Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Decizia nr. 452/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Decizia nr. 452/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 20431/4/2014

Dosar nr._

706/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.452/A

Ședința publică din data de 23 martie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: O. R.-N.

JUDECĂTOR: C.-V. G.

GREFIER: D. S.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de părțile civile S. G. și S. M. și de partea responsabilă civilmente S.C.C. A. S.A. împotriva Sentinței penale nr.264 din data de 28 ianuarie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: apelanta parte responsabilă civilmente S.C.C. A. S.A. prin apărător ales, avocat C. C., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 (atașată la fila 36 din dosar), intimatul inculpat M. I., personal (legitimat cu carte de identitate . nr._, eliberată la data de 29.08.2013), aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat B. V., în baza delegației nr._/2015, eliberată de Baroul București (atașată la fila 48 din dosar), lipsă fiind apelanții părți civile S. G. și S. M. care au fost reprezentanți juridic de apărător ales, avocat M. V., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 (atașată la fila 11 din dosar) și intimatele părți civile I. P. și S. C. de Urgență „B. A.” București.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat depunerea la dosarul cauzei a următoarelor înscrisuri:

- motive scrise de apel și completare a motivelor de apel formulate de părțile civile S. G. și S. M. (filele 20-44);

- declarație de renunțare la calea de atac formulată de apelanta parte responsabilă civilmente S.C. C. A. S.A., prin apărător ales, avocat C. C. (fila 45 din dosar), după care:

Fiind întrebat, intimatul inculpat M. I. precizează că este de acord să fie asistat de apărător din oficiu și că nu dorește să dea o altă declarație în fața instanței de apel, afirmând că își menține declarația de recunoaștere a infracțiunii, formulată în fața primei instanțe.

Curtea, în temeiul art.374 alin.5 din Codul de procedură penală, acordă cuvântul în probațiune.

Apărătorul ales al apelanților părți civile solicită efectuarea unei adrese la locul de muncă al părților civile, respectiv la S.C. Urgent Curier S.R.L. pentru a comunica instanței de apel care ar fi fost salariul real lunar, realizat de partea civilă S. G. de la momentul producerii accidentului și până în prezent, precum și care este contravaloarea bonurilor de masă primite de aceeași parte civilă în mod lunar, în aceeași perioadă, întrucât aceasta nu mai are posibilitatea să mai solicite aceste informații datorită faptului că nu mai lucrează la societatea respectivă. Totodată solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, pe aspectul situației medicale a părții civile S. G..

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de efectuare a adreselor către persoana juridică la care a fost angajată partea civilă S. G., având în vedere că aceasta a depus la dosarul cauzei adeverința cu privire la salariul pe care îl realiza în anul în care a avut loc accidentul, aceasta având aceeași obligație de a solicita, în scris, de la angajator, o adeverință cu privire la evoluția salariului ulterior desfacerii contractului de muncă și până în prezent, or, atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada niciunui demers din partea părții civile sau a apărătorului ales al acesteia pentru dovedirea celor afirmate, apreciază că nu se justifică efectuarea adreselor respective. În schimb, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, în ceea ce privește situația medicală a părții civile S. G..

Apărătorul ales al apelantei parte responsabilă civilmente S.C.C. A. S.A., având cuvântul, arată că se raliază concluziilor reprezentantului Ministerului Public.

Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat M. I., solicită respingerea cererii de efectuare a adreselor către persoana juridică la care a fost angajată partea civilă S. G., ca neutilă soluționării cauzei, fiind de acord cu încuviințarea administrării probei cu înscrisuri în circumstanțiere pe aspectul situației medicale a acestei părți civile.

Curtea, după deliberare, constată că pretențiile civile au fost solicitate pentru o perioadă de 53 de luni, neexistând vreo dovadă că ulterior s-a solicitat modificarea acestora până la finalizarea cercetării judecătorești, motiv pentru care, respinge cererea de efectuare a adreselor către persoana juridică la care a fost angajată partea civilă S. G. de a comunica evoluția salariului, ca nefiind utilă cauzei, atâta timp cât partea civilă nu a efectuat nici un demers în acest sens până în prezent pe lângă fostul angajator pentru a solicita evoluția salariului. Latura civilă este supusă principiului disponibilității, astfel încât partea civilă este datoare să depună toate diligențele pentru a putea obține acele mijloace de probă necesare dovedirii întinderii pretențiilor solicitate. În cauză, partea civilă nu a realizat până la momentul soluționării prezentei căi de atac nici un demers către fostul angajator pentru a putea obține informațiile solicitate. Curtea va încuviința însă depunerea înscrisurilor în circumstanțiere la care s-a făcut referire, probă care este administrată prin depunerea la dosar a înscrisurilor prezentate.

Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelurilor cu care a fost sesizată.

Apărătorul ales al apelanților părți civile având cuvântul, consideră că sentința primei instanțe este nelegală întrucât nu au fost stabilite în mod corect sumele de despăgubiri civile ce trebuiau acordate părților civile. Astfel, solicită a se observa că suma de 10.000 de lei acordată de prima instanță nu corespunde realității, având în vedere că la calcularea acesteia, instanța de fond ar fi trebuit să

aibă în vedere declarațiile de martor precum și actele medicale existente la dosarul cauzei din care rezultă că partea civilă S. G. are nevoie de o hrană specială, dat fiind faptul că, din momentul accidentului și până în prezent, acesta stă imobilizat la pat. Mai susține că potrivit declarațiilor de martori existente la dosar, care de altfel nu au fost contestate, a rezultat că toate cheltuielile pentru persoana vătămată și pentru mama acestuia, erau de aproximativ 3500 de lei pe lună, în care se includeau hrana, deplasarea cu mașina la diferite spitale precum și cheltuielile de spitalizare. În atare situație, consideră că suma de 10.000 de lei nu cuprinde, în totalitate, cheltuielile pe care le-a avut de suportat în această perioadă. De asemenea, susține că ceea ce a reținut instanța de fond alături de suma de 10.000 de lei este o sumă nefirească, având în vedere că cei care au asistat la toate aceste cheltuieli pe care cele două părți civile le-au efectuat, au fost martorii care au ajutat pe persoanele respective. Totodată, arată că acel calcul matematic efectuat de către judecătorul de la instanța de fond este unul eronat, întrucât prin adunarea tuturor sumelor stabilite cu titlu de pretenții civile, rezultă suma de 45.610,42 lei și nu 40.000 de lei, așa cum s-a menționat în hotărârea atacată, astfel încât, din acest punct de vedere, apreciază că suma ce reprezintă despăgubiri materiale este incorect stabilită.

Cu privire la daunele morale, apreciază că instanța de fond, prin acordarea sumei de 60.000 de euro părții civile S. G. (care în opinia apărării este derizorie), nu a făcut altceva decât să îl „insulte” pe acesta, întrucât nu a ținut cont de suferința și starea de paralizie totală a acestuia, intervenită la numai 21 de ani.

Nu în ultimul rând, solicită a se avea în vedere practica judiciară depusă la dosarul cauzei din care rezultă criteriile normale și firești în baza cărora se pot acorda daunele morale, printre acestea existând și un înscris cu privire la daunele morale acordate pentru lipsa de agrement. În consecință, în baza art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, solicită admiterea apelurilor declarate de părțile civile, desființarea, în parte, a sentinței primei instanțe și, rejudecând pe fond cauza, pronunțarea unei hotărâri legale în sensul celor menționate în motivele scrise de apel, cu obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata cheltuielilor de judecată, conform chitanței depusă la acest termen de judecată.

Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat M. I. solicită, în temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de părțile civile. Astfel, referitor la majorarea cheltuielilor materiale, apreciază că aceasta nu se justifică, întrucât la dosarul cauzei nu există niciun înscris din care să rezulte care ar trebui să fie acel regim special de care ar trebui să beneficieze partea civilă S. G.. În privința majorării daunelor morale care au fost stabilite de către instanța de fond, lasă soluția la aprecierea Curții, având în vedere practica judiciară în materie precum și normele legale în care este stabilită modalitatea de calcul a acestora.

Apărătorul ales al apelantei parte responsabilă civilmente S.C.C. A. S.A., având cuvântul, solicită să se ia act de renunțarea la calea de atac promovată de către partea responsabilă civilmente.

Cu privire la apelurile declarate de părțile civile, solicită respingerea acestora, ca nefondate, considerând că suma acordată cu titlu de despăgubiri civile reflectă realitatea și este echitabilă, fiind stabilită în raport cu toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și în conformitate cu jurisprudența și legislația națională. Mai solicită a se reține că, așa cum a arătat și în fața instanței de fond, în cauză nu s-a făcut dovada acelui regim special alimentar de care ar trebui să beneficieze partea civilă S. G., astfel că nu se justifică majorarea daunelor materiale.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de retragerea apelului declarat de asigurătorul S.C.C. A. S.A. și respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de către părțile civile. Susține că daunele morale au fost în mod just stabilite de către instanța de fond, în raport de probatoriul ce a fost administrat, și că, concluziile apărării în legătură alimentația părții civile S. G. sunt în contradicție cu bonurile ce au fost depuse la dosarul cauzei, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că persoana vătămată ar fi urmat vreun regim alimentar special, ci, dimpotrivă, aceasta a urmat un regim alimentar variat.

În ce privește daunele morale, arată că apărătorul părții civile a omis să precizeze faptul că la momentul producerii accidentului, persona vătămată împreună cu inculpatul s-au deplasat să achiziționeze substanțe etnobotanice, persoana vătămată cunoscând că inculpatul era o persoană care consuma astfel de substanțe, astfel încât, consideră că instanța de fond a avut în vedere suferința la care a fost și este supusă, datorită accidentului, persoana vătămată, acordându-i daune morale pe care le-a apreciat ca fiind justificate.

Având în vedere evidența probatoriului ce a fost administrat în cauză, consideră că este vădit nejustificată solicitarea de majorare a acestor daune morale, motiv pentru care solicită respingerea apelurilor declarate de părțile civile, ca nefondate.

Apărătorul ales al apelanților părți civile având cuvântul în replică, arată că la momentul producerii accidentului persoana vătămată S. G. nu se afla sub influența etnobotanicelor, întrucât acesta tocmai își terminase programul de lucru la serviciu și, mai mult decât, atât în cauză nu s-a făcut dovada că acesta ar fi avut vreodată legătură cu astfel de substanțe.

Cu privire la apelul părții responsabile civilmente S.C.C. A. S.A, solicităm a se lua act de retragerea acestuia.

Intimatul inculpat M. I., personal, în ultimul cuvânt, afirmă că în acea zi se ducea împreună cu persoana vătămată la plimbare, respectiv să mănânce shaorma, că nu a consumat niciodată etnobotanice și că nu își explică cum au ajuns în declarații acele mențiuni referitoare la consumul substanțelor respective.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.264/28.01.2015, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București, a hotărât astfel:

„În baza art.196 alin.2, 3 Cod penal rap. la art.194 alin.1 lit.a, b Cod penal cu aplic. art.5 alin.1 Cod penal și cu aplic. art.396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul M. I. (fiul lui P. și M., născut la 27.04.1987 în Adunații C., jud.G., cu domiciliul în ., ., jud.G., CNP_) la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În baza art.67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă a cărei executare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art.68 alin.1 lit.b Cod penal.

În baza art.65 alin.1, 3 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal.

În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.

În baza art.93 alin.1 lit.a-e Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune G., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin.2 lit.a Cod penal impune inculpatului obligația să urmeze un curs de calificare profesională.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Comana, jud.G. sau în cadrul S.C. G. Servicii Locale S.A. din cadrul municipiului G., jud.G., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit.c-e se comunică Serviciului de Probațiune G..

În baza art.94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art.93 alin.2 lit.a, art.93 alin.3 și 5 se face de Serviciul de Probațiune G..

În baza art.94 alin.3 Cod penal, Serviciul de probațiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligațiilor prevăzute în art.93 alin.2 lit.a și art.93 alin.3 Cod penal într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.91 alin.4 Cod penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracțiuni, nu va îndeplini integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de supraveghere.

În baza art.397 alin.1 rap. la art.19 Cod procedură penală coroborat cu art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. DE URGENȚĂ “B.-A.”, cu sediul în București, ., sector 4.

Obligă pe inculpatul M. I. la plata sumei de 18.142,20 lei către această parte civilă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată persoanei vătămate.

În baza art.397 alin.1 rap. la art.19 Cod procedură penală, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. G. (cu domiciliul în comuna Comana, .).

Obligă pe inculpatul M. I. la plata către partea civilă S. G. a sumei de 40.508,62 lei, reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 60.000 euro (în echivalent lei la data plății) reprezentând daune morale.

În baza art.397 alin.1 rap. la art.19 Cod procedură penală, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. M. (cu domiciliul în comuna Comana, .).

Obligă pe inculpatul M. I. la plata sumei de 10.000 euro (în echivalent lei la data plății) către partea civilă S. M., reprezentând daune morale.

Ia act că numita I. P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.276 alin.1, 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 14.101,8 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către părțile civile S. G. și S. M..

În baza art.49 - art.55 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, constată că sumele reprezentând daune morale, daune materiale și cheltuieli judiciare la care a fost obligat inculpatul, vor fi achitate de către S.C. C. A. S.A. (cu sediul în Sibiu, ..5, turnul A, ., 6, Centrul de Afaceri Sibiu, jud.Sibiu) în calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie, în limitele stabilite prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.21/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 7.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Dispune plata onorariului parțial cuvenit avocatului din oficiu în condițiile Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România și stabilește onorariul la suma de 50 lei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.”

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a constatat că prin rechizitoriul nr.572/P/2012 emis de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 alin.2, 3 Cod penal rap. la art.194 alin.1 lit.a, b Cod penal cu aplic. art.5 alin.1 Cod penal.

Totodată, s-a dispus clasarea în ceea ce privește infracțiunile de vătămare corporală din culpă având ca persoane vătămate pe M. I., C. L. D. și C. A. F. E. și clasarea față de C. L. D. sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, persoană vătămată fiind S. G., deoarece nu există probe că infracțiunea a fost săvârșită de acesta.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului faptul că la data de 16.03.2010, în jurul orei 02⁰²-02¹⁵, a condus autoturismul marca Dacia 1310 de culoare vișinie cu nr. de înmatriculare_ pe ., și a pătruns în intersecția cu . ceda trecerea, așa cum îl obliga semnificația indicatorului „Cedează Trecerea” montat pe sensul său de mers, intrând în coliziune cu autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ purtând indicativul taxi Pelicanul – 854 condus de C. L. D., care se deplasa pe . . . corporală gravă a părții civile S. G. (ocupant al autoturismului condus de inculpat), ce a suferit leziuni traumatice care au necesitat 8 luni de zile de îngrijiri medicale și invaliditate gravă de gradul I.

Prin încheierea din 08.09.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei.

La termenul de judecată din 19.11.2014, inculpatul a arătat că nu dorește să fie audiat. După ce a solicitat să i se acorde termen pentru angajarea unui avocat ales și pentru pregătirea apărării, la termenul din 14.01.2015, inculpatul a declarat că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin.4 Cod procedură penală, procedându-se la ascultarea acestuia.

Persoanele vătămate S. G. și S. M. și-au manifestat voința de a se constitui părți civile în cursul urmăririi penale, iar în fața instanței și-au precizat în scris pretențiile civile (filele 64-66). Numita I. P., succesor a lui S. M., tatăl lui S. G., nu s-a constituit parte civilă.

S. C. de Urgență “B.-A.” s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând plata sumei de 18.142,20 lei (fila 73 vol.II d.u.p.).

Având în vedere că s-a stabilit că la data producerii evenimentului rutier autoturismul era asigurat conform poliței de asigurare de răspundere civilă auto RCA ./17/G17/HR nr._ (depusă în copie la fila 102 vol.II d.u.p.), a fost citată în cauză S.C. C. A. S.A.

A fost atașată fișa de cazier judiciar a inculpatului.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 16.03.2010, în jurul orei 02⁰²-02¹⁵, inculpatul M. I. a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe ., și a pătruns în intersecția cu . ceda trecerea, așa cum îl obliga semnificația indicatorului „Cedează Trecerea” montat pe sensul său de mers, intrând în coliziune cu autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ purtând indicativul Taxi Pelicanul – 854 condus de C. L. D., care se deplasa pe . . . corporală gravă a părții civile S. G. (ocupant al autoturismului condus de inculpat), ce a suferit leziuni traumatice care au necesitat 8 luni de zile de îngrijiri medicale și invaliditate de gradul I.

Astfel, în cursul zilei de 15.03.2010 M. I. și prietenul său C. A. F. E. s-au hotărât să plece în București, acolo unde urmau să se întâlnească cu S. G.. La data de 16.03.2010, în jurul orei 0.00 cei doi s-au întâlnit cu S. G., care s-a urcat pe scaunul din față, în dreapta inculpatului, care conducea autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ . Din materialul probator a rezultat că aceștia intenționau să achiziționeze substanțe cu efecte similare drogurilor (etnobotanice). Au urmat traseul . – . M. – . până în apropierea stației de carburanți Mol; la întoarcere au urmat inițial același traseu iar după ce au traversat intersecția . . hotărât să meargă în zona străzii N. V.. Parcurgând . 4, inculpatul a pătruns în intersecția cu . ceda trecerea, așa cum îl obliga semnificația indicatorului „Cedează Trecerea” montat pe sensul său de mers, intrând în coliziune cu autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ purtând indicativul Taxi Pelicanul – 854 condus de C. L. D., care se deplasa regulamentar pe . . .> În urma accidentului a rezultat avarierea ambelor vehicule, vătămarea corporală ușoară a lui M. I., C. A. F. E., C. L. D. și vătămarea corporală gravă a lui S. G..

Potrivit raportului de expertiză criminalistică nr.366 din 28.11.2013 întocmit de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București (filele 130-138 vol.III d.u.p.), inculpatul circula cu o viteză de aproximativ 45 km/h pe strada Huedin, dinspre . . de pericol a fost creată în momentul pătrunderii autoturismului condus de M. I. în intersecție, în condițiile în care pe drumul prioritar se deplasa autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ condus de numitul C. L. D..

C. L. D. nu putea evita în condițiile date și nici nu putea preveni producerea evenimentului rutier. Inculpatul M. I. putea evita producerea evenimentului rutier dacă nu ar fi pătruns în intersecție, în condițiile în care pe drumul prioritar se deplasa autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ .

Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, art. 57. - (1) La intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condițiile stabilite prin regulament.

(2) La intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier.

(3) Pătrunderea unui vehicul într-o intersecție este interzisă dacă prin aceasta se produce blocarea intersecției.

(4) În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.

Art. 58. - În cazul vehiculelor care pătrund într-o intersecție dintre un drum închis circulației publice și un drum public, au prioritate acele vehicule care circulă pe drumul public.

Art. 59. - (1) În intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe șine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectuează virajul spre stânga sau când semnalizarea rutieră din acea zonă stabilește o altă regulă de circulație.

(2) În intersecții, conducătorii vehiculelor care virează spre stânga sunt obligați să acorde prioritate de trecere vehiculelor cu care se intersectează și care circulă din partea dreaptă.

(3) În intersecțiile cu circulație dirijată prin indicatoare de prioritate, regula priorității de dreapta se respectă numai în cazul în care două vehicule urmează să se întâlnească, fiecare intrând în intersecție de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeași semnificație de prioritate sau de pierdere a priorității".

Conform raportului de expertiză medico-legală nr.A1/_/2010 întocmit de I.N.M.L. „M. Minovici” (filele 57-58 vol.I d.u.p.), S. G. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire de corpuri dure și mișcarea de hiperflexie/hiperextensie, în condițiile unui accident rutier (ocupant dreapta față). Leziunile pot data din 16.03.2010. Până în prezent a necesitat circa 8 luni de îngrijiri medicale. Prezintă invaliditate gravă grad I, necesitând însoțitor, cu revizuire la un an de la data emiterii certificatului de încadrare în grad de handicap.

Situația de fapt a fost reținută de instanță pe baza mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de cercetare la fața locului, schița locului accidentului, și planșe foto, proces-verbal de verificare a stării tehnice, declarațiile părții civile S. G., raport de expertiză medico-legală, înscrisuri, declarațiile martorilor audiați – în special declarațiile martorilor C. A. F. E. și C. L. D., raport de constatare tehnico-științifică privind

comportamentul simulat, raport de expertiză criminalistică, procese-verbale de redare a convorbirilor purtate la numărul de urgență 112, proces-verbal de reconstituire a traseului, procese-verbale de investigații, raport de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, coroborate cu declarația inculpatului prin care a recunoscut comiterea faptei în condițiile reținute în actul de sesizare.

În drept, Judecătoria a apreciat că fapta inculpatului M. I., care la data de 16.03.2010 a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ și urmare a nerespectării normelor privind circulația rutieră a provocat un accident în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numitului S. G., leziunile traumatice suferite necesitând circa 8 luni de îngrijiri medicale pentru vindecare, rezultând totodată o infirmitate, întrunește sub aspectul laturii obiective și subiective elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art.196 alin.2, 3 Cod penal rap. la art.194 alin.1 lit.a, b Cod penal cu aplic. art.5 alin.1 Cod penal.

S-a considerat că în cauză dispozițiile legii noi sunt mai favorabile, întrucât art.196 alin.3 Cod penal prevede în prezent ca pedeapsă alternativă și amenda, alături de închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material este reprezentat de acțiunea inculpatului de a conduce autoturismul cu nerespectarea prevederilor art.57 al.2 din OUG nr.195/2002, acesta pătrunzând în intersecție fără acordarea priorității de trecere vehiculului care circula pe drumul cu prioritate. Urmarea imediată constă în producerea unor leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale precum și producerea unei infirmități fizice permanente.

Latura subiectivă este caracterizată prin forma de vinovăție a culpei, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce (art.16 alin.4 lit.a Cod penal).

Pentru existența vinovăției în modalitatea de culpă cu prevedere (ușurință), trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

1) Făptuitorul să fi prevăzut rezultatul faptei sale;

2) Făptuitorul să nu fi urmărit producerea rezultatului prevăzut;

3) Făptuitorul să fi socotit fără temei că rezultatul nu se va produce.

În speță se verifică îndeplinirea acestor condiții, întrucât conducătorul auto, pătrunzând în intersecție fără a acorda prioritate de trecere a prevăzut că este posibil să intre în coliziune cu un autovehicul care se deplasa pe drumul prioritar, dar a apreciat în concret că acest lucru nu se va produce.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.396 alin.2 Cod procedură penală, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei principale instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în raport de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

Față de aspectele reținute mai sus, având în vedere gravitatea concretă a infracțiunii, împrejurările comiterii acesteia, împrejurările și modalitatea de săvârșire,

necesitatea responsabilizării inculpatului și îndreptării acestuia, în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al pedepsei, instanța de fond a aplicat o pedeapsă egală în cuantum cu maximul special, rezultat în urma reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege conform art.396 alin.10 Cod procedură penală, ținând seama și de circumstanțele personale ale acestuia, pentru a reflecta toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, dându-se relevanță și principiului proporționalității între gravitatea faptei comise și profilul socio-moral și de personalitate al inculpatului.

Instanța de fond a mai reținut că infracțiunea comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social foarte ridicat, având în vedere urmările ireparabile pe care le-a avut în ceea ce privește integritatea corporală și sănătatea victimei.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că inculpatul a avut o atitudine procesuală oscilantă, nu este la primul contact cu legea penală, potrivit fișei de cazier judiciar (fila 63) iar de la data accidentului și până în prezent nu a făcut niciun efort pentru despăgubirea persoanei vătămate sau a ameliorării suferinței acesteia, având o atitudine indiferentă și lipsită de compasiune.

Raportat la data comiterii faptei, în urmă cu aproape cinci ani, instanța de fond a reținut că reeducarea sa poate fi realizată mai eficient în stare de libertate, fără aplicarea unei pedepse care să fie executată efectiv în regim de detenție, întrucât prin cuantumul pedepsei aplicate și prin obligațiile ce vor fi stabilite, se apreciază că pe viitor acesta nu va mai săvârși alte infracțiuni.

Față de aceste considerente, în baza art.196 alin.2, 3 Cod penal rap. la art.194 alin.1 lit.a, b Cod penal cu aplic. art.5 alin.1 Cod penal și cu aplic. art.396 alin.10 Cod procedură penală instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul M. I. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Având în vedere că pedeapsa principală stabilită este închisoarea iar prima instanță a constatat că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară, în baza art.67 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani, pedeapsă a cărei executare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art.68 alin.1 lit.b Cod penal.

În baza art.65 alin.1, 3 Cod penal a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal.

Având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult trei ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana infractorului, de posibilitățile sale de îndreptare, instanța de fond a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, se va face aplicarea art.91 Cod penal.

Astfel, în baza art.91 Cod penal Judecătoria a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.

În baza art.93 alin.1 lit.a-e Cod penal inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune G., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin.2 lit.a Cod penal instanța a impus inculpatului obligația să urmeze un curs de calificare profesională, obligația fiind utilă în vederea integrării sociale și a găsirii unui loc de muncă.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să prestezea o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Comana, jud.G. sau în cadrul S.C. G. Servicii Locale S.A. din cadrul municipiului G., jud.G., pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art.94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit.c-e se vor comunica Serviciului de Probațiune G..

În baza art.94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art.93 alin.2 lit.a, art.93 alin.3 și 5 se va face de Serviciul de Probațiune G..

În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.91 alin.4 Cod penal, Judecătoria a tras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracțiuni, nu va îndeplini integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

S-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de supraveghere.

Latura civilă.

Instanța de fond a constatat că în speță sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv existența unui prejudiciu de ordin material și moral, nereparat încă, produs ca urmare a accidentului provocat de către inculpat, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția inculpatului ca atitudine psihică față de faptă și urmările acesteia.

Cu privire la daunele morale solicitate de către părțile civile S. G. și S. M., instanța de fond a considerat ca acestea reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa material suferințele fizice și psihice ale părților civile, urmare a faptei ilicite a inculpatului, și că orice suferință fizică presupune și o suferință psihică, ce se constituie într-un prejudiciu nepatrimonial. Cu privire la cuantumul daunelor morale solicitate, acestea nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera apreciere a instanței. Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la modul și aprecierea daunelor morale, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se are în vedere o . criterii: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele

vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit și nu îmbogățirea fără just temei. În cazul infracțiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei- trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia.

Prima instanță a apreciat că dincolo de prejudiciul moral incontestabil suferit, cuantumul despăgubirilor solicitate de acestea (1.000.000 euro, respectiv 100.000 euro) apare ca fiind exagerat, având în vedere că scopul daunelor morale este în principiu acela de a oferi celor vătămați posibilitatea de a trece mai ușor peste evenimentul nefericit, iar la stabilirea nivelului acestora nu se poate face abstracție de elemente precum nivelul general de trai al societății și condițiile concrete socio-economice de la momentul acordării. Totodată, la stabilirea cuantumului daunelor morale nu are nici o importanță starea materială a inculpatului sau a părții civile. Cu privire la daunele morale solicitate de partea civilă S. G., instanța de fond a apreciat că nu se poate stabili un preț al suferinței produse acesteia ca urmare a celor 8 luni de îngrijiri medicale de care a avut nevoie pentru vindecare în urma accidentului rutier, la care se adaugă urmarea cea mai traumatizantă, constând în invaliditate gravă de gradul I. Practic, prin fapta sa inculpatul a produs consecințe ireparabile, partea civilă urmând să sufere toată viața ca urmare a accidentului în care a fost implicată. Astfel, la evaluarea cuantumului daunelor morale instanța de fond a ținut seama de consecințele produse asupra integrității corporale și a sănătății persoanei vătămate, de urmările produse pe termen lung cu privire la starea fizică și psihică a acesteia și de suferințele fizice îndurate la momentul producerii accidentului, cât și ulterior prin îngrijirile medicale de care a avut nevoie. De altfel, potrivit art.1391 alin.1 Cod civil, în caz de vătămare a integrității corporale sau a sănătății, poate fi acordată și o despăgubire pentru restrângerea posibilităților de viață familială și socială.

Cu toate acestea, suma de un milion de euro este absolut exagerată și nu ține seama de scopul daunelor morale, instanța de fond apreciind că, raportat și la practica instanțelor în materie, suma de 60.000 de euro reprezintă o justă acoperire a prejudiciului moral și are un caracter rezonabil.

S-a considerat ca fiind exagerat și cuantumul daunelor morale precizat de partea civilă S. M., de 100.000 euro. Instanța apreciază că și această parte civilă, mama victimei, a suferit o traumă psihică în urma accidentului, apreciind însă că suma de 10.000 euro reprezintă o reparație echitabilă.

Referitor la daunele materiale și la cheltuielile judiciare, Judecătoria a reținut următoarele:

- conform art.99 alin.1 Cod procedură penală, în acțiunea civilă sarcina probei aparține părții civile;

- la dosar au fost depuse sute de bonuri fiscale din care rezultă achiziționarea de alimente sau de diverse produse pe care inculpatul nu este ținut în aprecierea instanței a le suporta, întrucât nu are obligația de a plăti întreaga alimentație sau lucrurile cumpărate de partea civilă sau de familia sa de la data producerii accidentului și până în prezent. Partea civilă nu a dovedit că ar avea nevoie de o hrană specială, diferită, așa cum arată în cererea de constituire de parte civilă, pentru care solicită 2000 de lei/lună. Dimpotrivă, din bonurile fiscale rezultă achiziționarea de alimente obișnuite de la diferite supermarketuri sau magazine sau chiar hrană tip fast-food, hamburgeri, shaorma;

- susținerea părții civile în sensul că în prezent ar fi avut un salariu de minim 1900 lei este una neîntemeiată. Instanța a apreciat că nu se impune emiterea unei adrese la societatea unde partea civilă lucra la data accidentului pentru a se comunica care este salariul pe care l-ar fi avut la acest moment. Este evident că nu se poate ști dacă partea civilă ar mai fi lucrat la această societate în prezent iar situația prezentată este una pur ipotetică. Conform art.1385 alin.2 Cod civil, se vor putea acorda despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică, însă nu poate fi solicitată repararea prejudiciului eventual;

- a admite cererea părților civile de a le fi acordate daune și personal, și în calitate de succesori ai lui S. M., decedat în cursul urmăririi penale, nu are temei legal și ar reprezenta practic o dublă despăgubire. De asemenea, inculpatul nu poate fi obligat să plătească succesorilor daune morale, întrucât dreptul personal nepatrimonial este strâns legat de persoană și nu poate fi exercitat decât de titularul acestuia.

Instanța de fond a apreciat că se impune acordarea sumei totale de 40.508,62 lei, compusă din:

- o sumă raportată la înscrisurile de la dosar și estimată în final la un cuantum echitabil de 10.000 lei, reprezentând cheltuielile efectuate pe parcursul anilor cu privire la îngrijirea medicală (medicamente, consultații medicale, etc.);

- având în vedere și dispozițiile art.1388 alin.1, art.1393 alin.1 Cod civil, o sumă de 27.189 lei reprezentând diferența dintre salariul avut la data accidentului potrivit adeverinței de la fila 91 și pensia pe care o primește partea civilă, al cărei cuantum nu a fost contestat (1020 – 507= 513 lei x 53 de luni, astfel cum s-a solicitat, în total 27.189 lei);

- o sumă care reprezintă contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate (deplasări, benzină, motorină, gpl, bilete de tren) și care prin însumarea sumelor din bonurile atașate, totalizează 3.319,62 lei (filele 152, 153, 154, 206, 207, 209, 210-213, 215, 216, 222, 227, 228, 232, 234, 238, 239, 241, 243 vol.I d.u.p., filele 43, 44, 47, 54, 56, 63 vol.II d.u.p., filele 69, 72, 75, 76, 78, 79, 80, 81, 83 d.i.).

La acestea se vor adăuga cheltuielile judiciare reprezentând onorariul de avocat și onorariul expertului cuvenit pentru expertiza tehnică, în cuantum total de 14.101,8 lei, potrivit chitanțelor atașate la filele 111-113 vol.I d.u.p., filele 46-48 d.i. (1500+1500+601,80+3000+2000+5500 lei. Suma de 50 lei conform chitanței de la fila 49 a fost inclusă în cuantumul daunelor materiale).

În continuare, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cu care “persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale”. Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că potrivit înscrisurilor depuse (filele 73-85 vol.II d.u.p.), S. C. de Urgență “B.-A.” are dreptul de a primi contravaloarea cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată persoanei vătămate, de la persoana responsabilă de producerea accidentului, respectiv de la inculpat.

În consecință, în baza art.397 alin.1 rap. la art.19 Cod procedură penală coroborat cu art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, instanța a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. DE URGENȚĂ “B.-A.” și l-a obligat pe inculpatul M. I. la plata sumei de 18.142,20 lei către această parte civilă, reprezentând contravaloarea cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată persoanei vătămate.

În baza art.397 alin.1 rap. la art.19 Cod procedură penală, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. G. și l-a obligat pe inculpatul M. I. la plata către partea civilă S. G. a sumei de 40.508,62 lei, reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 60.000 euro (în echivalent lei la data plății) reprezentând daune morale.

În baza art.397 alin.1 rap. la art.19 Cod procedură penală, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. M. și l-a obligat pe inculpatul M. I. la plata sumei de 10.000 euro (în echivalent lei la data plății) către partea civilă S. M., reprezentând daune morale.

S-a luat act că numita I. P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art.276 alin.1, 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 14.101,8 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către părțile civile S. G. și S. M..

Instanța de fond a mai constatat că la data producerii accidentului autovehiculul era asigurat în baza poliței de asigurare RCA, având perioada de valabilitate 26.09._10, emisă de asigurătorul S.C. C. A. S.A.

Conform art.49 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în Romania „asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil”, iar conform art.55 alin.1 din același act normativ „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite”. În ceea ce privește calitatea de asigurător a societății de asigurare aceasta a fost stabilită prin Decizia 1/2005 a ÎCCJ. Din considerentele acestei decizii se reține că în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală a celui care prin fapta sa a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995.

Pe cale de consecință, în baza raportului de asigurare existent în virtutea poliței RCA încheiate, asiguratorul urmează să plătească în locul inculpatului sumele la care acesta a fost obligat cu titlu de daune morale, daune materiale și cheltuieli judiciare, ca urmare a vătămării corporale a victimei.

Astfel, potrivit Ordinului C.S.A. nr.21/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, documentul de asigurare obligatorie RCA eliberat de un asigurator RCA în schimbul unei prime plătite de proprietarul sau utilizatorul unui vehicul garantează, pentru perioada de valabilitate înscrisă, despăgubirea prejudiciilor provocate prin accidente de vehicule produse în limitele teritoriale de acoperire, în conformitate cu prevederile prezentelor norme sau cu dispozițiile legislației privind asigurarea obligatorie RCA, în vigoare la data accidentului, a statului in care acesta s-a produs. D. urmare, pentru a interveni obligația de plată a asigurătorului, trebuie ca mai întâi să se stabilească o obligație de plată în sarcina celui asigurat și în beneficiul celui păgubit. Abia după stabilirea unei obligații de plată în sarcina asiguratului se va constata că în temeiul poliței de asigurare și a dispozițiilor legale din materia asigurărilor de răspundere civilă devine incidentă obligația de plată a asigurătorului.

Astfel, în baza art.49 - art.55 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, Judecătoria a constatat că sumele reprezentând daune morale, daune materiale și cheltuieli judiciare la care a fost obligat inculpatul, vor fi achitate de către S.C. C. A. S.A. în calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie, în limitele stabilite prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.21/2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 7.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat (fiind incluse și cheltuielile aferente fazei de urmărire penală).

S-a dispus plata onorariului parțial cuvenit avocatului din oficiu desemnat inițial pentru inculpat, în condițiile Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

Împotriva sentinței penale anterior menționate, au declarat apel în termenul legal, la data de 04.01.2014 părțile civile S. G. și S. M., iar la data de 11.2.2015 partea civilă S.C. C. A. S.A.

Cererile de apel au fost înaintate de Judecătorie și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 24 februarie 2015.

Prin motivele de apel depuse la data de 04 februarie 2015 părțile civile au criticat sentința penală apelată sub aspectul modalității în care prima instanță a soluționat latura civilă.

În dezvoltarea motivelor de apel, partea civilă S. G. a invocat faptul că sentința penală este nelegală deoarece instanța de fond nu a acordat despăgubirile constând în suma de bani constituită din diferența dintre salariu și pensia primită. Apelantul a invocat că desfacerea contractului de muncă s-a datorat accidentului de care nu se face vinovat. S-a apreciat că această nelegalitate are două aspecte, respectiv unul rezultat din faptul probat, anume că instanța nu a acordat conform înscrisurilor, diferența dintre salariul de 1021 lei plus 90 lei bonuri de masă ( 1110 lei) și suma de 507 lei pensie de invaliditate (o diferență de 603/lună), partea civilă calculând suma de timp de 53 de luni, ca dată a depunerii cererii la instanță, cu mențiunea că suma trebuia majorată în raport de data judecății. Apelantul a invocat că prima instanță nu a acordat suma solicitată, sumă la care trebuie adăugată diferența lunilor de la depunerea cererii până la judecată, inculpatul urmând să plătească lunar în completare suma de 603 lei. Un al doilea aspect de nelegalitate rezultă din diferența dintre salariul avut la momentul accidentului și cel pe care S. G. l-ar fi avut la data de ianuarie 2014-2015 ca dată când au fost solicitate probele și ca dată când s-a judecat cauza. Pentru că a existat un timp de la constituirea de parte civilă și precizarea acesteia — sub nr. 8311/8.XX. 2011 fi 161 - 165 VOL. I, până la ajungerea pe rolul instanței, de cea. 2 ani de zile, partea civilă arată că a solicitat probe în completare și pentru complinirea lor dată fiind diferența de timp de la administrare până la judecare, însă prima instanță a respins cererea de probe pe ideea că părțile — inculpatul și responsabila civilmente, inclusiv procurorul, nu au contestat probele deja administrate. S-a invocat că printre probele solicitate, a existat și adresă la fostul loc de muncă al lui S. Gh. pentru a se comunica ce salariu ar fi avut din martie 2010 la zi, cu cât s-ar fi majorat dacă ar fi muncit consecutiv. Dacă exista o diferența de salariu, aceasta trebuia acoperită de părțile responsabile. Instanța, la sugestia procurorului de ședință, care s-a opus, a respins cererea deși aceasta era concludentă și pertinentă și răspundea comandamentului legal de a se acoperi prejudiciul integral. Apelantul a considerat că neprocedând în modul solicitat prin cerere, lui S. Gh. i s-a adus un prejudiciu suplimentar. Pentru a stabili acest prejudiciu suplimentar, s-a considerat că salariul lunar al părții civile S. Gh. s-ar fi majorat la suma de 1400 lei/lună. Ipotetic, în lipsa probei certe solicitate dar respinse, suma era compusă din 53 luni x 1400 lei/lună = 47.320 lei. In această situație prejudiciul suplimentar ar fi fost de 16.361 lei, plus sau minus în raport de înscrisul ce trebuia administrat.

Neprocedând în acest sens și neadministrând proba solicitată, instanța de fond a stabilit o hotărâre ce încalcă art. 6 din CEDO —judecată inechitabilă, art. 5 și 349 din c. pr. pen. — aflarea adevărului și rolul activ al judecătorului, art. 1385 cod c/v., texte invocate oral și scris.

Un alt doilea motiv de nelegalitate invocat îl reprezintă faptul că instanța de fond nu i-a obligat pe responsabilii de plata despăgubirilor, în solidar, la plata lunară a diferenței de minim 603 lei sau la cea rezultată din salariul majorat lunar până la încetarea cauzei de invaliditate permanentă.

De asemenea, apelanții consideră că în mod greșit prima instanță a stabilit despăgubirile materiale la suma de 40.508,6 lei, în condițiile în care în despăgubiri intra: cheltuielile necesare întreținerii zilnice speciale, deplasările - legate de transport la verificările medicale, spitalizările, deplasările la spitale, exercițiile medicale zilnice, onorarii achitate la medici, cumpărarea de medicamente, cheltuieli parte din ele duble necesare mamei sale ca însoțitor și reprezentant legal, etc, despăgubiri ce se stabilesc la sumele de: 132.500 lei ( cheltuieli stabilite până la data de 16 iulie 2014, 53 de luni) rezultată din 53 luni x 2500 lei = 132.000 lei, conform declarațiilor martorilor care nu au fost contestate și din înscrisurile depuse la dosar.

S-a mai invocat că instanța de fond nu a acordat despăgubiri pentru perioada

următoare, evaluate la suma de 106.000 lei, reprezentând cheltuieli cu hrana specială, deplasări, medicamente, spitalizări după data de 16 iulie 2015 dar și după data de 28.01.2015, deoarece S. G. nu a devenit sănătos după data pronunțării sentinței. S-a arătat că prejudiciul este cert, chiar dacă este viitor.

Partea civilă nu poate sta mereu pe rolul instanței solicitând fie majorări, fie acordarea de daune ce vor apare în viitor.

Un ultim motiv de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii primei instanțe în ceea ce îl privește pe partea civilă S. G. s-a invocat că în mod greșit s-a acordat doar suma de 60.000 EURO ca daune morale în condițiile în care suferința lui S. Gh. este veșnică,iremediabilă, cu consecințe psihice grave și deosebit de grave,cu lipsa oricărui confort de viață, cu epuizarea oricărei bucurii la acest ceas al tinereții, cu imposibila trăire a vieții și transformarea vieții lui în stare de neviabilitate. S. Gh. Nu se poate mișca, permanent stă la orizontală. In această situație, viața lui este practic distrusă. Partea civilă apelantă a considerat că prejudiciul acordat cu suma lui modică de 40.508 lei este insuficient, iar dauna morală acordată este derizorie, apare ca o jignire adusă personalității și stării foarte grave de suferință zilnică, iar în mod real, suma acordată cu titlu de daună morală trebuia să fie de minim 1.000.000 EURO.

Practica judecătorească este în acest sens și corespunde unei realități atât interne cât și internaționale: dezagrementul social și psihic nu a contat în stabilirea valorii reale a daunei, suferința personală, dar și umilința colectivă la care este supus zi de zi, faptul că nu se va mai realiza niciodată ca om, ca persoană, de asemenea nu au fost analizate de instanță. Suma acordată este nu derizorie, ci jignitoare. La ora actuală S. Gh. este o persoană părăsită de lege și lăsată în voia suferinței. Depresia nu este departe. Jignirea îl apasă ca o pecete pusă pe viața lui.

În ceea ce privește apelul formulat de partea civilă S. M. s-a invocat că sentință penală este nelegală și netemeinică, deoarece prima instanță nu a acordat despăgubirile materiale rezultate din declarația martorilor, dar și din situația de fapt certă: deplasări cu fiul său, hrană pentru două persoane, cheltuieli ce sunt obligatorii a se face lunar. Din declarațiile martorilor dar și din înscrisuri, expertiză asupra capacității rezultă că S. Gh. este veșnic nedeplasabil, însoțitorul pentru el este obligatoriu, de aceea, văzând și decizia de curator, S. M. este obligată să cheltuiască nu numai cu fiul său, ci și cu dânsa. S-a mai arătat că martorii audiați au declarat că pe lună se cheltuiește în jur de 3500 lei, din care 2500 lei pentru S. Gh. și 1000 lei pentru S. M.. Această cheltuială judecata de fond nu a acordat-o, deși cunoștea că fiul este însoțit permanent de mama sa și că cheltuielile au fost duble. De asemeni, S. M. nu mai poate desfășura activități agricole producătoare de venituri, de aceea se impunea acordarea măcar a sumei de 1000 lei/lună, 53 luni x 1000 lei = 53.000 lei până la 16 iulie 2014, urmând ca după această dată suma să fie complinită până la judecarea apelului - majorarea pretențiilor.

În final, s-a invocat că în mod greșit prima instanță nu a acordat daune morale de 100.000 EURO, iar Cele acordate de 10.000 EURO nu corespund real daunei produse în condițiile în care: S. M. nu mai poate desfășura activități producătoare de venituri: Permanent este în dezagrementul adus fiului său, ca mamă știe că copilul său nu se va mai întoarce la viața normală, starea de suferință fiindu-i permanentă, suferință ce nu poate fi lăsată să o domine fără a fi răsplătită. De asemenea, activitatea lui S. M. va fi, cât timp va trăi, axată pe îngrijirea copilului său mutilat definitiv, astfel că starea de suferință este permanent alimentată de imaginea ce o are asupra fiului neputincios.

La termenul de judecată de astăzi, intimatul apelant, fiind în mod expres întrebat, a precizat că nu dorește să dea o nouă declarație, că își menține declarația de recunoaștere a faptelor, formulată în fața primei instanțe.

Curtea a încuviințat administrarea probei cu înscrisuri. S-au depus la dosarul cauzei înscrisuri privind situația medicală a părții civile apelante S. G. (file50-54 dosar apel). Au fost respinse ca neutile cauzei restul mijloacelor de probă solicitate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții la data de 17.03.2015, partea responsabilă civilmente apelantă S.C. C. A. S.A. a înțeles să renunțe la calea de atac a apelului declarată în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 NCPP, sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelurile declarate cu judecarea cărora a fost învestită sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la situația de fapt, Curtea constată, pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală (necontestat) și a declarațiilor constante, de recunoaștere, ale inculpatului intimat că la data de 16.03.2010, în jurul orei 02⁰²-02¹⁵, acesta a condus autoturismul marca Dacia 1310 de culoare vișinie cu nr. de înmatriculare_ pe ., și a pătruns în intersecția cu . ceda trecerea, așa cum îl obliga semnificația indicatorului „Cedează Trecerea” montat pe sensul său de mers, intrând în coliziune cu autoturismul Dacia L. cu nr. de înmatriculare_ purtând indicativul Taxi Pelicanul – 854 condus de C. L. D., care se deplasa pe . . . corporală gravă a părții civile S. G. (ocupant al autoturismului condus de inculpat), ce a suferit leziuni traumatice care au necesitat 8 luni de zile de îngrijiri medicale și invaliditate gravă de gradul I.

Curtea constată că apelurile formulate în cauză nu privesc decât modalitatea în care prima instanță a înțeles să soluționeze latura civilă a cauzei, Curtea nefiind învestită cu o cale de atac privind modalitatea de soluționare a laturii penale dispusă de prima instanță.

În ceea ce privește critica părților civile S. G. și S. M. privind modalitatae de soluționare a laturii civile, Curtea reține următoarele:

Cu privire la daunele materiale acordate părții civile S. G., instanța de apel constată că orice sumă solicitată cu acest titlu trebuie să fie reflectată în mijloacele de probă existente la dosarul cauzei. Spre deosebire de daunele morale, acordarea daunelor materiale este condiționată de dovedirea întinderii lor.

În ceea ce privește prima critică adusă sentinței penale în sensul că instanța de fond nu a acordat diferența dintre salariul pe care partea civilă îl avea la data producerii accidentului și pensia de invaliditate primită după producerea accidentului, Curtea o apreciază ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care prima instanță a acordat suma de 27.189 lei, sumă obținută din înmulțirea perioadei de 53 de luni (de la data producerii accidentului până la data la care 16 iulie 2014 conform cererii de constituire parte civilă, fila 64 dosar Judecătorie) cu diferența dintre salariul net pe care această parte civilă îl încasa la data producerii accidentului de 1.020 lei, astfel cum rezultă din adeverința emisă de S.C. URGENT CURIER S.R.L. (fila 91 dosar fond) și pensia de invaliditate de 507 lei. În mod corespunzător prima instanță nu a inclus în venitul net de 1.020 lei obținut de partea civilă și suma de 90 de lei reprezentând bonurile de masă, în condițiile în care partea civilă nu a administrat nici un mijloc de probă din care să rezultă că aceasta primea respectiva sumă în mod constant.

Neîntemeiată este și susținerea părții civile S. G. privind neacordarea acestei diferențe și pentru perioada ulterioară de la data depunerii cererii și până la daa pronunțării hotărârii judecătorești în primă instanță, în condițiile în care prin cererea de consituire de parte civilă formulată, s-a solicitat în mod expres doar diferența dintre slaraiul lunar și pensia de invaliditate pentru perioada de 53 de luni de la data de 16 martie 2010 la data de 16 iulie 2014. Ulterior, în fața primei instanțe, partea civilă nu a procedat conform art.20 alin.5 lit.c cod proc.pen., deoarece până la terminarea cercetării judecătorești nu a mărit cuantumul pretențiilor. Astfel, în calea de atac promovată partea civilă nu poate solicita noi pretenții care nu au fost cerute în fața primei instnațe.

Curtea va respinge ca neîntemeiată și critica părții civile privind neacordarea sumei de bani reprezentând diferența dintre salariul pe care această parte l-ar fi avut în anul 2014 (dacă și-ar fi continuat activitatea pe același post în cadrul societății angajatoare) și pensia de invaliditate pe care o primește. Conform art.19 alin.2 cod proc.pen. acțiunea civilă în procesul penal se exercită de persoana vătămată, iar conform art.19 alin.5 cod proc.pen. repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile. Prin urmare, soluționarea acțiunii civile în procesul penal este guvernată de principiul disponibilității, sarcina probei urmând să revină părții care a invocat existența respectivei pretenții, conform art.99 alin.1 cod proc.pen.. Or, în cauză, partea civilă nu a făcut nici un demers pe lângă S.C. URGENT CURIER S.R.L., societatea la care partea civilă era angajată la data producerii accidentului, pentru a obține informații privind cuantumul salariului pe care l-ar fi obținut acesta dacă ar fi continuat activitatea în cadrul respectivei societăți. Partea civilă nu poate invoca faptul că prima instanță nu a întreprins personal demersurile în vederea obținerii informațiilor solicitate, deoarece prima instanță nu are vreo obligație în acest sens, sarcina probei revenindu-i în totalitate părții civile care a reclamat un prejudiciu. În condițiile în care accidentul rutier a fost produs la data de 16 martie 2010, iar prima instanță a fost sesizată la data de 16.07.2014, partea civilă a avut un interval suficient de îndelungat pentru a putea să realizeze demersurile necesare obținerii mijloacelor de probă necesare dovedirii pretențiilor solicitate.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel privind neacordarea despăgubirilor reprezentând diferența de salariu și pensia de invaliditate obținută până la încetarea stării de invaliditate, Curtea urmează să îl respingă ca nefondat, având în vedere pe de o parte faptul că acțiunea civilă cu privire la acest aspect a fost limitată în timp pentru cele 53 de luni cerute chiar de partea civilă la momentul constituirii părții civile în fața primei instanțe, iar pe de altă parte că suma solicitată nu îndeplinește condiția unui prejudiciu viitor și cert, în condițiile în care nu se poate aprecia cu privire la durata stării de invaliditate de care suferă partea civilă S. G., chiar dacă la acest moment aceasta ar apărarea ca fiind permanentă. În plus, conform art.27 alin.6 cod proc.pen., partea civilă poate introduce o acțiune civilă la instanța civilă, scutită de orice taxă de timbru conform art.20 alin.8 cod proc.pen. pentru a solicita orice prejudiciu născut ori descoperit după constituirea ca parte civilă. Or, în măsura în care starea de invaliditate există pe mai departe, partea civilă apelantă se poate adresa oricând instanței civile pentru a obține diferența dintre salariul avut și pensia de invaliditate pentru perioade ulterioare celor 53 de luni dintre 16 martie 2010 – 16 iulie 2014 ce au făcut obiectul acțiunii civile în prezentul dosar penal.

Cu privire la cel de-al treilea motiv de apel invocat privind neacordarea daunelor materiale reprezentând contravaloarea întreținerii zilnice speciale, deplasările legate de transport pentru verificările medicale, servicii medicale, control medical periodic exercițiile medicale zilnice, costuri care pentru cele 53 de luni (16 martie 2010 – 16 iulie 2014) se ridică la 2.500 lei lunar, în total 132.500 lei, Curtea apreciază că în mod corespunzător prima instanță raportându-se la toate înscrisurile aflate la dosar a acordat suma de 10.000 lei reprezentând îngrijirea medicală (medicamente, consultații medicale, etc.), la care a adăugat suma de 3.319,62 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate (deplasări, benzină, motorină, gpl, bilete de tren) obținută prin însumarea bonurilor fiscale depuse la dosarul cauzei (filele 152, 153, 154, 206, 207, 209, 210-213, 215, 216, 222, 227, 228, 232, 234, 238, 239, 241, 243 vol.I d.u.p., filele 43, 44, 47, 54, 56, 63 vol.II d.u.p., filele 69, 72, 75, 76, 78, 79, 80, 81, 83 d.i.).

În ceea ce privește diferența dintre sumele acordate și suma de 132.500 lei solicitată, Curtea apreciază că partea civilă apelantă nu a putut face dovada întinderii acestor pretenții. Dacă Curtea acceptă că este greu de cerut victimei unui accident rutier să păstreze toate înscrisurile care atestă plata cheltuielilor ocazionate de tratamentul leziunilor suferite, în condițiile în care aceste cheltuieli sunt efectuate nu în scopul de a fi recuperate ulterior de la persoana vinovată, ci pentru a asigura recuperarea măcar parțială a stării de sănătate afectate în urma accidentului rutier, putând primi administrarea oricăror mijloace de probă pentru dovedirea cuantumului acestor cheltuieli, nu mai puțin adevărat este că prin administrarea unor astfel de mijloace de probă trebuie să rezulte cu certitudine întinderea acestor cheltuieli. Simpla declarație a unui martor în sensul că acesta cunoaște că au fost realizate cheltuieli în cuantum de 2.500 lei lunar nu echivalează cu dovedirea cuantumului acestora. Curtea nu poate accepta susținerile martorilor M. I. I. și G. G. M. (fila 60-61 vol.I, d.u.p.) care au arătat că au cunoștință că partea civilă S. G. în urma accidentului rutier are nevoie de îngrijire specială și de medicamente pe care ambii le apreciază la un cuantum de 3.500 de lei. Această sumă de bani este avansată de cei doi martori fără a avea la bază înscrisuri sau alte mijloace de probă, fiind obținută pe baza propriei lor aprecieri, fără ca aceștia să facă dovada faptului că au cunoștințe de specialitate privind cheltuielile necesare tratării unor afecțiuni medicale precum cele de care suferă partea civilă. Simpla apreciere subiectivă a acestor martori privind suma de 3.500 de lei lunar pe care partea civilă S. G. și mama sa, partea civilă S. M., ar cheltui-o pentru tratarea afecțiunilor medicale nu este de natură a dovedi pretențiile solicitate în cauză, concluzie care se impune cu atât mai mult cu cât ambii martori au arătat că au cunoștință de situația financiară precară a celor două părți civile, la dosarul cauzei nefiind depuse alte mijloace de probă din care să rezulte că atât anterior accidentului rutier, cât și ulterior acestuia, cele două părți civile realizau lunar venituri de minim 3.500 de lei care ar fi permis acoperirea nivelului de cheltuieli invocat.

Neîntemeiat este și cel de-al cincilea motiv de apel invocat de partea civilă S. G. privind neacordarea sumei totale de 106.00 lei, reprezentând contravaloarea hranei speciale, diferite de cea a restului membrilor de familie, de care partea civilă avea nevoie, precum și contravaloarea cheltuielilor medicale de specialitate, aproximată la 2.000 de lei lunar pentru cele 53 de luni conform cererii de constituire de parte civilă. În ceea ce privește această sumă, în primul rând Curtea constată că partea civilă a înțeles să includă și cheltuielile pentru medicamentație și exerciții medicale zilnice, în condițiile în pentru aceste cheltuieli solicitase anterior și suma de 2.500 lei/lunar*53 luni. Trecând peste lipsa de claritate în formularea acțiunii civile în prezenta cauză, Curtea apreciază că aceste pretenții sunt nedovedite, rămânând valabile aceleași argumente avute în vedere atunci când a fost analizat motivul anterior de apel. În al doilea rând, solicitarea de acordare a unei sume pentru hrana specială de care partea civilă S. G. ar fi avut nevoie în urma producerii accidentului rutier este neîntemeiată, în condițiile în care în fața primei instanțe nu a fost depus vreun înscris medical din care să rezulte că această parte civilă ar fi necesitat în urma accidentului rutier de vreo dietă specială. De observat că bonurile depuse la dosarul cauzei atestă cumpărarea unor produse variate, de la diferite cărnuri de porc, la țigări, băuturi alcoolice, detergenți sau chiar produse fast-food. Or, trecând peste faptul că nici un înscris medical nu a făcut dovada că părții civile S. G. i s-a recomandat pentru recuperare să consume tutun, alcool și produse fast-food, Curtea consideră că toate aceste produse au fost achiziționate pentru a satisface nevoile zilnice ale celor două părți civile, acestea fiind cel mai probabil achiziționate și anterior accidentului rutier. Nu în ultimul rând, înscrisurile medicale depuse filele 50-51 dosar apel, nu stabilesc în sarcina părții civile S. G. vreo dietă specială, recomandându-se alimentație hipoproteică, hipocalorică, bogată în vitamine și săruri minerale, inclusiv restricție la carne de origine animalică, carne pe care acesta pare că a consumat-o astfel cum rezultă din bonurile fiscale depuse la dosarul cauzei.

Totodată, Curtea va respinge ca nefondată susținerea părții civile S. G., prin apărător ales, realizată în dezbateri că prima instanță a inclus în suma de 40.508,62 lei cu titlu de daune materiale și suma de 14.101.80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, astfel că în realitate cuantumul despăgubirilor materiale ar fi mult mai redus. La o simplă analiză a minutei sentinței penale apelate se observă că prima instanță a dispus obligarea inculpatului M. I. la plata către partea civilă S. G. a sumei de 40.508,62 lei, reprezentând despăgubiri materiale și separat obligarea aceluiași inculpat la plata sumei de 14.101,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către părțile civile S. G. și S. M.. De asemenea, neîntemeiată este și susținerile părții civile privind greșitul calcul matematic al sumelor pe care prima instanță l-a acordat cu titlu de daune materiale părților civile. Se observă că prin minuta sentinței penale, a fost acordată suma de 40.508,62 lei, reprezentând despăgubiri materiale, sumă fiind compusă conform considerentelor sentinței penale din: o sumă de 10.000 lei, reprezentând cheltuielile efectuate pe parcursul anilor cu privire la îngrijirea medicală (medicamente, consultații medicale, etc.), o sumă de 27.189 lei reprezentând diferența dintre salariul avut la data accidentului potrivit adeverinței de la fila 91 și pensia pe care o primește partea civilă, al cărei cuantum nu a fost contestat (1020 – 507= 513 lei x 53 de luni, astfel cum s-a solicitat, în total 27.189 lei) și o sumă care reprezintă contravaloarea cheltuielilor de transport efectuate (deplasări, benzină, motorină, gpl, bilete de tren) și care prin însumarea sumelor din bonurile atașate, totalizează 3.319,62 lei.

Cu privire la daunele materiale acordate părții civile S. M., Curtea va respinge ca neîntemeiat motivul de apel invocat privind neacordarea sumei de 1.000 de lei lunar pe care această parte ar cheltui-o pentru întreținerea fiului său rămas invalid în urma accidentului rutier. Astfel, partea civilă nu a făcut dovada că personal cheltuiește lunar cei 1.000 de lei pentru a asigura îngrijirea permanentă a fiului său. De asemenea, partea civilă nu a făcut dovada că anterior accidentului rutier beneficia de venituri în cuantum de 1.000 de lei lunar, astfel încât Curtea să poată acorda această sumă pentru a compensa venitul realizat anterior accidentului, pe care această parte civilă nu l-ar mai putea obține în prezent. Argumentele avute în vedere de Curte anterior atunci când a analizat cel de-al treilea și cel de-al patrulea motiv de apel pentru partea civilă S. G. rămân valabile și în ceea ce privește motivul invocat de S. M..

Pentru toate sumele de bani reprezentând cheltuielile cu îngrijirile medicale, cu recuperarea, cu diferența dintre veniturile realizate la data producerii accidentului și pensia de invaliditate, produse celor două părți civile ulterior rămânerii definitive a sentinței penale apelate, acestea se pot îndrepta cu o nouă acțiune la instanța civilă potrivit art.27 alin.6 cod proc.pen., astfel încât critica părții civile în sensul că invaliditatea este permanentă, iar daunele materiale acordate nu ar acoperi toate cheltuielile provocate de această stare, este neîntemeiată.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate în cauză, cu valoare de principiu, Curtea apreciază că nu se poate stabili un preț pe suferințe fizică produsă părții civile S. G. ca urmare a leziunilor traumatice suferite în urma accidentului rutier și a consecințelor grave avute asupra stării de sănătate, în condițiile în care partea civilă a suferit o infirmitate permanentă de o gravitate deosebită, tetrapareză spastică, prețul durerii pentru pierderea șansei unei vieți normale neputând fi cuantificat, orice sumă de bani neputând realiza dezideratul recuperării integrale a sănătății victimei. În același timp însă, cuantumul daunelor morale nu poate constitui un prilej de îmbogățire fără just temei pentru părțile civile.

În stabilirea cuantumului daunelor morale, nu se pot folosi mijloace de probă pentru dovedirea existenței și întinderii acestora.

În aprecierea daunelor morale, Curtea va reține că accidentul rutier a produs o suferință deosebită victimei S. G., care a fost supus la nenumărate intervenții chirurgicale și tratamente medicale pentru amelioararea stării de sănătate, tratamente care vor continua pe viitor, acesta urmând a fi în această stare de invaliditate toate viață, handicap pe care cu greu îl va putea depăși. De asemenea, o anumită suferință s-a produs și mamei victimei, părții civile S. M. care a fost obligată să treacă atât prin suferința psihică produsă de starea de invaliditate permanentă a victimei, cât și prin suferințele legate de ajutorul pe care trebuie să îl acorde zilnic fiului său invalid.

Cu toate acestea, Curtea apreciază ca în mod corespunzător prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor morale pentru părțile civile, respectiv 60.000 euro pentru S. G. și 10.000 euro pentru S. M..

Fără a pune la îndoială suferințele psihice pricinuite celor două părți civile de accidentul rutier care a condus la starea de invaliditate permanentă a părții civile S. G., Curtea precizează că daunele morale nu au rolul de a asigura suportul material al existenței persoanelor respective, pentru întreaga lor viață, ci de a compensa, într-un mod lipsit de ostentație, suferințele fizice la care cele două persoane au fost supuse, astfel încât cuantumul lor trebuie să fie moderat, fără a se constitui într-un prilej de etalare a unei bogății nemeritate, obținute de pe urma unui nefericit accident rutier.

Luând în considerare cele expuse anterior precum, Curtea va respinge ca nefondată critica privind greșita individualizare a daunelor morale acordate în cauză.

D. urmare, Curtea, în temeiul art.421 alin.1 pct.2 lit.b cod proc.pen. va respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile S. G. și S. M. împotriva sentinței penale nr.264/28.01.2015 a Judecătoriei Sectorului 4, București.

Va fi respinsă ca nefondată cererea părților civile S. G. și S. M. de obligare a inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ales, având în vedere că apelul promovat în cauză de cele două părți este nefondat, părțile neavând culpă procesuală.

În ceea ce privește apelul declarat de partea responsabilă civilmente S.C. C. A. S.A., Curtea constată că prin înscrisul depus la data de 17.03.2015 prin apărător ales cu împuternicire avocațială specială, aceasta a înțeles să îl retragă.

Având în vedere manifestarea de voință a părții responsabile civilmente, Curtea constată că în cazul căii de atac a apelului declarat de această parte nu mai există titular al cererii, în condițiile în care acesta înțelege să nu mai supună judecății calea de atac apelului.

Conform art.415 alin.1 cod proc.pen. „Până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administrația locului de deținere. Declarația de retragere se poate face fie la instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanța de apel.”

Având în vedere manifestarea de voință neechivocă, în temeiul art.415 alin.1 cod proc.pen., Curtea va lua act de retragerea apelului declarat de partea responsabilă civilmente S.C. C. A. S.A. împotriva sentinței penale nr.264/28.01.2015 a Judecătoriei Sectorului 4, București.

În temeiul art.275 alin.2 cod proc.pen. va obliga pe părțile civile S. G. și S. M. la plata sumei de câte 200 de lei fiecare și pe partea responsabilă civilmente S.C. C. A. S.A. la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit.b cod proc.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de părțile civile S. G. și S. M. împotriva sentinței penale nr.264/28.01.2015 a Judecătoriei Sectorului 4, București.

În temeiul art.415 cod proc.pen. ia act de retragerea apelului declarat de partea responsabilă civilmente S.C. C. A. S.A. împotriva sentinței penale nr.264/28.01.2015 a Judecătoriei Sectorului 4, București.

În temeiul art.275 alin.2 cod proc.pen. obligă pe părțile civile S. G. și S. M. la plata sumei de câte 200 de lei fiecare și pe partea responsabilă civilmente S.C. C. A. S.A. la plata sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge ca nefondată cererea părților civile S. G. și S. M. de obligare a inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata sumei de 5.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător ales.

Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului apelant în cuantum de 200 de lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

R. – N. O. C. V. G.

GREFIER,

D. S.

Red. jud.R.N.O.

Ex.2 /14 aprilie 2015

C. M. – J. Sectorului 4 București.

← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP)....		Trafic de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Decizia nr. 453/2015.... →

Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Decizia nr. 452/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (art.196 NCP). Decizia nr. 452/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI