Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 199/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 199/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2015

DOSAR NR._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.199

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.11.2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ:

C. C. C.

GREFIER -V. E.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. A. M..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația la executare formulată de către condamnatul M. (fost F.) G..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru contestatorul-condamnat M. (fost F.) G., apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. C., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/05.11.2015, aflată la fila 20 dosar, lipsă fiind contestatorul-condamnat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței atașarea la dosar a cererii contestatorului-condamnat prin care aduce la cunoștința instanței că dorește ca judecata să aibă loc în lipsa sa, că prezenta contestație nu este a sa și nu o susține, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat, având cuvântul, solicită instanței a lua act de solicitarea condamnatului, în sensul că nu susține cererea ce face obiectul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației la executare ca nefiind formulată de către condamnat.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 199/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI