Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1450/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 1450/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2015

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1450/A

Ședința publică din data de 29.10.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – A. S. N.

JUDECĂTOR – I. T.

GREFIER – O. P.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. C..

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de către partea responsabilă civilmente U. C. ITALIANO și părțile civile G. D. L., G. E. A., G. F., G. M. și S. C. de Urgență „ B. A.” împotriva sentinței penale nr. 280 din data de 25.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 2 București, în dosarul nr._ .

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 16.10.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi, dispunând următoarele:

CURTEA

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.280/25.05.2015 Judecătoria Sectorului 2 București, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă G. E. A..

În baza art. 397 rap. la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 Vechiul Cod Civil, rap. la art. 48 alin. 2 și 54-55 din Legea nr. 136/1995, a obligat garantul U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (cu sediul Municipiul București, .. 40-40BIS, sector 2), la plata sumei de 225.000 de euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plății, către partea civilă G. E. A., cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale, reprezentând 75 0/0 din suma solicitată cu acest titlu de către partea civilă.

În baza art. 397 rap. la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 Vechiul Cod Civil, rap. la art. 48 alin. 2 și 54-55 din Legea nr. 136/1995, a obligat garantul U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, la plata sumei de 41.598,75 lei, către partea civilă G. E. A., reprezentând echivalentul a 75 0/0 din contravaloarea salariului minim pe economie pentru perioada 3.01.2009 – 25.05.2015, precum și la plata, lunar, a sumei reprezentând 75 ⁰/0 din venitul minim pe economie, cu titlu de prestație periodică, începând cu data de 25.05.2015 și până la încetarea stării de nevoie a părții civile, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei legale de pensionare.

A respins cererea părții civile G. E. A., de obligare a inculpatului la plata sumei de 300.000 de euro, reprezentând prejudiciu viitor, ca nefondată.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă G. F. (domiciliată în . și cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al Cabinetului de avocatură „R. M. V.” din Municipiul G., ., .. B, ., județul G.).

În baza art. 397 rap. la art. 19 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 Vechiul Cod Civil, rap. la art. 48 alin. 2 și 54-55 din Legea nr. 136/1995, a obligat garantul U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, la plata sumei de 968,4 lei, către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudicii materiale, reprezentând 75 ⁰/0 din contravaloarea acestor prejudicii, precum și la plata sumei de 7500 de euro, în echivalentul în lei, potrivit cursului BNR din ziua plății, cu titlu de despăgubiri civile pentru daune morale, reprezentând 75 ⁰/0 din contravaloarea acestor daune.

A respins cererea părții civile G. F., de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice, precum și la plata sumei reprezentând contravaloarea unui contract de credit, ca nefondată.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă G. M. (cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al Cabinetului de avocatură „R. M. V.” din Municipiul G., ., .. B, ., județul G.).

A respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă G. D. L. (cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al Cabinetului de avocatură „R. M. V.” din Municipiul G., ., .), ca nefondată.

A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de către partea civilă S. C. de Urgență „B. A.”.

În baza art. 276 alin. 2 C. proc. pen., raportat la art. 50 din Legea nr. 136/1995, a obligat U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, la plata sumei de 2500 de lei către partea civilă G. M., a sumei de 300 de lei către partea civilă G. E. A. și a sumei de 500 de lei către partea civilă G. F., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu avocat ales.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 555/P/2009 emis de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București la data de 28.10.2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. A. M. domiciliat în G., .,., pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal din 1969.

În fapt, s-a reținut, în esență, că la data de 03.01.2009, în jurul orelor 21:00, inculpatul D. A. M., în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr de înmatriculare AG365SP pe . șos. Fundeni către . mun. București,sector 2, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a liniei de contact a tramvaielor de pe mediana carosabilului, iar în urma coliziunii a provocat vătămarea corporală a persoanei vătămate G. E. A., pasageră în autovehicul, pe scaunul din dreapta. S-a mai arătat că,pentru leziunile suferite, partea vătămată a necesitat aproximativ 250 de zile de îngrijiri medicale,leziunile suferite punându-i în primejdie viața și provocându-i o infirmitate fizică și psihică permanentă.

Această situație de fapt a fost stabilită de către organele de urmărire penală pe baza următoarelor mijloacele de probă: proces–verbal de cercetare la fața locului, (filele 7 – 12, dup), buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 25/6.01.2009(fila 26, dup), expertiză tehnică judiciară(filele 59 – 64, dup), expertiză medico – legală nr. A_ (filele 31 – 34, dup), dispoziția privind numirea d-nei G. F. în calitate de curator pentru persoana adultă G. E. A. nr. 66/22.05.2012, (filele 47, 48, dup), declarații învinuit D. A. M.(filele 51, 52, 55, dup), declarații martor N. A. I.(filele 56, 57, dup), declarații martor I. R. (fila 29, dup).

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a arătat că la 23.12.2011 persoana vătămată G. E. A. s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului D. A. M. urmând ca despăgubirile materiale și daunele morale să fie precizeze ulterior (filele 39, 40, dup).

De asemenea s-a precizat că, în temeiul art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 S. C. de Urgență București s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale împotriva inculpatului D. A. M. pentru despăgubiri în cuantum de_,50 lei, reprezentând cheltuielile efective ocazionate cu asistența medicală acordată părții vătămate (filele 65-66, dup). De asemenea, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de_.20 lei și S. C. de Urgență „B. – A.” București. (fila 67, dup).

S-a arătat că inculpatul D. A. M. a susținut pe parcursul urmăririi penale că autovehiculul implicat în accidentul rutier aparținea unui prieten și era înmatriculat în Italia unde avea încheiată o poliță de asigurare însă nu a fost identificată societatea de specialitate la care s-a încheiat polița de asigurare precum și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 136/1995, Legea nr. 32/2000 și Ordinul_/2006, Fondul de Protecție a Victimelor Străzii intervine în calitate de organism de plată a despăgubirilor în interesul persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule.

Pe rolul acestei instanțe s-a format dosarul nr._/300/2013 din 28.10.2013.

La termenul din 11.11.2014 instanța a dispus disjungerea laturii civile de latura penală a cauzei, după ce inculpatul a precizat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 396 alin. 10 C. proc. pen., formându-se astfel dosarul nr._ din 11.11.2014.

Latura penală a cauzei a fost soluționată prin sent. pen. 802/19.11.2014, definitivă prin dec. pen. nr. 530/07.04.2015 a Curții de Apel București, prin care inculpatul D. A. M. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

După disjungerea cauzei, la termenul din 09.12.2014 părțile civile G. E. A., G. F., G. D. L. și G. M. au formulat o cerere precizatoare de constituire ca parte civilă, prin care partea civilă G. E. A. a precizat că se constituie parte civilă cu sumele de 300.000 de euro, reprezentând daune morale pentru suferințele pe care le-a suportat ca urmare a accidentului rutier, 300.000 de euro reprezentând prejudiciu viitor, constând în aceea că, urmare a accidentului rutier a rămas cu infirmități fizice și psihice permanente, ce au pus-o în imposibilitate de a-și continua studiile și de a urma o carieră în domeniul modei. De asemenea, partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata unei prestații periodice reprezentând echivalentul salariului minim net pe economie și la plata sumei de 51.814 lei reprezentând despăgubiri civile pentru prejudicii materiale, constând în costul ședințelor de recuperare kinetoterapie și prejudiciul estetic, ce constă în refacerea danturii.

Partea civilă G. F. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 36.386,02 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu plata medicamentelor, a alimentației și a intervenției la cabinetul de psihologie, pentru partea civilă G. E. A.; la plata sumei de 20.000 de lei, ce au făcut obiectul unui contract de credit necesar pentru achiziționarea de medicamente și pentru suportarea costurilor curelor balneo-climaterice din 2013. Totodată, partea civilă G. F. a solicitat obligarea inculpatului la plata unei prestații lunare, reprezentând echivalentul salariului minim pe economie, deoarece a fost nevoită să-și dea demisia de la locul de muncă pentru a o îngriji pe fiica sa, precum și la plata sumei de 20.000 de euro, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale, constând în suferințele fizice și psihice pricinuite de accidentul suferit de către fiica sa.

La rândul lor părțile civile G. D. L. și G. M. au solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de câte 20.000 de euro, reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale constând în traumele psihice determinate de starea numitei G. E. A. (sora, respectiv fiica părților civile) și de neputința de a ameliora starea de sănătate a părții civile.

În susținerea pretențiilor civile, părțile civile au depus la dosarul cauzei fotocopii de pe mai multe înscrisuri (acte medicale, facturi fiscale, chitanțe, bonuri fiscale, anchete sociale, filele 87-146 vol. I, filele 39-45, 51-71 vol. III).

De asemenea, părțile civile au solicitat și instanța a încuviințat administrarea probei testimoniale, sens în care au fost luate declarații martorilor G. V. M. și Dingă C. F., declarații ce au fost consemnate și atașate la filele 130-131 din vol. III.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar al garantului U. C. Italiano a depus note scrise, prin care a susținut în esență că suma solicitată cu titlu de despăgubiri pentru daune morale de către partea civilă G. E. A. este nejustificat de mare, având în vedere că la producerea urmărilor vătămătoare pentru integritatea sa fizică și psihică o contribuție a avut și culpa acesteia, constând în faptul că nu a purtat centura de siguranță în momentul producerii accidentului rutier, apreciindu-se că trebuie făcută o distincție între culpa în producerea accidentului, care aparține exclusiv inculpatului, și culpa în producerea urmărilor asupra stării de sănătate a părții civile, care aparține în proporție de câte 50 ⁰/0 atât inculpatului cât și părții civile. În privința, prejudiciului material constând în venitul nerealizat din muncă și privarea de o posibilă carieră în modelling, s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, arătându-se că, deși este posibilă de principiu repararea prejudiciului viitor, acesta trebuie să fie cert și determinat, condiții ce nu sunt întrunite, atât timp cât nu se poate proba cu certitudine faptul că partea civilă G. E. A. ar fi devenit fotomodel sau că ar fi avut contracte pentru a obține venituri din această activitate. Referitor la prestație periodică solicitată de către partea civilă G. E. A., s-a arătat că aceasta trebuie stabilită prin raportare la venitul minim pe economie, până la încetarea stării de nevoie, fără însă a depăși vârsta de pensionare.

În privința pretențiilor civile formulate de către partea civilă G. F., s-a solicitat respingerea pretențiilor constând în contravaloarea unui credit bancar, deoarece prejudiciul care poate fi acoperit este doar cel dovedit prin înscrisuri care atestă prin ele însele remiterea unor sume de bani (bonuri, chitanțe, ordine de plată), fiind posibil ca sumele ce se regăsesc în astfel de înscrisuri să provină chiar din creditul bancar menționat, situație în care s-ar ajunge la o dublă despăgubire.

Totodată, s-a solicitat respingerea pretențiilor formulate de către părțile civile G. F., G. M. și G. D. L., constând în despăgubiri pentru daune morale, atât timp cât acestea nu au suferit un prejudiciu direct, ca urmare a infracțiunii săvârșite de către inculpat.

În probațiune, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus la dosarul cauzei jurisprudență relevantă în materie (filele 1-54 din vol. IV și 3-45 din vol. V). De asemenea, s-a solicitat încuviințarea probei cu expertiză tehnică având ca obiect stabilirea culpei părții vătămate G. E. A. în producerea vătămărilor pe care le-a suferit, ca urmare a împrejurării că nu purta centura de siguranță la momentul producerii accidentului, probă pe care instanța a respins-o, considerând că nu este necesară și utilă soluționării cauzei, atât timp cât nu poate fi stabilit printr-o expertiză tehnică, indiferent de natura acesteia, fie că este expertiză medico-legală, fie că este expertiză tehnică auto, gradul de culpă al persoanei vătămate sau intensitatea ori amploarea leziunilor, sau împrejurarea dacă respectivele vătămări ale integrității fizice ar fi putut fi evitate prin purtarea centurii de siguranță.

La rândul său, S. C. de Urgență B. – A. București s-a constituit parte civilă cu suma de 34.153,20 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale acordate părții civile G. E. A., ca urmare a vătămărilor suportate în urma accidentului rutier produs de către inculpat. În dovedirea acestor pretenții unitatea spitalicească a depus mai multe deconturi de cheltuieli (filele 76-83 din vol. III).

Examinând cauza în ceea ce privește pretențiile civile formulate de către partea civilă G. E. A., instanța a constatat, în primul rând, că în persoana inculpatului D. A. M. sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale. Astfel, faptul că inculpatul a condus un autovehicul pe . București, autovehicul în care se afla și partea civilă, și din cauza manevrelor pe care le-a efectuat, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a liniei de contact a tramvaielor, impact în urma căruia partea civilă a fost proiectată prin geamul portierei dreapta, în afara autovehiculului, lovindu-se de carosabil și suferind ca urmare a acestui impact leziuni ce au necesitat pentru vindecare aproximativ 250 de îngrijiri medicale, și care i-au pus în pericol viața, provocându-i totodată infirmitate fizică și psihică permanentă, rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, cu ocazia soluționării laturii penale a cauzei.

S-a apreciat că fapta ilicită a inculpatului constă în conducerea unui autovehicul pe drumurile publice cu încălcarea normelor de siguranță rutieră, acțiune ce a determinat producerea unui accident rutier ce a avut ca urmare vătămarea integrității corporale a părții civile, legătura de cauzalitate între această faptă și prejudiciul suferit de către partea civilă rezultând din întregul mecanism de producere a accidentului, așa cum a fost creionat de probele administrate în cauză. De asemenea, fapta ilicită a fost săvârșită de către inculpat cu vinovăția prevăzută de lege, în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea putând fi angajată inclusiv în cazul culpei, în prezenta cauză inculpatul săvârșind fapta din culpă simplă, deoarece nu a prevăzut rezultatul faptei, deși trebuia și putea să-l prevadă.

În privința prejudiciului suferit de către partea civilă, s-a apreciat că trebuie făcută o distincție între prejudiciul material și daunele pentru prejudicii morale. Astfel, în privința prejudiciilor materiale invocate, constând în cheltuielile efectuate pentru recuperare și pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite în urma accidentului rutier, instanța constată că acestea au un caracter cert și determinat doar cu privire la o parte din sumele pretinse de către partea civilă. În acest sens, partea civilă a reușit să facă dovada cheltuielilor pretinse doar în privința ședințelor de recuperare kinetoterapie și de recuperare a danturii, aceste cheltuieli rezultând din facturile și chitanțele depuse la dosarul cauzei și fiind în sumă de 51.814 lei, potrivit acestor acte.

Relativ la celelalte cheltuieli medicale invocate de către partea civilă G. E. A., instanța a apreciat că prejudiciul invocat nu este cert și nici determinat, având în vedere că pentru respectivele sume s-au constituit părți civile atât numita G. F. (mama părții civile), cât și S. C. de Urgență „B.-A.”. În ceea ce privește prejudiciul viitor invocat de către partea civilă G. E. A. constând în suma de 300.000 de euro, instanța a apreciat că nici acest prejudiciu nu este unul determinat sau determinabil, susținerea părții civile că ar fi avut posibilitatea să urmeze o carieră în domeniul modei nefiind, pe de o parte, în niciun fel probată cu înscrisuri care să ateste fie urmarea unor cursuri în acest sens, fie un minim de activitate în domeniul respectiv, iar pe de altă parte, un astfel de prejudiciu nu este cuantificabil nici în ipoteza în care ar exista certitudinea că partea civilă ar fi urmat o astfel de carieră, beneficiile în aceste caz depinzând de multe elemente aleatorii. În același sens, instanța a apreciat ca întemeiată cererea părții civile de obligare a inculpatului la plata unei prestații periodice, care să suplinească lipsa veniturilor pe care partea civilă le-ar fi putut obține ca urmare a desfășurării unei activități lucrative, în orice domeniu, acordarea, pe lângă această prestație periodică, și a unei sume globale reprezentând prejudiciu viitor constituind o îmbogățire fără justă cauză, deoarece ar fi o dublă reparație a aceluiași prejudiciu.

În ceea ce privește prestație periodică solicitată de către partea civilă, întrucât la momentul producerii accidentului, aceasta era încă elevă, neavând un venit din muncă, această prestație trebuie calculată prin raportare la salariul minim pe economie, calculul urmând a fi efectuat de la momentul producerii faptului ilicit cauzator de prejudicii și anume 03.01.2009 și până la încetarea stării de nevoie a părții civile, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei legale de pensionare. Pentru perioada cuprinsă între momentul producerii accidentului și momentul pronunțării prezentei hotărâri s-a stabilit o sumă globală, de la momentul pronunțării acestei hotărâri și până la încetarea stării de nevoie, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei legale de pensionare, partea civilă beneficiind lunar de o prestație constând în echivalentul salariului minim pe economie.

S-a apreciat că acordarea către partea civilă a acestei prestații periodice este justificată de împrejurarea că aceasta a pierdut definitiv capacitatea de muncă, împrejurarea că nu va putea desfășura nicio activitate producătoare de venit rezultând din actele medicale depuse la dosarul cauzei.

Relativ la daunele morale invocate de către partea civilă G. E. A., instanța a constatat că pretențiile părții civile sunt justificate sub acest aspect, fapta săvârșită de către inculpat fiind de natură să producă, pe lângă suferințele fizice determinate de vătămările aduse integrității sănătății, și suferințe de natură psihică, determinate tocmai de durata foarte mare a numărului de zile îngrijiri medicale (250 de zile de îngrijiri medicale), de faptul că aceste vătămări corporale au pus în pericol viața părții civile și au determinat infirmități fizice și psihice cu caracter permanent.

Sub acest aspect, în ceea ce privește cuantumul pretențiilor reprezentând echivalentul daunelor morale, instanța a apreciat că acesta este în concordanță cu intensitatea traumelor psihice suferite de către partea civilă, atât timp cât urmările accidentului a cărei victimă a fost, vor fi suportate de către partea civilă pe întreg parcursul vieții, din cauza conduitei culpabile a inculpatului standardele de viață ale părții civile suferind modificări radicale și dramatice, atât timp cât partea civilă va fi pentru tot restul vieții o persoană imobilizată, din cauza handicapului locomotor suferit în urma accidentului rutier, situație în care aceasta va fi în permanență dependentă de alte persoane, viața socială a acesteia fiind practic distrusă ca urmare a infirmităților fizice și psihice cu caracter permanent, trebuind avut în vedere sub acest aspect și prejudiciul estetic suferit de către partea civilă, așa cum a rezultat din fotografiile depuse la dosarul cauzei.

În concluzie, instanța a constatat că urmarea faptei ilicite a inculpatului, condițiile de viață ale părții civile s-au îngreunat în mod radical și ireversibil, din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezultând că revenirea părții civile la starea de sănătate fizică și psihică anterioară accidentului este practic imposibilă. S-a apreciat că trebuie avută în vedere și împrejurarea că accidentul ce a produs această modificare dramatică a cursului vieții părții civile, a avut loc într-un moment când aceasta era foarte tânără, în ultimul an de liceu, partea civilă fiind în acest mod privată de orice posibilitate de a-și construi o viață socială profesională, familială normală.

De aceea, instanța a apreciat că pretențiile părții civile sub acest aspect sunt justificate, suma de 300.000 de euro neputând constitui, date fiind elementele anterior menționate, o îmbogățire fără justă cauză, ci doar un mijloc prin care s-ar putea asigura, într-o oarecare măsură, o compensație pentru suferințele fizice și psihice cu caracter ireversibil suportate de către partea civilă.

Pe de altă parte însă, dacă relativ la culpa în producerea accidentului rutier nu există niciun dubiu în sensul că aceasta aparține în exclusivitate inculpatului, în ceea ce privește culpa pentru producerea consecințelor vătămătoare asupra integrității fizice și psihice a părții civile și mai ales pentru amploarea acestor consecințe, instanța a apreciat că aceasta aparține în egală măsură și părții civile, care nu a purtat centură de siguranță în momentul producerii accidentului, consecințele acestuia putând fi în mod semnificativ diminuate în situația în care partea civilă s-ar fi conformat acestei obligații. Relevantă sub acest aspect a fost apreciată împrejurarea că vătămările corporale suferite de către numita I. R., pasagera din scaunul dreapta spate al autovehiculului condus de către inculpat, au fost de foarte mică intensitate, în condițiile în care respectiva persoană purta centura de siguranță la momentul producerii accidentului rutier. Instanța a avut în vedere împrejurarea că, dacă ar fi purtat centura de siguranță, partea civilă nu ar fi fost proiectată în afara autovehiculului, evitându-se astfel impactul violent cu carosabilul, impact ce a determinat practic leziunile traumatice suferite de către partea civilă. Bineînțeles că nu se poate stabili ce leziuni ar fi suferit partea civilă dacă ar fi purtat centura de siguranță, însă este cert faptul că amploarea leziunilor suferite a fost cauzată de impactul cu partea carosabilă, impact ce putea fi evitat prin purtarea centurii de siguranță.

De aceea, instanța a apreciat că, strict pentru producerea leziunilor asupra integrității fizice și psihice, culpa părții civile este egală cu culpa inculpatului, fără a fi însă neglijat aspectul că pentru producerea accidentului, deci pentru declanșarea lanțului cauzal care a dus la vătămarea corporală a părții civile, culpa aparține în exclusivitate inculpatului, situație în care, per total, în sarcina inculpatului poate fi reținută o culpă de 75 ⁰/0 în producerea prejudiciilor suferite de către partea civilă ca urmare a accidentului rutier, aceasta urmând să fie și limita în care vor fi admise pretențiile civile, atât în ceea ce privește daunele morale invocate, cât și prejudiciile materiale menționate anterior și probate.

Relativ la acțiunea civilă formulată de către partea civilă G. F., instanța a apreciat că aceasta este întemeiată doar în parte, atât în ceea ce privește prejudiciul material invocat, cât și daunele morale. Astfel, în privința prejudiciului material constând în cheltuielile pentru îngrijirile medicale necesare fiicei sale, din înscrisurile depuse în dovedirea acestuia a rezultat că totalul cheltuielilor suportate de către această parte civilă se ridică la suma de 1.291,2 lei, aceasta fiind suma ce rezultă din chitanțele și facturile emise pe numele acestei părți civile, motiv pentru care numai această sumă poate forma obiectul despăgubirilor acordate respectivei părți civile, sumă la care trebuie aplicat procentul de 75 ⁰/0 menționat anterior, ajungându-se astfel la suma de 968,4 lei reprezentând despăgubiri civile pentru prejudicii materiale.

În ceea ce privește cererea părții civile G. F. de obligare a inculpatului la plata către ea a unei prestații periodice, precum și la plata sumei reprezentând contravaloarea unui contract de credit, instanța a apreciat că aceasta este nefondată. S-a arătat că, într-adevăr, sub acest aspect, că urmare a infirmităților fizice și psihice suferite de către fiica sa, partea civilă a fost obligată să renunțe la locul de muncă, însă pierderea materială suferită în acest fel este compensată de împrejurarea că partea civilă primește o indemnizație în calitate de asistent personal al fiicei sale, indemnizație egală din punct de vedere al cuantumului cu suma primită cu titlu de salariu, de la ultimul loc de muncă avut înaintea accidentului, așa cum rezultă din înscrisurile atașate la dosarul cauzei. De aceea, stabilirea unei prestații periodice în favoarea părții civile ar constitui o îmbogățire fără justă cauză.

În ceea ce privește contravaloarea contractului de credit, în sumă de 20.000 de lei, s-a apreciat că este adevărat că partea civilă și soțul acesteia G. M. au contractat un credit de nevoi personale, ulterior accidentului suferit de către fiica lor, însă în privința acestei sume nu a putut fi identificată cu certitudine o legătură de cauzalitate între vătămările suferite de către G. E. A. și contractarea respectivului credit, fiind, de asemenea, pe deplin posibil ca suma împrumutată să se regăsească în sumele achitate pentru plata diverselor servicii medicale, ce au făcut obiectul pretențiilor civile formulate de către G. E. A. și G. F. (costul ședințelor de recuperare kinetoterapie și de recuperare a danturii, costul achiziției diferitelor medicamente necesare), situație în care acordarea și a sumei de 20.000 de lei ce a făcut obiectul contractului de credit, ar constitui o dublă despăgubire și prin urmare o îmbogățire fără justă cauză.

În privința daunelor morale invocate, așa cum s-a menționat anterior numita G. F. s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 de euro, instanța apreciind, fără a putea fi negat faptul că accidentul suferit de către fiica sa i-a produs părții civile suferințe de ordin moral, că această sumă este exagerată, având în vedere că fapta ilicită a inculpatului a afectat în primul rând chiar pe victima accidentului, instanța admițând în întregime pretențiile civile ale acesteia, în ceea ce privește daunele morale invocate, evident cu reținerea culpei sale concurente la producerea leziunilor pe care le-a suferit. S-a apreciat că, într-adevăr, partea civilă G. F., în calitate de mamă a victimei accidentului, a fost afectată de ceea ce i s-a întâmplat fiicei sale, pe lângă suferința determinată de relația de afectivitate firească, trebuind luat în calcul și împrejurarea că inclusiv viața părții civile G. F. a căpătat un alt curs, aceasta fiind nevoită să renunțe la locul de muncă, tocmai pentru a avea grijă de fiica sa. Tocmai de aceea, s-a apreciat că este justificată acordarea de despăgubiri civile pentru daune morale acestei părți civile, însă nu în cuantumul solicitat de către aceasta, instanța apreciind că pentru compensarea într-o oarecare măsură a suferințelor morale determinate de situație fiicei sale, este suficientă suma de 10.000 de euro, sumă la care trebuie aplicat procentul menționat anterior, determinat de reținerea culpei concurente a numitei G. E. A., astfel încât acțiunea civilă formulată de către numita G. F. a fost admisă, în ceea ce privește daunele morale, în limita sumei de 7.500 de euro.

Pentru aceleași considerente, instanța a apreciat că și pretențiile formulate de către partea civilă G. M., tatăl victimei, având ca obiect despăgubiri civile pentru daune morale, este întemeiată doar în parte, în aceleași limite ca și în cazul părții civile G. F., din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultând că după accidentul a cărei victimă a fost fiica sa, partea civilă G. M. a suferit o cădere psihică, ceea ce i-a afectat inclusiv activitatea la locul de muncă, suferințele părții civile fiind firești dată fiind relația de afectivitate specifice raportului tată-fiică.

Pe de altă parte, în ceea ce privește pretențiile civile având ca obiect despăgubiri pentru daune morale, formulate de către numitul G. D. L., fratele victimei, instanța a apreciat că acestea nu sunt întemeiate, întrucât, fără a nega faptul că între frate și soră există relații apropiate, partea civilă fiind afectată pe plan psihic de accidentul suferit de către sora sa, s-a precizat că situația este diferită față de cea a părinților victimei, aceștia fiind afectați nemijlocit de accidentul suferit de către fiica lor, întrucât au participat în permanență la îngrijirea acesteia, întrucât locuiește împreună cu ei, în timp ce partea civilă G. D. L. are propria familie, având un alt domiciliu, ritmul vieții sale cotidiene nefiind afectat în mod esențial de accidentul suferit de către sora sa, ca în cazul părinților victimei.

În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de către S. C. de Urgență „B.-A.”, având ca obiect despăgubiri civile constând în contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a numitei G. E. A., instanța a constatat că aceasta este întemeiată, între efectuarea acestor cheltuieli și fapta ilicită săvârșită de către inculpat existând o evidentă legătură de cauzalitate, iar cheltuielile de spitalizare sunt certe și determinate, atât sub aspectul existenței, cât și al întinderii, rezultând din actele medicale depuse de către partea civilă în probațiune. Și în cazul acestei acțiuni civile, pentru motivele expuse cu prilejul analizei acțiunilor civile formulate de către celelalte părți civile, pretențiile civile au fost admise doar în limita de 75 ⁰/0, mai exact în limita sumei de 25.614,9 lei.

S-a mai menționat că obligația de a achita despăgubirile civile încuviințate aparține potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 2 și 54-55 din Legea nr. 136/1995, garantului U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicul din România, acesta constituind o garanție pentru părțile civile în privința solvabilității persoanei obligate la plata despăgubirilor, persoană care are posibilitatea, dacă apreciază necesar acest lucru, de a se întoarce cu acțiune în regres împotriva persoanei vinovată de producerea accidentului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, partea responsabilă civilmente U. C. ITALIANO și părțile civile G. D. L., G. E. A., G. F., G. M. și S. C. de Urgență „ B. A.”.

Partea responsabilă civilmente UFFI CIO C. ITALIANO a solicitat, prin apărătorul său, admiterea apelului declarat și desființarea sentinței penale, iar în urma rejudecării să se dispună respingerea cererii de acordare a daunelor morale formulată de părțile civile G. F. și G. M..

De asemenea, a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate părții civile G. E. A. ca urmare a reținerii culpei concurente a victimei considerând că sentința penală atacată este nelegală având în vedere că au fost acordate daune morale și părinților victimei, fiind astfel încălcate dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

A susținut că părinții victimei nu au fost prejudiciați în mod direct în urma accidentului produs, întrucât aceștia nu au suferit vreo vătămare, vătămată fiind doar fiica lor, care este singura persoană îndreptățită să primească despăgubiri în raport de condițiile răspunderii civile delictuale.

Totodată, a considerat ca singura persoană îndreptățită să primească despăgubiri este victima accidentului, care a fost vătămată în mod direct, și care a rămas cu aceste sechele în urma incidentului.

A arătat că un alt motiv de apel vizează daunele morale acordate părții civile G. E. A., susținând că valoarea daunelor morale acordate este mult prea mare în raport de practica judiciară în cazuri similare.

De asemenea, a arătat că practica judiciară în domeniu a statuat că în astfel de situații s-au acordat despăgubiri părții vătămate cuprinse între 100 de mii euro și 150 de mii euro, în caz de culpă exclusivă.

Totodată, a arătat că în prezenta cauză instanța de fond a reținut că există și o culpă concurentă a victimei întrucât aceasta a încălcat o dispoziție legală, în sensul că nu a purtat centura de siguranță, iar această încălcare a avut legătură cu consecințele accidentului, aceasta fiind proiectată în afara autoturismului ca urmare a faptului că nu a purtat centura de siguranță.

Raportat la aceste aspecte, a apreciat că daunele morale cuvenite părții civile G. E. A. ar fi în cuantum de 500 mii lei, în cazul unei culpe exclusive și se impune a fi redusă cu un procent de 25% în cazul reținerii unei culpe din partea victimei, urmând a fi estimată la aproximativ 375 mii lei.

Cu privire la apelul părților civile G. D. L., G. E. A., G. F. și G. M., apărătorul a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că dispozițiile OUG 195/2002 prevăd în mod expres că pasagerul este obligat să poarte centura de siguranță, nerespectarea acestei obligații soldându-se cu sancționarea pasagerului, ci nu a conducătorului auto.

De asemenea, a arătat că instanța de fond a reținut culpa concurentă a victimei la producerea consecințelor accidentului.

În ceea ce privește referirile la dispozițiile noului cod civil, a arătat că nu au fost făcute în sensul aplicării noului cod civil, fiind evident că se aplică dispozițiile Codului civil în vigoare la data producerii prejudiciului. În acest sens, a susținut că dispozițiile vechiului cod nu prevedeau acordarea de despăgubiri unei persoane prejudiciate în mod indirect, iar practica în domeniu prevedea că se acordau daune numai persoanei vătămate ci nu altor persoane care pot înregistra o anumită suferință în mod indirect.

De asemenea, a arătat că numai in cazul unui deces primesc despăgubiri rudele acestuia, în cazul vătămării corporale doar persoana vătămată fiind îndreptățită să primească despăgubiri.

Cu privire la daunele materiale în valoare de 300 mii euro solicitate, a arătat că jurisprudența în materie stabilește că prejudiciul trebuie să fie cert în ceea ce privește existența și cuantumul, să fie actual.

În cazul acestui prejudiciu pretins viitor, a apreciat că nu există certitudine nici în ceea ce privește existența lui și nici cu privire la cuantumul acestuia.

De asemenea, având în vedere că victima era elevă, a considerat că singurul venit care i se poate acorda este acela constând în salariu minim pe economie, apreciind că în mod corect instanța de fond a respins acordarea acestor despăgubiri.

Cu privire la apelul formulat de către partea civilă S. C. de Urgență „ B. A.”, a solicitat respingerea acestuia, considerând că în mod corect instanța de fond a diminuat valoarea despăgubirilor solicitate de spital în raport de culpa inculpatului, pentru care răspunde partea responsabilă civilmente.

De asemenea, a arătat că victima răspunde pentru propria culpă față de spital.

Părțile civile G. D. L., G. E. A., G. F., G. M. au formulat apel atât în scris, cât și oral, odată cu acordarea cuvântului, ocazie cu care apărătorul acestora a arătat că primul motiv de apel vizează greșita soluționare a laturii civile a cauzei, atât sub aspectul daunelor morale cât și sub aspectul despăgubirilor civile, în sensul că acestea au fost reduse cu un procent de 25%, arătând, în acest sens, că instanța de fond a reținut că accidentul a avut loc din culpa exclusivă a inculpatului, dar motivează această reducere pe considerentul că nepurtarea centurii de siguranță de către victimă a condus la o agravare a consecințelor accidentului.

De asemenea, în raport de dispozițiile codului rutier, a arătat că purtarea centurii de siguranță reprezintă o obligație imputabilă conducătorului auto, acesta fiind sancționat în cazul în care un pasager nu poartă această centură, neavând voie să circule în altă modalitate.

Totodată, a arătat că nu sunt prevăzute sancțiuni pentru pasageri în Codul rutier, apreciind că în cauza de față nu se poate reține încălcarea vreunei norme legale.

A mai arătat că la producerea accidentului a fost reținută culpa exclusivă a conducătorului, iar daunele suferite de victima G. E. A. se datorează numai accidentului produs, fără a fi incident alt element.

De asemenea, a considerat că daunele trebuiau acordate în mod integral de către asiguratorul auto, întrucât acesta răspunde pentru conducător.

Apărătorul părților civile a arătat că al doilea motiv de apel vizează respingerea de către instanța de fond a cererii de acordare a unor despăgubiri materiale în cuantum de 300 mii euro, reprezentând prejudiciu viitor, arătând, în acest sens că instanța de fond a apreciat greșit cererea formulată, susținând că aceasta nu se referă numai la daune materiale ci include și un prejudiciu moral, pe care apărătorul părții a înțeles să-l despartă.

Cel de-al treilea motiv de apel vizează greșita obligare la plata salariului minim pe economie până la împlinirea vârstei de pensionare de către victimă, partea civilă G. E. A. precizând, în acest sens că nu va putea beneficia niciodată de dreptul privind acordarea unei pensii pentru limita de vârstă întrucât accidentul s-a produs înainte ca ea să-și înceapă activitatea.

De asemenea, a arătat că acest salariu ar trebui acordat până la momentul încetării stării de nevoie.

Cu privire la apelul declarat de părinții victimei G. F. și G. M., a arătat că s-a criticat sentința penală atacată în sensul limitării sumei acordate la valoarea de 7500 euro, considerând că suma de 20 mii euro solicitată nu este exagerată.

Cu privire la apelul declarat de partea civilă G. D. L., fratele victimei, a apreciat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea acestuia, având în vedere că are același domiciliu cu victima, deși a fost interpretată în mod greșit adresa acestuia din cartea de identitate, ca urmare a modificării codului poștal.

În acest sens, a susținut că apărarea a făcut dovada că acesta locuiește împreună cu victima și participă la îngrijirea acesteia, întrucât necesită o permanentă supraveghere.

În concluzie, a considerat că și în cazul acestuia trebuiau acordate daunele respective.

Cu privire la apelul formulat de către partea responsabilă civilmente, apărătorul părților civile a solicitat respingerea acestuia.

Cu privire la aspectul nelegalității invocat, a arătat că în motivele de apel formulate în scris de către partea responsabilă civilmente se face trimitere la dispozițiile art. 1391 Cod Civil, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod civil întrucât accidentul s-a produs înainte de . codului civil.

De asemenea, a susținut că se acordă daune morale în cazul în care acestea sunt dovedite, iar în prezenta cauză este evident că părinții unei persoane devenite cu infirmitate fizică și morală permanentă, imposibil să se deplaseze singură și care trăiește în permanență cu aceștia, suferă aceste daune morale.

Totodată, a arătat că sunt suficiente explicațiile oferite de către instanța de fond cu privire la acest aspect, apreciind că nu poate fi negată existența acestor daune în cazul părinților victimei, care locuiesc în permanență cu victima.

Cu privire la cuantumul daunelor morale acordate părții civile G. E. A., apărarea a arătat că nu poate fi primit aspectul invocat de partea responsabilă civilmente având în vedere că victima a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile pentru tot restul vieții și nu poate nici măcar să apeleze la cele mai mici delicii ale unei vieți normale.

În acest sens, a arătat că într-o cauză similară, respectiv notoriul litigiu cu CNADNR, în care o persoană de 17 ani care a suferit amputarea unui braț a primit daune de 1 milion euro, susținând că diferența între aceste două cazuri constă în faptul că victima respectivă avea vârsta de 17 ani, iar victima G. E. A. avea 18 ani la momentul accidentului și a rămas cu o infirmitate permanentă.

În concluzie, apărarea a apreciat că aceste daune morale acordate de către instanța de fond sunt necesare a fi acordate în această cauză.

Cu privire la apelul formulat de către partea civilă S. C. de Urgență „ B. A.”, a solicitat admiterea acestuia.

Apelanta parte civilă „S. C. de Urgență B. A.” și-a motivat, prin apărătorul său ales, apelul în scris, pe care l-a depus la dosarul cauzei, precizând că, în temeiul art.411 alin.1 Noul Cod de procedură penală, solicită admiterea cererii formulate și repunerea în termenul de declarare a apelului.

A precizat că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată la sediul său ales, deși a solicitat acest lucru în mod expres.

A solicitat să se constate că, întrucât hotărârea atacată i-a fost comunicată la sediul Spitalului, la data de 16.07.2015, solicitarea de repunere în termenul de declarare a apelului a fost făcută în termenul de 10 zile prevăzut de prevederile art.41 Noul Cod de procedură penală, fiind astfel respectate aceste dispoziții legale.

Apelanta parte civilă a mai criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita interpretare a înscrisurilor pe care le-a depus la dosarul cauzei și dispunerea în mod greșit a admiterii doar în parte a acțiunii civile pe care a formulat-o.

A apreciat că solicitarea sa este cu atât mai justificată cu cât soluția pronunțată vizează modalitatea de soluționare a laturii civile, disjunsă din cadrul procesului penal, astfel încât pentru diferența de 25% reprezentând culpa reținută în sarcina părții vătămate, se poate invoca autoritatea de lucru judecat în eventualitatea promovării unei alte acțiuni civile având ca obiect obligarea părții vătămate la plata acestui cuantum.

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art.417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată și reține următoarele:

Este cert și necontestat de nimeni că la data de 03.11.2009, în jurul orelor 21:00, inculpatul D. A. M., în timp ce conducea autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare AG-365-SP pe . Șos.Fundeni, către . Mun.București sector 2, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a liniei de contact a tramvaielor de pe mediana carosabilului, iar în urma coliziunii a provocat vătămarea corporală a persoanei vătămate G. E. A. pasageră în autovehicul pe scaunul din dreapta.

Leziunile suferite de persoana vătămată, conform documentelor legale întocmite au necesitat aproximativ 250 zile îngrijiri medicale, i-au pus în primejdie viața și i-a provocat o infirmitate fizică și psihică permanentă.

Curtea va proceda la analiza apelurilor formulate în cauză de partea responsabilă civilmente U. C. ITALIANO și părțile civile G. D. L., G. E. A., G. F., G. M. și S. C. de Urgență „ B. A.” și va răspunde punctual la motivele invocate de acestea.

Referitor la apelul formulat de S. C. de Urgență B. A. trebuie precizat că nu este necesară punerea în discuție a repunerii în termenul de declarare a apelului, întrucât minuta sentinței penale apelate nu a fost comunicată conform solicitării acesteia la sediul procesual din ., sector 1 București, fiind comunicată la sediul Spitalului, situație ce echivalează cu o necomunicare, astfel că apelul părții civile S. C. de Urgență B. A. a fost formulat în termen. Se invocă în motivele de apel că în mod greșit partea responsabilă civilmente nu a fost obligată la plata integrală a prejudiciului suferit, acesta fiind cenzurat de prima instanță la procentul de 75%.

În speță, este evident și în mod corect a reținut prima instanță că și partea civilă G. E. A. are culpă în egală măsură cu inculpatul pentru producerea consecințelor asupra integrității sale fizice și psihice, consecințe ce ar fi fost mult diminuate sau poate inexistente în situația în care partea civilă G. E. A. s-ar fi conformat legislației și ar fi purtat centură de siguranță.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a cenzurat despăgubirile acordate părții civile S. C. de Urgență B. A. acordându-i 75% din pretențiile civile solicitate, situație față de care Curtea va dispune respingerea apelului acesteia ca nefondat.

Referitor la apelul declarat de partea responsabilă civilmente U. C. ITALIANO prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România trebuie menționat că acesta vizează în principal nelegalitatea sentinței sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părții civile G. E. A. și lipsa temeiului legal prin acordarea daunelor morale părților civile G. F. și G. M..

Cuantumul daunelor morale ce necesită a fi acordate părții civile G. E. A. trebuie să aibă în vedere vătămările suferite, numărul mare de zile de îngriji medicale necesare pentru vindecare, traumele fizice și psihice cu repercusiuni ireversibile, privarea părții civile de avantajele unei vieți normale, inclusiv prejudiciul de agrement, de efortul suplimentar pe care aceasta trebuie să-l facă pentru a-și păstra condițiile de viață avute anterior accidentului, precum și de prejudiciul psihologic, aceasta fiind îndreptățită la o satisfacție echitabilă.

Caracterul echitabil al despăgubirilor cu titlu de daune morale trebuie raportat atât la criteriile mai sus-expuse însușite invariabil de practica judiciară din țara noastră, cât și la jurisprudența C.E.D.O. care, în mod constant, a statuat că criteriul echității se traduce prin necesitatea ca partea lezată să primească o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit; dreptul la sănătate și dreptul la viață fiind cele mai importante drepturi fundamentale ale omului.

Prima instanță a purces la o justă analiză a principiilor menționate, procedând la acordarea daunelor morale către partea civilă G. E. A. într-un cuantum apreciat de către Curte ca fiind echitabil, cuantificat just și rezonabil, fără a reprezenta o îmbogățire fără justă cauză.

În ceea ce privește posibilitatea legală ca părțile civile G. F., G. M. și G. D. L. să fie îndreptățite în acest cadru procesual la primirea de compensații pentru prejudiciul moral suferit, Curtea reține că, într-adevăr, dispozițiile art.998-999 din Codul civil anterior au lăsat spațiu larg de interpretare, practica judiciară fiind neunitară în ceea ce privește acest aspect.

Prima instanță a apreciat că în temeiul art.998-999 din Codul civil privind răspunderea civilă delictuală părinții persoanei vătămată G. E. A. au vocația de a primi daune morale în considerarea imensei suferințe induse de vătămarea fizică și psihică a fiicei lor. La prima vedere, fără o analiză judicioasă, cererea acestora poate părea întemeiată, neputându-se tăgădui durerea pricinuită părinților, fraților, rudelor de nefericitul eveniment rutier, însă Curtea nu împărtășește acest punct de vedere, chiar și sub imperiul vechiului cod civil, întrucât printr-un simplu raționament logico-juridic, nu se poate concluziona decât că prejudiciile morale, ca urmare a vătămării corporale, sunt produse exclusiv persoanei care a suferit efectiv respectivele vătămări, aceste despăgubiri, datorită caracterului strict personal, neputând fi acordate decât acesteia, indiferent de faptul că „frații, părinții, prietenii sau rudele” au fost puternic afectați emoțional.

De altfel, această problemă de drept relativ controversată în practica judiciară a fost tranșată de dispozițiile art.1391 Noul Cod civil conform cărora „în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială, instanța judecătorească putând, de asemenea, să acorde despăgubiri a ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului pentru durerea încercată prin moartea victimei.”

În consecință, motivul de apel invocat de partea responsabilă civilmente U. C. ITALIANO prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România privind admiterea, în parte, a acțiunii civile promovate de părțile civile G. M. și G. F., în ceea ce privește acordarea daunelor morale, este întemeiat.

Referitor la apelul declarat de partea civilă G. A. E., trebuie menționat că acesta vizează în principal netemeinicia sentinței sub aspectul cuantumului daunelor morale și materiale acordate și limitarea în timp a prestației periodice la care a fost obligat inculpatul.

Documentele medico-legale atașate dosarului cauzei arată, fără putință de tăgadă, că partea civilă a suferit modificări morfoclinice cu caracter ireversibil, fiindu-i provocată infirmitate fizică și psihică permanentă.

Prin prisma faptului că partea civilă G. A. E. era elevă la data producerii evenimentului rutier, necontribuind până în acel moment la fondul de asigurări sociale, aceasta nu va putea beneficia de pensie la împlinirea vârstei legale. În aceste împrejurări limitarea de către prima instanță a prestației periodice până la împlinirea vârstei legale de pensionare a fost greșit aplicată, impunându-se îndreptarea acestei aprecieri ce se vede a fi în contradicție cu legea.

Curtea de Apel constată că în mod legal și temeinic a fost stabilit cuantumul daunelor morale și materiale acordate părții civile G. A. E. raportat la starea de fapt, documentele atașate și principiile mai sus-enumerate, argumentele plauzibile, concludente și pertinente, prezentate de prima instanță sub acest aspect, fiind însușite în totalitate de instanța de control judiciar. Astfel, în mod corect s-a apreciat că trebuie făcută o distincție între prejudiciul material și daunele pentru prejudicii morale. În privința prejudiciilor materiale invocate, constând în cheltuielile efectuate pentru recuperare și pentru vindecarea leziunilor traumatice suferite în urma accidentului rutier, Curtea constată că acestea au un caracter cert și determinat doar cu privire la o parte din sumele pretinse de către partea civilă. În acest sens, partea civilă a reușit să facă dovada cheltuielilor pretinse doar în privința ședințelor de recuperare kinetoterapie și de recuperare a danturii, aceste cheltuieli rezultând din facturile și chitanțele depuse la dosarul cauzei și fiind în sumă de 51.814 lei, potrivit acestor acte. Prejudiciul viitor invocat de către partea civilă G. E. A. constând în suma de 300.000 de euro nu este unul determinat sau determinabil, susținerea părții civile că ar fi avut posibilitatea să urmeze o carieră în domeniul modei nefiind, pe de o parte, în niciun fel probată cu înscrisuri care să ateste fie urmarea unor cursuri în acest sens, fie un minim de activitate în domeniul respectiv, iar pe de altă parte, un astfel de prejudiciu nu este cuantificabil nici în ipoteza în care ar exista certitudinea că partea civilă ar fi urmat o astfel de carieră, beneficiile în aceste caz depinzând de multe elemente aleatorii.

În consecință, apelul formulat de partea civilă G. E. A. este întemeiat numai cu referire la limitarea în timp a prestației periodice, nefiind întemeiat, în ceea ce privește cuantumul daunelor morale și materiale acordate.

Referitor la apelul formulat de părțile civile G. F., G. M. și G. D. L. ce vizează în esență modalitatea de soluționare a acțiunii civile, Curtea urmează să analizeze distinct solicitarea daunelor morale și materiale. În primul rând, trebuie menționat că părțile civile G. M. și G. M. L. nu au solicitat acordarea de despăgubiri materiale, ci numai acordarea de daune morale, iar partea civilă G. F. a solicitat atât acordarea de daune morale, cât și daune materiale.

Raportat la daunele morale, trebuie menționat, conform considerentelor de mai sus, că demersul judiciar formulat de aceștia este inadmisibil în acest cadrul procesual, nemaifiind necesară expunerea argumentelor ce au condus la această concluzie, considerentele avute în vedere fiind pe larg expuse odată cu analiza apelului formulat de partea responsabilă civilmente U. C. ITALIANO prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, sinteza constând în aceea că - urmare a vătămării corporale, daunele morale sunt produse exclusiv persoanei care a suferit efectiv respectivele vătămări, aceste despăgubiri, datorită caracterului strict personal, neputând fi acordate decât acesteia, indiferent de faptul că „frații, părinții, prietenii sau rudele” au fost puternic afectați emoțional.

În ceea ce privește daunele materiale, se observă că prima instanță în mod corect a respins cererea părții civile G. F. de obligarea a inculpatului la plata unei prestații periodice, cu motivarea că aceasta primește o indemnizație în calitate de asistent personal al fiicei sale, ce este egală din punct de vedere al cuantumului cu suma primită cu titlu de salariu de la ultimul loc de muncă și, astfel, stabilind în sensul prestației periodice, s-ar încălca principiul îmbogățirii fără justă cauză, precum și cererea privind plata sumei reprezentând contravaloarea unui contract de credit, cu motivarea că nu poate fi identificată o legătură de cauzalitate între vătămările suferite de G. E. A. și contractarea respectivului credit, fiind foarte posibil ca obiectul pretențiilor civile formulate de fiică să fie același.

Un ultim aspect raportat la apelurile formulate de partea civilă G. E. A. și partea responsabilă civilmente U. C. ITALIANO prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, ce este considerat de către Curtea de Apel București ca fiind o interpretare greșită a dispozițiilor art.48 alin.2 și art.54-55 din Legea nr.136/1995, este împrejurarea că prima instanță a omis să oblige inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente. Astfel, în mod greșit prima instanță a considerat că nu se impune obligarea în solidar a inculpatului cu partea responsabilă civilmente la plata despăgubirilor civile, precizând că cel din urmă se poate îndrepta cu acțiune în regres împotriva celui dintâi, fără a avea în vedere interesul părților civile în recuperarea prejudiciului și împrejurarea că partea responsabilă civilmente în mod ipotetic poate deveni oricând insolvabilă.

Curtea apreciază că, în speță, este vorba de o solidaritate pasivă, impunându-se în beneficiul părților civile posibilitatea acestora de îndestulare a creanței de la inculpat alternativ cu partea responsabilă civilmente.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții parți civile G. F., G. D. L., G. M. si S. C. DE URGENTA B. –A..

Va admite apelul declarat de apelanta parte civila G. E. A. și apelul declarat de apelanta parte responsabila civilmente U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Va desființa, în parte sentința penală nr. 280/25.05.2015 a Judecătoriei sector 2 BUCURESTI și rejudecând în fond:

Va înlătura dispoziția primei instanțe privind limitarea prestației periodice, pana la împlinirea vârstei legale de pensionare.

Va respinge acțiunile civile promovate de părțile civile G. F., G. D. L. si G. M. privind acordarea daunelor morale, ca inadmisibile.

Va obliga inculpatul în solidar cu parte responsabila civilmente U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata despăgubirilor civile către părțile civile.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Va obliga apelanții părți civile G. F., G. D. L., G. M. și apelanta parte responsabila civilmente U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Români la cate 200 de lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de apelanții parți civile G. F., G. D. L., G. M. si S. C. DE URGENTA B. -A..

Admite apelul declarat de apelanta parte civila G. E. A..

Admite apelul declarat de apelanta parte responsabila civilmente U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Desființează, în parte sentința penală nr. 280/25.05.2015 a Judecătoriei sector 2 BUCURESTI și rejudecând în fond:

Înlătura dispoziția primei instanțe privind limitarea prestației periodice, până la împlinirea vârstei legale de pensionare.

Respinge acțiunile civile promovate de părțile civile G. F.,G. D. L. si G. M. ca inadmisibile.

Obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România la plata despăgubirilor civile către părțile civile.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

Obligă apelanții părți civile G. F., G. D. L., G. M. si apelanta parte responsabilă civilmente U. C. Italiano, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Români la câte 200 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. S. N. I. T.

GREFIER,

O. P.

Red.A.S.N./ 05.11.2015

Tehnored.V.D./10 ex./04.11.2015

Jud.Sect.2 – jud.B.C.

← Infracţiuni la regimul vamal. Legea 141/1997, Legea 86/2006....		Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... →

Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1450/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1450/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI