Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 77/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 77/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 14-03-2014
ROMÂNIA
C. DE A. B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 77/Ap DOSAR NR._
Ședința publică din data de 14 martie 2014
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CR2
- Președinte - N. Țînț - judecător
- Judecător- M. G. L.
- Grefier- O. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – D. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă C. de A. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate de partea civilă G. G. H. și partea responsabilă civilmente SOCIETATEA DE A. – R. A. S.A. împotriva sentinței penale nr. 2457 din 13 decembrie 2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 27 februarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, pentru a da posibilitatea consilierului juridic al apelantei parte responsabilă civilmente Societatea de A. R. A. S.A., respectiv doamnei T. S., de a depune concluzii scrise la dosarul cauzei, a amânat pronunțarea pentru data de 06 martie 2014 și apoi, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 14 martie 2014, când,
C U RT E A,
Constată că, prin sentința penală nr. 2457/13.12.2013, pronunțată Judecătoria B. în dosar penal nr._, în baza art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1968, s-a dispus condamnarea inculpatei S. M. F., fiica lui M. și A., născută la data de 05.04.1972 în municipiul B., județul B., domiciliată în municipiul B., .. 47, ., cetățean român, divorțată, studii superioare, economist la U.M._ B., fără antecedente penale, posesoare a C.I. . nr._, C.N.P._, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă față de partea vătămată G. G. H..
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal din 1968, a fost interzisă inculpatei S. M. F. exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal din 1968 pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 Cod penal din 1968, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, fixându-se un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform prevederilor art. 82 Cod penal din 1968.
În baza art. 71 alin. 5 raportat la art. 64 lit. a ( teza a II-a ) și b Cod penal din 1968, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei a fost suspendată și exercitarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală anterior, i s-a atras atenția inculpatei S. M. F. cu privire la dispozițiile art. 83 Cod penal din 1968 a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14 raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală anterior raportat la art. 998, art. 999 Cod civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. G. H., pentru suma totală de 11.531 lei și 20.338 Euro ( echivalentul în lei curs oficial BNR la data plății ) din care 338 Euro ( echivalentul în lei la cursul oficial BNR la data plății ) și 11.531 lei reprezentând daune materiale și 20.000 Euro ( echivalentul în lei la cursul oficial BNR la data plății ) reprezentând daune morale, fiind respinse celelalte pretenții.
În baza art. 48 și art. 54 din Legea nr. 136/1995, s-a constatat că pentru autoturismul marca Volkswagen Polo cu număr de înmatriculare_, implicat în accidentul rutier, s-a încheiat contract de asigurare obligatorie RCA cu asigurătorul S.C. A. –R. A. S.A. ( cu sediul în municipiul B., .. 102 ), valabil la data producerii accidentului, 13.07.2011.
În baza art. 49 din Legea nr. 136/1995 și art. 49 alin. 1 lit. f din Normele aprobate prin Ordinul nr. 5/2010 emis de Președintele Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, asigurătorul S.C. A. – R. A. S.A. – Sucursala B. a fost obligat să plătească părții civile G. G. H. suma totală de 11.531 lei și 20.338 Euro ( echivalentul în lei curs oficial BNR la data plății ), din care 338 Euro ( echivalentul în lei la cursul oficial BNR la data plății ) și 11.531 lei reprezentând daune materiale și 20.000 Euro ( echivalentul în lei la cursul oficial BNR la data plății ) reprezentând daune morale.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală anterior, inculpata a fost obligată la plata sumei de 210 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 50 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul S.C. A.–R. A. S.A. – Sucursala B. a fost obligat să plătească părții civile G. G. H. suma de 954 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care 868 lei reprezentând onorariu de avocat și 86 lei cheltuieli privind traducerea actelor.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, faptul că, în data de 13.07.2011, în jurul orelor 18.55, inculpata S. M. F. a condus autoturismul marca Volkswagen Polo, cu număr de înmatriculare_, pe Șoseaua Cristianului din municipiul B., din direcția Calea Făgărașului spre . intersecția cu . efectuat viraj spre stânga, a pătruns în intersecție și a intrat în coliziune cu mopedul marca Sachs, cu număr de înregistrare 615-GVM, condus de partea vătămată G. G. H., care circula din sens opus, căruia nu i-a acordat prioritate de trecere. Din impact, mopedul a fost proiectat în autoturismul marca Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare_, condus de martora Török Zelma, care la momentul producerii accidentului era oprit la intersecție.
În urma accidentului rutier a rezultat avarierea celor trei vehicule și vătămarea corporală a părții vătămate G. G. H..
Inițial, prin raportul de expertiză medico-legală nr. 1877/E din 15.07.2011, s-a concluzionat că partea vătămată G. G. H. a suferit leziuni traumatice pentru care necesită 25-30 zile de îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile, iar leziunile traumatice au determinat infirmitate fizică permanentă; ulterior, prin raportul de expertiză medico-legală ( reexaminare ) nr. 1877/E/21.09.2011 s-a arătat că aceasta a necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale.
Prima instanță a reținut și faptul că inculpata S. M. F. nu a respectat dispozițiile legale privitoare la circulația pe drumurile publice, și anume nu a respectat prevederile art. 59 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, potrivit căruia în intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care circulă din partea dreaptă. Mai mult, inculpata S. M. F. nu a respectat marcajul de cedare a trecerii aplicat pe banda a III-a de circulație, încălcând astfel dispozițiile art. 31 din același act normativ.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei S. M. F. pentru infracțiunea săvârșită, au fost invocate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal din 1968, respectiv, limitele de pedeapsă prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal din 1968, gradul de pericol social concret al faptei, poziția procesuală a inculpatei, care a recunoscut și regretat fapta comisă, nefiind cunoscută cu antecedente penale.
S-a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal din 1968: inculpata S. M. F. se află la prima confruntare cu legea penală iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea ei în regim de detenție.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că partea vătămată G. G. H. s-a constituit parte civilă în cauză cu sumele de: 11.531 lei și 338 euro reprezentând daune materiale, 70.000 euro reprezentând daune morale și 120.000 lei reprezentând diferența între veniturile pe care le realiza anterior accidentului și veniturile pe care le realizează în prezent.
Temeiul răspunderii civile pentru prejudiciile cauzate în urma săvârșirii unei infracțiuni îl constituie, conform art. 14 alin. 3 Cod procedură penală anterior, dispozițiile civile de drept material care reglementează răspunderea civilă delictuală și anume art. 998 –art. 1003 Cod civil, precum și cele de drept procesual civil.
Pentru a opera răspunderea civilă delictuală este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții, condiții a căror dovadă trebuie făcută de partea vătămată: să existe o faptă ilicită, adică o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, adică acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția autorului faptei ilicite.
În art. 1169 cod civil se arată că ,, Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească ”, astfel că sarcina probei daunelor materiale și morale revine părților civile.
În susținerea acțiunii civile, partea civilă G. G. H. a solicitat proba cu înscrisuri și proba cu martorii B. C. și J. F., probe ce au fost admise de către instanța de fond.
Din actele existente la dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că partea civilă a suferit, atât un prejudiciu material, cât și un prejudiciu moral.
Referitor la daunele materiale în cuantum de 11.531 lei și 338 Euro s-a reținut că au fost dovedite atât de actele depuse la dosar, cât și prin declarațiile martorilor audiați.
Potrivit raportului de constatare medico-legală și a completării la acesta, partea civilă a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 zile de îngrijiri medicale, rămânând cu infirmitate fizică permanentă, după amputația posttraumatică a două falange de la degetul 2 picior stâng.
Din înscrisurile depuse la dosar de către partea vătămată, s-a reținut că aceasta a efectuat consultații de specialitate, atât în țară, cât și în Germania.
Din contractul aflat la filele 125-127 dosar Judecătorie a reieșit că partea vătămată G. G. este legitimată la Fundația Motorsport GmbH.
Din declarațiile martorei B. C. s-a reținut că, împreună cu partea vătămată au un copil, iar acel accident le-a schimbat radical viața. A trebuit să-i explice copilului de ce tatăl lui nu mai are un deget, de ce nu mai poate să se joace cu el, să se dea cu rolele, să meargă la înot, la schi. După accident, partea vătămată a făcut fizioterapie, masaj, a fost la consultații în afara țării și urmează să fie supusă unei noi intervenții chirurgicale, întrucât nu poate călca pe picior. A mai susținut că, după accident, câteva luni, partea vătămată nu a putut să meargă la cursele de raliu, fiind pilot de raliuri. Cu privire la sursele de venit, martora a precizat că singura sursă de venit erau contractele de sponsorizare la cursele de raliu. Înainte de accident partea vătămată mergea la curse săptămânal sau la două săptămâni, iar după accident câteva luni nu a mers la aceste curse, nu a putut onora contractele și nu au mai venit bani. Martora a mai susținut că și în momentul de față, partea vătămată dimineața și seara se plânge de dureri.
Martorul J. F. a susținut că este în relații de prietenie cu partea vătămată din anul 1999 și a fost alături de el ca prieten. Suferea când martorul alerga după copilul lui, și partea vătămată nu putea să facă acest lucru cu fetița lui, întrucât stătea pe scaun. Pe plan profesional, acest accident l-a pus pe G. în imposibilitate de a-și desfășura activitatea de zi cu zi. Martorul a mai susținut că începând cu anul 1985 G. G. este pilot de automobilism și în cei 28 de ani de pilotaj palmaresul lui conține peste 20 de titluri de campion național, iar aceste rezultate bune atrag sponsorizări. Din momentul în care partea vătămată nu a mai putut participa și nu a mai putut obține rezultate sportive notabile, clubul sportiv nu a mai încheiat niciun contract de sponsorizare. Acest martor a mai arătat că, partea vătămată nu era salarizată și că toată activitatea lui și viața lui de zi cu zi era susținută de club. În urma accidentului, sponsorizările au încetat ceea ce înseamnă că toate cheltuielile zilnice care erau suportate de club, hrană, vestimentație, combustibil, telefon, au căzut în sarcina părții civile; nu este o diminuare a veniturilor sale personale ci, îl consideră un prejudiciu material pe care partea vătămată îl suferă. Cu privire la suferința pe care partea vătămată a încercat-o și o încearcă în continuare, martorul a precizat că pentru partea vătămată a fi pilot de curse nu a fost o simplă profesie, ci un mod de viață, o pasiune și ,, rațiunea lui de a exista ”. Concluzia martorului a fost că acest accident a transformat un mare campion de raliuri într-un șofer.
Prima instanță a apreciat că suma de 20.000 Euro ( echivalentul în lei la cursul oficial BNR la data plății ) reprezentând daune morale, nu este disproporționată față de suferințele pricinuite ca urmare a accidentului rutier din data de 13.07.2011.
Referitor la contractele de sponsorizare, acestea nu au caracter permanent, ci doar temporar, încheierea lor având la bază aspecte ce țin de persoana concurentului și situația economică.
Din probele administrate, s-a reținut că partea vătămată G. G. H. nu era angajat printr-un contract de muncă la data când a fost victima accidentului rutier, 13.07.2011 și nu realiza venituri lunare certe și determinabile.
Prin urmare, în situația în care partea vătămată ar fi fost încadrată în muncă, dacă a suferit o reducere a veniturilor pe care le dobândea anterior, ca urmare a pierderii ori diminuării capacității sale de muncă, aceasta era îndreptățită să primească sub forma unor prestații periodice, diferența dintre pensia primită și veniturile lunare, de care a fost lipsită ca urmare a vătămării suferite.
Față de aceste aspecte, instanța de fond a respins pretențiile civile, respectiv, diferența dintre veniturile pe care le realiza anterior accidentului și veniturile pe care le realizează în prezent.
În cauză a fost introdusă și citată în calitate de asigurător S.C. A. –R. A. S.A. în baza contractului de asigurare obligatorie RCA - valabil la data producerii accidentului, 13.07.2011- cu proprietarul autoturismului marca Volkswagen Polo cu număr de înmatriculare_ ( fila 45 dosar urmărire penală ).
Potrivit Deciziei în Interesul Legii nr. 1/28.03.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, societatea de asigurare are în procesul penal calitatea de asigurător, răspunderea acesteia putând fi angajată în mod direct, cu citarea obligatorie a acesteia.
S-a apreciat că răspunderea civilă a asigurătorului este reglementată prin dispozițiile speciale ale legii civile ( Legea nr. 136/1995 ), iar în cazul producerii unui accident de circulație având ca urmare cauzarea unui prejudiciu în care a fost implicat un autoturism pentru care s-a încheiat contract de asigurare de răspundere civilă obligatorie, coexistă răspunderea civilă delictuală a celui care prin fapta sa a cauzat efecte păgubitoare, bazată pe dispozițiile art. 998 Cod civil, cu răspunderea contractuală a asigurătorului întemeiată pe contractul de asigurare în condițiile reglementate de Legea nr. 136/1995.
În cazul asigurărilor de răspundere civilă, societatea de asigurare are obligația despăgubirii persoanelor păgubite în limitele stabilite de contract sau lege o dată cu producerea cazului asigurat.
Potrivit art. 49 alin. 1 lit. f din Normele aprobate prin Ordinul nr. 5/2010 emis de Președintele Comisiei de Supraveghere al Asigurărilor, pentru pagubele materiale produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pentru anul 2011 la un nivel de 750.000 Euro echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR, iar pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește pe anul 2011 la un nivel de 3.500.000 Euro echivalent în lei la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de BNR.
Conform art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
Prin urmare, asigurătorul a fost obligat în cadrul acțiunii civile exercitate de persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, pe de o parte, la plata despăgubirilor civile sub forma daunelor materiale sau morale, iar, pe de altă parte, la plata cheltuielilor de judecată pe care persoanele păgubite le-au efectuat în cadrul procesului penal.
Așadar, asigurătorul plătește nemijlocit celui păgubit prin accident de autovehicul în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.
Constatând culpa procesuală a inculpatei, în baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală anterior, instanța de fond a obligat inculpata la plata sumei de 210 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Conform art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, „ despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea sau distrugerea de bunuri. ”
per a contrario, cheltuielile judiciare cuvenite statului și cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor nu intră sub incidența legii speciale care reglementează limitele în care asigurătorul acordă dezdăunări, urmare a acțiunii civile exercitate de persoanele păgubite prin accidente de autovehicule.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs partea civilă G. G. H. și asigurătorul Societatea de A. R. A. S.A., prin Sucursala B..
Având în vedere faptul că, la data de 01.02.2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, la termenul de judecată din data de 27.02.2014, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin .2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, C. a recalificat căile de atac declarate în prezenta cauză, stabilind că sunt apeluri.
Apelantul parte civilă, G. G. H., a criticat sentința sub aspectul modului de soluționare a acțiunii civile, solicitând admiterea în totalitate a pretențiilor formulate.
În memoriul depus la dosarul cauzei, s-a invocat greșita respingere a pretențiilor cu privire la prestațiile periodice și cuantumul redus al daunelor morale. În esență, s-a motivat prin aceea că, din anul 1985 este sportiv profesionist, obținându-și toate veniturile din activitățile sportive; la data accidentului era legitimat la Asociația Clubul Stepo-Cars, iar veniturile clubului constau exclusiv în sponsorizările primite ca urmare a rezultatelor obținute; aceste venituri erau destinate exclusiv acoperirii cheltuielilor sale, atât cele impuse de participarea la competiții, cât și cele personale. Astfel cum rezultă din depoziția martorului J. F., participa la curse în fiecare săptămână, iar pregătirea unei curse care avea loc în week-end începea de luni, din acest motiv, toate cheltuielile, inclusiv cele personale, erau suportate de clubul sportiv. Urmările accidentului – aparent banale și fără schimbări majore în viața celor mai mulți oameni – au determinat o imposibilitate a flexării tălpii; aceasta, împreună cu amputarea degetului, a condus la dificultăți de menținere a echilibrului, nivelul handicapului a fost apreciat de medicii germani la 50%, iar acest handicap l-a împiedicat să-și desfășoare activitatea sportivă, adică să își exercite profesia și să obțină venituri din aceasta. Autoturismele de concurs au o configurație specială, adaptată, care impune folosirea ambelor picioare, iar vătămarea suferită l-a împiedicat să mai poată folosi o mașină de curse; a încercat să adapteze autovehiculul handicapului suferit, însă un astfel de vehicul nu poate fi folosit la nivel competițional. Imposibilitatea obținerii de rezultate similare celor anterioare a condus la încetarea sponsorizărilor și, implicit, la pierderea surselor sale de venit. Invaliditatea fiind permanentă, nici în viitor nu va mai putea desfășura activitățile anterioare. Întrucât automobilismul este un sport, care impune efectuarea de cheltuieli foarte mari atât pentru achiziționarea și întreținerea echipamentului de concurs, cât și pentru menținerea capacității competiționale a sportivului, este absurdă susținerea că nu realiza venituri; nu era angajat cu contract de muncă, însă este cert și dovedit că presta munca de sportiv profesionist în baza contractului de legitimare; întrucât disciplina practicată atrage fonduri însemnate din partea sponsorilor, realiza venituri mult peste medie, iar martorul J. F. a arătat că cheltuielile zilnice erau suportate de club. D. fiind că, din cauza handicapului nu mai poate obține rezultatele sportive obținute anterior, clubul nu a mai primit sponsorizări și, astfel, a devenit imposibilă susținerea traiului zilnic.
Relativ la daunele morale, apelantul parte civilă a arătat că gravitatea leziunilor și urmările acestora nu pot fi evaluate doar pe baza raportului de expertiză medico-legală, care se limitează la a indica un număr de zile de îngrijire medicală; handicapul, evaluat la 50%, l-a împiedicat să își desfășoare activitatea sportivă, să obțină venituri, să își întrețină familia, iar urmările nepatrimoniale sunt mult mai grave; faptul că nu mai are echilibru și că nu poate sta mult în picioare îl pune în imposibilitate de a alerga, de a practica alte sporturi și de a dobândi astfel condiția fizică necesară unui pilot de curse, fiind insuficientă asimilarea handicapului său cu o incapacitate permanentă de muncă. Timp de aproape 30 de ani a fost pilot profesionist, în ultimii ani înaintea accidentului fiind campion național la probele la care concura, iar în urma vătămărilor a devenit un simplu șofer; participă la anumite competiții, în scop demonstrativ, la invitația organizatorilor, însă sunt neremunerate și nu atrag nici sponsorizări; durerea fizică pe care încă o suportă în fiecare dimineață este sporită de faptul că nu se poate ocupa și nu se poate juca cu fiica sa, în vârstă de 6 ani. Schimbările intervenite în viața sa sunt permanente, ceea ce îi accentuează sentimentele de frustrare, inutilitate și inferioritate. Trauma psihică suferită în urma accidentului a fost amplificată și de experiențe din copilărie: în anul 1982, la vârsta de 12 ani, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu moartea tatălui său și vătămarea sa corporală, timp de 6 luni deplasându-se doar sprijinindu-se în cârje, fiind nevoit să renunțe la sportul pe care îl practica ( motociclismul ), orientându-se spre karting și, după 18 ani, spre automobilism.
Apelantul asigurător, Societatea de A. R. A. S.A., prin Sucursala B., a solicitat rejudecarea cauzei și diminuarea sumelor acordate cu titlu de daune materiale, daune morale și cheltuieli de judecată părții civile.
În memoriul depus la dosarul cauzei, asigurătorul a arătat că dispozițiile art. 54 din Legea nr. 136/1995 nu exclud răspunderea persoanelor responsabile pentru pagubele provocate, cele două răspunderi – delictuală și contractuală – coexistând, inculpatul răspunzând nelimitat pentru întreaga pagubă, iar asigurătorul în baza contractului încheiat și în limitele plafonului maxim legal stabilit de Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Legea nr. 136/1995 face o distincție clară între contractul de asigurare facultativă ( ex. CASCO ) și contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie ( RCA ), menționând că, clauzele celui dintâi se stabilesc prin libera negociere, pe când în al doilea caz, prin lege, adică prin normele pe care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor le emite prin ordin în fiecare an; în asigurarea facultativă, raporturile dintre asigurat și asigurător, precum și drepturile și obligațiile fiecărei părți se stabilesc prin contractul de asigurare, în timp ce în asigurarea obligatorie, drepturile și obligațiile se stabilesc prin lege; este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule. Art. 49 din Norme ( Ordinul nr. 5/2010 aplicabil la data producerii accidentului ), menționează condițiile acordării de despăgubiri în caz de vătămare corporală sau deces; în cazul în care pretențiile materiale nu sunt probate cu documente justificative, trebuie respinse.
Invocând dispozițiile legale care reglementează asigurarea de răspundere civilă delictuală, asigurătorul a arătat că acestea trebuie să fie temeiurile de drept ale hotărârii. Relativ la daunele materiale, cuantificate de instanța de fond – 338 Euro ( prima de asigurare ) și 11.531 lei ( contravaloarea chiriei pentru un autoturism folosit pentru deplasările în Germania la controale și intervenții chirurgicale ) – apelantul a arătat că partea civilă a preferat tratamente în străinătate deoarece deținea o poliță medicală încheiată în Germania, fără a exista o recomandare medicală pentru tratament în străinătate, iar intervenția chirurgicală la care a fost supus putea fi efectuată și în România. În acest sens, principala reglementare în vigoare o constituie Legea nr. 95/2006, textele relevante în cauză fiind art. 86, art. 110, art. 170, art. 218.
În privința daunelor morale, au fost invocate dispozițiile art. 49 alin. 1 lit. f din Ordinul nr. 5/2010, arătându-se că suma de 20.000 Euro este exagerată raportată la afecțiunile suferite, iar vătămarea corporală a fost produsă din culpă, nu cu intenție; faptul că despăgubirile morale urmează a fi suportate de asigurător nu poate fi un motiv de amplificare a nivelului lor întrucât o atare abordare ar crea grave inechități și discrepanțe între diversele categorii de persoane prejudiciate; suma acordată de prima instanță reprezintă o îmbogățire fără just temei și este disproporționată față de practica judiciară. Cuantificarea despăgubirilor nu poate viza decât obținerea unui efect compensatoriu, de alinare a prejudiciului moral prin raportare la veniturile generale obținute din muncă, atât la nivel individual, dar mai ales general/colectiv. Într-o . state ale U.E., cu un nivel de dezvoltare mult mai ridicat decât în România și cu limite de despăgubire pentru asigurarea RCA egale sau mai mari decât în România, nivelul mediu al despăgubirilor morale pentru deces se situează în jurul valorii de 15.000 – 25.000 Euro. Tocmai de aceea, la cuantificarea despăgubirilor trebuie avut în vedere ca acestea să nu aibă caracter punitiv și nici să nu se transforme într-o sursă de câștiguri exagerate, ci doar să compenseze într-o manieră rezonabilă și justificată suferințele îndurate; trebuie ținut seama și de probele administrate în cauză, respectiv, suferința provocată părții civile.
Examinând sentința apelată în raport de toate actele și lucrările aflate la dosarul primei instanțe, în aplicarea dispozițiilor art. 417 Cod procedură penală, C. constată următoarele:
Prima instanță a stabilit în mod corect că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului, astfel cum acestea sunt reglementate prin dispozițiile art. 998-999 din vechiul Cod civil.
Totodată, dat fiind că pentru autovehiculul implicat în accidentul rutier a cărui victimă a fost partea civilă G. G. H. era încheiată o poliță valabilă de asigurare de răspundere civilă, obligarea directă a asigurătorului la plata despăgubirilor este în afara oricărei critici.
În acest sens, reținem că, potrivit art. 41 din Legea nr. 136/1995, în asigurarea de răspundere civilă, asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite, iar potrivit art. 44 din același act normativ, asigurătorul plătește despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat.
Pentru prejudiciile încercate prin producerea unui accident de circulație, se angajează răspunderea asigurătorului, ca efect al răspunderii civile auto, art. 54 din Legea nr. 136/1995 stipulând expres faptul că în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
În consecință, deși în speță sunt întrunite condițiile legale de angajare a răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, existând un contract de asigurare valabil încheiat, asigurătorul este obligat să acopere prejudiciul creat prin fapta inculpatului, obligația asigurătorului rezultând din dispozițiile legale menționate anterior.
Analizând criticile aduse de cei doi apelanți modului în care prima instanță a stabilit cuantumul daunelor materiale și morale acordate victimei G. G. H., reținem că aceasta s-a constituit parte civilă solicitând sumele de 11.531 lei și 338 Euro cu titlu de daune materiale, suma de 120.000 lei reprezentând diferența între veniturile pe care le realiza anterior accidentului și veniturile pe care le realizează în prezent și suma de 70.000 Euro reprezentând daune morale.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. 1877/E/21.09.2011, G. G. H. prezintă sechelele unor leziuni traumatice care s-au putut produce la data de 13.07.2011 prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier, care necesită pentru vindecare 50-55 zile de îngrijire medicală, iar în urma amputației posttraumatice a două falange de la degetul 2 picior stâng, partea civilă a rămas cu infirmitate fizică permanentă.
Din nota medicală a Policlinicii Județene B., întocmită la data de 19.09.2011, rezultă diagnosticul: stare după strivire antepicior stâng, cu lipsă prin amputație falanga medie și distală deget 2 și fractură deget 3 și 4; excoriații multiple gamba stângă și coapsa stângă.
Pentru dovedirea cheltuielilor efectuate pentru restabilirea stării de sănătate, apelantul parte civilă G. G. H. a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri ( chitanțe ) din care rezultă efectuarea de investigații în Germania.
Astfel, luând în considerare doar înscrisurile traduse în limba română, de către un traducător autorizat, se constată că, în opinia unui cabinet de medicină generală și de familie din Stuttgart ( fila 99 dosar primă instanță ), exprimată în certificatul medical eliberat la data de 20.01.2012, G. G. H. prezintă un handicap fizic pronunțat, talpa piciorului reconstruită chirurgical, poartă branțuri speciale permanent, nivelul de handicap fiind de 50%.
La filele 103, 107 și 110 din dosarul Judecătoriei B. se găsesc chitanțe care atestă investigații medicale realizate în Germania, costul total al acestora fiind de 196,39 Euro ( 52,58 Euro + 95 Euro + 48,81 Euro ).
Exceptând aceste înscrisuri, nu există alte dovezi privind cheltuirea unor sume în Euro, nici în constituirea de parte civilă și nici în considerentele sentinței primei instanțe nefiind indicat ce reprezintă în concret suma de 338 Euro solicitată de partea civilă cu titlu de despăgubiri materiale.
D. urmare, dat fiind că din totalul de 338 Euro partea civilă a dovedit doar cuantumul de 196,39 Euro, doar acesta va fi acordat, apelul asigurătorului fiind întemeiat din acest punct de vedere.
Întrucât România este stat membru al Uniunii Europene, iar cetățenii săi se bucură de aceleași drepturi ca și cei ai altor state U.E., este nefondată critica asigurătorului relativ la faptul că partea civilă a efectuat investigații și proceduri medicale în Germania fără a avea vreo recomandare medicală din România în acest sens. În plus, cheltuielile dovedite ca fiind efectuate cu acest titlu sunt modice - 196,39 Euro - asigurătorul nedovedind că ar fi substanțial mai mari decât dacă procedurile ar fi fost realizate în țară.
Relativ la suma de 11.531 lei, a cărei acordare a fost de asemenea criticată de asigurător, se constată că la filele 32-33 din dosarul instanței de fond se regăsesc factura și prima pagină a contractului de închiriere auto nr. 001/18.07.2011 care demonstrează caracterul cert al sumei. Dată fiind starea de sănătate a părții civile și demersurile realizate în Germania în vederea restabilirii sale, este evident că a fost necesară deplasarea din România în Germania a părții civile, apelantul asigurător neinvocând niciun motiv concret care să pună la îndoială justețea soluției primei instanțe sub acest aspect.
În privința sumei solicitate cu titlu de prestație periodică ( 120.000 lei pe an ), se impune mai întâi observația că scopul acordării prestațiilor periodice este acela de a suplini veniturile constante ( de regulă, cu caracter salarial ), obținute din muncă de către o persoană și pe care aceasta, din cauza pierderii/diminuării capacității de muncă, nu le mai poate obține.
Prin niciuna din probele administrate în cauză partea civilă nu a dovedit că în urma accidentului din data de 13.07.2011 și-a pierdut total/parțial capacitatea de muncă. Deși în certificatul medical emis în Germania ( fila 99 dosar Judecătorie ) se consemnează nivelul de handicap ( invaliditate ) la 50% și se apreciază îndreptățită solicitarea despăgubirilor bănești pentru invaliditate, nu rezultă nicio mențiune asupra capacității de muncă.
Acțiunea civilă exercitată în procesul penal rămâne supusă principiului disponibilității, ceea ce înseamnă că partea civilă era singura îndreptățită să solicite efectuarea unei expertize asupra capacității sale de muncă pentru ca instanța să poată aprecia asupra dreptului său la prestații periodice.
În plus, C. reține că din înscrisurile depuse în probațiune la dosarul primei instanțe, coroborate cu declarațiile martorilor J. F. și B. C., rezultă că, anterior accidentului, G. G. H. era sportiv, practicând în calitate de pilot automobilismul sportiv. Nici din contractul de legitimare încheiat la data de 05.01.2010 și nici din alte probe administrate în primă instanță nu rezultă care erau veniturile constante obținute în calitatea menționată de partea civilă, care să poată fi asimilate unor venituri salariale și să servească în determinarea cuantumului prestației solicitate; înscrisurile de la filele 37 dosar Judecătorie ( situația veniturilor realizate de Fundația „ Motor Sport GMBH ” ), 116-127 dosar Judecătorie ( contracte de legitimare ) nu sunt de natură să dovedească cuantumul veniturilor obținute de persoana fizică G. G. H..
Așa fiind, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea de prestații periodice, în mod corect prima instanță a respins cererea în acest sens, criticile apelantului parte civilă nefiind fondate.
Reevaluând cuantumul sumei acordate cu titlu de daune morale, C. reține că a fost în mod temeinic determinat de judecătorul cauzei, având în vedere faptul că suferința generată, grava afectare a stării de sănătate este incontestabilă și incomensurabilă; suma acordată cu acest titlu are menirea de a alina durerea pricinuită victimei accidentului rutier atât pe plan fizic, cât și psihic.
Chiar dacă în considerentele sentinței nu se regăsesc motivele pentru care prima instanță a acordat daune morale, C. suplinește această omisiune, argumentând prin aceea că accidentul a cărui victimă a fost partea civilă a schimbat fundamental viața ulterioară a acesteia. La dosarul cauzei se regăsesc dovezi din care rezultă nu doar că victima practica automobilismul sportiv, ci și că făcea acest lucru cu mare succes, obținând multiple premii ( filele 45, 47 dosar Judecătorie ); leziunile suferite la picior îl împiedică să mai practice în viitor, la același nivel de competență, sportul menționat, iar pasiunea cu care și-a desfășurat activitatea anterioară, evidențiată prin declarația martorului J. F., suprapusă situației prezente este de natură să determine o puternică suferință psihică părții civile; în același timp însă, la stabilirea daunelor morale este imperios necesar a se ține seama de realitățile social-economice specifice mediului în care au trăit și trăiesc părțile.
De aceea, apreciem că despăgubirea acordată cu acest titlu de prima instanță este menită să asigure o echitabilă reparare a prejudiciului moral, fără ca prin aceasta să fie create premisele îmbogățirii fără justă cauză.
Prin urmare, criticile apelanților vizând majorarea, respectiv, diminuarea sumei stabilită cu acest titlu, sunt neîntemeiate.
Relativ la suma acordată de prima instanță cu titlu de cheltuieli judiciare părții civile, critica apelantului asigurător este neîntemeiată având în vedere, pe de o parte, dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995, iar, pe de altă parte, faptul că la dosarul cauzei există chitanțe justificative ale cuantumului acestor cheltuieli ( fila 96 dosar Judecătorie: onorariu asistență juridică în sumă de 868 lei, traduceri în sumă de 10 lei și legalizare în sumă de 76 lei ).
În considerarea tuturor argumentelor de fapt și de drept mai sus expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, C. va admite apelul formulat de partea responsabilă civilmente, asigurătorul Societatea de A. R. A. S.A., prin Sucursala B., împotriva sentinței penale nr. 2457/13.12.2013, pronunțată Judecătoria B. în dosar penal nr._, pe care o va desființa sub aspectul cuantumului daunelor materiale.
Rejudecând în aceste limite, cuantumul daunelor materiale la care a fost obligată Societatea de A. R. A. S.A., prin Sucursala B., în favoarea părții civile G. G. H., va fi redus de la suma totală de 11.531 lei și 338 Euro ( echivalentul în lei la data plății ) la suma totală de 11.531 lei și 196,39 Euro ( echivalentul în lei la data plății ).
Celelalte dispoziții ale sentinței vor fi menținute.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, apelul formulat de partea civilă G. G. H. împotriva aceleiași sentințe va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, apelantul parte civilă G. G. H. va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare; restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 50 lei, rămân în sarcina acestuia, conform dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de partea responsabilă civilmente, asigurătorul Societatea de A. R. A. S.A., prin Sucursala B., împotriva sentinței penale nr. 2457/13.12.2013, pronunțată Judecătoria B. în dosar penal nr._, pe care o desființează sub aspectul cuantumului daunelor materiale.
Rejudecând în aceste limite,
Reduce cuantumul daunelor materiale la care a fost obligată Societatea de A. R. A. S.A., prin Sucursala B., în favoarea părții civile G. G. H., de la suma totală de 11.531 lei și 338 Euro ( echivalentul în lei la data plății ) la suma totală de 11.531 lei și 196,39 Euro ( echivalentul în lei la data plății ).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de partea civilă G. G. H. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă apelantul parte civilă G. G. H. să plătească statului, cu titlu de cheltuieli judiciare suma de 50 lei; restul cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 50 lei, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 martie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. Țînț M. G. L.
GREFIER
O. S.
Red. N.Ț./31.03.2014
Dact. O.S./31.03.2014
3 exemplare
Jud. fond: A. A. E.
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 46/2014. Curtea de Apel... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 70/2014. Curtea de... → |
|---|
