Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 93/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 93/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 93/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.93/F
Ședința publică din data de 06 martie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect plângerea formulată de petentul B. N., în contradictoriu cu intimatul P. C., împotriva Rezoluției nr.330/P/2012 din data de 26 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (menținută prin Rezoluția nr.3/II/2/2013 din data de 22 ianuarie 2013 a Procurorului General al aceluiași parchet).
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul P. C., personal (legitimat cu C.I. . nr._, CNP_), lipsind petentul B. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public invocă excepția inadmisibilității plângerii deduse judecății, în raport cu împrejurarea că plângerea adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost respinsă, ca tardivă, întrucât a fost formulată după depășirea termenului legal și cu faptul că, potrivit Deciziei nr.XV/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, nerespectarea termenelor prevăzute de art.278 alin.3 și art.2781 alin.2 din Codul de procedură penală atrage decăderea din însuși exercițiul dreptului de a cere judecătorului controlul asupra rezoluției sau ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, în procedura prevăzută în art.2781 din același cod. În consecință, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Intimatul, personal, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a plângerii, precizând că își însușește concluziile formulate de reprezentantul Parchetului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rezoluția nr.330/P/2012 din data de 26 octombrie 2012, un procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a dispus, în temeiul art.228 alin.4 și 6 rap. la art.10 lit.a din Codul de procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de avocatul P. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246 rap. la art.2481, art.215, art.259, art.289, art.291 din Codul penal și respectiv de art.9 lit.b din Legea nr.241/2005.
Pentru a dispune astfel, procurorul a constatat că, la data de 29 februarie 2012, a fost înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel București plângerea penală formulată de petentul B. N. împotriva făptuitorului P. C. (avocat în cadrul Baroului B.), sub aspectul comiterii unor presupuse infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă calificată, înșelăciune, fals intelectual, uz de fals și evaziune fiscală, sens în care s-au invocat pretinderea și primirea unor sume de bani, cu titlu de onorariu, prin manopere de inducere în eroare, precum și neînscrierea unora dintre acele sume în chitanțier. La data de 23 aprilie 2012, petentul a mai formulat o plângere penală împotriva aceluiași avocat (înregistrată la același dosar), prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de acesta și sub aspectul săvârșirii unei presupuse infracțiuni de denunțare calomnioasă, constând în aceea că a formulat o plângere penală în ceea ce îl privește, în Dosarul nr.257/P/2011, în care s-a dispus ulterior neînceperea urmăririi penale, în temeiul art.10 lit.a din Codul de procedură penală, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.l93 din Codul penal.
Pentru efectuarea actelor premergătoare, au fost delegați ofițeri de poliție judiciară, care au realizat audieri. De asemenea, făptuitorul P. C. a depus la dosar înscrisuri cu privire la faptele imputate.
Analizând actele și lucrările dosarului, procurorul de caz a constatat că faptele reclamate de petent nu există, în însăși materialitatea lor, pentru următoarele argumente:
- încasarea onorariilor la care petentul a făcut referire a fost probată prin înscrisuri;
- afirmația conform căreia, dacă la un recurs judecat într-un litigiu comercial avocatul s-ar fi prezentat, petentul nu ar mai fi pierdut acel proces, este o pură speculație; în plus, aspectul invocat nu este probat; în realitate, petentul a susținut, după 5 ani, că se simte înșelat cu privire la asistența juridică acordată de avocatul său, doar pentru că a pierdut cauza respectivă, în legătură cu care a formulat ulterior plângere la C.E.D.O., pentru susținerea căreia l-a contactat pe același avocat;
- referitor la suma invocată de petent, de 2.000 euro, avocatul a declarat că redactarea chitanței de încasare s-a realizat la data când trebuia să i se facă plata acelei sume; plata respectivă nu s-a mai efectuat, motiv pentru care nu i-a înmânat clientului său nicio chitanță; chitanța prezentată i-a fost sustrasă avocatului din chitanțier, în timp ce se afla la sediul societății petentului; dovada plății, pe care petentul dorește să o probeze prin martori cu care se află în relații apropiate (aceiași cu cei audiați în dosarul care a avut ca obiect infracțiunea prevăzută de art.193 din Codul penal), nu se poate face decât printr-un înscris, astfel că audierea martorilor respectivi este inutilă, cu atât mai mult cu cât aceasta nu poate oferi argumente ale săvârșirii infracțiunii de înșelăciune;
- infracțiunea de evaziune fiscală nu este probată, afirmațiile speculative ale petentului fiind contrazise de chiar descrierea făcută de acesta împrejurărilor în care ar fi înmânat suma de 2.000 euro avocatului, care a dovedit că, la acea dată, el se afla într-un alt loc; în realitate, plângerea penală a fost formulată ca urmare a nemulțumirii petentului față de executarea silită declanșată asupra patrimoniului său, cu privire la neplata unei sume datorate de el;
- referitor la denunțarea calomnioasă, nu există nicio probă a relei-credințe a făptuitorului; împrejurarea că acesta nu a putut proba, prin martori sau alte mijloace de probă, fapta imputată petentului, nu înseamnă că acea faptă nu ar fi putut exista; chiar conținutul prezentei plângeri este suficient pentru a conduce la presupunerea rezonabilă că anumite afirmații ale petentului la adresa făptuitorului ar fi putut exista; declarația martorului C. D. este atașată la dosar;
- faptele de fals și uz de fals nu există, rămânând să se stabilească, în fața instanței civile, regimul și efectele încheierii chitanței privitoare la suma de 2.000 euro.
Procurorul a constatat și faptul că unele dintre aspectele sesizate nu se încadrează, în drept, în modalități de săvârșire a vreunei infracțiuni.
Această rezoluție a fost comunicată petentului la data de 05 noiembrie 2012, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, semnată olograf de acesta (filele 4-5 din Dosarul nr.330/P/2012).
Petentul a formulat plângere împotriva rezoluției respective, conform art.278 din Codul de procedură penală, la conducătorul parchetului din care face parte procurorul de caz, în data de 27 decembrie 2012, conform plicului în care aceasta a fost transmisă prin serviciul poștal (filele 4-7 din Dosarul nr.3/II/2/2013).
Acea plângere a fost înregistrată, la P. de pe lângă Curtea de Apel București, în data de 03 ianuarie 2013.
Prin Rezoluția nr.3/II/2/2013 din data de 22 ianuarie 2013, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins plângerea petentului, ca tardivă, sens în care, făcând referire la dispozițiile art.278 alin.3 din Codul de procedură penală, a constatat că aceasta a fost formulată după expirarea termenului legal, de 20 de zile de la comunicare.
În sprijinul acestei soluții, a fost invocată Decizia nr.XV/2009, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că termenul prevăzut de art.278 alin.3 din Codul de procedură penală este, sub aspectul naturii lui juridice, un termen de decădere, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a formula plângere și, ca atare, nulitatea acesteia.
La data de 09 ianuarie 2013 (data poștei), petentul s-a adresat și acestei instanțe cu plângere împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată a intimatului făptuitor, întemeiată pe dispozițiile art.2781 din Codul de procedură penală, în motivarea scrisă a căreia a susținut că procurorul de caz a încălcat mai multe dispoziții procedurale (care îl obligau la un rol activ în vederea lămuririi cauzei) și i-a respins în mod nelegal administrarea tuturor probelor solicitate (audierea făptuitorului, audierea a trei martori nominalizați, realizarea unor confruntări între el și martorii respectivi, pe de o parte și făptuitor, pe de altă parte și efectuarea unei expertize contabile). În raport cu aceste motive, petentul a solicitat desființarea rezoluției atacate și retrimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale față de intimatul făptuitor.
Petentul, fiind legal citat, nu s-a înfățișat la judecarea plângerii și nu a prezentat Curții înscrisuri noi.
La termenul de astăzi, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității plângerii, pe care intimatul, prezent la judecată, și-a însușit-o.
Analizând această excepție, Curtea constată că este fondată, deoarece, într-adevăr, plângerea cu care a fost sesizată este inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:
Astfel cum deja s-a evidențiat, plângerea petentului împotriva rezoluției procurorului de caz, de netrimitere în judecată a intimatului făptuitor (față de care s-a dispus, pentru toate infracțiunile reclamate, o soluție de neîncepere a urmăririi penale), a fost introdusă la conducătorul parchetului din care face parte acel procuror după expirarea termenului de 20 de zile, prevăzut de art.278 alin.3 din Codul de procedură penală, fapt care a determinat, în mod legal, respingerea, ca tardivă, a acelei plângeri. Curtea menționează, în acest sens, că rezoluția contestată a fost comunicată petentului, personal, la data de 05 noiembrie 2012, iar plângerea acestuia, adresată conducătorului parchetului, datează din 27 decembrie 2012, când a fost expediată prin serviciul poștal.
Termenul de 20 de zile, prevăzut de art.278 alin.3 din Codul de procedură penală, este, sub aspectul naturii lui juridice, un termen de decădere, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin Decizia nr.XV/2009, care este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, în ceea ce privește dezlegarea dată acestei probleme de drept, potrivit art.4145 alin.4 din Codul de procedură penală.
Conform art.185 alin.1 din Codul de procedură penală, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
Prin urmare, nerespectarea termenului prevăzut de art.278 alin.3 din Codul de procedură penală a atras decăderea petentului din exercițiul dreptului de a ataca rezoluția procurorului de netrimitere în judecată a intimatului făptuitor, această decădere, odată intervenită, producând efecte atât în ceea ce privește plângerea adresată conducătorului parchetului din care face parte acel procuror, cât și plângerea ulterioară adresată instanței judecătorești, întrucât, potrivit art.2781 alin.1 din Codul de procedură penală, una dintre condițiile de admisibilitate ale acestei ultime plângeri este aceea de a fi formulată „după respingerea plângerii făcute conform art.275-278”. Introducerea tardivă a primei plângeri a atras sancțiunea decăderii petentului din exercițiul dreptului de a o formula în mod legal, cu consecința nulității plângerii respective, conform art.185 alin.1 din Codul de procedură penală (deja citat), astfel încât condiția de admisibilitate a plângerii deduse judecății, anterior menționată, nu mai poate fi, în mod obiectiv, îndeplinită.
Raportat la argumentele anterior expuse, Curtea constată că, în speță, a intervenit decăderea petentului din exercițiul dreptului de a cere instanței controlul judecătoresc asupra rezoluției procurorului, în cadrul procedurii prevăzute de art.2781 din Codul de procedură penală, în același sens fiind și jurisprudența Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr.1186 din data de 26 martie 2010).
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.2781 alin.8 lit.a teza a II-a din Codul de procedură penală, va respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B. N..
Întrucât petentul se află în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat pentru judecarea acestei plângeri, potrivit art.192 alin.2 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În temeiul art.2781 alin.8 lit.a teza a II-a din Codul de procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul B. N. (cu domiciliul în municipiul București, ., ., ., sectorul 4, CNP_), în contradictoriu cu intimatul P. C. (cu domiciliul în municipiul Slatina, Bulevardul A. I. C. nr.11, ., ., județul O.), împotriva Rezoluției nr.330/P/2012 din data de 26 octombrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (menținută prin Rezoluția nr.3/II/2/2013 din data de 22 ianuarie 2013 a Procurorului General al aceluiași parchet).
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe petent la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 06 martie 2013.
PREȘEDINTE,
C. V. G. GREFIER,
I. P.
Red./Tehnored. jud.C.V.G.
Ex.2 / 18 martie 2013
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 331/2012. Curtea de... | Cerere de liberare provizorie pe cauţiune. Art. 160 ind. 4... → |
|---|
