Excepţie de neconstituţionalitate. Decizia nr. 731/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 731/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 2600/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (1539/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 731
Ședința publică din data de 19.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. T.
JUDECĂTOR – O. B.
GREFIER – I. D.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror I. L..
Pe rol se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect apelul declarat de revizuentul A. H. împotriva sentinței penale nr. 595/16.04.2015 a Tribunalului București – Secția I Penală.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică de la termenul de judecată din 04.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în baza art. 391 alineat 1 Cpr.pen., a stabilit termen de pronunțare astăzi, 19.05.2015.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr.595 din 16.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul A. H., cu privire la constatarea neconstituționalității prevederilor art. 334 C.p.p. de la 1968.
A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penală nr. 759/07.10.2010 a Tribunalului București-sectia I Penală, pronunțată în dosar nr._._, definitivă prin decizia penală nr. 3914/03.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de petentul-condamnat A. H..
A fost obligat revizuientul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată de petentul-condamnat A. H. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună revizuirea sentinței penale nr.759/07.10.2010 a Tribunalului București-Sectia I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3914/03.11.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport de prevederile art. 453 alin. 1 lit.b și e C.p.p.
In motivarea cererii, petentul-condamnat a criticat faptul că în mod eronat a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare prin sentința penală menționată, instanța argumentându-și și întemeindu-și hotărârea de condamnare în baza unei expertize efectuată de către un expert care nu avea competență și care efectuase acea expertiză înainte de petentul-condamnat să fi săvârșit presupusele infracțiuni pentru care ulterior avea să fie condamnat.
De asemenea, petentul-condamnat a criticat prevederile art. 334 din vechiul C.p.p. arătând că în mod nelegal instanța de judecată a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată petentul-condamnat pe parcursul judecății fapt inadmisibil, în opinia sa.
In final, petentul-condamnat a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 334 din vechiul C.p.p. solicitând în acest sens sesizarea Curții Constituționale.
S-a reținut că prin sentința penală nr.759 din 07.10.2010 a Tribunalului București – Secția I-a penală, în dosarul nr._._ , în temeiul art. 334 din Codul de procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor, între altele, comise și de inculpatul A. H..
- din infracțiunea prevăzută de art.26 C.p.rap.la art.215 al.1,2 și 5 C.p. cu aplic.art.41 al.2 C.p., în infracțiunea prevăzută de art.26 C.p. rap. la art.36 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată publ.în M.Of.nr.371/01 iunie 2002 cu aplic. art. 13 C.p. (cererile de rambursare depuse de S.C. CLAMA .. de art. 26 C.p. rap. la art. 20 C. pen. rap. la art.36 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată publ.în M.Of.nr.371/01 iunie 2002 cu aplic. art. 41 al.2 C. pen. și art. 13 C.p. (cererile de rambursare depuse de S.C. Tamco, S.C. D. IMPEX, S.C. V. EXIM și S.C. CHIMAX ,S.C. METEX INDUSTRY);
- din infracțiunea prevăzută de art.23 pct.1 lit.a,b din Legea nr.656/2002 cu aplic.art.13 C.p., în infracțiunea prevăzută de art.23 al.1 lit. a,b din Legea nr.21/1999 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, publ.în M.of.nr.18/21.01.1999, cu aplic. art.13 din c.p.;
- reținerea art. 272 din Legea nr.86/2006 (Codul Vamal actual), în loc de art.26 C.p.rap.la art.177 din legea nr.141/1997.
În baza art.323 al.1, 2 din Codul penal a fost condamnat inculpatul A. H., la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
În baza art. 26 C.p.rap.la art.36 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată publ.în M.Of.nr.371/01 iunie 2002 cu aplic. art. 13 C.p. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare( cererile de rambursare depuse de S.C. CLAMA .> În baza art.23 al.1 lit. a,b din Legea nr.21/1999 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, publ.în M.of.nr.18/21.01.1999, cu aplic. art.13 dinC.p. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 11 ani închisoare.
În baza art.272 din Legea nr.86/2006(Codul Vamal actual) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Conform art. 65 alin. 2 din Codul penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcție de conducere sau de asociat într-o societate comercială, potrivit art. 64 lit. c din Codul penal, pe o durată de 5 ani.
În baza art. 33 lit. a, art.34 lit. b și art.35 alin.1 din C.p. aplică inculpatului A. H. pedeapsa mai grea, de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului de a mai ocupa o funcție de conducere sau de asociat într-o societate comercială, conform art. 64 lit. c din Codul penal.
În temeiul art. 71 din Codul penal, pe durata executării pedepsei interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c (dreptul de a ocupa o funcție de conducere sau de asociat într-o societate comercială) din Codul penal.
În baza art. 88 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la data de 05.12.2002, până la data de 11.03.2003.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b din Codul de procedură penală a fost achitat inculpatul A. H. pentru infracțiunea prev. de art. 26 C.p. rap.la art. 20 C. pen. rap. la art.36 din Legea nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată publ.în M.Of.nr.371/01 iunie 2002 cu aplic. art. 41 al.2 C. pen. și art. 13 C.p. (cererile de rambursare depuse de S.C. TAMCO; S.C. D. IMPEX, S.C. V. EXIM, S.C. CHIMAX și S.C. METEX INDUDSTRY).
În fapt, s-a reținut că inculpatul A. H., împreună cu alți inculpați, s-a asociat în scopul fraudării bugetului de stat, prin rambursarea de TVA, în baza unor operațiuni comerciale și bancare fictive, atât pe raza județului Ilfov cât și pe raza județului B., cauzând astfel bugetului de stat prejudicii însemnate.
Inculpatul A. H. a coordonat transferarea succesivă prin conturile mai multor societăți comerciale a sumei de 1.954.803,16 lei, cunoscând că provine din săvârșirea infracțiunii prev. de art.36 din Legea nr.345/2002, în scopul ascunderii originii ilicite, ori schimbarea sumei în USD și apoi folosirea cu titlu de rambursare credit bancar (în cazul S.C. CLAMA . de investiții în cazul S.C. COLOROM SA, aferente executării contractului de privatizare încheiat cu A.P.A.P.S., ascunzând adevărata natură a provenienței acestor sume.
Inculpatul A. H. a prezentat la autoritatea vamală B., documente vamale care se refereau la alte mărfuri decât cele prezentate în vamă.
Inculpatul A. H. a formulat apel, apel ce a fost admis prin decizia penală nr.76 din 14.01.2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I penală, în dosarul nr._/2/2011, în temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, a fost desființată, în parte, sentința și a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului prevăzut de art.64 lit.c din Codul penal aplicată inculpatului A. H. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
A fost redusă pedeapsa principală stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art.323 alin.1 și 2 din Codul penal de la 10 ani închisoare la 7 ani închisoare.
A fost redusă pedeapsa principală stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art.23 alin.1 lit.a și b din Legea nr.21/1999 cu aplic. art.13 din Codul penal de la 11 ani închisoare la 8 ani închisoare.
În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 alin.1 lit.b și art.35 alin.1 din Codul penal, au fost contopite pedepsele astfel reduse cu pedeapsa principală de 6 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art.26 din Codul penal rap. la art.36 din Legea nr.345/2002 și respectiv cu pedepsele principală și complementară de 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului prevăzut de art.64 lit.c din Codul penal stabilite pentru infracțiunea prevăzută de art.272 din Legea nr.86/2006 și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea dreptului prevăzut de art.64 lit.c din Codul penal.
Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr.3914 din 03.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a apreciat ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul-condamnat urmând a fi respinsă ca atare, considerentele avute în vedere fiind următoarele:
Potrivit prevederilor art. 453 alin. 1 lit. b C.p.p., revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive, cu privire la latura penală poate fi cerută când: hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe o opinia unui expert care ulterior s-a dovedit a fi mincinoasă, expertul urmând a fi tras la răspundere penală or, petentul-condamnat critică pur și simplu acel raport de expertiză fără a proba în vreun fel că acel expert a fost lipsit de obiectivitate și față de care s-a început cel puțin urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Referitor la cel de-al doilea motiv invocat de către petentul-condamnat respectiv cel prevăzut de art. 453 alin.1 lit. e C.p.p., nu a arătat în niciun mod care sunt acele hotărâri judecătorești definitive prin care a fost condamnat și care nu se pot concilia.
In ceea ce privește cererea petentului-condamnat de sesizare a Curții Constituționale cu privire la verificarea constituționalității prevederilor art. 334 din vechiul C.p.p. instanța a apreciat-o, ca inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare, apreciind că textul de lege învederat nu are legătură cu cauza întrucât, pe de o parte, pe calea cererii de revizuire care este o cale extraordinară de atac nu se poate pune în discuție textul de lege respectiv încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care petentul a fost condamnat iar pe de altă parte, textul de lege menționat nu mai este în vigoare fiind abrogat explicit prin . noului Cod de procedură penală la 1 februarie 2014.
Față de cele reținute a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către petentul A. H. cu privire la constatarea neconstituționalității prevederilor art.334 C.p.p. de la 1968.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel revizuentul A. H. care a solicitat admiterea apelului și admiterea cererii de revizuire, solicitând admiterea cererii de revizuire întrucât și în mod greșit a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare numai pe baza unei expertize ce a fost efectuată de un expert necompetent și invocând excepției de neconstituționalitate a art.334 C. pr. pen.
Curtea, analizând apelul declarat în cauză, apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul invocat de către revizuent, și anume că expertiza a fost efectuată de un expert necompetent poate fi invocat exclusiv prin intermediul unei căi ordinare de atac și nu se încadrează . prevăzute expres și limitativ prevăzute de art. 453 Cpp pentru care se poate cere revizuirea unei hotărâri penale.
Potrivit art. 453alin.1 lit. b) Cod de procedură penală, revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive poate fi cerută atunci când hotărârea s-a întemeiat pe opinia unui expert care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, influențând soluția pronunțată în cauză. În plus, potrivit dispozițiilor art. 454 alin. 1 Cod de procedură penală cazul de revizuire prevăzut de art. art. 453 alin.1 lit. b) Cod de procedură penală se dovedește prin hotărâre judecătorească definitivă, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului cauzei. Numai în ipoteza în care instanța de judecată nu a putut analiza pe fond acuzațiile aduse cu privire la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă (de pildă, în caz de prescripție a răspunderii penale, deces al făptuitorului) situația menționată poate fi analizată în cadrul procedurii de revizuire.
În cauză revizuentul nu a susținut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă de către expert, ci doar că acesta nu ar fi fost competent, situație care nu se încadrează în cazul prevăzut de lege. Acest motiv trebuia invocat și analizat în cadrul soluționării cauzei în fond.
F. de considerentele expuse, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea.
Consideram ca respingerea revizuirii ca inadmisibila in cazul in care nu se regasesc motivele prev. expres de art. 453Cpp nu constituie o ingerinta nejustificata cu privire la liberul acces la justitie. Potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instantele interne o data cu ratificarea Conventiei de catre Romania) cu privire la art. 6 din Conventie, dreptul de acces la o instanta (parte esentiala a dreptului la un proces echitabil) are doua trasaturi fundamentale: el trebuie sa fie un drept efectiv, fara a fi, insa, un drept absolut.
In hotararea Golder c. Marii Britanii, Curtea a aratat ca: « pot fi aduse restrictii exercitiului acestui drept intrucat dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia in timp si spatiu in functie de resursele comunitatii si de nevoile indivizilor .»Limitarile astfel aduse trebuie sa respecte cateva principii.Ele trebuie sa urmareasca un scop legitim si sa nu afecteze substanta insasi a dreptului.De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proportionalitate intre scopul urmarit si mijloacele alese (cauza Guérin c. Frantei).
Liberul acces la justitie nu se opune existentei procedurilor extraordinare, insa necesitatea respectarii principiului sigurantei raporturilor juridice cere ca folosirea acestora sa imbrace un caracter exceptional atat in ceea ce priveste termenul in care pot fi promovate cat si motivele de admisibilitate.
Instanta constata ca prin limitarea cazurilor in care pot fi desfiintate hotarari definitive si obligatorii ale instantelor judecatoresti se urmareste un scop legitim: necesitatea sigurantei raporturilor juridice si dreptul de punere in executare a acestor hotarari fara a fi afectata substanta insasi a dreptului (nu este interzis de principiu accesul la instanta, ci doar cu respectarea anumitor conditii) si se respecta raportul rezonabil de proportionaliltate intre scopul urmarit si mijloacele alese (cauzele Hornsby c. Greciei, Lunari c. Italiei, Ouzoumis c. Greciei).
Cu privire la excepția de neconsituționalitate a art. 334 Cpp din 1968, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins-o ca inadmisibilă în condițiile în care dispoziția legală nu mai este în vigoare fiind abrogată prin . Noului Cod de Procedură Penală la 01.02.2014 și nu are legătură cu soluționarea cauzei ce are ca obiect revizuirea unei hotărâri penale (abia după o eventuală admitere a cererii de revizuire și desființarea hotărârii atacate, doar cu ocazia rejudecării cauzei în fond s-ar fi pus problema aplicabilității acestei dispoziții legale).
Față de cele reținute Curtea, în baza art.421 pct.1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul revizuent A. H. împotriva sentinței penale nr. 595/16.04.2015 a Tribunalului București- Secția I Penală.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga apelantul revizuent la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei se avansează din fondul MJ.
Onorariul cuvenit interpretului aferent prestării serviciilor timp de o oră se va avansa din fondul MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul revizuent A. H. împotriva sentinței penale nr. 595/16.04.2015 a Tribunalului București- Secția I Penală.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă apelantul revizuent la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 de lei se avansează din fondul MJ.
Onorariul cuvenit interpretului aferent prestării serviciilor timp de o oră se avansează din fondul MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. T. O. B.
GREFIER,
I. D.
Redact. IT/22.05.2015
Dact. L.A:/2 ex.
Jud fond M.S.- T.București-S I Penală
← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 769/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ultrajul (art.257 NCP). Decizia nr. 728/2015. Curtea de Apel... → |
---|