Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1576/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1576/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI –SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1576/A
Ședința publică din data de 19.11.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. T.
JUDECĂTOR: C. M. M.
GREFIER: O. C. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. P..
Pe rol, pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul C. C. M. împotriva sentinței penale nr.55/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 06.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, Curtea stabilind pronunțarea la data de 19.11.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sp. nr. 55/20.03.2015 a Judecătoriei A. pronunțată în dosarul penal nr._ s-au dispus următoarele:
În baza art.4 din Legea nr.241/2005, modificată prin art. XIV din OUG 54/2010 (publicata in M.Of. la 23.06.2010), cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal 1969, art. 5 noul Cod penal, art. 396 alin. 10 C.pr.penală, condamnă pe inculpatul C. C. M., fiul lui A. și S., CNP_, ns. la 14.12.1972 in A., judet Teleorman, cu domiciliul in A., ., ., judet Teleorman, administrator al ., căsătorit, cu antecedente penale, la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infractiunii de evaziune fiscală (fapta din mai 2012).
În baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, art. 83 Cod penal 1969 revocă suspendarea conditionată a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 195/01.06.2010 a Judecatoriei A., definitivă prin neapelare la 15.10.2010 și dispune executarea alături de această pedeapsă a pedepsei de 4 luni închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în total 1 an și 4 luni închisoare.
În baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, art. 85 din Codul penal 1969 anulează pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentinta nr. 78/09.03.2012 a Judecatoriei A. definitivă prin decizia penala nr. 1856/09.10.2013 a Curtii de Apel Bucuresti si în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal 1969 contopește pedeapsa aplicată în cauză de 1 an și 4 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin.1 Cod penal 1969 interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevazute la art. 64 lit. a teza a II a, lit. b și lit. c (dreptul de a desfășura activitatea de administrator) Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 13 alin.1 din Legea 241/2005 dispune comunicarea unei copii a sentintei către Oficiul N. al Registrului Comertului la data rămânerii definitive.
În baza art. 274 alin.1 C.pr.penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. cu nr. 1882/P/2012 din data de 10.09. 2013, a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul C. C. M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 din Legea nr. 241/2005 rep., cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2014 la data de 12.09. 2014.
Prin actul de sesizare s-a reținut în esență că inculpatul C. C. M., în calitate de asociat și administrator al S.C.” Serv Floricom „ S.R.L. A., a refuzat în mod nejustificat să prezinte organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale în termen de cel mult 15 zile de la somație.
Situația de fapt reținută prin actul de sesizare a fost probată cu ajutorul următoarelor mijloace de probă: procese verbale de control, sesizări ale D.G.F.P. Teleorman, invitații / somații și procese verbale întocmite de D.G.F.P. Teleorman, proces verbal de consemnare a actelor premergătoare, declarații inculpat.
În faza de judecată inculpatul s-a prezentat personal, recunoscând comiterea faptelor expuse în rechizitoriu și precizând că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale, instanța admițând cererea formulată de acesta privind judecarea cauzei conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii. Pe cale de consecință, nu au fost administrate alte probe, soluția fiind pronunțată pe baza materialului probator din faza de urmărire penală.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Conform înscrisurilor din dosarul de urmărire penală, inculpatul C. C. M. este asociat și administrator al S.C. SERV FLORICOM S.R.L. A., județul Teleorman, având ca obiect principal de activitate comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat.
Inițial, societatea a avut ca asociat unic și administrator pe numitul E. F. – G., iar ulterior au intrat în societate ca asociați noi numitul T. A. și inculpatul C. C. M., care a fost numit în funcția de administrator la data de 12.03.2010, având specimen de semnătură din data de 18.03. 2010. La aceeași dată, numitul E. F. – G. a ieșit din societate.
În vederea efectuării unui control încrucișat la societatea administrată de inculpat, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură fiscală, organele de control fiscal din cadrul D.G.F.P. Teleorman – Activitatea de Inspecție Fiscală, au emis somația nr. 2449/02.05. 2012 (fila 37 d.u.p.) prin care inculpatul C. C. M. a fost invitat să se prezinte cu evidența contabilă a societății pe perioada trimestrul IV pe 2010, deconturi TVA, registrul unic de control, la data de 03.05. 2012, ora 09:00 la sediul D.G.F.P. Teleorman, în vederea efectuării controlului.
Somația a fost receptată de inculpat, prin semnătură și ștampila societății la data de 02.05.2012. Cu această ocazie, inculpatul a dat nota explicativă unde, printre altele, a arătat că evidența contabilă se află la contabilul societății, care este în concediu medical pentru 14 zile.
Ulterior, inculpatul C. C. M. a prezentat doar registrul de control iar urmare a acestei poziții a acestuia, organele de control au emis somația nr. 2894/22.05. 2012 (fila 28 dup) prin care inculpatul a fost invitat să se prezinte cu evidența contabilă a societății pe perioada trimestrul IV 2010, deconturi TVA, declarația 101, declaratia 394 și jurnale TVA aferente perioadei, la data de 24.05. 2012, ora 10:00 la sediul D.G.F.P. Teleorman, în vederea efectuării inspecției fiscale – controlului.
Și această somație a fost receptată de către inculpat, prin semnătură și ștampilă, la data de 22.05.2012.
La data de 29.05.2012, organele de control fiscal au emis și somația 3073/29.05.2012 (fila 22 d.u.p.) prin care inculpatul a fost invitat să se prezinte la 21.06.2012, ora 09.00, cu evidența contabilă a societății pe perioada 01.07._11,deconturi TVA, declarația 394 și jurnale vânzări aferente perioadei, la sediul D.G.F.P. Teleorman, în vederea efectuării inspecției fiscale – controlului.
În drept, instanța a reținut că fapta inculpatului C. C. M. care în perioada mai 2012 a refuzat în mod nejustificat să pună la dispoziția organelor fiscale documentele contabile solicitate, în termen de 15 zile, fiind somat în prealabil de către organele fiscale în acest sens, împiedicând astfel efectuarea controlului fiscal, întrunește, obiectiv și subiectiv, conținutul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 4 din Legea 241/2005, modificată prin OUG 54/2010.
Conform art. 4 din Legea 241/2005, pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, actualizată prin OUG 54/2010 - privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale din 23 iunie 2010, Monitorul Oficial 421/2010, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație.
Sub aspectul condițiilor legale de incriminare, este suficient pentru reținerea infracțiunii existența unui simplu refuz nejustificat din partea contribuabilului de a prezenta documentele contabile solicitate de către organele de control fiscal, în termen de 15 zile de la recepționarea somației, infracțiunea fiind una de rezultat.
În cauză, sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii se compune din acțiunea inculpatului de a refuza prezentarea actelor de evidență contabilă, respectiv cele solicitate prin somația primită personal, în condițiile în care acestea existau, erau întocmite la momentul desfășurării controlului.
Inculpatul avea obligația de a prezenta atât actele de evidență contabilă, dar și documentele justificative care au stat la baza întocmirii evidenței.
Din declarațiile date de inculpat în faza de anchetă rezultă că acesta și-a motivat neprezentarea documentelor contabile, deși luase la cunoștință de somația emisă de organele de control fiscal în acest sens, pe împrejurarea că în perioada respectivă au fost exercitate patru controale la societatea sa și a apreciat acest fapt ca fiind un abuz din partea autorității, motiv pentru care a decis să nu mai prezinte înscrisurile. Or, această motivație nu se poate subsuma unei apărări pertinente care să justifice neprezentarea documentelor contabile și să-l exonereze de răspundere penală, în condițiile în care inculpatul care avea obligația să țină o evidență contabilă potrivit rigorilor legale, avea și obligația de a se conforma somației emise de către organele de control.
În măsura în care inculpatul se afla în posesia documentelor contabile solicitate (registru de control, declarații etc.), după cum a declarat, acesta avea și obligația de a le prezenta organelor competente.
Urmarea imediată a faptei inculpatului constă în împiedicarea organelor de control competente de a desfășura activitatea de verificare a contabilității societății.
Sub aspect subiectiv, fapta inculpatului este caracterizată prin vinovăția sub forma intenției directe, inculpatul prefigurând rezultatul periculos al faptei sale, sustragerea nejustificată de la îndeplinirea obligației legale, anume prezentarea actelor contabile către organele de control în termenul legal de 15 zile de la recepționarea somației, urmărindu-l prin săvârșirea faptei.
Întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză reiese că inculpatul, în calitate de administrator al . A., județ Teleorman nu a dat curs celor trei somații primite personal (pentru îndeplinirea tipicității acestei infracțiuni fiind suficient a se emite și comunica o singură somație, conform incriminării de la data săvârșirii faptei) și nu s-a prezentat fără vreo justificare la sediul organelor de control cu documentele contabile solicitate, în termenul legal, instanța a constatat că sunt întrunite cerințele impuse de art. 4 din Legea 241/2005, republicată.
Pentru aceste considerente, având in vedere ca fapta savarsită există, este tipică, antijuridică, a fost savarsită de inculpat cu vinovatie, in raport de art. 103 alin. 2, art. 396 alin. 2 C.pr.penala, valorificând si recunoasterea inculpatului, in temeiul art. 396 alin.10 C.pr.penala, instanta a constatat că opereaza raspunderea penală si a dispus condamnarea prin aplicarea unei pedepse prevazute de lege.
A reținut că în cauză, modificările legislative succesive în privința acestei fapte de evaziune fiscală au generat situații tranzitorii în privința sancționării infracțiunii prev de art. 4 din Legea 241/2015, de la pedeapsa de la 6 luni la 3 ani sau amendă (în forma prevăzută la data comiterii faptei, mai 2012 – art. 4 modificat prin OUG 54/2010) la pedeapsa de 1 an la 6 ani, în prezent (conform modificării intervenite prin Legea 50/14.03.2013), astfel că, sub un prim aspect, în aplicarea dispozițiilor art. 13 din Cod penal 1969, art. 7 paragraf 1 din CEDO, sub aspectul tratamentului sancționator legea penală mai favorabilă inculpatului o reprezintă reglementarea legală care incrimina fapta la momentul comiterii acesteia (fiind eliminată din punct de vedere al tipicității și condiția emiterii a trei somații).
Sub un alt aspect, în aplicarea prev. art. 5 noul Cod penal, astfel cum au fost interpretate cu efect obligatoriu prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, raportat la întreaga situație juridică a inculpatului precum și la dispozițiile normei speciale tranzitorii din art. 15 alin.2 din Legea 187/2012, de punere în aplicare a noului Cod penal, instanța a apreciat că legea penală mai favorabilă inculpatului, în concret și în ansamblu o reprezintă legea veche.
La alegerea pedepsei, precum și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța, conform art. 72 Cod penal 1969, a avut în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea.
La stabilirea și aplicarea pedepsei principale pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 4 din Legea nr.241/2005, republicată, instanța a avut în vedere pe de o parte faptul că inculpatul a recunoscut în întregime săvârșirea faptei, nu a contestat probatoriul, a avut o atitudine cooperantă cu organele de anchetă, s-a prezentat la fiecare termen de judecată în fața instanței, precum și faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere aceste aspecte, valorificând și recunoașterea faptei de către inculpat, dând eficiență prev. art. 396 alin. 10 C.pr.penală, raportat și la pericolul social scăzut al infracțiunii, instanța a apreciat că o pedeapsă de 4 luni închisoare (prin reducerea cu 1/3 a limitelor pedepsei principale, de la 6 luni la 3 ani/amendă) pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 4 din legea nr.241/2005, republicată, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 Cod penal 1969.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului, reiese că fapta de evaziune pendente a fost săvârșită în termenul de încercare al unei suspendări condiționate de 3 ani, aplicat prin sentința penală nr.195/01.06.2010, pronunțată de Judecatoria A., definitivă prin neapelare la 16.06.2010 (pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal 1969). De asemenea, fapta este comisă înainte de o pronunțarea unei alte sentințe penale cu suspendarea condiționată, respectiv s.p. nr. 78/09.03.2012 a Judecatoriei A., definitivă prin decizia nr. 1856/09.10.2013 a Curții de Apel București (pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 Cod penal 1969).
Ca atare, în baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, art. 83 Cod penal 1969, instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 195/01.06.2010 a Judecatoriei A., definitivă prin neapelare la 15.10.2010 și a dispus executarea alături de această pedeapsă a pedepsei de 4 luni închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute în total 1 an și 4 luni închisoare (cumul aritmetic).
De asemenea, în baza art. 15 alin. 2 din Legea 187/2012, art. 85 din Codul penal 1969, instanța a anulat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentinta nr. 78/09.03.2012 a Judecatoriei A. definitivă prin decizia penala nr. 1856/09.10.2013 a Curtii de Apel Bucuresti si în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b Cod penal 1969 a contopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
În aplicarea deciziei nr. 1/2011 pronunțată de instanța supremă în recurs în interesul legii, executarea pedepsei finale rezultante în cauză se va executa în regim de detenție, nefiind posibilă dispunerea suspendării condiționate a executării pedepsei, chiar și în situația în care sunt îndeplinite cerințele art. 81 Cod penal 1969.
În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că, având în vedere gravitatea infracțiunii comise, pericolul concret al acesteia, urmările produse bugetelor de stat dar și cele care s-ar fi putut produce, dacă activitatea infracțională a inculpatului nu ar fi fost descoperită, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Hirst Contra Marii Britanii, infracțiunile săvârșite de inculpat creează față de acesta o nedemnitate în exercitarea de a fi ales în autorității sau funcții elective publice, dar și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, și lit.b C. pen., motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei în condițiile și pe durata stabilite de art.71 Cod penal 1969.
De asemenea, în ceea ce privește drepturile prevăzute de art. 64 lit.c Cod penal 1969, având în vedere circumstanțele speciale faptice și personale, instanța a interzis inculpatului dreptul de a desfășura activitatea de administrator, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
Instanța nu a interzis inculpatului și dreptul electoral de a alege deoarece faptele săvârșite de acesta nu au o conotație electorală și nici nu sunt de o gravitate sporită, această interdicție neintervenind automat, după cum reține și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza S. și P. împotriva României.
În baza art. 13 alin.1 din Legea 241/2005 a dispus comunicarea unei copii a sentintei către Oficiul N. al Registrului Comertului la data rămânerii definitive.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul C. C..
În motivarea apelului (fl. 13) s-a invocat că, raportat la conduita inculpatului,ar putea fi aplicată în favoarea sa circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Codul penal din 1969și aplicarea unei amenzi.
Inculpatul, prezent personal în fața instanței de apel, nu a dat alte declarații în cauză și, de asemenea, nu au fost administrate mijloace de probă noi.
Verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține că apelul formulat în cauză este fondat pentru alte considerente decât cele invocate, după cum urmează:
Situația de fapt expusă în rechizitoriu și reținută și de instanță este una stabilită în mod corespunzător, aceasta nefiind de altfel contestată de inculpat care a recunoscut săvârșirea faptelor în această modalitate, solicitând judecarea cauzei conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii. De asemenea, încadrarea juridică dată infracțiunii este corectă.
În calea de atac formulată de inculpat s-a invocat netemeinicia sentinței sub aspectul pedepsei alese, apreciindu-se că instanța ar fi putut opta pentru pedeapsa amenzii penale în locul închisorii.
Cu privire la această critică, Curtea arată că în mod corect a fost ales Codul penal din 1969 ca fiind lege penală mai favorabilă (aspect necriticat de altfel de inculpat), situație în raport de care la alegerea și individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere dispozițiile art. 52 Cp, referitoare la scopul pedepsei, precum si criteriile prev. de art. 72 C. pen, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, gradul de pericol social al faptei raportat la modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit și urmarea produsă, precum și persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, urmând a se face aplicarea și a dispozițiilor art. 396 al. 10 Cpp vizând reducerea limitelor pedepsei ca urmare a aplicării procedurii recunoașterii învinuirii.
În raport de aceste criterii, se constată că prima instanță a optat pentru pedeapsa închisorii, în cuantumul minim prevăzut de lege, după aplicarea reducerii cu 1/3 a minimului special. O astfel de alegere a sancțiunii este justificată în special dacă se are în vedere persoana inculpatului care nu este la primul contact cu legea penală săvârșind anterior alte două infracțiuni.
Pe de altă parte, Curtea mai arată că, raportat la starea de recidivă a inculpatului, astfel cum se va arăta în continuare, alegerea pedepsei amenzii penale nu ar duce la o situație juridică favorabilă inculpatului ci, dimpotrivă, ar agrava situația sa, urmând să execute atât pedeapsa închisorii cât și cea a amenzii, în total sau în parte.
Astfel, din analiza fișei de cazier a inculpatului, Curtea constată că acesta a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an închisoare prin sp. nr. 295/2010 a Jud. A., def. la data de 15.06.2010, pentru săvârșirea unei infracțiuni la data de 08.11.2009. De asemenea, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, prin sp. nr. 78/2012 a Jud. A., def. prin dp. nr. 1856/R/09.10.2013 a Curții de Apel București, fapta fiind comisă în octombrie 2007. În cazul ambelor sentințe s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate de instanță.
În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracțiune comisă în iunie 2012.
În raport de acestea, prima instanță a reținut că noua infracțiune a fost săvârșită în interiorul termenului de încercare stabilit prin prima sentință penală, motiv pentru care a dispus revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare, stabilind o rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare, dar și că această faptă atrage anularea suspendării executării pedepsei de 1 an și 6 luni, fiind comisă anterior rămânerii definitive a sp. nr. 78/2012. Pe cale de consecință, a dispus anularea suspendării executării acestei pedepse și contopirea cu pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, în final dispunând executarea pedepsei celei mai grele, respectiv 1 an și 6 luni închisoare.
În opinia Curții, procedând astfel, prima instanță a ignorat situația juridică a inculpatului în ansamblul său, făcând aplicarea dispozițiilor referitoare la recidivă și concurs doar prin raportare la infracțiunea dedusă judecății, fără a stabili în mod corect relația dintre toate infracțiunile deduse judecății.
Astfel, Curtea arată că, pentru a se reține existența concursului de infracțiuni este necesar să se stabilească săvârșirea de către o persoană a mai multor infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, prin urmare fiind necesar a se avea în vedere două date, cea a săvârșirii faptelor și cea a rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare. De asemenea, după cum s-a arătat constant în doctrină și practică „sfera concursului de infracțiuni, ca pluralitate infracțională, s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru unele dintre infracțiunile concurente. Astfel, toate infracțiunile săvârșite anterior acelei condamnări fac parte din concurs, chiar dacă pentru ele nu s-au pronunțat condamnări definitive. Dimpotrivă, infracțiunile comise ulterior unei condamnări definitive nu pot fi concurente cu cele care preced condamnarea respectivă, chiar dacă în ceea ce privește unele dintre acele infracțiuni, anterioare, nu s-a dat nici o hotărâre”. Aceeași opinie a fost exprimată și prin dp. nr. 4190/2000 a Curții Supreme de Justiție – secția penală, care a arătat că o condamnare nu poate fi, pe de o parte, cel de-al doilea termen al recidivei și, pe de altă parte, componentă a concursului de infracțiuni, concurs care a luat sfârșit înainte de săvârșirea noii infracțiuni, odată cu rămânerea definitivă a primei hotărâri de condamnare precum și în considerentele deciziei pronunțate într-un recurs în interesul legii – 42/2008 când ÎCCJ a invocat același argument.
În cazul inculpatului, prima hotărâre de condamnare – sp. nr. 295/2010 a Jud. A., a rămas definitivă la data de 15.10.2010. Prin urmare, faptele comise anterior acestei date sunt concurente, fiind vorba de infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea prin sp. nr. 295/2010 precum și infracțiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare prin sp. nr. 78/2012, aceasta datând din octombrie 2007. De asemenea, este evident că fapta dedusă judecății, consumată în iunie 2012, a fost comisă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nefăcând parte din concursul de infracțiuni.
Pe cale de consecință, reținând că infracțiunea din octombrie 2007 a fost săvârșită înainte de dispunerea condamnării prin sp. nr. 295/2010 dar și că infracțiunea din această sentință menționată este anterioară pronunțării sp. nr. 78/2012, se constată că în raport de fiecare dintre acestea sunt îndeplinite condițiile prev. de ar. 85 VCp privind anularea suspendării condiționate a executării acestor pedepse, Curtea urmând a dispune acest lucru.
Pentru motivele arătate, reținând concursul dintre aceste infracțiuni, Curtea va dispune contopirea celor două pedepse în baza art. 34 lit. b VCP, făcând aplicarea pedepsei celei mai grele, respectiv 1 an și 6 luni închisoare.
Pe cale de consecință, se constată că infracțiunea dedusă judecății, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, a fost săvârșită după rămânerea definitivă a unei condamnări la pedeapsa mai mare de 6 luni închisoare și înainte de executarea acestei pedepse, fiind deci îndeplinite condițiile pentru reținerea stării de recidivă postcondamnatorie conform art. 37 lit. a VCP.
În ceea ce privește regimul sancționator, constatând că executarea pedepsei care constituie prim termen al recidivei – cea rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare stabilită mai sus – nu a început, sunt incidente dispozițiile art. 39 al. 1 VCP în conformitate cu care sunt aplicabile regulile de la concursul de infracțiuni, sporul putând să fie de 7 ani închisoare.
Pe cale de consecință, în baza textelor de lege amintite, Curtea va contopi pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare stabilită prin prezenta cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an și 6 luni închisoare.
Curtea arată și că în situația în care ar fi optat pentru pedeapsa amenzii penale, acest lucru ar fi dus la reținerea dispozițiilor art. 34 lit. d VCP, respectiv contopirea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare cu amenda penală, inculpatul executând pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni la care s-ar fi putut adăuga, în total sau parte, amenda penală. Acest lucru ar fi dus la o agravare a situației inculpatului care nu s-ar fi putut dispune în propria cale de atac.
Față de toate acestea, Curtea reține netemeinicia sentinței penale apelate prin prisma metodei de contopire utilizate de prima instanță, astfel că, admițând apelul inculpatului, o va modifica conform celor expuse mai sus, sub aspectul procedeului de contopire utilizat, menținând restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de inculpatul C. C. împotriva s.p. nr. 55/20.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul cu numărul de mai sus.
Desființează în parte sentința penală apelată și pe fond rejudecând:
Înlătură dispozițiile privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei aplicate prin sp. nr. 195/2010 a Jud. A. și, respectiv, anularea suspendării condiționate a pedepsei aplicate prin sp. nr. 78/2012 a Jud. A..
În baza art. 15 al. 2 din Legea 187/2012 rap. la art. 85 VCP anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sp. nr. 295/2010 a Jud. A., def. la data de 16.06.2010 și, respectiv, 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sp. nr. 78/2012 a Jud. A., def. la data de 09.10.2013.
Constată că infracțiunile menționate mai sus sunt concurente.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b VCP contopește cele două pedepse indicate mai sus, respectiv 1 an închisoare și 1 an și 6 luni închisoare, și aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an și 6 luni închisoare.
Constată că pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare constituie prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză.
În baza art. 39 al. 1 rap. la art. 34 lit. b VCP contopește pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare stabilită mai sus, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an și 6 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, suma de 65 lei onorariu parțial apărător din oficiu avansându-se din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. T. C. M. M.
GREFIER,
O. C. B.
Red./Dact. MCM
17.12.15 2 ex.
Jud. fond: M. I. M., Jud. A.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1566/2015. Curtea de... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1654/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
