Cerere de liberare provizorie pe cauţiune. Art. 160 ind. 4 C.p.p.. Decizia nr. 212/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 212/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-02-2013 în dosarul nr. 212/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.212/R
Ședința publică din data de 04 februarie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: V. B.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: L. A. P.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul M. T. împotriva încheierii nr.10 din data de 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul ales, avocat C. S. T., în baza împuternicirii nr._/2013 (atașată la fila 8 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul inculpat, personal, declară că își retrage recursul.
În raport cu declarația recurentului inculpat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită să se ia act de declarația acestuia, în sensul retragerii recursului formulat în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public solicită, la rândul său, să se ia act de declarația prin care recurentul inculpat a precizat că își retrage recursul și să se dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.10 din data de 24 ianuarie 2013, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul I. – Secția Penală, potrivit art.1608a alin.6 din Codul de procedură penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului M. T. (fiul lui I. și L., născut la data de 19 august 1979 în ., CNP_, deținut în baza M.A.P. nr.40/U.P./2012 emis de aceeași instanță) de liberare provizorie pe cauțiune și, conform art.1605 alin.4 lit.f din Codul de procedură penală, a dispus restituirea cauțiunii în cuantum de 5.000 lei (consemnată în baza chitanței . nr._/24.01.2013 emisă de CEC BANK B.).
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a constatat că inculpatul (acuzat de săvârșirea infracțiunii de dare de mită către un agent șef de poliție) a fost arestat preventiv la data de 23 octombrie 2012, pe temeiul art.143 alin.1 și art.148 alin.1 lit.f din Codul de procedură penală, măsura respectivă fiind ulterior prelungită, prin încheieri succesive ale instanței, ultima datând din 15 ianuarie 2013. Având în vedere împrejurările relevate de probatoriul actual al cauzei, cu reținerea îndeosebi a repetabilității actelor materiale și a stării de recidivă în care se află inculpatul, dar și conduita procesuală a acestuia, de negare a faptelor, Tribunalul a apreciat că punerea lui în libertate prezintă riscul săvârșirii altor acțiuni de natură penală, dar și pe acela al zădărnicirii aflării adevărului, în raport cu care a constatat lipsite de relevanță aspectele privitoare la situația familială și la starea de sănătate.
Prin Decizia penală nr.177/R din data de 28 ianuarie 2013 (definitivă), pronunțată în Dosarul nr._, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, prin apărătorul său ales, împotriva încheierii anterior menționate.
La data de 31 ianuarie 2013, Tribunalul a înaintat acestei Curți o altă cerere de recurs a inculpatului, privind aceeași încheiere, formulată de acesta personal, la data de 25 ianuarie 2013, din locul de deținere – Spitalul Penitenciar Jilava.
La primul termen stabilit pentru judecarea acestei noi cereri, fixat în data de astăzi, 04 februarie 2013, inculpatul, fiind prezent personal în fața Curții și beneficiind de asistența juridică a apărătorului său ales, a declarat că își retrage recursul formulat în cauză.
Potrivit dispozițiilor art.3854 alin.2 rap. la art.369 alin.1 din Codul de procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul formulat, printr-o declarație personală.
În raport cu dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere declarația inculpatului de la termenul de astăzi (personală, neechivocă, liber și conștient exprimată), Curtea urmează să ia act de retragerea recursului formulat de acesta în prezenta cauză.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.3854 alin.2 rap. la art.369 alin.1 din Codul de procedură penală, ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul M. T. împotriva încheierii nr.10 din data de 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul I. – Secția Penală în Dosarul nr._ .
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. S. V. B. C. V. G.
GREFIER,
L. A. P.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 15 februarie 2013
M.R.R. - T.I.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 223/2013. Curtea de... → |
|---|








