Lovire sau alte violenţe (art.193 NCP). Decizia nr. 115/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 115/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 2337/292/2014

Dosar nr._

(4687/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.115

Ședința publică din data de 27.01.2015

Curtea constituită din:

Președinte:V. A. P.

Judecător: E. R. C.

Grefier:C. D. R.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. F..

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de apelantul inculpat M. V. și apelanta parte vătămată Ș. V. împotriva sentinței penale nr.136/15.10.2014 pronunțată de Judecătoria Roșiorii de Vede, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul inculpat M. V. personal și apelanta parte vătămată Ș. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La interpelarea Curții, apelanta parte vătămată Ș. V., precizează că își retrage plângerea formulată, aspect consemnat în cadrul unei declarații consemnate în scris și atașată dosarului cauzei.

Apelantul inculpat, având cuvântul personal, solicită să se ia act de cele declarate de partea vătămată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea celor două apeluri și încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii formulate de partea vătămată.

CURTEA,

Prin sentința penala nr. 136/15.10.2014 a Judecătoriei Roșiorii de Vede - Județul Teleorman, in baza art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul M. V., fiul lui I. și E., născut la data de 04 iunie 1967 în municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, domiciliat în ., CNP_, cetățenie română, necăsătorit, studii 9 clase, stagiul militar satisfăcut, muncitor necalificat, cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

S-a luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

A admis acțiunea civilă formulată de Spitalul Municipal „Caritas” Roșiorii de Vede și a obligat pe inculpat la plata sumei de 129,26 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare și la plata majorărilor de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală.

A admis acțiunea civilă formulată de Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman și a obligat pe inculpat la plata sumei de 293,6 lei reprezentând cheltuieli transport sanitar și la plata majorărilor de întârziere aferente debitului, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală.

A obligat inculpatul la 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

S-a retinut ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede nr. 605/P/2013 din 29 iulie 2014, înregistrat la Judecătoria Roșiorii de Vede la nr._ din 31 iulie 2014 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M. V., fiul lui I. și E., născut la data de 04 iunie 1967 în municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, domiciliat în ., CNP_, cetățenie română, necăsătorit, studii 9 clase, stagiul militar satisfăcut, muncitor necalificat, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 03 septembrie 2014., judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

S-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 15 martie 2014, în jurul orei 15:00, a exercitat acte de violență împotriva persoanei vătămate Ș. V., producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale.

În cursul urmării penale, pentru dovedirea situației de fapt reținută în actul de sesizare, au fost administrate probatorii constând în: plângerea și declarațiile persoanei vătămate, declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor, certificat medico-legal nr. 165/C/387 din data de 26 martie 2014 emis de S.M.L. Teleorman și alte înscrisuri.

În instanță, la termenul de judecată din 08 octombrie 2014, inculpatul a recunoscut în totalitate faptele reținute în sarcina sa, solicitând ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor aflate la dosar.

Analizând probele sus-menționate, instanța constată că faptele inculpatului sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana acestuia pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Instanța reține următoarea situație de fapt:

Din data de 23.10.2013, persoana vătămată Ș. V. se află internată, împreună cu doi dintre cei patru copii ai săi, minori, la Centrul Mama și Copilul din municipiul Roșiori de Vede, județul Teleorman, datorită comportamentului violent al concubinului său, M. V..

În data de 15.03.2014, persoana vătămată a mers la locuința sa din comuna Vedea, . participa la pomana mamei sale.

În timp ce se afla în locuință, persoana vătămată și inculpatul au început să se certe, după care inculpatul a lovit-o, motiv pentru care aceasta a fugit și s-a refugiat în locuința numitei B. A..

Inculpatul a plecat în căutarea acesteia, intrând fără drept în locuința numitei B. A. și a lovit-o cu pumnii și picioarele pe persoana vătămată, după care, trăgând-o de păr, a scos-o cu forța din locuință.

Violențele au continuat și după ce persoana vătămată a fost scoasă din locuință, inculpatul încetând violențele în momentul în care mai multe persoane, printre care numiții B. S. și N. F., au reușit să îl imobilizeze.

Persoana vătămată a reușit să fugă, intrând în curtea locuinței numitei B. A., după care a sărit gardul, ajungând în curtea locuinței numitului B. M., unde a rămas până când au sosit organele de poliție și ambulanța.

Persoana vătămată a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Caritas din municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman.

Ca urmare a leziunilor suferite, persoana vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngriji medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. 165/C/387 din data de 26 martie 2014 emis de S.M.L. Teleorman.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei comise, susținând că doar a îmbrâncit-o pe persoana vătămată.

Având în vedere situația de fapt reținută, fapta inculpatului de a exercita acte de violență împotriva persoanei vătămate Ș. V., producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal-fapta fiind savarsita in stare de recidiva postexecutorie, urmând să fie tras la răspundere penală. Se va face aplicarea dispozitiilor art. 43 alin 5Cod penal dar si a dispozițiilor art 396 alin 10 întrucât inculpatul a recunoscut in totalitate fapta retinuta in sarcina sa iar judecata a avut loc numai in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale

Astfel, instanța îl va condamna pe inculpat la o pedeapsa orientată spre minimul legal, de 6 luni închisoare.

La alegerea pedepsei și la individualizarea cuantumului acesteia, instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, datele personale ale inculpatului, care are antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar - f. 31 din dosarul de urmarire penala - fiind condamnat la 19 ani inchisoare pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prev si ped de art. 174 Cod penal, art. 176 alin. 1 lit. a Cod penal dispusă prin sentința penală nr. 26/16.11.1990, nr. dosar 589 al Tribunalului Teleorman, definitivă prin decizia penală 512 la 28.03.1991, a Înaltei Curții de Casație și Justiție. Inculpatul a fost arestat la 24.04.1990 în baza mandatului de arestare preventivă nr. 97/P din 24.04.1990 emis de P. de pe lângă Tribunalul Teleorman și a fost eliberat la 01.07.2003, motiv eliberare condiționată, conform adresei SP/DP/873/2003, având un rest rămas de executat de 2123 zile. F. de circumstanțele personale ale inculpatului, instanta retine ca se impune privarea lui de libertate,dat fiind ca acesta este predispus la comiterea unor infractiuni impotriva vietii si integritatii corporale,prezentand un grad ridicat de pericol social.

Se va lua act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Cu adresa nr. 3286/9.09.2014 Serviciul de Ambulanță Județean Teleorman a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 293, 6 lei reprezentând cheltuieli transport sanitar, și cu majorările de întârziere aferente, aplicate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 19 și art. 397 Cod procedură penală, instanța va admite acțiunea civilă formulată de Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman și va obliga pe inculpat la plata sumei de 293,6 lei reprezentând cheltuieli transport sanitar și la plata majorărilor de întârziere aferente debitului, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală.

Cu adresa nr. 3934/10.09.2014 Spitalul Municipal Caritas a comunicat că se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciului efectiv în cuantum de 129,26 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu persoana vătămată Ș. V. și penalitățile de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală.

În baza art. 19 și art. 397 Cod procedură penală, instanța va admite acțiunea civilă formulată de Spitalul Municipal „Caritas” Roșiorii de Vede și va obliga pe inculpat la plata sumei de 129,26 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare și la plata majorărilor de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinței și până la achitarea integrală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, apelantul-inculpat M. V. si partea vătămată S. V..

In ședința publica din 27.01.2015, apelantul-inculpat M. V. si partea vătămată S. V. au declarat ca s-au împăcat, partea vătămată S. V., retrăgându-si plângerea penala prealabila.

În baza art. 17 al. 2 teza finală rap. la art. 16 al. 1 lit. g, prima teza din CPP cu referire la art. 158 alin. 1 si 2 CP Curtea va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, faptă din data de 15.03.2014, parte vătămată S. V., ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

În baza art. 275 al. 1 pct.3 lit. a CPP va obliga partea vătămata S. V. la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, aferente apelului declarat de inculpatul M. V..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 421 pct. 2 lit. a CPP admite apelul declarat de apelantul-inculpat M. V. si partea vătămată S. V., împotriva sentinței penale nr. 136/15.10.2014 a Judecătoriei Roșiorii de Vede - Județul Teleorman.

Desființează sentința penală atacată, doar in ceea ce privește latura penala și rejudecând pe fond:

În baza art. 17 al. 2 teza finală rap. la art. 16 al. 1 lit. g, prima teza din CPP cu referire la art. 158 alin. 1 si 2 CP încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente, prev. de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, faptă din data de 15.03.2014, parte vătămată S. V., ca urmare a retragerii plângerii prealabile.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

În baza art. 275 al. 1 pct.3 lit.a CPP obliga partea vătămata S. V. la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, aferente apelului declarat de inculpatul M. V..

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu, de 100 lei va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

P. V.-A. C. E. R.

GREFIER,

R. C. D.

Red. V.A.P..

Dact.G.P.

6 ex.

Red. M.M. P. – Judecătoria Roșiorii de Vede

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe (art.193 NCP). Decizia nr. 115/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI