Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 558/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 558/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR.558/CO

Ședința publică din data de 29 octombrie 2015

Curtea compusă din:

Președinte: M.-A. M.

Grefier: E.-A. N.

**************

Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Structura Centrală a fost reprezentat de procuror C. C..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect soluționarea contestațiilor declarate de condamnații Porumbiță A. și C. R. împotriva sentinței penale nr.852/26.05.2015 pronunțate de Tribunalul București – Secția I Penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatorii Porumbiță A. pentru care a răspuns apărător din oficiu P. N. I., cu delegație la dosar și C. R., pentru care a răspuns apărător din oficiu S. L., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței depunerea unui cereri din partea Penitenciarului Mărgineni din care rezultă că inculpatul Porumbiță A. dorește să-și retragă contestația formulată în prezenta cauză, după care,

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat Porumbiță A., având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a acestuia, în sensul că își retrage contestația formulată în prezenta cauză.

Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat C. R., având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța deoarece actul de sesizare era ilegal, iar Inspectoratul de Poliție Sibiu nu avea calitate să formuleze contestație la executare.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită se ia act de manifestarea de voință a condamnatului Porumbiță A., în sensul retragerii contestației formulate în prezenta cauză.

Cu privire la contestația formulată de condamnatul C. R., solicită respingerea acesteia, apreciind că, în mod corect s-a constata nelegalitatea actului de sesizare, având în vedere că Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu nu avea calitatea să formuleze contestație la executare.

CURTEA

Asupra contestației de față,

Pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a penală a fost înregistrată, contestația formulată de Porumbiță A. și C. R. împotriva sentinței penale nr. 852 pronuntata la data de 26.05.2015 de Tribunalul București.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curteareține următoarele:

La data de 16.02.2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București adresa nr._ CJEO/06.02.2015 emisă de Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu prin care se releva faptul că în camera de corpuri delicte a Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu se află indisponibilizate un număr de 694 perechi pantofi, măsura fiind dispusă în dosarul nr.349/D/P/2012 solicitându-se a se comunica măsurile dispuse cu privire la bunurile în cauză.

Sesizării i-au fost atașate în fotocopie ordonanța nr.132/D/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală din data de 11.06.2012 prin care în baza art.109 nal.4 rap. la art.169 C.p.p. (1969) au fost introduse în camera de corpuri delicte a I.P.J. Sibiu, 694 cutii de carton conținând pantofi sport marca Nike, dovada sera H nr._/24.09.2013 și sentința penală nr.860/F/01.11.2013 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.540/A/28.04.2014 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală.

Sesizarea a fost înregistrată sub nr._/3/2012 fiind înaintată președintelui completului ce a soluționat cauza în fond spre a aprecia asupra incidenței disp. art.278, 279 C.p.p.

Prin încheierea de ședință din data de 13.03.2015 cererea a fost calificată drept contestație la executare întemeiată pe disp. art.598 al.1 lit.c, teza a doua C.p.p. și s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia la serviciul „Registratură” în vederea repartizării aleatorii în raport de obiectul acesteia.

Instanța de fond a constatat faptul că norma procesual penală nu precizează expres persoanele cu calitate procesuală activă în a formula contestații la executare stipulând doar, în disp. art.554 al.2 C.p.p. că „dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării se ivește vreo nelămurire sau împiedicare la executare judecătorul delegat cu executarea poate sesiza instanța de executare care va proceda potrivit art.597 și 598”. De asemenea din disp. art.599 al.3 C.p.p. se deduce că poate formula contestație la executare și condamnatul și procurorul.

În prezenta cauză s-a arătat în mod corect că a fost calificat drept act de sesizare a instanței adresa nr._ CJEO/06.02.2015 emisă de Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu și adresată Biroului „Executări penale” din cadrul instanței de executare, organul anterior menționat neavând posibilitatea de a formula o contestație la executare ci doar de a învedera judecătorului delegatcu executarea existența unei nelămuriri cu privire la executarea sentinței penale nr.860/F/01.11.2013 a Tribunalului București, Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr.540/A/28.04.2014 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, magistratul urmând a aprecia dacă se impune sau nu formularea unei contestații la executare.

Având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază că prima instanță a apreciat în mod corect că există un motiv de nelegalitate a actului de sesizare și va respinge, ca nefondată, contestația formulată.

În ceea ce îl privește pe contestatorul Porumbiță, Curtea va lua act de manifestarea de voință a acestuia, în sensul retragerii contestației formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul intimat C. R. împotriva sentinței penale nr. 852 pronuntata la data de 26.05.2015 de Tribunalul București.

Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul intimat Porumbiță A. împotriva sentinței penale nr. 852 pronuntata la data de 26.05.2015 de Tribunalul București.

În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe fiecare dintre contestatori la plata a câte 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu al contestatorilor se suportă din fondurile Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

M. A. M. E.-A. N.

Red./Dact.jud,M,A.M./6 ex

T.B.S.I.P:-jud.C.J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 558/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI