Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 641/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 641/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 39736/3/2014
Dosar nr._
(Număr în format vechi 609/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.641/A
Ședința din Camera de Consiliu din data de 30.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I.-T. C. B.
JUDECĂTOR: M. D. G.
GREFIER: B. L.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror A. C..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect cererea formulată de petentul-condamnat N. G., repartizată aleatoriu ca și contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.1381 din data de 06.11.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu se prezintă petentul-condamnat N. G. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător ales, avocat A. S.-N., cu delegație de substituire atașată la dosar (fila 29), în substituirea apărătorului ales, avocat V. I.,cu împuternicire avocațială ., nr._, emisă de Baroul București la data de 30.04.2015, atașată la dosar (fila 28), precum și de apărător desemnat din oficiu, avocat H. A., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 27.03.2015, atașată la dosar (fila 17).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul dispozițiilor art.91 alin. 4 Cod procedură penală, Curtea constată încetate efectele delegației apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul-condamnat N. G., la prezentarea apărătorului ales al acestuia, urmând a se pronunța prin decizie asupra onorariului parțial cuvenit.
Apărătorul ales al petentului-condamnat N. G. formulează o cerere de recuzare a membrilor completului de judecată, întemeiată pe dispozițiile art.64 alin.3 Cod procedură penală, având în vedere că același complet s-a pronunțat și cu privire la decizia penală nr.1381/A din data de 06.11.2014. În acest sens, depune cererea de recuzare formulată și în scris la dosarul cauzei.
Curtea pune în discuție cererea de recuzare a membrilor completului de judecată formulată de petentul-condamnat N. G..
Apărătorul ales al petentului-condamnat N. G., având cuvântul, față de împrejurarea că prezenta cauză se află la al doilea termen de judecată în aceeași componență a înțeles ca la acest termen să formuleze cerere de recuzare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, față de împrejurarea că a fost indicat temeiul cererii de recuzare, având în vedere că nu există cauze care să conducă la respingerea ca inadmisibilă a cererii de recuzare solicită înaintarea dosarului în vederea soluționării pe fond a acesteia.
În temeiul dispozițiilor art.68 alin.2 Cod procedură penală, Curtea dispune înaintarea dosarului completului imediat următor în vederea soluționării cererii de recuzare formulată de petentul-condamnat N. G..
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, la reluarea ședinței de judecată după soluționarea cererii de recuzare de completul imediat următor, C 10 Apel, se prezintă petentul-condamnat N. G. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător ales, avocat A. S.-N., cu delegație de substituire atașată la dosar (fila 29), în substituirea apărătorului ales, avocat V. I.,cu împuternicire avocațială ., nr._, emisă de Baroul București la data de 30.04.2015, atașată la dosar (fila 28).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței împrejurarea că cererea de recuzare a membrilor completului de judecată, formulată de petentul-condamnat N. G., a fost soluționată de completul imediat următor, respectiv completul C 10 Apel, fiind respinsă ca nefondată, cu obligarea contestatorului la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Curtea explică petentului-condamnat N. G. împrejurarea că cererea de recuzare, astfel cum a fost formulată, a fost respinsă ca nefondată, cu obligarea petentului la plata a 50 lei cheltuieli judiciare, hotărârea fiind definitivă.
Apărătorul ales al petentului-condamnat N. G., având cuvântul, depune la dosarul cauzei note de ședință, reprezentând concluzii scrise, în susținerea contestației în anulare astfel formulate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că nu se opune depunerii notelor de ședință formulate de petentul-condamnat N. G., cu atât mai mult cu cât, acestea vor fi susținute și oral cu ocazia formulării concluziilor în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, în baza art.431 Cod procedură penală, Curtea pune în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare astfel formulate.
Apărătorul ales al petentului-condamnat N. G., având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației în anulare formulate de petentul-condamnat N. G. împotriva deciziei penale nr.1381 din data de 06.11.2014 de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul nr._ .
Invocând dispozițiile art.432 alin. 1 Cod procedură penală, solicită desființarea deciziei contestate și rejudecarea apelului astfel declarat. Totodată, în susținerea contestației, înțelege să invoce motivul de contestație prevăzut de art.426 lit. b Cod procedură penală, în sensul în care exista o cauză de încetare a procesului penal, respectiv eroarea.
Astfel, arată că faptele pentru care contestatorul a fost cercetat și condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare s-au apreciat atât de instanța de fond, cât și de către instanța de control judiciar că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, cu consecințe deosebit de grave, decizia contestată fiind pronunțată în baza dispozițiilor Codului penal din 1969.
Apreciază că, la momentul comiterii faptelor de către autor, petentul-condamnat N. G. s-a aflat în eroare cu privire la natura infracțională a acestora, în sensul în care între contestator și autorul infracțiunii de înșelăciune exista o relație strict sentimentală, motiv pentru care acesta s-a aflat în perioada comiterii faptei alături de autor.
Pe cale de consecință, consideră că petentul N. G. nu avea cunoștință că faptele săvârșite de autorul S. A. M., persoană care a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în sensul inducerii în eroare a persoanelor vătămate, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, în ceea ce privește ajutorul dat acestora pentru a putea achiziționa apartamente și imobile în sistemul ANL.
De asemenea, susține că, la dosarul de fond, există înregistrări audio-video, din care rezultă că între contestator și inculpata S. A. M. exista o relație sentimentală, aceștia logodindu-se la biserică, petentul neavând cunoștință la acel moment nici măcar de faptul că aceasta era căsătorită.
Astfel, arată că atât instanța de fond, cât și instanța de control judiciar au avut în vedere că ar fi vorba de o complicitate morală, în sensul în care ar fi sprijinit-o moral pe inculpată în demersurile infracționale ale acesteia. Or, constată că din cuprinsul întregului material probator aflat la dosar, inclusiv din declarațiile martorilor audiați în cauză ori a persoanelor vătămate, rezultă că petentul-condamnat niciodată nu a fost cel care s-a prezentat a fi angajat al SRI, ci inculpata S. A. M. a fost cea care l-a prezentat în această calitate, astfel încât să determine câștigarea încrederii persoanei vătămate. Față de toate aceste considerente, dar și față de aspectul că, la momentul pronunțării hotărârii contestate, s-au avut în vedere dispozițiile Codului penal 1969, deși limitele de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost cercetat și condamnat sunt mult mai mari, conform Codului penal din 1969, având în vedere că s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, moment în care apreciază că dispozițiile actualului Cod penal erau mai favorabile față de limitele de pedeapsă, apreciază că se impune admiterea contestației astfel formulate.
Fiind întrebat, apărătorul ales al petentului-condamnat N. G., arată că Tribunalul București a respins contestația în anulare formulată de petent ca inadmisibilă, pe considerentului că nu a fost precizată care este cauza care ar fi dus la încetarea procesului penal.
Curtea dă citire apărătorului ales al petentului-condamnat N. G. soluția dispusă de Tribunalul București, în sensul că „Tribunalul constată că cererea formulată este inadmisibilă, câtă vreme petentul nu arată în concret care este cauza care a dus la încetarea procesului penal pornit împotriva petentului, mai ales că acest tip de cerere tinde la desființarea unei sentințe de condamnare, care a dus la o condamnare, deși ar fi existat o cauză de încetare a procesului penal.”
Apărătorul ales al petentului-condamnat N. G., având cuvântul, precizează că, la dosarul cauzei, se află atașată decizia penală nr.424 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală, prin care instanța de apel a admis apelul formulat de petent împotriva soluției pronunțate de Tribunalul București.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că prezenta contestație în anulare, formulată pe procedura admisibilității în principiu, potrivit art.431 Cod procedură penală, este inadmisibilă, în referire la dispozițiile art.426 lit. b Cod procedură penală, care fac vorbire explicit de spre existența unei eventuale cauze de încetare a procesului penal. Or, constată că petentul invocă drept cauză de încetare a procesului penal eroarea de fapt, care constituie, potrivit art.30 Cod penal, o cauză de neimputabilitate, în raport cu care soluția, conform art.396 alin. 5 Cod procedură penală, este achitarea și nu încetarea procesului penal. Mai mult, arată că încetarea procesului penal se poate dispune în alte ipoteze, care nici măcar nu au fost invocate, retragerea plângerii prealabile, intervenirea prescripției etc. Prin urmare, constatând că în cauză nu se invocă, raportat la art.426 lit. b Cod procedură penală, existența vreunei eventuale ipoteze de încetare a procesului penal, ci doar a unei achitări, care nu mai poate fi analizată, întrucât s-ar intra în puterea de lucru judecat, consideră că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă.
Petentul-condamnat N. G., având ultimul cuvânt, arată că nu a săvârșit această faptă, este condamnat la patru ani de închisoare pentru sprijin moral. Arată că nu s-a ținut cont de faptul că soții C. și Vidră începuseră să păcălească lumea cu un an înainte, în condițiile în care a cunoscut-o în urmă cu 3 luni de zile. Susține că a primit aceeași pedeapsă ca și ei, reținându-se același prejudiciu și în sarcina sa.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, cu nr._, petentul N. G. a formulat contestație în anulare împotriva soluției pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului București, invocând ca temei de drept disp.art.426 lit.b Cod procedură penală, fără a-și motiva cererea în fapt și fără a administra vreo probă.
Prin sentința penală nr.142/2015, Tribunalul București a respins - ca inadmisibilă în principiu - contestația în anulare.
Împotriva acestei cereri, contestatorul a promovat cale de atac, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, în data de 17 februarie 2015.
Prin decizia penală nr.424/2015, Curtea de Apel București a admis apelul, apreciind că nu Tribunalul, ci Curtea de Apel are competența materială de soluționare a contestațiilor în anulare, cauza fiind repartizată prezentului complet.
În vederea soluționării contestației în anulare, a fost atașat dosarul penal cu număr unic_ al Tribunalului București, în care s-a pronunțat, în apel, decizia penală nr. 1381/A/6.11.2014, împotriva căreia a fost formulată calea extraordinară de atac ce formează obiectul prezentei cauze.
Cu privire la calificarea prezentei cereri, Curtea subliniază că instanțele judecătorești nu au competența legală să schimbe voința reală a petenților.
O soluție contrară ar putea fi dispusă doar cu încălcarea dispozițiilor art.21 din Constituția României, referitoare la accesul liber la justiție, deoarece în acest mod, instanțele ar soluția alte cereri decât cele formulate de petenți.
Prezentul complet subliniază în mod special că un proces care să se desfășoare cu respectarea art.6 din CEDO, nu poate fi conceput în afara respectării voinței reale a părților, dar și a dispozițiilor legii procesual penale interne.
Analizând dispozițiile art.429 Cod procedură penală, Curtea subliniază că o contestație în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, or, contestatorul a arătat foarte clar în cererea introductivă de la Tribunalul București că promovează prezenta cale, în dosarul nr._ al Tribunalului București.
Tribunalul, competent învestit, a soluționat prezenta cerere, împotriva căreia a declarat calea de atac contestatorul, cererea fiind corect calificată drept apel.
Decizia penală nr.424/2015 a Curții de Apel București, deși definitivă, nu se bucură de autoritate de lucru judecat, deoarece nu dezleagă fondul cauzei, ci doar clarifică, într-un mod eronat, din punctul de vedere al prezentului complet, competența materială de soluționare a contestației în anulare, omițând că potrivit noului Cod procedură penală, instanța în fața căreia a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se cere nu mai este competentă să soluționeze astfel de căi de atac.
De aceea, prezentul complet califică, în mod corect, prezenta cale de atac drept apel și, legal constituit, urmează a o soluționa.
Nu poate exista un conflict de competență între două complete ale aceleiași secții, iar cursul justiției nu este întrerupt, pentru ca prezenta cerere să fie înaintată Î.C.C.J.
Potrivit art.432 alin.4 Cod procedură penală, rap. la art.21 din Constituția României și art.6 din CEDO, prezenta cerere urmează a fi calificată drept apel, așa cum de altfel, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe și soluționată pe cale de consecință, de prezentul complet.
Prezentul complet nu are competența de a analiza modalitatea prin care i s-a repartizat o cauză și eventual să refuze soluționare, acest lucru valorând denegare de dreptate.
Pe fondul apelului, Curtea îl apreciază drept nefondat, prima instanță apreciind că în mod corect că petentul nu a administrat probe din care să rezulte vreo cauză de încetare a procesului penal și nici nu rezultă preexistența acestora la dosarul ca fond prin care s-a dispus condamnarea.
Va respinge, în aceste condiții, apelul ca fiind nefondat și va obliga apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul formulat de condamnatul N. G. împotriva sentinței penale nr.142 din 28 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata a 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu se va înainta din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată in ședința publica azi 30 aprilie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-T. C. B. M. D. G.
GREFIER,
B. L.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.5
red.M.M.C.-T.B.-S.I.P.
| ← Înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP). Decizia nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP).... → |
|---|
