Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP). Decizia nr. 138/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 138/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 5742/740/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(4361/2014)
DECIZIA PENALĂ NR. 138/A
Ședința publică din 28.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – T. G.
JUDECĂTOR – G. C. A.
GREFIER –S. V.-V.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror B. E. Eliana.
Pe rol se află pronunțarea cu privire la soluționarea cauzei penale având ca obiect soluționarea apelurilor declarate de inculpatul V. G. F. și P. DE PE L. JUDECĂTORIA A., împotriva sentinței penale nr. 157/12.09.2014, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile asupra fondului cauzei au avut loc la data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015, când a decis următoarele:
CURTEA ,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată că:
Prin sentința penală nr.157 pronunțată de Judecătoria A. la data de 12.09.2014, în baza art. 337 C.p., cu aplicarea art. 5 C.p., art. 83 C.p., art. 396 alin.1, alin.4 C.p.p., s-a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului V. G. F., pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
În baza art. 83 alin. (1), (3) C.p. s-a amânat aplicarea pedepsei de 1 an închisoare stabilita pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C.p., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 85 alin. (1) C.p., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C.p., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Teleorman.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. și art. 88 C.p. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria A. la data de 25 noiembrie 2013 în dosarul nr. 1739/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului V. G. F., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr.195/2002 rep.
S-a reținut, în esență, prin actul de sesizare a instanței, că, în dimineața de 04.05.2013, inculpatul V. G. F. se deplasa singur cu autoturismul marca Opel Corsa, cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe raza mun. A. DJ 504, în direcția Cernetu. Ajungând la km 15 + 900 m, pe fondul consumului de alcool, conducătorul autoturismului mai sus-menționat a pierdut controlul asupra mașinii, răsturnându-se.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, planșă fotografică, adresa nr. 4569 din 24.05.2013 a Spitalului Județean de Urgență A., buletin de examinare clinică, proces-verbal de prelevare, declarații învinuit, declarații martori.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 27.11.2013, sub nr._ .
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 26 martie 2014, definitivă, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății, fixând termen la data de 16 mai 2014.
La primul termen de judecată, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință, în baza art. 374 C. proc. pen., a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i-se la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. Inculpatul a arătat că nu recunoaște săvârșirea faptei și s-a procedat la audierea acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 378 C. proc. pen.
La același termen de judecată a fost încuviințată proba testimonială solicitată de reprezentantul parchetului și de inculpat, prin apărător și a fost respinsă proba cu expertiza medico-legală cerută de inculpat, ca nefiind utilă cauzei.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În dimineața de 04.05.2013, în jurul orelor 06.00, inculpatul V. G. F. se afla la volanul autoturismului marca Opel C. de culoare albastră, cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe care îl conducea din direcția A., județ Teleorman, către localitatea Cernetu, și, ca urmare a neadaptării vitezei la carosabil, după o distanță de 2 km, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat pe câmp, în afara părții carosabile, mașina fiind orientată cu fața către DJ 504, la o distanță de 37,5 m față de reperul fix stâlp de susținere a releului electric, conform procesului-verbal de cercetare la fața locului.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constatat că autoturismul inculpatului prezenta avarii în proporție de 80%, inculpatul fiind întins pe pământ cu fața în sus la aproximativ 2 m față de autovehicul. După verificarea identității, la fața locului, organele de poliție i-au solicitat inculpatului să fie testat cu aparatul alcooltest, întrucât acesta se afla vizibil sub influența alcoolului, solicitare pe care a respins-o categoric, refuzând totodată să meargă la spital pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei legale, conform mențiunilor din același proces-verbal de cercetare la fața locului și fișei din Registrul de primiri urgențe al Camerei de Gardă de la Spitalul Județean Teleorman din 04.05.2013.
Conform declarației martorului ocular G. L., prezent la fața locului și audiat în faza de urmărire penală, a reieșit că în data de 04.05.0213, ora 07.00, în timp ce se afla la Camera de Gardă a Spitalului Județean A., l-a observat pe inculpat, care a fost adus la spital în stare de ebrietate, percepând personal că acesta emana puternic un miros de alcool, adresând injurii doctorilor și polițiștilor. Martorul a arătat că organele de poliție i-au solicitat inculpatului să se supună recoltării de probe biologice, acesta refuzând categoric, cu toate că i s-a adus la cunoștință faptul că refuzul constituie infracțiune. Aceasta declarație a fost menținută de martor în fața instanței de judecată, în faza cercetării judecătorești, când a declarat ca fiind în camera de gardă, lângă patul în care se afla inculpatul, a putut să constate și să perceapă direct faptul că inculpatul mirosea a alcool și a refuzat să se supună la solicitarea agenților recoltării de probe biologice, fiind recalcitrant și având o atitudine ostilă față de cadrele medicale și față de agenții de poliție. Martorul a relatat ca inculpatul prezenta dureri la nivelul corpului, capului, umărului, relatându-i-se că s-a răsturnat cu mașina.
Deși martorul Gîtita T. M., propus de inculpat în susținerea tezei sale defensive, a arătat că nu a văzut și nici nu a auzit în acea zi ca inculpatul să fi refuzat să se supună la recoltarea de probe biologice în timpul în care se afla la Spitalul Județean în camera gardă, celalalt martor, G. L.. a arătat că nu l-a văzut în acea zi pe acest martor la spital și nici nu-l cunoaște.
Conform mijloacelor de probă administrate în cauză, coroborate, respectiv procesul-verbal de cercetare la fața locului, copia certificată din registrul eliberat de Spitalul Județean A. din 04.05.2013, declarație martor Gușa L., buletin de examinare clinică, instanța a reținut că la acel moment, la spital, inculpatul a refuzat expres să se supună recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Teza defensivă a inculpatului se subsumează existenței unei lipse totale a conștientei asupra acțiunilor sale în momentul comiterii faptei, acesta invocând faptul că a suferit o traumă severă ce l-a pus în imposibilitatea de a prevedea acțiunile sale, de a fi conștient asupra efectelor sociale ale acestora, fiind lipsit și de voința de a săvârși fapta.
Conform art. 28 C.p., imputabilitatea ca și trăsătură esențială a existenței infracțiunii este exclusă în situația identificării și dovedirii unei cauze de neimputabilitate. Iresponsabilitatea invocată de inculpat în apărare presupune acea imposibilitate a persoanei de a-și da seama de acțiunile și inacțiunile sale, intelectiv, și de a putea fi stăpân pe ele, volitiv. Or, această stare se poate datora fie unei boli psihice, sau altor cauze, stare hipnotică, de exemplu, care îl fac pe agent să nu fie stăpân pe faptele și acțiunile sale. În cauză, instanța nu a putut identifica și reține existența unei asemenea cauze de neimputabilitate, trauma severă de care face vorbire inculpatul și sub imperiul căreia a precizat că s-a aflat la momentul comiterii faptei sale nu a fost dovedită în cauză, fiind contrazisă de întreg materialul probator de la dosar. Actele medicale de la dosar depuse chiar de inculpat, raportul medical din data de 05.05.2013 emis de Centrul Medical Sanador au stabilit că inculpatul prezenta o fractură de clavicula stângă, iar în rest fără alte leziuni posttraumatice decelabile la CT la nivelul toracelui si abdomenului. Simptomatologia descrisă care cuprinde pierderea stării de conștiința posttraumatică a fost stabilită și diagnosticată exclusiv pe baza afirmațiilor inculpatului din data de 05.05.2013, care a declarat că s-a trezit la spital, neexistând o expertiză medico-legală care să concluzioneze existența iresponsabilității, efectuată imediat producerii incidentului, iar nu la peste un an de zile, când dosarul a ajuns în fața instanței de judecată.
Nici cea de-a doua teză defensivă a inculpatului nu a putut fi reținută în cauză, întrucât pur si simplu nu a fost susținută de nicio probă, respectiv existența unei sticle de vin în autoturism care s-ar fi spart la momentul incidentului și răsturnării mașinii, ceea ce ar fi explicat în mod verosimil îmbibația de alcool pe care au perceput-o martorii și organele de poliție la fața locului. Martorul ocular audiat în faza de urmărire penală, Gușa F., a relatat că a oprit autoturismul în acea zi s-a deplasat la locul unde inculpatul se răsturnase pe câmp și a perceput nemijlocit faptul că acesta emana un miros puternic de alcool. Același martor a declarat că a anunțat organele de poliție și a observat direct cum inculpatul a avut o atitudine recalcitrantă față de organele statului și față de medicii de pe ambulanță.
În faza cercetării judecătorești martorul G. F. a reiterat parțial cele declarate în faza de urmărire penală, arătând că la acel moment la fața locului și-a putut da seama că inculpatul se afla în stare de ebrietate după comportamentul manifestat față de organele de poliție și medicale, subliniind, la solicitarea instanței, că declarația dată în faza de cercetare penală exprimă întrutotul adevărul, iar ezitările și aparentele contraziceri dintre cele două declarații s-au datorat perioadei mari de timp dintre ele. Tot martorul a ținut să precizeze în declarația dată în fața instanței că organele medicale de pe ambulanța venită la fața locului i-au relatat că inculpatul se afla în stare de ebrietate și în asemenea situații această stare de rigiditate se estompează și așa se explică cum a reușit să iasă pe geam din mașina răsturnată.
Declarațiile acestui martor în privința stării vizibile de ebrietate în care s-a aflat inculpatul la momentul incidentului s-au coroborat cu declarațiile celuilalt martor, G. L., cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, buletinul de examinare clinică din 04.05.2013, planșele foto.
Declarațiile inculpatului prin care acesta a negat constant săvârșirea faptei menționând și invocând că și-a pierdut cunoștința, nu-și aduce aminte de cele întâmplate, nu-și amintește dacă organele de poliție i-au solicitat efectiv să se supună recoltării de probe biologice și că la acel moment nu se afla sub influența alcoolului și nici în stare de ebrietate, mirosul de alcool perceput de martori la fața locului provenind de la o sticlă cu vin pe care o transporta în mașină și care s-ar fi spart, sunt neverosimile, exacerbate și nesusținute de niciun mijloc probator administrat în cauză, ba chiar contrazise de probele analizate mai sus.
Sarcina administrării probelor în procesul penal român, de lege lata, revine organelor judiciare, în special organelor de poliție și parchetului, și în subsidiar instanței, acestea având obligația să administreze probe atât în favoarea, cât și în defavoarea inculpatului. Însă, în măsura în care inculpatul care beneficiază de prezumția de nevinovăție invocă la rându-i existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sau o cauză de neimputabilitate, in concreto, iresponsabilitatea, acesta are sarcina dovedirii faptului alegat care să-l disculpe.
De asemenea, din buletinul de examinare clinică a reieșit că inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în ziua de 04.05.2013, orele 07.15, aspecte care s-au coroborat și cu procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit la aceeași dată și cu declarația martorului G. L..
Situația de fapt reținută mai sus a fost probată cu următoarele mijloace de probă: declarații inculpat, declarații martori, procese-verbale, adresa emisă de IPJ Teleorman Serviciul Rutier, fișa de cazier judiciar, buletin de examinare clinică, planșe foto.
Audiat în fata instanței, inculpatul a negat constant acuzația reținută în sarcina sa prin actul de sesizare, invocând cele două teze defensive analizate și înlăturate de instanță.
În drept, în raport cu situația de fapt expusă mai sus, în urma evaluării întregului probatoriu, instanța a apreciat că fapta inculpatului V. G. F. care în dimineața de 04.05.2013, orele 06.00, a condus autoturismul proprietate personală, marca Opel Corsa pe drumul DJ 504 pe raza A., Teleorman, către . nr._, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat pe câmp, autoaccidentându-se, iar ulterior, la solicitarea expresă a organelor de poliție de a se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta a refuzat categoric, întrunește, obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la recoltarea de probe biologice, prevăzută de art. 337 C.p., cu aplicarea art. 5 C.p.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii s-a compus din acțiunea inculpatului de refuz categoric, de neacceptare, la solicitarea expresă a organelor de poliție, să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. La solicitarea organelor de poliție să se supună recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, inculpatul a refuzat, nesemnând nici buletinul de analiză clinică din acea dată. Aspectele au fost confirmate de martorul ocular, G. L., care a relatat că inculpatul se afla vizibil sub influența alcoolului, și a refuzat fără vreo justificare solicitarea organelor de poliție de a i se recolta sânge la spital. Martorul a declarat că inculpatul era pe deplin conștient de acțiunile sale la acel moment, acesta refuzând solicitarea organelor de poliție și invitându-i pe aceștia să meargă afară. Starea de ebrietate a inculpatului a fost confirmată și de martorul G. F.. De asemenea, din buletinul de examinare clinică a reieșit că inculpatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în ziua de 04.05.2013, orele 06.00, aspecte care s-au coroborat și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului întocmit la aceeași dată.
Simplul refuz exprimat de inculpat a fost suficient pentru existența infracțiunii în această modalitate alternativă, nefiind necesar ca autoturismul să fie oprit în trafic sau vreo altă condiție specială, pe care legea nu o impune ca situație premisă pentru a se reține acuzația penală.
În cazul acestei infracțiuni valoarea socială generică ocrotită de lege constă în relațiile sociale privind înfăptuirea justiției. Scopul stabilirii gradului de alcoolemie sau de intoxicare cu substanțe psihoactive este acela al stabilirii exacte a gradului de vinovăție pentru o corectă individualizare judiciară a pedepsei. Or, evitarea sub orice formă a stabilirii gradului de alcoolemie împiedică buna înfăptuire a justiției. Ca atare, reglementarea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe ar deveni inutilă, fără posibilitatea de a produce efecte juridice, dacă nu s-ar putea constata prin recoltare de probe biologice, priza de sânge, gradul de alcoolemie la momentul prelevării, conform noii reglementari.
Infracțiunea săvârșită de inculpat s-a consumat imediat ce a avut loc refuzul, după existența unei solicitări exprese dovedite din partea organului de poliție competent de a efectua recoltarea cerută de lege, astfel cum a reieșit din întregul probatoriu administrat în dosar.
Urmarea imediată este dată de starea de pericol pe care o reprezintă conducerea unui vehicul pe un drum public de către o persoana în stare de ebrietate și care refuză să i se recolteze probe biologice.
Legătura de cauzalitate dintre acțiunea de refuz de recoltare probe biologice și rezultatul socialmente periculos rezultă, ex re, direct din materialitatea faptei, și nu trebuie dovedită.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea a fost comisă de inculpat cu intenție directă, care a constat în prevederea obligației de a efectua testarea și a caracterului ilicit al refuzului.
În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG nr.195/2002 rep. și, având în vedere că de la data săvârșirii faptelor si până la data judecării cauzei a intrat în vigoare Noul Cod penal, instanța a analizat aplicarea legii penale mai favorabile, mitior lex, în concret, în ansamblu, cu luarea în considerare și a celor statuate prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale, precum și a prevederilor art. 5 din Noul Cod penal.
În privința conținutului constitutiv al infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C.p., s-a constatat că noua reglementare restrânge sfera de incriminare prin înlăturarea unei variante alternative de comitere a faptei, respectiv împotrivirea, neechivalând cu o dezincriminare sub acest aspect, iar în privința limitelor speciale de pedeapsă acestea sunt mai reduse, respectiv închisoare de la un an la 5 ani. Incriminarea din art. 87 alin. 5 OUG 195/2002, reținea ca limite de pedeapsă închisoarea de la 2 la 7 ani. Ca atare, în concret legea penală mai favorabilă inculpatului pentru unica acuzație este legea nouă, respectiv Noul Cod penal.
Față de aceste aspecte analizate de instanță pe latura penală, s-a constatat că fapta de refuz sau sustragere de la recoltarea de probe biologice, prev. de art. 337 C.p., săvârșită și nerecunoscută de inculpat există, este tipică, antijuridică și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție, sub forma intenției directe, astfel că atrage răspunderea penală a acestuia prin aplicarea unei pedepse prevăzute de lege.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a reținut ca inculpatul a negat constant săvârșirea faptei iar tezele sale defensive au fost respinse motivat.
Totodată, pe de altă parte, având în vedere modalitatea și împrejurările de comitere a faptei, inculpatul aflat în stare de ebrietate a pierdut controlul mașinii, s-a răsturnat și s-a autoaccidentat, fără a vătăma integritatea fizică a altei persoane, și fără a distruge alte bunuri, cu excepția propriului autoturism, faptul că din fișa de cazier judiciar a reieșit ca acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, este la primul contact cu legea penală, este tânăr, în vârstă de 29 de ani, având resorturi fizice și psihice care să-l susțină în adoptarea pe viitor unui comportament corect față de valorile sociale, instanța a stabilit pedeapsa închisorii la minimul special, 1 an de închisoare, amânând aplicarea acestei pedepse.
În ceea ce privește amânarea aplicării pedepsei stabilite, în cauză au fost îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, aflat la primul conflict cu legea penală, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, acesta fiind tânăr, în vârstă de 29 de ani, cu resorturi fizice și psihice adecvate care să-i permită să înțeleagă respectul pentru valorile sociale ocrotite de lege, instanța a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților, negarea faptei și invocarea unor teze în apărare nefiind de natură să impieteze la beneficiul aplicării amânării pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal inculpatul V. G. F. și P. de pe lângă Judecătoria A..
P. a arătat că hotărârea pronunțată de Judecătoria A. este nelegală și netemeinică pentru considerentele ce succed:
- în mod greșit prima instanță a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului V. G. F. pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, dispunând astfel în baza art. 83 alin. 1, 3 C.pen. amânarea aplicării pedepsei de 1 an închisoare, cu consecința stabilirii unui termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, în contextul în care în speță nu erau întrunite cumulativ toate condițiile stipulate în cuprinsul art. 83 lit. a-d C.pen., pentru a fi dispusă amânarea aplicării pedepsei, concret inculpatul nemanifestându-și acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității (condiție stipulată la lit. c a art. 83 C.pen.).
Inculpatul a arătat că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii întrucât la acel moment era inconștient, solicitând instanței să dispună efectuarea unei expertize medico-legale în acest sens.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform art.417 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
Prima instanță a reținut în mod corect, pe baza evaluării probelor administrate în cauză, situația de fapt, Curtea însușindu-și în întregime motivarea sentinței atacate, sub acest aspect, pe care nu o va relua, urmând a răspunde punctual motivelor de apel formulate.
Apărările inculpatului în sensul că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii au fost înlăturate cu o motivare amplă de prima instanță, care a analizat în detaliu probele administrate în cauză, probe care contrazic în mod cert „versiunea” inculpatului, care nu are nicio legătură cu realitatea.
În ceea ce privește expertiza medico-legală a inculpatului, aceasta nu ar putea avea decât un caracter ipotetic la aproape doi ani de la săvârșirea faptei și, prin urmare, nu ar avea cum să formeze convingerea instanței că inculpatul ar fi fost „inconștient” la exprimarea refuzului de a se supune recoltării de probe biologice, câtă vreme nu numai martorii, dar și cadrele medicale în fața cărora a fost adus inculpatul de către organele de poliție au atestat caracterul conștient al acestui refuz.
În drept, fapta inculpatului V. G. F. care în dimineața de 04.05.2013, orele 06.00, a condus autoturismul marca Opel Corsa, cu nr. de înmatriculare_, pe drumul DJ 504 pe raza mun. A., jud.Teleorman, către . ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat pe câmp, autoaccidentându-se, iar ulterior, la solicitarea expresă a organelor de poliție de a se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, a refuzat categoric, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art.337 C. pen. (art. 87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002).
Norma de incriminare din legea nouă – de la art.337 C. pen. – este mai favorabilă decât cea din legea veche – art. 87 alin.5 din O.U.G. nr.195/2002, limitele de pedeapsă fiind mai mici (închisoarea de la 1 la 5 ani față de închisoarea de la 2 la 7 ani), astfel că în cauză în mod corect prima instanță a aplicat legea penală nouă.
În ceea ce privește criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014 (M. Of. nr. 372 din 20 mai 2014), dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Referitor la individualizarea pedepsei, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a stabilit pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii, prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.74 din Codul penal, și anume: pericolul social al infracțiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii – cu intenție directă, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită și care privește siguranța circulației rutiere atât pentru propria persoană, cât și a tuturor participanților la trafic, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii – refuzul inculpatului de a se supune recoltării de probe biologice a avut loc în contextul producerii unui accident rutier cu vătămarea chiar a inculpatului (autovehiculul răsturnându-se), numai întâmplarea făcând ca în incident să nu fie lovite și vreun alt autoturism care circula regulamentar; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal – inculpatul nerecunoscând fapta reținută în sarcina lui, cu amânarea aplicării acesteia, față de lipsa de antecedente penale ale inculpatului, nivelul său de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială (29 de ani, studii medii, stagiul militar - nesatisfăcut, este necăsătorit, are un loc de muncă: administrator la o societate comercială).
Astfel fiind, Curtea apreciază că nu se justifică nici renunțarea la aplicarea pedepsei și nici scăderea cuantumului pedepsei închisorii sub cel la care s-a oprit prima instanță, orientat și așa spre minimul special.
Nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, în ceea ce îl privește pe inculpat, neregăsindu-se în speță niciuna dintre împrejurările enumerate la art. 75 Cod penal.
Întrebat fiind de Curte la termenul din 14.01.2015, inculpatul a arătat că este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, nemaiputând fi reținut motivul de apel al Parchetului, cu privire la nelegalitatea amânării aplicării pedepsei.
Însă, față de împrejurarea că apelul a fost declarat de P. în defavoarea inculpatului, Curtea, având în vedere criteriile menționate la individualizarea pedepsei, în special faptul că refuzul inculpatului de a se supune recoltării de probe biologice a avut loc în contextul producerii unui accident rutier cu vătămarea chiar a inculpatului (autovehiculul răsturnându-se), în condițiile în care din probele administrate în cauză a rezultat că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, consideră că este necesar să impună inculpatului pe durata termenului de supraveghere obligația de a nu conduce niciun autovehicul. Aceasta, împreună cu celelalte măsuri de supraveghere prevăzute de lege, îl va face pe inculpat, care a ales să nu recunoască fapta, să conștientizeze pericolul infracțiunii săvârșite, împiedicându-l, totodată, să mai fie un pericol pentru el însuși și pentru ceilalți.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 421 pct.2 lit. a C. proc. pen., va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. împotriva sentinței penale nr. 157 din 12 septembrie 2014, pronunțata de Judecătoria A., in dosarul nr._ .
Va desființa, în parte, sentința atacată și rejudecând:
În baza art.85 alin. 2 lit. g Cod penal, va impune inculpatului V. G. F., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit prin sentința penală nr. 157 din 12 septembrie 2014, pronunțata de Judecătoria A., obligația de a nu conduce niciun autovehicul.
În vederea verificării modului de îndeplinire a obligației prev. de art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal, prezenta decizie, împreuna cu sentința penala nr. 157 din 12 septembrie 2014, pronunțata de Judecătoria A., in dosarul nr._, se va comunica Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 421 pct.1 lit. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. G. F..
În baza art.275 alin. 2 C. proc. pen., va obliga pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE :
În baza art. 421 pct.2 lit. a C. proc. pen., admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria A. împotriva sentinței penale nr. 157 din 12 septembrie 2014, pronuntata de Judecătoria A., in dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința atacată și rejudecând:
În baza art.85 alin. 2 lit. g Cod penal, impune inculpatului V. G. F., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, stabilit prin sentința penală nr. 157 din 12 septembrie 2014, pronuntata de Judecătoria A., obligația de a nu conduce niciun autovehicul.
În vederea verificării modului de îndeplinire a obligației prev. de art. 85 alin. 2 lit. g Cod penal, prezenta decizie, impreuna cu sentința penala nr. 157 din 12 septembrie 2014, pronuntata de Judecătoria A., in dosarul nr._, se comunică Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Teleorman.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art. 421 pct.1 lit. b C. proc. pen., respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V. G. F..
În baza art.275 alin. 2 C. proc. pen., obligă pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. T. G. C. A.
GREFIER,
S. V.-V.
Red.Jud.G.T. / Dact.EA-5 ex
J.A. – jud.M.I.M.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 77/2015. Curtea de... → |
|---|
