Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 211/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 211/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-04-2015 în dosarul nr. 760/87/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr._

(1408/2015)

DECIZIA PENALĂ NR. 211/C

Ședința publică de la 23 aprilie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - M. C.

GREFIER - G. A. I.

* * * * * * * * *

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat prin procuror M. C. .

Pe rol, soluționarea contestației formulată de inculpatul P. GH. M. Împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat contestatorul inculpat în stare de arest si asistat din oficiu de avocat D. P. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atașarea dosarului de urmărire penală nr. 201/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, contestatorul inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul contestatorului inculpat solicită admiterea contestației, desființarea încheierii contestate și a se dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.

Consideră că, raportat la art. 202 Cod procedură penală, dosarul nu oferă probe care să formeze convingerea că riscurile retinute in acest text de lege s-ar putea materializa in cazul inculpatului. In opinia apărării, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 218 Cod procedură penală și arată că cel pe care îl apără a avut o conduită corectă și sinceră pe parcursul procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, consideră că pericolul concret pentru ordinea publică ce ar rezulta dintr-o eventuală punere in libertate a inculpatului rezidă din gravitatea deosebită a faptei, modul in care s-au desfășurat evenimentele, urmările produse, astfel că pune concluzii de respingere a contestației, ca fiind nefondată.

Contestatorul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că a fost vorba despre o singură lovitură de cuțit, nu mai multe, a fost provocat de către partea vătămată.

Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 15.04.2015 de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ s-a respins ca nefondate solicitarea formulată privind înlocuirea măsurii arestării preventive, reținându-se în esență că în cauză nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii și că menținerea măsurii arestării preventive se impune, pentru motive ce țin de circumstanțele reale de comitere a faptei, respectiv evitarea perturbării ordinii publice, natura infracțiunii comise, stadiul procesului penal.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul solicitând admiterea, desființarea încheierii contestate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar deoarece nu mai subzistă temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive si nu au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri.

Analizând încheierea contestată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.206 și art. 425 indice 1 C.pr.pen., Curtea constată următoarele:

Prin încheierea din data de 1 aprilie 2015, a fost arestat preventiv inculpatul P. M. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, constând în faptul că la data de 17.03.2015, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a exercitat acte de violență cu un corp tăietor-înțepător asupra persoanei vătămate S. M. și i-a cauzat leziuni ce necesită 35-40 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei, prin încheierea contestată fiind respinsă cererea acestuia de înlocuire a măsurii arestului preventiv.

Curtea apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că se impune cercetarea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv având în vedere că există în continuare probe și indicii temeinice, care să justifice presupunerea rezonabilă, pentru un observator obiectiv, că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, fiind relevante următoarele mijloace de probă: proces verbal de sesizare, proces verbal de cercetare la față locului și planșă foto, fișă intervenție la eveniment, adresă și raport de constatare medico-legală întocmite de SML Teleorman, declarații persoană vătămată, declarații martori, declarații recunoaștere suspect/inculpat.

Curtea reține că art.202 alin. 3 C.pr.p. prevede că măsura preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, iar scopul prev. de art 202 C.pr.p- asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată ori a prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni nu poate fi realizat în această fază procesuală cu inculpatul în stare de libertate.

Curtea reține că sunt îndeplinite, în continuare, și condițiile prevăzute de art. 223 alin. 2 C.pr.pen., având în vedere că, din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea iar privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică pe care acesta l-ar prezenta în ipoteza punerii lui în libertate, față de modalitatea și împrejurările presupusei săvârșiri a faptei

Curtea reține pe de altă parte că potrivit art. 242 alin. 2 C.proc.pen. măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin.1iar în cauza de față, așa cum arătam, față de momentul luării măsurii privative de libertate, Curtea nu a constatat să fi intervenit împrejurări de natură a modifica în sens favorabil inculpatului temeiurile care inițial au impus arestarea, toate circumstanțele reale și personale favorabile inculpatului fiind așadar avute în vedere și la momentul luării măsurii arestării.

Așa cum corect a reținut și Tribunalul nu s-a constatat vreo schimbare a temeiurilor inițiale care să conducă la admiterea cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate.

D. urmare, apreciind că se impune menținerea stării de arest a inculpatului, nefiind oportună în interesul bunei soluționări a cauzei luarea unei alte măsuri preventive Curtea, va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul P. Gh. M. împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ și în baza art. 275 alin. 2 cod de procedură penală îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 206 Cpp respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul P. Gh. M. împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin 2 cpp obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul . cuantum de 100 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.04.2015.

PREȘEDINTE

M. C.

GREFIER

G. A. I.

Red. și tehnored. C.M.

2 ex.

Red. V. M. – Tribunalul Teleorman – Secția Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr. 211/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI