Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Decizia nr. 563/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 563/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 1870/2/2015

DOSAR NR._

(1094/2015)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.563

Ședința din Camera de Consiliu din data de 16 aprilie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: M. D. G.

JUDECĂTOR: I.-T. C. B.

GREFIER: D. T.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror S. M..

Pe rol, soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii P. S., G. C. și G. A..

Fără citare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care Curtea, din oficiu, pune în discuție declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, având în vedere faptul că se contestă decizia nr.1151/R din 3.11.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr._ și decizia nr.1330/R din 15.12._, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr._ .

Reprezentantul Ministerului Public solicită declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel Pitești, având în vedere că hotărârile penale contestate sunt pronunțate de Curtea de Apel Pitești.

Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției invocată din oficiu.

CURTEA,

Deliberând, asupra cauzei privind contestația în anulare formulată de contestatorii P. S., G. C. și G. A., din actele și lucrările dosarului constată și reține următoarele:

În data de 3 martie 2015, prin e-mail, a fost înregistrată, pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și C., sub nr._, o cerere formulată de petenții anterior menționați.

Instanța civilă, prin încheierea de ședință din data de 18 martie 2015, pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 200 alin. 1 ind. 1 din Codul de procedură civilă, a înaintat dosarul uneia dintre secțiile penale ale Curții de Apel București, spre competentă soluționare.

Pentru a dispune astfel, judecătorul din cadrul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și C. - verificând competența Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de soluționare a cererii reclamanților - a constatat că litigiul de față nu poate fi încadrat în noțiunea de contencios administrativ astfel cum este definită de art. 2 lit. f din Legea nr.554/2004, care presupune nu numai ca una dintre părți să fie o autoritate publică, ci și ca, respectivul conflict să fie născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ sau din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ceea ce nu se invocă prin cererea reclamanților ce formează obiectul prezentului dosar.

Mai mult, în cuprinsul cererii, reclamanții nu invocă dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 sau ale Codului de procedură civilă, ci ale Codului de procedură penală, motiv pentru care instanța civilă a reținut că este vorba de o cauză penală, cu privire la care competența de soluționare aparține uneia dintre secțiile penale specializate în materie penală ale instanței (inclusiv cu privire la calificarea corectă a obiectului cererii, la admisibilitatea acesteia și la aprecierea căreia dintre instanțele penale îi revine competența să o soluționeze), ci nu secției de contencios administrativ și fiscal.

Situația de mai sus constată de instanța de contencios administrativ în procedura de verificare a cererii de chemare în judecată se încadrează în prevederile art. 200 alin. 1 ind. 1 din codul de procedură civilă potrivit căruia „În cazul în care cauza nu este de competența sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părților, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secției specializate competente din cadrul instanței sesizate. Dispozițiile privitoare la necompetență și conflictele de competență se aplică prin asemănare”.

Ca atare, la data de 24.III.2015 pe rolul Curții de Apel București – Secția I penală, a fost înregistrat dosarul nr._, privind soluționarea cererii formulate de petenții P. S., G. C. și G. A., prin care se solicită:

- anularea Deciziei penale nr. 1151/R din 03.11.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Pitești;

- anularea Deciziei penale nr. 1330/R din 15.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Curții de Apel Pitești;

- obligarea pârâților să restituie reclamanților obligația impusă prin cele două acte anulabile;

- refacerea judecății prin repunerea părților în situația anterioară încheierii actelor atacate;

- soluționarea reunită a dosarelor penale 102/P/2010 și 2470/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu;

- obligarea numiților P. G. A., M. C. I., D. L., U. C., B. C., A. V. și O. N. să repare prejudiciul material și moral produs reclamanților în sumă de 20.000 euro;

- citarea în procesul penal a numitului P. G. pentru a fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, abuz în serviciu și distrugere;

- citarea în procesul penal a numitului M. C. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, tulburare de posesie și furt;

- extinderea procesului penal față de procurorii D. L., U. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 din Vechiul Cod penal;

- extinderea procesului penal față de organul de poliție B. C. pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a infractorului și cercetare abuzivă;

- extinderea procesului penal față de numiții A. V. și O. N. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Curtea, examinând contestația în anulare formulată de către petenții contestatori P. S., G. C. și G. A., constată că aceștia nu au invocat, în drept, nici un caz de contestație în anulare, prevăzute în art.426 alin.1 din Codul procedură penală.

Într-adevăr, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ea vizează hotărârile definitive, însă dispozițiile art.426 Cod procedură penală arată care sunt cazurile când se formulează o astfel de cerere, și anume:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Însă, în dispozițiile art.429, alin.1, Cod de procedură penală, se arată care este instanța competentă unde se introduce această cerere, respectiv: „Contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere.”

Verificând actele și lucrările dosarului și având în vedere și poziția procesuală a Ministerului Public, Curtea constată contestația în anulare ca fiind greșit îndreptată, întrucât, în speță, se contestă decizia nr.1151/R din 3.11.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr._ și decizia nr.1330/R din 15.12.2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr._ .

Față de împrejurarea că hotărârile penale contestate sunt pronunțate de Curtea de Apel Pitești, Curtea va dispune declinarea cauzei privind contestația în anulare formulată de contestatorii P. S., G. C. și G. A., în favoarea acestei instanțe, competentă în soluționarea cererii formulate.

În cazul în care petenții pretind că s-au săvârșit diferite infracțiuni, Curtea îi îndrumă să se adreseze organelor de urmărire penală competente, eventual după consultarea unui avocat, pentru evitarea formulării unor cereri în justiție prolixe și cu severe deficiențe la capitolul identificării obiectului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Declină competența de soluționare a cauzei, privind contestația în anulare formulată de contestatorii P. S., G. C. și G. A., în favoarea Curții de Apel Pitești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.04.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. D. G. I.-T. C. B.

GREFIER,

D. T.

red.I.T.C.B.

dact.L.G.

ex.2.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Decizia nr. 563/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI