Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 622/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 622/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 622
Ședința publică de la 4 aprilie 2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE C.-B. I.-T.
JUDECĂTOR R. G.
JUDECĂTOR C. C.
GREFIER I. P.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a participat procuror M. V..
Pe rol se află judecarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de inculpatul T. D. N. M. împotriva încheierii din data de 28 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat T. D. N. M., aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărători aleși, dl. avocat M. C. S. în baza împuternicirii avocațiale ._/03.04.2013, emisă de Baroul București, atașată la dosar (fila 4) și dl. avocat R. C., în baza împuternicirii avocațiale ., Nr._/03.04.2013, emisă de Baroul Teleorman, atașată la dosar (fila 5).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită administrarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere sens în care depune la dosar (fila 6) copia unui act medical.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de încuviințare și administrare a probei solicitate.
Curtea deliberând încuviințează și administrează proba cu înscrisul depus la dosar (fila 6), așa cum a fost formulată de inculpat prin apărător ales.
Părțile, întrebate fiind de către instanță, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul M. C. S., apărător ales la recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Consideră încheierea atacată ca fiind nelegală și netemeinică întrucât, judecătorul fondului nu a identificat niciun motiv care să conducă la respingerea cererii, în lumina dispozițiilor art. 160 ind. 2 alin. 2 Cod procedură penală, apreciind că exercitarea dreptului la tăcere al inculpatului perturbă buna desfășurare a procesului penal și ar conduce la influențarea martorilor. Depune concluzii scrise (filele 7-11), pentru a fi avute în vedere de către instanța de recurs.
Avocatul R. C., apărător ales la recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, subliniază că încheierea atacată este nelegală și netemeinică întrucât judecătorul fondului nu a arătat de ce starea de libertate a inculpatului ar perturba buna desfășurarea a urmăririi penale. Mai arată că nu a fost avută în vedere starea sănătății inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate fiind legală și temeinică.
Instanța de fond corect a apreciat că măsura liberării provizorii sub control judiciar nu este oportună la momentul procesual curent. Subliniază că durata rezonabilă a arestului preventiv nu intră în discuție iar disconfortul psihic cauzat familiei inculpatului, prin privarea acestuia de libertate, este inerent și nu constituie criteriu pentru admiterea cererii formulate .
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că este o persoană fără antecedente penale, are o familie bine organizată, soția sa, pe data de 13 noiembrie 2012 a suferit un avort, din cauza unor probleme medicale de natură canceroasă.
Solicită admiterea recursului și punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală (dosar nr._ ), în baza art. 1602 C.pr.pen., a fost respinsă - ca neîntemeiată - cererea inculpatului T. N. M. (fiul lui D. și H., născut la data de 09.04.1979 în București, domiciliat în București, .. 94, ., ., sector 1, CNP_, arestat în baza M.A.P. nr.288/UP/15.11.2012 emis de Tribunalul București, Secția I Penală) de liberare provizorie sub control judiciar, cu obligarea inculpatului la 80 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că temeiurile de fapt și de drept, care au determinat luarea măsurii arestării preventive, se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul T. D. N. M., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de liberare provizorie sub control judiciar și respectiv a greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că, inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică și că lăsat în libertate nu va împieta desfășurarea procesului penal.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, în fapt, s-a reținut că, inculpatul T. D. N. M., începând cu luna octombrie 2011, împreună cu o altă persoană, a inițiat și a format o grupare cu caracter infracțional, grupare sprijinită și de alte persoane și constituită în scopul desfășurării de activități specifice de skimming în afară țării, respectiv la bancomatele băncilor din Germania - Berlin. Echipamentele necesare activității infracționale și valorificate în afara țării, au fost - în prealabil - achiziționate de la un alt grup infracțional, organizat, iar în scopul menționat anterior, inculpatul a procedat - în aceeași perioadă - la montarea respectivelor dispozitive la mai multe bancomate din orașul Berlin, în vederea copierii datelor și fraudării de carduri bancare. Ulterior, datele despre cardurile autentice, obținute prin această manieră frauduloasă, erau folosite de membrii grupării la inscripționarea pe alte carduri blank, respectiv la falsificarea altor carduri clonă, cu ajutorul cărora se proceda - în continuare - la efectuarea de operațiuni frauduloase de retragere de numerar de la alte bancomate, producându-se prejudicierea titularilor legitimi ai cardurilor fraudate și, implicit, a unităților bancare emitente. În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art.8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C.pen.; deținere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002; falsificarea și punerea în circulație, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate prev. de art.24 alin.1 și 2 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen., toate cu aplic. art.33 lit.a C.pen.
Analizând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate de recurentul inculpat și a textelor delege incidente cauzei, Curtea reține și constată următoarele:
În cazul cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cadrul procedurii reglementate de art.1602 alin.1 Cod procedură penală, instanța trebuie să analizeze nu doar condiția pozitivă de admisibilitate prevăzută de art.1602 alin.2 Cod procedură penală, privind limita maximă de pedeapsă, ci și cerințele negative de admisibilitate, consacrate de alineatul 2 al aceluiași articol, ce vizează inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau a indiciilor că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea celorlalte părți implicate în proces, a martorilor, experților, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, aceste aspecte ținând de temeinicia cererii (a se vedea decizia penală nr.316/19.01.2007 a Î.C.C.J., Secția Penală).
Cât privește admisibilitatea în principiu a cererii, prin raportare la dispozițiile art.1606 Cod procedură penală, Curtea observă că cererea formulată de către inculpatul T. D. N. M. îndeplinește condițiile prevăzute de acest text, referitoare la calitatea persoanei care a formulat cererea deliberare provizorie, la conținutul obligatoriu al acesteia și la competența materială și teritorială a instanței sesizate cu soluționarea respectivei cereri, în funcție de stadiul procesual al cauzei.
În acest context, în mod corect, instanța de fond a apreciat – în considerentele încheierii recurate – că strict formal, cererea este admisibilă în principiu, Curtea apreciind că instanța - în mod corect - a motivat și a analizat atât condițiile liberării provizorii sub control judiciar, cât și temeinicia și oportunitatea cererii, din prisma necesității menținerii stării de arest a inculpatului.
Revenind la temeinicia cererii și pornind de la reperele arătate mai sus, Curtea apreciază că acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu poate fi acordată inculpatului T. D. N. M., având în vedere următoarele argumente:
Temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a fost cel prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală, respectiv faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Aceste temeiuri, avute în vedere la data de 15 noiembrie 2012, când față de inculpat a fost luată cea mai gravă măsură preventivă – subzistă și în prezent, astfel cum corect a apreciat și instanța anterioară.
Curtea apreciază că natura, gravitatea și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, prejudiciul creat și urmările produse constituie date din care rezultă necesitatea de a îl împiedica pe inculpat de a săvârși noi infracțiuni sau de a zădărnicii aflarea adevărului.
În același timp, Curtea constată ca fiind corectă și aprecierea asupra pericolului la care ar fi expusă societatea, prin lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere că acesta a comis infracțiunile pentru care este cercetat, în cadrul unui grup infracțional organizat, ceea ce denotă că nu a conștientizat importanța valorilor apărate de lege.
Pe de altă parte, orice obligații ar fi stabilite în sarcina inculpatului, acestea nu ar înlătura pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul și care nu s-a diminuat prin trecerea timpului, având în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, perseverența infracțională, care indică un caracter criminogen ridicat.
Mai mult, inculpatul (recurent în speță) a fost anterior sancționat administrativ, chiar dacă pentru infracțiuni de alt gen, iar față de poziția procesuală a inculpatului (care a determinat îngreunarea identificării și tragerii a răspunderii penale și a altor persoane), circumstanțele personale – care au fost cunoscute la momentul arestării preventive – nu pot înlătura pericolul concret, astfel încât să determine o reconsiderare asupra măsurării preventive.
Față de modalitatea concretă de comitere a faptelor, modalitatea de concepere și punere în aplicare a rezoluției infracționale de către inculpat, Curtea apreciază că securitatea relațiilor sociale este – în mod real - amenințată, motiv pentru care se justifică în continuare menținerea sa în stare de arest preventiv, nefiind – cel puțin în acest moment procesual – oportună admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru aceste argumente, Curtea reține că circumstanțele personale ale inculpatului invocate în apărare, nu sunt suficiente pentru a combate temerea rezonabilă că, aflat în libertate, există un risc major de a-și relua activitatea infracțională.
Pe de altă parte, aceste apărări nu sunt de natură, doar prin ele însele, a determina reconsiderarea asupra stării de arest a inculpatului, ele fiind oricum evaluate în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei.
În plus, această măsură se impune a fi menținută și potrivit art.136 Cod procedură penală, pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere că în cazul infracțiunilor referitoare la instrumentele bancare și sistemul informatic, probele pot fi – cu ușurință – distruse, astfel că nu se impune lăsarea în libertate – prin luarea vreunei alte măsuri preventive mai blânde.
Prin urmare, soluția adoptată de prima instanță corespunde exigențelor consacrate de textele de lege precitate, așa încât - în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală – Curtea va respinge, ca nefondat, recursul promovat de inculpat.
Constatând că recurentul este cel aflat în culpă procesuală, potrivit dispozițiilor art. 192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.385/15, pct.1, lit.b Cod procedură penală, respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpatul T. D. N. M. împotriva încheierii din data de 28 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr._ .
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 4 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-B. I.-T. R. G. C. C.
GREFIER,
I. P.
red.C.B.I.T.
dact.L.G.
ex.2
red.B.E.G.-T.B.-S.II.P:
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Hotărâre din... | Infracţiuni la normele de convieţuire socială. Legea 61/1991... → |
|---|
