Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Decizia nr. 1711/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1711/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1711/A
Ședința publică din data de11 Decembrie 2015
Curtea constituită din:
P.: A. S. N.
JUDECATOR: M. A. M.
GREFIER: P. O.
*******
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de persoana condamnată D. M. împotriva sentinței penale nr. 542 din data de 28.10.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru apelantul-condamnat D. M., apărător desemnat din oficiu, avocat Silberman R., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 emisă de Baroul București și persoana vătămată N. R., personal, lipsă fiind apelantul-condamnat D. M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că persoana condamnată D. M. a depus la dosarul cauzei o declarație prin care arată că nu dorește să fie prezentat la acest termen de judecată, după care:
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea apelului și desființarea sentinței penale atacate, urmând a se dispune admiterea cererii de redeschidere a procesului penal, formulată în baza dispozițiilor art. 466 alin. 2 Cod procedură penală de către apelantul condamnat D. M..
În acest sens, arată că persoana condamnată a solicitat redeschiderea procesului penal întrucât a fost pronunțată sentința penală nr. 263/14.05.2015 de către Judecătoria Sectorului 2 București, prin care acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni și 10 zile închisoare, susținând că persoana condamnată nu a avut cunoștință despre acest proces și nu a putut să-și formuleze apărările corespunzătoare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței penale atacate ca fiind legală și temeinică.
În acest sens, susține că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a fost citat telefonic în cursul urmăririi penale, arătând că atât instanța de fond cât și organele de urmărire penală au efectuat verificări pentru identificarea domiciliului inculpatului întrucât acesta nu putea fi găsit, deși a figura cu aceeași adresă de domiciliu încă din anul 1998.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra apelului de față:
Prin sentința penală nr. 542/28.10.2015 a Judecătoriei Sector 2 București pronunțată în dosarul cu nr._ s-a respins ca inadmisibilă cererea de redeschidere a procesului penal formulată de condamnatul D. M. în dosarul de fond nr._/300/2015 al Judecătoriei sector 2 București, constatându-se neîndeplinirea condițiilor prev. de art. 466 alin. 2 din Codul de procedură penală
Împotriva acestei sentințe s-a înregistrat apelul declarat de apelantul condamnat D. M..
Procedând la examinarea apelului., Curtea constată că acesta este nefondat și îl va respinge ca atare, pentru următoarele motive:
Prin sentința penală nr. 263/14.05.2015, pronunțată în dosarul penal nr._/300/2015 al Judecătoriei sector 2 București, definitive prin decizia penală nr. 1181/24.09.2015 a Curții de Apel București – Secția I Penală, față de petentul – condamnat s-a dispus “În temeiul art. 206 C.p. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p. condamnă pe inculpatul D. M. la pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul art. 32 rap. la art. 23 alin. 1 din legea nr. 217/2003 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de o lună închisoare. În temeiul art. 39 alin. 2 rap. la art. 38 alin. 2 C.p. contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului spre executare pedeapsa rezultantă de 3 luni și 10 zile închisoare. ”.
Petentul condamnat a fost legal citat în cauză, atât pe parcursul derulării procedurii în camera preliminară, cât și al judecării cauzei pe fond, la datele de 02.04.2015 și 30.04.2015, însă acesta nu s-a prezentat la judecarea cauzei.
Dispozitivul sentinței de condamnare i-a fost comunicat petentului la adresa de domiciliu, la data de 20.05.2015.
De asemenea, pe parcursul judecării cauzei în apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria sector 32 București, petentul condamnat a fost citat pentru termenul din 23.09.2015, nefiind însă prezent.
Petentul-condamnat a fost citat la adresa sa de domiciliu, în București, .. 12, ., sector 2, adresă la care locuia efectiv, după cum a confirmat personal la termenul din 27.10.2015.
Cât privește procedura de citare a petentului-condamnat, instanța de fond a reținut în mod corect că acesta a fost îndeplinită în mod legal, prin afișare, în conformitate cu prev. art. 259 alin. 1 C.p.p. și a art. 261 alin. 4 C.p.p.
De asemenea, sentința de condamnare i-a fost comunicată lui D. M., în mod legal, în conformitate cu prev. art. 264 C.p.p.
În susținerea cererii, condamnatul D. M. a afirmat că nu ar fi avut cunoștință de existența procesului penal, respectiv că nu ar fi fost citat niciodată la adresa de domiciliu.
Petentul a luat la cunoștință de existența procesul penal, astfel cum reiese din procesul verbal de citare telefonică a acestuia din data de 15.09.2014, întocmit de către lucrătorii Secției 7 Poliție (fila 88 dup), din care reiese că D. M., personal, s-a angajat să se prezinte la secție la data de 18.09.2015, precum și din citația scrisă de la fila 78 dup, comunicată la domiciliul petentului și primită de către ruda sa, D. E., citație în care este făcută mențiunea expresă că acesta are calitatea de suspect sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare. De asemenea, mama petentului, persoană care a primit citația în cursul urmării penale a arătat că i-a adus la cunoștință petentului faptul că a primit citația însă acesta a refuzat primirea acesteia.
Având în vedere situația petentului din cauza de față, interpretarea corectă din punct de vedere gramatical și sistematic a sintagmei „judecat în lipsă" nu poate fi decât aceea ce include în sfera de aplicare exclusiv pe inculpații condamnați ce au lipsit pe întreaga durată a procedurii de judecată până la rămânerea definitivă a hotărârii (atât la judecata și pronunțarea în primă instanță, cât și la judecata în apel și recurs, în măsura în care au fost exercitate în cauză aceste căi ordinare de atac).
Rejudecarea cauzei nu este obligatorie, cererea de rejudecare formulată de condamnat putând fi respinsă dacă instanța constată că cel condamnat a avut cunoștință de procesul penal, întrucât a dat declarații în cursul urmăririi penale, însă s-a sustras de la judecată, iar pe tot parcursul procesului penal a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu sau în cazul în care persoana condamnată a fost prezentă la judecata în primă instanță și, la primele termene, la judecata în apel, chiar dacă a lipsit la termenele ulterioare de judecată în apel și la toate termenele de judecată în recurs.
Originea procedurii de rejudecare a condamnatului provine din al doilea Protocol aditional al Conventiei europene de extradare, incheiata la Paris, la 13 decembrie 1957, protocol ce a fost semnat la Strasbourg, în data de 17 martie 1978. Conform acestui protocol, “cand o parte contractanta cere unei alte parti contractante extradarea unei persoane in vederea executarii unei pedepse sau masuri de siguranta pronuntate printr-o hotarare data in lipsa impotriva sa, partea solicitata poate refuza extradarea in acest scop daca, dupa parerea sa, procedura de judecata nu a satisfacut minimul de drepturi de aparare recunoscute oricarei persoane invinuite de o infractiune. Totuși, extradarea se va acorda daca partea solicitanta da asigurari apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei, a carei extradare este ceruta, dreptul la o noua procedura de judecata care sa-i salvgardeze drepturile la aparare. Aceasta hotarare indreptateste partea solicitanta fie sa execute judecata in cauza, daca cel condamnat nu se impotriveste, fie sa urmareasca pe cel extradat, in caz contrar. Cand partea solicitata comunica persoanei a carei extradare este ceruta hotararea data in lipsa impotriva sa, partea solicitanta nu va considera aceasta comunicare ca o noua notificare atragand efecte fata de procedura penala in acest stat.”.
Rejudecarea cauzei este o procedura care are ca prim scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, procedura fiind menita sa asigure administrarea nemijlocita și contradictorie a probelor.
Dreptul inculpatului de a fi prezent la judecată este recunoscut în Pactul internațional relativ la drepturile civile și politice și de art. 6 paragraf 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care recunoaște celui acuzat „dreptul de a se apăra el însuși,sfătuindu-și la nevoie avocatul ” și „dreptul de a interoga martorii”. ( EKBATANI c Suedia, hotararea din 26.05.1988, paragraf 25; STANFORD c MAREA BRITANIE, hot din 23.02.1994, par 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că prezența inculpatului este în principiu obligatorie la soluționarea cauzei în primă instanță. J. AKE ANDERSSON c c Suedia 21.09.1993, par 44-45. Pentru a admite că judecarea unei cauze în lipsa inculpatului nu contravine art. 6 din Convenție Curtea Europeană a Drepturilor Omului, solicită îndeplinirea unor cerințe astfel cum sunt ele enumerate în jurisprudența din cauzele Stamoulakatos contra Greciei, din data de 26.10.1993 și Godi contra Italia, din data de 09.04.1984, inculpatul trebuind a fi citat prin procedura obișnuită dar și prin emiterea unor mandate de aducere, a fi căutat de instanțe prin orice mijloc posibil dar mai ales prin Serviciul de Evidență Informatizată a Populației. D. în aceste condiții, Curtea EDO a considerat ca fiind depuse eforturi rezonabile pentru aducerea inculpatului și pentru respectarea dreptului său de apărare.
Curtea EDO este însă constantă în a afirma că în cazul procedurii în căile de atac, art. 6 din Convenție se aplică cu mai puțină strictețe, admițându-se în multe cazuri regularitatea unor asemenea proceduri în care procedurile se desfășoară fără prezența celui acuzat (Hotărârea Ekbatani).
Se admit excepții de la regula prezenței inculpatului atunci când asigurarea acestei condiții ar conduce la amânarea nejustificată a procedurii, mai ales dacă această situație a fost verificată și constatată și dacă inculpatul are o culpă în absența sa. (Hotărârea Colozza și Rubinat c Italia, 12.02.1985, par 14). Alte excepții admise în cazurile în care nu ar exista riscul agravării pedepsei ( Fejde c Suedia, 29.10.1991), dacă inculpatul este reprezentat de către avocat sau dacă calea de atac privește doar dreptul aplicabil nu și faptele ( Monnel și Morris, 02.03.1987), ceea ce în legislația noastră este garanta de principiul non reformatio in pejus.
Fără îndoială că rolul instituției rejudecării este acela de a garanta că inculpatului i se respectă toate drepturile procesuale și mai ales dreptul la apărare. Situațiile cel mai des întalnite în practică sunt cele în care inculpatul este audiat de către organele de cercetare penală iar ulterior, acesta alege să se sustragă în orice modalitate de la respectiva judecată. În astfel de situații, trebuie analizată în primul rand culpa și comportamentul părții și al instanței. Atat timp cat instanțele realizează toate demersurile posibile pentru a găsi inculpatul și a-l aduce, cum s-a întamplat în cauza de față în ambele etape procesuale, iar acesta, deși știind de cauza penală, are o conduită ce denotă fie rea credință fie dezinteres atat față de dreptul său de a fi prezent la judecată cat și față de obligațiile sale legale, nu consideram că aplicarea instituției rejudecării este justificată.
Aplicarea instituției rejudecării trebuie realizată practic de fiecare dată cand inculpatul nu a știut de procedura ce se desfășura împotriva sa, sau atunci cand există un dubiu cu privire la ceea ce a putut sau nu cunoaște acesta, ori în cazurile în care inculpatul nu s-a putut prezenta din oricare motiv obiectiv. Atat timp cat un inculpat alege să nu se prezinte la judecata sa deși are la dispoziție toate informațiile și mijloacele necesare, considerăm că instituția rejudecării nu își mai găsește rațiunea.
A considera că simpla lipsă a inculpatului de la judecată, acesta manifestând o evidentă rea credință în exercitarea obligațiilor sale procesuale, obligații corelative tuturor drepturilor procesuale pe care acesta le invocă, este de natură a afecta dreptul său la apărare în asemenea măsură încât ar justifica rejudecarea cauzei pare excesiv și contrar spiritului justiției penale.
Dacă am considera că simpla lipsă a inculpatului, chiar și atunci cand acesata este datorată culpei sale, este suficientă pentru a rejudeca o cauză penală, reprezintă o legitimare la nivel jurisprudențial a unei conduite culpabile a oricărui inculpat care deși știe că este urmărit penal, fuge sau se sustrage de la desfășurarea procesului penal. Ori, o asemenea atitudine nu este corectă în raport de principiul conform căruia drepturile procesuale trebuie exercitate cu rea credință, nimeni neavand dreptul de a abuza de aceste drepturi iar ulterior să beneficieze de alte facilități datorate tocmai relei sale credințe.
În concluzie, procedura rejudecării unei cauze a unui condamnat judecat în lipsă este o procedură necesară, care vine să asigure existența unui proces echitabil pentru fiecare persoană, însă această procedură nu trebuie utilizată în mod arbitrar sau automat și nici ca o consecință a atitudinii culpabile sau abuzive a inculpatului cum este cazul în cauza de față, ci este necesar ca aplicabilitatea sa să fie analizată de o instanță competentă în cadrul unei proceduri contradictorii și conforme cerințelor unui proces echitabil.
Față de toate aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul D. M. împotriva sentinței penale nr. 542/28.10.2015 a Judecătoriei Sector 2 București pronunțată în dosarul cu nr._ .
Văzând și prevederile art.275 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct.1 lit. b CPP. respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul D. M. împotriva sentinței penale nr. 542/28.10.2015 a Judecătoriei Sector 2 București pronunțată în dosarul cu nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe apelant la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.12.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. S. N. M. A. M.
GREFIER,
O. P.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1693/2015.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1712/2015.... → |
|---|
