Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 1770/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1770/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
Decizia penală nr. 1770/A
Ședința publică din data de 17 decembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I. C.
JUDECĂTOR: C. B.
GREFIER: S. R.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror I. D..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul S. G. împotriva încheierii de ședință din 04.12.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns apelantul inculpat S. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că apărătorul ales al apelantului inculpat a depus la dosarul cauzei o cerere prin care arată că se află in imposibilitate de prezentare.
Curtea, după deliberare, având in vedere împrejurarea că apărătorul ales al inculpatului nu a făcut dovada imposibilității de prezentare, desemnează apărător din oficiu in cauză, pe doamna avocat și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei a răspuns pentru apelantul inculpat S. G. apărător din oficiu S. A., cu delegația nr._ din data de 18.12.2015, emisă de Baroul București.
Având in vedere solicitarea domnului avocat ales al inculpatului S. G. de imposibilitate de prezentare acordă cuvântul apărătorului din oficiu desemnat in cauză.
Apărătorul din oficiu desemnat pentru apelantul inculpat S. G. arată că problema supusă atenției vizează faptul că România fiind stat membru al Uniunii Europene face ca directivele si legislația comunitară să fie aplicabilă în România, existând regulamente care sunt direct aplicabile si directive care presupun din partea statului Român să adopte cele mai bune legi astfel încât transpunerea directivei respective să fie fidelă.
In materie, de directivă tratatele Uniunii Europene arată că in mod clar că statul membru trebuie să adopte cea mai bună formă legislativă pe care o apreciază necesară, o lege sau o hotărâre de Guvern.
Nemulțumirea inculpatului se circumscrie la transpunerea in legislația națională a Directivei 2000/50/60 a Comisiei Europene si Parlamentului European raportându-ne la art. 29 din Legea nr. 656/2002 apreciind că există o neconcordanță flagrantă între ceea ce spune directiva și legislația națională.
Din moment ce in Constituția României art. 148 stabilește că legislația comunitară este direct aplicabilă acesta este raționamentul pentru care inculpatul a considerat că modalitatea prin care poate să facă aplicabilă legislația comunitară peste dreptul comunitar ar fi prin adresarea directă la Curtea Constituțională, considerând că aceasta este cea mai directă cale.
În concluzie, raportându-se la competențele Curții Constituționale arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public arată că in mod corect și legal Tribunalul a înțeles să nu sesizeze Curtea Constituțională întrucât excepția ar fi inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art. 29 din Legea nr.47/1992 ținând cont de motivele invocate de către petent acesta făcând trimitere la art. 148 din Constituție.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, după cum se poate observa, acest articol nu face decât să dispună că dreptul comunitar are prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă. În același timp, petentul a criticat faptul că legislația națională, respectiv art.29 din Legea nr. 656/2002 ar fi contrar unei directive a Uniunii Europene, iar prin invocarea acestei contradicții pentru a putea fi sesizată Curtea Constituțională.
D. instanța de judecată poate să stabilească dacă înțelege sau nu să aplice în mod direct pentru a fi sesizată Curtea Constituțională.
In acest sens, s-a pronunțat si Curtea de justiție a Curții Europene, respectiv prin Decizia Y. V. Duyn nr. 41/74 in care s-a precizat în mod expres că în cazurile in care statul in care reglementează in mod greșit o directivă persoanele pot să invoce acele drepturi conferite prin directive direct in fața instanțelor judiciare cu condiția ca acele prevederi să fie suficiente de clare, precise si necondiționate.
In Hotărârea Curții Europene Simmenthal nr. 106 /77 faptul că instanța națională însărcinată cu aplicarea dispozițiilor dreptului comunitar are obligația de a asigura efectul deplin al acestor norme lăsând neaplicată la nevoie orice dispoziție contrară dispoziției naționale, fără să fie necesar să ceară sau să aștepte eliminarea acesteia, pe cale legislativă sau prin orice procedeu constituțional.
Prin urmare, consideră că in mod legal nu a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale și pe cale de consecință solicită respingerea apelului, ca nefondat.
Apărătorul din oficiu desemnat pentru apelantul inculpat S. G., in replică, arată că in opina sa, problema ce trebuie lămurită in cauză este dacă se aplică directiva 2005/C/60/CE, iar Curtea de Apel, ca instanța de apel, poate stabili clar dacă această directivă este aplicabilă.
CURTEA
Asupra prezentului apel.
Prin încheierea de ședință din data de 04.12.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
În baza art. 29 alin. 5) rap. la art. 29 alin. 1) din Legea nr. 47/1992 respinge solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a art. 29 din Legea 656/2002 fiind inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că admisibilitatea excepției de neconstituționalitate se analizează potrivit art. 29 alin. 5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Astfel, Tribunalul a respins solicitarea de sesizare a Curții Constituționale în baza art. 29 alin. 5) rap. la art. 29 alin. 1) din Legea nr. 47/1992 întrucât excepția de neconstituționalitate a art. 29 din Legea 656/2002 este inadmisibilă, față de faptul că se invocă nu neconformitatea cu Constituția a dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se invocă, ci neconformitatea cu o directivă. Nu contestă faptul că articolul nr. 29 din Legea privind spălarea banilor are legătură cu cauza, este vorba de textul care incriminează fapte pentru care unii dintre inculpați au fost trimiși în judecată, legea este în vigoare, nu există nici o îndoială sub acest aspect și are legătură cu soluționarea cauzei, însă ceea ce se invocă este un aspect care nu poate face obiectul cenzurării de către Curtea Constituțională, și anume, se invocă neconformitatea dintre dreptul intern și dreptul european, aspect care excede competenței Curții Constituționale și nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 29 alin. 1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Împotriva încheierii a declarat apel petentul inculpat, solicitând admiterea cererii de sesizare a sesizare a Curții Constituționale în baza art. 29 alin. 5) rap. la art. 29 alin. 1) din Legea nr. 47/1992 întrucât, în opinia sa, excepția de neconstituționalitate a art. 29 din Legea 656/2002 este admisibilă.
Analizând excepția, în raport de exigențele art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea reține următoarele:
În mod corect s-a respins excepția de neconstituționalitate a art. 29 din Legea 656/2002 ca inadmisibilă, față de faptul că se invocă nu neconformitatea cu Constituția a dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se invocă, ci neconformitatea cu o directivă.
Mai mult, analiza unei excepții de neconstituționalitate presupune implicit și constatarea relevanței/irelevanței acesteia cu privire la soluționarea cauzei. Condiția relevanței excepției de neconstituționalitate este strâns legată de ideea de interes în introducerea oricărei cereri în justiție.
Stabilirea existenței acestui interes se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit.[1]
Or, raportat la exigențele art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției nu este de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, câtă vreme prin excepție se dorește chiar modificarea textului de lege în sensul Directivei.
Aceasta pentru că, o dată sesizată, ceea ce îi este permis Curții Constituționale să facă este să constate doar dacă textul respectiv este sau nu constituțional, nu să-l completeze în sensul dorit de către autorii excepției.
A accepta un alt punct de vedere înseamnă nu numai să se adauge la lege, dar să se eludeze, în esență, rolul Parlamentului, de legiuitor.
De altfel, se constată că însăși pertinența excepției poate fi pusă la îndoială în raport de împrejurarea că, deși se invocă că art.29 din Legea nr. 656/2002 este contrar dispozițiilor art. 148 din Constituție, se constată că acesta nici nu are legătură cu textul în discuție, care prevede doar că faptul că au prioritate reglementările din dreptul comunitar.
Având în vedere cele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea VA respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat S. G. împotriva încheierii de ședință din data de 04.12.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ *.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe apelantul-inculpat la plata sumei de 400 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 260 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. rap. la art. 29 alin. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-inculpat S. G. împotriva încheierii de ședință din data de 04.12.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ *.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelantul-inculpat la plata sumei de 400 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 260 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.12.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. C. C. B.
GREFIER,
R. S.
Red./Dact. I.C. 2 ex./23.12.2015
Tribunalul București, Secția I penală/, jud. A. S.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1554/2015. Curtea de... | Delapidarea. Art.295 NCP. Decizia nr. 1436/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
