Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 248/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 248/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 2573/2/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (1512/2015)
DECIZIA PENALĂ NR. 248/CO
Ședința publică din data de 05.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. B.
GREFIER: I. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost legal reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află pronunțarea în cauza penală având ca obiect soluționarea contestației formulate de inculpatul R. B. M. împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 15.04.2015 de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din data de 04.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în temeiul art. 391 alineat 1 Cpr.pen., a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, 05.05.2015.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 15.04.2015, Tribunalul București – Secția I Penală a menținut starea de arest a inculpaților R. B. M., arestat în baza MAP nr.106/04.03.2015 și D. Lieselotte arestată în baza MAP nr.107/04.03.2015
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut căprin rechizitoriul nr.86/D/P/2015 din data de 16.03.2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – Serviciul Teritorial București s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R. B. M. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, art. 48 alin. 1 Cod penal rap la art. 32 Cod penal rap la 250 alin 1 Cod penal cu aplic. art. 252 Cod penal, art. 48 rap. art. 32 CP rap. la art. 360 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 366 Cod penal și art. 38 alin. 1 Cod penal și a inculpatei D. Lieselotte pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 32 Cod penal rap la 250 alin 1 Cod penal cu aplic. art. 252 Cod penal, art. 32 Cod penal rap. la art. 360 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 366 Cod penal și art. 38 alin. 1 Cod penal.
În motivarea actului de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 27.09.2014, inculpatul R. B. M. împreună cu coinculpata D. Lieselotte au acostat partea vătămata RACHIERU L. în parcarea unui market și sub pretextul citirii unei rețete, i-au sustras geanta din portbagaj în care se afla suma de 250 lei, trei carduri BRD, unul CEC și un telefon mobil Samsung, cartea de identitate și cheile.
Ulterior partea vătămată a sunat le BRD pentru blocarea cardurilor, fiind informată că la ATM-ul BRD, Ag. Dr. Taberei, la scurt timp după comiterea faptei s-a încercat scoaterea banilor de pe carduri, fără a se reuși acest lucru.
Prin încheierea de ședință din data de 04.03.2015 pronunțată de Tribunal București s-a dispus arestarea preventive a inculpaților per o perioadă de 30 de zile, de la 04.03.2015 până la 02.04.2015, inclusiv.
Examinând legalitatea si temeinicia stării de arest preventiv a inculpaților R. B. M. și D. Lieselotte, în condițiile art.208 alin.4 C.pr.pen. Tribunalul a constatat ca temeiurile avute in vedere la momentul luării măsurii arestării preventive ca si cele de la ultima verificare a legalității si temeiniciei menținerii aceste măsurii subzista, impunându-se si in continuare privarea inculpaților de libertate.
Astfel, s-a reținut că în condițiile în care starea de normalitate este dată de cercetarea unei persoane în stare de libertate, starea de arest fiind excepția, legea procesual penală a prevăzut modalități și forme care sa puna la adăpost fiecare persoana de exercitarea in mod abuziv a retinerii si arestarii, atunci cand a prevazut in mod clar in ce conditii se poate dispune, prelungi sau mentine starea de arest a unei persoane, dispoziții în deplin acord cu prevederile art. 23 din Constitutia Romaniei, respectiv art. 5 paragraful 1 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului ,la care România este parte contractantă.
Având în vedere dispozițiile art.362 alin.2 din C.pr.pen. in referire la art. 208 alin. 4 din Cod Pr.penala, conform carora în tot cursul judecății, instanța din oficiu verifică periodic dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive dispuse față de inculpat, Tribunalul a verificat, in continuare, daca aceste dispoziții imperative au fost sau nu respectate.
Înainte de a proceda la analizarea condițiilor cerute de textele de lege mai sus indicate, Tribunalul a constatat ca au fost îndeplinite in cauza exigentele art. 362 alin. 2 din C.p.p. și art. 208 alin.1 si 2 din C.pr.pen., in sensul ca judecătorul de cameră preliminară a înaintat dosarul instanței de judecată cu 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive, iar judecata s-a făcut in prezenta inculpaților legal citați, a caror identitate a fost verificata, si au fost asistați de apărători din oficiu.
Cu privire la verificarea legalității si temeiniciei luării măsurii arestării preventive a inculpaților R. B. M. și D. Lieselotte, Tribunalul s-a raportat in primul rând la existenta probelor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, si reține următoarele:
Potrivit art. 97 alin.1 C.pr.pen.: ”Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului in procesul penal”.
De asemenea, in cauza Fox, Campbell si Hartley contra Regatului Unit/30.08.1990, s-a statuat ca, caracterul rezonabil al presupunerilor pe baza cărora se dispune o arestare, constituie un element esențial al protecției oferite de art. 5 paragraf 1 lit.c din Conventie împotriva privarilor arbitrare de libertate.
Existenta unor „presupuneri rezonabile” reclama, in acceptiunea CEDO, existenta unor fapte sau informatii apte sa convinga un observator obiectiv ca este posibil ca persoana in cauza sa fi savarsit infractiunea.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta).
Analizând probele administrate in dosarul de urmărire penala, prin prisma existenței sau nu a probelor avute în vedere de judecatorul de drepturi si libertati la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul a apreciat ca fiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 223 alin. 1 Cod proc.pen. referitoare la existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă privind săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală avându-se în vedere în acest sens următoarele mijloace de probă: declarațiile de recunoaștere ale inculpaților coroborate cu materialul probator existent la dosarul cauzei, declarațiile martorilor Lățan M. și D. R. A., declarația părții vătămate, imaginile surprinse de camerele video; precum si celelalte înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală, reținând că materialul probator administrat conferă date suficiente din care rezultă acea suspiciune rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși in judecata.
De asemenea, Tribunalul a constatat faptul că a subzistat la momentul luarii masurii arestarii preventive si cerinta minimului pedepsei cerute de lege, infractiunea pentru care s-a dispus arestarea preventiva a inculpaților fiind sanctionată de lege cu pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
A apreciat că se impune o analiză mai riguroasă în verificarea cerinței subsecvente a textului legal al art. 223 alin.2 C.pr.pen., respectiv, privarea de libertate a inculpaților este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Din acest punct de vedere, Tribunalul s-a raportat, pe de o parte, la criteriile enunțate chiar de legiuitor, respectiv, gravitatea faptelor presupus săvârșite, modul și circumstanțele de comitere a acestora, anturajul și mediul din care provine inculpatul, antecedentele sale penale, alte împrejurări privitoare la persoana sa.
Pe de altă parte, astfel cum s-a arătat în mod constant în doctrină și jurisprudență, s-a avut în vedere că ordinea publică înseamnă, între altele, climatul social firesc, care presupune funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.
În consecință, s-a apreciat că există o stare de pericol pentru ordinea publică atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială la care și art.1 C.pr.pen. se referă (printre care se numără persoana, viața și starea de sănătate a acesteia, etc., ca urmare a lăsării în libertate a inculpatului - fie prin activitatea acestuia posterioară faptei, fie prin reacția declanșată în cadrul societății de fapta comisă).
În ceea ce privește jurisprudența CEDO în această materie, Curtea a statuat în mod constant în sensul că din cauza gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot să provoace o tulburare socială de natură a justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru un anumit timp. S-a apreciat că acest motiv trebuie considerat ca relevant și suficient numai dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice. În plus, privarea de libertate va continua să fie legitimă numai dacă ordinea publică va fi pe mai departe amenințată, continuarea privării de libertate neputând fi folosită ca o anticipare a pedepsei cu închisoarea (CEDO, cauza Letellier vs. Franța din 26.06.1991).
Cât privește condiția instituita de art 223 alin. 2 teza finala Cod de Procedura Penala, evaluarea gravitații faptelor presupus a fi fost savarsite de catre inculpați, ce deriva din modalitatea si circumstanțele de comitere, a condus la formarea convingerii Judecătorului de drepturi si libertăți care a soluționat propunerea de luare a măsurii arestării preventive, ca privarea de libertate a inculpaților este atât proporționala cu acuzațiile aduse, cat si necesara pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publica, in respectarea dispozițiilor art. 202 Cod de procedura penala.
Astfel, s-a constatat că exista in continuare motive rezonabile apte sa convingă un observator obiectiv ca inculpații au săvârșit faptele penale pentru care s-a dispus trimiterea lor in judecata, pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoarea de 5 ani sau mai mare, iar lăsarea acestora in libertate prezintă in continuare pericol concret pentru ordinea publica.
Instanța nu a putut primi apărarea formulată de către apărătorii inculpaților, in sensul ca lăsați in libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publica, in condițiile in care existenta pericolului poate rezulta, între altele si din însuși pericolul social al infracțiunii presupus a fi fost săvârșită, de reacția publică la comiterea unor astfel de infracțiuni.
Pentru a reține aspectul arătat mai înainte, judecătorul a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor pentru care sunt cercetați cei doi inculpați, modul concret în care cei doi au acționat, de pericolul sporit pe care îl reprezintă cu atât mai mult cu cât acesta a fost un mijloc prin care inculpații își asigurau necesarul de bani pentru cumpărarea de droguri.
S-a apreciat că modalitatea de comitere a presupuselor infracțiuni pentru care sunt cercetați inculpații denotă o anumită înclinație a acestora spre ignorarea normelor de drept, aceștia dând dovadă de îndrăzneală infracțională, de abilitate și de o oarecare lejeritate în comiterea unor fapte de acest gen.
În concret, s-a constatat că faptele inculpaților relevă atitudinea acestora și lipsa de respect față de valorile sociale ocrotite de legea penală, respectiv cele legate de patrimoniul persoanei, alegând o modalitate de a-i aborda care să îi sensibilizeze, după care, profitând de neatenția părții vătămate îi sustrag obiectele din portbagaj.
Reținând că în cauză exista probe suficiente din care rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși in judecata, ca aceștia au prezentat si prezintă un pericol real pentru ordinea publica, instanța a apreciat ca se impune in continuare menținerea privării de liberate sub forma arestului preventiv, si nu se pot asigura garanțiile unui proces echitabil prin alte masuri mai ușoare.
Totodată, instanța a apreciat că perioada scursă de la data luării măsurii arestării preventive și până în prezent, nu a depășit un termen rezonabil care să justifice prin ea însăși punerea în liberate a inculpaților așa cum acesta apare din interpretarea CEDO, si nici nu a atins limita maxima prevăzuta de lege pentru menținerea arestării preventive a unei persoane in timpul judecații in prima instanța, asa cum apare reglementata in art. 239 C.p.p..
Așadar, în procesul analizării comparate al interesului particular al inculpaților de a fi judecați în stare de libertate, cu interesul de ansamblu al societății de a fi apărate drepturile cetățenilor, instanța a apreciat ca trebuie acordată întâietate interesului general, în vederea garantării unui climat de securitate și încredere atât în persoanele fizice, cât și în autoritățile statului, care trebuie să definească în mod real și efectiv, iar nu doar principali și iluzoriu, orice societate democratică al cărei fundament în constituie garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, la cel mai înalt nivel, acesta constituind de altfel preambulul tuturor Convențiilor și Pactelor internaționale relative la drepturile omului.
Apreciind, în lumina celor expuse, că măsura privării de liberate a inculpaților este proporțională cu gravitatea acuzațiilor, prin raportare și la natura interesului public ocrotit, în temeiul art.362 alin 2 Cod procedură penală rap. la art. 208 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpaților.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, contestatorul R. B. M. criticând soluția atacată sub aspectul temeiniciei și susținând în esență că aceasta nu mai este necesară
Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, Curtea apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Astfel, pe de o parte, din probele administrate până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații ar fi comis faptele pentru care sunt cercetați, infracțiunile fiind dintre cele prevăzute expres de art. 223 al. 2 Cod procedură penală, respectiv infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 5 ani, iar pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a altor împrejurări privitoare la persoana acestora se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În contextul în care faptele cu privire la care există presupunerea rezonabilă că inculpații le-au săvârșit, prin modalitatea concretă în care s-au realizat denotă existența unui modus operandi, aspect ce coroborat cu circumstanțele reale de săvârșire a faptei, respectiv modalitatea concretă în care a acționat inculpatul (în loc public, în timpul zilei) relevă că există date suficiente în sensul că fapta este de natură a crea un puternic sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice generată de rezonanța socială negativă a faptului că persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de natura acesteia sunt cercetate în stare de libertate, reacție care ar putea produce perturbări la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase organele de stat nu acționează suficient, că legea nu este aplicată cu hotărâre.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea reține că acesta nu are nicio ocupație și este consumator de droguri – mobilul faptei deduse judecății, fiind acela de a-și procura mijloace necesare în vederea cumpărării de droguri, existând astfel pericolul ca acesta să săvârșească noi fapte penale, context în care Curtea apreciază, în consens cu prima instanță, că scopul măsurii preventive, respectiv prezervarea ordinii publice, nu poate fi garantat decât prin privarea de libertate.
Curtea apreciază că nu se justifică la acest moment luarea unei măsuri preventive alternative întrucât obligațiile ce ar putea fi instituite, deși ample, nu sunt apte să asigure buna desfășurare a procesului penal, față de dependența inculpatului de droguri și implicațiile psiho-sociale ale acesteia.
Curtea apreciază că nu se poate face abstracție de periculozitatea pe care o denotă comportamentul infracțional al inculpaților, iar luarea unei măsuri restrictive de libertate nu garantează realizarea scopului măsurii preventive, în principal, prezervarea ordinii publice.
Sub aspectul duratei măsurii arestării preventive, Curtea apreciază că în raport de data la care a fost luată măsura preventivă și celeritatea cu care s-a desfășurat procesul penal până la acest moment, având în vedere și complexitatea cauzei, aceasta se circumscrie unui termen rezonabil.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondată, contestația și va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația exercitată de contestatorul inculpat R. B. M., împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 15.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
Obligă pe contestator la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2015.
PREȘEDINTE,
O. B.
GREFIER,
I. D.
Red.B.O./18.06.2015
Thred.V.D./3 ex./14.05.2015
T.B.S1 – jud. S.G.
| ← Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 710/2015. Curtea... | Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|
