Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 104/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 104/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-04-2013 în dosarul nr. 104/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 104/A
Ședința publică de la 01 aprilie 2013
Curtea compusă din :
REȘEDINTE O. B.
JUDECĂTOR S. C.
GREFIER V. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR: L. I..
Pe rol, soluționarea apelului declarat de către inculpatul, D. F., împotriva sentinței penale nr. 13, din data de 07.02.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul – inculpat D. F., personal în stare de arest și asistat de avocat oficiu, lipsind intimat – parte vătămată, M. N. și intimat – parte civilă, S. de Urgență Călărași.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 377 Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul apelantului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea apelului și redozarea pedepsei aplicată inculpatului, în raport de faptul că acesta și-a recunoscut și regretat fapta, s-a prevalat de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, motive pentru care, apreciază că se impune aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. b și c Cod penal.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingerea apelului ca nefondat, considerând că în raport de natura și gravitatea faptei comisă de către inculpat, nu se impune redozarea pedepsei care deja este spre minimul prevăzut de lege. Mai solicită menținerea stării de arest a inculpatului și deducerea prevenției de la data de 14.11.2012 la zi, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apelantul - inculpat având cuvântul, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 13, pronunțată la data de 07.02.2013 de Tribunalul Călărași s-a dispus condamnarea inculpatului D. F. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal cu apli. art. 37 lit. b Cod penal și art. 320 indice 1 Cod procedură penală.
S-a dispus de asemenea interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale, fiind dedusă durata reținerii și arestării preventive de la data de 14.11.2012 la zi și menținută starea de arest a acestuia.
Pe latură civilă s-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 1.984,43 lei și a dobânzilor legale aferente către S. Județean de Urgență Călărași și s-a luat act că partea vătămată M. N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a dispus confiscarea cuțitului corp delict, potrivit art. 118 lit. b Cod penal, fiind restituite obiectele de vestimentație ridicate de la partea vătămată.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în după amiaza zilei de 13.11.2012 inculpatul D. F. pregătea masa la stână pentru colegii săi în timp ce aceștia se aflau cu oile la pășunat pe câmp.
În jurul orelor 1330 partea vătămată M. N. a revenit la stână întrucât i se făcuse foame și a băut un pahar cu vin, observând că sticla de 2 litri cu vin pe care o aveau de la patroni era pe terminate deși înainte de a pleca la pășunat era plină.
Aflat sub influența băuturilor alcoolice inculpatul D. F. a apostrofat-o pe partea vătămată, i-a spus că mâncarea nu este gata și i-a spus să plece cu oile la pășunat într-un loc indicat de el.
Partea vătămată nu a fost de acord replicând că poate să pășuneze și lângă stână.
Iritat de insubordonarea părții vătămate, inculpatul a devenit nervos, a trântit-o pe partea vătămată la pământ amenințând-o că o va omorî, i-a produs o plagă superficială în zona urechii.
În încercarea de a scăpa din situația dată, partea vătămată a reușit să scape din strânsoare, moment în care inculpatul a înjunghiat-o cu cuțitul în partea dreaptă a toracelui.
După lovitura de cuțit primită, partea vătămată a început să sângereze, aspect observat și de inculpat care s-a îndepărtat. Partea vătămată 1-a sunat pe patronul său, spunându-i că a fost înjunghiat de colegul său.
La scurt timp, cei trei patroni au sosit la stână și au transportat-o pe partea vătămată în . a fost preluată de o ambulanță și transportată la S. Județean de Urgență Călărași.
În aceeași seară partea vătămată a suferit o intervenție chirurgicală.
Instanța a reținut că situația de fapt reținută reiese din coroborarea declarațiilor inculpatului cu declarația părții vătămate M. N., declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto și raportul de constatare medico-legală.
Astfel, s-a constatat că din raportul de expertiză medico legalnr.3800/A1/422 rezultă că M. N. a fost internat la 13.11.2012, ora 16,30 cu dg: "Plagă penetrantă hemitorace drept prin care se evacuează sânge și aer intermitent. Plagă superficială retroauriculară stânga. Freamăt pectoral diminuat în dreapta. Matitate de percuție pe hemitoracele drept. Murmur vezicular abolit în dreapta."
Același raport concluzionează că numitul M. N. prezenta leziuni produse prin lovire cu corp dur, tăietor înțepător (posibil cuțit), ce pot data din 13.11.2012 și care au pus în primejdie viața victimei, intervenția chirurgicală promptă înlăturând pericolul vital
S-a reținut că din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul D. F. nu este la prima faptă de acest gen, astfel prin sentința penală nr. 228 din 24.09.2001, dos. 134/2001, Tribunalul Ialomița 1-a condamnat 9 ani pentru art. 20 C.p. rap. la art. 174C.p., art. 176 C.p., fiind arestat la data de 13.12.2000, și liberat la data de 25.04.2006, cu un rest neexecutat de 1326 zile închisoare, Tribunalul reținând starea de recidivă.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului D. F. comisă în ziua de 13.11.2012 împotriva părții vătămate M. N. constituie infracțiunea de tentativă la omor prev-. de art.20 rap. la art. 174 C.p. cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal.
La individualizarea pedepsei și modalitatea de executare a acesteia au fost avute în vedere condițiile concrete de comitere a faptei, urmările acesteia, dar și beneficiul aplicării art.320 indice 1 C.p.p urmare poziției procesuale manifestată de inculpat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D. F. solicitând reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de apel invocate și de dispozițiile art. 371 Cpp, potrivit cărora instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru motivele care urmează:
Prin rechizitoriul nr. 563/P/2012, emis la data de 29.11.2012 de P. de pe lângă Tribunalul Călărași s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D. F. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal constând în aceea că la data de 13.11.2012, inculpatul în timp ce se afla la o stână de oi, pe raza comunei Modelu, pe fondul consumului de alcool și a unor discuții contradictorii, neprincipiale, a lovit cu cuțitul pe partea vătămată M. N., provocându-i o plagă penetrantă hemitorace drept, leziune ce a pus în primejdie viața victimei, intervenția chirurgicală promptă înlăturând pericolul vital.
În mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat, declarația de recunoaștere a inculpatului formulată potrivit art. 320 indice 1 al. 3 Cod procedură penală coroborându-se cu declarația părții vătămate M. N., declarațiile martorilor, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto și raportul de constatare medico-legală.
Astfel, prima instanță în mod corect a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea procedurii speciale prev. de art. 320 indice 1 Cod procedură, având în vedere încadrarea juridică reținută.
De altfel, apelul formulat nu vizează situația de fapt reținută de prima instanță, ci exclusiv redozarea pedepsei.
Sub aspectul încadrării juridice date faptei, Curtea apreciază că instanța de fond a evaluat doar parțial particularitățile cauzei în condițiile în care deși reține că inculpatul a fost condamnat în precedent pentru săvârșirea unei alte infracțiuni de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 și art. 176 Cod penal nu a dat eficiență acestei împrejurări, în sensul reținerii incidenței agravantei prev. de art. 176 al. 1 lit. c Cod penal. De altfel, se constată că singurele referiri la această posibilă încadrare apar în rechizitoriu, procurorul motivându-și punctul de vedere cu privire la acest aspect, în timp ce instanța de fond nu face referire la acest antecedent decât pentru a motiva starea de recidivă reținută.
Astfel, practica judiciară a statuat constant în sensul că dispozițiile art. 176 lit. c Cod penal sunt aplicabile și în cazul în care prima faptă constituie o tentativă de omor, iar nu o infracțiune de omor consumat, deciziile instanței supreme fiind în acest sens. Opinia jurisprudenței este întemeiată pe argumente de text, respectiv art. 144 Cod penal care arată că prin „săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea penală le pedepsește ca infracțiune consumată sau tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice”, iar împrejurarea că textul art. 176 lit. c Cod penal folosește expresia „săvârșirea unui omor” și nu „săvârșirea unei infracțiuni de omor” nu poate conduce la interpretarea că se referă la un omor consumat. Astfel, interpretarea unui text de lege nu poate fi fundamentată decât în mod sistematic prin raportare la alte norme, de altfel și dicționarul explicativ al limbii române definește sensul juridic al cuvântului „omor” prin raportare la elementul material al faptei, la acțiunea de ucide, iar nu prin raportare la rezultatul acesteia.
Mai mult, din punct de vedere criminologic, nu există deosebiri esențiale între cel care comite prima dată o tentativă la omor, moartea neproducându-se datorită unor împrejurări independente de voința acestuia și cel care săvârșește pentru prima dată un omor consumat, întrucât săvârșirea unui nou omor denotă aceeași gravă lipsă de respect față de viața omului, astfel că nu se justifică un tratament penal diferit nici prin prisma interpretării teleologice.
Având în vedere că apelul dedus Curții a fost formulat de inculpat, în raport de dispozițiile art. 372 Cod procedură penală, Curtea nu poate îndrepta nelegalitatea constatată, însă nu poate face abstracție de această împrejurare în cadrul analizării temeiniciei pedepsei aplicate de instanța de fond.
Astfel, gravitatea extremă a faptei comise, gravitate ce reiese din împrejurările concrete în care inculpatul a acționat, modalitatea în care a acționat, prin înjunghierea părții vătămate cu un cuțit în zona toracică dreapta, intensitatea loviturii, care reiese din chiar leziunile cauzate, mobilul inculpatului, acela de a „pedepsi” partea vătămată pentru că a refuzat să plece cu oile la păscut, urmarea care s-ar fi putut produce, viața victimei fiind salvată exclusiv datorită intervenției chirurgicale prompte, precum și persoana inculpatului care este recidivist, fiind condamnat în precedent tot pentru o infracțiune de tentativă la omor deosebit de grav, ceea ce atestă nu doar perseverența infracțională a inculpatului, ci și ușurința cu care acesta ia hotărâri cu privire la suprimarea vieții unui om, astfel încât apare ca vădit faptul că instanța de fond a aplicat o pedeapsă insuficientă pentru a permite realizarea funcțiilor sancțiunii, critica inculpatului fiind nefondată.
În ceea ce privește măsura arestării preventive a apelantului-inculpat, în considerarea faptului că temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea succesivă a acesteia se mențin în raport de circumstanțele reale și personale reținute, cât și faptul că împotriva acestuia s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, urmează a menține măsura.
Față de cele expuse, Curtea urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat D. F. împotriva sentinței penale nr. 13, pronunțată la data de 07.02.2013 de Tribunalul Călărași - Secția Penală și a-l obliga pe apelant la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. F. împotriva sentinței penale nr. 13, pronunțată la data de 07.02.2013 de Tribunalul Călărași - Secția Penală.
Menține starea de arest preventiv a inculpatului și deduce prevenția de la data de 14.11.2012 la zi.
Obligă apelantul inculpat la 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpat.
Pronunțată în ședință publică, azi 01.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
O. B. S. C.
GREFIER
V. B.
red.B.O.
3 ex./17.04.2013
Tb. Călărași/ Jud. A. H.
| ← Cerere de reabilitare. Art.494 şi urm. C.p.p., art.134 şi... | Traficul de influenţă. Art.257 C.p.. Decizia nr. 63/2012.... → |
|---|
