Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 63/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 63/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 31-01-2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 63/R DOSAR NR._

Ședința publică din data de 31 ianuarie 2014

Instanța constituită din:

- Completul de judecată CR2

- Președinte - M. G. L. - judecător

- Judecător- N. H.

- Judecător- A. M.

- Grefier- O. S.

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – D. D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de P. DE PE L. J. B. împotriva sentinței penale nr. 912 din 17 mai 2013, pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._ .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 31 ianuarie 2014, când,

C U RT E A,

Constată că, prin sentința penală nr. 912/17.05.2013 a Judecătoriei B., s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale ) și art. 37 lit. a Cod penal, condamnarea inculpatului TIMIȚĂ C. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, în formă continuată.

În baza art. 61 Cod penal, a fost revocată liberarea condiționată a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 629/2008 a Judecătoriei B. și a fost contopit restul de 494 zile rămas neexecutat cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 357 alin. 3 Cod procedură penală, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.

În baza art. 346 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea civilă formulată de partea vătămată C. V. și s-a constatat că părțile vătămate D. L., T. I. V. și G. M. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii acestora în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 118 lit. b Cod penal, s-a confiscat de la inculpat un foarfece tip „ gură de lup ”, de culoare roșie, lungime 65 cm, uzură 40% și un cuțit cu mâner din plastic de culoare neagră și lungime de 11 cm, lamă de 14 cm, uzură 60%.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în acestea fiind incluse și cheltuielile judiciare reprezentând onorariu apărător oficiu, conform art. 189 alin. 1 Cod procedură penală.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. B. din data de 26.04.2012 s-a dispus punerea în mișcare și trimiterea în judecată a inculpatului Timiță C. G., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale ), în final cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și în faza de judecată, respectiv declarațiile părții vătămate C. V., declarațiile de recunoaștere ale inculpatului Timiță C. G., declarațiile părților vătămate T. I. V., D. L., G. M., declarațiile martorilor C. M., D. V. D., procesul-verbal de examinare a autoturismului condus de inculpat, în portbagaj fiind găsită foarfeca tip " gură de lup " de culoare roșie și aproximativ 60 cm lungime, în legătură cu care, conform Raportului de constatare tehnico-științifică traseologică nr._/14.09.2010 s-a stabilit că a fost folosită la tăierea toartelor celor trei lacăte, procesul-verbal de reconstituire și planșa foto aferentă, instanța de fond a reținut, în fapt, că în noaptea de 01/02.09.2010, în jurul orei 00,30, inculpatul Timiță C. G. s-a deplasat cu autoturismul marca Dacia N. cu numărul de înmatriculare_ în cartierul B. din municipiul B. cu intenția de a sustrage diferite bunuri din boxele amplasate la subsolurile blocurilor; a oprit autoturismul pe ., a luat din portbagaj o foarfecă tip " gură de lup " și a pătruns în subsolul blocului de la numărul 31, unde a tăiat lacătele de la patru uși, urmând ca apoi să pătrundă în interior și să sustragă diverse bunuri; partea vătămată C. V. a fost avertizat în apartament de către sistemul de alarmă și a coborât să vadă ce se petrece la boxa sa; observând ușa boxei larg deschisă, partea vătămată a luat în mână o piatră și a strigat la inculpat, care fiind surprins l-a amenințat pe acesta spunând: " dă-te la o parte că te tai cu cuțitul ", amenințare care i-a provocat părții vătămate o stare de temere, acesta lăsând piatra din mână; în aceste condiții, inculpatul a fugit și s-a urcat în autoturismul cu care venise și s-a îndreptat spre municipiul C., pe drum fiind oprit de către un echipaj de poliție.

A considerat instanța de fond că, în drept, fapta inculpatului Timiță C. G., astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale ), în final cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, natura și pericolul social al faptei, modul și împrejurările în care a fost comisă, poziția procesuală a inculpatului dar și antecedentele penale ale acestuia.

Cât privește modalitatea de executare, în raport de criteriile anterior menționate, prima instanța a apreciat că scopul pedepsei nu va fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă J. B., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței, iar în urma rejudecării, să se dispună contopirea pedepsei stabilite prin sentința recurată cu pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1182/12.06.2012 a Judecătoriei B., definitivă la data de 05.12.2012 și să se deducă din pedeapsa aplicată durata reținerii din data de 02.09.2010.

În fața instanței de recurs nu au fost administrate mijloace de probă, inculpatul a fost prezent, în stare de deținere în altă cauză, fiind asistat de apărător ales.

Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, cât și prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, în deplină concordanță cu mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale și cu declarațiile date de martorii D. V. D. și C. M. în faza de judecată.

Din declarațiile părții vătămate C. V. coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului Timiță C. G. date în faza de urmărire penală, cu cele date de martorii C. M. și D. V. D., cu procesul-verbal de examinare a autoturismului condus de inculpat, în portbagaj fiind găsită foarfeca tip " gură de lup " de culoare roșie și aproximativ 60 cm lungime, în legătură cu care, conform Raportului de constatare tehnico-științifică traseologică nr._/14.09.2010 s-a stabilit că a fost folosită la tăierea toartelor celor trei lacăte și cu procesul-verbal de reconstituire și planșa foto aferentă, rezultă că inculpatul Timiță C. G., în noaptea de 01/02.09.2010, în jurul orei 00,30, a pătruns în subsolul imobilului situat pe . din municipiul B. și a tăiat cu o foarfecă tip gură de lup lacătele care asigurau ușile a trei beciuri și un inel de care era prins lacătul care asigura a patra ușă, cu intenția de a sustrage diferite bunuri și fiind surprins de partea vătămată C. V., a amenințat-o cu acte de violență, după care a fugit, fără a sustrage vreun bun.

Încadrarea în drept a faptei a fost în mod legal făcută de instanța de fond, respectiv s-a considerat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, rămasă în forma tentativei, prevăzută de art. 20 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal ( 4 acte materiale ), în final cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, având în vedere că inculpatul a săvârșit fapta în termenul de liberare condiționată, deci în stare de recidivă postcondamnatorie.

La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere în mod corect toate criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, stabilindu-se o pedeapsă în raport de circumstanțele reale și personale.

Cu privire la criticile aduse de Ministerul Public, instanța de control judiciar reține că ambele sunt întemeiate urmând a se dispune admiterea recursului.

Atâta vreme cât inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1182/12.06.2012 a Judecătoriei B., definitivă la data de 05.12.2012 prin decizia penală nr. 1055 a Curții de Apel B. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni în data de 14.10.2010, faptă concurentă cu cea din cauza de față, se impunea efectuarea contopirii celor două pedepse, în conformitate cu dispozițiile art. 33 și art. 34 Cod penal.

Întrucât procurorul de ședință a solicitat efectuarea acestei contopiri în cadrul dezbaterilor de la prima instanță, aceasta nepronunțându-se cu privire la această cerere, instanța de recurs este obligată să se pronunțe, astfel că, având în vedere concursul de infracțiuni, va face aplicarea dispozițiilor art. 33 și art. 34 Cod penal.

Se observă că inculpatul a fost reținut în data de 02.09.2010 pentru 24 de ore, astfel că această zi trebuie scăzută din pedeapsa aplicată, în conformitate cu dispozițiile art. 88 Cod penal.

În temeiul art. 385 indice 15 punct 2 litera d Cod de procedură penală, Curtea va admite recursul formulat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 912/17.05.2013 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._, pe care o va casa sub aspectul omisiunilor de a efectua contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente și de a deduce din pedeapsa aplicată reținerea din data de 02.09.2010.

Rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 33 alineat 1 litera a Cod penal și art. 34 alineat 1 litera b Cod penal, va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin sentința recurată cu cea de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1182/12.06.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 1055/R/05.12.2012 a Curții de Apel B. și va aplică pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o va executa în final inculpatul.

În baza art. 88 Cod penal, va deduce din pedeapsă durata reținerii de 24 de ore din data de 02.09.2010.

Va anula mandatul de executare nr. 1680/06.12.2012 emis de J. B. și va dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În temeiul art. 192 alineat 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de P. de pe lângă J. B. împotriva sentinței penale nr. 912/17.05.2013 pronunțată de J. B. în dosarul penal nr._, pe care o casează sub aspectul omisiunilor de a efectua contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente și de a deduce din pedeapsa aplicată reținerea din data de 02.09.2010.

Rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 33 alineat 1 litera a Cod penal și art. 34 alineat 1 litera b Cod penal, contopește pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin sentința recurată cu cea de 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 1182/12.06.2012 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 1055/R/05.12.2012 a Curții de Apel B. și aplică pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care o execută în final inculpatul.

În baza art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsă durata reținerii de 24 de ore din data de 02.09.2010.

Anulează mandatul de executare nr. 1680/06.12.2012 emis de J. B. și dispune emiterea unui nou mandat de executare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

În temeiul art. 192 alineat 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 31.01.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR M. G. L. pt. N. H. A. M.

aflată în concediu

semnează președinte complet

M. G. L.

GREFIER

O. S.

Red. M.L./12.02.2014

Dact. O.S./18.02.2014

4 exemplare

Jud. fond: C. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 63/2014. Curtea de Apel BRAŞOV