Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Decizia nr. 230/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 32311/4/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
- SECȚIA I PENALĂ -
Dosar nr._
(178/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 230/A
Ședința din Camera de consiliu de la 12 februarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - M. C.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * *
M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de contestatorul B. M. I. împotriva sentinței penale nr.4034/13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit apelantul contestator, pentru care a răspuns apărător din oficiu, avocat E. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă o cerere din partea apelantului contestator condamnat – întemeiată pe disp. art.364 alin.4 Cod procedură penală - prin care, acesta solicită a se lua act că nu dorește să fie prezentat la termenul de judecată din 12 februarie 2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, invocă excepția inadmisibilității căii de atac. În acest sens, susține că hotărârea inițială nu putea fi atacată cu nicio cale de atac, astfel că, opinează că nu se poate da o cale în plus de atac în raport cu căile de atac ce puteau exista în cazul sentinței inițiale, contestate în anulare. Conform. art.39 alin.18 din Legea nr.254/2013, încheierea inițială era definitivă, astfel că nu putea fi atacată nici cu apel, nici cu contestație. În atare situație, consideră că nici hotărârea pronunțată în materia contestației în anulare nu poate fi atacată cu apel.
Apărătorul apelantului contestator condamnat, având cuvântul, solicită respingerea excepției invocată de reprezentantul Ministerului P. și a se constata admisibilă contestația în anulare, inclusiv contestația împotriva încheierii judecătorului de supraveghere de la Penitenciarul Jilava.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.4034/13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în baza art.426 lit.a Cod procedură penală, raportat la art.431 Cod de procedură penală, a fost respinsă - ca inadmisibilă - contestația în anulare formulată de petentul B. M. I., deținut în Penitenciarul București Jilava cu privire la sentința penală nr.3562/21.10.2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, din dosarul nr._/4/2014.
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 de lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță – analizând actele și lucrările dosarului - a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.3562/21.10.2014, pronunțată în dosarul nr._/4/2014 al Judecătoriei sector 4 București, s-au dispus următoarele: „Respinge ca nefondată contestația formulată de petentul B. M. I. împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul București Jilava nr.736/02.07.2014 în dosar nr.649/2014.”
Petentul a arătat că judecata contestației formulată împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul București Jilava nr.736/02.07.2014 în dosar nr.649/2014 a avut loc în lipsa sa, întrucât deși instanța a dispus citarea petentului, Penitenciarul București Jilava a refuzat să îl prezinte la termenul de judecată.
Prima instanță a reținut că, potrivit art.426 Cod de procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare. Fiind vorba despre o cale de atac extraordinară, contestația în anulare poate fi îndreptată numai împotriva unor hotărâri judecătorești penale definitive. Aceste hotărâri trebuie date în soluționarea fondului cauzei, deci hotărâri de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, dacă, pentru acestea din urmă s-a examinat fondul cauzei. Pe cale de consecință, apreciind că, referitor la latura penală, sunt supuse contestației în anulare numai hotărârile prin care se soluționează conflictul de drept substanțial, coroborat cu cele expuse anterior, instanța a apreciat că cererea de contestație în anulare formulată de către petent împotriva unei sentințe prin care a fost soluționată o contestație împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate este inadmisibilă.
În orice caz, chiar dacă ar fi fost în măsură să analizeze criticile petentului, instanța a constatat că acestea ar fi neîntemeiate, constatându-se că în cauza nr._/4/2014 instanța a dispus citarea petentului și a intimatului cu mențiunea „Nu este necesară prezența petentului’’.
A mai reținut prima instanță că, potrivit art.56 alin.12 rap. la art.39 alin.16 din Legea nr.254/2013, persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanței. Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea contestației petentului era singura care putea aprecia asupra necesității prezenței petentului la judecată. De vreme ce aceasta a considerat că nu se impune ca petentul să fie adus la judecată, petentul a fost citat fără a fi prezentat la termenul de judecată. Totuși, petentul avea posibilitatea să își prezinte susținerile prin intermediul notelor scrise, lucru pe care nu a înțeles să îl facă.
Împotriva acestei sentințe penale, la data de 30 decembrie 2014, a declarat apel contestatorul B. M. I., fără însă a preciza în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
La dosarul cauzei (fila 8), a fost înaintată o cerere din partea apelantului contestator condamnat – întemeiată pe disp. art.364 alin.4 Cod procedură penală - prin care, acesta a solicitat a se lua act că nu dorește să fie prezentat la termenul de judecată din 12 februarie 2015.
La termenul de judecată de astăzi, în prezența apărătorului desemnat de Curte din oficiu pentru a reprezenta interesele juridice ale contestatorului condamnat, aflat în stare de detenție, care a formulat concluzii orale cu privire la excepția ridicată, reprezentantul Ministerului P. a invocat excepția inadmisibilității căii de atac a apelului dedus judecății, pe motiv că aceasta a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu excepția invocată, Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Curtea reamintește că potrivit art.104 alin.14 din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, hotărârea judecătoriei prin care se soluționează contestația formulată împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate este definitivă.
De asemenea, potrivit normelor de reglementare care guvernează instituția căii extraordinare de atac a contestației în anulare, cazul de contestație prevăzut de art.426 alin.1 lit.a Cod de procedură penală, poate fi invocat numai împotriva unei hotărâri pronunțată în apel, și nicidecum împotriva unei hotărâri rămase definitivă în primă instanță.
Pe cale de consecință, de vreme ce contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat B. M. I. a fost promovată împotriva unei hotărâri definitive, sentința penală prin care a fost soluționată această cale extraordinară de atac este la rândul său definitivă, astfel încât apelul exercitat împotriva acesteia se înfățișează ca fiind inadmisibil, urmând a fi respins ca atare în conformitate cu prevederile art.421 pct.1 lit.a Cod de procedură penală.
Întrucât se află în culpă procesuală prin declararea unui apel inadmisibil, în temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, apelantul contestator condamnat va fi obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul cuvenit apărătorului din oficiu să fie acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției, conform art.272 alin.1 și 2 Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.a Cod de procedură penală respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul B. M. I., împotriva sentinței penale nr.4034/13.11.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 Cod de procedură penală, obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. M. C.
GREFIER,
G. A. I.
red./t.red. jud.C.C.
ex.4
red. jud.M.P.-Jud.Sect.4
| ← Furt calificat (art.229 NCP). Decizia nr. 321/2015. Curtea de... | Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 319/2015. Curtea... → |
|---|
