Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 268/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 268/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 45320/3/2014/a4

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ

Dosar nr._

(1661/2015)

DECIZIA PENALĂ NR. 268/CO

Ședința publică din data de 13.05.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: L. C. C.

GREFIER: V.-V. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. E. Eliana.

Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea contestației formulate de inculpatul T. A. împotriva încheierii penale din data de 17.04.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr._ 14.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-inculpat T. A., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu Ș. M., în baza delegației nr._/2015, pe care o depune la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.

Apărătorul din oficiu al contestatorului-inculpat T. A. pune concluzii de admitere a contestației, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Inculpatul este arestat din data de 10.09.2014. Arată faptul că perioada petrecută în detenție îl va face să respecte obligațiile ce-i vor fi impuse.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, solicitând menținerea încheierii atacate. În mod corect s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, în baza art. 242 alin. 2 Noul Cod de procedură penală, raportat la datele cauzei. Inculpatul este arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, în stare de recidivă.

Contestatorul-inculpata T. A., având ultimul cuvânt, învederează faptul că este bolnav, dependent de insulină.

CURTEA,

Asupra contestației penale de față:

Prin încheierea de ședință din 20.04.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în baza art.208 alin.4 coroborat cu art.362 C. pr. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului T. A. și a fost menținută această măsură.

A fost respinsă ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpat.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a constatat că prin rechizitoriul nr.3120/P/2014 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul T. A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prev. de art.32 alin.1 C. pen. raportat la art.188 alin.1, cu aplicarea art.41 alin.1 C. pen.

În fapt, s-a reținut în actul de inculpare că la data de 04.09.2014, în jurul orelor 20:20, inculpatul T. A. a urmărit-o pe victima Magdo A. C., pe . sectorul 2, iar când a ajuns-o din urmă, în dreptul imobilelor nr.37-39, i-a aplicat o lovitură de o intensitate deosebită, folosind un corp tăietor-înțepător pe care îl purta asupra sa, într-o zonă vitală, cu intenția de a-i suprima viața, provocându-i în acest mod leziuni traumatice care au pus în primejdie viața victimei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că, în cauză există situația prev. de art. 223 al.2 C.p.p., respectiv suspiciunea rezonabila ca inculpatul a comis infracțiunea de tentativa la omor și există probe certe că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

În ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a învederat faptul că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de la gravitatea faptelor a căror săvârșire i se impută. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Prin urmare, la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, Tribunalul a constatat faptul că i se impută inculpatului săvârșirea infracțiunii de tentativa la omor, infracțiune cu un grad de pericol social concret ridicat, având în vedere că acest gen de infracțiuni aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectul datorat condiției umane. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.

Totodată se remarcă faptul că inculpatul T. A. nu este pentru prima oară implicat într-un conflict, (a comis fapta în stare de recidivă, fiind condamnat pentru comiterea de infracțiuni contra patrimoniului), acesta dovedind astfel și un potențial criminogen ridicat.

Constatand, asadar, ca masura arestarii preventive a inculpatului a fost dispusa in conditiile cerute de lege, ca nu exista cauze care sa impiedice tragerea la raspundere penala, este proportionala cu gravitatea presupusei fapte savarsite, fata de toate circumstante reale ale faptelor si personale ale inculpatului, Tribunalul a apreciat că, cel putin in momentul actual, nu este suficienta pentru realizarea unei bune desfasurari a procesului penal luarea unor alte masuri preventive mai usoare, in speta măsura arestul la domiciliu sau măsura controlului judiciar, obligatiile ce ar fi impuse neasigurand garanțiile necesare împiedicării inculpatului de a se sustrage de la judecata, sau de la a savarsi noi fapte penale urmând să se aprecieze asupra necesității acestor măsuri pe parcursul procesului penal.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul T. A., susținând că îndeplinește condițiile pentru a se dispune înlocuirea măsura arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Analizând actele și lucrările dosarului ce i-a fost prezentat, Curtea constată că, în speță, contestația cu care a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Tribunalul a făcut o corectă analiză sub aspectul examenului de legalitate și temeinicie asupra măsurii arestării preventive a inculpatului T. A., prin prisma dispozițiilor Codul de procedură penală, apreciind în mod just că temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă și impun în continuare menținerea acesteia, până în prezent neintervenind modificări de natură a conchide că s-ar fi schimbat sau ar fi încetat aceste temeiuri, respectiv că o măsură preventivă mai ușoară ar fi suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 alin.1 CPP.

Probele administrate în cauză susțin în continuare o suspiciune rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, prin gravitatea ridicată și prin reacția puternică de dezaprobare a societății față de astfel de fapte creându-se o stare de indignare capabilă să justifice menținerea acestei măsuri preventive .

Așadar, conform art.4251 alin. 7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge contestația ca nefondată, iar în baza art.275 al.2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul T. A. împotriva încheierii penale din data de 17.04.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr._ 14.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.05.2015.

PREȘEDINTE,

L. C. C.

GREFIER,

V.-V. S.

Red./dact. 2 ex. L.C.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 268/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI