Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 696/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 696/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 35590/4/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 911/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ
Decizia Penală Nr. 696/2015
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
Președinte D. M.
Judecător A. E. B.
Grefier C. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror M. S..
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul inculpat B. M., împotriva sentinței penale nr. 293 din data de 04.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde apelantul inculpat, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Apelantul inculpat, arată că înțelege să-și retragă apelul declarat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de manifestarea de voință a apelantului inculpat.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra contestației penale de față reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 293 de la data de 04.02.2015 a Judecătoriei Sector 4 București, pronunțată în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice republicată cu aplic. art. 5 C. pen. ?i art. 375 C.p.p. ?i art. 396 C.p.p., condamnă pe inculpatul B. M., la o pedeapsă de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita prev. de lege.
În baza art. 71 V. Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 V. C.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 10 luni închisoare, stabilit conform dispozițiilor art. 82 V. C.pen.
În baza art. 71 alin. 5 V. Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 V. C.pr.pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 V. C.pen., privind cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
Obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.”
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul B. M. fără însă a fi motivat.
În ședința publică de la data de 07.05.2015 inculpatul B. M., prezent personal în fața instanței, a învederat că înțelege să-și retragă apelul formulat.
Văzând dispozițiile art.4251 al.3 CPP rap. la art.415 CPP conform cărora până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat, Curtea va lua act de manifestarea de voință a inculpatului în acest sens.
În baza art.275 al.2 Cod procedură penală, va fi obligat apelantul - inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul B. M. împotriva sentinței penale nr. 293 din data de 04.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sector 4 București în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariul avocatului desemnat din oficiu se suportă din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2015.
Președinte,Judecător
D. M. A. E. B.
Grefier,
C. B.
← Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Decizia nr.... | Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 710/2015. Curtea... → |
---|