Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 377/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 377/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 9932/303/2014

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (4380/2014)

DECIZIA PENALĂ NR. 377/A

Ședința nepublică din 10.03.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – V. I. V.

JUDECĂTOR – B. F. V.

GREFIER – T. S.

Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTORULUI 6 BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 580/17.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință nepublică au răspuns intimatul inculpat O. I., personal și asistat de apărător din oficiu D. A., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, aflată la dosarul cauzei, intimata parte civilă I. L., personal și intimata parte vătămată N. C. D., personal. De asemenea se prezintă și numitul C. G., psiholog în cadrul Centrului de primire în regim de urgență ,,Cireșarii 2’’.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la audierea intimatei parte civilă I. L. și a intimatei parte vătămată N. C. D., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate dosarului cauzei. Astfel, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul Ministerului Public arată că se susțin motivele scrise de apel, respectiv greșita achitare a inculpatului cu privire la fapta săvârșită față de partea vătămată I. L., declarațiile acesteia fiind constante. Astfel, apreciază că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu internarea într-un centru de detenție între 2 și 5 ani, măsura educativă impunându-se a fi cu lipsire de libertate, față de riscul infracțional crescut. În concluzie, n temeiul dispozițiilor at. 129 C.p., solicită condamnarea inculpatului la o singură măsură educativă privativă de libertate și obligarea acestuia la despăgubiri civile în cuantum de 3000 ei față de partea civilă I. L., cu deducerea perioadei reținerii, arestului la domiciliu și arestării preventive.

Intimata parte civilă I. L., personal, arată că înțelege să solicite în continuare obligarea inculpatului la plata despăgubirilor.

Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat solicită instanței respingerea apelului parchetului și menținerea sentinței penale a instanței de fond, apreciind că nu s-a probat dincolo de bănuiala rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta, singura probă fiind declarație părții civile I. L.. În acest sens, arată că din filele 153-156 din dosarul de urmărire penală nu a fotografiat grupul în momentul identificării. Astfel, apreciază că pentru fapta din data de 13.06.2014 instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare în mod corect, având în vedere că la acea dată inculpatul se afla la mare.

La interpelarea instanței, domnul psiholog C. G. arată că inculpatul este un copil care a dat dovada că dorește să se integreze social, apreciind că acesta este pe un drum bun.

Intimatul inculpat O. I. arată că nu a săvârșit fapta și că nu va mai fura.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față.

Prin sentința penală nr.580 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București la data de 17.11.2014 în baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen. a fost achitat inculpatul O. I. de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin. 1 – 234 alin. 1 lit. d și e C.pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de persoana trimisă în judecată. (pretinsă faptă din data de 19.02.2014, persoană vătămată N. C. D.)

În baza art. 396 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen. aa fost achitat inculpatul O. I. de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin. 1 – 234 alin. 1 lit. e C.pen., întrucât fapta nu a fost săvârșită de persoana trimisă în judecată. (pretinsă faptă din data de 13.06.2014, persoană vătămată I. L.)

În temeiul art. 396 alin. 2 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul O. I. la măsura educativă a asistării zilnice prev. de art. 120 C.pen. pentru o perioadă de 6 (șase) luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233 alin. 1 – 234 alin. 1 lit. e C.pen. cu aplic. art. 113 C.pen. (faptă săvârșită pe data de 06.06.2014, persoană vătămată D. V.)

Conform art. 120 alin. 2 C.pen. măsura educativă se desfășoară sub coordonarea Serviciului de Probațiune București.

În baza art. 69 alin. 5 din Legea nr. 253/2013 asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea programului.

În temeiul art. 121 alin. 1 lit. a), e), f) C.pen. instanța a stabilit următoarele obligații inculpatului pe durata măsurii educative:

-de a urma un curs de pregătire școlară sau de formare profesională;

-să se prezinte la S. de Probațiune București la datele fixate de acesta;

-să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, cu privire la dependența de nicotină și de orice substanțe interzise sau periculoase pentru sănătatea minorului.

Potrivit art. 511 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a prezentei sentințe, se va fixa termen pentru punerea în executare a măsurii educative.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 123 alin. 1 și 3 C.pen. privind posibilitatea înlocuirii măsurii educative cu o măsura educativă neprivativă de libertate mai severă sau cu internarea într-un centru educativ în cazul nerespectării cu rea-credință a condițiilor de executare sau a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

Conform art. 399 alin. 1 s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului O. I., dispusă prin încheierea Judecătoriei Sectorului 6 București din data de 23.09.2014 în dosarul nr._, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/07.10.2014.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului O. I., dacă nu este arestat sau deținut în altă cauză.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore pe data de 10.07.2014, arestat la domiciliu în perioada 11.07.2014 – 20.09.2014; 22.09.2014 – 06.10.2014 și arestat preventiv din 10.10.2014 – la zi.

Conform art. 127 C.pen. s-a constatat că perioada în care inculpatul a fost privat de libertate nu se deduce din durata măsurii educative neprivative de libertate.

S-a constatat că persoana vătămată N. C. D. nu se constituie parte civilă în procesul penal.

În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 rap. la art. 1366 alin.2 C.civ a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă D. V. și a fost obligat inculpatul O. I. la plata către partea civilă a sumei de 1800 lei.

În temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 rap. la art. 1366 alin.2 C.civ. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către partea civilă I. L..

În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 274 alin. 1 teza finală rap. la art. 272 alin. 2 C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 300 lei (avocat A. C. f. 41 dj) s-a avansat din fondurile Ministerului de Justiție și a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 3018/P/2014 din data de 05.08.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului O. I., pentru săvârșirea a trei infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 233 alin. (1) – art. 234 alin. 1 lit. d) și e) C.pen. cu aplic. art 113 alin. (3) C.pen., art. 233 alin. (1) – art. 234 alin. 1 lit. e) C.pen., cu aplic. art. 133 alin. 3 C.pen. și art. 233 alin. 1 – art 234 alin. 1 lit. e) C.pen., cu aplic. art. 113 alin. 3 C.pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) C.pen.

În rechizitoriu s-a reținut că la data de 19.02.2014, în jurul orei 19.30, în timp ce se afla într-un autobuz al liniei 385, oprit în stația Ghidiceni, sector 6, București, inculpatul O. I. a smuls din mâna părții civile N. C. D. un telefon mobil marca Samsung Galaxy Express, după care a coborât în fugă din mijlocul de transport în comun.

De asemenea, la data de 06.06.2014, în jurul orei 13.20, în timp ce se afla într-un tramvai al liniei 25, oprit în stația Romancierilor, sector 6 București, inculpatul O. I. a deposedat partea civilă D. V., prin smulgere, de cele două lanțuri din aur pe care aceasta le purta la gât, coborând în fugă din mijlocul de transport în comun înainte de închiderea ușilor.

La data de 13.06.2014, în jurul orei 17.10, în timp ce se afla într-un tramvai al liniei 11, oprit în stația P. Grozăvești, sector 6 București, inculpatul O. I. a deposedat persoana vătămată I. L., prin smulgere, de lănțișorul de aur pe care aceasta îl purta la gât, după care a coborât în fugă din mijlocul de transport în comun.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 2.09.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 3018/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul O. și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 C.proc.pen. rap. la art. 396 alin. 10 C.proc.pen. privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.

Inculpatul, asistat de avocat din oficiu, arată că nu solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate prevăzută de art. 374 alin. 4 C.proc.pen.

În cursul cercetării judecătorești, la cererea avocatului inculpatului, a fost administrată următoarea probă de la urmărirea penală: declarația martorului R. C., fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei. De asemenea, au fost administrate probele cu martorii N. G. și C. C..

Din oficiu, instanța a dispus administrarea următoarelor mijloace de probă efectuate în cursul urmăririi penale: declarația inculpatului, declarația părții civile I. L. și declarația părții civile N. C. D. .

Nefiind contestată de părți, proba constând în declarațiile martorului A. G. S. și declarație parte civilă D. V., nu au fost readministrate, dar au fost puse în dezbaterea contradictorie a părților conform art. 374 alin. 7 C.proc.pen., astfel încât vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

În fapt.

Pretinsele infracțiuni din datele de 19.02.2014 și 13.06.2014

Cu titlu preliminar, instanța a constatat că există schimbări între declarațiile date în timpul urmăririi penale de către părți și martori și cele date în fața instanței de judecată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că potrivit art. 6 parag. 1 din Convenție mijloacele de probă trebuie, în principiu, să fie administrate în fața acuzatului, în ședință publică în vederea unei dezbateri contradictorii. Cu toate acestea, Curtea a apreciat că autoritățile judiciare pot găsi justificat să se folosească de declarațiile date de către un martor în timpul fazei de instrucție preparatorie, cu condiția ca ele să fie coroborate cu alte mijloace de probă. În mod cert, continuă Curtea, ar fi fost preferabil ca celelalte părți să îl fi auzit în mod direct pe martor la momentul declarațiilor date în spatele ușilor închise din timpul instrucției, dar această considerație nu ar putea duce la paralizarea urmăririi penale. (Cauza Vaquero Hernandez și alții c. Spaniei, hotărârea din data de 2 noiembrie 2010)

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat într-o hotărâre recentă pronunțată împotriva României (Cauza A. I. R. c. României, hotărârea din data de 3 mai 2011) că nu este afectată echitatea procedurii dacă instanțele naționale au înlăturat într-o manieră motivată declarațiile prin care unii martori au revenit asupra depozițiilor anterioare. Curtea mai reține că nimic nu probează că martorii au fost constrânși de către organele de cercetare penală pentru a da declarațiile respective. În special, Curtea notează că niciunul dintre martorii respectivi nu a depus plângere penală la parchet pentru utilizarea violențelor, amenințărilor sau a oricăror alte metode de constrângere în scopul strângerii probelor, infracțiunea fiind prevăzută de dispozițiile interne.

Instanța supremă s-a pronunțat de asemenea asupra acestei probleme de drept, statuând că instanța poate înlătura unele probe, total sau parțial, sub condiția motivării acestei înlăturări. Printre motivele de înlăturare a unor probe/mijloace de probă este și cel referitor la existența unor contradicții între declarațiile aceleiași persoane, prin revenirea fără o justificare temeinică, rezonabilă, asupra celor declarate anterior (art. 325 alin. (1), art. 326 alin. (2) cu ref. la art. 325 alin. (1), art. 327 alin. (4) C. proc. pen.).

În continuare, instanța supremă a observat că s-a arătat constant că instanța europeană nu poate retine „in abstracto" că declarațiile unui martor audiat în ședință publică, sub prestare de jurământ, ar trebui întotdeauna să se prevaleze în fața altei declarații date de același martor în cursul procesului penal, această apreciere fiind tot în sarcina instanțelor interne. (I.C.C.J., Secția Penală, decizia penală nr. 1229 din 29 martie 2011)

În privința primei fapte, instanța a reținut din declarația persoanei vătămate că în ziua de 18.02.2014, în jurul orelor 19.30, în timp ce persoana vătămată N. C. D. se deplasa cu autobuzul liniei 385, imediat după stația RATB Ghidiceni, un individ necunoscut a venit din spate și i-a sustras din mână telefonul mobil marca Samsung Galaxy Express.

Imediat după acest moment, persoana vătămată a sărit de pe scaun și s-a îndreptat către individul care i-a smuls telefonul, însă acesta a reușit să deschidă în mod forțat ușile de acces din spatele autobuzului, după care fugit din autobuz într-o direcție necunoscută.

Ministerul Public a susținut că inculpatul O. I. este cel care a sustras telefonul persoanei vătămate. În susținerea acuzației, a fost invocată identificarea realizată de către persoana vătămată de pe planșe foto și din grup precum și declarația de martor a lui R. C. M..

Din declarația persoanei vătămate date în cursul urmăririi penale instanța a reținut că aceasta a descris persoana care i-a sustras telefonul ca fiind de sex masculin, înălțime 1,70- 1,80 m, ten deschis. Instanța a constatat că față de observarea nemijlocită a inculpatului în sala de ședință, descrierea realizată de către persoana vătămată în ziua următoare pretinsei fapte nu corespunde semnalmentelor inculpatului O., acesta fiind mai scund și având ten măsliniu.

Instanța a avut în vedere că organele de cercetare penală nu au respectat dispozițiile art. 133 alin. 1 C.pr.pen. prin care se prevede obligația audierii prealabile a persoanei care va face identificarea, după momentul dispunerii măsurii și înainte ca identificarea să fie realizată. Rațiunea textului este de a verifica acuratețea semnalmentelor reținute de către persoana vătămată la un moment cât mai apropiat identificării și de a le compara cu semnalmentele persoanei identificate, pentru a stabili fiabilitatea procedeului identificării. În schimb, în cauza de față, organele de cercetare penală au luat numai o declarație formală, făcând trimitere la declarația din 19 februarie 2014.

Mai mult, această audiere a fost necesară în condițiile în care descrierea făcută de către persoana vătămată nu se potrivea cu persoana recunoscută, în acest sens fiind și declarația persoanei vătămate în fața instanței care a arătat că persoana care i-a sustras telefonul mobil era mult mai înaltă.

În ceea ce privește recunoașterea de pe planșele foto, instanța a constatat că aceasta a fost viciată prin faptul că, la momentul în care persoana vătămată a fost chemată pentru realizarea acestui procedeu probatoriu a fost anunțată de către organul de cercetare penală că a fost identificată persoana care i-a sustras telefonul numele acesteia fiind O. I.. Instanța a constatat că modalitatea aleasă de organul de cercetare penală suprimă valoarea probatorie a identificării realizată de către persoana vătămată întrucât aceasta din urmă este influențată, fiindu-i creată impresia că este chemată pentru o simplă formalitate. Această impresia a fost întărită de relatarea organului de cercetare penală, care i-a spus persoanei vătămate că este sigur că O. I. este cel care a sustras telefonul mobil. De asemenea, identificarea realizată din grup a fost de asemenea viciată întrucât organul de cercetare penală i-a adus la cunoștința persoanei vătămate, înainte de începerea procedurii identificării, că O. I. este îmbrăcat într-un tricou albastru.

În această situație, audierea martorului Gărneață M. D. a fost în afara cadrului legal. Astfel, instanța a constatat că instituția martorului asistent este prevăzută de către legiuitor numai în cazul anumitor situații limitativ enumerate în cazul efectuării percheziției domiciliare conf. art. 159 alin. 11 și 15 C.pr.pen, nemaiexistând dispozițiile art. 92 – 93 C.pr.pen. 1969. Astfel, legiuitor a înțeles să reglementeze posibilitatea organelor de cercetare penală de a înregistra activitatea de identificare prin mijloace audio-video, în cazul în care consideră necesară confirmarea celor consemnate în procesul-verbal efectuat cu ocazia identificării.

Având în vedere că dispozitivele mobile accesibile publicului larg dispun de capacitatea de a efectua înregistrări video-audio de o fidelitate rezonabilă, instanța nu a putut accepta mențiunea organului de cercetare penală în sensul că în unitatea în care a fost efectuată înregistrarea nu exista nici un dispozitiv mobil cu care să se poată realiza înregistrarea audio-video. Instanța a subliniat astfel că legea nu impune înregistrarea cu un anumit tip de aparatură specială, ci orice dispozitiv poate fi folosit în acest scop.

De asemenea, instanța a observat din planșele foto că nu este arătat momentul în care inculpatul O. a fost recunoscut de către persoana vătămată, deși acesta este momentul esențial al întregului procedeu probatoriu al identificării, întărind convingerea instanței că organul de cercetare penală a creat impresia persoanei vătămate că îndeplinește o simplă formalitate și aceasta din urmă a fost pusă să semneze numai procesul-verbal de identificare.

Față de acestea, având în vedere modalitatea defectuoasă în care a fost realizată procedura de identificare a persoanei, întemeierea soluției instanței asupra acestui procedeu probatoriu ar afecta în mod iremediabil echitatea procedurii desfășurată față de inculpat și prin urmare atât identificarea de pe planșe foto precum și identificarea din grup a fost înlăturată.

Valoarea probatorie a declarației persoanei vătămate date în fața instanței de judecată a fost cu atât mai ridicată cu cât aceasta nu a avut nici un interes în exonerarea inculpatului de răspunderea penală. De asemenea, nu există nicio relație de rudenie sau de prietenie între persoana vătămată și inculpat, neexistând de asemenea nicio suspiciune de încercare de influențare a persoanei vătămate sau unei stări de frică a acesteia, inculpatul fiind în stare de arest la domiciliu sau arest preventiv pe întreaga durată a procesului.

Al doilea mijloc de probă pe care Ministerul Public și-a întemeiat acuzațiile a fost reprezentat de declarația de martor a lui R. C. M. în care a fost arătat că martorul se afla împreună cu inculpatul la momentul săvârșirii faptei, acesta din urmă smulgându-i persoanei vătămate telefonul și fugind împreună cu martorul și cu o altă persoană rămasă neidentificată. În fața instanței martorul a arătat că nu a fost prezent la locul faptei împreună cu inculpatul O..

Declarația dată de către martor în timpul urmăririi penale a fost contrazisă de declarațiile constante ale persoanei vătămate care în nici un moment nu s-a referit la existența altor persoane care să o fi însoțit pe persoana care a sustras telefonul. Astfel, persoana vătămată a declarat că după ce i-a sustras telefonul, persoana s-a îndreptat către ușile din spate pe care le-a forțat și pe urmă fugind într-o direcție necunoscută. Ori din moment ce martorul R. C. M. a declarat că acesta se afla în spatele autobuzului, fugind împreună cu presupusul autor, persoana vătămată nu avea cum să nu observe că acesta era însoțit de alte două persoane, mai mult, din moment ce în fața instanței persoana vătămată a declarat că a reușit să pună mâna pe persoana care i-a sustras telefonul.

Totodată, deși nu există nici un indiciu că organele de cercetare penală au exercitat acțiuni de violență îndreptate împotriva martorului, fiabilitatea mijlocului de probă a fost redusă din cel puțin două considerente. Astfel, prezența martorului la locul faptei a fost contrazisă atât de declarația inculpatului cât și de declarația persoanei vătămate. Din nici un alt mijloc de probă nu a rezultat că martorul ar fi avut vreo legătură cu acuzațiile formulate de către Ministerul Public, iar motivele pentru care organele de cercetare penală au considerat necesară audierea sa nu a rezultat nici direct, nici implicit din nici un act procesual existent la dosarul cauzei.

În al doilea rând, instanța a constatat că martorul se afla la momentul audierii, respectiv 06.06.2014, în custodia autorităților naționale, în stare de arest preventiv. Declarația unui martor luată în aceste circumstanțe trebuie privită cu o precauție sporită, întrucât martorul se află într-o situație vulnerabilă, împotriva sa fiind în desfășurare urmărirea penală care a făcut obiectul dosarului nr._/302/2014 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, cauză în care se afla arestat preventiv din data de 22.05.2014. O persoană aflată într-o asemenea poziție este ușor influențabilă de către organele de cercetare penală, fiind dispusă să dea declarațiile în sensul susținerilor organelor de cercetară penală, în speranța influențării în mod pozitiv a situației din propria cauză.

Având în vedere considerentele ce preced, coroborat cu faptul că prezența martorului la locul presupusei fapte a fost infirmată de către persoana vătămată și de către inculpat, instanța a considerat că declarația martorului R. C. M. din timpul urmăririi penale este lipsită de fiabilitate și a fost înlăturată.

Sintetizând, instanța a reținut că P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta de sustragere a telefonului mobil există, însă nu a fost probată conform aceluiași standard că fapta a fost săvârșită de către inculpatului O. I..

În ceea ce privește a doua faptă, instanța a reținut din declarația persoanei vătămate I. L. că la data de 13.06.2014, în jurul orei 17.10, în timp ce persoana vătămată se afla într-un tramvai al liniei 11, oprit în stația P. Grozăvești, sector 6 București, un individ necunoscut a deposedat-o, prin smulgere, de lănțișorul de aur pe care aceasta îl purta la gât, rupându-i maieul, după care a coborât în fugă din mijlocul de transport în comun.

Persoana vătămată a alergat după individul care i-a sustras lanțul de aur, traversând Podul Grozăvești, urmărindu-l pe Splaiul Independenței și până în momentul în care a intrat pe o alee din spatele căminelor studențești, unde l-a pierdut din vedere.

Instanța a reținut că acuzațiile formulate de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 împotriva inculpatului s-au întemeiat numai pe declarația persoanei vătămate și pe identificarea din grup realizată de către aceasta. În acest sens, instanța a reținut că spre deosebire de disp. art. 75 C.pr.pen. 1969, declarația persoanei vătămate nu mai are o valoare probatorie condiționată, fiind supusă principiului liberei aprecieri a probelor prev. de art. 103 C.pr.pen.

Analizând valoarea probatorie a identificării de pe planșe foto și din grup realizate instanța a constatat de o importanță deosebită modul în care persoana vătămată a perceput trăsăturile persoanei la momentul comiterii faptei. În acest sens, instanța a reținut din declarația persoanei vătămate că aceasta a observat figura autorului în timp ce alerga după acestea, la intervale scurte, întrucât autorul se uita în spate să vadă dacă mai este urmărită. Conform acelorași declarații, persoana vătămată a observat autorul de la o distanță de aproximativ 30 de metri, distanța majorându-se pe parcursul urmăririi.

Totodată, din aceeași declarație, instanța a reținut că persoana vătămată nu a identificat inculpatul după trăsăturile feței ci l-a identificat după forma cefei, în timp ce grupul de persoane a fost pus să stea cu spatele. În acest sens, instanța a observat că organul de cercetare penală nu a fotografiat poziția grupului în momentul în care a fost făcut identificarea pentru a induce ideea că identificarea a fost realizată de către persoana vătămată după trăsăturile feței.

Instanța a considerat că o percepție de câteva secunde, în alergare, de la o distanță de 30 de metri este insuficientă pentru a fundamenta o soluție de condamnare, mai ales în condițiile în care persoana vătămată nu poate fi sigură asupra trăsăturilor feței autorului faptei, identificarea fiind realizată prin recunoașterea constituției și a formei cefei, ori aceste elemente de individualizare sunt mult prea generale pentru o identificare fiabilă care să fie avută în vedere pentru o soluție de condamnare.

În esență, instanța a considerat că P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta de sustragere a lănțișorului există, însă nu a fost probată conform aceluiași standard că fapta a fost săvârșită de către inculpatului O. I..

Fapta din data de 06.06.2014

Din declarația persoanei vătămate D. V. coroborată cu declarația martorului A. G. S. instanța a reținut că la data de 06.06.2014, în jurul orelor 13:10-13:15, persoana vătămată D. V. s-a urcat în tramvaiul liniei 25 de la stația RATB B., cu direcția Romancierilor, având asupra sa mai multe plase de cumpărături. În același tramvai s-a urcat martorul A. G. S., precum și inculpatul O. I., acesta din urmă așezându-se în spatele persoanei vătămate, lângă ușile de acces din spatele tramvaiului.

După ce tramvaiul a ajuns în stația Romancierilor și s-au deschis ușile, inculpatul s-a repezit asupra persoanei vătămate și i-a smuls de la gât două lanțuri de aur, moment în care a coborât din tramvai, a traversat . intrat pe o alee.

Declarațiile menționate s-au coroborat că identificările din planșele foto și din grup efectuată de partea civilă D. V. și cu proces-verbal de identificare a inculpatului după planșa foto, efectuată de martorul A. G. S., proces-verbal de identificare a inculpatului din grup efectuată de martor A. G. S..

Instanța nu a reținut apărarea inculpatului potrivit căreia între data de 2 sau 3 iunie 2014 până la data de 12.06.2014 se afla la mare, în C., împreună cu martorul N. G., astfel încât nu ar fi putut săvârși fapta la data de 06.06.2014 în tramvaiul liniei 25 din sectorul 6 București, întrucât nu s-a coroborat cu probele administrate în cauză. Astfel, din declarația martorului N. G. a rezultat că acesta nu se afla la mare în perioada anterior menționată împreună cu inculpatul O. I., acesta declarând că nu a mai plecat la mare de aproximativ 30 de ani, neavând posibilități financiare.

În ceea ce privesc presupusele fapte din datele de 19.02.2014 și 13.06.2014, constatând că Ministerul Public nu a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție a inculpatului, în temeiul art. 16 alin. 1 lit. c C.pr.pen. a pronunțat achitarea inculpatului pentru ambele fapte, întrucât acestea nu au fost săvârșite de persoana trimisă în judecată.

Fapta inculpatului care la data de 06.06.2014, în jurul orei 13.10-13.15, în timp ce se afla într-un tramvai al liniei 25, oprit în stația Romancierilor, sector 6 București, a deposedat persoana vătămată D. V., prin smulgere, de două lanțuri de aur pe care aceasta le purta la gât, cauzându-i ruperea bluzei și echimoze la nivelul gâtului, după care a coborât în fugă din mijlocul de transport în comun, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233-234 alin. 1 lit. e) C.pen., cu aplic. art. 113 C.pen.

Infracțiunea de tâlhărie calificată este o infracțiune complexă, fiind o unitate legală. Sub aspectul laturii obiective instanța a reținut că elementul material a constat într-o acțiune principală de furt și o acțiune secundară de violențe, precum și ca elemente circumstanțiale agravante acțiunile au fost realizate într-un mijloc de transport.

În ceea ce privește acțiunea principală, instanța a reținut că fapta inculpatului, care a sustras de la gâtul persoanei vătămate D. V. două lanțuri de aur, realizează elementul material al infracțiunii de furt, ca faptă absorbită în conținutul infracțiunii de tâlhărie. Urmarea imediată a constat în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul patrimoniului persoanei vătămate, valoare socială ocrotită penalmente.

În privința acțiunii secundare, aceasta a constat în acțiunea violentă de smulgere a lanțurilor și suferințele fizice cauzate persoanei vătămate cu ocazia sustragerii celor două lanțuri de aur.

În ceea ce privește reținerea elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 234 alin. 1 lit. e) C.pen., respectiv săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată într-un mijloc de transport, acesta este întrunit, având în vedere că fapta de sustragere prin violența a celor două lanțuri de la gâtul persoanei vătămate a fost săvârșită într-un mijloc de transport aflat în funcțiune, respectiv în tramvaiul liniei 25, oprit în stația Romancierilor, sector 6 București.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată a rezultat din probele administrate în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. a) C.pen., intenție calificată prin scop. În acest sens, inculpatul a avut prefigurarea materială a rezultatului acțiunii sale, rezultat pe care l-a urmărit prin săvârșirea faptei. Scopul acțiunii inculpatului a fost acela de a-și însuși pe nedrept cele două lănțișoare de aur ale persoanei vătămate. Astfel, inculpatul a profitat de faptul că tramvaiul liniei 25 era oprit în stația Romancierilor și a smuls cele două lănțișoare, fugind afară din tramvai, astfel încât prin închiderea ușilor să nu mai poată fi urmărit de persoana vătămată sau de alte persoane.

Având în vedere că infracțiunea de tâlhărie calificată a fost săvârșită la data de 06.06.2014, adică după data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, nu a fost necesară analiza legii penale mai favorabile.

Conform art. 114 alin. 1 C.pen. 2009 față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. modifică substanțial răspunderea penală a minorului. Astfel, legea nouă renunță la posibilitatea aplicării pedepselor penale pentru faptele săvârșite în timpul minorității în favoarea măsurilor educative privative sau neprivative de libertate. Astfel cum a reieșit și din denumirea marginală a articolului, ambele tipuri de măsuri educative pot fi luate numai față de minorul care răspunde penal și numai dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracțiune.

Regula impusă de legiuitor este că minorului i-au fost aplicate măsuri educative neprivative de liberate și numai în cazul în care sunt întrunite cele două situații de excepție prevăzute de alin. (2) lit. a) și b) pot fi luate față de minor măsurile educative privative de libertate.

Instanța nu a considerat ca fiind necesară aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, ținând cont și de concluziile referatului de evaluare și de declarația martorei C. C., psiholog la Centrul de Plasament Cireșarii II. Astfel, începând cu vârsta de 5 ani, atât inculpatul, cât și fratele acestuia, O. L. C. au fost abandonați de către mama lor, cei doi aflându-se pentru o perioadă de timp în îngrijirea bunicii lor materne, iar ulterior fiind plasați în plasament în cadrul DGASPC sector 5. Până la vârsta de 12 ani inculpatul s-a aflat în locuința bunicii lui, însă conduita acestuia a fost total neadecvată, astfel încât a început să săvârșească diverse fapte necorespunzătoare. De la vârsta de 16 ani inculpatul a cerut stabilirea plasamentului într-o instituție de stat, ulterior fiind transferați către Ansamblul Rezidențial de tip Familial în apartamente de tip social.

De asemenea, În favoarea inculpatului, instanța a reținut că acesta este la prima încălcare a legii penale, nefiind anterior condamnat la o pedeapsă sau măsură educativă.

În acord cu recomandările cuprinse în referatul de evaluare al inculpatului, instanța a apreciat că în privința inculpatului se impune luarea unei măsuri educative neprivative de libertate, în acest mod inculpatului i s-a acordat o șansă reală de a se reintegra în societate. Având în vedere lipsa de educație a inculpatului, dar și lipsa unei supravegheri corespunzătoare din cadrul familial, instanța a considerat că inculpatul necesită un ajutor specializat pentru a-și îndrepta comportamentul.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 120 C.pen. rap. la art. 114 alin. 1 C.pen., instanța a dispus față de inculpat măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 luni. Instanța a considerat că această măsură este necesară și suficientă în cazul concret în care se află inculpatul, programul ce a fost stabilit servind reintegrării acestuia în societate, prin ajutarea inculpatului să înțeleagă consecințele faptei sale și îndreptarea acestuia către activități constructive dezvoltării sale.

Conform art. 120 alin. 2 C.pen. măsura educativă se desfășoară sub coordonarea Serviciului de Probațiune București.

În baza art. 69 alin. 5 din Legea nr. 253/2013 asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea programului.

Având în vedere faptul că inculpatul a abandonat ciclul gimnazial, instanța a considerat necesară stabilirea obligației de a urma un curs de pregătire școlară sau de formare profesională, conf. art. 121 alin. 1 lit. a C.pen. Totodată, având în vedere că din referatul de evaluare a rezultat că minorul este fumător și a folosit la un moment dat substanțe ilegale, s-a stabilit conf. art. 121 alin. 1 lit. c obligația acestuia de a se supune măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală, cu privire la dependența de nicotină și de orice substanțe interzise sau periculoase pentru sănătatea minorului. Totodată, pentru a asigura respectarea măsurilor educative stabilite s-a impus minorului obligația de a se prezenta la S. de Probațiune București la datele fixate de acesta.

Prin încheierea din data de 11.07.2014 pronunțată de către judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr._ a fost dispusă arestarea la domiciliul a inculpatului O. I..

Prin încheierea din 23.09.2014 pronunțată în dosarul nr._ pronunțată de către Judecătoria Sectorului 6 București a fost admisă cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 și a fost înlocuită măsura preventivă a arestului la domiciliu cu măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. A fost emis mandatul de arestare în timpul judecății nr. 2/07.10.2014. care a fost pus efectiv în executare pe data de 10.10.2014 .

Prin urmare, s-a constatat că inculpatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore pe data de 10.07.2014, arestat la domiciliu în perioada 11.07.2014 – 20.09.2014; 22.09.2014 – 06.10.2014 și arestat preventiv din 10.10.2014 la zi. Perioadele care nu au fost avute în vedere au fost acelea în care inculpatul a părăsit fără încuviințarea instanței domiciliul la care fusese stabilită măsura arestului la domiciliu.

Având vedere măsura educativă neprivativă de libertate pronunțată, conf. art. 127 C.pen., durata măsurilor preventive nu a fost dedusă din durata măsurii.

S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului O. I., dacă nu a fost arestat sau deținut în altă cauză.

Cum a fost arătat și în jurisprudența CEDO, încheierea prin care o instanță națională dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului nu este în contradicție cu cele anterioare privind menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. Astfel, instanțele naționale au dreptul de a evalua, în fiecare moment al procesului, elementele care justifică prelungirea arestării preventive și caracterul pertinent și suficient al motivelor legitime pentru arestarea preventivă (CEDO, M. c. României, cererea nr. 5623/04, decizia din 13.11.2012) În acest sens, instanța a reținut că la momentul menținerii arestului la domiciliu și a arestului preventiv au existat probe care formau suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele de care era acuzat. Aceste probe, deși au justificat privarea de libertate a inculpatului pe parcursul procesului penal, nu au putut duce la răsturnarea prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul cu privire a două dintre infracțiunile de care era acuzat.

În esență, instanța a reținut că până la momentul pronunțării sentinței privarea de libertate a fost legal dispusă și menținută conform dispozițiilor legale și exigențelor art. 5 din Convenție.

În ceea ce privește constituirea de parte civilă formulată de către partea civilă D. V. cu suma de 1800 lei reprezentând contravaloarea a două lanțuri de aur de 14k având 14 grame, conform art. 1385 alin. 2 C.civ. despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului.

Potrivit art. 99 alin. 1 C.proc.pen. sarcina probei în cadrul acțiunii civile aparține părții civile ori, după caz, procurorului care exercită acțiunea civilă în cazul în care persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu sau are capacitate de exercițiu restrânsă. În cauza de față, având în vedere că nu suntem în prezența unei ipoteze de exercitare a acțiunii civile din oficiu, sarcina probei revine exclusiv părții civile.

Analizând condițiile prev. de art. 1357 alin 1 C.Civ pentru angajarea răspunderii civile a inculpatului, instanța a constatat existența unei fapte ilicite – acțiunea de sustragere a inculpatului din data de 06.06.2014.

Prejudiciul cauzat prin fapta ilicită de mai sus a rezultat din probele administrate în cauză (declarații parte civilă D. V., declarații martor A. G. S. ), acesta constând în cele două lănțișoare ale părții civile. Valoarea acestui prejudiciu a fost determinată prin raportare la valoarea gramului de aur de la data pronunțării conform cotației Băncii Naționale a României, respectiv 135,18 lei/gram, ținând cont de că acestea aveau în total 14 grame, aur de 14k. Astfel, instanța a constatat că lănțișoarele aveau o valoare de aproximativ 1876 lei, dar, întrucât persoana vătămată s-a constituit parte civilă pentru suma de 1800 lei, instanța a reținut valoarea prejudiciului ca fiind 1800 de lei.

Condiția privind existența legăturii de cauzalitate directe dintre fapta ilicită și prejudiciul produs a fost îndeplinită, instanța reținând că această legătură este stabilită prin lipsirea persoanei vătămate de 2 lănțișoare de aur prin fapta de sustragere.

Față de acestea, în temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 rap. la art. 1366 alin.2 C.civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă D. V. și a fost obligat inculpatul O. I. la plata către partea civilă a sumei de 1800 lei.

Analizând constituirea de părți civile formulate de către I. L. instanța a constatat că față de statuările reținute în cadrul situației de fapt nu a fost probat că inculpatul O. I. este persoana care a sustras lănțișorul persoanei vătămate, astfel că nu a fost reținut că prejudiciul părții civile a fost cauzat de inculpat.

Prin urmare, în temeiul art. 397 alin. 1 C.pr.pen. coroborat cu art. 1357 alin. 1 rap. la art. 1366 alin.2 C.civ. s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de către partea civilă I. L..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 19.12.2014 sub nr._ (4380/2014).

P. a criticat hotărârea instanței de fond pentru netemeinicie sub aspectul achitării inculpatului O. I. pentru faptele reținute la punctele I și III din rechizitoriu.

Consideră neîntemeiată hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei achitări a inculpatului O. I. pentru faptele reținute la punctele I și III din rechizitoriu.

Judecătorul cauzei a constatat că există schimbări între declarațiile date în timpul urmăririi penale de către părți și martori și cele date în fața instanței de judecată.

Acest lucru nu poate fi contestat în ceea ce privește fapta descrisă la punctul I din rechizitoriu tocmai de aceea se impunea înlăturarea unor probe, total sau parțial.

Judecătorul cauzei a ales să înlăture probele administrate în faza de urmărire penală pentru următoarele argumente:

a) Instanța a filtrat descrierea semnalmentelor inculpatului făcută de persoana vătămată în deci. date în faza de urmărire penală (sex masculin, înălțime 1,70 - 1,80 m, ten deschis) prin procedura observării nemijlocită a inculpatului în sala de ședință constatând doar în hotărâre că inc. este mai scund și având ten măsliniu.

b) Nerespectarea de către organele de urmărire penală a disp. art. 133 alin. 1 C.pr.pen. prin care se prevede obligația audierii prealabile a persoanei care va face identificarea, după momentul dispunerii măsurii și înainte ca identificarea să fie realizată.

Organele de urmărire penală au respectat disp. art. 133 alin. 1 C.pr.pen., declarația persoanei vătămate din 12.06.2014 coroborându-se cu declarația inițială a acesteia.

Rațiunea textului procedural (de a verifica acuratețea semnalmentelor reținute de către persoana vătămată la un moment cât mai apropiat identificării și de a le compara cu semnalmentele persoanei identificate) subzistă și atunci când persoana vătămată precizează că semnalmentele autorului sunt aceleași ca cele precizate anterior, fiind evident că la un astfel de moment persoana vătămată rememorează semnalmentele agresorului la un moment anterior recunoașterii.

Judecătorul cauzei a descoperit acest viciu al legalității actelor de urmărire penală la momentul deliberării și nu la momentul când dispozițiile procesuale permit acest lucru, respectiv în faza camerei preliminare.

Așa cum a rezultat din încheierea din data de 02.09.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală .

c) Recunoașterea de pe planșe foto, a fost viciată prin faptul că la momentul în care persoana vătămată a fost chemată pentru realizarea acestui procedeu probatoriu a fost anunțată de către organul de cercetare penală că a fost identificată persoana care i-a sustras telefonul numele acesteia fiind O. I..

Instanța a constatat că modalitatea aleasă de organul de cercetare penală suprimă valoarea probatorie a identificării realizată de către persoana vătămată întrucât aceasta din urmă este influențată, fiindu-i creată impresia că este chemată pentru o simplă formalitate. Această impresia a fost întărită de relatarea organului de cercetare penală, care i-a spus persoanei vătămate că este sigur că O. I. este cel care a sustras telefonul mobil.

P. apreciază că argumentele judecătorului sunt neîntemeiate:

În sensul că aceste afirmații ale persoanei vătămate ( privind așa zisa modalitate de influențare a recunoașterii) nu ar trebui să constituie un adevăr absolut pentru instanță întrucât din analizarea declarațiilor acesteia rezultă foarte multe contradicții.

Pe de altă parte și aceste afirmații ale persoanei vătămate ar trebui coroborate și cu alte probe pentru că nu este firesc ca o simplă afirmație a unei persoane vătămate să producă o îndoială asupra activității organelor de urmărire penală.

Astfel, chiar dacă organul de cercetare penală, i-ar fi spus persoanei vătămate că este sigur că O. I. este cel care a sustras telefonul mobil, acest lucru nu ar fi putut avea nicio urmare practică în ceea ce privește procedura recunoașterii deoarece fotografiile prezentate acesteia nu erau însoțite de numele persoanelor.

d) Identificarea realizată din grup este de asemenea viciată

întrucât organul de cercetare penală i-a adus la cunoștința persoanei vătămate, înainte de începerea procedurii identificării, că O. I. este îmbrăcat într-un tricou albastru.

Și în ceea ce privește această activitate de urmărire penală, judecătorul cauzei a acordat aceeași importanță exagerată precizărilor făcute de persoana vătămată privind o eventuală influențare a acesteia de către organul de urmărire penală.

În ceea ce privește indicarea culorii tricoului inculpatului, planșa fotografică nu permite distingerea culorilor astfel că acest mijloc de probă nu este de natură a susține precizările făcute de persoana vătămată.

e) În ceea ce privește declarația dată de martorul asistent Gărneață

M. D. instanța a constatat că este în afara cadrului legal

deoarece instituția martorului asistent este prevăzută de către legiuitor numai în cazul anumitor situații limitativ enumerate în cazul efectuării percheziției domiciliare conf. art. 159 alin. 11 și 15 C.pr.pen, nemaiexistând dispozițiile art.92-93 C.pr.pen. 1969.

Pe de o parte sunt pertinente considerațiile făcute mai sus privitoare la constatarea legalității mijloacelor de probă și a actelor de urmărire penală și la inexistența unei nulități relative sau absolute și în ceea ce privește acest mijloc de probă.

Sunt incidente în cauză și disp. art. 97 alin. 1 și 2 lit f C.p.p., în sensul că declarația acestui martor, care în niciun caz nu ar putea fi interzisă de lege, poate contribui la aflarea adevărului în procesul penal, prin stabilirea veridicității nu doar a declarațiilor persoanei vătămate ci și a modalității de efectuare actelor de urmărire penală de către organele de cercetare penală, asupra activității acestora planând o incertitudine ce rezultă doar din precizările persoanei vătămate.

Mai trebuie precizat că martorul Gărneață M. D. a participat și la conducerea în teren efectuată da martorul R. C. M. din data de 06.06.2014 .

f) În ceea ce privește posibilitatea înregistrarea momentului recunoașterii cu unul dintre dispozitivele mobile aparținând lucrătorilor din cadrul poliției judiciare, P. a opinat în sensul că art. 134 alin. 6 teza finală nu ar putea fi interpretat că această înregistrare poate fi efectuată cu orice aparat care este prevăzut cu o funcție de înregistrare.

În situația în care aceasta activitate procesuală ar fi înregistrată cu un aparat deținut de către unul dintre lucrătorii din cadrul poliției judiciare ar exista probleme de constatare a legalității unui astfel de mijloc de probă.

Nu trebuie omise nici disp. art. 134 alin. 6 prima teză conform cărora activitatea de înregistrare audio video se efectuează de către organul de urmărire penală atunci când consideră că este necesar.

Or, în situația de față, la momentul efectuării recunoașterii nu erau incidente situații care să ducă la concluzia necesității efectuării acestor înregistrări.

g)Judecătorul cauzei a apreciat că valoarea probatorie a declarației

persoanei vătămate date în fața instanței de judecată este cu atât mai

ridicată cu cât aceasta nu are nici un interes în exonerarea inculpatului de

răspunderea penală.

Nu se poate specula asupra vreunei influențări a persoanei vătămate însă ridică serioase semne de întrebare atitudinea acesteia care a renunțat la orice solicitare de recuperare a prejudiciului, persoana vătămată nedând impresia că ar fi în situația de a renunța cu ușurință la un bun în valoare de 1500 lei.

h) În ceea ce privește declarația dată de martorul R. C. M. în faza de urmărire penală instanța a apreciat că este contrazisă de declarațiile constante ale persoanei vătămate care în nici un moment nu s-a referit la existența altor persoane care să o fi însoțit pe persoana care a sustras telefonul.

Persoana vătămată nu a dat declarații constante sub aspectul situației de fapt, iar pe de altă parte aceasta în niciun moment nu a declarat că inculpatul a fost singur. E mult mai credibil ca o persoană tâlhărită să declare cu mai mare corectitudine asupra unui aspect de fapt la un moment mai apropiat de data faptei decât la un moment mai îndepărtat de data faptei.

Cu privire la modalitatea de audiere a martorului, organele de urmărire penală au apreciat ca fiind necesară audierea acestuia întrucât la nivelul organelor de urmărire penală era cunoscută relația de amiciție dintre inc. și martor.

Inc. O. I. și mart. R. C. M. au fost trimiși în judecată în calitate de autor respectiv complice, pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de tâlhărie prin rechizitoriul nr. 6093/P/2014.

P. consideră că o declarație a unui martor nu poate fi înlăturată doar pentru faptul că acesta ar fi fost în stare de arest preventiv.

Legislația actuală permite oricărei persoane de a da declarații în fața organelor de urmărire penală, chiar și în situația în care este arestată.

Ba mai mult, legislația actuală nu numai că permite, dar chiar oferă beneficii legale persoanelor care colaborează cu organele de urmărire penală.

Astfel că declarația dată de martor nu poate fi înlăturată doar speculând asupra stării de arest preventiv a martorului în lipsa unor indicii concrete.

g) Din analiza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire a mai rezultă faptul că ulterior declarației dată de martorul R. C. M., în aceeași zi organele de urmărire penală au întocmit un proces verbal de conducere în teren la locul indicat de martor, la această conducere în teren participând si avocatul care acorda asistență juridică martorului (conform procesului verbal aflat la fila 64 d.u.p.).

Cu ocazia conducerii în teren s-a întocmit și o planșă foto .

Aceste mijloace de probă nu au fost analizate de către judecătorul cauzei și susțin acuzarea făcută împotriva inculpatului.

II. În ceea ce privește a doua infracțiune.

Judecătorul cauzei a apreciat că mijloacele de probă administrate de organele de urmărire penală nu sunt suficiente pentru a demonstra că inc.O. I. este autorul faptei.

S-a apreciat că acuzațiile formulate de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 împotriva inculpatului se întemeiază numai pe declarația persoanei vătămate și pe identificarea din grup realizată de către aceasta.

Analizând valoarea probatorie a identificării de pe planșe foto și din grup realizate instanța a constatat că o importanță deosebită o prezintă modul în care persoana vătămată a perceput trăsăturile persoanei la momentul comiterii faptei.

În acest sens, instanța a reținut din declarația persoanei vătămate că aceasta a observat figura autorului în timp ce alerga după acestea, la intervale scurte, întrucât autorul se uita în spate să vadă dacă mai este urmărită. Conform acelorași declarații, persoana vătămată a observat autorul de la o distanță de aproximativ 30 de metri, distanța majorându-se pe parcursul urmăririi.

Instanța a mai reținut că persoana vătămată nu a identificat inculpatul după trăsăturile feței ci 1-a identificat după forma cefei, în timp ce grupul de persoane a fost pus să stea cu spatele.

În acest sens, instanța a observat că organul de cercetare penală nu a fotografiat poziția grupului în momentul în care a fost făcut identificarea pentru a induce ideea că identificarea a fost realizată de către persoana vătămată după trăsăturile feței.

Instanța de fond a analizat într-o manieră mult prea stricta și în același timp incorectă declarațiile date de persoana vătămată.

Astfel la data de 13.06.2014 persoana vătămată a declarat că 1-a urmărit pe inc. care s-a întors de mai multe ori pentru a vedea dacă este urmărit putând astfel să-i rețină semnalmentele, respectiv vârstă 17-20 ani, constituție atletică, ten deschis, înălțime l,70m, păr șaten, ochi căprui, piața ovală.

În ceea ce privește declarația dată de persoana vătămată în fața instanței, se poate observa că nu există o revenire asupra aspectelor precizate în cursul urmăriri penale.

Persoana vătămată a adăugat că este sigură de recunoașterea pe care a făcut-o în faza de urmărire penală și de cea pe care a făcut-o și în ședință publică, precizând că la recunoașterea făcută în faza de urmărire penală a solicitat ca persoanele ce i-au fost prezentate să se întoarcă și cu spatele.

Nu rezultă din declarațiile date de persoana vătămată că acesta ar fi recunoscut inc. doar după particularități ale spatelui acestuia.

Așa cum rezultă din declarația dată de persoana vătămată în faza de urmărire penală rezultă suficiente particularități ale inculpatului . Aceste particularități nu privesc doar ceafa și constituția inc, astfel că aprecierile judecătorului sunt incorecte.

Nu rezultă din nicio declarație că identificarea ar fi fost realizată doar prin recunoașterea constituției și a formei cefei.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei a rezultat că judecătorul cauzei a omis analizarea altor mijloace de probă care susțin acuzarea:

-procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto .

-declarația martorului Gâmeață M. D. care a asistat la activitatea de recunoaștere efectuată de persoana vătămată.

Având în vedere aceste argumente, P. a considerat că mijloacele de probă administrate dovedesc și săvârșirea faptelor reținute la punctele I și III din rechizitoriu.

În cursul judecății în apel, instanța a procedat la audierea martorului R. C. M. și a persoanelor vătămate I. L. și N. C. D..

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 417 alin. 2 C.p.p., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București pentru următoarele considerente:

Astfel, după cum s-a arătat deja, Ministerul Public a criticat hotărârea apelată sub aspectul celor două soluții de achitare privind faptele din 19.02.2014 și 13.06.2014. În cursul judecării apelului, instanța a readministrat probele relevante cu privire la aceste infracțiuni și, în urma propriului examen critic al materialului probator, apreciază că soluția primei instanțe este cea corectă.

În ce privește prima infracțiune cu privire la care s-a pronunțat soluția achitării (fapta din 19.02.2014, persoană vătămată N. C. D.), din probele administrate nu rezultă că inculpatul este autorul acesteia. Audiată atât în apel, cât și în primă instanță, persoana vătămată a arătat că nu inculpatul este cel care i-a smuls din mână telefonul marca Samsung în timp ce se afla în autobuzul nr. 385.

Cu privire la martorul R. C. M., persoana care în cursul urmăririi penale a declarat că la data respectivă s-a aflat în autobuz împreună cu inculpatul, a văzut cum acesta i-a smuls telefonul din mână persoanei vătămate și apoi a fugit din mijlocul de transport împreună cu acesta, Curtea constată mai întâi că martorul și-a retras declarația inițială, și, de asemenea, persoana vătămată a precizat în mod constant că cel care i-a sustras telefonul nu era însoțit de nici o altă persoană. De asemenea, persoana vătămată a precizat că autorul faptei a fugit din autobuz singur, neînsoțit de nimeni altcineva.

În aceste condiții, declarația martorului R. C. M., dată în cursul urmăririi penale, nu poate fi primită de instanță, acesta contrazicând chiar declarația persoanei vătămate, cea care a sesizat organelor de poliție infracțiunea dedusă judecății și care cunoaște cel mai bine circumstanțele în care a avut loc aceasta.

D. urmare, Curtea apreciază că soluția de achitare pronunțată de prima instanță cu privire la infracțiunea din data de 19.02.2014 este legală și temeinică.

Referitor la infracțiunea din data de 13.06.2014 (persoană vătămată I. L.), Curtea constată că trimiterea în judecată a inculpatului se bazează exclusiv pe declarația persoanei vătămate și pe recunoașterea din grup operată tot de aceasta. Este adevărat că noul Cod de procedură penală nu mai impune ca declarația persoanei vătămate să poată servi la aflarea adevărului doar dacă se coroborează cu fapte și împrejurări care rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, astfel cum prevedea art. 75 din Codul de procedură penală anterior.

Acest aspect nu scutește însă organele de urmărire penală să cerceteze în mod complet faptele cu care au fost sesizate și, în toate situațiile în care singurul mijloc de probă acuzator la adresa unei persoane îl constituie declarația victimei infracțiunii, să încerce să coroborarea sa cu alte mijloace de probă.

Această obligație este cu atât mai importantă în situația din speță, în care persoana vătămată l-a putut observa pe inculpat de-a lungul unui interval foarte scurt de timp, în timp ce alerga după acesta. Practic, persoana vătămată a reușit să vadă fizionomia inculpatului vreme de doar câteva secunde, în timp ce acesta a întors capul de mai multe ori pentru a vedea dacă este urmărit sau nu.

În aceste condiții, Curtea consideră, la fel ca și prima instanță, că în cauza de față declarația persoanei vătămate are doar valoarea unui indiciu în sensul vinovăției inculpatului și este insuficientă pentru a răsturna prezumția de nevinovăție și a se dispune condamnarea acestuia. Practic, organele de urmărire penală ar fi trebuit să continue cercetările cu privire la această infracțiune pentru a încerca să descopere și alte probe de natură a confirma sau a infirma cele declarate de victimă (de exemplu, verificări la casele de amanet din zona săvârșirii faptei și a locuinței inculpatului, identificarea unor eventuali martori oculari etc.).

Față de cele arătate, Curtea apreciază că și cea de-a doua soluție de achitare dispusă de prima instanță de judecată este corectă și se impune a fi menținută.

D. urmare, Curtea în baza art.421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., va respinge ca nefondat apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București împotriva sentinței penale nr. 580 din data de 17.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Va constata că inculpatul O. I. a fost reținut pentru 24 de ore în data de 10.07.2014, arestat la domiciliu în perioadele 11.07._14, 22.09.2014-6.10.2014 și arestat preventiv de la 10.10.2014 la 17.11.2014.

În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art.421 pct. 1 lit. b C.proc.pen., respinge ca nefondat apelul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București împotriva sentinței penale nr. 580 din data de 17.11.2014 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

Constată că inculpatul O. I. a fost reținut pentru 24 de ore în data de 10.07.2014, arestat la domiciliu în perioadele 11.07._14, 22.09.2014-6.10.2014 și arestat preventiv de la 10.10.2014 la 17.11.2014.

În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V. I. V. B. F. V.

GREFIER,

T. S.

Red.jud.V.I.V

Dact.EA.26.03.2015/10 ex

J.S.6.B.- jud.C V H D

← Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 511/2015....		Distrugerea (art.253 NCP). Decizia nr. 388/2015. Curtea de Apel... →

Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 377/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 377/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI