Furtul (art.208 C.p.). Decizia nr. 719/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 719/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 66530/299/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(1340/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 719 / A
Ședința publică din data de 14 mai 2015
Curtea constituită din:
Președinte: Camelia Bogdan
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de revizuientul I. C. împotriva sentinței penale nr. 114 din data de 25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-revizuient, personal, în stare de arest, și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. I., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3979 din data de 26.04.2015, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează atașarea dosarului de fond nr._/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 București și al dosarului nr._/299/2011 al Curții de Apel București - Secția I Penală, după care:
Apelantul-revizuient precizează că este de acord să fie asistat de către apărătorul din oficiu desemnat în cauză.
Apărătorul apelantului-revizuient menționează că, la momentul pronunțării hotărârii de condamnare, revizuientul era arestat în Franța și solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a lua legătura cu apelantul-revizuient și a-și pregăti apărarea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a cauzei, a răspuns apelantul-revizuient, personal, în stare de arest, și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat M. I., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3979 din data de 26.04.2015, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Curtea, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și, în baza art. 420 alin. 6 C.pr.pen., acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantului-revizuient, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 114 din data de 25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția Penală în dosarul nr._, și, pe fond, rejudecând să fie admisă în principiu cererea de revizuire, apreciind că aspectele invocate de către revizuient se regăsesc în prevederile art. 453 alin. 1 C.pr.pen., hotărârea pronunțată având la bază texte de lege declarate neconstituționale.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul,solicită respingerea apelului, ca nefondat, apreciind că în cauză în mod corect s-a reținut faptul că prezenta cerere de revizuire a fost formulată în baza art. 453 alin. 1 C.pr.pen., dar revizuientul nu se regăsește printre părțile din cauza în care s-a constatat neconstituțional textul de lege invocat, iar decizia pronunțată de către Curtea Constituțională produce efecte pentru viitor.
Apelantul-revizuient, având ultimul cuvânt, solicită să-i fie încuviințată medierea. De asemenea, arată că nu a beneficiat de prevederile art. 3201 C.pr.pen. și nu a avut posibilitatea să dea vreo declarație. Totodată, arată că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în rechizitoriu, dar la momentul pronunțării hotărârii de condamnare a sa era arestat în Franța.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Sentința penală apelată
Prin sentința penală nr. 114/25.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția Penală în dosarul nr._, în baza art. 459 alin. 7 C.pr.pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de petentul I. C., cu privire la sentința penală nr. 373/29.04.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1126/01.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I Penală; în baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., a fost obligat revizuientul la plata sumei de 50 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În motivarea în fapt și în drept a sentinței penale, Judecătoria a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 373/2014/29.04.2014, Judecătoria Sectorului 1 București a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul I. C. a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, din infracțiunile de furt calificat și uzurpare de calități oficiale, prevăzute de art. 228 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e și g C.pen. din 1969 și art. 240 C.pen. din 1969, fiecare cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 și ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. din 1969, în infracțiunile prevăzute de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 258 alin. 1 C.pen., fiecare cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 și ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. din 1969. A constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta a fost săvârșită în termenul de încercare de 4 ani, stabilit prin sentința penală nr. 849/21.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 27.05.2008 și că sunt concurente cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 573/27.06.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1734/R/25.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală. În temeiul art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b C.pen., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. din 1969 și cu aplic. art. 5 C.pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. În temeiul art. 83 C.pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 849/21.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 27.05.2008 și, în consecință, a fost adăugat-o la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul art. 258 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.din 1969 și cu aplic. art. 5 C.pen., a fost aplicată inculpatului o pedeapsă de 1 an închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurpare de calități oficiale. În temeiul art. 83 C.pen., a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 849/21.09.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, definitivă prin neapelare la data de 27.05.2008 și, în consecință, a adaugat-o la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 33 lit. a și 34 alin. 1 lit. b C.pen. din 1969 au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 573/27.06.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1734/R/25.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, respectiv: pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, aplicată prin prezenta;pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de uzurpare de calități oficiale, aplicată prin prezenta; pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, aplicată prin sentința penală nr. 573/27.06.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1734/R/25.09.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
Această sentință penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1126 din data de 01.10.2014 a Curții de Apel București - Secția I Penală, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
În ceea ce privește unul dintre temeiurile de revizuire invocate de către petent - deși a recunoscut săvârșirea faptei nu i-au fost aplicate dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. - prima instanță a reținut că acesta nu se regăsește printre cele limitativ enumerate la art. 453 alin. 1 C. pr. pen.
În ceea ce privește celălalt temei de revizuire, prima instanță a reținut că se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. f C.pr.pen. Cu toate acestea, fără a analiza pe fond temeiul de fapt invocat de petent în susținerea cererii, respectiv condamnarea sa în condițiile în care se împăcase cu persoanele vătămate, prima instanță a reținut că petentul nu se numără printre persoanele îndreptățite să uzeze de motivul de revizuire prevăzut la art. 453 alin. 1 lit. f C.pr.pen.
Astfel, cererea de revizuire se va face numai în privința hotărârii care a fost pronunțată în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. În alte cauze, în care, de asemenea, a fost aplicată legea declarată neconstituțională de către instanțele judecătorești, revizuirea nu este admisibilă. Din înscrisurile prezentate de petent nu rezultă faptul că acesta se numără printre părțile din cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate care a generat pronunțarea Deciziei Curții Constituționale cu nr. 508/07.10.2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 843 din 19.11.2014.
De altfel, în chiar considerentele deciziei sus-menționate, paragraful 26, se arată că “dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin. 1 lit. f C.pr.pen., îl au doar părțile din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate”.
Împotriva acestei sentințe penale, în data de 05.03.2015, în termenul legal de 10 zile de la comunicarea minutei sentinței, revizuientul-condamnat I. C. a declarat apel pe care l-a motivat oral.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală în data de 16.04.2015 sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi 1340/2015).
Motivele de apel
Apelantul-revizuient a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și, rejudecând, admiterea în principiu a cererii de revizuire, apreciind-o ca fiind admisibilă, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 453 alin. 1 C.pr.pen.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, atât prin prisma motivelor invocate de către apelantul-revizuient, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.pr.pen. și art. 420 alin. 10 C.pr.pen., apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 373/29.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția Penală în dosarul nr._/299/2011, definitivă prin decizia penală nr. 1126/A/01.10.2014 a Curții de Apel București - Secția I Penală, apelantul-revizuient a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma admisibilității în principiu a cererii de revizuire, potrivit art. 459 C.pr.pen., dar și a temeiniciei, Curtea reține următoarele:
Pe de o parte, conform art. 453 alin. 1 C.pr.pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză; b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești nu se pot concilia ; f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Pe de altă parte, potrivit art. 459 alin. 4 și 5 C.pr.pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. 3, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de revizuire; în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. 3, dispune, prin sentință, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
În acest context, Curtea reține că susținerile formulate de către apelantul-revizuient în cerere sunt nerelevante, nefondate și nesusținute de probatoriul administrat.
De asemenea, motivele invocate de către apelantul-revizuent nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 C.pr.pen., de natură a determina, deopotrivă, admisibilitatea și temeinicia cererii de revizuire formulate în cauză.
Astfel, pe de o parte, în calea extraordinară de atac a revizuirii nu i se poate aplica unui condamnat procedura recunoașterii învinuirii prevăzute de art. 374 alin. 4, art. 375 și art. 396 alin. 10 C.pr.pen., această procedură simplificată fiind aplicabilă numai în situația judecării unei cauze în primă instanță.
Pe de altă parte, Curtea constată că în cauză nu este aplicabilă nici decizia nr. 508/07.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 843 din data de 19.11.2014, pentru următoarele motive.
Prin decizia nr. 508/07.10.2014, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. 3 C.pen. și a constatat că acestea sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit.
La paragraful nr. 26 din considerentele deciziei sus-menționate, în legătură cu efectele deciziei, Curtea a reținut că dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin. 1 lit. f C.pr.pen., îl au doar părțile din cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate.
Raportând considerațiile de ordin teoretic și legislativ anterior precizate, în prezenta cauză, din analiza actelor și lucrărilor atât ale dosarului nr._/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 București, cât și ale dosarului nr._/299/2011 al Curții de Apel București - Secția I Penală, inclusiv încheierile de ședință pronunțate pentru toate cele 6 termene de judecată care au avut loc în primă instanță și în calea de atac a apelului în acest dosar - după data de 01.02.2014, a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (respectiv în datele de 25.02.2014, 25.03.2014 și 22.04.2014 în fața primei instanțe și datele de 17.06.2014, 02.09.2014 și 30.09.2014 în fața instanței de apel) - Curtea remarcă faptul că nici inculpatul I. C. (revizuientul din prezenta cauză), nici o altă parte din acel dosar și nici reprezentantul Ministerului Public nu au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin. 3 C.pen.
În consecință, având în vedere motivarea expusă de către Curtea Constituțională în paragraful nr. 26 din considerentele deciziei, Curtea constată că, în mod indubitabil, revizuientul, neinvocând excepția de neconstituționalitate în cauza în care s-a pronunțat sentința penală a cărei revizuire o solicită în prezenta cauză, nu are calitate procesuală în a promova calea de atac a revizuirii, în temeiul art. 453 alin. 1 lit. f C.pr.pen.
Așadar, în lipsa existenței vreuneia dintre condițiile de admisibilitate sau temeinicie a revizuirii, nu se poate obține, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, o nouă judecare a cauzei, soluția dată pe fondul cauzei beneficiind de autoritate de lucru judecat.
De asemenea, având în vedere că revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în condițiile și cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, Curtea constată că, în cadrul acestei căi extraordinare de atac nu se poate proceda la o apreciere asupra incidenței în cauză a art. 396 alin. 10 C.pr.pen.
Prin urmare, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire procedează strict la analizarea incidenței în cauză a motivelor invocate în cererea formulată de către revizuient, prin raportare la cazurile prevăzute în art. 453 C.pr.pen.
În acest context, Curtea constată că eventualele critici aduse de apelantul-revizuient - cu privire la hotărârea primei instanțe referitoare la aplicabilitatea art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și la incidența excepției de neconstituționalitate a art. 159 alin. 3 C.pen. - puteau fi invocate în fond și în calea de atac a apelului și nu constituie motive care să conducă, deopotrivă, la admisibilitatea și/sau temeinicia cererii de revizuire.
Totodată, Curtea constată că, potrivit deciziei nr. 60/24.09.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 574/30.07.2008, decizie obligatorie pentru instanțe potrivit art. 4145 alin. 4 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, respectiv art. 474 alin. 4 C.pr.pen., cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală este inadmisibilă. În considerentele acestei decizii s-a reținut că din conținutul prevederilor art. 393 și 394 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere. Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept. Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală. Din reglementările de ansamblu cuprinse în art. 393-406 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, rezultă că soluționarea cererii de revizuire parcurge două etape, respectiv cea a admiterii în principiu, atunci când aceasta îndeplinește condițiile cerute de lege, și aceea a rejudecării cauzei după admiterea în principiu. De aceea, a considera că în procedura admiterii în principiu, prevăzută în art. 403 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, în ipoteza absenței cazurilor prevăzute de art. 394 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, ar trebui pronunțată o soluție de respingere a cererii ca nefondată ar echivala cu crearea unui paralelism nepermis cu soluțiile ce se pot pronunța după rejudecare potrivit art. 406 din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală. Or, soluția de respingere a cererii de revizuire ca nefondată nu ar putea fi adoptată decât în etapa a doua, aceea a rejudecării după admiterea în principiu, întrucât altfel ne-am afla în fața unei contradicții lipsite de sens între cele două etape ale revizuirii, care s-ar reduce astfel la una singură. De altfel, din întreaga reglementare privind soluționarea cererii de revizuire în fața instanței rezultă că voința legiuitorului nu a fost aceea de a contopi cele două faze menționate. Prin urmare, în etapa admiterii în principiu ca judecată de admisibilitate, soluțiile ce pot fi pronunțate sunt fie admiterea în principiu a cererii de revizuire, prin încheiere, conform art. 403 alin. 3 teza I din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală, fie respingerea cererii ca inadmisibilă, prin sentință, conform art. 403 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 29/1968 privind Codul de procedură penală.
În consecință, Curtea constată că cererea având ca obiect revizuire formulată de către apelantul-revizuient cu privire la sentința penală nr. 373/29.04.2014 este neîntemeiată.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța de control judiciar constată că în mod corect a motivat instanța de fond soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de revizuire, întrucât, pe de o parte, în cauza în care s-a pronunțat soluția de condamnare a revizuientului, neaplicarea de către instanțe a art. 3201 C.pr.pen. nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 453 alin. 1 C.pr.pen., iar pe de altă parte, revizuientul nu a invocat excepția de neconstituționalitate asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 504/2014.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că sentința penală apelată este legală și temeinică.
Soluția ce va fi pronunțată de către instanța de control judiciar
În consecință, în raport de ansamblul motivelor de fapt și al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-revizuient I. C. împotriva sentinței penale nr. 114/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe apelantul-revizuient la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-revizuient I. C. împotriva sentinței penale nr. 114/25.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe apelantul-revizuient la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.05.2015.
Președinte, Judecător,
C. B. I. C.
Grefier,
R. S.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
15.05.2015 / 2 ex.
Judecătoria Sectorului 1 București
Dosar nr._
Judecător Fond: M. I. J.
← Ultrajul (art.257 NCP). Decizia nr. 728/2015. Curtea de Apel... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 704/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|