Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 290/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 290/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 7664/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

(4439/2014)

DECIZIA PENALĂ NR. 290 / A

Ședința din Camera de consiliu din data de 19.02.2015

Curtea constituită din:

Președinte: Camelia Bogdan

Judecător: I. C.

Grefier: R. S.

Ministerul Public este reprezentat de procuror CAMELUȘ P. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare declarată de contestatoarea S.C. B. P. S.R.L. împotriva deciziei penale nr. 1207/A din data de 14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2005.

Fără citarea părților, conform art. 431 alin. 1 C.pr.pen.

Se prezintă apărătorul ales al contestatoarei, avocat R. E., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 13.11.2014, emisă de Baroul București.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, în baza art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a și alin. 2 teza a II-a C.pr.pen. și art. 99 alin. 52 teza I din Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, și acordă cuvântul în dezbaterea excepției.

Apărătorul contestatoarei, având cuvântul, solicită respingerea acestei excepții, apreciind, referitor la competența de soluționare a prezentei cauze, că aceasta aparține Curții de Apel București, ca instanță care a pronunțat hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestație.

De asemenea, apreciază că în cauză nu se poate interpreta per a contrario, Regulamentul invocat fiind un regulament de ordine interioară al instanțelor de judecată, prioritare fiind dispozițiile Codului de procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției invocate, în baza art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a și alin. 2 teza a II-a C.pr.pen. și art. 99 alin. 2 teza I din Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, competența de soluționare a prezentei contestații aparținând Tribunalului București.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 23.12.2014 pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală sub nr. unic de dosar_ (4439/2014), s-a formulat contestație la executare împotriva deciziei penale nr. 1207/A/14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2005.

În drept, au fost invocate prevederile art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a C.pr.pen., referitoare la situația când se ivește vreo împiedicare la executare.

La termenul de judecată de astăzi, Curtea a pus în discuție, din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, excepție pe care o va admite, pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 598 alin. 1 lit. c teza I și alin. 2 teza a II-a C.pr.pen., în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel, competența revine instanței de apel.

De asemenea, conform art. 99 alin. 52 teza I din Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, contestațiile la executare prevăzute de art. 461 lit. c) teza I din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală - corespunzător dispozițiilor art. 598 alin. 1 lit. c teza I C.pr.pen. - se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea în raport de care s-a formulat contestația la executare.

Per a contrario, rezultă că, în situația în care contestația la executare este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a C.pr.pen. - când se ivește vreo împiedicare la executare - cum este cazul în speță, competența materială de soluționare a cererii aparține instanței de executare, iar nu instanței care a pronunțat decizia penală în raport de care s-a formulat cererea.

Astfel, în baza art. 599 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 597 alin. 1 C.pr.pen., contestația la executare se soluționează - dacă nu se prevede în mod expres altfel, așa cum se statuează în art. 598 alin. 2 teza a II-a C.pr.pen. - de către instanța de executare.

Or, potrivit art. 553 alin. 1 C.pr.pen., instanța de executare este prima instanță de judecată.

Prin urmare, raportând și coroborând prevederile legale sus-menționate în prezenta cauză, Curtea constată că cererea având ca obiect contestația la executare -formulată de contestatoare în baza art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a C.pr.pen. cu privire la o decizie penală pronunțată de către Curtea de Apel București - se soluționează, din punctul de vedere al competenței materiale și teritoriale, de către Tribunalul București.

În consecință, Curtea, în baza art. 47 alin. 1, 2 și 4 C.pr.pen., va admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

În temeiul art. 50 C.pr.pen., art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a și alin. 2 teza a II-a C.pr.pen. și art. 99 alin. 52 teza I din Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, va declina competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare - formulată de către contestatoarea S.C. B. P. S.A., referitor la decizia penală nr. 1207/14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2005 - în favoarea Tribunalului București.

Potrivit art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

În baza art. 47 alin. 1, 2 și 4 C.pr.pen., admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.

În temeiul art. 50 C.pr.pen., art. 598 alin. 1 lit. c teza a II-a și alin. 2 teza a II-a C.pr.pen. și art. 99 alin. 52 teza I din Hotărârea nr. 387/2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare - formulată de către contestatoarea S.C. B. P. S.A., referitor la decizia penală nr. 1207/14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2005 - în favoarea Tribunalului București.

Potrivit art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.02.2015.

Președinte, Judecător,

C. B. I. C.

Grefier,

R. S.

Red. Jud. C.B.

Terhnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.

20.02.2015 / 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 290/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI