Cerere de liberare provizorie pe cauţiune. Art. 160 ind. 4 C.p.p.. Decizia nr. 247/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-02-2012 în dosarul nr. 247/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosarul nr._
(Număr în format vechi_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 247
Ședința din publică din 2 FEBRUARIE 2012
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE - M. S.
JUDECĂTOR - G. R.
JUDECĂTOR - I.-T. C.-B.
GREFIER - S. M.-M.
.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror N. N..
Pe rol judecarea cauzei penale ce are ca obiect cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul C. M., recurs împotriva încheierii din data de 19.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat C. M., aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, A. G., cu împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că a fost atașat dosarul de urmărire penală 1445/P/2011.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea dispozițiilor art.38513 din Codul de procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat C. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune, întrucât inculpatul nu ar zădărnici aflarea adevărului.
În opinia sa, faptul că instanța de fond a reținut că urmează a se administra alte acte de urmărire penală, nu justifică o detenție legitimă, întrucât este vorba despre expertize grafoscopice și contabile, pe care nu le-ar putea influența inculpatul în niciun fel.
Solicită a se vedea dispozițiile deciziei nr.17/17.10.2011, pronunțată în recursul în interesul legii, potrivit cărora temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă.
Or, în speță, inculpatul prezintă suficiente garanții pentru a fi pus în libertate pe cauțiune, are o situație materială bună, provine dintr-o familie organizată. Mai mult, face apel la principiul egalității de tratament, precizând că ceilalți co-inculpați sunt judecați în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că încheierea instanței de fond este legală și temeinică, astfel că solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat.
Solicită a se avea în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, tranzacțiile fictive erau realizate cu societăți comerciale controlate de membrii familiei inculpatului, astfel că acesta, în libertate, ar putea influența desfășurarea anchetei penale.
Recurentul-inculpat C. M., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu avocatul său.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 19.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală (dosar nr._ ), a fost respinsă - ca nefondată - cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul C. M. (fiul lui natural și E., născut în anul 1963, luna 10, ziua 15 în ., CNP:_, domiciliat în .), jud I., ., fără antecedente penale), cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut – în esență - că din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice, în sensul art.143 alin.1 și art.681 Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa și că există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, context în care a apreciat că nu se justifică liberarea provizorie pe cauțiune, solicitată prin cererea înregistrată pe rolul tribunalului.
S-a arătat că, la termenul de judecată din 17.01.2012, Tribunalul - verificând condițiile prevăzute de lege - a stabilit în sarcina inculpatului consemnarea sumei de 5000 lei, cu titlu de cauțiune; suma fiind consemnată conform recipisa de consemnare nr._/1, . nr._ din data de 18.01.2012.
La termenul de judecată din 19.01.2012, Tribunalul a admis în principiu cererea de liberare provizorie pe cauțiune, constatând că pedeapsa închisorii pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul nu depășește 18 ani închisoare.
Astfel, din economia textelor lege se poate constata că infracțiunile prev. de art. 9 alin.1 lit. a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.P. și art. 23 alin.1 lit.c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.P. – ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. sunt sancționate cu închisoarea de mică de 18 ani. În atare situație, s-a constatat că sunt îndeplinite prevederile art.160/2 alin.1 C.p.p. sub aspectul pedepsei ce face admisibilă în principiu o cerere de liberare provizorie pe cauțiune.
Însă - pe fondul cererii - Tribunalul a apreciat că nu sunt temeiuri justificate de admitere a acesteia judecătorul fondului având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi comise de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a acestora, ce denotă o periculozitate sporită care naște și justifică temerea că odată lăsat în libertate, inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, sentimentul de insecuritate și teamă pe care acest gen de fapte îl generează în rândul populației, precum și faptul că există riscul ca inculpatul să săvârșească și alte infracțiuni și să exercite presiuni asupra celorlalți implicați pentru a ajunge la o înțelegere frauduloasă cu aceștia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul C. M., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri, de către instanța de fond, a cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Curtea, verificând cauza, atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu,potrivit art.3856 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept,apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere, în acest sens, următoarele considerente:
Inculpatul C. M. a fost arestat preventiv la data de 30 noiembrie 2011, prin încheierea de ședință de la acea dată, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală (dosar nr._/3/2011), pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 30.11.2011 pană la data de 28.12.1011, inclusiv (măsura fiind ulterior prelungită), în temeiul art.143 și art.148 lit.a și f Cod procedură penală, constatându-se ca fiind îndeplinite condițiile impuse, atât prin prisma cuantumului pedepsei prevăzute de norma incriminatoare pentru faptele presupus a fi comise de inculpat, cât și cel al pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, circumscris de gradul de pericol social concret semnificativ al faptelor, de rezonanță socială a acestui gen de fapte și de urmările produse. În plus, s-a reținut că există și date potrivit cu care inculpatul se sustrage de la urmărirea penală: astfel, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința acestuia, inculpatul nu a fost găsit, însă, fiind anunțat telefonic de fiul său că este chemat de organele de poliție, acesta a refuzat să se prezinte, iar ulterior și-a închis telefoanele pe care putea fi contactat. S-a mai reținut că refuzul evident de a se prezenta rezultă și din conținutul convorbirilor telefonice interceptate în data de 24.11.2011 în intervalul orar 06:06 – 10:46 – convorbiri din care rezultă că acesta a fost informat în legătură cu perchezițiile domiciliare ce se desfășurau atât la domiciliul acestuia cât și la sediile societăților pe care le reprezintă, cât și în legătură cu solicitarea ce-i fusese adresată prin intermediul fiului său de a se prezenta în fața organelor de politie, fiind îndeplinite condițiile impuse de art.148 lit. a) C. proc. pen.(a se vedea procesul-verbal din care rezultă faptul că acesta și-a închis ulterior telefoanele mobile, precum și convorbirile telefonice din ziua de 24.11.2011, vol 4, filele 73-88).
În fapt, inculpatul din speță este cercetat (alături de alții) sub acuzația săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală - faptă prev. de art. 9 alin.1 lit a din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 23. alin.1 lit.c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal - ambele cu aplicarea art.33 lit. a C.p., constând în aceea că, în calitate de administrator de fapt al mai multor societății comerciale realiza tranzacții fictive în care erau implicate mai multe societății comerciale cu scopul de a se sustrage obligațiilor fiscale - ascunzând astfel natura bunurilor supuse taxării prin comercializarea unor mari cantități de păcură ca fiind motorina euro 5, că mecanismul avea la bază livrarea fictivă de păcură către alte societății care nu înregistrau aceste achiziții de păcură, în schimb vindeau mai departe motorina euro 5, care în final ajungea în stațiile de distribuție carburanți. Pericolul concret pentru ordinea publică se desprinde din caracterul organizat și premeditat al activității infracționale, iar faptul că activitatea mai multor firme era controlată de inculpat prin intermediul membrilor familiei poate conduce la presupunerea că inculpatul poate influența buna desfășurare a procesului penal. În aceeași ordine de ideii arată că pericolul concret pentru ordinea publică este unul actual, iar situația personală a inculpatului a fost cunoscută și evaluată la momentul emiterii mandatului de arestare preventivă și nu poate constitui un argument pertinent pentru a se dispune cercetarea în stare de liberare a inculpatului.
Cu privire la egalitatea de tratament juridic, Curtea arată că răspunderea penală este personală.
Într-adevăr, având în vedere perioada lungă de timp pe parcursul căreia s-a desfășurat activitatea infracțională și faptul că persoanele implicate au creat succesiv cele două circuite, având același mod de operare, demonstrează perseverența acestora în săvârșirea infracțiunilor, existând presupunerea rezonabilă că aceștia vor continua astfel de activități, cu atât mai mult cu cât probele administrate atestă faptul că aceștia derulează în continuare operațiuni comerciale cu produse accizabile.
În ceea ce privește circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, Curtea arată că ele urmează a fi avute în vedere cu ocazia soluționării cauzei pe fond, în situația în care inculpatul va fi găsit vinovat și trimis în judecată, acestea nefiind de natură a justifica aprecierea rezonabilă în sensul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării au dispărut.
Conform art.1604 alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1602 alin.1 și alin.2 Cod procedură penală.
Potrivit art.1602 alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșire din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar în conformitate cu dispozițiile alineatului 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie nu poate fi acordată în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți – martori sau experți - alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Raportat la circumstanțele cauzei, Curtea constată că, deși este îndeplinită condiția pozitivă de admisibilitate, impusă de art.1602 alin.1 Cod procedură penală, cu privire la limita maximă a pedepsei închisorii prevăzută de legea penală, pentru infracțiunile ce formează obiectul cercetărilor penale declanșate împotriva inculpatului, în speță, nu sunt întrunite și celelalte cerințe reglementate de alin.2 al aceluiași articol, referitoare la inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, precum și faptul că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți și alterarea, în acest mod, a mijloacelor de probă.
Astfel, Curtea reține că, în cauză, există suficiente indicii pe care să se întemeieze în mod rezonabil, aprecierea că, fiind pus în libertate, inculpatul ar relua activitatea infracțională și ar întreprinde – totodată - acte de natură să influențeze probatoriul, cu consecințe directe asupra aflării adevărului, în speța dedusă judecății.
Curtea apreciază, totodată, că în cauză este incident și un alt impediment la acordarea liberării provizorii pe cauțiune, existând date relevante din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul, aflat în libertate, ar săvârși și alte fapte prevăzute de legea penală.
Pe de altă parte, nu trebuie omisă amploarea activității infracționale reținute în sarcina inculpatului, caracterul repetat al faptelor de care este acuzat, precum și legăturile existente între acesta și ceilalți inculpați trimiși în judecată pentru infracțiuni similare, aspecte care conduc la concluzia că acțiunile presupus a fi săvârșite de inculpat nu au avut un caracter accidental, ci au reprezentat manifestări ale unei îndeletniciri aducătoare de venituri pentru acesta, justificând temerea rezonabilă că va săvârși alte fapte prevăzute de legea penală, în cazul în care va fi pus în libertate.
Având în vedere aspectele anterior menționate, precum și stadiul actual al procesului, nefiind încă începută în cauză cercetarea judecătorească, Curtea apreciază că privarea în continuare de libertate a inculpatului corespunde scopului reglementat de art. 136 Cod procedură penală, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat,motiv pentru care, în temeiul art.38515 pct.1, lit.b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C. M. împotriva încheierii din data de 19.01.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția II Penală (dosar nr._ ).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. S. G. R. I.-T. C.-B.
GREFIER,
S. M.-M.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.2
red.A.O.B.-T.B.-S.II.P:
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
