Tâlhărie calificată (art.234 NCP). Decizia nr. 316/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 316/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 8537/300/2014
DOSAR NR._
(4139/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.316/A
Ședința publica de la 25.02.2015
P. - L. C. N.
JUDECĂTOR – D. L.
GREFIER - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sector 2 București și de inculpatul Sepeș A. F. împotriva sentinței penale nr.735/21.10.2014, pronunțate de Judecătoria Sector 2 București, în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 17.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, 25.02.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.735 din 21.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în temeiul art. 125 rap. la art. 114 alin. 2 lit. b NCP s-a dispus față de inculpatul Sepeș A. F. (fiul lui N. și C., născut la data de 21.02.1992 în mun. C., cetățean român, studii primare, stagiu militar nesatisfăcut, fără ocupație, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, necunoscut cu antecedente penale la data comiterii faptei deduse judecății, domiciliat în București, ., sector 2, f.f.l. în București, .. 12, .. 35, sector 3, CNP -_) măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d NCP cu aplic. art. 113 și urm. și a art. 5 NCP (faptă din 18.02.2008).
S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru comiterea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 756/17.04.2013, pronunțată în dosarul penal nr. 1746/2013 a Judecătoriei sector 3 București, definitivă prin nerecurare la data de 08.09.2013 (astfel cum a fost pusă în executare prin sentința penală 1803/06.12.2013, pronunțată în dosarul penal nr._/30.11.2013 al Judecătoriei sector 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 79/R/22.01.2014 a Tribunalului București).
În temeiul art. 129 alin. 2 lit. b NCP s-a aplicat inculpatului Sepeș A. F. pedeapsa de 1 an închisoare (stabilită prin sentința penală nr. 756/17.04.2013 a Judecătoriei sector 3 București), majorată cu 6 luni închisoare (reprezentând 1/4 din durata măsurii educative privative de libertate aplicată inculpatului pentru fapta dedusă judecății, în final inculpatul Sepeș A. F. urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. 1 cu referire la art. 66 alin. 1 lit. a, b NCP s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 (trei) ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 40 alin. 3 NCP s-a computat din pedeapsa aplicată inculpatului durata executată de la 14.03.2013 la 17.04.2013 și de la 25.01.2014 la 02.09.2014 (data liberării sale condiționate).
În baza art. 19 și 25 CPP rap. la art. 397 CPP rap. la art. 998-999 V.C.civ a fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă C. G. I. M. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 700 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
În temeiul 398 raportat la art. 274 alin. 1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 274 alin. 1 teza finală C. pr. pen. onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, avocat G. M., în cuantum total de 300 de lei, a fost avansat din fondurile speciale alocate de Ministerul Justiției.
Instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul emis la data de 17.04.2014, în dosarul penal nr. 5019/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Sepeș A. F., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. l lit. d C.p. cu aplic. art. 113 și urm. și art. 5 C. pen.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că la data de 18.02.2008, în jurul orei 23:00, inculpatul Sepeș A. F., împreună cu martorul D. I., în timp ce se deplasau pe . S.C. Electroaparataj a lovit-o pe persoana vătămată C. G. I. M., după care, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a se apăra, i-a sustras un portofel care conținea diferite documente, suma de 200 lei și un telefon mobil Nokia 3120. Telefonul mobil a fost ulterior recuperat și restituit părții vătămate.
La data de 19.02.2008 partea vătămată C. G. I. a formulat plângere penală, reclamând faptul că, la data de 18.02.2008, în jurul orei 23:00, în timp ce se deplasa pe . S.C. Electroaparataj, a fost lovită de două persoane necunoscute și deposedată de un portofel care conținea diferite documente, suma de 200 lei și de un telefon mobil Nokia 3120.
Fiind audiată, partea vătămată a relatat o situație de fapt similară.
În calitate de martor, D. I. a declarat că în data de 18.02.2008, în jurul orelor nopții, a văzut împreună cu inculpatul Sepeș A. o persoana vătămată de sex bărbătesc, stând, pe jos, pe trotuar. Au observat că i-a căzut portofelul și telefonul mobil și s-au hotărât să i le sustragă. Persoana vătămată a observat că cei doi încearcă să îi sustragă bunurile, după care, pentru a o deposeda de bunuri, a împins-o pe persoana vătămată, iar inculpatul Sepeș A. F. a lovit-o cu piciorul. Ulterior, au fugit cu bunurile în cauză.
Inculpatul Sepeș A. F. a declarat că, pe la jumătatea lunii februarie 2008, în jurul orei 23:00, fiind împreună cu prietenul său, D. I., pe . pe stradă un bărbat în vârstă și s-au hotărât să îl deposedeze, prin lovire, de bunuri și bani. A mai arătat că lovit-o pe partea vătămată cu piciorul, iar martorul D. I. a lovit-o cu pumnii în zona capului, iar după ce persoana atacată a căzut, i-a luat portofelul, iar martorul i-a luat un telefon Nokia 3120, după care au fugit.
Ulterior, inculpatul a revenit asupra declarațiilor inițiale și a precizat că nu a agresat-o pe persoana vătămată și nici nu a deposedat-o de vreun bun, aceste fapte fiind săvârșite exclusiv de D. I..
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei în modalitatea reținută prin actul de sesizare.
Persoana vătămată l-a recunoscut pe inculpat, din grup de persoane, ca fiind una dintre persoanele care au agresat-o și deposedat-o de bunuri.
În ceea ce privește analiza, în drept, a faptei s-au făcut următoarele precizări:
Inculpatul a comis fapta dedusă judecății în stare de minoritate, la data de 18.02.2008, când erau în vigoare vechiul Codul penal din 1969 și vechiul Cod de procedură penală din anul 1968, fapta fiind susceptibilă de a fi încadrată ca fiind infracțiunea de tâlhărie prev. și sancționată de art. 211 alin. 1, 2 lit. b și c și alin. 21 lit. a VCP, cu aplicarea art. 99 alin. 2 și urm. VCP, iar în prezent, după . noului Cod penal, aceeași faptă, prin raportare la conținutul constitutiv al infracțiunii, a fost încadrată juridic ca fiind infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. l lit. d C.p. cu aplic. art. 113 și urm. și art. 5 C. pen.
Instanța de fond a constatat că a operat o succesiune de legi penale, fiind astfel incidente prev. art. 5 NCP, privind aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, urmând astfel a se aplica legea mai favorabilă.
Analizând comparativ sancțiunile prev. de cele două legi penale ce intră în această succesiune, dar mai cu seamă prevederile privind regimul răspunderii penale a minorului, instanța a constatat că, sub aspect sancționator, noua reglementare este mai favorabilă inculpatului.
Prin urmare, în raport de considerentele ce preced, de art. 5 NCP și de dispozițiile deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale (ce a impus aplicarea globală a legii penale mai favorabile), instanța s-a raportat la încadrarea juridică a faptei potrivit noului Cod penal.
Instanța de fond a constatat că, în drept, fapta reținută în sarcina inculpatului Sepeș A. F., constând în aceea că, la data de 18.02.2008, în jurul orei 23:00, împreună cu martorul D. I., în timp ce se deplasa pe . S.C. Electroaparataj, a lovit-o pe persoana vătămată C. G. I. M., după care i-a sustras un portofel care conținea diferite documente, suma de 200 lei și un telefon mobil Nokia 3120, întrunesc, atât obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată prev de art. 234 al.1 lit.d) C.p. cu aplic art. 113 și urm C.p. și art. 5 C.p.
La individualizarea judiciară a măsurii educative aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere gradul generic ridicat de pericol social al faptei săvârșite, modalitatea de comitere a acesteia – de două persoane împreună, prin acte de violență fizică, persoana vizată de inculpat – persoană în vârstă, aflată în imposibilitate de a se apăra, consecințele acesteia – deposedarea de bunuri și provocarea de suferințe fizice, persoana inculpatului – persoană care a perseverat în activitatea infracțională, suferind ulterior alte condamnări, atitudinea oscilantă manifestată de acesta pe parcursul procesului penal.
În raport de considerentele ce preced, în temeiul art. 125 rap. la art. 114 alin. 2 lit. b NCP s-a dispus față de inculpatul Sepeș A. F. măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 234 alin. 1 lit. d NCP cu aplic. art. 113 și urm. și a art. 5 NCP (faptă din 18.02.2008).
De asemenea, analizând fișa de cazier judiciar a inculpatului, instanța a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru comiterea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare prin sentința penală nr. 756/17.04.2013, pronunțată în dosarul penal nr. 1746/2013 a Judecătoriei sector 3 București, definitivă prin nerecurare la data de 08.09.2013 (astfel cum a fost pusă în executare prin sentința penală 1803/06.12.2013, pronunțată în dosarul penal nr._/30.11.2013 al Judecătoriei sector 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 79/R/22.01.2014 a Tribunalului București).
Instanța de fond a apreciat că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei și persoana inculpatului conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, interzicerea acestor drepturi fiind proporțională cu gravitatea și urmările produse de fapta săvârșită de către inculpat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București și inculpatul Sepeș A. F..
Motivele de apel depuse în scris de către P. vizează nelegalitatea hotărârii sub aspectul incompatibilității judecătorului care a emis mandatul de arestare pentru un alt inculpat din același dosar și omisiunea aplicării dispozițiilor prev. de art.7 și art.13 din Legea nr.76/2008. Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Parchetului a arătat că nu mai susține primul motiv de apel. Cu privire la latura civilă a arătat că inculpatul trebuia obligat doar la plata sumei de 200 lei, conform dovezilor de la dosar.
Inculpatul a criticat hotărârea pe motiv că în mod greșit instanța de fond a aplicat dispozițiile art.129 alin.2 lit.b C. pen., latura civilă a fost soluționată în mod greșit, având în vedere că bunul sustras a fost recuperat, fiind de recuperat doar suma de 200 lei.
Curtea, analizând apelurile declarate în cauză în raport de art.417 C. pr. pen., constată că acestea sunt fondate, în sensul și pentru considerentele arătate în continuare.
Art.281 alin.1 lit.a C. pr. pen. sancționează cu nulitatea absolută „încălcarea dispozițiilor legale privind componența completului de judecată”.
Alineatul (2) din același articol prevede că: „Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere”. Prin urmare, sub acest din urmă aspect este irelevant faptul că procurorul de ședință nu a mai susținut acest motiv de apel, câtă vreme Curtea este abilitată ca din oficiu să constate nulitatea.
Referitor la compunerea instanței, art.354 alin.1 C. pr. pen. prevede că: „Instanța judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege”.
Noțiunea de „compunerea instanței” vizează inclusiv aspectul compatibilității judecătorului în sensul că, doar judecătorul care nu se află în stare de incompatibilitate poate participa la judecarea cauzei respective.
Cazurile de incompatibilitate sunt reglementate de art.64 C. pr. pen., prezentând relevanță deosebită în prezenta cauză dispozițiile art.64 alin.1 lit.f C. pr. pen., potrivit cărora judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea sa este afectată.
Dispoziția procedurală reprodusă mai sus nu trebuie interpretată izolat, ci în concordanță cu prevederile constituționale și reglementările internaționale relevante.
Astfel, art.21 alin.3 din Constituție statuează că „Părțile au dreptul la un proces echitabil (…)”, iar art.124 alin.2 teza a II-a din același act normativ prevede că „justiția este (…) imparțială (…)”.
Instituirea cazurilor de incompatibilitate are drept rațiune și asigurarea imparțialității, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil.
Din această perspectivă, câtă vreme au o rădăcină constituțională comună, ar trebui ca, în principiu cazurile de incompatibilitate să fie reglementate asemănător, cu luarea în considerarea specificului procesului respectiv. Se observă însă că în codul de procedură civilă incompatibilitate a cunoaște o reglementare mai detaliată decât în Codul de procedură penală.
În speță, prezintă relevanță dispozițiile art.64 alin.1 lit.f Cod de procedură penală (potrivit cărora: „există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată”), prin raportare la art.42 alin.1 pct.13 Cod de procedură civilă, care prevede că judecătorul este incompatibil „când există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa”.
În primul caz, utilizarea verbului la timpul prezent poate conduce la o interpretare restrictivă, care contravine însă scopului urmărit de legiuitor.
Pe de altă parte, dată fiind natura specifică a procesului penal, se poate susține că, într-o anumită măsură incompatibilitatea trebuie privită cu mai multă rigoare.
De asemenea, art.6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului prevede că: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa”.
Interpretând și aplicând aceste dispoziții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în numeroase cauze (printre cele mai recente fiind, spre exemplu: Cauza Vaillant versus Franța; Cauza Baulois versus Luxemburg, Cauza Percola versus Luxemburg și altele) a statuat, în esență, că, analiza respectării cerinței imparțialității presupune atât un examen subiectiv, cât și un examen obiectiv, în acest din urmă caz fiind avute în vedere „elemente de fapt verificabile, apte de a ridica dubii cu privire la imparțialitatea judecătorului, independent de comportamentul său” și că „simpla îndoială, oricât de puțin justificată ar fi, este suficientă pentru a altera imparțialitatea instanței”.
Raportând aceste considerente de principiu la speța de față Curtea apreciază că judecătorul care a soluționat dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București și a pronunțat sentința penală apelată s-a aflat în stare de incompatibilitate în sensul dispozițiilor art.64 alin.1 lit.f C. pr. pen. în condițiile în care prin încheierea din camera de consiliu din data de 06.04.2008, dată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 2 București a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. I. pentru aceea că „în data de 18.02.2008, în jurul orelor 23:00, în timp ce se afla împreună cu Sepeș F., de 15 ani, pe ., au deposedat-o, prin acte de violență, pe partea vătămată C. G. I. M., în vârstă de 61 ani, de un telefon mobil marca Nokia 3120, precum și de un portofel ce conținea suma de 200 lei și documente personale, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c și alin.21 lit. a, cu aplicarea art.99 și urm. C. pen.”.
În baza acestei încheieri același judecător a emis și semnat mandatul de arestare preventivă nr.45/06.04.2008.
De menționat că inculpatul D. I. a fost judecat separat, iar față de inculpatul Sepeș A. F. cauza a fost disjunsă, formând obiectul dosarului de față.
Având în vedere că judecătorul care s-a pronunțat asupra arestării preventive a inculpatului D. I. a făcut mențiuni privitoare și la implicarea în activitatea infracțională a inculpatului Sepeș A. F., iar ulterior l-a judecat pe acest din urmă inculpat pentru aceeași faptă rezultă existența unei suspiciuni rezonabile de afectare a imparțialității sale, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate în aceste condiții.
Față de soluția ce urmează a fi pronunțată, nu se justifică analiza celorlalte motive de apel ale Parchetului și inculpatului, acestea urmând a fi avute în vedere ca aspecte de fond la judecarea cauzei.
Așa fiind, Curtea în baza art.421 pct.2 lit.b C. pr. pen., va admite apelurile declarate de P. și inculpatul Sepeș A. F., va desființa în totalitate sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare aferente soluționării apelului vor rămâne în sarcina statului.
Văzând și disp. art. 82 alin.1 din Legea nr. 51/1995, republicată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit.b teza a II-a C. pr. pen. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sector 2 București și de apelantul inculpat Sepeș A. F. împotriva sentinței penale nr.735/21.10.2014, pronunțate de Judecătoria Sector 2 București, în dosarul nr._, sentință pe care o desființează în totalitate și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În baza art.275 alin.3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit avocatului din oficiu pentru asistența acordată inculpatului, în sumă de 200 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 februarie 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
L. C. NinuDan L.
GREFIER,
S. N.
Red. D.L.
Dact. A.L. 2 ex./10.03.2015
Jud. Sect. 2 București – jud.: C. T.F.
| ← Luare de mită (art. 254 C.p.). Decizia nr. 254/2015. Curtea de... | Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr.... → |
|---|
