Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.). Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 341/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 8596/4/2013

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (4283/2014)

DECIZIA PENALĂ NR. 341/A

Ședința publică din 27.02.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – B. F. V.

JUDECĂTOR – V. I. V.

GREFIER – O. P.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de partea civilă .. împotriva sentinței penale nr. 3410/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ .

Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 24.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, instanța a rămas în pronunțare asupra soluției, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală.

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față:

Prin sentința penală nr.3410 din 9.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B. D. I. din infracțiunea prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp în infracțiunea prev. de art. 295 alin. 1 Cp cu aplic. art. 308 Cp, art. 35 alin. 1 Cp și art. 5 Cp.

În baza art. 386 C. pr. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului B. D. I. din infracțiunea prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp în infracțiunea prev. de art. 2151 alin. 1 VCp cu aplic. art. 41 alin. 2 VCp și art. 5 Cp.

În baza art. 215¹ alin. 1VCp cu aplic. art. 41 alin. 2 VCp, art. 5 C. pen. și art. 396 alin. 10 C. pr. pen. a fost condamnat inculpatul B. D. I., la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare (acte materiale din anul 2009).

În baza art. 71 alin. 1, 2 VCp cu aplic. art. 5 C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012 s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. pe durata pedepsei principale.

În baza art. 81 alin. 1, 2 VCp cu referire la art. 71 alin. 5 VCp cu aplic. art. 5 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a celei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 82 VCp.

În baza art. 404 alin. 2 C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. 1 și 84 VCp privind cauzele care atrag revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

A fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M. M. D. din infracțiunea prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp în infracțiunea prev. de art. 295 alin. 1 Cp cu aplic. art. 308 Cp, art. 35 alin. 1Cp și art. 5 Cp.

În baza art. 386 C. pr. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului M. M. D. din infracțiunea prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp în infracțiunea prev. de art. 2151 alin. 1 VCp cu aplic. art. 41 alin. 2 VCp și art. 5 Cp.

În baza art. 396 alin. 1, 5 Cpp rap. la art. 16 alin. 1 lit. c C. pr. pen. a fost achitat inculpatul M. M. D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp cu aplic. art. 41 alin. 2 VCp și art. 5 Cp (acte materiale din anul 2009).

În baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen. a fost admisă în parte acțiunea formulată de partea civilă ., cu sediul în București, ., ., ., citată la adresa de domiciliu a administratorului M. S., din București, ., nr. 7, ..

A fost obligat inculpatul B. D. I. să plătească părții civile suma de 29.258, 21 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul B. D. I. la plata sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Instanța de fond a reținut că prin plângerea înregistrată la data de 03.04.2013, sub nr._, petenta . a contestat soluția de netrimitere în judecată a inculpaților B. D. I. și M. M. D. pronunțată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, solicitând infirmarea acesteia și trimiterea lor în judecată.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esență, că inculpații se fac vinovați de comiterea infracțiunilor prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp și respectiv de art. 215¹ alin. 1 VCp cu aplic. art. 37 lit. a VCp, cauzându-i un prejudiciu în cuantum de 141.392, 50 lei.

Anterior, la data de 03.02.2010, petenta a sesizat Secția 14 Poliție cu o plângere penală împotriva inculpaților, solicitând tragerea acestora la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare (art. 215¹VCp ) și înșelăciune (art. 215 alin. 1 și 3 VCp). Petenta a arătat că inculpații, în calitate de agenți vânzări, și-au însușit din gestiune bunuri pe care le-au vândut pe cont propriu, cauzând un prejudiciu în valoare de 90.607,08 lei, pentru care s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Prin rezoluția nr. 1729/P/2010 din data de 14.02.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în temeiul art. 249 VCpp și art. 11 pct. 1 lit. b VCpp rap. la art. 10 lit. d VCpp s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpaților B. D. I. și M. M. D., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp și de art. 215¹ alin. 1 VCp cu aplic. art. 37 lit. a VCp. Prin aceeași rezoluție, în temeiul art. 228 alin. 6 VCpp rap. la art. 10 lit. d, f VCpp, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții B. D. I. și M. M. D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 214 alin. 1 VCP și art. 215 alin. 1 VCp.

Soluțiile au fost menținute prin rezoluția nr. 753/II-2/2013/05.04.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, dispunându-se respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de numita M. S.-administrator al petentei ..

Prin încheierea din data de 13.05.2013, în temeiul art. 278¹ alin. 8 lit. c VCpp, instanța a admis în parte plângerea petentei ., a desființat în parte rezoluția nr. 1729/P/2010 din data de 14.02.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și în parte rezoluția nr. 753/II-2/2013/05.04.2013 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și a reținut cauza spre judecare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp. Prin aceeași încheiere s-au menținut celelalte dispoziții ale soluțiilor atacate (neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de gestiune frauduloasă și înșelăciune) și s-a stabilit termen pentru continuarea judecății la data de 05.06.2013, dispunându-se citarea inculpaților B. D. I. și M. M. D. și a părții civile .. În motivare, s-a reținut că în cauză există probe suficiente (plângerea petentei, raport de expertiză contabilă și supliment la acesta, declarațiile intimatului B. D. I., înscrisuri) care să conducă la concluzia că inculpații și-au însușit din contravaloarea mărfurilor pe cale gestionau pentru partea civilă.

Anterior sesizării instanței cu plângerea petentei, la data de 18.06.2011, inculpatul M. M. D. a fost încarcerat în Penitenciarul București Rahova în vederea executării unei pedepse de 10 ani închisoare aplicată de Tribunalul București-Secția I Penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/200 cu aplic. art. 41 alin. 2 VCp și art. 37 lit. a VCp, art. 74 alin. 1 lit. c VCp și art. 76 VCp.

În ședința publică din 26.11.2013, inculpatul B. D. I. a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, pentru un prejudiciu de 75.471 lei, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, înțelegând astfel să beneficieze de disp. art. 320¹ alin. 7 VCpp privind judecata în cazul recunoașterii vinovăției. Cu același prilej, inculpatul M. M. D. a arătat că nu înțelege să se prevaleze de disp. art. 320¹ VCpp, fiind de acord să dea declarație în fața instanței. Au fost audiați inculpații, declarația de recunoaștere a inculpatului B. și declarația inculpatului M. fiind consemnate și atașate la dosar, după citire și semnare. A fost audiată și numita M. S., reprezentantul legal al părții civile, declarația acesteia fiind de asemenea consemnată și atașată la dosar, după citire și semnare, ocazie cu care aceasta și-a majorat pretențiile la suma de 141.392, 50 lei.

La aceeași dată, instanța, după luarea concluziilor procurorului și apărătorilor inculpaților, a admis cererea inculpatului B. D. I. de aplicare a disp. art. 320¹ VCpp și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M. M. D. (delapidare), în sensul reținerii disp. art. 37 alin. 1 lit. a VCp în raport de condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 363/F/26.03.2008 a Tribunalului București-Secția I Penală. Procurorul și partea civilă nu au solicitat administrarea altor probe în afara celor administrate la urmărirea penală, iar inculpatul M. M. D. a solicitat și i s-a încuviințat proba cu testimonială cu martorii Bădinici F. și G. N.. Totodată, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de inculpatul B. D. I. și a prorogat proba cu o nouă expertiză contabilă solicitată de același inculpat, după depunerea de obiective scrise. Obiectivele au fost depuse de apărătorul inculpatului M. la termenul din 10.12.2013, în acestea criticându-se modul cum expertiza de la urmărirea penală a răspuns la obiectivele A-C stabilite de organul de poliție (valoarea totală a prejudiciului cauzat în perioada 05.05._09, cauzele care au generat prejudiciul și consecințele financiar-contabile pentru unitatea în care s-au produs, modul cum au fost completate și utilizate formularele tipizate cu regim special). Cu privire la obiectivul D (ce alte date rezultate din verificarea actelor contabile demonstrează modul în care s-a produs prejudiciul cauzat) stabilit la urmărirea penală nu s-au formulat critici. Totodată, s-a solicitat ca noua expertiză să stabilească: 1- valoarea prejudiciului cauzat de inc. M. M. D. în perioada 05.05._09; 2 - reliefarea modalității de calcul a prejudiciului și indicarea scriptelor ce documentează existența prejudiciului; 3 - modalitatea prin care s-a generat prejudiciul (însușirea de bunuri din gestiune, sume de bani, neîndeplinirea în mod corespunzător a îndatoririlor de serviciu, etc.) și consecințele financiar-contabile pentru unitatea în care s-au produs; 4 - modul prin care inculpatul primea în gestiune bunurile societății și modul prin care se descărca de această gestiune (inclusiv marfa nevândută); 5 - dacă sumele de bani predate la casierie de „agentul de vânzări” M. M. D. erau înregistrate în evidențele societății; 6 - modul în care au fost completate și utilizate formularele tipizate cu regim special; 6.1-cauzele care ar fi putu sta la baza unei eventuale completări necorespunzătoare ale acestor tipizate.

În ședința publică din 21.01.2014 au fost audiați, martorii Bădinici F. și G. N., declarațiile acestora fiind consemnate separat și atașate la dosar, după citire și semnare. A fost încuviințată proba cu o nouă expertiză contabilă solicitată de inculpatul M., stabilindu-se în esență că obiectivele sunt în esență cele stabilite la urmărirea penală (pct. A-C) și apreciindu-se ca neutil obiectivul de la pct. D. Instanța a însărcinat cu efectuarea expertizei, prin tragere la sorți de pe lista Biroului Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile, actualizată la 10.01.2014, pe expertul contabil A. M., solicitându-i-se acestuia să răspundă la următoarele obiective: 1- valoarea totală a prejudiciului cauzat în perioada 05.05._09, urmând a se avea în vedere gestiunea fiecăruia dintre inculpați; 2 –cauzele care au generat prejudiciul, modalitatea producerii acestuia și consecințele financiar-contabile pentru unitatea în care s-a produs; 3 - modul cum au fost completate și utilizate formularele tipizate cu regim special.

La termenul din 06.05.2014 a fost încuviințată solicitarea de înlocuire formulată de expertul A. M., întemeiată pe cererea de suspendare, începând cu 01.01.2014, de pe lista experților contabili activi din cadrul Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România-Filiala București. Totodată instanța, a desemnat prin tragere la sorți (de pe lista comunicată de Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice și Contabile) pe expertul contabil C. A. M., cerându-i-se acestuia să răspundă la aceleași obiective.

Raportul de expertiză contabilă a fost depus la data de 08.09.2014, iar la data de 29.09.2014 partea civilă a depus obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă, invocându-se că baza de calcul avută în vedere de expert este eronată (neconsemnarea în tabelul anexă a valorilor unor avize de însoțire a mărfii de la nr. 93 la nr. 97 aferente lunii ianuarie 2010, în sumă de 11.895,50 lei, pe motiv că sunt în afara perioadei analizate, deși chitanțele de încasare de la client evidențiate în tabel au în vedere și această perioadă; prezentarea la obiectivul D pct. d a unor avize de însoțire a mărfii care prezintă valori diferite, cu TVA și fără TVA, deși TVA nu trebuie completat deoarece se colectează după emiterea facturii către client, care la momentul emiterii avizului nu se cunoaște; necesitatea ca valoarea prejudiciului să fie una cu TVA, întrucât partea civilă a plătit această taxă către furnizorii ei; nejustificarea sumei de 138.923,50 lei reținută de expert ca bani aduși de inculpați în societate; neincluderea în prejudiciu a valorii mărfurilor neîncasate de la clienți și a mărfii lipsă în valoare de 113.845,33 lei, rezultând astfel o pagubă reală de 134.166, 40 lei și nu de 25.588,21 lei).

La termenul din 30.09.2014 instanța a respins cererea părții civile de suplimentare a raportului de expertiză, față de rapoartele de expertiză contabilă deja efectuate în cauză. La aceeași dată instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpaților din infracțiuni prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp în infracțiuni prev. de art. 295 alin. 1 VCp cu aplic. art. 308 C. pen., art. 35 alin. 1 C. pen. și art. 5 C. pen., rămânând în pronunțare pe acest aspect o dată cu fondul cauzei. Procurorul și apărătorii părților au arătat că sunt de acord cu încadrarea arătată, solicitând a fi avută în vedere la pronunțarea soluției.

La dosar s-au depus fișele de cazier judiciar ale inculpaților, precum și înscrisuri în circumstanțiere depuse de aceștia (copie certificat de căsătorie al inculpatului B., copie certificat de naștere al copilului minor al inculpatului B., caracterizări ale aceluiași inculpat făcute de o vecină și de președintele asociației de proprietari, copii de pe acte de studii privind pe inculpatul M.-certificat de absolvire școală postliceală emisă de Colegiul Economic Hermes, diplomă de licență emisă Universitatea petrol –Gaze Ploiești). S-au mai atașat copia MEPI nr. 2002/09.10.2012, emis de Tribunalul București-Secția I Penală pentru o pedeapsă de 10 ani închisoare aplicată inculpatului M. M. D., copie cu toate mențiunile de sentința penală în baza căreia s-a emis mandatul- nr. 1015/19.12.2011 și copie cu toate mențiunile de pe sentința penală nr. 363/26.03.2008 a Tribunalului București - Secția I Penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că în a doua jumătate a anului 2009, inculpații B. D. I. și M. M. D. au desfășurat activități de distribuție mărfuri (ambalaje din material plastic-pungi și saci) pentru partea civilă . (cu sediul în București, ., .), la data de 01.07.2009 încheindu-se între partea civilă și inculpați contracte de individuale de muncă, înregistrate la ITM București la data de 18.07.2009. Contractele de muncă au fost încheiate pe durată nedeterminată, inculpații urmând să exercite funcția de agent comercial cu fracțiune de normă de 4 ore/zi (20 ore pe săptămână) în schimbul unui salariu brut de 380 lei pe lună.

Conform fișelor postului, pe lângă dezvoltarea unei rețele de clienți în zona alocată, întocmirea de situații privind firmele vizitate (adrese, numere de telefon, persoane de contact), promovarea produselor comercializate de ., preluarea comenzilor de clienți și executarea operațiunilor de încărcare descărcare marfă, inculpații aveau și atribuții de gestiune, inculpatul M. M. D. exercitând și activitatea de șofer al mijlocului de transport cu care se făcea distribuția. Concret, atribuțiile de gestiune priveau marfa și documentele aferente, inculpații răspunzând de marfă și documentele însoțitoare, din momentul preluării din depozitul angajatorului lor și până în momentul predării la client, inclusiv pe timpul transportului. De asemenea, inculpații aveau următoarele obligații: întocmirea corectă a facturilor, cu consemnarea obligatorie a termenului de plată și modalitatea de plată a acesteia (numerar, ordin de plată, bilet la ordin, cec); încasarea numerarului de la clienții cu care stabileau o astfel de modalitate de plată, la termenele prevăzute pe factura de livrare a mărfii sau a termenului negociat cu clientul, înscriindu-l pe factură; predarea banilor încasați, în ziua respectivei operațiuni; asigurarea integrității facturilor și chitanțelor fiscale pentru care a semnat de luare în primire; predarea zilnică la angajator a exemplarului 2 al facturilor și chitanțelor emise; îndatorirea ca la încetarea contractului de muncă să încaseze toți banii de la clienții cu care a stabilit modalitatea de plată cu numerar și să predea, unui reprezentant al angajatorului, evidența tuturor societăților comerciale de care au răspuns.

După data încheierii contractelor de muncă și a semnării de către inculpați a fișelor postului de agent comercial, inculpatul B. D. I. a fost cel care s-a ocupat efectiv de distribuția mărfurilor comercializate către diverșii clienți și de executarea obligațiilor sus-arătate, inculpatul M. M. D. exercitând rolul de șofer. Astfel, în intervalul 01.07._09, cu excepția zilei de 03.08.2009, inculpatul B. D. I. a completat și semnat din partea părții civile . cea mai mare parte a avizelor de însoțire a mărfii (avize de expediție) destinate diverșilor clienți, unele dintre avize nefiind completate cu o valoare (preț) sau având completate două valori (preț fără TVA și preț cu TVA). Totodată același inculpat a fost cel care a completat facturile și a semnat, la rubrica „casier” chitanțele fiscale aferente.

Din totalul de 271.762,57 lei al mărfurilor încredințate inculpatului B. D. I., acesta a vândut clienților cumpărători produse în valoare de 269.419, 57 lei, o cantitate de marfă în valoare de 2.343 lei rămânând nevândută. Din valoarea de 269.419,57 lei, vândută efectiv, inculpatul a remis părții civile suma de 185.801,16 lei, rămânând să încaseze de la clienți contravaloarea unei cantități de marfă în sumă de 83.618,41 lei. Din această valoare, ca urmare a existenței unei diferențe între avizele de expediție și facturi, inculpatul și-a însușit suma de 29.258,21 lei pe care a folosit-o în interes personal, rămânând să încaseze de la clienți, conform evidențelor părții civile (fișe beneficiari), suma de 54.360,20 lei.

Activitatea infracțională a inculpatului a fost descoperită cu prilejul unui inventar efectuat la data de 04.01.2010 asupra gestiunii acestuia, a numiților G. N. și Bădinici F.. Cu acest prilej s-a stabilit o lipsă în gestiune de 25.588,21 lei, diferența de 3.670 lei fiind recunoscută de inculpat ca fiind însușită anterior, pentru această faptă partea civilă emițând decizia de nr. 01/20.07.2009. Prin respectiva decizie s-a dispus sancționarea inculpatului cu avertisment și reținerea din salariul net a sumei de 3.670 lei, în rate lunare de o treime, reținere ce nu a fost evidențiată de partea civilă în statele de salarii, fapt ce conduce la concluzia că partea de pagubă în sumă de 3.670 lei nu a fost acoperită. După data inventarierii, inculpatul B. D. I. nu s-a mai prezentat la serviciu.

Deși a fost angajat în funcția de agent comercial, inculpatul M. M. D. nu a exercitat în fapt atribuții de gestiune pentru partea civilă. Singura dată când acest inculpat a distribuit marfă a fost în ziua de 03.08.2009, când a întocmit avizele de însoțire a mărfii nr.11 și 12, valoarea mărfii aflate în mijlocul de transport fiind în sumă de 1.423,5 lei.

La data de mai sus, inculpatul M. M. D. a vândut marfă în valoare de 81,96 lei, semnând (în calitate de delegat) factura nr. 574/03.08.2009 (cumpărător . ), însă nu a încasat această sumă deși avea această îndatorire conform fișei postului.

Anterior datei de 03.08.2009 inculpatul M. M. D. a mai semnat (în calitate de delegat) facturile nr. 560/24.07.2009, 561/24.07.2009 și 562/25.07.2009, vânzând marfă în sumă de 449, 85 lei care a fost încasată și predată părții civile. La data de 01.03.2010, prin decizia nr. 8 emisă de partea civilă, s-a dispus încetarea contractului de muncă al inculpatului M. M. D..

Situația de fapt expusă, care denotă că în perioada 01.07-31.12.2009 inculpatul B. și-a însușit sume de bani din gestiunea încredințată de rezultă din probele administrate în cauză, respectiv: plângerea și declarațiile numitei M. S.-reprezentantul legal al persoanei vătămate .; raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 395.216/08.07.2010 care concluzionează că cea mai mare parte din avizele de însoțire a mărfii (exemplarul roșu) au fost completate și semnate de inculpatul B. D. I., singurele avize completate de inculpatul M. M. D. au fost cele din data de 03.08.2009 –nr. 11 și 12; contractele individuale de muncă ale celor doi inculpați care relevă că activitatea de agenți comerciali a inculpaților a început la data de 01.07.2009 și nu anterior (05.05.2009); fișele postului celor doi inculpați care prevăd pentru aceștia atribuții de gestiune; procesul-verbal de inventariere din 04.01.2010 semnat de numiții M. S., Bădinici F., G. N. și inculpați care învederează o lipsă în gestiunea inculpatului în cuantum de 29.258, 21 lei (compusă din suma de 25.588, 21 lei constatată la 04.01.2010 și suma de 3.670 lei recunoscută de inculpat ca fiind însușită); lista de inventariere la data de 31.12.2009 care relevă ca fiind însușită o sumă de 3.670 lei; declarație notarială autentificată la 10.12.2009 prin care inculpatul B. recunoaște că și-a însușit bani din gestiune; declarația martorei Bădinici F. care arată că persoana care a exercitat efectiv activități de distribuție marfă și a încasat bani de la clienți era inculpatul B., inculpatul M. fiind conducătorul autovehiculului cu care se distribuia marfa; raportul de expertiză contabilă judiciară și anexa la acesta-calcule întocmit de expert C. A. M. ale cărui concluzii relevă o lipsă în gestiunea inculpatului B. în cuantumul precizat și în procesul-verbal de inventariere din 04.01.2010 - 29.258,21 lei și faptul că inculpatului M. îi revenea obligația încasării unei sume de 81,96 lei, învederându-se totodată că avizele de însoțire a mărfii și facturile nu au fost completate cu respectarea normelor legale (OMEF nr. 3512/2008 și Codul fiscal); documente atașate aceluiași raport de expertiză –decizia de sancționare a inculpatului B. întocmită de . la 20.07.2009 și care prevede reținerea din salariul inculpatului a unei pagube în cuantum de 3.670 lei, decizia din 01.03.2010 de desfacere a contractului de muncă încheiat cu inculpatul M., state de salarii emise de . pentru lunile iulie 2009-februarie 2010 (lună în care inc. B. nu mai figurează ca angajat) și în care nu se evidențiază reținerea din salariul inculpatului B. a pagubei în sumă de 3.670 lei, facturi și avize de însoțire a mărfii semnate la rubrica furnizor de inculpatul B., procese verbale de predare marfă din data de 03.08.2009, cele două avize de însoțire a mărfii completate de inculpatul M. la data de 03.08.2009; înscrisuri constând în avize de expediție, facturi, chitanțe și procese-verbal de predare-primire marfă destinată distribuției la beneficiari.

Toate acestea s-au coroborat cu declarațiile de recunoaștere a faptei date de inculpatul B. D. I. la urmărirea penală și în fața instanței, aceștia arătând că și-a însușit sume de bani din gestiune, obținute din vânzarea mărfurilor pe care le comercializa pentru angajatorul ..

La determinarea situației de fapt instanța nu a ținut seama de expertiza contabilă și suplimentul la aceasta, efectuate la urmărirea penală având în vedere că acestea nu evidențiază concret care anume din avizele de expediție și facturi au fost întocmite de fiecare dintre inculpați, nefiind însoțite nici de anexe privind calculul sumelor reținute ca fiind prejudicii create . (134.167 lei – inc. B., 7.225 lei – inculpatul M.). Aceste aspecte a fost de altfel avut în vedere de instanță atunci când a dispus efectuarea unei noi expertize contabile.

De asemenea, instanța nu a dat eficiență probatorie nici declarației date la cercetarea judecătorească de martorul G. N., având în vedere că relatările acestuia nu oferă date concludente cu privire la activitatea celor doi inculpați, martorul având o gestiune separată.

Instanța nu a avut în vedere nici susținerile reprezentantului părții civile în sensul că inculpații ar fi exercitat activitate de gestiune și anterior datei de 01.07.2009, confirmată de inculpatul M. în declarația din 01.03.2010, întrucât această versiune este contrazisă de datele oferite de contractele individuale de muncă încheiate la 01.07.2009 și înregistrate la ITM la 13.07.2009. Respectivele contracte au fost reținute și de expert atunci când a determinat perioada răspunderii inculpaților, în calitatea lor de agenți comerciali. În plus, la dosar nu există documente anterioare datei de 01.07.2009 (avize de expediție, facturi, chitanțe ori procese-verbale de predare marfă ) care să fi fost semnate de inculpați .

În ce privește încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului B. D. I. prin încheierea din data de 13.05.2013, instanța a constatat că acțiunea acestuia, astfel cum a fost descrisă mai sus este prevăzută ca infracțiune și în Codul penal ce a intrat în vigoare la data de 01.02.2014 sub denumirea de delapidare (art. 295 alin. 1 cu aplic. art. 308 și art. 35 alin. 1).

Deși aparent tratamentul penal pentru delapidare apare mai blând ca în reglementarea anterioară (închisoare de la 2 la 7 ani, față de închisoare de la unu la 15 ani), dispărând și agravanta consecințe deosebit de grave, instanța de fond a apreciat că legea mai favorabilă în speța de față este legea veche, în condițiile în care minimul prevăzut de legea veche (1 an închisoare) este inferior celui prevăzut de legea nouă (2 ani închisoare), inclusiv în ipoteza reținerii cauzei de reducere cu o treime, prevăzută de art. 308 alin. 2 C. pen. (1 an și 4 luni închisoare). Totodată, instanța a mai reținut că în actuala reglementare delapidarea este incriminata ca o infracțiune ce lezează relațiile sociale privind raporturile de serviciu (infracțiune de serviciu) și nu pe cele referitoare la patrimoniu, atrăgând în mod obligatoriu și o pedeapsă complementară (interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică).

Prin Decizia nr. 265/06.05.2014 s-a statuat în mod definitiv și obligatoriu că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, caracterul mai favorabil al unei legi penale determinându-se așadar în mod global și nu pe instituții. Potrivit aceleiași decizii, care face referire la Decizia CCR nr. 1470/08.11.2011, determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze.

Instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B. D. I. din infracțiunea prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp în infracțiunea prev. de art. 295 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 308 C. pen., art. 35 alin. 1 C. pen. și art. 5 C. pen.. În consecință, în baza art. 386 C. pr. pen. a fost schimbată încadrarea juridică din din infracțiunea prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp în infracțiunea prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp cu aplic. art. 41 alin. 2 VCp și art. 5 C. pen..

Instanța de fond a reținut că, în drept, fapta inculpatului B. D. I., care în cursul anului 2009 (01.07._09), în calitate de agent comercial la persoana vătămată . și realizarea aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit în mod repetat, în interesul său, sume de bani provenite din comercializarea mărfii pe care o gestiona, cauzând o pagubă în cuantum de 29.258, 21 lei, întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215¹ alin. 1 VCp cu aplic. art. 41 alin. 2 VCp și art. 5 C. pen..

Privitor la încadrarea juridică reținută în sarcina inculpatului M. M. D., pentru argumentele arătate, instanța a apreciat de asemenea că vechea lege penală apare mai favorabilă, inclusiv din perspectiva tratamentului sancționator în cazul pluralității de infracțiuni sub forma recidivei și a concursului, cum este cazul în speță.

Ca atare, instanța a respins ca neîntemeiată solicitarea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului M. M. D. din infracțiunea prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp în infracțiunea prev. de art. 295 alin. 1 C. pen.cu aplic. art. 308 C. pen., art. 35 alin. 1 C. pen. și art. 5 C. pen., iar în baza art. 386 C. pr. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp în infracțiunea prev. de art. 295 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 308 C. pen., art. 35 alin. 1 C. pen. și art. 5 C. pen..

Relativ la această infracțiune, pusă în sarcina inculpatului prin plângerea penală și reținută prin încheierea de admitere a plângerii împotriva soluției de trimitere în judecată, față de cele expuse pe situația de fapt, instanța a reținut că nu există suficiente elemente de fapt care să susțină săvârșirea acesteia, mai exact nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil că inculpatul și-ar fi însușit sume de bani sau bunuri aflate în gestiunea sa. Au fost avute în vedere că declarațiile inculpatului, care a negat în mod constant acuzația s-a coroborat cu declarațiile celuilalt inculpat și cu declarațiile martorei Bădinici F., conform cărora de cele mai multe ori inculpatul M. îndeplinea rolul de șofer, inculpatul B. fiind acela care gestiona marfa primită pentru a fi distribuită clienților. Declarațiile inculpatului M. s-au coroborat și cu concluziile raportului de expertiză contabilă dispus în cursul judecății, mijloc de probă ce nu evidențiază că inculpatul ar fi creat lipsuri în gestiune ci doar faptul că acesta nu a urmărit încasarea de la client a unei sume modice (81,96 lei). Neimplicarea inculpatului M. în vreo activitate de însușire, folosire sau traficare a unor bani sau bunuri aflate în gestiunea sa este confirmată și de procesul-verbal de inventariere întocmit la 04.01.2010, semnat la rubrica „președinte” de reprezentantul legal M. S., respectivul act evidențiind lipsuri doar în gestiunea inculpatului B. D. I..

Nu există probe în susținerea acuzației de delapidare, instanța a dispus achitarea inculpatului M. M. D..

Reținând ca dovedită vinovăția inculpatului B. D. I., pe baza probelor administrate în raport cu faptele care au făcut obiectul judecății, instanța a dispus condamnarea, iar la proporționalizarea pedepsei stabilită pentru infracțiunea săvârșită, instanța a avut vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 alin.1 C. pen..

Instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social relativ scăzut al infracțiunii, care, deși s-a comis în executarea unei rezoluții infracționale unice (acte repetate de însușire de bani din gestiune), nu s-a caracterizat prin folosire de mijloace frauduloase, de rezultatul faptei constând într-un prejudiciu material nu foarte ridicat (29.258, 21 lei), de scopul urmărit (obținerea facilă a unor sume de bani care să suplinească un venit salarial brut de 380 lei pe lună), precum și de conduita procesuală cooperantă și sinceră vădită de inculpat pe parcursul procesului, acesta manifestându-și dorința de a acoperi prejudiciul creat.

De asemenea instanța a ținut seama și de circumstanțele personale, respectiv de nivelul de educație (studii medii), vârsta (36 de ani), de împrejurarea că inculpatul este căsătorit și tatăl unui copil minor în vârstă de 6 ani, de faptul că își câștigă existența prin muncă – lucrător comercial la . SRL, precum și de lipsa antecedentelor penale. Relativ la această chestiune, instanța a avut în vedere că pedeapsa de 4 luni închisoare cu suspendare (pentru furt) aplicată la 12.03.2010 de o instanță din Spania (Tribunalul Santiagi de Compostela) nu poate constitui antecedent penal, în condițiile în care respectiva hotărâre de condamnare nu a fost recunoscută de o instanță română potrivit Legii nr. 302/2004.

Totodată, în considerarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C. pr. pen. aplicabile în speță ca urmare a recunoașterii necondiționate a faptei, instanța a stabilit pentru inculpat o pedeapsă cu închisoarea ale căror limite legale vor fi reduse cu o treime.

Ca pedeapsă accesorie, apreciind că infracțiunea comisă nu atrage nedemnitatea de a exercita activități ce presupun responsabilitate civică (dreptul de vot), văzând și jurisprudența CEDO asupra acestei probleme (cauza Hirst contra Marii Britanii), în baza art. 71 alin. 1, 2 VCp cu aplic. art. 5 Cp și art. 12 din Legea nr. 187/2012 au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen. pe durata pedepsei principale.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, în considerarea celor reținute sub aspectul individualizării, instanța consideră că scopul acesteia poate fi atins și fără executare în regim privativ de libertate, fiind îndeplinite condițiile legale în acest sens- legea veche determinată ca fiind mai favorabilă.

Privitor la inculpatul M. M. D., în baza art. 396 alin. 1, 5 Cpp rap. la art. 16 alin. 1 lit. c C. pr. pen. a fost acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de delapidare prev. de art. 215¹ alin. 1 VCp cu aplic. art. 41 alin. 2 VCp și art. 5 Cp.

În ce privește latura civilă, având în vedere situația de fapt reținută mai sus, susținută de procesul-verbal de inventariere din 04.01.2010 și raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul C. A. M., instanța reține că părții civile . i s-a cauzat un prejudiciu material în cuantum de 29.258, 21 lei care este rezultatul activității infracționale desfășurate exclusiv de inculpatul B. D. I., în perioada 01.07.-31.12.2009.

Totodată, instanța a reținut că diferența până la suma de 90.607,08 lei ori până la suma de 141.392,50 lei nu a fost dovedită de partea civilă ca fiind însușită de inculpatul B. D. I., solicitarea de obligare la despăgubire (în solidar) și a inculpatului M. M. D. apărând ca inadmisibilă față de neimplicarea acestuia într-o activitate care să se circumscrie elementului material al infracțiunii de delapidare.

Mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv raportul de expertiză contabilă efectuat în timpul judecății și procesul-verbal de inventar din 04.01.2010 pun în evidență că valoarea de 54.360, 20 lei (evidențiată de inventarul arătat ) ori valoarea 54.417, 21 lei (evidențiată în raportul de expertiză contabilă) demonstrează că aceste sume reprezintă în realitate bani pe care inculpatul B. trebuia să-i încaseze de la clienți conform îndatoririlor de serviciu și nu lipsuri în gestiune. Raportul de expertiză a învederat că din totalul de 54.417, 21 lei consemnat în facturile unde inculpatul B. apărea ca și delegat partea civilă a încasat efectiv suma de 37.923,81 lei, predată în numerar de inculpat în casieria părții civile, rămânând de încasat de la clienți suma de 16.493, 4 lei. Cu privire la această sumă, precum și cu privire la suma de 81,96 lei a cărei încasare revenea inculpatului M., raportul de expertiză a arătat că acestea puteau fi încasate și prin alte modalități, respectiv ordin de plată, bilet la ordin ori cec. Aceste instrumente de plată nu au putut fi verificate însă de expert ex propriis sensibus (cu propriile simțuri) întrucât partea civilă nu s-a conformat dispoziției instanței de a pune la dispoziția expertului C. A. M. toate înscrisurile solicitate care ar fi putut lămuri situația sumei de 16.493, 4 lei și a celei de 81,96 lei, respectiv situații financiare anuale, situație financiară semestrială și balanțe lunare.

Pentru suma de 16.493,4 lei și 81,96 lei, a căror încasare reprezenta o obligație de serviciu a inculpaților, partea civilă are posibilitatea de se adresa unei instanțe civile cu o acțiune întemeiată pe raporturi contractuale, putând valorifica în cadrul acesteia și declarația notarială din 10.12.2009 prin care inculpatul B. D. I. recunoaște că datorează suma de 75.471 lei reprezentând contravaloare marfă distribuită la clienți, obligându-se să o plătească până la data de 30.03.2010.

Astfel fiind, constatând îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a inculpatului B. D. I., instanța a admis în parte acțiunea formulată de partea civilă .. A fost obligat să plătească părții civile suma de 29.258, 21 lei, reprezentând despăgubiri materiale.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel partea civilă ..

Partea civilă în motivele de apel depuse în scris, prin apărător, a solicitat admiterea apelului și obligarea inculpatului B. D. I. la plata sumei de 134.167 lei, reprezentând prejudiciu stabilit raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale.

Curtea, analizând hotărârea atacată în cauză în raport de motivele invocate și de art.417 C. pr. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază apelul declarat de parchet ca fiind nefondat,pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Curtea observă că partea civilă . a atacat doar soluția privind pe inculpatul B. D. I. (fără a ataca și soluția de achitare a inculpatului M. M. D.) și doar cu privire la cuantumul sumei stabilită ca prejudiciu; prin urmare, Curtea nu a fost învestită cu modalitatea de soluționare a acțiunii penale de către prima instanță.

Totuși, în fapt, în esență, instanța de control reține că începând cu data de 01.07. 2009, inculpații B. D. I. și M. M. D. au desfășurat activități de distribuție mărfuri (ambalaje din material plastic-pungi și saci) pentru partea civilă . (cu sediul în București, ., ., .), la data de 01.07.2009 încheindu-se între partea civilă și inculpați contracte de individuale de muncă, înregistrate la ITM București la data de 18.07.2009. Contractele de muncă au fost încheiate pe durată nedeterminată, inculpații urmând să exercite funcția de agent comercial cu fracțiune de normă de 4 ore/zi (20 ore pe săptămână) în schimbul unui salariu brut de 380 lei pe lună.

După cum s-a arătat mai sus, inculpatul M. M. D. a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de delapidare, soluția nefiind apelată nici de partea civilă și nici de parchet.

Inculpatul B. D. I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de delapidare, a cărei executare a fost suspendată condiționat, aplicându-se dispozițiile Codului penal în vigoare la data comiterii faptelor, soluție ce nu a fost atacată.

Apelul părții civile ., ce se referă strict la cuantumul sumei stabilite ca prejudiciu, nu este fondat.

Astfel, în mod corect a înlăturat prima instanță concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în timpul urmăririi penale. În acord cu prima instanță, Curtea constată că raportul de expertiză contabilă întocmit de către expert Duliga M. are un caracter sumar, fără a detalia concret modalitatea în care s-a stabilit prejudiciul pentru fiecare inculpat în parte ori modalitatea în care expertul a ajuns la aceste concluzii; totodată, expertul a plasat întreaga răspundere pentru modalitatea de întocmire a documentelor contabile asupra celor doi inculpați, procedând ulterior la un calcul cu caracter general al prejudiciului, prezumând că întreaga sumă a fost sustrasă de cei doi inculpați. Curtea mai observă că sunt îndoielnice încă de la început concluziile raportului de expertiză, în condițiile în care prejudiciul stabilit de expert (în total, 141.392,50 lei) depășește cu mult prejudiciul indicat chiar de partea civilă în cuprinsul plângerii penale, respectiv 90.607,08 lei (prejudiciu stabilit de parte în urma efectuării unor inventare).

Curtea apreciază că raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul C. A. M. în cursul judecății în primă instanță este corect, expertul prezentând detaliat modalitatea în care a procedat calculând prejudiciul pentru fiecare inculpat în parte, în condițiile în care în cadrul . activitatea de contabilitate prezenta serioase deficiențe.

Astfel, expertul a arătat în mod clar că documentele contabile primare (avize de însoțire a mărfii, facturi etc.) prezentau numeroase deficiențe, astfel încât a efectuat calculul prejudiciului în funcție de documentele întocmite în mod corect. În acest sens, nu are importanță că răspunderea pentru modalitatea de întocmire a acestor documente aparținea inculpatului B. D. I., conform contractului individual de muncă; răspunderea angajatului nu înlătură răspunderea angajatorului, care este responsabil pentru conducerea activității de contabilitate a societății comerciale (în speță, numita M. S. are calitatea de reprezentant legal al societății). În condițiile în care inculpatul B. D. I. a depus lunar documente contabile la sediul societății, reprezentantul legal ar fi trebuit să observe orice deficiențe și să ia măsuri pentru corectarea acestora, întrucât în caz contrar nu se poate stabili cu certitudine modalitatea de desfășurare a operațiunile comerciale, precum și sumele de bani încasate ori plătite de către societate. În speță, practic, din cauza modului defectuos de întocmire a actelor contabile, de care răspunde și conducerea ., expertul a efectuat calculul prejudiciului în funcție de documentele întocmite în mod corect.

Mai mult, instanța observă că în conformitate cu O.M.E.F. nr. 3.512 din 27 noiembrie 2008 avizele de însoțire a mărfii reprezintă documente contabile de uz intern cu anumite funcțiuni, iar în cazul în speță reprezentau documente ce stau la baza întocmirii unor facturi fiscale; ca atare, este discutabil în ce măsură aceste documente pot constitui un suport temeinic pentru întocmirea unei expertize contabile complete.

Totodată, Curtea apreciază că este aplicabil în speță și principiul in dubio pro reo (orice îndoială se interpretează în favoarea celui acuzat). Cum în cauză inculpatul B. D. I. a recunoscut că și-a însușit sume de bani, fără a putea preciza cuantumul, contestând totuși sumele pretinse de partea civilă, iar raportul întocmit în cursul judecății a stabilit un prejudiciu în cuantum de 29.258, 21 lei (pe care inculpatul nu-l contestă), rezultă că în mod corect prima instanță a obligat inculpatul la plata acestei sume, neexistând alte mijloace de probă din care să rezulte că sumele pe care inculpatul și le-a însușit sunt mai mari.

În acord cu prima instanță, Curtea constată că nu se poate reține ca prejudiciu în urma comiterii delapidării suma de_ lei, consemnată în declarația notarială nr.2723/10.12.2009, declarație dată de inculpatul B. D. I.. După cum rezultă din cuprinsul declarației, inculpatul a arătat că a distribuit marfă în valoare de_ lei, însă fără a primi contravaloarea mărfii și, deci, fără a-și însuși vreo parte din suma de bani; desigur că partea civilă poate să valorifice pretențiile menționate în cadrul unei acțiuni civile.

Curtea mai reține că în mod corect s-a reținut că perioada în care s-a produs prejudiciul a fost 01.07._09. Astfel, inculpatul B. D. I. a fost angajat legal începând cu data de 01.07.2009, dată de la care a efectuat activități de distribuire marfă, după cum rezultă și din înscrisurile aflate la dosar. Pe de altă parte, instanța de judecată a fost învestită doar cu faptele comise până la data de 31.12.2009, după cum rezultă din cuprinsul plângerii penale depusă de partea civilă, iar potrivit art.371 Cpp instanța judecă numai în limitele sesizării.

Totodată, Curtea apreciază că pretențiile părții civile în sensul de a se reține în cadrul prejudiciului și TVA-ul plătit către organele fiscale nu sunt justificate. Astfel, pe de o parte, astfel cum s-a arătat, contabilitatea . a prezentat serioase deficiențe, fiind greu să se stabilească cu exactitate operațiunile comerciale desfășurate de parte. Pe de altă parte, Curtea apreciază că TVA-ul nu poate fi imputat inculpaților ca și prejudiciu, întrucât în cadrul operațiunilor comerciale de genul celor desfășurate de către . sumele reprezentând TVA se deduc și se restituie de către organele fiscale, în lipsa unor precizări și probe administrate de partea civilă fiind imposibil să se calculeze eventualul prejudiciu constând în TVA plătit de societate și nerestituit, conform regulilor fiscale.

Așa fiind, Curtea în temeiul art. 421 pct.1 lit.b C. pr. pen. va respinge ca nefondat apelul formulat de partea civilă . și va obligată în baza art.275 al.2 C. pr. pen. la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 al.1 Cpp, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul M. M. D., în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.1 lit.b Cpp, respinge ca nefondat apelul formulat de partea civilă . împotriva sentinței penale nr.3410 din 09.10.2014 a Judecătoriei Sector 4 București.

În baza art.275 al.2 Cpp, obligă apelanta la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 al.1 Cpp, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpatul M. M. D., în cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

B. F. V. V. I. V.

GREFIER,

O. P.

Red. B.F.V.

Dact. BFV/A.L. 2 ex.15.04.2015

Jud. Sect. 4 București – jud.: Giurchița D.S.

← Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare...		Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... →

Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.). Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Delapidarea (art. 215 ind.1 C.p.). Decizia nr. 341/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI