Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 85/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2013 în dosarul nr. 85/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 85/A
Ședința publică de la 19.03 2013
Curtea compusă din :
REȘEDINTE I. C.
JUDECĂTOR A. P. M.
GREFIER D. P.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR: N. N..
Pe rol, soluționarea apelurile declarate de către P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI de inculpata P. R. M. și de partea civilă P. M. O., împotriva sentinței penale nr. 807, din data de 21.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns:
apelanta – inculpată P. M. O., personal și asistată de avocat ales D. L. cu împuternicire avocațială la dosar, fila 36,
intimata – parte vătămată B. L. personal și asistată de avocat ales Koszt Andre cu împuternicire avocațială la dosar, fila 25,
lipsind apelanta – parte civilă P. M. O., pentru care se prezintă avocat ales S. G. cu împuternicire avocațială la dosar, fila 24.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Aparatorul apelantei - inculpate P. M. O. arata ca doreste a depune la dosarul cauzei copia procurii despre care s-a facut vorbire la termenul anterior.
Curtea, încuviințează depunerea de înscrisului la dosar și constata proba administrată prin atașarea înscrisului, respectiv a procurii la dosar.
Apărătorul apelantei – părți civile P. M. O., solicită a i se acorda un ragaz pentru a lua cunoștință de acest înscris.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul apelului.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, sustine motivele de apel numai cu privire la latura penala, cu referire la motive de nelegalitate, respectiv instanta a aplicat pedeapsa de 3 ani inchisoare, pentru comiterea infractiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cu retinerea de circumstante atenuante, in conditiile in care prin mecanismul retinetii prev.art.74 al.2 C.pen se putea ajunge numai la o pedeapsa de 3 ani si 4 luni inchisoare.
Considera ca instanta a stabilit in mod gresit o pedeapsa de 3 ani inchisoare avand in vedere prev.art.74 lit. a C.pen si nu prev.art.74 alin.2 rap. la arrt.76 C.pen, apreciaza ca nu ar mai fi posibila suspendarea conditionata a executarii pedepsei, un alt motiv de nelegalitate ca o consecinta a primului motiv de nelegalitate sustinut in fata instantei de recurs. Apreciaza ca in situatia de fata ar fi posibila o suspendare sub supraveghere a executarii pedepsei de 3 ani si 4 luni inchisoare, daca vor fi avute in vedere cele sustinute de parchet.
Apărătorul apelantei - inculpate P. M. O., având cuvântul, solicita admiterea apelului astfel cum a fost formulat, a se aprecia ca sentinta instantei de fond este nelegala si netemeinica iar in rejudecare solicita achitarea clientei sale in temeiul prev.art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen.
Privind infractiunea de inselaciune aceasta trebuie sa fi fost comisa cu intentie, or acest aspect nu a fost pe deplin probat, mai mult prin procura depusa la acest termen de judecata considera ca a fost pe deplin probata intentia defunctului cu privire la acel imobil.
Referitor la sustinerea instantei de fond in sensul ca inculpata nu ar fi comunicat notarului decesul mandatarului, arata ca inculpata in calitate de simplu cetatean fara studii juridice nu a considerat necesar a aduce la cunostinta notarului aspectul privind decesul mandatarului sau, mai mult partea a apreciat ca duce la bun sfarsit ceea ce se incepuse inainte de decesul mandatarului. Arata ca din declaratiile martorilor rezulta ca notarul si nici scretara acestuia nu au intrebat partea referitor la vreun motiv de invaliditate a procurii.
Mentioneaza ca din inregistrarile video si din declaratiile martorilor rezulta ca s-a facut o simpla verificare a valabilitatii procurii la notarul care a intocmit procura respectiva.
Mai retine instanta de fond ca un argument al intentiei inculpatei vestimentatia acesteia in fata notarului, or considera ca aceste sustineri nu pot fi primite in raport de opiniile fiecarei persoane sau cult religios cu privire la modalitatea de a tine sau nu doliu dupa anumite persoane disparute. De asemenea considera ca inculpata nu avea nicio obligatie de a comunica date privind acea vanzare partii vatamate P. M. O., cu atat mai mult cu cat aceasta a declarat in fata instantei ca stia ca acel imobil urma sa fie vandut, aspect pe care-l cunostea de la defunct. Mai mult, era cunoscut faptul ca vanzarea imobilului urma sa aiba loc ca urmare a unei anumite situatii financiare a tatalui partii vatamate precum si a starii de sanatate a tatalui acesteia si nu pentru a-i fi remise sume de bani, aspecte ce au fost clarificate ca urmare a declaratiilor martorilor.
Apreciaza ca in realitate prezenta speta este un civila, are ca obiect validitatea sau invaliditatea unei procuri, a fost dus la indeplinire un mandat civil, motive in raport de care apreciaza ca prezentul apel trebuie sa fie admis iar inculpata sa fie achitata.
Solicita sustinerea apelului astfel cum a fost sustinut si motivat in scris.
Apărătorul apelantei – părți civile P. M. O., apreciază ca hotărârea apelată are la baza reținerea unei situații de fapt eronată.
Menționează că eroarea vizează data decesului lui A. P., arata ca instanța reține la fila 7 ca dată a decesului data de 5 decembrie, iar la fila 10 când face referire la prima zi de după data decesului se referă la data de 7. Arata ca eroarea despre care a făcut vorbire anterior este preluată și de parchet în motivele de apel, astfel că se menționează ca data a decesului, aceea de 6 decembrie.
Considera ca aceasta eroare are rezonantă, deoarece data decesului este de 5 decembrie, acesta data coincide cu aceea a semnării și primirii avansului și nu la o zi după deces ci chiar în ziua decesului.
Arata că în ziua decesului inculpata s-a întâlnit cu reprezentantul firmei de intermedieri, a semnat antecontractul și a primit avansul, în momentul în care mandantul decedase. Consideră că trebuie a fi avute în vedere efectele juridice ale erorii asupra datei, nu 6 ci 5 este data decesului și a primirii avansului.
În ceea ce privește aspectele ce țin latura penală a cauzei se regăsește în motivele de apel ale parchetului privind individualizarea judiciară a pedepsei si modalitatea de executare a acesteia.
Apreciază că nu este permis ca reținerea prev.art.74 al.1 lit.a C.pr.pen, respectiv faptul că a fost angajată, care atrage cu sine aplicarea prev.art.76 C.pen, să ducă la reducerea limitelor de pedeapsă și la aplicarea unei pedepse de 3 ani în condițiile în care pedeapsa minimă era de 3 ani și 4 luni. Consideră că instanța cu ușurință a aplicat prev.art.74 al.1 lit.a C.pr.pen, fără a avea nici un fel de acoperire.
Arata ca se arunca in derizoriu constatările instanței cu privire la obiceiurile religioase, la modalitatea în care o persoană alege a se îmbrăca sau nu în doliu, urmare a vizionării casetelor s-a făcut dovada cum erau îmbrăcate persoanele care au participat la semnarea acelui antecontract.
În opinia sa apreciază că relevanța procurii depusă la acest termen este absolut nulă și nu trebuie a se confunda intenția concubinului de a vrea odată să-și vândă apartamentul cu activitatea infracțională de înșelăciune comisă.
Apreciază că instanța de fond a conturat pe deplin elementele existenței vinovăției.
Consideră că reținerea prev.art.74 al.1 lit.a C.pr.pen, rămâne la aprecierea instanței dacă va fi sau nu avut în vedere și în ce măsura se impune a se menține pedeapsa instanței de fond sau va fi modificată potrivit propriilor percepții. De asemenea nu se impune reținerea prev.art.81 C.pen in raport de atitudinea manifestată de inculpata după comiterea infracțiunii cât și în fata instanței de judecată, ci a se aplica prev.art.86/1 C.pen.
În ceea ce privește latura civilă arată că prejudiciul creat este suma de bani pe care inculpata și-a însușit-o, respectiv de 70.000 euro, consideră că punerea părților în situația anterioară nu poate fi mai mică decât suma pe care inculpata și-a însușit-o. Daca suma acordata ca daune materiale este mai mică decât suma însușită de inculpata, i se acordă acesteia un bonus constând în diferența de bani dintre valoarea stabilită prin expertiză și valoarea însușită de inculpată.
Privind acordarea de daune morale apărarea apreciază că este o problemă delicată și instanța trebuia să analizeze în ce măsură acestea puteau fi acordate raportat la pierderea cauzată și stresul în care s-a aflat partea vătămată ani de zile. Mai mult inculpata s-a mulțumit cu acel sechestru asigurator menținut pe un apartament a cărui vânzare s-ar produce cu maxim 45.000 euro și nici un moment nu a existat o disponibilitate reală pentru a acorda părții o sumă, măcar din aceea obținută ca urmare a vânzării imobilului.
Menționează că intimata parte vătămată B. L. în faza de cercetare judecătorească a revenit și a susținut că prețul vânzării a fost de 50.000 euro, ulterior din nou a revenit și a precizat valoarea reală a vânzării, cât și condițiile impuse de inculpata, respectiv împrejurarea că inculpata a insistat în a menționa pe actul de vânzare cumpărare o altă sumă decât cea reală. Mai arata că inculpata refuzat semnarea acelui opis in care erau menționate . numărul bancnotelor.
Consideră că în mod greșit instanța a respins cererea de suplimentare a sechestrului asigurator în condițiile în care partea civilă a identificat că inculpata mai are un apartament.
Concluzionând, solicită a se aprecia asupra temeiniciei apelului părții civile, urmând a fi admis ca atare și a se dispune redozarea pedepsei aplicate inculpatei și a modalității de executare în sensul aplicării prev.art.86/1 C.pen, cu obligarea acesteia la plata de cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar în ședință publică.
Apărătorul intimatei – părți vătămate B. L. privind apelul Ministerului Public și al inculpatei lasă la aprecierea instanței de judecată. În privința apelului declarata de partea civilă solicită a-l respinge.
Arata că este prima data pe parcursul acestui dosar în care au fost administrate probe astfel cum a dorit partea civilă, când această partea susține că data morții nu coincide cu data primirii banilor sau că data încheierii antecontractului nu ai coincide cu ceea ce a fost în realitate. Pentru prima dată partea civilă contestă data decesului raportat la data primirii banilor.
Menționează că partea civilă contestă valabilitatea procurii deținută de parte la data încheierii contractului în formă autentică la notar, nu se susține că la data semnării antecontractului partea nu ar fi avut o procură valabilă și nici că nu ar fi avut competența necesară să semneze antecontractul.
Mai arata că la fila 118 dosar de urmărire penală se află antecontractul semnat la data de 04.12.2006 de clienta sa și de inculpata. Privind decesul arată că unitatea spitalicească la care a decedat mandantul nu a emis un certificat constatator în care sa se menționeze ora decesului. Precizează că la data semnării contractului în formă autentică mandantul decedase.
Arata că buna credință este prezumată și nu trebuie dovedită, deoarece ea există. Clienta sa în momentul în care a semnat antecontractul de vânzare cumpărare pentru acel imobil a semnat și un antecontract de vânzare a propriei sale case, în ideea în care pe data de 15 când se va semna contractul în formă autentică să poată intra în posesia apartamentului. Faptul că partea nu cunoștea de această cauză de încetare a contractului de mandat este evident din probatoriul administrat, mai mult, vânzarea a avut loc in data de 16 dată la care partea pe care o asistă nu mai avea casă deoarece o vânduse, consideră că tot materialul probator administrat este în favoarea clientei sale.
Atitudinea clientei sale privind valoarea vânzării a fost determinată de faptul i s-a spus că daca a declarat o valoare mai mică decât cea reală administrația financiară poate anula vânzarea, de aceea aceasta a spus inițial 50.000 euro iar ulterior a recunoscut că valoarea reală a vânzării este aceea de 70.000 euro.
În raport de toate aceste aspecte partea civilă în acest moment se contestă hotărârea instanței de fond, or atât timp cât partea și-a arătat disponibilitatea de a accepta o sumă de bani și nu de a fi repusă în situația anterioară, trebuie a se face aplicarea prev.art.170 C.pr.pen. Arata că instanța de fond a avut în vedere disponibilitatea, buna credință, instanța de apel va trebui să rămână consecventă pe aceeași poziție, deoarece în caz contrar s-ar îngreuna situația. Dacă părții civile i s-ar reda imobilul aceasta nu va fi mulțumită, prețul numai este cel din 2007, iar partea vătămată ar fi pusă în postura de a se îndrepta împotriva inculpatei care nici aceasta nu deține proprietatea imobilului asupra acestui fiind instituit sechestru. Mai arata că intimata parte vătămată a adus imobilului îmbunătățiri astfel că se va forma un nou dosar civil, ceea ce nu ar fi în interesul unei bune înfăptuiri a justiției.
Concluzionând, solicită respingerea apelului părții civile, urmând a se menține hotărârea instanței de fond atât în privința laturii penale cât și a celei civile.
Apărătorul apelantei - inculpate P. M. O., având cuvântul asupra apelului parchetului solicita respingerea acestuia avand in vedere sustinerile din apelul inculpatei, apreciind ca fapta nu a fost comisa cu intentie. Privind apelul partii civile solicita a fi respins, mentionand ca se incearca o interpretare a probatoriului in alt fel in raport de modul cum acesta a fost probat.
Apărătorul apelantei – părți civile P. M. O., arata ca prezenta instanta nu mai este investita cu un apel in sensul repunerii partilor in situatia anterioara prin anularea actului.
In ceea priveste apelul parchetului este de acord cu sustinerile din acesta. Solicita ca instanta sa nu fie indusa in eroare cu privire la data deceisului care este 5 si nu 6 decembrie astfel cum din eroare atat instanta de fond cat si parchetul au retinut.
Referitor la apelul inculpatei arata ca se impune respingerea ca neintemeiat deoarece exista elemente de vinovatiei atata pe latura penala cat si pe latura civila.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicita a fi respins apelul inculpatei ca fiind nefondat. Considera ca intentia a existat, arata ca aceasta nu a adus la cunostinta notarului decesul mandantului, aspect important, fiind afectat de nulitate mandatul incheiat intre mandant si mandatar. Apreciaza ca reaua credinta este pe deplin dovedita astfel cum rezulta si din acele inregistari video, precum si vinovatia in comiterea faptelor.
In ceea ce priveste apelul partii civile considera ca instanta in mod corect a stabilit si a evaluat prin expertiza imobilul si a stabilit despagubirile ce se impune a fi acordate. Referitor la latura penala a cauzei considera ca ar fi de admis numai aspectele sustinute in apelul parchetului si care au fost insusite si de partea civila.
Inculpata având ultimul cuvânt, arata ca a trecut printr-o perioada grea, in care a fost singura in fata celorlalti, a luat hotararile pe care constiinta i le-a dictat. Arata ca anul 2006 a fost pentru ea un an foarte greu, sigura fara nici un ajutor din partea partii civile, a trebuit sa suporte foarte multe datorita bolii sotului sau, care cu mult timp inainte de evenimentele ce fac obiectul acestui dosar, a luat hotararea de a vinde acel imobil fara a fi dator sa dea explicatii familiei cu privire la ce doreste sa faca cu banii care ar fi rezultat urmare a vinderii acelui imobil. Se considera nevinovata, a vandut acel imobil pentru a achita datoriile create ca urmare a bolii sotului. Mai arata ca a dorit sa dea acea suma partii civile insa aceasta in mod constant a refuzat. Mentioneaza ca a luat niste hotarari pe care si le asuma. Mai arata ca evaluarea imobilului, intocmita de acel evaluator este de natura penala, fiind marita artificial prin anumiti coeficienti. Mai mult arata ca a sesizat aceste aspecte insa nu au fost avute in vedere de nicio autoritate, preecizeaza ca incadrarea juridica a prestinsei fapte comise a fost data de aceasta evaluare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 807, din data de 21.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a I a Penală, în dosarul nr._, s-a dispus:
În baza art. 215 alin.,1,2,3 și 5 Cod penal cu aplicarea art.74 alin.1 lit.a și alin.2, art.7 6 lit.a Cod penal a fost condamnată inculpata P. R. M., fiica lui Frizu și R., născută la data de 09.06.1952 în Mun.București, cetățean român, studii superioare, necunoscută cu antecedente penale, domiciliat în Mun. București, ., ., sector 3, CNP_ - la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.71 Cod Penal, i s-a interzis inculpatei, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, și b Cod Penal
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei stabilind termen de încercare, in condițiile art.82 Cod penal pe o perioada de 5 ani, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
I s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal pe durata termenului de încercare s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
A fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă P. M. O..
A fost obligată inculpata către partea civilă P. M. O. la plata sumei de 68.293 euro, daune materiale reprezentând valoarea estimată a apartamentului în litigiu la data săvârșirii faptei respectiv decembrie 2006.
A fost respinsă cererea formulată de partea civilă P. M. O. privind obligarea inculpatei la plata daunelor materiale, în cuantum de 20.000 euro, reprezentând contravaloarea chiriei pe care ar fi putut să o încaseze de pe apartamentul în litigiu, precum și daunele morale solicitate, în cuantum de 10.000 euro.
A fost menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr.966/P/2007 din 01.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București asupra imobilului aparținând inculpatei P. R. M. situat în București ., ..
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă P. M. O. de instituire a sechestrului asigurător asupra altor bunuri imobile aparținând inculpatei.
S-a constatat că B. L. nu a formulat pretenții civile în cauză înțelegând să participe în procesul penal în calitate de parte vătămată.
În considerentele hotărârii se arată că prin rechizitoriul nr. 966/P/2007 din 12.07.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei P. R. M., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal.
Prin același rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei pentru infracțiunea de furt prev. de art.208 al.1 Cod penal și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de abuz de încredere prev. de art.213 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că la data de 27.12.2006 partea vătămată P. M. O., în calitate de unică moștenitoare a defunctului P. A. M., a formulat o plângere penală împotriva inculpatei P. R. M., concubina defunctului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și furt. Partea vătămată a arătat astfel că la data de 05.12.2006, tatăl său, defunctul P. A. M., a decedat iar la data de 16.12.2010, inculpata, utilizând o procură dată de acesta în timpul vieții, a vândut un apartament ce-i aparținea, situat în mun. C., numitei B. L., contra sumei de 70.000 Euro.
Actul de inculpare are la bază următoarele mijloace de probă: declarații parte vătămată P. M. O., declarații inculpată, declarații martori B. L., T. M., A. E. G., A. Aghes A., C. V., C. L., Paroch E., Z. Dorothea, S. D., B. M., B. I., C. E., B. N., G. G. M., G. T. S., P. R., R. C. M., adresă BRD – Sucursala Unirii, adrese ING, B. Post, Pro Credit Bank, Banca Transilvania, expertiză tehnică, procura nr. 261/15.05.2006, contract de vânzare cumpărare nr. 5335/16.12.2006, certificat de moștenitor.
Prin sentința penală nr.434/09.05.2012 Judecătoria Sectorului 3 București investită cu soluționarea dosarului în baza art.334 Cod pr.pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei rțeinută în sarcina inculpatei din infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 al.1,2,3 Cod penal, în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art.215 al.1,2,3 și 5 Cod penal. Totodată, s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București și s-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, în aceste condiții dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 23.05.2012 sub nr._ .
În cursul cercetării judecătorești la instanța Judecătoriei Sectorului 3 București au fost audiați partea civilă P. M. O., partea vătămată B. L., inculpata P. R. M., precum și martorii Ș. A. M., A. A. A., C. L., C. V., T. M., Poroch E., A. E. G., Z. Dorothea, B. M., G. T. S., B. N., P. R., G. G. M., C. E., R. C. M., declarații consemnate și atașate la dosar.
După declinarea de competență Tribunalul a procedat la reaudierea părții civile P. M. O. și a inculpatei Poplingher R. M..
Analizând actele și lucrările dosarului Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 12.05.2006, defunctul P. A. M. a împuternicit-o pe inculpata P. R. M., cu care trăia în concubinaj încă de la sfârșitul anului 1989, să vândă și să încaseze prețul pe apartamentul său situat în mun. C., .. 11, .. 3, jud. C.. Procura respectivă a fost autentificată la BNP M. R. Briscan sub nr. 261.
Apartament sus-menționat a fost moștenit de către defunct de la părinții săi, numiții P. O. și P. F..
Probele administrate în dosar relevă faptul că inculpata și defunctul P. A. s-au aflat într-o relație de concubinaj din anul 1989, dată la care acesta s-a mutat în domiciliul lui Poplingher R. M. lăsând părții civile P. M. O., fiica sa, apartamentul de patru camere din București, fără a perfecta vreun act de vânzare.
Atât inculpata cât și partea civilă confirmă faptul că în luna mai a anului 2006, defunctul a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, moment în care acesta a decis să înstrăineze apartamentul pe care îl avea moștenire de la părinții săi situat în C., sens în care a împuternicit-o pe inculpată să se ocupe de formalități.
La data de 04.12.2006 se încheie antecontractul de vânzare-cumpărare între defunct reprezentat prin mandatar Poplingher R. M. și partea vătămată B. L., părțile înțelegându-se asupra prețului de 70.000 euro, iar cumpărătoarea plătind un avans de 5.000 euro (fila 118 dosar de urmărire penală).
Conform certificatului de deces de la fila 102 din dosarul de urmărire penală P. A. M. a decedat la data de 05.12.2006, decesul fiind înregistrat sub nr.5212/06.12.2006.
La data de 16.12.2006, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între aceleași părți autentificat sub nr._ la Biroul Notarilor Publici C. P. și A. E. G., prețul vânzării fiind 175.000 lei (echivalentul la acel moment al sumei de 50.000 euro).
La vânzarea imobilului, inculpata a utilizat procura sus-menționată și nu a adus la cunoștința notarului public A. E. G. și nici a cumpărătoarei B. L. faptul că mandantul P. A. M. decedase între timp, procura încetându-și valabilitatea.
Inculpata audiată fiind pe acest aspect recunoaște că nu a încunoștințat notarul despre decesul survenit apărându-se în sensul că nu a fost întrebată despre acest aspect și nici nu a știut că are obligația să-l aducă la cunoștința notarului.
Această apărare este infirmată de declarația notarului care a autentificat tranzacția, A. E. G. (care precizează că a întrebat-o în mod expres pe inculpată de valabilitatea procurii) dar și a agentului imobiliar C. E. care arată că notarul i-a spus la telefon la momentul semnării antecontractului că a verificat procura și că aceasta nu era revocată; la semnarea contractului martora precizează că nu-și amintește dacă inculpata a fost întrebată de notar de procură însă afirmă că mandatara nu i-a spus că mandantul nu mai este în viață, dar nici nu a creat vreo suspiciune, deși martora a fost atentă cunoscând starea de sănătate alterată a concubinului inculpatei. În sprijinul celor reținute stă și declarația martorei A. A. A., secretar în cadrul cabinetului notarial care arată că pe procura respectiva s-a menționat de două ori că aceasta a fost verificată, verificarea făcându-se telefonic de secretarul biroului care îl contacta pe secretarul biroului notarial unde fusese încheiată procura.
Ca un element faptic îl reprezintă și împrejurarea că inculpata s-a prezentat la acest birou notarial îmbrăcată în culorii vii deși în fața instanței afirma că purta doliu, conform procesului-verbal încheiat la 09.05.2012 de vizionare a înregistrărilor de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Este adevărat că speța, în particularitatea ei poate face credibil un aspect ce excede cadrului și limitelor procesului penal relativ la susținerile inculpatei potrivit cărora înstrăinarea imobilului a fost actul de voință al defunctului său concubin care și-a dorit ca sumele de bani să rămână în patrimoniul inculpatei, singura care s-a preocupat din punct de vedere material și moral de persoana sa după ce acesta s-a îmbolnăvit. În acest sens, sunt declarațiile unor martori care au cunoștință de intenția de înstrăinare a imobilului, martorul C. L. arătând chiar că înainte cu 8 luni de deces defunctul i-ar fi dat acesteia o procură pentru al reprezenta pe el într-o acțiune de vânzare a imobilului către inculpată, lucru pe care aceasta l-a refuzat, convenind ulterior să vândă împreună casa iar banii să-i folosească amândoi pentru că erau împreună.
La fel de adevărat este și aspectul potrivit căruia partea civilă a cunoscut intențiile tatălui ei de a vinde apartamentul încă din timpul vieții acestuia, însă susține că a fost asigurată că va primii și ea o sumă de bani. Mai mult, probele administrate în cauză arată că de la momentul îmbolnăvirii și până la deces partea civilă nu și-a susținut tatăl financiar și nici nu l-a îngrijit personal susținând că acesta i-a spus că are suficiente resurse financiare.
Având în vedere modul în care evenimentele s-au derulat, s-ar putea crea aparența unei dorințe a defunctului de a restabili o ordine financiară atât pentru fiica sa, căreia îi lăsase apartamentul din București și concubina sa, cu care conviețuia și cu care a decis să înstrăineze imobilul din C..
Cu toate acestea nu s-a putut conchide în sensul că inculpata a acționat fără vinovăția cerută de lege față de mijloacele de probă administrate și de următoarele argumente.
Primul aspect, este acela că, doar cu o zi înainte de decesul concubinului său inculpata acceptă încheierea contractului de vânzare-cumpărare și primește și un avans prevăzut în antecontract respectiv 5.000 euro.
Cu toate că la data de 06.12.2006 survine decesul concubinului, aceasta se prezintă la data de 16.12.2006 la notarul public cu o procură care nu mai era valabilă și, fără a face vreo referire la împrejurarea intervenită a semnat contractul de vânzare-cumpărare cu partea vătămată.
Intenția de a săvârșii infracțiunea de înșelăciune rezidă fără putință de tăgadă din aceste împrejurări, inculpata încercând să ascundă decesul concubinului său prezentându-se la notariat într-o zi nelucrătoare, îmbrăcată în culori care să nu atragă suspiciuni agentului imobiliar care cunoștea faptul că P. A. era bolnav.
În baza aceleiași rezoluții infracționale inculpata la data de 17.12.2006, când se întâlnește cu partea civilă nu-i aduce la cunoștință faptul că a înstrăinat imobilul, și, deși aceasta îi solicită actele de proprietate se înregistrează refuzul de remitere, motivat de timpul scurt de la survenirea decesului.
Aceste elemente îndreptățesc judecătorul să conchidă asupra existenței tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune contrar susținerilor apărării inculpatei dar și a părții vătămate.
Nu s-a putut acredita apărarea părții vătămate în sensul că s-ar afla pe domeniul unui litigiu civil și că mandatarul putea să ducă la bun sfârșit mandatul pentru că exista pericolul rezultat din riscul plății avansului către partea vătămată, dublu.
Argumentele arătate mai sus ar putea fi acceptate însă într-o cu totul altă situație de fapt, nu în aceea în care inculpata folosește o procură nevalabilă, ascunde aceste aspecte în fața notarului și procedează la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, excluzând astfel din patrimoniul defunctului imobilul în litigiu. Or, în atare situație riscul de a plăti dublul avansului este mult mai mic aproape nesemnificativ față de urmărire produse relative la diminuarea patrimoniului defunctului.
În realitate, inculpata încercând să găsească o modalitate de a-și apropria o parte din bunurile ce au aparținut defunctului său concubin (cu motivațiile pe care aceasta le-a prezentat și care pot fi acceptate însă până la limita ilicitului penal) a procedat la încheierea contractului în modalitatea prezentată mai sus și cu consecințele arătate.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că inculpata P. R. M. se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 cp, motivat de aceea că odată cu încheierea contractului de vânzare cumpărare nr. 5335/16.12.2006, a indus-o și menținut-o în eroare pe cumpărătoarea B. L. cu privire la calitatea ei de împuternicită a proprietarului iar, prin vânzarea fără drept a acestui imobil, a cauzat o pagubă în patrimoniul moștenitorului legal, partea civilă P. M. O., căreia i-a ascuns tranzacția aflată în stadiu de finalizare.
Astfel, chiar dacă acțiunea de inducere în eroare a fost îndreptată către numita B. L. iar paguba s-a produs în patrimoniul altei persoane, partea civilă P. M. O., în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în condițiile în care textul incriminator al acestei infracțiuni nu condiționează producerea pagubei exclusiv în patrimoniul persoanei față de care s-a exercitat acțiunea de inducere în eroare.
Un alt aspect important al speței și care determină încadrarea juridică a faptei în sensul reținerii alin.5 al art.215 Cod penal îl constituie prejudiciul cauzat din vânzarea imobilului în speță.
Din această perspectivă probatoriile administrate au relevat două prețuri diferite respectiv cel de 70.000 euro din antecontractul încheiat și echivalentul a 50.000 euro, prețul din contractul de vânzare încheiat.
Majoritatea probatoriilor administrate în cauză înclină balanța spre prețul de 70.000 euro, pe care partea vătămată B. L. îl confirmă alături de martorul T. M., notarul public A. E. G. care neagă faptul că ar fi purtat discuții despre un preț minimal dar și de martorul C. E. care arată că prețul a scăzut doar cu câteva mii de euro fiind convinsă că prețul plătit a fost de 70.000 euro, pentru că nimeni nu ar fi acceptat să încheie un antecontract pentru această sumă și apoi în mod nejustificat să coboare prețul la 50.000 euro.
Din această perspectivă instanța a apreciat că probatoriile pe această chestiune nu sunt foarte relevante prin raportare la prejudiciul efectiv suferit de partea civilă.
În acest sens, s-a avut în vedere că răspunderea civilă a inculpatei este una delictuală și nu una contractuală deoarece față de contractul de vânzare-cumpărare încheiat între inculpată și partea vătămată, partea civilă este o terță persoană, față de care contractul nu produce nici un efect sub aspectul drepturilor și obligațiilor.
De aceea, din perspectiva instanței, prejudiciul efectiv suferit de P. M. O. este cel rezultat din săvârșirea faptei ilicite și anume este reflectat de contravaloarea apartamentului la momentul vânzării lui, expertiza evaluatoare întocmită în cauză stabilind suma de 233.979 lei – valoarea estimativă a apartamentului la nivelul lunii decembrie 2006, echivalentul sumei de 68.293 euro.
Aceste argumente au justificat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Pentru fapta săvârșită inculpatei i s-a aplicat o pedeapsă la a cărei stabilire și individualizare s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la modalitatea de executare a pedepsei, precum și împrejurările reale ale faptei, fără a se putea ignora relația de concubinaj existentă între inculpată și proprietarul defunct al imobilului înstrăinat, intenția inițială a celor doi de a înstrăina imobilul, intervenirea stării de boală a defunctului cu tot ceea ce a generat ea pe plan socio-afectiv și chiar financiar (existând depoziții de martori care arată că au împrumutat inculpata și pe concubinul ei cu sume de bani, ori aveau cunoștință că aceștia aveau datorii generate de tratamentele pe care trebuiau să le susțină), la care se adaugă și circumstanțele personale ale inculpatei care este o persoană matură, cu o conduită profesională remarcabilă, fără antecedente penale.
Toate aceste elemente au determinat reținerea în cauză a circumstanțelor atenuante judiciare exemplificate de dispozițiile art.74 alin.1 lit.a și alin.2 Cod penal, urmând a da eficiență efectului obligatoriu al coborârii pedepsei sub minimul special în condițiile art.76 lit.a Cod penal.
În consecință, instanța a apreciat că rolul pedepsei în accepțiunea art.52 Cod penal, va putea fi atins în cazul inculpatei prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum situat sub minimul special de pedeapsă la limita minimă până la care se poate coborî.
Față de împrejurarea că inculpata a săvârșit infracțiuni pentru care este obligatorie aplicarea și a unei pedepse complementare, respectiv a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a b Cod penal, instanța a stabilit o astfel de pedeapsă într-un cuantum care să o eficientizeze.
Sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicată inculpatei, Tribunalul a apreciat că, în raport de cuantumul pedepsei, de poziția procesuală a acesteia și de alte circumstanțe personale, așa cum au fost ele individualizate, avându-se în vedere și momentul reținut al săvârșirii faptelor respectiv decembrie 2006, prin raportare la momentul judecății, scopul preventiv și educativ al pedepsei reglementat de art.52 Cod penal poate fi atins și fără privarea inculpatei de libertate, astfel încât, fiind îndeplinite condiții prevăzute de art. 81 Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare, stabilit în condițiile art.82 Cod penal, menit să asigure garanția măsurii dispuse.
Sub aspectul laturii civile instanța a luat act că partea vătămată B. L. nu s-a constituit parte civilă în cauză iar partea civilă P. M. O. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.000 euro (pretenții menținute și cu ocazia audierilor din 04.09.2012) din care 70.000 euro reprezintă contravaloarea apartamentului la prețul la care a fost vândut, 20.000 euro reprezentând chiria pe care ar fi putut să o încaseze în perioada 2007 – 2012 și 10.000 euro cu titlu de daune morale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite elementele răspunderii delictuale civile în condițiile în care inculpata P. R. M., cu vinovăție a săvârșit o faptă ilicită, producătoare de prejudicii în patrimoniul părții civile.
În consecință, a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă P. M. O. și a obligat inculpata către partea civilă P. M. O. la plata sumei de 68.293 euro, daune materiale reprezentând valoarea estimată a apartamentului în litigiu la data săvârșirii faptei respectiv decembrie 2006.
Nu s-au reluat argumentele vis-a-vis de diferența față de prețul apartamentului așa cum s-a solicitat, acestea fiind expuse cu ocazia motivării reținerii agravantei art.215 Cod penal, ocazie cu care s-a arătat că prejudiciul cauzat îl reprezintă contravaloarea apartamentului la momentul vânzării lui, așa cum a fost evaluat prin expertiză în faza de urmărire penală și nu suma tranzacției efective care s-ar aplica doar părților contractante.
Cu privire la solicitarea părții civile de acordare a unor daune materiale în cuantum de 20.000 euro, reprezentând contravaloarea chiriei pe care ar fi putut să o încaseze de pe apartamentul în litigiu, instanța a apreciat-o, ca nefondată și a respins-o în consecință, apreciind că nu poate fi solicitată și valoarea prețului apartamentului ca urmare a înstrăinării lui dar și sume ce ar rezulta dintr-o potențială închiriere a imobilului în cauză. Mai mult, nu există nici măcar indicii în cauză că apartamentul ar fi fost apt să fie închiriat ori că ar fi fost destinat închirierii.
Nici daunele morale solicitate în cuantum de 10.000 euro nu sunt fondate urmând a fi respinse reținându-se două aspecte în acest sens.
Primul element pleacă de la natura infracțiunii care este o infracțiune de patrimoniu incompatibilă din această perspectivă cu daunele morale iar al doilea element esențial este acela că probele administrate nu au relevat în nici un fel un prejudiciu moral creat părții civile care pe perioada în care s-a pregătit vânzarea acestui imobil, perioadă care a coincis cu starea de boală a defunctului său tată nu a contribuit în nici un fel, material ori prin prezența fizică la atenuarea acesteia. În atare situație este greu de acceptat că dincolo de crearea unui prejudiciu rezultat din scoaterea din masa bunurilor succesorale, părții civile i s-a creat și un altfel de prejudiciu, de natura unor daune morale.
A menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr.966/P/2007 din 01.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București asupra imobilului aparținând inculpatei P. R. M. situat în București ., ..
A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de partea civilă P. M. O. de instituire a sechestrului asigurător asupra altor bunuri imobile aparținând inculpatei, motivat de valoarea sumelor la care inculpata a fost obligată și valoarea de piață a imobilului, pentru care deja s-a instituit un sechestru asigurator. Or, în condițiile în care s-ar proceda la instituirea unui nou sechestru asigurator, pe un nou imobil aparținând inculpatei, măsura ar fi excesivă raportând la sumele datorate.
A constatat că B. L. nu a formulat pretenții civile în cauză înțelegând să participe în procesul penal în calitate de parte vătămată.
În ceea ce o privește pe partea vătămată se impune a se face câteva precizări față de împrejurarea potrivit căreia instanța nu a dispus repunerea părților în situația anterioară, deși procurorul solicită acest lucru în actul de inculpare.
Primul argument care a cântărit substanțial în sensul nedispunerii acestei măsuri îl reprezintă poziția părții civile P. M. O. care nu a solicitat restabilirea situației anterioare ci doar acordarea unor sume de bani cu titlu de despăgubiri.
În atare situație s-a apreciat că printr-o măsură de repunere a părților în situația anterioară judecătorul ar încălca principiul disponibilității în condițiile în care partea civilă solicită despăgubiri și nu readucerea imobilului în masa bunurilor succesorale.
Acest lucru a generat probabil și poziția părții vătămate, care, înțelegând că partea civilă nu solicită restabilirea situației anterioare, a înțeles să nu se constituie parte civilă în cauză cu contravaloarea sumelor cu care a cumpărat imobilul.
Ca o observație s-a reținut de către instanță faptul că partea vătămată a fost de bună credință, neputându-i-se reține vreo culpă în perfectarea contractului în condițiile în care nu a cunoscut faptul că a intervenit decesul defunctului inculpatei iar aceasta a folosit o procură care nu mai era valabilă.
În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală a fost obligată inculpata la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 alin.2 Cod procedură penală a fost obligată inculpata către partea civilă la plata sumei de 700 lei cheltuieli judiciare efectuate de către aceasta.
Împotriva sentinței penale nr. 807, din data de 21.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a I a Penală, în dosarul nr._, au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul București, inculpata P. M. O. și partea civilă P. M. O..
Apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, modificat în fața instanței de apel, a vizat nelegalitatea pedepsei aplicate inculpatei P. M. O., respectiv instanța a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, cu reținerea de circumstanțe atenuante, în condițiile în care prin mecanismul reținerii prev.art.74 al.2 C.pen se putea ajunge numai la o pedeapsa de 3 ani si 4 luni închisoare, dar și cu consecința de a nu mai fi posibila suspendarea condiționată a executării pedepsei ci doar suspendarea sub supraveghere a acesteia, raportat la un cuantum de 3 ani și 4 luni.
Inculpata P. M. O. a criticat hotărârea instanței de fond vizând greșita soluționare a laturii penale, dar și civile, reținând ca dovezi ale vinovăției inculpatei, probe insuficiente care sunt contrazise prin alte dovezi și respingând solicitarea de a se administra proba cu expertiza judiciară privind evaluarea imobilului.
Astfel, se arată că instanța de fond a reținut în mod eronat că apărarea inculpatei potrivit căreia nu a adus la cunoștința notarului despre decesul survenit întrucât nu a fost întrebată despre acest aspect, ar fi infirmată de declarația notarului care a autentificat tranzacția, Anăstase E. G. (care precizează în mod expres că a întrebat-o pe inculpată de valabilitatea procurii).
În al doilea rând, martorul Anăstescu E. G. arată că a întrebat-o în mod expres pe inculpată de valabilitatea procurii, dacă există vreun motiv de revocare, însă inculpata a declarat încă de la început că nu cunoaște în ce condiții ar putea fi revocată o procură.
Inclusiv martora Anăstase A. A., în calitate de notar stagiar și soție a notarului Anăstase E. a declarat că a fost verificată procura și că aceasta era valabilă, iar, inculpata, în mod evident, a fost întrebată de reo cauză ce ar putea invalida procura.
Precizează că inculpata a intenționat să ducă la bun sfârșit un demers ce fusese început la dorința defunctului P. A. M., însă, ca fapta săvârșită să constituie infracțiunea de înșelăciune trebuie să prevadă o formă a vinovăției, în cazul de față – intenția. Lipsa intenției de a săvârși vreo faptă incriminată de legea penală, este evidențiată din încercările repetate ale inculpatei de a restitui prețul încasat către partea vătămată M. P., aceasta din urmă refuzând. Acest fapt a fost declarat de către partea vătămată M. P. în fața instanței.
Susține că intenția părții vătămate nu a fost niciun moment recuperarea prejudiciului ci dorința de a face rău, întrucât partea vătămată M. P. nu a fost de acord cu relația inculpatei cu tatăl ei.
În afara declarațiilor părții vătămate și mama acesteia P. R., există și declarațiile martorilor R. C. M., Z. Dorothea, Poroch E., C. V. și C. L. din care reiese lipsa intenției inculpatei de a săvârși vreo faptă penală, fiind doar dorința acesteia de a duce la bun sfârșit ceea ce a început prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare și a nu creea prejudicii altor persoane.
De asemenea, mai arată că nici la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu i s-a adus la cunoștință faptul că procura își pierde valabilitatea prin decesul mandantului.
Cu privire la vestimentația inculpatei, un reper al vinovăției reținut de instanța de fond, precizează că această probă nu poate fi reținută și nici să conducă către o condamnare, întrucât felul în care înțelege o persoană să se îmbrace în perioada doliului ține de credința acesteia și sunt aspecte pur subiective.
Apreciază că instanța de fond interpretează în mod greșit declarațiile părții civile P. M. O., în sensul că aceasta nu a declarat că a solicitat actele de proprietate ci că dorește actele tatălui său și se referă în special al actele de stare civilă, iar faptul că nu dat relații legat de vânzare-cumpărare se datorează exclusiv tensiunii create între acestea.
Precizează că s-a solicitat, în fața instanței de fond, efectuarea unei expertize contabile privind evaluarea imobilului întrucât, în faza de urmărire penală s-au depus un set de obiecțiuni, însă această probă a fost respinsă.
Cu privire la concluzia instanței de fond cum că inculpata folosește o procură nevalabilă, solicită a se avea în vedere reglementările legale cu privire la încetarea mandatului în caz de deces al mandantului, reglementări prevăzute de lege la momentul încheierii mandatului și la momentul decesului mandantului în prezenta speță.
În cazul de față, în situația în care nu s-ar fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare, vânzătorul ar fi trebuit să plătească dublul banilor primiți, ceea ce ar fi cauzat un prejudiciu.
Față de toate aceste considerente, solicită admiterea apelului formulat, iar pe fondul cauzei, în temeiul art.11 al.2 lit.a Cod procedură penală coroborat cu art.10 lit.d Cod procedură penală a se dispune achitarea sa, întrucât fapta de care este acuzată nu se probează din punct de vedere al laturii subiective.
În ceea ce privește latura civilă, solicită admiterea apelului, în sensul modificării în tot a sentinței penale pe aspectele civile, iar pe fond respingerea pretențiilor părții civile P. M., având în vedere că prejudiciul creat a fost de 50.000 Euro, bani încasați în urma vânzării imobilului.
În motivele de apel depuse de partea civilă P. M. O., se arată că, în ceea ce privește latura penală, hotărârea este criticabilă pentru considerentele referitoare la incidența în cauză a criteriilor generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, cu referire specială la împrejurările reale ale faptei, respectiv circumstanțele personale ale inculpatei, care au atrasă aplicarea disp. art.74 alin.1 lit.a și alin.2 Cod penal, respectiv disp. art.76 lit.a Cod penal.
Legat de împrejurările reale ale faptei, solicită a se constata că însăși instanța de fond a reținut o apreciere obiectivă a faptei și a împrejurărilor în care aceasta a fost săvârșită.
În acest sens, apreciază că, în prezenta cauză, nu se poate vorbi de vreo stăruință depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită, ci, dimpotrivă, apare evidentă stăruința inculpatei în menținerea rezultatului infracțiunii, respectiv în lipsa oricărei disponibilități reale, adevărate de a repara paguba pricinuită acesteia, nemaivorbind de sinceritatea de care aceasta dat dovadă pe tot parcursul procesului penal.
Arată că, atât instanța de fond, în hotărârea criticată, cât și P. de pe lângă Tribunalul București, în apelul declarat în cauză, se află într-o eroare cu privire la decesul defunctului, acesta survenind la data de 05 decembrie 2006 și nu 6 decembrie, cum greșit se menționează în mai multe rânduri „eroare” cu implicații majore asupra aprecierilor legate de împrejurările reale ale faptei.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatei „o conduită profesională remarcabilă”, apreciază că acestea sunt simple afirmații, fără nicio acoperire reală în vreo probă, ci dimpotrivă, în speța de față, gravitatea faptei și lipsa vreunei circumstanțe atenuante sunt date tocmai prin raportare la maturitatea persoanei (persoană matură, cu studii superioare).
Or, tocmai prin raportare la împrejurările reale ale faptei, la modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii și, nu în ultimul rând, la prejudiciul produs, respectiv la circumstanțele personale ale inculpatei, instanța de fond trebuia să procedeze la o stabilire și individualizare a pedepsei, pe măsura faptei săvârșite, în sensul aplicării unei pedepse într-un cuantum care să satisfacă scopul preventiv și educativ al acesteia, în cuantumul de 3 ani pronunțat în cauză fiind evident prea mic.
Și cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatei – fără privare de libertate, o apreciază neadecvată.
Pentru considerentele invocate mai sus apreciază că se impune aplicarea disp. art.861 Cod penal, în sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, permițând instanței ca termenul de încercare să fie mai mare și implicit supravegherea inculpatei, raportat la gradul de pericol al infracțiunii săvârșite de aceasta.
În ceea ce privește latura civilă, apreciază că instanța de fond a limitat „daunele materiale” la valoarea de 68.293 Euro, în condițiile în care este evident că suma reală pe care inculpata și-a însușit-o prin săvârșirea infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa este de 70.000 Euro, astfel cum rezultă din toate probele administrate în cauză.
Astfel, susține că este inadmisibil, imoral și în contra spiritului legii obligarea inculpatei la restituirea unei sume inferioare celei rezultate din săvârșirea infracțiunii, chiar dacă în cauză nu s-a dispus repunerea părților în situația anterioară, prin anularea actului de vânzare-cumpărare.
Cu privire la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, arată că nu poate fi respinsă de plano, având în vedere presiunea la care a fost supusă atâția ani, în derularea cercetărilor în cauză, faptul că a fost privată de casa și bunurile celor mai dragi ființe din viața sa și faptul că nici după 7 ani, din cauza comportamentului inculpatei, nu reușește să aibă o rezolvare a situației create de către inculpată.
În ceea ce privește respingerea cererii de instituire a sechestrului asigurător și asupra altui apartament al inculpatei, arată că, deși este evident faptul că, măsura de a menține sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr.966/P/01.03.2007, ce privește doar un apartament de 2 camere, cu un preț de circulație de circa 45.000 Euro nu dă în niciun fel satisfacție scopului acestei instituții, conform disp. art.163 (1) Cod procedură penală „în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune.
Concluzionând, în temeiul disp. art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, solicită admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței criticate, atât în ceea ce privește latura penală, cât și latura civilă și obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apelanți, cât și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit disp. art.371 alin.2 C.p.p., Curtea apreciază că apelul inculpatei P. M. O. este întemeiat pentru următoarele considerente:
În sarcina inculpatei, prin sentința instanței de fond s-a reținut săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 și 5 C.p., rezultând din următoarea situație de fapt: la data de 12.05.2006, defunctul P. A. M. a împuternicit-o pe inculpata P. R. M., cu care trăia în concubinaj încă de la sfârșitul anului 1989, să vândă și să încaseze prețul pe apartamentul său situat în mun. C., .. 11, .. 3, jud. C.. Procura respectivă a fost autentificată la BNP M. R. Briscan sub nr. 261.
Apartament sus-menționat a fost moștenit de către defunct de la părinții săi, numiții P. O. și P. F..
Inculpata și defunctul P. A. s-au aflat într-o relație de concubinaj din anul 1989, dată la care acesta s-a mutat în domiciliul lui Poplingher R. M. lăsând părții civile P. M. O., fiica sa, apartamentul de patru camere din București, fără a perfecta vreun act de vânzare.
În luna mai a anului 2006, defunctul a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, moment în care acesta a decis să înstrăineze apartamentul pe care îl avea moștenire de la părinții săi situat în C., sens în care a împuternicit-o pe inculpată să se ocupe de formalități.
La data de 04.12.2006 se încheie antecontractul de vânzare-cumpărare între defunct reprezentat prin mandatar Poplingher R. M. și partea vătămată B. L., părțile înțelegându-se asupra prețului de 70.000 euro, iar cumpărătoarea plătind un avans de 5.000 euro (fila 118 dosar de urmărire penală).
Conform certificatului de deces de la fila 102 din dosarul de urmărire penală P. A. M. a decedat la data de 05.12.2006, decesul fiind înregistrat sub nr.5212/06.12.2006.
La data de 16.12.2006, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare între aceleași părți autentificat sub nr._ la Biroul Notarilor Publici „C. P. și A. E. G.”, prețul vânzării fiind 175.000 lei (echivalentul la acel moment al sumei de 50.000 euro).
La vânzarea imobilului, inculpata a utilizat procura sus-menționată și nu a adus la cunoștința notarului public A. E. G. și nici a cumpărătoarei B. L. faptul că mandantul P. A. M. decedase între timp, procura încetându-și valabilitatea.
Astfel, în latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al. 1, 2 3 C.p. așa cum a fost reținută, atât în cuprinsul rechizitoriului cât și prin sentința penală pronunțată de instanța de fond, a intrat o conduită negativă – omisiunea de a aduce la cunoștința notarului și a părții vătămate B. L. – cumpărătoarea apartamentului – survenirea decesului proprietarului apartamentului.
În opinia instanței de fond, totalitatea acțiunilor inculpatei – prezentarea în fața notarului purtând îmbrăcăminte în culorii vii și nu în doliu, omisiunea de a duce la cunoștință decesul survenit - sunt probe suficiente și concludente în stabilirea vinovăției inculpatei P. M. O. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1,2, 3 și 5 C.p.
Curtea arată că, pentru varianta incriminată de legea penală a înșelăciunii în convenții ( reținută în cauză) se prevede ca o primă cerință esențială condiția ca inducerea în eroare să se producă cu prilejul încheierii sau executării unui contract, care trebuie să privească patrimoniul personal al celui indus în eroare sau al unei alte persoane.
Instanța de apel reține, pentru început, că inculpata a încheiat la data de 04.12.2006, deci anterior decesului proprietarului imobilului (survenit la data de 05.12.2006), un antecontract de vânzare cumpărare asupra acestuia, în baza unei procuri valabil încheiată la data de 12.05.2006.
Contractul de vânzare cumpărare s-a încheiat în formă autentică, de către inculpata P. M. O., pe baza procurii emise de P. A. M., la data de 16.12.2006.
Nu se poate trece cu vedere aspectul că în mod evident, dorința defunctului, exprimată prin împuternicirile date atât inculpatei P. M. O. cât și numitei C. L. ( de a vinde apartamentul către P. M. O.) – încheiată la 25.04.2006, aflată la fila 42 din dosarul Curții de Apel București - a fost aceea de a fi atribuit concubinei sale respectivul apartament, în natură sau în echivalent.
Pe de altă parte, potrivit Codului civil în vigoare la momentul încheierii contractului de vânzare – cumpărare, în caz de deces al mandantului, mandatarul este obligat să termine operațiunea dacă întârzierea ar provoca pagube moștenitorilor mandantului ( art.1539 al.2 C.civ.).
De asemenea, se arată în doctrină că după moartea mandantului obligația mandatarului de a da socoteală se execută față de moștenitorii defunctului, dispozițiile legale referitoare la încetarea mandatului prin deces nefiind imperative, părțile pot stipula în contract o clauză derogatorie. ( F. D., S, Cărpenaru „Contracte civile și comerciale”, Ed. Lumina Lex, pag. 154).
Mai mult, considerăm că, la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, prin decesul numitului P. A. M., nu trecuse în patrimoniul părții civile P. M. O. dreptul de proprietate asupra apartamentului, aceasta având doar o vocație succesorală, supusă unor condiții, văzând că partea civilă a obținut certificat de moștenitor la data de 21.12.2006 (fila 103 d.u.p.) deci după data de 16.12.2006, a transmiterii dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătoarei B. L..
Pe de altă parte, nu poate fi reținută ca fiind pe deplin obiectivă declarația martorului A. E. G., care a precizat că a întrebat-o în mod expres pe inculpată de valabilitatea procurii, acesta, în calitatea de notar având această obligație și neputând da declarații care să îl incrimineze.
Transpare, așadar, existența unui litigiu de natură civilă între P. M. O., în calitate de mandatară și P. M. O., în calitate de moștenitoare a defunctului P. A. M. neputându-se reține că este o faptă de natură penală fapta inculpatei, care, la momentul încheierii în formă autentică a contractului de vânzare cumpărare a apartamentului, nu a adus la cunoștință împrejurarea intervenirii decesului mandantului.
Urmează așadar ca instanța de apel, în considerarea apelului formulat de către inculpata P. M. O., supunând cauza examenului de fond și în urma reaprecierii probelor administrate, să dispună achitarea acesteia, în temeiul art. 11 pct.2 lit. a C.p.p., rap. la art. 10 lit. b C.p.p. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1, 2, 3 și 5 C.p.
În privința motivelor de apel formulate atât de P. de pe lângă Tribunalul București, motive care vizează nelegalitatea pedepsei aplicate și a modalității de executare, dar motivele de apel formulate de partea civilă P. M. O., care vizează netemeinicia pedepsei aplicate și soluționarea laturii civile, Curtea le va respinge ca nefondate.
Aceste considerații sunt determinate atât de soluția dată de instanța de apel asupra acțiunii penale, prin dispunerea achitării inculpatei P. M. O., pentru infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 al.1, 2, 3 și 5 C.p., care exclude posibilitatea aplicării unei pedepse penale dar și prin reținerea incidenței prevederilor art. 10 lit. b C.p.p. cât și a prevederilor art. 346 al.4 C.p.p. care dispun lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile când se pronunță achitarea pentru cazul mai sus menționat.
Concluzionând, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p, va respinge ca nefondate apelurile formulate de către P. de pe lângă Tribunalul București și de apelanta parte civilă P. M. O..
În temeiul art.379 pct.2 lit. a C.p.p., va admite apelul declarat de apelanta–inculpată P. R. M. împotriva sentinței penale nr.807, pronunțată la data de 21.09.2012 de Tribunalul București, Secția I penală.
Va desființa sentința atacată și în fond, rejudecând:
În temeiul art.11 pct.2 lit. a C.p.p., rap. la art.10 lit. b C.p.p., va achita inculpata P. R. M., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 și 5 C.p.
În baza art. 346 al. 4 C.p.p.,va lăsa ca nesoluționată latura civilă.
În tem art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea cauzei în fond vor rămâne în sarcina acestuia.
În temeiul art. 192 al.2 C.p.p., va obliga apelanta parte civilă P. M. O. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Va respinge, ca neîntemeiată, cererea apelantei părți civile de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b C.p.p, respinge ca nefondate apelurile formulate de către P. de pe lângă Tribunalul București și de apelanta parte civilă P. M. O..
În temeiul art.379 pct.2 lit. a C.p.p., admite apelul declarat de apelanta–inculpată P. R. M. împotriva sentinței penale nr.807, pronunțată la data de 21.09.2012 de Tribunalul București, Secția I penală.
Desființează sentința atacată și în fond, rejudecând:
În temeiul art.11 pct.2 lit. a C.p.p., rap. la art.10 lit. b C.p.p., achită pe inculpata P. R. M., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 și 5 C.p.
În baza art. 346 al. 4 C.p.p., lasă nesoluționată latura civilă.
În tem art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea cauzei în fond, rămân în sarcina acestuia.
În temeiul art. 192 al.2 C.p.p., obligă apelanta parte civilă P. M. O. la plata sumei de 400 de lei, cheltuieli judiciare către stat.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea apelantei părți civile de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor judiciare.
Onorariul parțial, în cuantum de 100 de lei cuvenit avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile MJ.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. C. A. P. M.
Grefier,
D. P.
Red.I.C
Tehn.N.E.A/3ex/19.04.2013
Trib. București/Jud.T.L.S
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 501/2013. Curtea de... → |
|---|
