Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 259/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 259/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 259/R
Ședința publică de la data de 06 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - V. C.
JUDECĂTOR - L. C.
JUDECĂTOR - L. M.
GREFIER - M. G.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror E. ELIANA B..
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul B. M. G., împotriva încheierii de ședință nr.11 din data de 31 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul I. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat Didilean M. G. în stare de arest și asistat de avocat D. C. cu împuternicire avocațială ._/2013 emisă de Baroul București – Cabinet individual depusă la fila 6 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, ia act că nu mai sunt cererii prealabile și probe de administrat, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Apărătorul recurentul inculpat arată că cererea de recurs se referă la încheierea pronunțată de Tribunalul I. - Secția penală raportat la admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. În susținerea recursului arată că instanța de fond a reținut în încheierea pronunțată că soluția pe care trebuie să o dea unei astfel de cererii este de inadmisibilitate pentru că nu sunt îndeplinite criteriile prev. de art. 160/6 Cod procedură penală în sensul care prima condiție, cea strict formală a duratei pedepsei pentru infracțiunea fapt consumat ar depăși limita de 18 ani așa cum este prevăzută în art. 160/1 Cod procedură penală. Este evident că dacă ne raportăm la dispoz. art. 141/1 Cod penal infracțiunea fapt consumat de omor calificat ar avea niște limite de pedeapsă pe care în mod corect instanța Tribunalului I. le-a reținut, respectiv 15 până la 25 de ani și clar ar depăși limita de 18 ani închisoare. Solicită a se observa însă în succesiunea acestor elemente că din punct de vedere formal instanța de judecată a greșit în aprecierea pe care a făcut-o și că în consecutivitatea și în ceea ce înseamnă cronologia elementelor de procedură penală ne aflăm în situația în care acțiunea penală este pusă în mișcare pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat. Consideră că în raport de dispozițiile procesuale că ipoteza stabilită de dispoz. art. 21 Cod penal, respectiv pedepsirea tentativei reprezintă o situație derogatorie de la dispoz. art. 141/1 Cod penal așa cum a fost modificat prin legea 278/2006 art. I, pct. 50, în sensul în care această condiție care a fost introdusă referitoare la faptul că în situația în care discutăm de cereri este tipul celei de față care are anumite limite și piedici, nu se iau în calcul cauzele de reducere a limitelor de pedeapsă. Tentativa nu este o cauză de deducere a limitelor de pedeapsă, ci este una dintre singurele situații în care infracțiunea nu se consumă, nu contează din ce motive, ne aflăm în situația în care tentativa a fost întreruptă de varii motive obiective și nu a ajuns infracțiune fapt consumat pentru a putea vorbi despre victimă sau de parte vătămată, discutăm de o persoană vătămată și nu despre o victimă a infracțiunii de omor. Prin urmare, neavând consecințele acestei fapte nu putem calificat juridic decât situația în sine așa cum este ea și cum procurorul a înțeles prin acțiunea penală pe care a exercitat-o să stabilească o încadrare juridică, de tentativă la omor. De la lege, o astfel de situație presupune anumite limite ale pedepsei stabilite de lege, așadar pentru că limitele stabilite de lege pentru infracțiunea care i se reține în sarcină, tentativă la omor, sunt până la doisprezece ani și jumătate, apreciază că sunt întrunite cerințele pentru a discuta de admisibilitatea cererii de liberare sub control judiciar așa cum a fost formulată. Considerând așadar că și raportările instanței de fond care făcut trimitere la decizia de recurs în interesul legii nr. 7/2009 și raportările făcute la dispoz. art. 141/1 Cod penal sunt greșit înțelese în opinia sa, trebuie să se constate că tentativa nu este cauză de reducere a limitelor de pedeapsă, este o modalitate de săvârșire a infracțiunii și prin urmare, ea nu constituie acel element de la art.141/1 Cod penal, nu este aplicabil în cauză acest text de lege limitativ, ca atare, nu se poate constitui prin aplicarea acestui text de lege o piedică la admisibilitatea acestei cereri.
În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu trimiterea cauzei la instanța de fond care să procedeze potrivit dispoz. art. 160/8 Cod procedură penală, considerând că mai există o piedică formală și doctrinară respectiv faptul că nu s-a dispus ascultarea persoanei cercetată și s-a trecut direct la aprecierea condițiilor stric formale de admisibilitate. Ca atare, condițiile prezentare atrag în opinia apărării admisibilitatea cererii și necesita o examinare în fond, sens în care consideră că soluția potrivit art. 385/15, pct. 2, lit. c Cod procedură penală este aceea de casare cu trimitere în vederea judecării în fond a cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public arată că potrivit practicii constante pedeapsa prevăzută pentru tentativă este cea prevăzută pentru infracțiunea fapt consumat, iar tentativă reprezintă o stare de atenuare așa cum este precizată în dispoz. art. 21 Cod penal. Arată că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a art. 141/1 Cod penal verificând condițiile de admisibilitate și raportat la limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea fapt consumat a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este inadmisibilă, ca atare solicită respinerea recursului, ca fiind nefondat.
Având ultimul cuvânt,recurentul inculpat, este de acord cu concluziile puse de către apărătorul său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea nr.11 dată în ședința publică din 31.01.2013, Tribunalul I. – Secția penală, a dispus în baza art.1608 alin.1 C. pr. pen. respingerea ca inadmisibilă, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. M. G., arestat în baza MAP nr.3/UP/18.01.2013 emis de Tribunalul I..
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut în esență că punerea în mișcare a acțiunii penale și arestarea preventivă a inculpatului au avut în vedere acuzația de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 C. pen. raportat la art.174 alin.1-175 lit.i C. pen.
Potrivit art.1608 alin.1 C. pr. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi acordată în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede un maxim al pedepsei închisorii mai mare de 18 ani.
Or, așa cum prevede textul art.1411 C. pen., prin „pedeapsă prevăzută de lege” se înțelege cea stabilită „în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau majorare a pedepsei”.
Dispozițiile obligatorii ale Deciziei în interesul legii nr.7/2009, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile penale, sunt în același sens, astfel încât tribunalul a reținut caracterul inadmisibil al cererii.
Împotriva acestei încheieri petentul inculpat a declarat recursul nemotivat de față, solicitând prin avocat, cu prilejul dezbaterilor, casarea ei și soluționarea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a aplicat corect dispozițiile fără echivoc ale art.1411 C. pen., confirmate în aplicarea lor jurisprudențială prin Decizia în interesul legii a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În consecință, înjumătățirea limitelor de pedeapsă în cazul tentativei operează în momentul și stadiul procesual al aplicării sancțiunii, dar nu sunt incidente în procedura specială a liberării provizorii. Legiuitorul a consacrat în art.1411 C. pen. o anumită soluție, considerată în mod corect ca aplicabilă în contextul soluționării cererii inculpatului.
În consecință, cum încheierea atacată este legală și temeinică, soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii fiind justificată, recursul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. M. G., împotriva încheierii de ședință nr.11 din 31.01.2013, pronunțată de Tribunalul I..
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
V. C. L. C. L. M.
GREFIER,
M. G.
Red. C.V.
Dact. A.L. 2 ex./12.03.2013
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 234/2013.... → |
|---|
