Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 540/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 540/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-06-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 540/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 7 iunie 2012
Instanța constituită din:
Completul de judecată CR2:
Președinte: N. Țînț - judecător
JUDECĂTOR: E. B.
judecător: N. H.
Grefier: V. P.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public – procuror R. V. - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B..
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de către asigurătorul . G. SA împotriva sentinței penale nr. 142 din data de 31 ianuarie 2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile în cauza penală de față au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților. Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 24 mai 2012, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate prin încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi 7 iunie 2012.
Curtea,
Deliberând asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 142/31.01.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ a fost încetat în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală procesul penal pornit împotriva inculpatului L. I., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 al. 2, 4 Cod penal ca urmare a decesului inculpatului.
S-a constatat că pentru autoturismul marca Lancia Delta cu număr de înmatriculare_ s-a încheiat contractul de asigurare obligatorie RCA cu asiguratorul . G. SA.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 Cod civil, art. 49, 50 din Legea nr. 136/1995 si Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asiguratorilor nr. 3108/2004, a fost admise acțiunile civile formulate în cauză de S. C. Județean de Urgență B. și S. de P. și N. B. și a fost obligat asigurătorul la plata către acestea a sumei de 9065,33 lei (prima partea civilă) și, respectiv, 238,26 lei (cea de-a doua parte civilă).
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă O. M. și a fost obligat asigurătorul la plata către aceasta a sumei de 75.000 lei daune morale, respingând restul pretențiilor formulate în cauză
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care suma de 200 lei onorariu apărător desemnat din oficiu a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul numărul 7919/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. din data de 04.02.2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului L. I. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2, 4 Cod penal constând în esență în aceea că la data de 15.11.2005 inculpatul, care conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare_, nu a acordat prioritate de trecere părții vătămate Oșian M. care se angajase în traversarea carosabilului pe trecerea de pietoni, accidentând-o și cauzându-i acesteia vătămări care au necesitat pentru vindecare un număr de 150 de zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost audiat pe parcursul urmăririi penale precum și în cursul judecății, relatând situația de fapt care a dus la producerea accidentului.
Pe latură civilă, în cursul urmăririi penale au formulat pretenții în cauză Casa de asigurări de sănătate B. și partea vătămată O. M..
Raportat la faptul că la momentul sesizării instanței Legea 95/2006 suferise modificări prin OUG 72/2006 în conformitate cu care unitățile sanitare spitalicești se subrogă în drepturile și obligațiile procesuale ale Casei de asigurări de sănătate instanța de fond, la primul termen de judecată, a introdus în cauză, în calitate de părți civile, unitățile spitalicești care au acordat îngrijiri părții vătămate O. M., respectiv S. de P. și N. B. și S. C. Județean de Urgență B. în locul Casei de asigurări de sănătate B. menționată în rechizitoriu.
De asemenea, în cursul judecății, partea vătămată O. M. și-a precizat constituirea de parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumelor de 90.000 lei daune morale precum și 800 lei lunar pentru plată persoană însoțitoare, calculată de la data producerii accidentului.
După încheierea dezbaterilor, la data de 04.11.2011 s-a înregistrat decesul inculpatului.
Reținând decesul inculpatului prima instanța a constatat, după repunerea cauzei pe rol, că, sub aspectul laturii penale, există o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale și tragerea la răspundere penală a acestuia impunându-se ca în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală să dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2, 4 Cod penal.
Instanța de fond a avut însă în vedere că în cauză există constituire de parte civilă din partea părții vătămate O. M. precum și din partea unităților spitalicești care au acordat îngrijiri medicale acesteia. În această situație s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 21 Cod procedură penală în conformitate cu care acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces al uneia dintre părți, introducându-se în cauză moștenitorii acesteia.
Au fost efectuate demersuri în vederea identificării moștenitorilor inculpatului, adresele comunicate la dosarul cauzei atestând că nu a existat cerere privind dezbaterea succesiunii și nici o persoană nu s-a prezentat la convocarea emisă la ultimul domiciliu al inculpatului. În raport de aceste date, instanța de fond a constatat că la acest moment nu există nici un moștenitor al inculpatului împotriva căruia să poată fi exercitată acțiunea penală.
Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că în cauză a fost introdusă, în calitate de asigurător de răspundere civilă, societate de asigurare O. SA, aceasta răspunzând pentru prejudiciile cauzate conform contractului de asigurare RCA încheiat pentru autoturismul implicat în accident - Dacia Delta cu numărul de înmatriculare_, contract valabil în perioada 01.01.2005 – 31.12.2005; moartea asiguratului nu are nici un efect cu privire la răspunderea societății de asigurare, aceasta subzistând pentru toate prejudiciile cauzate în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.
În raport de existența unei alte persoane care are obligația reparării prejudiciului, instanța de fond a consideat că lipsa unor moștenitori nu impietează asupra soluționării laturii civile, singura consecință derivând din această împrejurare fiind că instanța nu poate acorda daune care nu cad în sarcina asigurătorului, în conformitate cu prevederile legale și nici într-un cuantum mai ridicat decât cele care pot fi suportate de societatea de asigurări în conformitate cu Ordinul președintelui comisiei de supraveghere a asiguratorilor nr. 3108/2004 aplicabil în speță.
Față de toate acestea, apreciind că latura civilă poate fi soluționată în cauză chiar și în absența unor moștenitori ai inculpatului, instanța de fond a analizat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 cod civil pentru atragerea răspunderii civile delictuale a inculpatului, ca temei al obligării la plata de despăgubiri.
În raport de prevederile legale amintite, prima instnață a reținut că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesar să existe fapta ilicită a autorului, prejudiciul cauzat, legătura directă de cauzalitate între faptă și prejudiciu precum și vinovăția acestuia, cu precizarea că în dreptul civil răspunderea intervine pentru cea mai ușoară culpă.
Pentru stabilirea existenței acestor elemente instanța, analizând probele existente la dosar (acestea fiind administrate în totalitate înaintea decesului inculpatului) a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 15.11.2005, în jurul orelor 17.00, inculpatul se afla la volanul autoturismului marca Lancia Delta cu numărul de înmatriculare_, deplasându-se pe . gară spre centru, pe banda a III-a. Inculpatul nu a observat trecerea de pietoni amplasată în zonă și nu a văzut-o pe partea vătămată O. M. care era angajată în traversarea acesteia, neacordându-i prioritate de trecere și lovind-o. Imediat inculpatul a auzit strigătul victimei și a frânat, la momentul la care a încercat să coboare din mașină constatând că aceasta era căzută la pământ, între vehicul și scuarul care delimita cele două sensuri de deplasare, în dreptul ușii șoferului. În urma impactul victima a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 150 de zile.
În ceea ce privește urmările acestui accident, instanța de fond a avut în vedere actele medicale depuse la dosarul cauzei care atestă leziunile cauzate părții vătămate. Astfel, în conformitate cu raportul de constatare medico-legală nr. 4208/E/21.11.2005 partea vătămată a prezentat multiple leziuni care s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier, inițial estimându-se că necesită 45-50 de zile îngrijiri medicale, dacă nu intervin complicații. Ulterior, în urma reexaminării victimei, ca urmare a constatării unor sechele precum și necesitatea urmării unui tratament recuperator complex, s-a stabilit că aceasta necesită 150 de zile de îngrijiri medicale.
Prima instanță a constatat existența unei fapte ilicite – respectiv acțiunea inculpatului de vătămare corporală a victimei, în cadrul unui accident de circulație precum și încălcarea de către acesta a obligației ce revine conducătorului auto de acordare a priorității de trecere pietonilor, prejudiciul cauzat – daunele materiale și morale provocate victimei și unităților spitalicești, legătura de cauzalitate directă între prejudiciu și faptă precum și vinovăția inculpatului sub forma culpei.
P. apărarea formulată în cauză s-a încercat a se dovedi existența unor împrejurări care înlătură vinovăția, sub aspectul culpei civile (cea penală neinteresând la acest moment datorită decesului inculpatului) putând fi incidente fapta victimei înseși sau cazul fortuit, însă instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținut un comportament al victimei care să fi dus la producerea rezultatului și, cu atât mai puțin, un caz fortuit (derivând, în opinia apărării, tot din comportamentul victimei), astfel că nu poate fi înlăturată vinovăția inculpatului.
În raport de toate acestea, prima instanță a constatat că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, urmând a se pronunța cu privire la întinderea prejudiciului cauzat prin fapta dedusă judecății.
În ceea ce privește prejudiciul invocat de partea civilă O. M. instanța de fond a constatat că cursul judecății aceasta a solicitat obligarea la plata unor despăgubiri în cuantum de 90.000 lei daune morale precum și a sumei de 800 lei/lună de la data producerii accidentului și în continuare, sumă necesară pentru plata unei persoane însoțitoare.
În aprecierea cuantumului prejudiciului cauzat părții civile, s-a avut în vedere, pe de o parte, că aceasta a avut nevoie de un număr de 150 de zile de îngrijiri medicale, leziunile cauzate acesteia fiind grave, necesitând spitalizare pentru mai multe săptămâni, inițial aceasta fiind în comă iar apoi internată la secția de neurochirurgie. Ulterior, partea vătămată a necesitat operații la ortopedie, pe fondul fracturilor provocate de accident. În acest context instanța constată că partea a suferit dureri deosebite, a fost imobilizată la pat o perioadă lungă, fiind astfel împiedicată să-și desfășoare în mod normal viața, ceea ce justifică pe deplin acordarea unor despăgubiri.
Instanța a avut în vedere însă că urmările au fost mult mai grave, nefiind limitate doar la leziunile fizice cauzate victimei. Astfel, după cum a relatat fiica acesteia, martora L. A., după operații a existat o perioadă în care partea vătămată nu a mai recunoscut nici o persoană, cu excepția a doi copii ai săi, nu își mai recunoștea casa și nu putea comunica. Conform martorei, partea vătămată a fost nevoită să învețe din nou să scrie și să citească, existând un interval de aproximativ 2 luni în care nu a putut comunica deloc iar în prezent există în continuare dificultăți de vorbire. Instanța consideră că o astfel de situație este de natură a afecta psihic grav orice persoană, cu atât mai mult una de vârsta victimei, aceasta fiind practic nevoită să învețe din nou lucruri, alături de persoane pe care nu le recunoștea ceea ce a făcut cu atât mai dificilă recuperarea victimei.
De asemenea, urmare a incidentului, partea vătămată nu se mai poate deplasa singură și prezintă o stare de temere ori de câte ori este nevoită să traverseze . sunt atestate și prin actele medicale depuse la dosarul cauzei care fac referire la leziunile concrete, perioada mare de recuperare și sechelele suferite de către partea vătămată care, în conformitate cu referatul medical întocmit în august 2011 urmează tratament și se prezintă în mod constant la controalele medicale periodice.
În cauză s-a întocmit și un raport de expertiză medico-legală care a stabilit existența unei invalidități permanente de 70%, necesitatea urmării în continuare a unui tratament medicamentos pentru toate leziunile suferite precum și schimbarea regimului de viață cu evitarea oricăror eforturi fizice, existând o legătură de cauzalitate directă între leziunile suferite de parte și accidentul de circulație.
În raport de toate acestea instanța de fond a constatat că accidentul a dus nu numai la suferințe fizice deosebite pentru partea vătămată, la urmări semnificative pe plan neuropsihic dar și la modificarea în întregime a vieții acesteia, pe termen nelimitat, aceasta fiind în imposibilitatea derulării unor activități normale vârstei acesteia și stării de sănătate anterioare producerii incidentului dedus judecății; această situație impune acordarea pentru partea civilă a unor despăgubiri morale în suma de 75.000 lei.
Cu privire la plata unor daune materiale cu titlu de prestații periodice, instanța de fond a apreciat că acestea nu pot cădea în sarcina societății de asigurare care este ținută să repare prejudiciile indicate prin prevederile art. 42 al. 2 din Ordinul 3108/2004 respectiv cheltuielile de înmormântare, cheltuielile de transport al cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, veniturile nete nerealizate și eventuale alte cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prevăzute la pct. 1, dacă acestea au fost cauzate de producerea accidentului și daune morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.
P. urmare, societatea de asigurare nu poate fi obligată la prestații periodice, acestea urmând a fi suportate în mod direct de autorul faptei. În speță, acesta fiind decedat fără a exista moștenitori, prima instanță a constatat că nu există persoane care ar putea executa o astfel de obligație, urmând ca aceste pretenții să fie respinse ca inadmisibile în cauză.
Cu privire la sumele solicitate de unitățile spitalicești, s-a constatat că acestea au fost dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, astfel că acțiunile civile formulate de acestea vor fi admise în întregime.
Față de aceasta, având în vedere și faptul că sumele stabilite de către instanță se încadrează în cele prevăzute de Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asiguratorilor nr. 3108/2004, în vigoare la data producerii accidentului, instanța de fond a apreciat că se poate dispune obligarea asigurătorului la plata daunelor constatate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs asigurătorul . G. SA solicitând casarea ei în ceea ce privește latura civilă și rejudecând cauza în aceste limite diminuarea despăgubirilor civile acordate părților civile de către instanța de fond, proporțional cu probele administrate și ținând seama de normele CSA cât și practica și jurisprudența din România
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat în esență, în primul rând că în sentința penală recurată nu apare motivarea acordării daunelor morale, deși instanța avea obligația ca în expozitivul hotărârii să cuprindă toate motivele care au servit ca temei la soluționarea cauzei.
În al doilea rând s-a arătat că se impunea obligarea inculpatului la plata daunelor morale și nu obligarea directă a asiguratorului întrucât obligația de plată a despăgubirilor acordate părții civile, daune morale și materiale revine inculpatului iar hotărârea instanței este opozabilă asiguratorului de răspundere civilă – solidaritatea pasivă nu se prezumă ci trebuie prevăzută expres – conform art. 1041 Cod civil.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, Curtea constată că recursul declarat de asigurătorul . G. SA este nefondat pentru următoarele considerente:
În raport de decesul inculpatului L. I., intervenit în cursul procesului penal, prima instanță a procedat corect reținând că, sub aspectul laturii penale, există o cauză care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale și tragerea la răspundere penală a acestuia impunându-se ca în baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală să dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 al. 2, 4 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile a procesului penal, instanța de fond a avut în vedere că în cauză există constituire de parte civilă din partea părții vătămate O. M. precum și din partea unităților spitalicești care au acordat îngrijiri medicale acesteia, astfel că, în raport de prevederile art. 21 Cod procedură penală în conformitate cu care acțiunea civilă rămâne în competența instanței penale în caz de deces al uneia dintre părți, introducându-se în cauză moștenitorii acesteia, a procedat corect continuând, judecarea cauzei în vederea soluționării acțiunilor civile exercitate în cadrul procesului penal.
Cu toate că au fost efectuate demersuri, nu a fost identificat nici un moștenitor al inculpatului împotriva căruia să poată fi exercitată acțiunea civilă, alăturată celei penale, astfel că instanța de fond a constatat în mod corect că în cauză societatea de asigurare O. SA, introdusă, anterior decesului inculpatului, în calitate de asigurător de răspundere civilă, este răspunzătoare pentru prejudiciile cauzate conform contractului de asigurare RCA încheiat pentru autoturismul implicat în accident - Dacia Delta cu numărul de înmatriculare_, contract valabil în perioada 01.01.2005 – 31.12.2005; moartea asiguratului nu are nici un efect cu privire la răspunderea societății de asigurare, aceasta subzistând pentru toate prejudiciile cauzate în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.
În raport de existența unei alte persoane care are obligația reparării prejudiciului, instanța de fond a considerat în mod temeinic că lipsa moștenitorilor inculpatului nu impietează asupra soluționării laturii civile, astfel că în mod corect a procedat la analizarea condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale a asiguratului întemeiate pe art. 998-999 Cod civil, pentru ca mai apoi, urmare a contractului de asigurare existent la momentul accidentului să intervină răspunderea asigurărorului pentru pagubele produse prin accidentul de autovehicul.
În ceea ce privește faptul ilicit, cauzator de prejudicii, prima instanță a stabilit pe baza materialului probator administrat în cauză că la data de 15.11.2005, în jurul orelor 17.00, inculpatul L. I. se afla la volanul autoturismului marca Lancia Delta cu numărul de înmatriculare_, deplasându-se pe . gară spre centru, pe banda a III-a. nu a observat trecerea de pietoni amplasată în zonă și nu a văzut-o pe partea vătămată O. M. care era angajată în traversarea acesteia, neacordându-i prioritate de trecere și lovind-o. În urma impactul victima a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 150 de zile. Starea de fapt stabilită de către prima instanță nu a fost contestată de asigurător.
Acțiunea inculpatului de vătămare corporală a victimei, în cadrul unui accident de circulație precum și încălcarea de către acesta a obligației ce revine conducătorului auto de acordare a priorității de trecere pietonilor, a condus la producerea unui prejudiciu părții vătămate O. M. – daunele materiale și morale provocate victimei – precum și unităților spitalicești, între faptul ilicit și prejudicii existând legătură de cauzalitate; vinovăția inculpatului L. I. sub forma culpei a fost de asemenea dovedită de materialul probator de la dosar.
Deși era obligată potrivit art. 21 Cod procedură penală să păstreze acțiunea civilă spre soluționare, prima instanță nu avea posibilitatea să pronunțe o hotărâre prin care să oblige inculpatul la plata despăgubirilor solicitate de părțile civile pentru pagubele produse în primul rând datorită decesului inculpatului intervenit anterior pronunțării unei hotărâri de condamnare.
În al doilea rând, Curtea apreciază că și în situația în care nu ar fi intervenit decesul inculpatului asigurătorul putea fi obligat prin hotărârea judecătorescă în mod direct să plătească părții civile sumele stabilite cu titlu de despăgubiri.
Este adevărat că asigurătorul participă la procesul penal în calitatea stabilită de legiuitor, aceea de „asigurător „ iar răspunderea sa este una contractuală. Tot atât de adevărat este că temeiul acțiunii civile exercitate în procesul penal împotriva inculpatului este răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 998-999 Cod civil, iar în speța dedusă judecății părțile civile au solicitat obligarea inculpatului la despăgubiri pentru prejudiciile suferite prin fapta sa.
Asigurătorul poate fi chemat însă în judecată, conform art. 42 alin 2 din Legea 136/1995 de către persoanele păgubite în limitele obligațiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare; art. 43 din aceeași lege prevede că despăgubirea se stabilește și se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, conform dispozițiilor art. 49 din Legea 136/1995, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătorească.
În speța dedusă judecății autovehiculul implicat în accident - Dacia Delta cu numărul de înmatriculare_, condus de către inculpatul L. I. avea asigurare obligatorie de răspundere civilă auto încheiată cu asigurătorul . G. SA și atestată prin polița nr. QA_, contract valabil în perioada 01.01.2005 – 31.12.2005, or, în aceste condiții asigurătorul poate fi obligat în mod direct să plătească persoanelor păgubite prin fapta asiguratului despăgubirile stabilite de către instanță. Această concluzie rezultă din coroborarea textelor de lege menționate cu dispozițiile art. 49 din Legea 136/1995 care prevede că „asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”… și cele ale art. 50 din aceeași lege care prevede că „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală, deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri” precum și cu dispozițiile art. 54 și 55 alin 1 din aceeași lege în conformitate cu care „…în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia…” iar „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice și juridice păgubite.”
Față de aceste dispoziții legale, văzând că prin hotărârea primei instanțe s-a apreciat ca fiind întrunite în speță condițiile răspunderii civile delictuale a inculpatului L. I. și s-a stabilit obligația dezdăunării părților civile cu sumele apreciate ca dovedite, în mod judicios a procedat prima instanță constatând că în baza contractului de asigurare încheiat, . G. SA are obligația să plătească în locul inculpatului sumele de bani acordate cu titlu de despăgubiri părților civile urmare a accidentului de circulație în care a fost implicat autoturismul asigurat condus de inculpat.
Curtea constată că în recursul promovat cuantumul despăgubirilor materiale acordate părților civile S. C. Județean de Urgență B. și S. de P. și N. B. nu a fost contestat ci doar despăgubirile morale acordate părții civile O. M..
În ceea ce privește prejudiciul cauzat părții civile O. M. și cuantumul despăgubirilor morale acordate pentru prejudiciul moral suferit, Curtea constată că acesta a fost corect cuantificat de către prima instanță, iar criticile aduse în recurs hotărârii atacate, în sensul nemotivării acordării acestora și a cuantumului lor apreciat ca fiind prea ridicat sunt nefondate.
Pentru dovedirea pretențiilor civile, prima instanță a încuviințat părții civile proba cu înscrisuri precum și audierea martorei L. A., aceasta fiind ascultată la termenul de judecată din data de 28.06.2011.
Probele administrate în cauză au dovedit că părții civile O. M. i-au fost produse prin fapta ilicită a inculpatului, comisă cu vinovăție suferințe fizice intense cu implicații majore în plan psihic, fiind dovedit astfel un prejudiciu moral a cărui reparație se impune a fi realizată prin compensații financiare.
Instanța de fond a analizat amănunțit probele pe baza cărora a stabilit prejudiciul produs părții civile O. M. prin fapta inculpatului. Vătămarea fizică a părții civile este certă și ea a fost stabilită pe baza actelor medicale depuse la dosarul cauzei. Astfel, în conformitate cu raportul de constatare medico-legală nr. 4208/E/21.11.2005 partea vătămată a prezentat imediat după accident multiple leziuni care s-ar fi putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, posibil în cadrul unui accident de trafic rutier, inițial estimându-se că necesită 45-50 de zile îngrijiri medicale, dacă nu intervin complicații. Ulterior, în urma reexaminării victimei, ca urmare a constatării unor sechele precum și necesitatea urmării unui tratament recuperator complex, s-a stabilit că aceasta necesită 150 de zile de îngrijiri medicale.
În aprecierea cuantumului prejudiciului cauzat părții civile, s-a avut în vedere, pe de o parte, că aceasta a avut nevoie de un număr de 150 de zile de îngrijiri medicale, leziunile cauzate acesteia fiind grave, necesitând spitalizare pentru mai multe săptămâni, inițial aceasta fiind în comă iar apoi internată la secția de neurochirurgie. Ulterior, din înscrisurile existente la dosar rezultă că partea vătămată a necesitat operații la ortopedie, pe fondul fracturilor provocate de accident. În acest context instanța de fond a apreciat corect că partea a suferit dureri deosebite, a fost imobilizată la pat o perioadă lungă, fiind astfel împiedicată să-și desfășoare în mod normal viața.
Apoi, prima instanță a mai avut în vedere, în mod just, că urmările au fost mult mai grave, nefiind limitate doar la leziunile fizice cauzate victimei. Astfel, din relatările martorei L. A., după operații a existat o perioadă în care partea vătămată nu a mai recunoscut nici o persoană, cu excepția a doi copii ai săi, nu își mai recunoștea casa și nu putea comunica; partea vătămată a fost nevoită să învețe din nou să scrie și să citească, existând un interval de aproximativ 2 luni în care nu a putut comunica deloc iar în prezent are în continuare dificultăți de vorbire.
Tot înscrisurile medicale depuse la dosar coroborate cu proba testimonială administrată în cauză relevă că partea vătămată a rămas cu sechele de pe urma accidentului suferit; aceasta nu se mai poate deplasa singură și prezintă o stare de temere ori de câte ori este nevoită să traverseze . raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, partea civilă prezintă o invaliditate permanente de 70%, necesită în continuare tratament medicamentos pentru toate leziunile suferite precum și schimbarea regimului de viață cu evitarea oricăror eforturi fizice, existând o legătură de cauzalitate directă între leziunile suferite de parte și accidentul de circulație; în conformitate cu referatul medical întocmit în august 2011 partea civilă O. M. urmează tratament și se prezintă în mod constant la controalele medicale periodice.
În raport de toate acestea Curtea constată că instanța de fond a considerat în mod corect că accidentul a dus nu numai la suferințe fizice deosebite pentru partea vătămată, la urmări semnificative pe plan neuropsihic dar și la modificarea în întregime a vieții acesteia, pe termen nelimitat, aceasta fiind în imposibilitatea derulării unor activități normale vârstei acesteia și stării de sănătate anterioare producerii faptului ilicit comis de inculpatul asigurat L. I.; această situație impune acordarea pentru partea civilă a unor despăgubiri morale, ca o compensație pentru suferințele fizice și psihice la care a fost supusă, iar despăgubirea morală acordată acesteia, în suma de 75.000 lei reprezintă o sumă justă, proporțională cu prejudiciul suferit.
Reducerea cuantumului acestor despăgubiri nu se impune întrucât ele nu sunt disproporționate în raport cu prejudiciul suferit, nu constituie un temei pentru o îmbogățire fără justă cauză și nici nu sunt contrare normelor CSA sau jurisprudenței neaționale.
P. stabilirea acestui cuantum al despăgubirilor morale nu sunt încălcate dispozițiile Ordinului CSA 3108/2004, suma stabilită de către instanța de fond fiind inferioară limitei maxime prevăzute de ordinul menționat, în vigoare la data producerii accidentului.
Pe altă parte, Normele Ordinului CSA 3108/2004 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule stabilește prin art. 42, invocat de asigurător, criterii pentru acordarea de despăgubiri în caz de vătămare corporală în situația în care nu există o hotărâre judecătorească. La soluționarea acțiunii civile exercitate în procesul penal, deci la pronunțarea unei hotărâri judecătorești, instanța este datoare să ia în calcul, la stabilirea despăgubirilor toate probele administrate prin mijloace legale și să stabilească o reparație integrală a prejudiciului suferit de victimă.
Oricum, dat fiind faptul că în cauză este criticat doar cuantumul despăgubirilor morale acordate, art. 42 din Ordinului CSA 3108/2004 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule nu este aplicabil, întrucât chiar din cuprinsul acestui text de lege rezultă (pct. 1 lit. f) că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Chiar dacă legislația în vigoare nu prevede în mod explicit criterii pe baza cărora să se acorde aceste despăgubiri, practica judiciară a cristalizat astfel de criterii, care în speță au fost respectate de către prima instanță; în cauza de față prima instanță a argumentat în fapt și în drept considerentele pentru care a acordat cu titlu de despăgubiri morale suma de 75.000 lei, iar cuantumul acestei sume este în acord cu jurisprudența în materie.
Față de considerentele expuse, văzând că în speță nu au fost identificate motive care să impună reformarea hotărârii sub aspectul laturii civile în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul formulat de . G. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 142/31.01.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o va menține.
Urmare a respingerii recursului promovat, în baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală va fi obligată recurenta . G. S.A. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de . G. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 142/31.01.2012 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală obligă recurenta . G. S.A. să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 7.06.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. Țînț E. B. N. H.
Grefier
pt.V. P. aflată în concediu
de odihnă semnează P.-grefier,
L. D.
red.NH/10.07.2012
tehnoredact.DS/10.07.2012/2 ex.
jud.fond.C. M.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 526/2012. Curtea... | Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 664/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
