Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 710/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 710/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 21490/303/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(1349 /2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 710/A
Ședința publică din data de 13.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. V.
JUDECĂTOR: C. C.-L.
GREFIER: S. V.-V.
********
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror B. E. Eliana.
Pe rol soluționarea apelului formulat de persoana condamnată Ș. G., împotriva sentinței penale nr. 40/05.02.2015, pronunțate de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta-revizuent Ș. G., personal, aflată în stare de detenție și asistată de avocat din oficiu G. C., în baza delegației nr._/2015, aflată la dosarul cauzei la fila nr. 9.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea acordă cuvântul cu privire la cereri prealabile.
Apelanta-revizuent Ș. G., având cuvântul, învederează faptul că își retrage apelul declarat în cauză.
Curtea pune în discuție cererea apelantei-revizuent prin care aceasta solicită să se ia act de retragerea apelului declarat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de manifestarea de voință a revizuentului, în sensul retragerii apelului declarat.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 40/05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
În baza art. 406 alin.1 Cod proc.civ. rap. la art. 2 alin. 2 Cod proc.civ., s-a luat act de renunțarea revizuentei Ș. G., fiica lui N. și N., născută la data de 25.01.1988, în prezent aflat în stare de detinere la P. G., la judecarea cererii de revizuire a sentintei penale nr. 850/23.10.2013 a Judecatoriei Sectorului 6 Bucuresti.
Împotriva acestei hotărâri persoana condamnată a formulat apel, iar la termenul de judecată din data de 13.05.2015, personal și asistată de apărător din oficiu, a învederat Curții că dorește să își retragă apelul formulat, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voință în acest sens.
Văzând dispozițiile art. 415 CPP, conform cărora până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat, Curtea va lua act de manifestarea de voință a apelantei-revizuent în acest sens.
În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală, va fi obligată apelanta-revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Ia act de retragerea apelului declarat de revizuentul Ș. G. împotriva sentinței penale nr.40/05.02.2015 a Judecătoriei Sector 6.
Obligă apelanta-revizuent la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi,13.05.2015.
Președinte, Judecător,
C. V. C. C. L.
Grefier,
S. V.-V.
Red./Tehnored SVV
2 ex. – 19.05.2015
← Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 696/2015.... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
---|