Consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Decizia nr. 335/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 335/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 27123/3/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._
(4454/2014)
DECIZIA PENALĂ NR. 335
Ședința publică de la 27 februarie 2015
Curtea constituită din:
P.- C. S.
JUDECATOR- C. C. D.
GREFIER- O. I. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror L. M. C..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul formulat de inculpatul P. A. împotriva sentinței penale nr. 2778 din data de 08.12.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 februarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, 27 februarie 2015, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.76 din data de 19.11.2014,pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria V., în baza art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.396 alin.10 C.p.p. a condamnat pe inculpatul P. A. (fiul lui T. și E., născut la 23.12.1978 în București, bulevardul Râmnicu Sărat numărul 18, ., etaj 6, apartament 91, sector 3, CNP_) la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consumul propriu, fără drept.
În baza art.67 C.p. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.p. pe o perioadă de 1 (unu) an, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art.68 alin.1 lit.c C.p.
În baza art.65 C.p. a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
A constatat că în procesul analizelor de laborator a fost consumată cantitatea de 0,11 grame heroină.
În baza art.274 alin.1 C.p.p. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 850 lei.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.849 D/P/2014 din 06.08.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul P. A. pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, prevăzută de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, reținându-se, în fapt, în sarcina acestuia, că la data de 29.04.2014 a fost depistat deținând pentru consum propriu, fără drept, o punguță ce conținea cantitatea netă de 0,11 grame heroină, situație de fapt reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de depistare; raport de constatare tehnico-științifică; declarația martorului și declarația inculpatului P. A..
În cursul procedurii de cameră preliminară, inculpatul nu a formulat cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, iar judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, nu a ridicat excepții.
Observând, că inculpatul nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute de art.90 C.p.p., judecătorul de cameră preliminară nu a desemnat avocat din oficiu în cauză.
Prin încheierea din data de 04.11.2014, definitivă potrivit art.347 raportat la art.346 alin.2 C.p.p., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.849 D/P/2014 din 06.08.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Prin rezoluția judecătorului, din data de 04.11.2014, s-a dispus începerea judecării cauzei, stabilindu-se termen la data de 06.11.2014, când s-a dispus citarea inculpatului, inclusiv cu mandat de aducere, și atașarea fișei de cazier judiciar.
În cursul judecării cauzei, la termenul din data 04.12.2014, în baza art.374 alin.4 C.p.p., inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște în totalitate.
Față de starea de sănătate a inculpatului și apreciind că acesta nu poate să-și facă singur apărarea, instanța a desemnat avocat din oficiu, respectiv doamna B. M., care a asigurat asistența juridică a inculpatului.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
La data de 29.04.2014, lucrători din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în sectorul 3, în zona străzii Râmnicu Sărat, ocazie cu care l-au observat pe inculpatul P. A. ce avea un comportament suspect. Fiind întrebat dacă are asupra lui substanțe interzise la deținere, inculpatul P. A. a negat.
În prezența martorului Z. A., lucrătorii din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au procedat la efectuarea unui control corporal asupra inculpatului P. A., ocazie cu care la betelia pantalonilor au găsit o punguță din plastic, lipită la capăt prin ardere, ce conținea o substanță pulverulentă.
Proba a fost ridicată și sigilată cu sigiliul tip M.I. cu nr._ și predată Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, în vederea efectuării de analize.
Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr._/06.06.2014 al specialiștilor din cadrul Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor, punguța cu substanță găsită asupra inculpatului P. A., conținea cantitatea netă de 0,11 grame heroină. Proba litigiu a fost consumată în procesul analizelor de laborator.
Heroina (diacetilmorfină) face parte din Tabelul-anexă nr.1 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.
Conform celor menționate în procesul-verbal de depistare din data de 29.04.2014, inculpatul P. A. a negat că ar deține asupra lui droguri, dar în urma controlului corporal efectuat, lucrătorii din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au găsit asupra acestuia cantitatea de 0,11 grame heroină, ce era ascunsă în obiectele de îmbrăcăminte.
Martorul Z. A. a declarat că a fost prezent când lucrătorii din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București au găsit asupra inculpatului P. A. punguța cu heroină, probă ce a fost introdusă într-un plic care a fost sigilat.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul P. A. a avut în mod constant o atitudine sinceră, recunoscând și regretând infracțiunea pentru care a fost pus sub inculpare, declarând că la data de 29.04.2014 a fost depistat deținând pentru consumul propriu o punguță ce conținea 0,11 grame heroină.
De asemenea, în cursul judecății inculpatul P. A. a avut o atitudine sinceră, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,potrivit art.374 alin.4 C.p.p.
Conform dispozițiilor art.19 din Legea nr.143/2000, prin ordonanța din 01.07.2014 s-a dispus evaluarea inculpatului P. A. de către Agenția Națională Antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistență a persoanelor consumatoare de droguri.
Prin adresa nr._/16.07.2014, Agenția Națională Antidrog a comunicat faptul că inculpatul P. A. nu s-a prezentat în vederea evaluării, motiv pentru care nu s-a putut întocmi raportul în cauză.
Situația de fapt reținută de Tribunal a rezultat din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de depistare; raport de constatare tehnico-științifică; declarația martorului și declarația inculpatului P. A..
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului P. A., constând în aceea că la data de 29.04.2014 a fost depistat deținând pentru consum propriu, fără drept, o punguță ce conținea cantitatea netă de 0,11 grame heroină, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consumul propriu, fără drept, prevăzută de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000.
Având în vedere cele expuse, Tribunalul a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea ținând seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 alin.1 C.p., și anume: gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii; d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit; e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal; g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
Sub acest aspect, Tribunalul a avut în vedere recunoașterea vinovăției de către inculpat potrivit dispozițiilor art.374 alin.4C.p.p., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime conform art. 396alin.10 C.p.p.
Totodată, față de criteriile generale de individualizare a pedepsei enumerate, Tribunalul are în vedere modul simplu de comitere a infracțiunii în scopul deținerii pentru consum propriu; cantitatea mică de heroină găsită asupra inculpatului, care a și fost consumată în procesul analizelor de laborator; gravitatea redusă a faptei comise; multiplele fapte comise în legătură cu infracțiuni prevăzute de Legea nr.143/2000, astfel cum a rezultat din fișa de cazier judiciar; precum și persoana inculpatului care nu are loc de muncă, iar sumele de bani obținute le folosește pentru cumpărarea de droguri.
Astfel, din caracterul de o gravitate redusă al realizării activității infracționale reflectat în cantitatea mică de heroină deținută pentru consum propriu fără drept, Tribunalul a apreciat că circumstanțele personale invocate de inculpat în apărare nu au relevanță în raport de modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, de atingerea adusă valorilor sociale ocrotite, precum și față de persoana inculpatului.
Tribunalul, față de cele expuse anterior, a aplicat inculpatului o pedeapsă al cărei cuantum să reflecte gravitatea infracțiunii comise în raport de dispozițiile art.74 alin.1 C.p., respectiv de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000.
Față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, Tribunalul a apreciat că se impune și aplicarea unei pedepse complementare.
În stabilirea pedepsei accesorii, precum și a celei complementare, Tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, precum și principiile stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (S. și P. contra României, Hirst contra Marii Britanii), apreciind în concret necesitatea complinirii funcției de constrângere, specifică pedepsei privative de libertate cu necesitatea îndepărtării inculpaților de la activitățile care presupun încrederea publică ori exercițiul autorității de stat.
În acest context, față de natura și gravitatea faptelor săvârșite, trafic de influență și înșelăciune, s-a apreciat că este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art.66 lit. a și b Cod penal, astfel că a interzis exercitarea lor pe durata și în condițiile prevăzute de art.67 Cod penal, respectiv de art. 65 Cod penal.
Referitor la individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei, Tribunalul a apreciat, față de persoana inculpatului și față de modalitatea concretă de comitere a infracțiunii, că scopul preventiv și educativ al pedepsei reglementat de art.3 din Legea nr.254/2013 nu poate fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.
În acest sens, Tribunalul a avut în vedere antecedența penală a inculpatului care prin sentința penală nr.177/2004 a Tribunalului București a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru fapte de tâlhărie; prin sentința penală nr.485/2011 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr.1407/21.06.2011 a Curții de Apel București, a fost condamnat la 9 luni închisoare pentru furt calificat, iar în perioada 2009-2013 a săvârșit opt fapte antisociale, pentru care i s-au aplicat sancțiuni cu caracter administrativ, constând în amenzi, astfel a săvârșit patru fapte de furt calificat, o faptă prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.61/1991 și trei fapte prevăzute de art.4 alin.1,2 din Legea nr.143/2000.
Împotriva acestei soluții a declarat apel, în termen legal, apelantul – inculpat P. A., care, prin apărător, a solicitat admiterea apelului formulat, în temeiul art. 421 alin. 2 lit. a C.pr.pen., desființarea sentinței penale nr. 2778 pronunțată de Tribunalul București și rejudecând, să se dispună reindividualizarea pedepsei în sensul coborârii pedepsei la limita minimă specială redusă cu o treime dând astfel eficiență art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
A mai arătat că a avut o atitudine constant sinceră încă din faza de urmărire penală, a recunoscut și regretat fapta, solicitând, totodată, că se aibă în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cantitatea extrem de redusă de heroină pentru consum propriu, precum și circumstanțele sale personale.
Inculpatul a mai făcut precizarea că la filele 24-26 din dosarul de fond există acte medicale care dovedesc problemele grave de sănătate pe care le are.
Ca modalitate de executare, inculpatul a solicitat să se dispună o pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere conform art. 91C.pen.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 417 alin. 2 (noul) C.pr.pen., Curtea apreciază că apelul formulat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că din materialul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul P. A. a săvârșit fapta de care este acuzat, cu vinovăția cerută de lege constând în aceea că la data de 29.04.2014 a fost depistat deținând pentru consum propriu, fără drept, o punguță ce conținea cantitatea netă de 0,11 grame heroină.
Situația de fapt expusă a fost reținută în mod corect de către instanța de fond pe baza procesului verbal de depistare, raportului de constatare tehnico-științifică, declarației martorului coroborate cu declarațiile inculpatului P. A. care a recunoscut săvârșirea faptei.
De altfel, inculpatul nu a contestat situația de fapt ce a rezultat din probele administrate în cursul urmăririi penale, pe care și le-a însușit în totalitate, solicitând aplicarea dispozițiilor legale referitoare la procedura de judecată simplificată în cazul recunoașterii învinuirii.
Prima instanță, reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor descrise mai sus, a dat o corectă încadrare juridică, stabilind că faptele comise de inculpatul P. A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 al. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea reține că potrivit art. 74 C.pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:
- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite,
- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită,
- natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii,
- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit,
- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului,
- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal,
- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În favoarea inculpatului, instanța de fond a reținut modul simplu de omitere a infracțiunii sub forma deținere pentru consumul propriu, cantitatea mică de heroină găsită asupra inculpatului, gravitatea redusă a faptei comise, multiplele fapte comise în legătură cu infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, precum și persoana inculpatului care nu are loc de muncă iar sumele de bani obținute le folosește pentru cumpărarea de droguri, astfel încât prin raportare la prevederile art. 74 C.pen. și art. 375 C.pr.pen. rap. la art. 396 al. 10 C.pr.pen. în mod corect a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 1 an închisoare, apreciată și de Curte ca fiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei, nefiind temeiuri pentru reducerea acesteia.
Curtea apreciază că la stabilirea cuantumului amenzii penale instanța de fond a reținut în mod just gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat stabilit prin raportare la circumstanțele reale în care a avut loc comiterea acestora, sens în care se reține că inculpatul a deținut droguri de mare risc, aspecte care însă, raportat și la circumstanțele personale ale inculpatului, nu justifică aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat.
Pentru aceste considerente, constatând că criticile formulate de inculpat nu sunt fondate și că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen va respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul P. A. împotriva sentinței penale nr.2778/08.12.2014 a Tribunalului București – Secția I Penală și, în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen respinge, ca nefondat, apelul formulată de inculpatul P. A. împotriva sentinței penale nr. 2778/08.12.2014 a Tribunalului București – Secția I Penală.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 februarie 2015.
Președinte, Judecător,
C. S. C. C. D.
Grefier,
O. B.
Red.C.S./ 09.03.2015
Thred.V.D./5 ex./3.03.2015
T.B.S.1- jud.T.D.
← Redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă)... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
---|