Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 666/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 666/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 05-07-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 666/R DOSAR NR._
Ședința publică din 5 iulie 2012
Instanța constituită din:
Complet de judecată CR3:
Președinte: A. M. - judecător
Judecător: M. F.
Judecător: S. F.
Grefier: D. S.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror A. P. – din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 197 din data de 7 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile asupra cauzei s-au efectuat în conformitate cu prevederile art. 304 Cod procedură penală, respectiv prin înregistrarea pe suport audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 14 iunie 2012 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 28 iunie 2012, când pentru imposibilitatea constituirii completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 5 iulie 2012.
CURTEA
P. sentința penală nr.197/7.02.2012, pronunțată în dosar nr._, Judecătoria B., în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a achitat pe inculpata B. C. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 al. 2 Cod penal.
A constatat că partea vătămată T. C. G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 13.10.2008, în jurul orelor 11.00, inculpata B. C. s-a urcat la volanul autoturismului său Mitsubishi Pajero cu numărul de înmatriculare_ care se afla parcat în parcarea special amenajată de pe . dreaptă a sensului de mers spre . B.. Pentru a putea ieși pe partea carosabilă, inculpata a efectuat o manevră de mers cu spatele, coborând pe banda I a sensului de mers spre . inculpata a staționat un interval scurt de timp pentru a-și fixa centura de siguranță după care, verificând în oglindă pentru a putea pune în mișcare autoturismul a constatat că nu se poate asigura corespunzător, vehiculul fiind poziționat ușor oblic față de axul drumului. Pentru a orienta autoturismul paralel cu axul drumului inculpata a mai efectuat o manevră de mers cu spatele, rulând o distanță scurtă, moment în care a lovit partea vătămată C. D. A. în vârstă de 86 ani, cu colțul din partea dreaptă spate a autoturismului. În urma loviturii partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de bordura trotuarului, ulterior decedând ca urmare a leziunilor suferite.
Pentru a ajunge în locul în care a fost acroșată, partea vătămată, după ce a coborât dintr-un mijloc de transport în comun, a traversat . parte a carosabilului în pas alert, în diagonală și prin loc nepermis, în aceste circumstanțe nefiind observată de inculpată la momentul la care aceasta s-a asigurat.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere procesul-verbal de cercetare la fața locului (fila 7 dosar urmărire penală) în conformitate cu care, la data de 13.10.2008, orele 11.30, organele de poliție s-au deplasat pe . constatat că în dreptul imobilului cu numărul 10 avusese loc un accident de circulație în care a fost implicat autoturismul Mitsubishi Pajero cu numărul de înmatriculare_ condus de inculpata B. C., accident soldat cu o victimă omenească, respectiv numitul C. D. A..
În conformitate cu raportul de constatare medico-legală nr. 407/Aut din 15.10.2008 (fila 16 dosar urmărire penală) la data de 13.10.2008 a intervenit decesul persoanei accidentate, în urma examinării stabilindu-se că moartea acestuia a fost violentă, leziunile constatate fiind produce prin lovire cu și de corpuri dure, posibil în condițiile unui accident de trafic rutier.
În ceea ce privește dinamica accidentului, instanța a constatat că persoanele audiate în cauză au expus în esență aceeași derulare a acțiunilor.
Astfel, instanța a reținut declarația inculpatei din cursul urmăririi penale (fila 25 dosar urmărire penală) și din faza de judecată (fila 25) în conformitate cu care s-a urcat la volanul autoturismului în discuție care era parcat în parcarea special amenajată pe . la partea carosabilă. Inculpata a efectuat o manevră de mers cu spatele pentru a ieși de pe locul de parcare, aducând autoturismul pe banda 1 a sensului de mers către . acest moment inculpata și-a prins centura de siguranță iar la momentul la care a vrut să pună autoturismul în mișcare și-a dat seama că roțile erau bracate spre dreapta iar autoturismul avea o poziție ușor oblică, nefiind paralel cu axul drumului. Pentru a îl îndrepta a efectuat din nou o manevră de mers cu spatele. Conform inculpatei, s-a asigurat corespunzător, privind prin toate oglinzile și prin lunetă iar apoi s-a mișcat pe o distanță extrem de mică, aproximativ 10 cm. Aproape imediat a văzut o persoană dezechilibrată, în cădere, fără însă a auzi vreun zgomot de impact sau a simți atingerea de un corp străin.
Susținerile inculpatei s-au coroborat cu cele ale martorului T. V. (fila 33 dosar urmărire penală, fila 51 dosar instanță) care a relatat că a văzut-o pe inculpată urcând la volanul autoturismului în discuție, ieșind din parcare pe partea carosabilă. În timp ce efectua o manevră de mers cu spatele în imediata proximitate a vehiculului a apărut victima care s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de bordură.
Declarațiile acestui martor s-au coroborat doar parțial cu cele ale inculpatei în ceea ce privește distanța parcursă la efectuarea manevrei de mers cu spatele, martorul estimând că este vorba de o distanță de aproximativ 1 metru, maxim 1 metru jumătate.
Instanța a considerat că niciuna dintre valori nu poate fi primită ca atare pentru a stabili o valoare certă și exactă cu privire la distanța parcursă de inculpată în timpul acestei manevre însă, raportat la cele două declarații, se poate aprecia că este vorba de o distanță foarte scurtă, vehiculul abia fiind pus în mișcare la momentul la care a avut loc impactul cu victima.
Cu privire la conduita victimei, instanța a reținut că atât martorul T. V. cât și martora C. M. au declarat că acesta a traversat neregulamentar. În același timp instanța a reținut declarațiile martorei C. M. care, în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății a afirmat că victima a avut o conduită absolut imprudentă, traversând în grabă printr-un loc nepermis, printre vehicule. Instanța a reținut că martora a descris faptul că a vorbit cu victima după ce au coborât împreună din autobuzul 4 și au stat pe trotuar așteptând un moment prielnic pentru a traversa printr-un loc nepermis. În această împrejurare victima nu a avut răbdare, traversând primul până la refugiul dintre cele două sensuri în timp ce martora, apreciind că nu este prudent, a așteptat trecerea vehiculelor. Martora a ajuns și ea pe același refugiu și din nou a încercat să oprească victima care însă s-a angajat în traversarea străzii înaintea martorei.
Instanța a reținut relevante și susținerile martorei referitoare la modalitatea de deplasare a victimei, respectiv cu un pas mai grăbit, iar pe al doilea segment și în diagonală, deplasându-se spre stânga față de punctul de pornire.
Instanța a constatat că martorul T. V. a dat declarații relativ diferite cu privire la aceste aspecte, susținând că victima s-a deplasat în linie dreaptă și cu oarecare greutate.
Dintre cele două declarații instanța a apreciat că cea care prezintă un grad mai ridicat de credibilitate este cea a martorei C. raportat la faptul că aceasta a intrat în contact cu victima și de fiecare dată a urmărit-o pe acesta în timp ce traversa . acesteia prezintă, în opinia instanței, un grad mai mare de acuratețe decât cele ale unui simplu observator astfel cum a fost martorul T..
În ceea ce privește raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză (fila 43 dosar urmărire penală) instanța a constatat că acesta stabilește aceeași dinamică a producerii accidentului ca cea rezultând din probele expuse mai sus, respectiv acroșarea ușoară a victimei la momentul efectuării manevrei de mers cu spatele de către inculpată.
Pentru a stabili dacă această acțiune a inculpatei realizează elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzute de art. 178 al. 2 Cod penal pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei, instanța a avut în vedere că s-a stabilit cu certitudine faptul că victima a traversat printr-un loc nepermis concomitent cu efectuarea de către inculpată a unei manevre care era permisă în zona respectivă. Într-o asemenea situație, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 72 al. 4 din OUG 195/2002 în conformitate cu care pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condițiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector, text care plasează culpa în sarcina pietonului.
În ceea ce privește o eventuală culpă a inculpatei, instanța a constatat că singurul lucru care i se impută acesteia prin rechizitoriu este faptul că nu s-a asigurat corespunzător, împrejurare reținută exclusiv pe baza concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză în conformitate cu care la producerea accidentului a contribuit atât prezența pe partea carosabilă a victimei, cât și asigurarea necorespunzătoare a conducătoarei auto la deplasarea cu spatele, în special în ultima etapă înainte de impact.
Fiind evident că în condițiile în care conducătorul auto ar fi văzut victima înainte de efectuarea manevrei accidentul nu s-ar mai fi produs, instanța a considerat că în speță trebuie stabilit dacă, în condițiile concrete de la momentul respectiv, inculpata ar fi putut și trebuit să se asigure într-o astfel de modalitate încât să evite producerea accidentului, numai într-o astfel de situație putând fi reținută culpa sa.
Or, instanța a constatat că inculpata a afirmat că s-a asigurat privind prin toate oglinzile, informațiile pe care le-a oferit cu privire la mașinile pe care le-a remarcat circulând precum și cu privire la existența unor persoane în stația R. din apropiere se coroborează în totalitate cu cele ale martorilor, ceea ce atestă că în mod real aceasta s-a asigurat și a perceput condițiile de trafic înainte de a pune în mișcare vehiculul.
Este adevărat că inculpata nu a observat victima însă instanța a apreciat că, în condițiile date, aceasta nu ar fi putut face acest lucru.
Astfel, analizând raportul de expertiză, instanța a remarcat, pe de o parte, că cifrele utilizate de către expert pentru realizarea calculelor sunt simple estimări în măsura în care viteza de deplasare a victimei nu poate fi stabilită cu certitudine astfel că și datele ulterioare referitoare la locul unde se afla victima în diverse momente precum și acțiunile inculpatei în aceste intervale prezintă un oarecare grad de relativitate.
Însă, chiar și utilizând aceste valori medii, estimative, instanța a constatat că expertul stabilește trei etape ale dinamicii accidentului, respectiv A (ieșirea de pe locul de parcare), B (staționarea pe banda I) și C (demarajul cu spatele și deplasarea până la impact) și concluzionează că în faza A și B inculpata ar fi putut să vadă victima, câmpul de vizibilitate permițându-i acest lucru în timp ce în faza C acest lucru ar fi fost imposibil.
În raport de aceste date, instanța a constatat că inculpata a beneficiat de un interval de timp extrem de scurt în care să poată vedea victima în proximitatea vehiculului (la limita fazelor B și C), fiind necesar însă să privească în stânga spate unde se afla la acel moment pietonul. Or, ținând cont de faptul că inculpata nu avea niciun motiv de a considera că în acel loc s-ar putea afla o persoană (traversarea străzii fiind interzisă prin acel loc) instanța a considerat că în mod întemeiat aceasta a acordat atenție sporită celorlalți participanți la trafic respectiv vehiculelor care circulau pe celelalte benzi, persoanelor care se aflau pe trotuar (în privința acestora putându-se anticipa o eventuală pătrundere pe partea carosabilă), precum și persoanelor aflate în stația de autobuz (inculpata remarcând în mod corect conduita acestora de a pătrunde pe carosabil pentru a verifica dacă se apropie vreun autobuz).
Chiar în măsura în care, la un moment dat, pe parcursul fazelor A și B, inculpata ar fi observat victima în timpul deplasării sale, ținând cont de modalitatea de deplasare a acesteia – pe o linie oblică, instanța a considerat că aceasta nu ar fi putut să prevadă că va ajunge în spatele vehiculului său. Instanța a apreciat că nu i se poate impune unui conducător auto să urmărească cu privirea fiecare pieton care trece prin loc nepermis pentru a verifica dacă traversează în siguranță toate benzile, iar în speță acest lucru era imposibil în condițiile în care existau mai multe persoane care au procedat similar victimei (cel puțin martora C., probabil și alte persoane care coborâseră din același mijloc de transport).
Față de toate aceste elemente, instanța a considerat că, în condițiile date, inculpata s-a asigurat corespunzător, iar accidentul a fost produs din culpa exclusivă a victimei care, prin modalitatea în care a traversat . pentru conducătorul auto să o observe.
Împotriva hotărârii menționate a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria B., hotărâre criticată pentru netemeinicie.
În motivare procurorul a arătat că instanța de fond nu a făcut o justă apreciere a mijloacelor de probă, acordând o mare valoare probantă declarațiilor inculpatei date în fața instanței de judecată.
Declarația dată în această fază este în contradicție cu cea pe care a dat-o în ziua producerii accidentului.
Astfel, a arătat că a efectuat manevra de ieșire din parcare cu spatele, iar în momentul în care a coborât pe prima bandă a observat într-o fracțiune de secundă victima, care traversa . din partea stângă spre dreapta, prin spatele autoturismului său și întrucât rula cu viteză mică, a frânat brusc, dar a lovit victima cu colțul barei de protecție, acesta dezechilibrându-se și lovindu-se cu capul de bordură.
Această declarație se coroborează cu declarația martorului T. V., care a arătat că nu a sesizat ca inculpata să oprească vreun moment autoturismul în timpul efectuării manevrei de ieșire din parcare.
Nu se poate considera că victima a avut culpa exclusivă întrucât a traversat prin loc nepermis, ci se pune problema unei culpe concurente fiind încălcate prevederile art. 54 alin. 1 din OUG nr.195/2002.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856 al. 3 Cod procedură penală, curtea constată următoarele:
Judecătoria B. a fost sesizată prin rechizitoriul din 15.06.2011 emis în dosarul nr._/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei B. C. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal, dat fiind faptul că la data de 13.10.2008, aflată la volanul autoturismului marca Mitsubishi Pajero parcat pe . imobilului cu nr. 10 pe partea dreaptă a sensului de mers către M. K. și efectuând o manevră de deplasare cu spatele pentru a ieși din parcare nu s-a asigurat corespunzător și a lovit victima C. D. A., care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis, dezechilibrându-se și lovindu-se cu capul de bordură.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 407/AVT din 15.10.2008 întocmit de Serviciul Județean de Medicină Legală B. moartea numitului C. D. A. a fost violentă, s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecința unui politraumatism cu factură de bază craniană și facturi de coloană vertebrală toracală, între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă (filele 16 – 17 dosar urmărire penală).
Conform expertizei tehnice auto efectuată în faza de urmărire penală, la producerea accidentului a contribuit atât prezența pe partea carosabilă a victimei, aflată în traversarea drumului public printr-un loc nepermis, cât și asigurarea necorespunzătoare a conducătorului auto la deplasarea cu spatele, în special în ultima etapă înainte de impact. (filele 43 – 57 dosar urmărire penală).
Într-adevăr, deși între declarațiile martorilor oculari există neconcordanțe cu privire la acest aspect, victima a traversat prin loc nepermis.
Traversarea prin loc nepermis a unui pieton de vârstă foarte înaintată prezintă riscuri deosebite datorate fie deplasării greoaie, fie a acuității vizuale scăzute, fapt ce nu îi permite aprecierea corectă a distanțelor, vitezelor și traiectoriilor celorlalți participanți la trafic.
„Un bătrân a început să traverseze neregulamentar dinspre scuar spre trotuarul unde mă aflam, bătrânul se mișca greu, avea probleme de mers, avem un mers tremurat, specific persoanelor în vârstă, însă nu avea baston” (filele 33, 35 dosar urmărire penală – declarația martorului T. V.). „Victima mi-a atras atenția prin modalitatea în care a traversat” (fila 51 dosar instanță).
Anterior impactului victima a coborât din autobuz împreună cu martora C. M. „bătrânul respectiv, foarte grăbit, voia să traverseze .…i-am spus să aștepte să treacă cele două mașini și apoi să traverseze, mai ales că acolo nu era trecere pentru pietoni, în fugă a început să traverseze dinspre scuar spre trotuar, însă nu drept, ci oblic….La momentul la care a traversat . lucru grăbit cu un pas mai iute…(fila 36 dosar urmărire penală, fila 32 dosar instanță).
Cu referire la conduita inculpatei, așa cum aceasta a declarat s-a asigurat corespunzător în partea stângă privind în oglinda retrovizoare „acolo văzând și mașinile de pe benzile 2 și 3 care nu ajunseseră încă la trecerea de pietoni”, a întors capul pentru a se asigura, a privit și în partea dreaptă, ocazie cu care a văzut mai multe persoane în stația de autobuz.
Nu a observat pe nimeni, astfel că a pus mașina în mișcare, a privit spre spate și prin oglinda din lateral pentru a se asigura „imediat a văzut persoana în cădere și a oprit” (fila 25 dosar instanță).
Așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnică, s-au stabilit trei etape ale dinamicii accidentului: faza A – ieșirea din locul de parcare, faza B – staționarea pe bandă și faza C – demarajul cu spatele și deplasarea.
Victima a apărut la limita fazelor B și C, astfel că nu putea să o observe întrucât în mod firesc nu avea ce să caute în acel loc fiind atentă la vehiculele care circulau pe benzile II și III.
Făcând vorbire de posibilitatea de evitare a producerii accidentului, expertul face referire la împrejurarea că inculpata ar fi putut evita accidentul dacă, în deplasarea acesteia cu spatele – faza A - ar fi observat pietonul aflat pe scuarul dintre sensurile de circulație în intenția evidentă de a traversa neregulamentar.
O asemenea concluzie nu poate fi primită întrucât în nicio dispoziție legală nu există obligația conducătorului auto care efectuează o manevră de deplasare să constate în câmpul vizual în întregul său dacă nu există pietonii care intenționează să traverseze neregulamentar și care s-au oprit dintr-un motiv sau altul și care ar putea apărea la un moment dat.
Nu poate fi primită nicio altă variantă de evitare a accidentului și expusă de expert referitoare la neparcurgerea fazei C de deplasare cu spatele pentru îndreptarea autoturismului de către inculpată. (fila 56 dosar urmărire penală)
Chiar martorul T. V. a precizat că datorită condițiilor din acel loc nu ar fi fost posibil să se efectueze o singură manevră de ieșire din parcare direct în poziția paralelă cu axul drumului, toate manevrele s-au efectuat încet și cu grijă din partea șoferului (fila 51 dosar instanță), depoziție care se coroborează cu cea a inculpatei din aceeași fază procesuală.
Motivarea recursului în sensul că inculpata și-a modificat declarația dată imediat după producerea evenimentului rutier nu poate conduce la dovedirea vinovăției acesteia întrucât aceasta se afla într-o stare psihică deosebită, remarcată și de martorii oculari, iar conținutul acesteia nu este hotărâtor în a stabili condamnarea.
Dacă chiar expertul a admis că apariția pietonului era puțin probabilă, având în vedere că traversarea drumului nu era permisă în acel loc, cu atât mai mult se constată că inculpata s-a asigurat corespunzător, atât prin raportare la circulația autovehiculelor din zonă, cât și la pietonii aflați în stația din apropiere (fila 60 dosar urmărire penală), împrejurări în care nu i se poate reține vreo culpă în producerea accidentului.
Potrivit art. 72 al. 3 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, traversarea drumului public de către pietoni se face perpendicular pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate și semnalizate corespunzător, iar cei ce sunt surprinși și accidentați ca urmare a nerespectării acestei norme poartă întreaga răspundere a accidentării lor conform al.4 al aceluiași articol.
P. urmare, cum victima a încălcat această dispoziție legală, conducătorul auto asigurându-se corespunzător, fără a putea prevedea că aceasta va ajunge în spatele său, cu atât mai mult cu cât avea o deplasare în linie oblică, inculpatei B. C. nu i se poate reține vreo culpă în producerea accidentului.
P. urmare, în baza art. în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge, ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 197/7.02.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o va menține.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr. 197/7.02.2012 a Judecătoriei B., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Cheltuielile judiciare, în cuantum de 150 lei, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5.07.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. M. pt. M. F. aflată S. F.
în concediu de odihnă semnează
PREȘEDINTE COMPLET
A. M.
GREFIER,
D. S.
Red. AM/17.07.2012
Tehnoredactat DS/18.07.2012/2 ex.
Jud.fond. C. M.
| ← Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 664/2012. Curtea de Apel... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 126/2013. Curtea... → |
|---|
