Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 358/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 358/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-07-2013 în dosarul nr. 358/2013
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.358
Ședința publică din data de 23 iulie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. C.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul S. Ș..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat S. Ș., personal, aflat în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat N. A., în baza delegației nr._ din data de 12.07.2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care condamnatul S. Ș., declară că își retrage contestația la executare formulată.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită să se ia act de declarația acestuia, în sensul retragerii contestației la executare formulată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de declarația, prin care condamnatul S. Ș. a precizat că își retrage contestația la executare, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 iunie 2013, pe rolul Curții de Apel București - Secția I Penală, sub nr._, condamnatul S. Ș. a formulat contestație la executare împotriva executării sentinței penale nr.9/10.01.2013 a Curții de Apel București - Secția I Penală, rămasă definitivă.
La primul termen de judecată acordat aleatoriu, din data de 23 iulie 2013, contestatorul condamnat - fiind prezent personal și beneficiind de asistența juridică a unui apărător desemnat de Curte din oficiu - a precizat că înțelege să-și retragă cererea de contestație la executare.
Având în vedere poziția condamnatului, precum și decizia nr.XXXIV din 06.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, pronunțată într-un recurs în interesul legii, potrivit cu care atunci când contestatorul arată că dorește să-și retragă cererea de contestație la executare, Curtea va lua act de retragerea cererii, deoarece judecata nu poate continua în contra voinței titularului dreptului, atâta vreme cât învestirea instanței a avut loc la cererea sa exclusivă.
Constatând culpa procesuală a petentului, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală, cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de stat în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul S. Ș. împotriva executării sentinței penale nr.9/10.01.2013 a Curții de Apel București - Secția I Penală, în dosarul nr._ .
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariul cuvenit apărătorului din oficiu în sumă de 100 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 23.VII.2013.
PREȘEDINTE,
C. C.
GREFIER,
D. T.
red.C.C.
Dact.L.G.
ex.2
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 207/2013. Curtea de... → |
|---|








