Spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Decizia nr. 284/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 284/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 6448/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (3684/2014)
Decizia penală nr.284/A
Ședința din Camera de Consiliu de la 19.02.2015
Curtea constituită din:
P.- C. C. D.
JUDECATOR- C. S.
GREFIER- D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T STRUCTURA CENTRALĂ – a fost reprezentat de procuror C. B..
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea E. E. SRL împotriva deciziei penale nr.1207/A/14.10.2014 pronunțată de Curtea de apel secția a II a penală, în dosarul nr._/3/2005.
Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu de la 06.02.2015 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea, succesiv la 18.02.2015 și la 19.02.2015, când a decis;
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
La data de 23.10.2014, E. E. S.R.L. a formulat pe rolul acestei Curți „contestație în anulare” împotriva deciziei penale nr.1207/14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II a penală, în dosarul nr._/3/2005, în care a arătat că în această decizie s-au menținut măsurile dispuse de instanță prin încheierea de ședință din data de 01.10.2014 cu privire la contestatoare, referitoare la indisponibilizarea bunurilor sale mobile și imobile, a conturilor, acțiunilor și activelor sale, în condițiile în care nu a fost niciodată citată în cauză.
De asemenea, contestatoarea a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.431 alin.2 Cod procedură penală, privind admisibilitatea în principiu a contestației în anulare pe care a formulat-o, apreciind că prezenta contestație a fost introdusă în termenul prevăzut de lege. În acest sens, contestatoarea a arătat că decizia contestată a fost pronunțată la data de 14.10.2014, moment de la care se calculează termenul de 10 zile prevăzut de lege.
A mai arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art.426 lit.a Cod procedură penală, privind judecata apelului fără citarea legală a unei părți, precizând, în acest sens, că nu a fost citată legal de către instanța de apel.
De asemenea, contestatoarea a arătat că nu a avut nicio calitate în dosarul de fond, iar prin sentința penală nr.809/28.11.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2005, care făcea obiectul apelurilor, nu s-a dispus nicio măsură cu privire la ea sau cu privire la bunurile pe care ea le are în proprietate.
Totodată, contestatoarea a arătat că în_/3/2005, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, cu ocazia judecării apelurilor formulate împotriva sentinței penale sus-menționate, a pronunțată încheierea de ședință din data de 15.09.2014, fără ca ea să aibă vreo calitate în speță și să fie citată, apreciind, astfel, că i-au fost încălcate toate drepturile procedurale și procesuale ce îi revin, inclusiv dreptul la apărare, dreptul la reprezentare și dreptul la un proces echitabil.
Cu ocazia luării la cunoștință a dispozițiilor deciziei contestate cu privire la ea, contestatoarea a precizat că a constatat că nu mai avea nicio cale extraordinară de atac, această decizie putând fi supusă numai căilor extraordinare de atac, constatând, astfel, că pentru motivul lipsei citării, hotărârea penală definitivă poate fi atacată cu o contestație în anulare.
Așadar, contestatoarea a apreciat că prin modul în care a procedat instanța, i s-au îngrădit toate drepturile procedurale și procesuale prevăzute de lege.
Contestatoarea a invocat ca temei juridic dispozițiile art.426 lit. a N C.pr. pen.
În vederea soluționării contestației, Curtea a dispus atașarea dosarului nr._/3/2005 al Curții de Apel - Secția a II-a Penală, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 1207/14.10.2014, obiect al contestației de fată.
Examinând contestația în anulare, Curtea, cu privire la admisibilitatea în principiu, din perspectiva dispozițiilor art. 431 C.pr.pen., apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
O primă observație este aceea că o contestație în anulare reprezintă un remediu procesual destinat, în mod esențial, înlăturării unor grave erori de drept procesual pe care le-ar putea conține o hotărâre penală definitivă. Interpretarea dată aspectelor de drept penal substanțial ori modul de evaluare a chestiunilor faptice, ambele existente într-o hotărâre penală definitivă, nu pot face obiectul contestației în anulare, partea sau participantul interesat având la îndemână, în aceste ultime două situații, alte căi de atac.
O a doua observație necesară este aceea că, dat fiind caracterul extraordinar al procedurii, condițiile în care poate fi promovată o astfel de contestație sunt strict și limitativ prevăzute de lege, pentru a se asigura efectiv securitatea raporturilor juridice tranșate prin hotărârea definitivă. Aceasta înseamnă că admiterea în principiu poate fi dispusă numai atunci când contestația în anularea unei hotărâri definitive a fost formulată de una dintre persoanele prevăzute de art. 427 alin. 1 C.pr.pen., în termenul legal, cu invocarea unor motive ce se subsumează, de o manieră evidentă, celor prevăzute de art. 426 și a unor dovezi depuse la dosar.
Pe cale de consecință, dacă una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită intervine sancțiunea inadmisibilității.
Raportând aceste aprecieri de ordin general la speța de față Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a prezentei contestații în anulare, întrucât contestatoarea nu are calitatea de parte așa cum aceasta este definită expres de dispozițiile art. 32 al. 2 C.pr.pen ”părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă și partea responsabilă civilmente”.
În ceea ce privește constatarea legitimității active a contestatoarei de a formula prezenta contestație în anulare ca urmare a aplicării directe a Convenției Europene a Drepturilor Omului se reține că, într-o jurisprudență constantă în materie Curtea a decis că, dacă efectul esențial al dispoziției cuprinse în art. 13 constă în ”a impune existența unui recurs intern ce abilitează instanța națională competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a Convenției și să ofere o reparație adecvată” statele contractante ”dispun de o anumită marjă de apreciere cât privește modul în care se vor conforma obligațiilor ce le revin pe temeiul acestui text; întinderea obligației impuse de art. 13 diferă în funcție de natura plângerii pe care reclamantul și-o întemeiază pe dispozițiile Convenției. Totuși recursul prevăzut de art. 13 trebuie să fie ”efectiv” atât în cadrul reglementărilor legale cât și în practica de aplicare a acestora, în sensul că, în special, exercitarea sa să nu fie obstrucționată de acte sau omisiuni ale autorităților statale (C. contra României).
Or, prezenta contestatoare are posibilitatea de a exercita alte căi extraordinare atac în calitatea sa de persoană interesată, inclusiv de a formula o contestație la executare având în vedere că față de aceasta s-a început punerea în executare a măsurii asiguratorii dispusă prin decizia penală contestată.
Prin urmare, se reține, pe de o parte, că în dispozițiile internaționale invocate de contestatoare nu se prevede expres dreptul acesteia de a formula contestația în anulare, legislația relevantă acordând statelor membre posibilitatea de a alege soluția legislativă prin care se reglementează ”recursul”, singura condiției fiind, așa cum s-a arătat mai sus, ca acesta să fie ”efectiv”, permițând totodată restrângerea dreptului de petiționare atunci când astfel de restrângeri sunt justificate și proporționale scopului urmărit, iar pe de altă parte, dispozițiile Codului de procedură penală privind condițiile de exercitare a contestației în anulare sunt clare și neechivoce, sunt de strictă interpretare și aplicare, astfel încât prin completarea de către instanței de apel a prevederilor art. 32 al.2 C.pr.pen. în sensul recunoașterii contestatoarei a dreptului de a formula prezenta contestație în anulare, instanța s-ar substitui atât legiuitorului cât și Curții Constituționale, singura în măsură a aprecia concordanța dintre normele legale în vigoare, Constituția României și tratatele și convențiile la care România este parte.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea E. E. SRL și o va obliga pe aceasta la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea E. E. SRL împotriva deciziei penale nr. 1207 din data de 14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II a penală, în dosarul nr._/3/2005.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, azi, 19 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. D. C. S.
GREFIER,
D. P.
Red. C.S./ 03.03.2015
Thred. V.D./ 4 ex./20.02.2015
| ← Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 319/2015. Curtea... | Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 291/2015.... → |
|---|
