Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1019/2012. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 1019/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 29-11-2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 1019/R DOSAR NR._

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2012

Instanța constituită din:

Complet de judecată CR4:

Președinte: A. C. M. - judecător

Judecător: O. B.

Judecător: C. E.

Grefier: A. O.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror L. T. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de inculpații P. G., P. M. E. și Majlat A. împotriva sentinței penale nr. 241 din data de 24 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sf. G. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 22 noiembrie 2012, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 29 noiembrie 2012.

CURTEA

Asupra recursurilor penale de față:

I. Prin sentința penală nr.241/24.09.2012, Judecătoria Sf.G. a hotărât,

În baza art. 211 al.1 și 2 lit. b și c, al.2/1 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. G., fiul lui A. și B., născut la data de 12.05.1985 în mun. Sf. G. jud. C., domiciliat în com. Boroșneu M. . nr. 147 jud. C., în prezent arestat în penitenciarul C. jud. B., posesor al CI . nr._ CNP_, cetățean român, studii primare, fără ocupație și loc de muncă, căsătorit, cunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani (șapte ani) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 Cod penal inculpatul pierde drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza II, b Cod penal de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 28.07.2012 la zi și menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice, conform prevederilor legii menționate.

În baza art. 211 al.1 și 2 lit. b și c, al.2/1 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 320/1 Cod procedură penală condamnă pe inculpata P. ( fostă D.) M.-E., fiica lui D. și M., născută la data de 02.02.1975 în mun. Tg. S. jud. C., domiciliată în com. Boroșneu M. . nr. 147 jud. C., în prezent arestată în penitenciarul Târgșor (Penitenciarul Miercurea C.), posesoare a CI . nr._ CNP_, cetățean român, studii primare, fără ocupație și loc de muncă, căsătorită, cunoscută cu antecedente penale, la pedeapsa de 7 ani ( șapte ani) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 Cod penal inculpata pierde drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza II, b Cod penal de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 28.07.2012 la zi și menține starea de arest a inculpatei.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpată a probelor biologice, conform prevederilor legii menționate.

În baza art. 211 al.1 și 2 lit. b și c, al.2/1 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 37 al.1 lit. b Cod penal condamnă pe inculpatul M. A., fiul lui A. și V., născut la data de 13.01.1969 în mun. Tg. S. jud. C., domiciliat în com. Brețcu . jud. C., în prezent arestat în penitenciarul C. jud. B., posesor al CI . nr._ CNP_, cetățean român, studii primare, fără ocupație și loc de muncă, căsătorit, recidivist, la pedeapsa de 7 ani ( șapte ani) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 Cod penal inculpatul pierde drepturile prevăzute de art. 64 al.1 lit.a teza II, b Cod penal de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

Deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 28.07.2012 la zi și menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice, conform prevederilor legii menționate.

Constată că partea vătămată N. E., domiciliat în Ungaria localitatea Kesckemet . .. Sf. G. . . . (la numitul Pevelka L.), citat și telefonic, și-a recuperat prejudiciul produs și nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Dispune confiscarea specială de la inculpatul P. G. a briceagului folosit la comiterea faptei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, la data de 27.07.2012, cei trei inculpați au consumat băuturi alcoolice la domiciliul părinților inculpatului P. G., ulterior, întrucât nu mai aveau alcool, inculpații au hotărât să se deplaseze în localitatea Zagon pentru a mai cumpăra băuturi alcoolice.

Astfel, cei trei inculpați, împreună cu martorii G. M. și D. T. au plecat cu o căruță, deplasându-se spre localitatea Zagon, de unde au cumpărat două flacoane cu bere, întorcându-se ulterior spre domiciliu.

Ajungând în localitatea Dobolii de Sus, în jurul orelor 01,00, inculpații au observat-o pe partea vătămată N. E., care se deplasa împreună cu martorii Furus A., P. D., inculpatul P. G. oprind căruța, îndreptându-se spre aceștia și cerându-i un foc părții vătămate, acesta răspunzând însă că nu fumează.

Cei doi martori cu care se afla partea vătămată au plecat de la fața locului, cunoscând că inculpatul P. G. este o persoană violentă, observând că acesta i-a reproșat părții vătămate de ce nu-l salută când trece pe lângă el.

Inculpatul P. G. i-a cerut apoi părții vătămate să-i dea telefonul său mobil, motivând că trebuie să apeleze serviciul de ambulanță întrucât are în căruță un copil bolnav, partea vătămată i-a remis astfel telefonul mobil marca Nokia, inculpatul P. G. a luat telefonul și i l-a înmânat soției sale, coinculpata P. M. E. .

Partea vătămată a solicitat inculpaților restituirea telefonului mobil, însă inculpatul P. G. i-a spus acestuia că îi va înapoia telefonul în schimbul unei sume de bani, moment în care, pentru a fi mai convingător, inculpatul P. G. a scos din buzunar un briceag cu care l-a amenințat pe partea vătămată să le dea banii.

Partea vătămată a scos din buzunar o bancnotă de 5 lei, inculpatul P. G. nefiind însă mulțumit cu această sumă, solicitându-i părții vătămate să mai scoată bani, timp în care inculpatul îl amenința cu briceagul, partea vătămată a mai scos din buzunar trei bancnote de un leu, pe care le-a remis inculpatului P. G., inculpatul insistând însă în continuare ca partea vătămată să mai scoată bani, moment în care partea vătămată a încercat să fugă, fiind însă înconjurat de inculpații P. M. E., M. A., aceștia împiedicându-l să fugă.

Inculpatul P. G. l-a prins cu mâna de tricou pe partea vătămată, trăgând înspre acesta, tricoul rupându-se, în tot acest timp inculpatul având în mână briceagul, partea vătămată, de frică, a mai scos din buzunar o bancnotă de 100 lei, ce i-a fost smulsă din mână de coinculpata P. M. E., partea vătămată fiind lovit cu palma peste față de coinculpată, agresat fizic de ceilalți doi inculpați, inculpatul Majlat A. proferând amenințări, strigându-i părții vătămate că îl va bate, încadrându-l pe acesta să nu poată fugi.

Profitând de un moment de neatenție a inculpaților, partea vătămată a reușit să fugă, luând și telefonul mobil, a sărit un gard într-o grădină, fiind urmărit de inculpați, partea vătămată în iarbă, a rămas așa timp de aproximativ 15-20 de minute, așteptând până s-a făcut liniște.

Ulterior, partea vătămată l-a apelat pe martorul Furus A., întâlnindu-se cu acesta lângă o casă și povestindu-i cele întâmplate, după care a apelat organele de poliție la numărul de urgență 112.

Ulterior, organele de poliție au recuperat suma de 108 lei sustrasă părții vătămate, de la mama inculpatului P. G.- martora P. B., precum și briceagul folosit la comiterea faptei, suma de bani fiind restituită părții vătămate.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanța a avut în vedere prevederile art. 72 Cod penal, respectiv împrejurările și modalitățile de comitere a faptelor - pe timp de noapte, în loc public, prin folosirea de violențe fizice, dar și amenințări, partea vătămată fiind amenințată cu un briceag în zona abdomenului pentru a da suma de bani, de trei persoane împreună - ceea ce sporește gradul de pericol social al faptei, gradul de pericol social concret foarte ridicat al infracțiunii, fiind vorba de o infracțiune de tâlhărie, respectiv o infracțiune complexă, ce vizează atât valorile patrimoniale, dar și cele referitoare la integritatea fizică și psihică a persoanei, urmarea produsă, partea vătămată fiind înconjurată de inculpați, amenințată cu un briceag în zona abdomenului, încadrată pentru a nu putea fugi, împrejurările și modalitățile de comitere a faptei denotând astfel gradul foarte ridicat de pericol social, dar și persoana și conduita inculpaților, inculpații P. G. și P. M. E. recunoscând inițial comiterea faptei, colaborând cu organele de cercetare penală, ulterior însă, în fața instanței aceștia au încercat să denatureze adevărul, să ascundă participarea la comiterea faptei și a coinculpatului M. A., aspecte ce au fost reținute de instanță, inculpatul M. A. negând inițial comiterea faptelor, abia cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, recunoscând că a proferat într-adevăr amenințări la adresa părții vătămate, aflându-se foarte aproape de aceasta, cu ocazia ascultării sale în fața instanței încercând din nou să ascundă participarea sa la comiterea infracțiunii de tâlhărie, inculpatul fiind de altfel recidivist, având în vedere fișa de cazier judiciar, având condamnări anterioare, inculpatul fiind chiar condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 Cod penal, continuând să comită astfel de fapte antisociale, inculpata P. M. E. are de asemenea condamnări anterioare, chiar dacă este împlinit termenul de reabilitare cu privire la aceasta, inculpata neaflându-se așadar la prima abatere de acest gen, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, iar coinculpatul P. G. este și acesta cunoscut cu antecedente penale, fiind sancționat administrativ de două ori, pentru comiterea altor fapte antisociale.

De altfel, chiar în cuprinsul referatelor de evaluare întocmite cu privire la inculpați se menționează faptul că nu întâmplător, poliția apreciază lipsa temporară din comunitate a inculpaților ca fiind benefică, de vreme ce comunitatea însăși are un sentiment de siguranță mai crescut de la arestarea preventivă a acestora.

Prima instanță a avut în vedere și celelalte aspecte reliefate în cuprinsul referatelor de evaluare întocmite pentru cei trei inculpați, din care rezultă că inculpatul P. G. nu dispune de suficiente resurse interne, familiale și comunitare apte să susțină un proces eficient al schimbării, stadiul motivațional actual semnalând neimplicarea acestuia în această direcție, inculpatul provenind dintr-o familie cu un nivel socio-cultural scăzut, fiind căsătorit cu coinculpata P. M. E., aceasta fiind ce acare i-a oferit un exemplu negativ de comportament, astfel cum s-a reținut în referatul de evaluare, inculpatul săvârșind fapta pe fondul sentimentului de frustrare indus de limitarea mijloacelor financiare apte să-i satisfacă nevoia la un standard așteptat, cheltuirea ajutorului social primit pe țigări și alcool, dorința de experimentare a senzaționalului, lipsa empatiei față de victimă, a respectului față de proprietatea acestuia, tentația obținerii unui câștig material imediat și injust fără efort, inculpata P. M. Erzebet fiind o persoană ce provine dintr-o familie cu un nivel socio-cultural scăzut, ce prestează diverse activități ocazionale de tip ziler în domeniul agriculturii și creșterii animalelor, pe fondul stării de analfabetism și lipsei unei calificării profesionale, este mama unui copil, factorii de risc cu incidență semnificativă asupra comportamentului viitor al inculpatei fiind reprezentați de implicarea anterioare în fapte infracționale, lipsa școlarizării, consumul de alcool, raportul factorilor protectivi și a celor de risc evidențiind preponderența celor din urmă, apreciindu-se astfel că asemenea comportamente se vor putea repeta și în viitor, inculpatul M. A. este o persoană ce provine, de asemenea, dintr-o familie cu un nivel socio-cultural scăzut, ce nu i-a oferit inculpatului un climat educațional care să favorizeze formarea unui sistem de valori bine închegat, este tatăl unui copil minor, trăiește în concubinaj, a lucrat anterior în domeniul construcțiilor în Ungaria, factorii negativi, care pot influența reiterarea unui comportament infracțional, fiind antecedentele comportamentale de natură penală, ineficiența sancțiunilor penale anterioare, interiorizarea slabă a normelor juridice, inculpatul nedispunând de resurse individuale, familiale, comunitare optime care să constituie premisele unei reintegrări sociale, relevându-se tendința acestuia de a reitera comportamentul antisocial.

De asemenea, Judecătoria Sf. G. a avut în vedere și limitele de pedeapsă, conform art. 320/1 Cod procedură penală cu privire la inculpații P. M. E. și P. G., dar și atitudinea procesuală a tuturor celor trei inculpați, în sensul încercării de ascundere a participării coinculpatului M. A. la comiterea infracțiunii reținute, ceea ce denotă din partea inculpaților o conduită negativă.

II. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații, criticile aduse vizând aspecte de netemeinicie.

Inculpații P. G. și P. M. E., prin apărătorii desemnați din oficiu, au criticat sentința primei instanțe sub aspecte de netemeinicie relativ la individualizarea judiciară a pedepselor principale ce le-au fost aplicate, solicitând a se avea în vedere faptul că, deși au uzat de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, li s-a aplicat o pedeapsă ce are același cuantum cu inculpatul M. A., recidivist postexecutoriu care nu a recunoscut comiterea faptei de care a fost acuzat.

Inculpatul M. A. a criticat sentința primei instanțe tot sub aspecte de netemeinicie relativ la soluția de condamnare ce a fost pronunțată de prima instanță, apreciind că soluția de condamnare este rezultatul unei erori grave de fapt, solicitând casarea sentinței, iar în cadrul rejudecării, achitarea sa pe considerentul că fapta nu a fost comisă de inculpat.

III. Examinând sentința recurată prin prisma art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată ca întemeiate doar recursurile inculpaților P. G. și P. M. E., pentru următoarele considerente.

Astfel, în mod corect a stabilit instanța de fond că sunt suficiente probe de vinovăție a inculpatului M. A. pentru comiterea faptei de care este acuzat.

Curtea are în vedere aspectele de fapt ce se desprind atât din declarațiile inculpaților P. G. și P. M. E., dar și ale martorilor G. M. M., D. T. și declarația părții vătămate:

- „Ca să fiu și mai convingător, am scos din buzunar un briceag cu care l-am amenințat pe tânăr ca să dea banii. Acesta a scos din buzunar o bancnotă de 5 lei, dar eu nu am fost mulțumit și i-am solicitat să mai scoată bani, timp în care aveam briceagul în mână îndreptat către acel tânăr. Ulterior, acesta a mai scos trei bancnote a câte un leu fiecare, pe care mi le-a dat, dar eu am insistat în continuare să mai scoată bani. Atunci, tânărulaîncercat să fugă, dar a fost înconjurat de către soția mea, G. M.-M., D. T. și Majlat A. care l-au împiedicat să fugă pe tânăr” (declaratția inculpatului P. G., fila 40 verso, dosar urmărire penală);

- „După ce am luat banii de la tânăr, nu am văzut exact de unde a pornit o altercație între Arpi, Gyuri și tânărul respectiv, care au început să se împingă, fapt pentru care au am sărit la tânăr și i-am dat o palmă peste gură, timp în care Arpi și Gyuri au tras de acesta, rupându-i tricoul cu care era îmbrăcat” (declarație inculpat P. M. E., fila 46 dosar urmărire penală);

- „După ce P. M. și D. T., împreună cu soții lor au consumat berile, am plecat cu căruța lui Petzan G., eu, P. M., deme T., majlat A. și fiica mea de 4 ani D. Szintia, în localitatea Zagon, pentru a cumpăra țigări și băutură…Am cumpărat de la un peco din Zagon țigări și două flacoane de bere la 2,5 litri pe care le-au consumat cei patru în drum spre Dobolii de Sus. Ajungând în centrul satului, în zona magazinului alimentar, am observat un tânăr…Văzându-l, P. G. a sărit din căruță și s-a dus la tânărul respectiv…de la care a cerut o țigară și un foc. Nu am auzit ce a răspuns tânărul și imediat am coborât și ceilalți patru din căruță ne-am dus înspre tânăr…Tot acest incident a durat aproximativ 5 minute, timp în care Majlat A. se afla în spatele tânărului la o distanță de 2-3 metri, dar nu pot preciza dacă acesta i-a adresat vreun cuvânt tânărului respectiv” (declarație martor G. M. M., fila 96 dosar urmărire penală);

- „După ce sora mea a luat banii de la tânăr, nu am văzut exact de unde a pornit o altercație între Arpi, Gyuri și tânărul respectiv, care au început să se împingă, iar sora mea a sărit la tânăr și i-a dat o palmă peste gură, timp în care Arpi și Gyuri au tras de acesta, rupându-i tricoul cu care era îmbrăcat. Imdeiat ce a scăpat de noi, tânărul a fugit și nu l-am mai văzut în întuneric, iar noi cinci, am urcat în căruță și am plecat acasă”. (declarație martor D. T., fila 94 verso, dosar urmărire penală);

- „…iar lângă mine au venit mai multe persoane care se aflau în căruță, încă un bărbat și trei femei, toți de etnie rromă. P. G. mi-a spus că îmi va înapoia telefonul cu condiția să-i dau suma de 10 lei, eu i-am spus că nu îi dau și am vrut să plec, acesta m-a împiedicat și m-a tras de tricou și în acel moment a scos din buzunar un briceag cu lama desfăcută și mi l-a pus în zona abdomenului, amenințându-mă că mă taie.…am nimerit o bancontă de 100 lei, moment în care P. M. mi-a dat o palmă peste față, mi-a smuls banconta din mână și a început să strige amenințător la mine că i-am mințit. În tot acest timp, M. A. se afla lângă mine, fiind încadrat de acesta ca să nu pot fugi și din când în când mă amenința și acesta cu bătaia” (declarația părții vătămate N. E., filele 37-38 dosar urmărire penală).

În aceste condiții, aspectele de fapt din cuprinsul declarațiilor inculpatului M. A. sunt nereale, câtă vreme s-a dovedit că acesta nu a plecat „spre casă către cartierul de rromi” după ce a văzut „că P. G. are intenții rele”. Or, dacă acest inculpat ar fi plecat spre casă, astfel cum susține, lăsându-i pe ceilalți 4 ocupanți ai căruței lângă partea vătămată, atunci afirmațiile martorei D. T. nu și-ar mai avea nici o logică, câtă vreme aceasta a menționat că „tânărul a fugit și nu l-am mai văzut în întuneric, iar noi cinci, am urcat în căruță și am plecat acasă”. Faptul că acest inculpat a stat la o anumită distanță de partea vătămată, nu are nicio relevanță sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, câtă vreme partea vătămată a menționat că„M. A. se afla lângă mine, fiind încadrat de acesta ca să nu pot fugi și din când în când mă amenința și acesta cu bătaia”, iar ceilalți doi inculpați și martorii au menționat că a existat un conflict fizic între partea vătămată și inculpații P. G. și M. A., conflict ce a avut la bază atitudinea părții vătămate care „i-ar fi mințit” pe inculpați cu privire la suma de bani pe care partea vătămată o avea asupra sa și pe care nu vroia să o dea, sub amenințare, acestora.

În ce privește însă individualizarea judiciară a pedepselor stabilite, Curtea reține că prima instanță nu a făcut o demarcare între pozițiile adoptate de cei trei inculpați cu privire la acuzațiile ce le sunt aduse. Astfel, dacă în privința inculpaților P. G. și P. M. E. pedeapsa principală stabilită a fost de 7 ani, aceeași pedeapsă principală a fost aplicată și inculpatului M. A., deși acesta, pe de o parte, este recidivist postexecutoriu, starea de recidivă fiind atrasă de comiterea unei infracțiuni de omor sub forma tentativei, iar pe de altă parte, nu a recunoscut comiterea faptei de care este acuzat.

În aceste condiții, Curtea constată că, față de circumstanțele comiterii faptei și față de persoana inculpaților P. G. și P. M. E. care au recunoscut și regretat comiterea faptei, scopul și funcțiile pedepsei prevăzute de art.52 Cod penal, pot fi atinse prin aplicarea minimului pedepsei reduse cu o treime, respectiv 4 ani și 8 luni închisoare.

În lumina aspectelor de mai sus, Curtea, în baza art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursurile declarate de inculpații P. G. și P. M. E. împotriva sentinței penale nr.241/24.09.2012 pronunțată de Judecătoria Sf. G., pe care o va casa în limitele menționate supra, menținând celelalte dispoziții, iar în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefundat recursul inculpatului M. A..

În baza art.38516 alin.2 Cod procedură penală raportat la art.381 alin.1 Cod procedură penală, va adăuga timpul de arestare de la data de 24.09.2012 la zi.

Văzând și dispozițiile art.189 și 192 alin.2 și 3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide:

În baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală admite recursurile declarate de P. G. și P. M. E. împotriva sentinței penale nr. 241 din 24.09.2012 a Judecătoriei Sf. G. pe care o casează sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaților și rejudecând cauza în aceste limite:

Reduce cuantumul pedepselor aplicate inculpaților P. G. și P. M. E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1 și 2 lit. b și c, alin. 2/1 lit. a și b Cod penal cu aplicarea art. 320/1 Cod de procedură penală de la 7 ani închisoare la 4 ani și 8 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Majlat A..

Adaugă din pedepsele aplicate inculpaților P. G., P. M. E. și Majlat A. arestarea preventivă, începând cu data de 24.09.2012 până azi, 29.11.2012.

În baza art. 189 Cod de procedură penală onorariul avocaților desemnați din oficiu, în sumă de câte 300 lei pentru fiecare inculpat și onorariul interpretului, în sumă de 60 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției și se include în cheltuielile judiciare.

În baza art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală obligă pe recurentul inculpat Majlat A. să plătească statului suma de 320 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.11.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

A. C. M. O. B. C. E.

GREFIER,

A. O.

Red. C.E./07.01.2013

Tehnoredactat A.O./09.01.2013/ 6 ex.

Jud.fond M. G. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1019/2012. Curtea de Apel BRAŞOV