunicate petentei ulterior semnate de decan.

În consecință, petenta a precizat că toate actele dispuse împotriva sa, au fost semnate de intimatul O. D. pentru a ascunde faptul că S. K. era lipsită de capacitatea de exercițiu.

Verificând plângerea formulată în raport de actele și lucrările dosarului se constată că plângerea este nefondată.

Prin ordonanța nr. 332/P/2012 din 29.01.2013 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., s-a dispus în baza prevederilor art. 228 alin. 4 rap. la art. 10 lit. a, f Cod de procedură penală, s-a dispus:

1. neînceperea urmăririi penale față de C. P. sub aspectul comiterii infracțiunilor de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 al. 1 Cod penal, (2 fapte), întrucât faptele reclamate nu există.

2. neînceperea urmăririi penale față de O. D. sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 din Codul penal și șantaj prevăzută de art. 194 al. 1 Cod penal, întrucât faptele reclamate nu există.

3. neînceperea urmăririi penale față de T. M. sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 din Codul penal, întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

4. disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul B., competent să efectueze cercetarea față de AN sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art.174 al.1 din Codul penal.

În esență, în motivarea ordonanței s-a reținut că:

Petenta a reclamat că în data de 15.10.2008, O. D. a afirmat în ședința de Consiliu a Baroului B. că avocatul S. I. a încălcat deontologia profesională prin cererea de punere sub interdicție a numitei S. C. și a solicitat excluderea sa din avocatură, deși în referatul întocmit de consilierul avocat J. C. s-a reținut că „nu avem dovezi că doamna avocat S. ar fi încălcat legea sau statutul profesiei de avocat … nu consider că starea de fapt reținută ar fi de natură să prejudicieze onoarea sau prestigiul profesiei”.

În motivarea plângerii, petenta a mai arătat că T. M. ar fi desfășurat activități specifice profesiei de avocat fără a avea mandat valabil și a încălcat legea penală, deontologia profesională și principiile profesiei de avocat, astfel:

- a cerut rezilierea contractului de închiriere al spațiului, închiriat anterior de S. I., în numele numitei S. C. la solicitarea nudului proprietar, profitând de starea precară de sănătate a locatorului;

Cu privire la acest context, s-a susținut că S. C. G. nu a reziliat contractele de asistență juridică încheiate cu avocatul S. I., iar T. M. a pretins timp de patru ani că are contracte încheiate cu același client, dar în realitate a reprezentat-o în instanță în calitate de avocat al numitei S. C. G. la solicitarea lui I. A., avocat al nuzilor proprietari la acel moment;

- a solicitat la Barou adeverință relativ la schimbarea sediului său profesional, schimbare care a avut loc în urma șantajării sale cu întocmirea acțiunii disciplinare;

- a depus plângeri și sesizări la Barou împotriva sa semnate de S. C. G., dar aceste „hârtii” au fost obținute de „tutorele” numitei S., care a profitat de lipsa discernământului acesteia și a pus-o să scrie și să semneze;

- a făcut 4 cereri de executare silită a avocatului S. I. în numele numitei S. C. G., iar unele dintre acestea, precum și cererile de stăruință în executare, au fost semnate și de CIRTAN M., „tutorele” lui S. C.;

- a făcut demersuri la executorul judecătoresc pentru a opri executarea silită a două contracte de asistență juridică pe care S. I. le-a pus în executare cu puțin timp înainte de a se prescrie, sens în care a depus deciziile 2D și 3D din 22.04.2010, întocmite și semnate de avocat O. D..

- a alterat chitanța în temeiul căreia S. I. i-ar fi dat pensia numitei S. C. G. în septembrie 2007;

Prin aceeași plângere, petenta a solicitat să fie cercetate împrejurările în care a intervenit decesul numitei S. C. G., motivat de faptul că decesul a fost înregistrat la Primăria S., în condițiile în care își păstrase uzufructul viager în imobil vândut soților C., fiind „un caz de omor prin inacțiune”.

Citată de către procuror în vederea precizării obiectului plângerii, petenta nu s-a prezentat, dar urmare primirii citației, a depus prin poștă la dosar un înscris în care a menționat că se va prezenta în vederea audierii doar după ce va fi începută urmărirea penală față de făptuitorii O. D. și T. M..

Prin acest înscris, susnumita S. I. a relatat faptul că în citația emisă de procurorul de caz nu s-a menționat profesia sa de avocat, iar ziua citării coincide cu ziua onomasticii sale, aspecte pe care le-a interpretat ca pe o „acțiune de intimidare” la adresa domniei sale.

În acest context este de reținut faptul că S. I. a fost citată în calitate de persoană care a sesizat parchetul cu privire la comiterea unor infracțiuni, iar audierea la care a refuzat să se prezinte, s-a solicitat în vederea efectuării unei anchete efective și obiective și nicidecum a intimidării domniei sale, cu atât mai mult cu cât din niciunul dintre înscrisurile depuse la dosar nu rezultă ziua sa de naștere, fiind doar o coincidență că cele două date coincid.

Din motivarea plângerii depuse după emiterea citației, rezultă că petenta este nemulțumită și de faptul că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. - C. P. ar fi comis infracțiunea de favorizarea infractorului întrucât din cauza „permeabilității” și „complicității” acestui cadru de conducere la influențele exercitate din partea Baroului B. i s-a luat posibilitatea de a profesa.

În același context, se reclamă faptul că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. i-a luat procurorului D. D. dosarul 1849/P/2009, înscrisurile de la poziția 12 fiind dovada faptului că T. M. a solicitat decanului să intervină pentru a stopa cercetarea faptelor, aducându-i la cunoștință că este cercetată penal și că dosarele sunt la domnul procuror D..

Astfel, petenta a reclamat că dosarele au fost luate „nelegal” de la procurorul D. D. și i-au fost repartizate procurorului R. V., care le-a făcut „varză”.

La „poziția 12” din înscrisurile anexate, petenta a mai anexat un înscris în care T. M. aducea la cunoștința decanului faptul că a fost audiată de către procurorul D. D., urmare depunerii a trei plângeri penale împotriva sa; în acest înscris, avocat T. M. nu a solicitat decanului să intervină pentru a stopa cercetarea faptelor.

Din analiza detaliată a plângerii depuse, procurorul a constatat că petenta este nemulțumită de soluțiile dispuse de procurorul V. R. în dosarele instrumentate, în condițiile în care instanța a admis plângerea împotriva ordonanței din 05.01.2011 în dosarul_ și a trimis dosarul la P. de pe lângă Curtea de Apel B. în vederea începerii urmăririi penale împotriva lui T. M., iar în acest context, s-a pronunțat „neînceperea urmăririi penale” deși, consideră susnumita, procurorul R. V. era obligată să înceapă urmărirea penală.

Nemulțumirile petentei sunt legate și de faptul că Procurorul General P. C. a refuzat prin adresa_ să-i elibereze o copie a plângerii solicitate; prin adresa nr._, procurorul S. V. i-a răspuns petentei că dosarul 1849/P/2009 este în lucru la procuror, aspect în raport de care, potrivit art. 12 lit. e din Legea nr. 544/2011, nu se pot elibera copii din dosar; potrivit textului de lege invocat este o practică unitară și constantă a parchetelor de a nu elibera copii dintr-un dosar penal în lucru, astfel că prin refuzul de comunicare nu s-a urmărit favorizarea vreunui infractor.

Potrivit art. 264 alin. 1 Cod penal, constituie infracțiunea de favorizarea infractorului, "ajutorul dat unui infractor fără înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii infracțiunii, pentru îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracțiunii”.

Din verificările efectuate la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. a rezultat că la data de 01.06.2010, procurorul D. D. a intrat în concediu legal pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, fapt pentru care la data de 15.06.2010, dosarul a fost rerepartizat procurorului R. V..

În consecință, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de C. P. - Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art.264 al. 1 C.pen, (2 fapte), întrucât faptele reclamate nu există.

În probarea afirmațiilor sale, petenta a solicitat audierea secretarei baroului - D. Virghi, motivat de faptul că acest martor „știe tot ce s-a petrecut în această cauză”.

Din cercetările efectuate la grefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. a rezultat faptul că o parte din aspectele reclamate în cuprinsul prezentei plângerii penale au format obiectul cercetărilor efectuate în dosarele nr. 1619/2009, 1849/2009, 759/2010, 629/2011 și 166/P/2012, astfel că potrivit principiului „ non bis in idem” nu se vor efectua alte cercetări.

În fapt, prin decizia disciplinară nr. 1 a Uniunii Naționale a Barourilor din România – Baroul de Avocați B., datată 24.02.2008, s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Consiliul Baroului B. prin Decan - avocat A. T. M. împotriva avocat S. I. S. (petenta în cauză), iar în baza art. 73 pct. 1 lit. d din Legea nr. 51/1995 s-a dispus sancționarea acesteia prin aplicarea interdicției de a exercita profesia pe o perioadă de 4 luni.

În sarcina avocatului S. I. S. s-a reținut săvârșirea abaterii prevăzute de art. 44 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 republicată; art. 114 alin. 2, art. 127 lit. d, art. 133 alin. 1, art. 139 alin. 2 lit. d, art. 299 din statutul profesiei de avocat și a punctelor 2.7., 3.1.1., 3.1.2., 3.4.1. și 3.4.2. din Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană adoptat de Uniunea Națională a Barourilor din România în anul 2007, constând în aceea că a depășit limitele exercitării mandatului de avocat prin aceea că a acționat împotriva intereselor propriilor clienți, S. C. G. și P. P., profitând din interese materiale, de vârsta înaintată a acestora.

Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs de către Consiliul Baroului B. și de către avocat S. I. S., iar Uniunea Națională a Barourilor din România – Comisia Centrală de Disciplină, prin Decizia Disciplinară nr. 1/09.04.2010 a admis ca fondate, ambele recursuri, a casat decizia disciplinară nr.1/24.02.2009 și a retrimis cauza spre rejudecare de către un complet de judecată legal constituit.

Prin decizia nr.2/D, Decanul Baroului B. – avocat A. T. M. a respins cererea avocatului S. I. S. pentru onorariul de 5.000 RON pretins și s-a admis anularea integrală a cererii de reducere formulată de S. C. G..

Decizia nr. 2/D/22.04.2010, emisă de Baroul B. a fost pronunțată urmare plângerii formulate de S. C. G. împotriva avocatului S. I. S. cu solicitarea de anulare a onorariului pretins în sumă de 5.000 RON; (plângerea a fost înregistrată la Barou cu nr. 240/12.04.2010).

Prin decizia nr. 3/D/22.04.2010, Decanul Baroului B. – avocat A. T. M. a respins cererea avocatului S. I. S. pentru onorariul pretins de 5.000 RON și s-a admis anularea integrală a cererii de reducere formulată de S. C. G..

Decizia cu nr. 3/D/22.04.2010 a fost pronunțată urmare plângerii formulate de S. C. G. împotriva avocatului S. I. S. cu solicitarea de anulare a onorariului pretins în sumă de 5.000 RON; (plângerea a fost înregistrată la Barou cu nr. 180/02.03.2010).

Cele două decizii ale decanului Baroului au fost contestate de avocat S. I. S., calea de atac fiind respinsă prin hotărârea nr. 158/27.10.2010.

Prin hotărârea 158/27.10.2010 avocat O. D. - prodecan al Baroului B. a dispus respingerea contestației formulate de avocat S. I. împotriva deciziilor 2D din 22.04.2010 și 3D din 22.04.2010, emise de Decanul Baroului B. ca fiind neîntemeiată.

Hotărârea nr. 158/2010 a fost contestată la Uniunea Națională a Barourilor din România, iar prin decizia nr. 162/09.06.2011 Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a respins ca nefondată contestația formulată de S. I. S..

Prin hotărârile cu nr. 104/22.04.2010 și nr. 105/22.04.2010, Consiliul Baroului B., reprezentat de avocatul M. T. A., a clasat plângerile formulate de persoana vătămată împotriva avocaților T. M. și I. Lorenzia, respectiv avocatul G. A. C.. Hotărârile au fost luate după ce, în prealabil, au fost efectuate verificări de un avocat consilier, stabilindu-se că aspectele invocate în plângeri sunt nefondate.

Discrepanța între semnăturile depuse la rubrica „decan - av. dr. A. T. M.” pe exemplarul comunicat persoanei vătămate și pe cel comunicat Biroului Executorului Judecătoresc T. C. au făcut obiectul dosarului nr. 759/2010, astfel că procurorul a aplicat principiul „non bis in idem”.

De asemenea, celelalte aspecte reclamate de petentă au format obiectul cercetărilor efectuate în același dosar penal nr. 759/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B., respectiv legalitatea emiterii deciziilor nr. 2/D și 3/D, a hotărârilor 104 și 105 din data de 22.04.2010, precum și aspectele privind cercetarea disciplinară derulată împotriva susnumitei, iar în acest dosar, prin rezoluția datată 30.01.2012, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul M. T. A. pentru săvârșirea a trei infracțiuni prevăzute de art. 246 C.pen.

Împotriva soluției adoptate, persoana vătămată a formulat plângere, iar prin rezoluția cu nr. 127/II/2/2012, emisă de conducerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. s-a dispus respingerea acesteia ca nefondată.

Prin sentința penală nr. 59/F/02.05.2012 (dosar_ ) al Curții de Apel B. s-a hotărât respingerea ca nefondată a plângerii formulată de S. I. S. împotriva rezoluției nr. 759/datată 30.01.2012.

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 din Codul penal, constă în „fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane”.

În consecință, pentru existența acestei infracțiuni este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane

Emiterea sau pronunțarea unei soluții, în detrimentul uneia dintre părți, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei.

Persoanele desemnate să rezolve diferendul astfel ivit, examinează justețea aspectelor sesizate prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora își formează o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și pronunță o soluție care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părți.

În acest cadru, persoana nemulțumită are la îndemână căile de atac prevăzute de lege pentru a contesta decizia nefavorabilă intereselor sale.

În speță, având în vedere că nu există nici un indiciu de încălcare a cadrului legal impus, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de O. D. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art.246 din Codul penal, întrucât faptele reclamate nu există.

Aspectele reclamate nu se pot circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu și șantaj, întrucât cercetarea disciplinară a unui avocat vizează verificarea modului de respectare a prevederile Legii nr. 51/1995 și ale statutului profesiei.

Este adevărat că o asemenea cercetare creează un disconfort psihic oricărei persoane, dar exercitarea unei acțiuni disciplinare nu poate fi asimilată cu o acțiune de constrângere în sensul prevederilor art. 194 Cod penal.

Procurorul a mai reținut că un avocat are nivelul intelectual, educațional și cultural de natură să înțeleagă contextul juridic și cadrul legal al cercetării sale în cadrul unei anchete disciplinare, iar pe de altă parte, pretinsul „rău” constând în efectuarea unor cercetări standard specifice soluționării unor cauze disciplinare nu se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii de șantaj reclamată.

Conform art. 228 din Codul de procedură penală, începerea urmăririi penale presupune îndeplinirea cumulativă a unei condiții pozitive privind existența de date relative la comiterea unei infracțiuni și a uneia negative constând în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 din Cod procedură penală, cu excepția cazului prevăzut de art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală; în baza actelor premergătoare efectuate,procurorul a constatat existenta cazului prevăzut de art. 10 lit. a Cod procedură penală, în raport de care a dispus neînceperea urmăririi penale față de O. D. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art.194 al. 1 din Codul penal, întrucât fapta reclamată nu există.

Prin ordonanța nr. 1849/P/2009 din data de 05.01.2011, s-a dispus în baza art. 228 al. 4 din Codul de procedură penală rap. la art.10 lit. a din Codul de procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de I. LORENZIA avocat în Baroul B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 al. 1 din Codul penal, neînceperea urmăririi penale față de T. M. – avocat în Baroul B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 al. 1, art. 290, art. 292, art. 26 din Codul penal rap. la art. 220 din Codul penal, art. 25 rap. la art.260 din Codul penal și disjungerea și declinarea competenței de soluționare a prezentei cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria B., în vederea efectuării de cercetări față de C. I. și C. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 215, art.220, art. 26 rap. la art. 189 din Codul penal, art. 189 din Codul penal și B. L. pentru art. 260 din Codul penal și BITIRE L. pentru art. 292 din Codul penal.

Prin sentința penală nr. 34/F/24.03.2011 a Curții de Apel B., s-a admis plângerea formulată de petenta S. I. S. împotriva ordonanței nr. 1849/P/2009 din 05.01.2011 pe care a desființat-o sub aspectul omisiunii de soluționare a plângerii înregistrată la data de 26.11.2009 sub nr. inițial 1869/P/2009, iar în baza art. 2781 al.8 lit. b din Codul de procedură penală a trimis cauza la P. de pe lângă Curtea de Apel B. în vederea începerii urmăririi penale față de avocat T. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215, 292 și 291 din Codul penal.

Cu privire la acest aspect, procurorul a arătat că potrivit art.228 C.p.p, ca urmare a admiterii unei plângeri contra soluției, atributul de a începe urmărirea penală aparține doar procurorului, dispoziția instanței fiind obligatorie doar în privința efectuării actelor dispuse și doar după efectuarea acestora, procurorul apreciază dacă începerea urmăririi penale se impune, în raport de actele de cercetare efectuate.

În dosarul nr. 759/2010, soluționat la data de 28.06.2011, petenta a formulat plângere împotriva avocatului T. M., motivat de faptul că ar fi prestat servicii avocațiale pentru S. C. G. în baza unor contracte nule sau fictive, respectiv în dosarele numerele:_/197/2007,_/197/2007,_ ,_/197/2007, 636/197/ 2009,_ ,_ ,_ ,_, 664/64/ 2010,_/197/2010,_/197/2010,_/197/2010,_/197/2010; astfel, în prezenta cauză, s-a susținut că T. M. a pretins timp de patru ani că are contracte încheiate cu S. C. G., dar în realitate, a reprezentat-o în instanță în calitate de avocat al numitei S. C. G. la solicitarea lui I. A., avocat al nuzilor proprietari la acel moment;

Aspectele reclamate în sensul că împuternicirile avocațiale prin care S. C. G. sau B. I. l-au împuternicit pe avocatul T. M. ar fi nule, întrucât au fost eliberate în baza unor contracte nule sau fictive au făcut obiectul dosarului nr. 759/2010, astfel că nu se vor efectua alte cercetări pentru aceleași fapte, procurorul aplicând principiul „non bis in idem”.

De asemenea, aspectele reclamate privind faptul că avocat T. M. ar fi redactat și înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc T. C. T. cereri de executare silită împotriva susnumitei, în numele persoanei lipsită de discernământ S. C. G., precum faptul că ar fi uzat de înscrisuri falsificate despre care știa că sunt falsificate și a falsificat ea însăși o chitanță cu care petenta S. I. S. i-a remis pensia lui S. C. G. în prezența a doi martori, încercând să acrediteze ideea că ar fi dispus de pensia clientei sale, au făcut obiectul dosarului nr. 1849/P/2009, astfel că nu se vor efectua alte cercetări pentru aceleași fapte.

Prin ordonanța nr. 1849/P/2009, s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.290 din Codul penal, întrucât nu a existat o acțiune de falsificare a înscrisului în sensul contrafacerii sau a alterării conținutului, ce presupune afectarea substanței înscrisului prin modificări aduse scrierii și subscrierii, avocatul T. M. făcând o mențiune, respectiv o apreciere personală, cu privire la cele consemnate și nealterate din respectivul înscris.

De menționat este faptul că prin sentința civilă nr. 6064/13.06.2008, Judecătoria B. a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta petentă S. I. S. în contradictoriu cu S. C. G. și a dispus punerea sub interdicție a pârâtei S. C. G..

Prin decizia civilă nr. 232/17.09.2008, Tribunalul B. a respins apelul declarat de apelanta S. C. G. împotriva sentinței civile nr. 6064/13.06.2008 a Judecătoriei B..

Astfel, S. C. G. nu a fost pusă sub interdicție în mod definitiv prin sentința civilă nr.6064/13.06.2008, întrucât în recurs, prin decizia nr. 25/2009, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de avocat S. I. S. în contradictoriu cu pârâta S. C. G..

În consecință, aspectele privind comiterea de către avocat T. M. a infracțiunilor reclamate au făcut obiectul dosarelor penale menționate, aspect în raport de care, conform principiului „non bis in idem”, procurorul nu a mai efectuat alte cercetări în cauză, întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Cu privire la împrejurările în care a decedat S. C. având în vedere obiectul plângerii, s-a dispus disjungerea și declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul B., competent să efectueze cercetările în cauză.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petenta S. I., care a fost respinsă de P. Adjunctul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin rezoluția nr. 527/C2/20 martie 2013, cu motivarea că faptele sesizate de către petentă nu se confirmă, că pentru unele dintre acestea au fost pronunțate soluții de netrimitere în judecată a căror legalitate a fost confirmată de instanțele de judecată, iar pentru o parte s-a aplicat principiul „non bis in idem” și că soluția atacată este legală și temeinică.

Verificând plângerea formulată pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, conform art. 278/1 alin. 7 Cod procedură penală, se constată că plângerea este lipsită de temei.

În primul rând, instanța are a constata că petenta se referă, parțial, la situații de fapt ce au făcut obiectul unor dosare de cercetare penală, finalizate cu soluții de netrimitere în judecată, a căror legalitate și temeinicie a fost confirmată de instanțele de judecată, astfel că în lipsa unor probe noi, care să nu fi fost cunoscute la momentul dispunerii soluției, nu pot atrage o nouă cercetare, astfel că pentru acestea, în mod legal procurorul a aplicat principiul „non bis in idem”, principiu de temelie ce guvernează procesul penal, cu o motivare pe care Curtea și-o însușește integral (dosarele nr. 1619/2009, 1849/2009, 759/2010, 629/2011 și 166/P/2012).

De altfel, ar fi neconceput ca pentru aceleași fapte, stări de fapt, în lipsa unor probe noi, la simpla solicitare a unei persoane, organul judiciar să efectueze la nesfârșit acte de cercetare, fără a neglija că acest încălcarea acestui principiu ar încălca drepturile consacrate de Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților sale fundamentale.

Pentru aceste considerente, instanța nu va mai proceda la analizarea aspectelor menționate de petentă în plângerea formulată.

În al doilea rând, instanța nu poate analiza plângerea decât cu privire la persoanele și faptele pentru care s-a dispus soluția de netrimitere în judecată, deoarece față de persoanele față de care s-a dispus disjungerea și declinarea competenței către P. de pe lângă Judecătoria B., plângerea este considerată prematură întrucât nu s-a pronunțat o soluție de netrimitere în judecată și în plus, aceste persoane nu au fost încă identificate.

Referitor la faptul că Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. - P. C. a refuzat prin adresa nr._ să elibereze petentei o copie a plângerii solicitate, în mod judicios procurorul a constatat că prin adresa nr._, procurorul S. V. i-a răspuns petentei că dosarul nr. 1849/P/2009 este în lucru la procuror, aspect în raport de care conform art. 12 lit. e din Legea nr. 544/2011 nu se pot elibera copii din dosar; potrivit textului de lege invocat este o practică unitară și constantă a parchetelor de a nu elibera copii dintr-un dosar penal în lucru, urmărirea penală având caracter nepublic, astfel că prin refuzul de comunicare nu s-a urmărit favorizarea vreunui infractor și nici defavorizarea petentei.

În consecință, în mod corect a dispus procurorul neînceperea urmăririi penale față de C. P. - Procuror General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. sub aspectul comiterii infracțiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 al. 1 Cod penal (2 fapte), întrucât faptele reclamate nu există.

Fără relevanță în dosar, instanța are a observa că alegația formulată de către petentă în plângerea aflată la fila 30 dup, că acest din urmă procuror a „făcut dosarele varză” nu este în concordanță cu ținuta morală pe care trebuie să o aibă un avocat, chiar atunci când critică hotărâri sau acte ale organelor judiciare.

În fapt, nemulțumirile petentei ce au generat formularea de către aceasta a unui număr mare de plângeri penale și acțiuni, sunt generate de faptul că prin decizia disciplinară nr. 1 a Uniunii Naționale a Barourilor din România – Baroul de Avocați B. datată 24.02.2008 s-a admis acțiunea disciplinară formulată de Consiliul Baroului B. prin Decan - avocat A. T. M. împotriva petentei - avocat S. I. S., iar în baza art. 73 pct. 1 lit. d din Legea nr. 51/1995 s-a dispus sancționarea acesteia prin aplicarea interdicției de a exercita profesia pe o perioadă de 4 luni.

Prin această decizie, în sarcina petentei - avocat S. I. S. s-a reținut săvârșirea abaterii prevăzute de art. 44 alin. 1 din Legea nr. 51/1995 republicată; art. 114 alin. 2, art. 127 lit. d, art. 133 alin. 1, art. 139 alin. 2 lit. d, art. 299 din statutul profesiei de avocat și a punctelor 2.7., 3.1.1., 3.1.2., 3.4.1. și 3.4.2. din Codul deontologic al avocaților din Uniunea Europeană adoptat de Uniunea Națională a Barourilor din România în anul 2007, constând în aceea că a depășit limitele exercitării mandatului de avocat prin aceea că a acționat împotriva intereselor propriilor clienți, S. C. G. și P. P., profitând din interese materiale, de vârsta înaintată a acestora.

Împotriva acestei decizii s-a formulat recurs de către Consiliul Baroului B. și de către avocat S. I. S., iar Uniunea Națională a Barourilor din România – Comisia Centrală de Disciplină prin Decizia Disciplinară nr.1/09.04.2010 a admis ca fondate, ambele recursuri, a casat decizia disciplinară nr. 1/24.02.2009 și a retrimis cauza spre rejudecare de către un complet de judecată legal constituit.

Prin decizia nr. 2/D, Decanul Baroului B. – avocat A. T. M. a respins cererea avocatului S. I. S. pentru onorariul de 5.000 lei (RON) pretins și s-a admis anularea integrală a cererii de reducere formulată de S. C. G..

Decizia nr. 2/D/22.04.2010, emisă de Baroul B. a fost pronunțată urmare plângerii formulate de S. C. G. împotriva avocatului S. I. S., cu solicitarea de anulare a onorariului pretins în sumă de 5.000 lei (RON); (plângerea a fost înregistrată la Barou cu nr. 240/12.04.2010).

Prin decizia nr.3/D/22.04.2010, Decanul Baroului B. – avocat A. T. M. a respins cererea avocatului S. I. S. pentru onorariul pretins de 5.000 RON și s-a admis anularea integrală a cererii de reducere formulată de S. C. G..

Cele două decizii ale decanului Baroului au fost contestate de avocat S. I. S., calea de atac fiind respinsă prin hotărârea nr. 158/27.10. 2010.

Prin hotărârea nr. 158/27.10.2010 avocat O. D. - prodecan al Baroului B. a dispus respingerea contestației formulate de avocat S. I. împotriva deciziilor 2D din 22.04.2010 și 3D din 22.04.2010, emise de Decanul Baroului B. ca fiind neîntemeiată.

Instanța are a preciza, așa cum s-a efectuat și anterior, că nu va examina acele situații pentru care s-a procedat la aplicarea principiului „non bis in idem”, ci numai acele împrejurări ce nu au făcut și obiectul altor plângeri sau sesizări.

În mod corect a reținut procurorul că pentru existența infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, este necesar ca funcționarul public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane și că emiterea sau pronunțarea unei soluții, în detrimentul uneia dintre părți, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei, ci modalitatea concretă de soluționare a unui litigiu sau acțiuni, de orice natură.

Persoanele desemnate să rezolve diferendul astfel ivit, examinează justețea aspectelor sesizate prin prisma elementelor probatorii strânse și administrate în cauză, iar pe baza acestora, își formează o convingere fermă asupra temeiniciei acuzațiilor și în temeiul legii, pronunță o soluție care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puțin una dintre părți.

În acest cadru, persoana nemulțumită are la îndemână căile de atac prevăzute de lege pentru a contesta decizia nefavorabilă intereselor sale.

În speță, având în vedere că nu există nici un indiciu de încălcare a cadrului legal impus, în mod legal și temeinic, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de O. D. sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzute de art.246 din Codul penal, întrucât faptele reclamate nu există.

Este adevărat, așa cum a reținut și procurorul, că o asemenea cercetare creează un disconfort psihic oricărei persoane, dar exercitarea unei acțiuni disciplinare nu poate fi asimilată cu o acțiune de constrângere în sensul prevederilor art. 194 Cod penal.

Prin sentința penală nr. 34/F/24.03.2011 a Curții de Apel B., s-a admis plângerea formulată de petenta S. I. S. împotriva ordonanței nr. 1849/P/2009 din 05.01.2011 pe care a desființat-o sub aspectul omisiunii de soluționare a plângerii înregistrată la data de 26.11.2009, sub nr. inițial 1869/ P/2009, iar în baza art. 2781 al.8 lit. b din Codul de procedură penală a trimis cauza la P. de pe lângă Curtea de Apel B. în vederea începerii urmăririi penale față de avocat T. M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215, 292 și 291 din Codul penal.

Cu privire la acest aspect, procurorul a arătat, în mod corect, că potrivit art. 228 Cod procedură penală, urmare a admiterii unei plângeri contra soluției, atributul de a începe urmărirea penală aparține doar procurorului, dispoziția instanței fiind obligatorie doar în privința efectuării actelor dispuse și doar după efectuarea acestora, procurorul apreciază dacă începerea urmăririi penale se impune, în raport de noile actele de cercetare efectuate și dispuse de către instanță.

De altfel, chiar instanța supremă a oferit soluții în acest sens, prin decizii de speță, prin care s-a statuat că după efectuarea actelor dispuse de instanță, procurorul nu este obligat să procedeze la începerea urmăririi penale, dacă noile efectuate nu confirmă învinuirea.

Aceste aspecte au făcut obiectul dosarului nr. 759/2010, astfel că nu se vor efectua alte cercetări pentru aceleași fapte, procurorul corect aplicând principiul „non bis in idem”.

De asemenea, aspectele reclamate privind faptul că avocat T. M. ar fi redactat și înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc T. C. T. cereri de executare silită împotriva susnumitei, în numele persoanei lipsită de discernământ S. C. G., precum faptul că ar fi uzat de înscrisuri falsificate despre care știa că sunt falsificate și a falsificat ea însăși o chitanță cu care petenta S. I. S. i-a remis pensia lui S. C. G. în prezența a doi martori, încercând să acrediteze ideea că ar fi dispus de pensia clientei sale, au făcut obiectul dosarului nr. 1849/P/2009, astfel că în mod corect nu s-au mai efectuat alte cercetări pentru aceleași fapte.

Prin decizia civilă nr. 232/17.09.2008, Tribunalul B. a respins apelul declarat de apelanta S. C. G. împotriva sentinței civile nr. 6064/13.06.2008 a Judecătoriei B..

În consecință, aspectele privind comiterea de către avocat T. M. a infracțiunilor reclamate au făcut obiectul dosarelor penale menționate, aspect în raport de care, conform principiului „non bis in idem”, procurorul, în mod corect, nu a mai efectuat alte cercetări în cauză, întrucât lipsește o condiție prevăzută de lege necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Aspectele relevate de petentă, că în mod intenționat a fost citată de ziua onomastică, că nu a fost citată cu mențiunea profesiei de avocat pe citație, pentru a fi intimidată, relevă doar lipsa cunoștințelor referitoare la modul în care se efectuează citarea părților în proces: citarea se efectuează potrivit dispozițiilor art. 176 Cod procedură penală, acest text nu prevede că pe citație trebuie să fie trecută profesia celui citat, ci doar calitatea în care este citat, pe lângă celelalte mențiuni obligatorii; o persoană poate fi chemată la audieri în orice zi, indiferent care ar fi aceasta, iar dacă această dată a coincis cu onomastica petentei, este o simplă coincidență, deoarece instanța nu are a crede că această chemare a fost efectuată în scop de intimidare și nici că vreo persoană este interesată de ziua onomastică a petentei. A accepta versiunea petentei, ar însemna ca nimeni să nu lucreze de zilele onomastice, ceea ce ar fi nu numai nelegal, dar și absurd.

Petenta s-a plâns și de modul în care a fost citată de către instanță: este de observat că această cauză a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 15.03.2013, iar termenul fixat prin sistemul ECRIS a fost sorocit pentru data de 25.03.2013, adică la 10 zile, timp insuficient pentru a se proceda la citarea obișnuită prin Poșta Română, astfel că instanța a dispus citarea tuturor părților prin agent procedural și notă telefonică, potrivit dispozițiilor art. 175 Cod procedură penală, iar agentul procedural și-a îndeplinit obligația de a efectua verificări pentru înmânarea citației către destinatar.

De asemenea, petenta s-a mai plâns și de faptul că dosarul de punere sub interdicție a numitei S. C. nr._/2007 al Tribunalului B., a dispărut, iar instanța, luând act de afirmația petentei, a dispus în ședință sesizarea conducerii Curții de Apel B. pentru promovarea unei anchete administrative interne și disciplinare în vederea găsirii dosarului ori a motivelor pentru care nu se mai regăsește dosarul.

În consecință, petenta a revenit asupra acestei afirmații și a precizat că, în fapt, dosarul nu poate fi vizualizat în aplicația ECRIS, în mod voit.

Referitor la aceste afirmații, instanța are a constata că sistemul ECRIS cuprinde doar dosarele ce au ca obiect litigii deduse judecății după implementarea acestui sistem (de regulă, după anul 2007), astfel că aceste dosare poartă un indicativ al instanței respective (exemplificativ, 197, 62, 64), or, dosarul indicat de petentă nu conține nici un indicativ, astfel că nici nu poate fi vizualizat în sistemul informatic, dar nu pentru că cineva ar dori ca petenta să nu aibă acces la acest dosar, ci pentru că în acest mod funcționează sistemul informatic.

Dacă petenta dorea să aibă acces la dosar, nu avea decât să se prezinte la arhiva instanței, în condițiile prevăzute de regulament și să studieze dosarul în integralitatea sa, astfel că alegațiile acesteia sunt total lipsite de suport.

Pe cale de consecință, instanța constată că rezoluția atacată este legală și temeinică și potrivit art. 278/1 alin.8 lit. a Cod procedură penală va respinge plângerea formulată de petenta S. I. și va menține rezoluția atacată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta S. I. împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B. pronunțată la data de 29 ianuarie 2013 în dosarul nr. 332/P/2012, pe care o menține.

Obligă petenta să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

S. F. E. R. G.

Red.S.F./25.07.2013

Tehnored..R.G./26.07.2013

- 2 exemplare -

← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 538/2013. Curtea de...		Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 65/2013. Curtea de Apel BRAŞOV