Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 526/2012. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 526/2012 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 07-06-2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 526/R DOSAR NR._
Ședința publică din data de 07 iunie 2012
Instanța constituită din:
- Completul de judecată CR2
- Președinte - N. Țînț - judecător
- Judecător-E. B.
- Judecător-N. H.
- Grefier-V. P.
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public – R. V. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de către P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA B. și inculpatul R. N. A. împotriva sentinței penale nr. 2184, pronunțată de Judecătoria B. la data de 4 noiembrie 2011 în dosar nr._ .
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Dezbaterile în cauza penală de față au avut loc în ședința publică din data de 24 mai 2012, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 07 iunie 2012, când,
C U RT E A
Deliberând asupra recursurilor penale de față:
Constată că prin sentința penală nr. 2184/04.11.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ a fost condamnat în baza art. 178 alin. 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal inculpatul R. N. A., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul R. N. A. la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere.
În baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul R. N. A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare.
În baza art. 357 alin. 3 Cod procedură penală i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal .
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea din data de 11.09.2011 și arestul preventiv din perioada 11.09.2010 – 30.11.2010.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a fost revocată măsura arestării preventive, dispusă prin încheierea nr. 103 a Judecătoriei B. din data de 11.09.2010 și a fost ridicată măsura liberării provizorii, dispusă prin încheierea Judecătoriei B. din 29.11.2010, definitivă prin decizia nr. 761/R/ 30.11.2010 a Tribunalului B..
În baza art. 346 Cod procedură penală cu aplicarea art. 14 Cod procedură penală și art. 1381 și următoarele cod civil ( art. 998-999 Cod Civil – în reglementarea anterioară ) raportat la art. 50 din Legea nr. 136/1995, a fost obligat S. SCHWARZMEER U. OSTASEE V. AG Germania, în calitate de asigurător de răspundere civilă ( prin corespondent în România S.C. AVUS International Broker de asigurare S.R.L. ) să plătească suma de câte 20.000 lei fiecăreia din părțile civile T. V., M. G. I., M. A., M. S. și M. L. R., cu titlu de daune morale; s-a constatat că părțile civile nu mai au pretenții cu titlu de daune materiale.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul R. N. A. să plătească suma de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt că la data de 10.09.2010 inculpatul R. N. A. a revenit din Austria, de unde cumpărase un autoturism Opel Vectra cu număr de înmatriculare de tranzit de Germania PA-_, iar în seara aceleiași zile s-a întâlnit cu o . prieteni, martorii Orjan G., D. A. A., dar și cu surorile sale R. C. și R. V., împreună cu care s-a deplasat în diferite localuri din Hălchiu, C., Perșani, unde au consumat băuturi alcoolice; în jurul orei 05.30 inculpatul R. N. A. s-a urcat la volanul autoturismului arătat mai sus, deși nu poseda permis de conducere, împreună cu martorii Orjan G. și D. A. A., deplasându-se din Satu Nou spre localitatea Hălchiu, pe drum fiind depășit de un alt autoturism, în care se afla sora sa, R. V.; la un moment dat, deși martorii Orjan G. și D. A. A. l-au atenționat, inculpatul, fără să observe că în aceeași direcție de mers se deplasa cu bicicleta victima M. G., a acroșat persoana în cauză cu partea dreaptă față, impact în urma căruia s-a produs decesul victimei; inculpatul a oprit autoturismul după aproximativ 200 m și a revenit la fața locului, realizând starea victimei, dar nu a coborât ci a solicitat martorului Orjan G. să recupereze bucata din bara din față a mașinii; inculpatul a părăsit locul faptei, părăsind autoturismul pe un drum lăturalnic, dintre Hălchiu și C., martorul D. A. A. demontând și plăcuța de înmatriculare din spate; inculpatul și cei doi martori deplasându-se spre domiciliu pe jos.
Având în vedere cele reținute în cauză, în drept, prima instanță a reținut că faptele inculpatului R. N. A., care în data de 11.09.2010, prin nerespectarea normelor de circulație și având o alcoolemie peste limita legală, l-a accidentat mortal pe M. G., în plus, acesta la momentul producerii accidentului nu poseda permis de conducere, iar după producerea accidentului a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 178 alin. 2, 3 Cod penal, art. 86 alin. 1 și art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002; în cauză fiind aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal, dată fiind condamnarea de 6 ani închisoare, suferită de inculpat prin sentința penală nr. 104/22.01.2002 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 759/29.10.2002 a Curții de Apel B., din care a fost liberat condiționat la data de 04.05.2005, cu un rest rămas neexecutat de 784 zile.
Instanța de fond a apreciat că atât comiterea faptelor, cât și vinovăția inculpatului sub forma culpei exclusive sunt dovedite, în sensul că elementele laturii obiective se regăsesc prin raportare la toate infracțiunile reținute; în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,45/1,20 g%o inculpatul nu a respectat dispozițiile legale referitoare la regimul vitezei și obligațiile privind deplasarea pe drumurile publice, cauzând un accident rutier, între acțiunea inculpatului și rezultatul produs ( decesul victimei ) existând o legătură de cauzalitate directă; cu privire la latura subiectivă, inculpatul a acționat cu vinovăție în forma culpei simple, neprevăzând rezultatul, deși trebuia și putea să-l prevadă, pentru că, așa cum a rezultat din materialul probatoriu aflat la dosar, victima a fost observată în timp ce se deplasa regulamentar pe marginea drumului și pe același sens de mers, atât de cei doi martori, aflați în autoturismul condus de inculpat, cât și de sora acestuia, care se afla în mașina care tocmai efectuase manevra de depășise.
La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpatului pentru infracțiunile comise, prima instanță a arătat că a avut în vedere criteriile generale, prevăzute de art. 72 Cod penal, natura și pericolul social al faptelor, modul și împrejurările în care au fost comise, poziția procesuală manifestată, contribuția la acoperirea prejudiciului prin plata pretențiilor părților civile cu titlu de daune materiale, antecedentele penale; în raport de criteriile avute în vedere, prima instanță a apreciat că se impune aplicarea față de inculpat a unei pedepse de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție prevăzută de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Întrucât faptele au fost comise în concurs real, s-a apreciat că se impune contopirea pedepselor aplicate conform art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, astfel încât în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare în regim privativ de libertate.
Cu privire la latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că în speță s-au constituit părți civile T. V., M. G. I., M. A. V., M. S. A. – copiii victimei și M. L. R. – soția victimei, solicitând despăgubiri în cuantum de 100.000 lei ( daune morale ) și 5000 lei ( daune materiale ).
Ulterior, în cursul procesului, părțile civile au arătat că au recuperat integral despăgubirile materiale pretinse, menținând pretențiile formulate doar în ceea ce privește daunele morale pretinse.
Prima instanță a reținut că în ceea ce privește daunele morale sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și având în vedere și dispozițiile deciziei nr. 1 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite – în baza cărora societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, calitate față de care, în baza raporturilor juridice dintre aceste societăți și asigurați, care au la bază o solidaritate tacită, stabilită prin convenție, dă dreptul persoanelor păgubite prin producerea accidentelor să pretindă, în baza art. 57 alin. 1 din Legea nr. 156/1995, despăgubiri atât celor răspunzători de producerea acestora, cât și direct asigurătorului de răspundere civilă, a introdus în proces asigurătorul de răspundere civilă obligatorie auto S. SCHWARZMEER U. OSTASEE V. AG Germania.
Având în vedere dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995, în baza art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 14 Cod procedură penală și art. 1381 și următoarele Cod Civil ( art. 998-999 Cod civil – în reglementarea anterioară ), prima instanță a apreciat că se impune obligarea S. SCHWARZMEER U. OSTASEE V. AG Germania, în calitate de asigurător de răspundere civilă ( prin corespondent în România S.C. AVUS International Broker de Asigurare S.R.L. ) să plătească suma de câte 20.000 lei fiecăreia din părțile civile T. V., M. G. I., M. A., M. S. și M. L. R., cu titlu de daune morale, având în vedere probele administrate și gradul de rudenie al acestora față de victime; s-a reținut totodată că părțile civile nu mai au pretenții cu titlu de daune materiale.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul R. N. A. criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.
În dezvoltarea motivelor de recurs P. a arătat în esență că pedeapsa este netemeinică întrucât instanța de fond ar fi trebuit să aplice inculpatului un spor de pedeapsă urmare a contopirii pedepselor concurente. Instanța de fond nu a avut în vedere starea de recidivă postexecutorie în care se afla inculpatul la momentul săvârșirii faptelor, situație reflectată în cuantumul pedepselor stabilite; apoi, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, dispunând executarea pedepsei celei mai grele de 5 ani închisoare, fără aplicarea unui spor. Se impunea aplicarea unui spor de contopire care să asigure sancționarea efectivă a tuturor infracțiunilor săvârșite de inculpat, cu atât mai mult cu cât pe tot parcursul procesului penal inculpatul a adoptat o atitudine nesinceră, încercând să se dezvinovățească și imediat după producerea accidentului a acționat cu rea credință în scopul împiedicării aflării adevărului în cauză, prin înlăturarea probelor existente; acest din urmă aspect reiese din declarațiile martorilor care au arătat că inculpatul a părăsit locul accidentului deși a vătămat o persoană, acesta a condus autoturismul fără permis, cu o alcoolemie peste limita legală.
În motivarea recursului formulat, inculpatul a arătat, prin intermediul avocatului, că pedeapsa rezultantă care i-a fost aplicată este stabilită într-un cuantum mult prea ridicat în raport cu circumstanțele reale ale faptei și cu cele personale. Prima instanță nu a luat în considerare faptul că a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare și începând cu momentul în care a fost audiat în fața procurorului acesta a avut o poziție constant sinceră; a depus toate eforturile pentru a acoperi prejudiciul material produs părților civile - a restituit integral daunele materiale solicitate de partea civilă - iar acoperirea daunelor morale a fost realizată de către asigurător.
În cea ce privește circumstanțele reale ale faptei, din înscrisurile depuse la dosar și din declarația inculpatului rezultă că acesta a suferit o puternică stare de tulburare la vederea părții vătămate, stare ce a determinat acțiunile sale ulterioare, respectiv părăsirea locului accidentului.
Deși nu poseda permis de conducere inculpatul a urmat cursurile unei școli de șoferi, deci avea abilitatea necesară conducerii unui autovehicul pe drumurile publice.
În raport de circumstanțele reale ale faptei și de circumstanțele sale personale s-a arătat de către inculpat că scopul pedepsei poate fi atins și printr-o pedeapsă mai mică decât cea stabilită de către instanța de fond.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele, astfel cum cer dispozițiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, dar în limitele prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol, Curtea constată că recursurile promovate în cauză de către P. și inculpat sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prima instanță a stabilit pe baza materialului probator de la dosar o corectă stare de fapt, constând în esență în aceea că la data de 11.09.2010, în jurul orei 05.30 inculpatul R. N. A. deși consumase băuturi alcoolice și nu poseda permis de conducere s-a urcat la volanul autoturismului Opel Vectra cu număr de înmatriculare de tranzit de Germania PA-_ împreună cu martorii Orjan G. și D. A. A., deplasându-se din Satu Nou spre localitatea Hălchiu; la un moment dat, în timp ce conducea autovehiculul, ignorând atenționarea martorilor Orjan G. și D. A. A. care au văzut deplasându-se înaintea autovehiculului în același sens de mers bicicleta victimei M. G., inculpatul nu a păstrat distanța corespunzătoare și a acroșat victima cu partea dreaptă față a autoturismului, impact în urma căruia s-a produs decesul victimei.
Cu toate că inculpatul a oprit autoturismul după aproximativ 200 m și a revenit la fața locului, realizând starea victimei, nu a coborât din autovehicul pentru a acorda ajutor victimei ci a solicitat martorului Orjan G. să recupereze bucata din bara din față a mașinii, căzută urmare a impactului cu victima, după care a părăsit locul faptei, abandonând autoturismul pe un drum lăturalnic, dintre Hălchiu și C., martorul D. A. A. demontând și plăcuța de înmatriculare din spate; inculpatul și cei doi martori s-au deplasat la domiciliu pe jos.
Această stare de fapt – necontestată de părți – rezultă din coroborarea tuturor probelor de la dosar: procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, declarațiile martorului asistent Duiu I.-E., ale martorilor D. A.-A. și Orjan G.-C., U. M., R. C., R. V., declarațiile părților civile T. V. și M. G. I., înscrisuri: raport de constatare medico-legala nr. 323/AUT din 13.09.2010, în care se arată că moartea numitei M. G. a fost violentă și s-a datorat zdrobirii craniului și conținutului, consecința unui politraumatism cu multiple rupturi de organe interne și fracturi ale scheletului osos, aceste leziuni de violență putându-se produce prin lovire cu și de corpuri dure și comprimare între planuri dure ( calcare ), posibil în cadrul unui accident de trafic rutier, proces-verbal din care reiese că inculpatul R. N. A. nu deține permis de conducere, iar din buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 1575/T, 1576/T din data de 13.09.2010 rezultă că acesta avea o alcoolemie de 1,45 g%0 – prima probă recoltată la ora 10.20 și 1,20 g%0 – a doua probă recoltată la ora 11.20, înscris ” adeverință ” din care rezultă că inculpatul R. N. A. a urmat cursurile unei școli de șoferi în perioada 15.12.2009 – 01.02.2010. Inculpatul a negat inițial comiterea faptelor, însă ulterior a recunoscut faptele de care este acuzat, recunoaștere care se coroborează cu restul materialului probator administrat în cauză atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești.
În raport de starea de fapt stabilită prima instanță a reținut corect că sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunilor de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 2, 3 Cod penal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție prevăzută de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, infracțiuni comise în concurs real și în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b Cod penal.
Starea de recidivă a inculpatului este atrasă de condamnarea de 6 ani închisoare, suferită de inculpat prin sentința penală nr. 104/22.01.2002 a Judecătoriei B., definitivă prin decizia penală nr. 759/29.10.2002 a Curții de Apel B., din care a fost liberat condiționat la data de 04.05.2005, cu un rest rămas neexecutat de 784 zile.
În raport de cele constatate, prima instanță a reținut corect că în cauză sunt întrunite condițiile pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru toate cele trei infracțiuni comise.
La stabilirea pedepselor aplicate inculpatului R. N. A., contrar celor susținute de recurenți, prima instanță a avut în vedere toate criteriile de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 Cod penal, iar pedepsele aplicate sunt în măsură, prin cuantumul lor să conducă la îndeplinirea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, astfel că o reindividualizare a acestora, astfel cum s-a solicitat în recurs nu se impune.
Au fost avute în vedere atât dispozițiile părții generale și a celei speciale a Codului penal, limitele fixate în partea specială a Codului penal și în O.U.G. nr. 195/2002 pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului precum și gradul de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, astfel cum rezultă din circumstanțele reale ale săvârșirii acestora cât și a circumstanțelor personale ale inculpatului precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, aplicându-se astfel inculpatului pedepse just individualizate orientate spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile comise.
Prima instanță a reținut în mod judicios că gradul de pericol social concret al infracțiunilor comise de inculpat este unul mediu, ținând seama de condițiile concrete și împrejurările în care au fost comise faptele, de faptul că infracțiunea care a avut rezultatul cel mai grav este comisă din culpă, de numărul acestora, valoarea prejudiciului material creat și recuperat prin diligența inculpatului precum și de circumstanțele personale ale inculpatului.
Este adevărat că inculpatul este recidivist, însă în speță nu se impune sporirea cuantumului pedepselor pentru această împrejurare, întrucât nu este vorba despre o recidivă specială iar instanța de fond a avut în vedere la stabilirea fiecăreia dintre pedepsele aplicate inculpatului această împrejurare; orientarea pedepselor spre limita minimă prevăzută de lege pentru infracțiunile comise se justifică prin aceea că inculpatul a manifestat în cursul procesului penal regret pentru fapta comisă, pe care a recunoscut-o încă în declarația dată în fața procurorului și a depus eforturi pentru recuperarea prejudiciului material creat părților civile.
Pe altă parte, atitudinii inculpatului din cursul procesului și reparării parțiale a pagubei nu li se pot da însă valențele unor circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința aplicării unor pedepse orientate sub limita minimă prevăzută de lege, astfel cum a solicitat inculpatul întrucât pe de o parte două dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul sunt infracțiuni de pericol, asupra cărora repararea parțială a prejudiciului cauzat prin infracțiunea prevăzută de art. 178 Cod penal nu are nicio relevanță, iar pe altă parte, atitudinea sinceră a inculpatului a intervenit doar într-un moment avansat al procesului penal, fără a contribui într-o pondere însemnată la lămurirea faptei sub toate aspectele, în condițiile în care probele deja administrate în cursul urmăririi penale îl indicau pe inculpat ca fiind autorul infracțiunilor.
Față de această situație, Curtea constată că pedepsele aplicate inculpatului sunt corect dozate și nu se impun a fi modificate nici în sensul majorării lor și nici în sensul reducerii lor, acestea corespunzând scopului prevăzut de art. 52 Cod penal.
În ceea ce privește pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, prima instanță a apreciat corect că nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă întemeiat pe dispozițiile art. 34 Cod penal, întrucât cele trei pedepse nu sunt aplicate pentru infracțiuni similare iar activitatea infracțională a avut loc într-un interval de timp scurt și nu relevă perseverență pe calea infracțională.
Văzând deci că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului și modalitatea de executare stabilită sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, aceasta este aplicată în limitele prevăzute de lege, iar la stabilirea sa au fost avute în vedere toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal, instanța de recurs constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală și nici nu au fost identificate alte motive care să impună reformarea hotărârii, astfel că în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală se vor respinge ca nefondate recursurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul R. N. A., împotriva sentinței penale nr. 2184/4.11.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o va menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală se va suporta din fondurile Ministerului de Justiție și se va plăti Baroului B. suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în recurs, sumă care se va include în cuantumul cheltuielilor judiciare.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligat recurentul inculpat R. N. A. să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria B. și inculpatul R. N. A., împotriva Sentinței penale nr. 2184/4.11.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._, pe care o menține.
În baza art. 189 Cod procedură penală se suportă din fondurile Ministerului de Justiție și se plătește Baroului B. suma de 50 lei reprezentând onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în recurs, sumă care se include în cuantumul cheltuielilor judiciare.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat R. N. A. să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.06.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
N. Țînț E. B. N. H.
GREFIER
pt. V. P.
aflată în concediu de odihnă
semnează prim grefier
L. D.
Red. N.H./10.07.2012
Dact.O.S./11.07.2012
3 exemplare
Jud. fond: C. N.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 747/2012. Curtea de... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
