Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Decizia nr. 459/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 459/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 6874/301/2014
DOSAR NR._
(14/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.459
Ședința publică din data de 24.03.2015
Curtea constituită din:
Președinte: P. V. A.
Judecător: C. E. R.
Grefier: R. C. D.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror D. F..
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul inculpat M. A. C. împotriva sentinței penale nr. 1011/03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul inculpat M. A. C. personal și asistat juridic de apărător ales cu împuternicire avocațială depusă la dosar și intimatul parte vătămată H. A. A. personal și asistat juridic de apărător ales cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al apelantului inculpat, apreciază că se impune audierea martorilor care nu au fost audiați în fața instanței de fond, cu precizarea că unul din motivele de apel privește reținerea provocării precum și împărțirea culpei între cei doi inculpați, având în vedere că victima a fost lovită de două persoane.
Apărătorul ales al intimatului parte vătămată, solicită a se avea în vedere că nu se impune audierea martorilor întrucât aceștia au fost deja audiați în faza de urmărire penală.
În ceea ce privește susținerea apărătorului ales al apelantului inculpat în sensul că nu s-a discutat în fața instanței de fond cu privire la această pretinsă provocare, solicită a se avea în vedere că însăși motivarea instanței face referire la acest aspect.
Reprezentantul Ministerului Public, nu se opune admiterii probei cu martori având în vedere că această solicitare a fost respinsă în fața instanței de fond.
Apărătorul ales al apelantului inculpat, apreciază relevantă această probă în vederea reținerii provocării precum și a culpei comune a celor doi inculpați.
Apărătorul ales al intimatului parte vătămată, susține că cei doi martori propuși spre a fi audiați au declarat că l-au auzit pe inculpat adresându-i cuvinte jignitoare părții vătămate.
Curtea, după deliberare, respinge ca nefondată cererea de audiere a martorilor indicați de apărătorul ales al apelantului inculpat având în vedere că nu a fost contestată realitatea declarațiilor date în cursul urmăririi penale, dar având în vedere și disp. art.374 alin.7 Cod procedură penală care precizează că probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul ales al apelantului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea apelului, cu precizarea că inculpatul pe care îl asistă își desfășoară activitatea ca psiholog, la data săvârșirii infracțiunii fiind student, acest aspect primând, întrucât consecințele condamnării ar duce la întreruperea activității pentru care s-a pregătit.
Un aspect important ar fi stabilirea legii penale mai favorabile, solicitând a se avea în vedere probatoriul administrat precum și faptul că partea vătămată și-a retras plângerea cu privire la unul dintre inculpați, precum și faptul că cei doi inculpați au o culpă comună.
Din declarațiile martorilor audiați în fața organelor de urmărire penală reiese faptul că inculpatul a fost provocat, aspect ce rezultă din conținutul expertizei de specialitate depusă la termenul anterior de judecată.
Pe Vechiul Cod Penal, instanța de judecată are posibilitatea de a schimba încadrarea juridică a faptei din art.180 alin.2 Cod Penal în art.180 alin.1 din același cod și înlocuirea răspunderii penale cu aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, iar în subsidiar, raportat la disp. art.5 din Noul Cod Penal, renunțarea la aplicarea pedepsei.
Apărătorul ales al intimatului parte vătămată, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de inculpat și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În ceea ce privește motivul de apel constând în schimbarea încadrării juridice a faptei din art.180 alin.2 Cod Penal în art.180 alin.1 din același cod, solicită a se avea în vedere că această solicitare se motivează în sensul că leziunile ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale nu s-ar fi datorat lovirilor pe care inculpatul le-ar fi aplicat părții vătămate, ci lovirilor pe care i le-a aplicat celălalt inculpat, ori în opinia sa această afirmație nu se susține prin prisma probelor administrate în cauză.
Astfel, chiar inculpatul recunoaște că a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnul la nivelul capului, iar celălalt inculpat a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul la nivelul corpului, la dosar existând acea înregistrare video care demonstrează acest aspect.
Din certificatul medico-legal rezultă că majoritatea leziunilor au fost provocate la nivelul capului, iar cele 11-12 zile de îngrijiri medicale au fost necesare tocmai în vederea refacerii părții vătămate.
În cel de-al doilea motiv de apel, se invocă așa-zisa provocare venită din părții vătămate, în susținerea acestei afirmații fiind depus la dosar un raport de expertiză psihologică extrajudiciară, însă fiind o probă extrajudiciară, prezintă un grad de subiectivism raportat la funcția de psiholog a inculpatului care în opinia sa se află în relații de prietenie cu psihologul ce a întocmit acest raport.
Din conținutul acestui raport de expertiză, rezultă că inculpatul este o persoană perfect echilibrată din punct de vedere psihic, însă în concluziile acestui raport se precizează că nu și-a putut stăpâni emoțiile și acționat violent datorită furiei, agresând astfel partea vătămată.
Astfel, există o contradicție între constatările raportului de expertiză și concluziile acestuia motivat de faptul că o persoană perfect echilibrată nu ar fi reacționat de o asemenea manieră.
Pentru a se putea invoca pe calea prezentei căi de atac existența acestei circumstanțe atenuante, apreciază că inculpatul avea obligația de a face dovada îndeplinirii cumulative a tuturor condițiilor legate de provocare, respectiv dovada existenței activității de provocare venită din partea persoanei vătămate, faptul că această provocare i-ar fi determinat o puternică tulburare sau emoție persoanei provocate și inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pe baza acestei puternice provocări.
Martorii propuși de inculpat sunt singurele persoane care au susținut că partea vătămată i-ar fi adresat acestuia cuvinte jignitoare, ceea ce ar fi determinat această stare de tulburare și riposta violentă a inculpatului.
Mai mult, riposta violentă nu s-a făcut în momentul pretinsei provocări, ci la aproximativ 10 minute, inculpatul alergând după partea vătămată.
Acest interval de timp scurs de la momentul pretinsei provocări și până la momentul agresiunii, ar fi determinat orice persoană echilibrată să analizeze cu atenție și să nu riposteze de o asemenea manieră.
În ceea ce privește solicitarea de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ motivat de faptul că inculpatul nu și-ar putea desfășura pe viitor activitatea, în opinia sa, acesta își poate desfășura activitatea chiar și în condițiile condamnării la o amendă penală întrucât nu are legătură cu profesia pe care o desfășoară și nu există vreo pedeapsă complementară de interzicere a exercitării profesiei pe viitor.
Reprezentantul Ministerului Public susține că în ceea ce privește provocarea, imaginile de la camerele de supraveghere din acea zonă nu relevă acest lucru, iar declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale nu evidențiază faptul că inculpatul ar fi fost sub imperiul unei puternice emoții datorită unor injurii care nici măcar nu sunt descrise suficient de bine, astfel încât instanța să-și poată dea seama dacă ar fi fost sau nu apte să ducă la iritarea unei persoane.
În ceea ce privește aplicarea art.90 Vechiul Cod Penal, achitarea în baza art.18 ind.1 Cod Penal sau renunțarea la aplicarea pedepsei din Noul Cod Penal, apreciază că fapta unei persoane de a lovi o altă persoană și de a-i cauza unei alte persoane 12 zile de îngrijiri medicale nu poate fi catalogată ca fiind lipsită de importanță socială astfel încât să atragă una dintre cele trei soluții arătate anterior.
Cu privire la stabilirea legii penale mai favorabile, inculpatul a fost condamnat în baza Vechiului Cod Penal la o amendă penală, iar limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prev. de Noul Cod Penal sunt mai mari decât vechea reglementare, problema fiind individualizarea pedepsei.
Astfel, chiar dacă s-ar face trecerea pe Noul Cod Penal și s-ar menține amenda penală și s-ar intra în domeniul art.83 Cod Penal, respectiv amânarea aplicării pedepsei ceea ce nu ar însemna o condamnare, ci doar stabilirea unei pedepse, această instituție prevede o supraveghere de 2 ani de către Serviciul de Probațiune, ceea ce ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac.
Concluzionând, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că dorește să presteze muncă în folosul comunității.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 1011/03.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:
„I. În temeiul art. 396 alin. 1 și 6 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. g teza a II-a C. proc. pen. și art. 132 alin. 1 și 2 C. pen. din 1968, încetează procesul penal început față de inculpatul I. F. (fiul lui F. și M., născut la data de 11.06.1987 în București, cu domiciliul în București, .. 9, ., cetățean român, CNP –_, fără antecedente penale la data comiterii faptei) pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. din 2009, constatând că a intervenit împăcarea.
II. În temeiul art. 180 alin. 2 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. din 2009, condamnă pe inculpatul M. A. C. (fiul lui F. și D., născut la data de 25.10.1987 în București, cu domiciliul în București, . nr. 8, ., sector 5, cetățean român, CNP –_, fără antecedente penale) la pedeapsa de 1000 (o mie) lei amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În baza art. 631 C. pen. din 1968 pune în vedere inculpatului faptul că, în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii, aceasta poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii.
În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 20 alin. 1 C. proc. pen., respinge ca tardivă cererea de constituirea ca parte civilă formulată de persoana vătămată H. A. A..
În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul M. A. C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 lei.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C. peoc. pen. obligă pe inculpatul I. F. la plata sumei de 180 lei și pe persoana vătămată H. A. A. la plata sumei de 20 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 276 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpatul M. A. C. să plătească persoanei vătămate H. A. A. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.”
Analizând probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 12.04.2011, în jurul orelor 22.00, persoana vătămată H. A.-A. se afla împreună cu prietena sa, martora V. A. D. pe . Istoric București. Când au ajuns în dreptul restaurantului Red Angus Steak House, persoana vătămată a fost agresată fizic de către inculpații M. A. C. și I. F., cei doi lovind-o cu pumnii și picioarele în zona mijlocului și a capului. Aceste aspecte rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză, în acest sens fiind relevante declarațiile matorilor V. A. D., A. Caludiu P. și R. S. I., care au fost de față la momentul comiterii agresiunii și care au descris evenimentul în modalitatea reținută mai sus, precum și procesul verbal de vizualizare CD, care arată desfășurarea evenimentelor astfel cum au fost surprinse de camerele de supraveghere ale restaurantului Red Angus Steak House. De asemenea, cele expuse au fost confirmate de către ambii inculpați, aceștia recunoscând săvârșirea faptelor de lovire.
Astfel, potrivit declarației martorei V. A. D., aceasta a intervenit în apărarea persoanei vătămate, fiind îmbrâncită de către inculpați care loveau persoana vătămată cu pumnii și picioarele. De asemenea, martorii A. Caludiu P. și R. S. I. au precizat că aceștia au observat momentul când în care persoana vătămată a fost lovită cu pumnul de către inculpatul M. A. C. și cu piciorul de către inculpatul I. F., după incident cei doi inculpați fugind de la locul faptei.
Din procesul verbal de vizualizare a înregistrărilor surprinse de camera video a restaurantului Red Angus Steak House, în dreptul căruia a avut loc evenimentul infracțional, se poate observa cum cei doi inculpați vin din spatele persoanei vătămate și o lovesc pe aceasta în zona mijlocului și a capului.
Aceste împrejurări de fapt au fost confirmate și de către inculpați care, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată au recunoscut că au agresat fizic persoana vătămată, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii și picioarele. Astfel, inculpatul M. A. C. a precizat că acesta l-a lovit pe H. A.-A. cu pumnul în zona feței, iar inculpatul Ibeahim Ferid l-a lovit cu piciorul în zona corpului, persoana vătămată căzând la pământ.
În ceea ce privește apărarea inculpatului M. A. C. care a susținut că persoana vătămată l-a jignit anterior altercației, făcând o aluzie jignitoare la adresa lui și provocându-l, instanța de fond a constatat că nu se poate reține în cauză circumstanța provocării. Astfel, deși inclusiv martorul A. C. P. a declarat în fața organelor de urmărire penală că persoana vătămată s-a adresat inculpatului și că, imediat după aceasta, inculpatul a fugit în direcția ei și a lovit-o, nicio probă existentă la dosar nu susține ipoteza exercitării unei violențe sau a unei atingeri a demnității persoanei inculpatului ori vreo altă acțiune ilicită a persoanei vătămate îndreptată împotriva inculpatului. De asemenea, s-a arătat că nu se poate reține nici presupusul incident în care persoana vătămată l-ar fi atacat pe inculpatul M. Andre C. cu un cater, acesta nefiind în sine susținut de vreo probă. În plus, chiar dacă s-ar fi dovedit existența unei altercații trecute, pentru ca aceasta să justifice reținea unei stări de tulburare suficient de puternică este necesar ca ambele evenimente, atât conflictul inițial cât și cel dedus judecății, să se afle într-o limită temporală apropiată, un conflict mai vechi dintr-o perioadă mai îndepărtată nefiind de natură a justifica reținerea acestei circumstanțe atenuante.
Instanța de fond a reținut că, urmare a violențelor exercitate de către inculpați, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale, astfel cum reiese din certificatul medico-legal nr. A2/2013/14.04.2011, eliberat de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”, depus la dosarul de urmărire penală (f. 42).
În drept, fapta inculpatului M. A. C., care, în data de 12.04.2011, l-a lovit cu pumnii pe H. A.-A., provocându-i acestuia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Vechiul Cod pen. cu aplic. art. 5 Noul Cod. pen.
Fapta inculpatului I. F., care, în data de 12.04.2011, l-a lovit cu pumnii și picioarele pe H. A.-A., provocându-i acestuia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 11-12 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 2 Vechiul Cod pen. cu aplic. art. 33 lit. a Vechiul Cod pen și aplic. art. 5 Noul Cod. pen.
Articolul 180 alin. 2 Vechiul Cod pen. incriminează și sancționează lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile. Prin incriminarea acestei fapte penale legiuitorul a înțeles să protejeze integritatea fizică și sănătatea unei persoane împotriva oricăror forme de agresiune. Astfel, în ceea ce privește tipicitatea infracțiunii de lovire, pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acesteia este necesară constatarea existenței unui act de agresiune, precum și a unei urmări constând într-un anumit număr de zile de îngrijiri medicale de care victima agresiunii a avut nevoie pentru vindecare, criteriul curativ fiind cel care delimitează forma agravată a infracțiunii de lovire de cea de bază.
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Vechiul C. pen. instanța reține că elementul material constă în acțiunea de lovire. Acțiunea inculpaților, care la data de 12.04.2011, au lovit cu pumnii și picioarele persoana vătămată în zona mijlocului și a capului, realizează elementul material al infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmarea acestor fapte penale constând în atingerea adusă integrității fizice și sănătății persoanei vătămate, aceasta având nevoie pentru vindecare de un număr de 11-12 zile de îngrijiri medicale.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmare rezultă în cauză din probele existente la dosar, în acest sens fiind relevant certificatul medico-legal care arată că persoana vătămată a prezentat leziuni produse prin lovire cu un corp dur ce pot data din 12.04.2011, data la care inculpații au agresat-o fizic.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea fiecăruia dintre inculpați față de acțiunile de lovire conduce la concluzia că aceștia au acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform art. 19 alin. 1 lit. a Vechiul Cod pen., întrucât au prevăzut rezultatul faptelor lor, și anume: producerea de suferințe fizice persoanei vătămate, urmărind producerea acestora.
Referitor la legea aplicabilă faptelor comise de către inculpați, s-a constatat că, între momentul comiterii acțiunilor de violență și data pronunțării prezentei hotărâri a intervenit o lege nouă care sancționează în mod diferit fapta penală. Față de prevederile art. 5 Noul Cod pen., procedând la o analiză a celor două legi penale, s-a constatat că Vechiul Cod penal reprezintă legea penală mai favorabilă, având în vedere limitele mai reduse de pedeapsă. Prin urmare, în cazul ambilor inculpați s-a reținut aplicarea art. 180 alin. 2 Vechiul Cod pen.
Față de cele expuse mai sus, instanța de fond a reținut săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe de către ambii inculpați, în modalitatea descrisă mai sus.
În ceea ce îl privește pe inculpatul I. F., s-a constatat că la termenul din data de 24.11.2014, acesta s-a împăcat cu persoana vătămată, astfel cum reiese din declarațiile date în fața instanței (f. 110, 111), motiv pentru care, având în vedere dispozițiile art. 132 Vechiul C. pen. potrivit cărora împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă, producând efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit, dacă are loc până la rămânerea definitivă a hotărârii, instanța, în baza art. 396 alin. 1 și 6 raportat la art.16 alin. 1 lit. g) C. proc. pen., a încetat procesul penal având ca obiect săvârșirea de către inculpatul I. F., a infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. 2 Vechiul C. pen. cu aplic. art. 5 Noul Cod pen. ca urmare a intervenirii împăcării. În ceea ce privește poziția persoanei vătămate față de celălalt inculpat, instanța de fond a reținut că, din declarația dată la termenul de judecată din 24.11.2014, rezultă fără echivoc intenția acestuia de a își menține plângerea penală împotriva inculpatului M. A. C., solicitând totodată obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Prin urmare, având în vedere caracterul personal al împăcării, prevăzut de art. 132 alin. 2 C. pen. din 1968, prima instanța a constatat că aceasta nu produce efecte față de inculpatul M. A. C.. De altfel, s-a precizat că nici prin prisma dispozițiilor art. 159 alin. 3 C. pen. din 2009 nu s-ar putea reține că împăcarea intervenită între persoana vătămată și inculpatul I. F. ar produce efecte și față de inculpatul M.. De asemenea, nici retragerea plângerii, în condițiile art. 158 C. pen. din 2009, nu ar produce efecte față de inculpatul M. A. C., poziția procesuală a persoanei vătămate față de acesta fiind neechivocă.
Astfel, constatând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe și condițiile răspunderii penale a inculpatului M. A. C., instanța de fond a procedat la condamnarea acestuia, la alegerea pedepsei și la individualizarea acesteia având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Vechiul Cod pen., respectiv natura și limitele de pedeapsă prevăzute de textul legal, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În acest sens, s-a reținut că inculpatul nu are antecedente penale, până la acest moment acesta fiindu-i aplicată doar o sancțiune cu caracter administrativ, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar (f. 17). De asemenea, s-a constatat că acesta a încercat împăcarea cu persoana vătămată, participând în acest sens la o ședință de informare asupra avantajelor medierii unde a precizat că ar dori soluționarea situației pe această cale. Astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârșirea faptei și a dat dovadă de o atitudine sinceră și cooperantă în cursul procesului penal, acesta recunoscând infracțiunea săvârșită. Totodată, s-a reținut că săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 C. pen. din 1968 se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Întrucât în cauza de față, în raport de criteriile de individualizare, s-a considerat suficientă pentru realizarea scopului pedepsei aplicarea unei amenzi, având în vedere și dispozițiile art. 63 alin. 3 Vechiul Cod pen., prima instanță l-a condamnat pe inculpatul M. A. C. la pedeapsa amenzii în cuantum de 1000 lei.
În baza art. 631 C. pen. din 1968 i-a pus în vedere inculpatului faptul că, în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii, aceasta poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a reținut că persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 euro reprezentând daune materiale și morale în etapa urmăririi penale, însă, la termenul din data de 02.06.2014 a renunțat la pretențiile civile în ceea ce îi privește pe ambii inculpați, potrivit art. 22 alin. 3 Cod proc. pen., în această situație nefiind posibilă revenirea asupra renunțării și nici introducerea unei acțiuni la instanța civilă pentru aceleași pretenții. Prin urmare, deși la termenul de judecată din data de 29.09.2014 persoana vătămată s-a constituit din nou ca parte civilă împotriva inculpaților, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 4000 euro, cu titlu de daune morale, și a sumei de 6000 euro, cu titlu de daune materiale, instanța de fond a constatat că acțiunea civilă este exercitată tardiv, în raport de poziția procesuală exprimată la termenul de judecată din data de 02.06.2014, cu atât mai mult cu cât nu este posibilă revenirea persoanei vătămate cu privire la renunțarea la pretențiile civile.
Prin urmare, în temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., raportat la art. 20 alin. 1 C. proc. pen., instanța de fond a respins ca tardivă cererea de constituirea ca parte civilă formulată de persoana vătămată H. A. A..
În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat, având în vedere dispozițiile art. 274 alin 1 Cod proc. pen. și ale art. 275 alin. 1 p. 2 lit. d Cod proc. pen., cuantumul total al acestora, de 400 de lei s-a stabilit a fi suportat de către ambii inculpați și de către persoana vătămată. Astfel, instanța l-a obligat pe inculpatul M. A. C. la plata sumei de 200 de lei, pe inculpatul I. F. la plata sumei de 180 lei și pe persoana vătămată H. A.-A. la plata sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art. 276 alin. 1 C. proc. pen. instanța de fond l-a obligat pe inculpatul M. A. C. să plătească persoanei vătămate H. A. A. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariul avocatului ales P. A., a cărei achitare a dovedit-o cu chitanța nr. 2814/15.10.2014 (f. 91). În ceea ce privește onorariul de avocat în sumă de 1240 lei, achitat în data de 20.04.2011, conform chitanței nr. 828 (f. 90) instanța de fond a constatat că persoana vătămată a renunțat la aceste cheltuieli judiciare la termenul din data de 02.06.2014 (f. 48).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-inculpat M. A. C., solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate și rejudecând pe fond, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 180 al. 2 VCP în infracțiunea prev. de art. 180 al. 1 VCP, reținerea culpei comune a celor doi inculpați în comiterea faptei, cu consecința diminuării numărului de zile de îngrijiri medicale necesare părții vătămate pentru vindecarea leziunilor cauzate de către apelantul-inculpat M. A. C., precum și reținerea provocării din partea părții vătămate. A mai solicitat apelantul-inculpat aplicarea disp. art. 90-91 VCP rap. la art. 18 ind. 1 VCP, astfel încât să-i fie aplicată o amendă administrativă și nu o amendă penală care ar avea consecințe nefavorabile asupra carierei sale de psiholog.
Examinand sentința atacata, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum si conform art. 417 și urm. NCPP, Curtea constata urmatoarele:
În primul rând, având în vedere că apelantul-inculpat a antamat, chestiunea legii penale mai favorabile și întrucât, Curtea a ajuns la aceeași concluzie cu judecătorul fondului, în sensul că legea penală mai favorabilă în speță, este legea veche, în continuare se vor face anumite precizări din acest punct de vedere.
Astfel, raportat la posibilitățile concrete de individualizare judiciară a pedepsei, la circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de vechiul cod penal și care nu se mai regăsesc în noul cod penal, la efectele acestora, la modalitățile de individualizare judiciară a executării pedepsei, reținând totodată și disp. art. 12 al. 1 și disp. art. 15 și 16 din Legea nr. 187/2012, Curtea consideră că legea penală mai favorabilă pentru apelantul-inculpat, este legea vechea.
De altfel, atât parchetul, în susținerile orale, cât și apelantul- inculpat au opinat în același sens, apărătorul ales al apelantului-inculpat care a considerat că legea nouă este mai favorabilă, raportându-se la un singur criteriu de apreciere în acest sens, respectiv posibilitatea aplicării disp. art. 80 sau 83 NCP.
Raportat la limitele de pedeapsă prevăzute în ambele reglementări pentru infracțiunea dedusă judecății, Curtea apreciază că deși acesta reprezintă un criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea legii penale mai favorabile aplicabile în cauză, nu constituie singurul și nici principalul criteriu ce trebuie reținut, având în vedere așa cum s-a precizat anterior posibilitățile concrete de individualizare judiciară a pedepsei, dar și a modalității de executare a acesteia, net favorabile potrivit vechiului cod penal.
Așadar, făcând aplicarea disp. art. 5 NCP, astfel cum a fost interpretat prin decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014, publicată în Monitorul Oficial nr.372/20.05.2014, Curtea constată că în cauză, legea penală mai favorabilă pentru apelantul-inculpat este legea veche, așa cum a apreciat și prima instanță.
Referitor la solicitarea apelantului-inculpat de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 180 al. 2 VCP în infracțiunea prev. de art. 180 al. 1 VCP, Curtea observă că se întemeiază pe presupunerea total eronată că în cauză se impune reținerea culpei comune a celor doi inculpați în comiterea faptei, precum și pe faptul că în opinia apelantului-inculpat leziunile cauzate părții vătămate nu sunt urmarea actelor de lovire exercitate de către acesta, ci sunt consecința directă a loviturilor aplicate de către celălalt inculpat, cu care partea vătămată a înțeles să se împace.
Curtea constată în primul rând că pentru a se discuta de o culpă comună a celor doi inculpați, ar trebui ca infracțiunea dedusă judecății să reprezinte o infracțiune săvârșită din culpă, situație care nu se regăsește în speță, în condițiile în care în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpați s-a reținut săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 al. 2 VCP, care este prin definiție o infracțiune intenționată.
În al doilea rând, din punct de vedere al participației penale a celor doi inculpați, aceștia au săvârșit infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată în coautorat, care presupune situația în care două sau mai multe persoane participă cu acte de executare la săvârșirea aceleiași infracțiuni.
Legătura subiectivă în cazul coautoratului poate să se stabilească atât anterior începutului actelor de executare, cât și pe parcursul desfășurării acestora.
Sub aspectul laturii subiective, în cazul coautoratului e suficient ca toți coautorii să participe cu acte de executare, dar nu este necesar ca acțiunea fiecăruia privită în mod izolat să producă rezultatele prevăzute de norma de incriminare.
Astfel, în cazul infracțiunii complexe în care există două acțiuni sau inacțiuni este posibil ca unul dintre coautori să săvârșească o acțiune iar al doilea pe cealaltă.
Nu este absolut necesar ca fiecare coautor să lezeze ambele obiecte juridice, fiind posibil ca un coautor să comită acțiuni prin care se aduce atingere obiectului secundar iar celălalt, o acțiune care vizează obiectul principal.
De asemenea este posibil ca acțiunea fiecărui autor privită izolat să nu producă rezultatul, producerea acestuia fiind determinată de efectul conjugat a acțiunii coautorilor.
Există coautorat și în situația în care rezultatul a fost cauzat în mod nemijlocit de acțiunea unuia dintre autori, în măsura în care toți au participat cu acte de executare.
În aceste condiții este evident că nu se pot aprecia ca pertinente susținerile apărării în sensul reținerii unei culpe comune a celor doi inculpați.
Curtea mai observă că un alt argument al apărării pe baza căruia s-a susținut ideea unei culpe comune, constă în aceea că loviturile aplicate de către apelantul-inculpat părții vătămate nu au fost în măsură să-i cauzeze acesteia leziunile care au necesitat numărul de îngrijiri medicale ce a determinat încadrarea juridică în disp. art. 180 al. 2 VCP, respectivele leziuni fiind consecința directă a loviturilor aplicate de către inculpatul cu care partea vătămată a înțeles să se împace.
În opinia Curții această afirmație nu este susținută de probele administrate în cauză.
Astfel, chiar apelantul-inculpat a recunoscut că i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnul la nivelul capului, iar celălalt inculpat a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul la nivelul corpului, aspecte relevate de înregistrarea video existentă în speță.
Din certificatul medico-legal rezultă că majoritatea leziunilor au fost provocate la nivelul capului, iar cele 11-12 zile de îngrijiri medicale au fost necesare tocmai în vederea refacerii părții vătămate, ulterior loviturilor primite.
În consecință, Curtea apreciază că atât încadrarea juridică, cât și participația penală a apelantului-inculpat au fost corect stabilite și reținute de către prima instanță, motiv pentru care va cenzura ca nefondate aceste apărări.
În ceea ce privește solicitarea privind reținerea circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută în art. 73 lit. b) V.C. P., Curtea observă căaceasta presupune săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, iar nu a altei persoane, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității sau prin altă acțiune ilicită gravă. Prin urmare, circumstanța atenuantă legală a provocării nu poate fi reținută, dacă făptuitorul nu a avut certitudinea că violența a fost exercitată de persoana vătămată. (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 945 din 17 martie 2009).
Rezultă că pentru reținerea scuzei provocării trebuie îndeplinite mai multe condiții, respectiv: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, stare care să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate.
De asemenea, este necesar ca provocarea să fi fost produsă de victimă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar riposta infractorului la acțiunea provocatoare a victimei trebuie să fie îndreptată împotriva acesteia, iar nu împotriva altei persoane.
În cauză se poate reține că inculpatul a săvârșit infracțiunea într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele administrate în cauză nu rezultă că această stare de tulburare a fost determinată de faptele provocatoare ale părții vătămate.
Apărarea apelantului-inculpat M. A. C. care a susținut că persoana vătămată l-a jignit anterior altercației, făcând o aluzie jignitoare la adresa lui și astfel provocându-l, nu se circumscrie noțiunii de provocare în sensul disp. art. 73 lit. b VCP.
Astfel, deși inclusiv martorul A. C. P. a declarat în fața organelor de urmărire penală că persoana vătămată s-a adresat inculpatului și că, imediat după aceasta, inculpatul a fugit în direcția ei și a lovit-o, nicio probă existentă la dosar nu susține ipoteza exercitării unei violențe sau a unei atingeri a demnității persoanei inculpatului ori vreo altă acțiune ilicită a persoanei vătămate îndreptată împotriva inculpatului.
Așa cum a arătat și judecătorul fondului nu se poate reține nici presupusul incident în care persoana vătămată l-ar fi atacat pe inculpatul M. Andre C. cu un cater, aceasta împrejurare nefiind susținută de vreo probă.
Mai mult, pentru ca o astfel de împrejurare să justifice reținea unei stări de tulburare suficient de puternică este necesar ca ambele evenimente, atât conflictul inițial cât și cel dedus judecății, să se afle într-o limită temporală apropiată, un conflict mai vechi dintr-o perioadă mai îndepărtată nefiind de natură a justifica reținerea acestei circumstanțe atenuante, după cum în mod corect a apreciat și prima instanță.
În speță, din ansamblul materialului probator administrat în cauză nu a rezultat ca apelantul-inculpat a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice tulburări sau emoții care să fi fost determinată de o provocare din partea părții vătămate din cauză, în condițiile în care aceasta nu a exercitat violențe verbale sau fizice asupra inculpatului care să-i fi indus acestuia o puternică tulburare sau emoție sub imperiul căreia să fi săvârșit faptele.
Așa fiind, în mod legal și temeinic, prima instanță a respins și această solicitare.
În ceea ce privește solicitarea apelantului-inculpat de aplicare a disp. art. 90-91 VCP rap. la art. 18 ind. 1 VCP, Curtea reține că una din trăsăturile esențiale ale infracțiunii ce se degajă din art. 17 VCP este pericolul social, iar fapta care prezintă pericol social este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 VCP și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
Art. 18 indice 1 VCP este aplicabil faptelor care au adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, și care sunt în mod evident lipsite de importanță și nu prezintă concret acel nivel ridicat de pericol social specific infracțiunii, textul de lege stabilind încă de la început că aceste fapte nu constituie infracțiuni.
Din aceasta dispozitie a legii rezulta ca s-a urmarit excluderea din sfera de actiune a legii penale a faptelor incriminate formal, ca urmare a indeplinirii trasaturilor esentiale ale infractiunii, dar care in concret, datorita gradului lor de pericol social cu totul redus, nu pot constitui infractiuni.
Prin art. 18 indice 1 alin. 3 VCP se prevede ca, in cazul unor asemenea fapte, "instanta aplica una din sanctiunile cu caracter administrativ prevazute de art. 91".
Raportând aceste principii la speța dedusă judecății, Curtea apreciază că nu poate face aplicarea acestor texte de lege, în condițiile în care a fost săvârșită infracțiunea dedusă judecății, având în vedere împrejurările comiterii faptei, consecințele acesteia asupra părții vătămate, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului.
D. urmare, Curtea va respinge și această solicitare a apelantului-inculpat.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat M. A. C., împotriva sentinței penale nr. 1011/03.12.2014 a Jud. Sector 3 București.
În baza art. 275 al. 2 NCPP va fi obligat apelantul la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 276 al. 6 NCPP va fi obligat apelantul-inculpat la 1000 lei, cheltuieli judiciare către intimatul-parte vătămată, reprezentând onorariul apărătorului ales, în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat M. A. C., împotriva sentinței penale nr. 1011/03.12.2014 a Jud. Sector 3 București.
În baza art. 275 al. 2 NCPP obligă apelantul la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 276 al. 6 NCPP obligă apelantul-inculpat la 1000 lei, cheltuieli judiciare către intimatul-parte vătămată, reprezentând onorariul apărătorului ales, în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2015.
Președinte, Judecător,
P. V. A. C. E. R.
Grefier,
R. D. C.
Red. CER
2 ex. /26.03.2015
Dosar fond nr._ - Jud. Sector 3 București
Jud. fond – C. C. E.
| ← Luarea de mită (art.289 NCP). Decizia nr. 438/2015. Curtea de... | Ameninţarea (art. 193 C.p.). Decizia nr. 470/2015. Curtea de... → |
|---|
