Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 556/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 556/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 556
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: T. A.
GREFIER: A. L. P.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror N. M..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestațiile formulate de inculpații L. I. A. și Ș. C. împotriva încheierii din 27.10.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-inculpat L. I. A. personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător desemnat din oficiu Ț. Andromeda, în substituirea apărătorului din oficiu Saveli andrea, în baza delegațiilor avocațiale și de substituire depusă la dosar, a lipsit contestatorul-inculpat Ș. C. (înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 364 alin. 4 din Codul de procedură penală), pentru care a răspuns apărătorul din oficiu C. G., în baza delegației avocațiale depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că a fost depusă la dosar o cerere din parte contestatorului-inculpat Ș. C., în temeiul dispozițiilor art. 364 alin. 4 din Codul de procedură penală, prin care precizează că nu dorește să fie adus în fața instanței de judecată.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții sau probe Curtea acordă cuvântul pe contestație:
Apărătorul din oficiu al contestatorului-inculpat L. I. A. solicită admiterea contestației, desființarea Încheierii Tribunalului București, iar rejudecând solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, apreciind că această măsură este necesară, suficientă și proporțională cu fapta reținută în sarcina inculpatului și pentru atingerea scopului prev. de art. 202 din Codul de procedură penală.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-inculpat Ș. C. solicită admiterea contestației, desființarea Încheierii Tribunalului București, iar rejudecând solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar Având în vedere că inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu prezintă un pericol social, întrucât nu a săvârșit o infracțiune de pericol.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestațiilor formulate de inculpați ca nefondate, menținerea încheierii Tribunalului București ca fiind legală și temeinică, având în vedere că măsura arestului preventiv este necesară și proporțională cu gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpaților de trafic de droguri de mare risc, săvârșite în formă continuată și a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale.
De asemenea apreciază că nu au apărut elemente noi care să justifice înlocuirea cu o măsură mai ușoară, iar singura măsură de natură să asigure bunul mers al procesului penal este măsura arestării preventive, cu atât mai mult, cu cât inculpatul Ș. C. este recidivist, fiind condamnat anterior la o pedeapsă de 15 ani tot pentru infracțiuni de trafic de droguri.
Contestatorul-inculpat L. I. A., personal arată lasă soluția l aprecierea instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 27.10.2015 pronunțată în dosarul nr._ 15, Tribunalul București - Secția I penală a menținut, în baza art.362 alin.2 din C.p.p, rap la art.208 alin.3 C.pr.pen. și art.207 alin.4 C.pr.pen., măsura arestării preventive, printre alții pentru inculpații Ș. C.(fiul lui T. și M., născut la data de 30.10.1971 în ., domiciliat în comuna Pesceana, ., C.N.P._, arestat în baza MAP nr. 192/UP/17.04.2015 emis de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._/3/2015)și L. I. A.(fiul lui C. și M., născut la data de 21.02.1988 în Slatina, jud. O., domiciliat în Râmnicu V., Bld. Tineretului nr.14, ., ., C.N.P._, arestat în baza MAP nr. 191/UP/17.04.2015 emis de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._/3/2015).
Pentru a dispune astfel, instanța de fond examinând legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților a constatat că temeiurile - respectiv prevederile art. 223 alin. 2 Cod procedură penală - avute in vedere la momentul luării măsurii arestării preventive ca si cele de la ultima verificare a legalității si temeiniciei menținerii acestei măsurii subzista, impunându-se si in continuare privarea inculpaților de libertate.
Tribunalul, înainte de a proceda la analizarea condițiilor cerute de lege, a constatat ca au fost îndeplinite in cauza exigentele art.362 alin.2 din C.p.p. și art.208 alin.1 si 2 din C.pr.pen., in sensul ca judecătorul de cameră preliminară a înaintat dosarul instanței de judecată cu 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive, iar judecata s-a făcut in prezenta inculpaților legal citați, a căror identitate a fost verificată, si au fost asistați de apărători aleși.
Tribunalul a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de lege pentru a se dispune menținerea arestării preventive, respectiv: 1. existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile de care sunt acuzați (infracțiuni de trafic de droguri de mare risc în formă continuată și pentru unii dintre inculpați în stare de recidivă), 2. privarea de libertate a inculpaților prin măsura arestării preventive este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la verificarea legalității si temeiniciei luării măsurii arestării preventive a inculpaților, Tribunalul s-a raportat în primul rând la existenta probelor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, și a reținut următoarele:
În cauză există în continuare probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit infracțiunile de trafic de droguri de mare risc în formă continuată pentru care au fost trimiși în judecată, în accepțiunea dispozițiilor art.97 alin.1 Cod procedură penală (elemente de fapt care servesc la constatarea existenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei, care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal).
Dispoziția art.97 alin.1 Cod procedură penală trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor art.5 paragraful 1 lit.c din CEDO care condiționează legalitatea privării de libertate a unei persoane de existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează a fi lipsită de libertate a săvârșit o infracțiune. În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului prin motive verosimile se înțeleg date, informații de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca persoana respectivă să fi săvârșit infracțiunea respectivă (cauza Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit), fără a fi necesar ca, la momentul luării sau menținerii măsurii arestării preventive să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă (cauza Murray c. Regatului Unit), nefiind necesar ca persoana să fie într-un final, acuzată sau trimisă în judecată.
Fără a face o riguroasă analiză a faptelor presupus săvârșite și a mijloacelor de probă administrate în etapa urmăririi penale în dovedirea „acuzației” aduse, Tribunalul s-a raportat, în acest sens, la următoarele mijloace de probă: procese-verbale de investigații, procese-verbale de redare convorbiri telefonice, procese verbale de redare discuții în mediul ambiental, procese verbale de efectuare percheziții domiciliare, înregistrări audio și audio-video, rapoarte de constatare tehnico-științifică emise de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R., procese-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire, declarațiile inculpaților, înscrisuri, reținând că materialul probator administrat conferă date suficiente din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații Ș. C. și L. I. A. au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată si, pana la acest moment, nu a existat si nu exista o cauza care împiedică exercitarea acțiunii penale.
Verificând cerința subsecventă - art.223 alin.2 Cod procedură penală, respectiv privarea de libertate a inculpaților să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Din acest punct de vedere, Tribunalul s-a raportat, pe de o parte, la criteriile enunțate chiar de legiuitor, respectiv, gravitatea faptei presupus săvârșite, modul și circumstanțele de comitere a acesteia, anturajul și mediul din care provin inculpații, antecedentele penale, alte împrejurări privitoare la persoana acestora.
Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină și jurisprudență, s-a avut în vedere că ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, care presupune funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
În consecință, s-a considerat că există o stare de pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO în această materie, Curtea a statuat în mod constant în sensul că din cauza gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. Acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. În plus, privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea (CEDO, cauza Letellier vs. Franța din 26.06.1991).
Examinând în acest context cauza, Tribunalul a constatat că infracțiunile cu privire la care s-a reținut anterior că există probe sunt de o gravitate evidentă, dată de natura acestora, infracțiuni de trafic de droguri, modalitatea de săvârșire, formă continuată, mai multe persoane implicate, natura drogului traficat – ecstasy, drog de mare risc, cantitatea mare a acestuia, dar și că inculpații au dat dovadă, aparent, de lipsă de autocenzură morală și de determinare, pretinsele fapte fiind comise în formă continuată, iar pentru inculpatul Ș. C. și pe fondul stării de recidivă atrasă de condamnări tot pentru fapte prev. de Legea nr.143/2000, respectiv inculpatul a fost condamnat la 15 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.3 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, arestat 03.07.2001, eliberat la 21.08.2012, rest rămas de executat 1411 zile, precum și la o pedeapsă de 5 ani închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Or, faptele presupus săvârșite de inculpați (trafic de droguri de mare risc – ecstasy, în formă continuată) sunt de natură să provoace o puternică rezonanță în cadrul societății. În consecință,lipsa unei reacții prompte a sistemului judiciar și lăsarea inculpaților în libertate la momentul procesual de față ar induce perturbări grave ale disciplinei publice, ale respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că justiția nu este eficientă împotriva unor fapte deosebit de periculoase - generând astfel nu doar revoltă în societate, ci și un sentiment acut de insecuritate.
Totodată, Tribunalul a luat în considerare frecvența infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc comise în Municipiul București, numărul mare de astfel de infracțiuni aflat pe rolul instanțelor de judecată fiind grăitor în acest sens. Concluzia ce se impune imperativ este că urmarea pe care o produce asupra fiecărui consumator drogul de mare risc în discuție (ecstasy) reclamă un tratament juridic care să descurajeze potențialii traficanți.
Pentru a se răspunde exigențelor impuse de art.5 pct.1 lit.c CEDO, Tribunalul a analizat și posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei la proces (cauza Vrencevc Serbiei; cauza Lclieirec. Belgiei) pentru că numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret se poate proceda la menținerea măsurii arestării preventive față de inculpați (cauza McKay c Regatului Unit).
Din acest punct de vedere, în vederea realizării scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală s-a apreciat că se impune privarea de libertate în continuare a inculpaților, existând pericolul sustragerii de la judecarea cauzei și al săvârșirii unei alte infracțiuni, gravitatea pedepsei prevăzute de legiuitor pentru faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată (pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 12 ani pentru fapta comisă în forma simplă) și faptul că anterior inc. Ș. a mai fost condamnat la pedepse considerabile pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni reprezentând la acest moment și în lumina celor deja arătate în paragrafele anterioare un argument în acest sens și justificând menținerea măsurii în discuție pentru un interval de timp rezonabil (cerință satisfăcută în cauză, măsura dăinuind de aproximativ cinci luni de zile).
De asemenea Tribunalul a opinat că circumstanțele personale învederate de către inculpați prin apărători nu prezintă relevanță juridică la acest moment procesual, al verificării legalității si temeiniciei măsurii arestării preventive, ci, în eventualitatea în care se va stabili, la finalizarea cercetării judecătorești, vinovăția lor, vor putea fi avute în vedere de instanță la momentul aplicării pedepsei, putând constitui unul dintre criteriile de individualizare judiciară a pedepsei.
Totodată, conform art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a ținut seama și de gravitatea faptelor (una ridicată, față de natura și modalitatea presupusă de săvârșire, de cantitatea de drog deținută/traficată, de numărul de acte materiale), dar și de datele personale ale inculpaților.
Reținând că în cauză exista probe suficiente din care rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpații au săvârșit infracțiunile de: trafic de droguri de mare risc în formă continuată, fapte pentru care au fost trimiși in judecata, ca aceștia au prezentat si prezintă un pericol real pentru ordinea publica, Tribunalul apreciază ca se impune in continuare menținerea privării de liberate sub forma arestului preventiv, si nu se pot asigura garanțiile unui proces echitabil prin alte masuri preventive mai ușoare cum ar fi măsura preventivă a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.
În consecință, luarea față de inculpații din prezenta cauză a unei măsuri alternative, cum ar fi cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, prevăzute de art.202 alin.4 lit.b, d Cod procedură penală, nu ar fi suficiente la acest moment, urmând să se aprecieze asupra necesității acestor măsuri pe parcursul procesului penal.
Toate aceste considerente au reprezentat reprezintă în opinia Tribunalului temeiuri necesare si suficiente, de natură a impune privarea de libertate a inculpaților în continuare, măsura arestării preventive justificându-se și pentru o bună desfășurare a procesului penal.
Constatând, așadar, că măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusa in condițiile cerute de lege, că nu exista cauze care sa împiedice tragerea la răspundere penala, este proporționala cu gravitatea presupuselor fapte săvârșite, fata de toate circumstanțele reale ale faptelor si personale ale inculpaților, Tribunalul a apreciat, ca, cel puțin in momentul actual, nu este suficienta pentru realizarea unei bune desfășurări a procesului penal luarea unor alte masuri preventive mai ușoare, in speța măsura arestul la domiciliu sau a controlului judiciar, obligațiile ce ar fi impuse neasigurând garanțiile necesare împiedicării inculpaților de a se sustrage de la judecata, sau de la a săvârși noi fapte penale urmând să se aprecieze asupra necesității acestor măsuri pe parcursul procesului penal.
Așadar, în procesul analizării comparate al interesului particular al inculpaților de a fi judecați în stare de libertate, cu interesul de ansamblu al societății de a fi apărate drepturile cetățenilor, Tribunalul a apreciat ca trebuie acordat întâietate interesului general, în vederea garantării unui climat de securitate și încredere atât în persoanele fizice cât și în autoritățile statului, care trebuie să definească în mod real și efectiv, iar nu doar principial și iluzoriu, orice societate democratică al cărei fundament în constituie garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, la cel mai înalt nivel, acesta constituind de altfel preambulul tuturor Convențiilor și Pactelor internaționale relative la drepturile omului.
Împotriva acestei încheieri au formulat contestații inculpații L. I. A. și Ș. C., prin care au solicitat înlocuirea arestului preventiv cu o altă măsură, mai puțin restrictivă, respectiv arestul la domiciliu sau control judiciar.
Analizând contestațiile formulate, Curtea le apreciază nefondate, pentru următoarele motive:
Analizând materialul probator existent cât și argumentele expuse pe larg de instanța de fond în justificarea menținerii măsurii preventive a arestului, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
Având în vedere natura faptelor de care inculpații sunt acuzați, cât și antecedentele penale în cazul inculpatului Ș., gravitatea faptelor reflectată în elementele expuse exhaustiv de instanța de fond, și stadiul cercetării judecătorești, Curtea apreciază că măsura arestului preventiv este singura aptă să asigure buna administrare a procesului penal, motiv pentru care va respinge ca nefondate contestațiile formulate, cu obligarea contestatorilor inculpați la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații L. I. A. și Ș. C. împotriva încheierii din 27.10.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția I penală în dosarul cu nr._ 15.
Obligă inculpații la câte 500 lei cheltuieli judiciare stat, din care sumele de câte 130 de lei vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,
T. A.
GREFIER,
A. L. P.
Red.A.T./Th.red.C.V.M.-ex.2/05.01.2016
T.B. S I pen –judecător V.M.T.
| ← Tăinuirea. Art.270 NCP. Decizia nr. 1435/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 199/2015.... → |
|---|
