Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1442/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1442/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-08-2013 în dosarul nr. 1442/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 1442
Ședința publică de la 09 august 2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE F. D.
JUDECĂTOR O. B.
JUDECĂTOR C. A. G.
GREFIER V. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR: S. M..
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, P. E. C., împotriva încheierii de ședință din data de 31.07.2013, dată de Tribunalul București - Secția a I a Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, P. E. C., personal în stare de arest și asistat de avocat ales și oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513 Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și admiterea cererii formulată de către inculpat, considerând că la dosar nu sunt probe că acesta s-ar face vinovat de comiterea infracțiunii reținută în sarcina sa, iar în raport de circumstanțele personale ale acestuia și de lipsa pericolului social, prezenta cerere poate fi admisă, mai ales că inculpatul cunoaște obligațiile ce-i revin și consecința nerespectării acestora.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea soluției instanței de fond, pe care o consideră legală și temeinică, având în vedere că urmărirea penală nu este finalizată, iar în această fază a cercetărilor, nu se impune admiterea unei astfel de cereri.
Recurentul - inculpat având cuvântul, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA,
Cu privire la recursul penal de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 31.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a penală, în baza art. 1602 Cod procedură penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul P. E. C..
A fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a penală sub nr._, inculpatul P. E. C. a solicitat instanței să dispună liberarea sa provizorie sub control judiciar, precizând faptul că cererea este admisibilă în principiu, iar inculpatul nu se regăsește în cazurile prevăzute de art. 160² alin. 2 C.pr.pen. În motivarea cererii sale, inculpatul a arătat, în esență, că în cauză sunt întrunite exigențele art. 1602 alin. 1) C.p.p. și nu există nici un motiv de natură a justifica reținerea concluziei că inculpatul va săvârși o nouă infracțiune sau că va încerca zădărnicirea aflării adevărului.
S-a atașat dosarul nr. 1487/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, iar la termenul din data de 31.07.2013, după însușirea de către inculpat a cererii formulate prin apărător ales, s-a constatat admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie, prin raportare la dispozițiile art. 1606 C.pr.pen. La același termen de judecată s-a procedat la ascultarea inculpatului, conform art. 1608 C.pr.pen., și s-a încuviințat pentru acesta administrarea probei cu înscrisuri, constând într-un memoriu scris al inculpatului.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a reținut, potrivit art. 1601 C.p.p., în tot cursul procesului penal inculpatul poate cere punerea sa în libertate sub control judiciar sau pe cauțiune, liberare ce se poate acorda de instanță, în condițiile îndeplinirii art. 1602 C.p.p. Însă îndeplinirea acestor condiții nu duce în mod automat la admiterea cererii, măsura fiind lăsată la latitudinea instanței, care, în raport de circumstanțele cauzei, poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatei nu se justifică, iar scopul măsurii preventive nu poate fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar. Referitor la fondul cererii, potrivit art. 1602 alin. 2 Cod proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni (...).De asemenea, liberarea provizorie fiind o măsură preventivă trebuie să asigure scopul instituit de legiuitor la luarea acestora, potrivit art. 136 alin. 1 Cod proc. pen., și anume pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea (...) inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată (...). Din analiza dispozițiilor art. 160 indice 2 alin. 2 C.p.p, rezultă că liberarea provizorie este o măsură facultativă, așa cum rezultă din sintagma se poate acorda, beneficiul liberării provizorii nefiind un drept al inculpatului. Instanța constată că din coroborarea textelor legale care reglementează măsura arestării preventive și, respectiv, liberarea provizorie sub control judiciar, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar presupune, prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive. Ca atare, judecarea fondului unei asemenea cereri nu impune reexaminarea existenței sau inexistenței probelor sau indiciilor temeinice de vinovăție a inculpatului (în sensul art. 143 Cpp) și nici a justificării incidenței cazului prevăzut de art. 148 C. pr. pen. pe care s-a întemeiat arestarea preventivă. De asemenea, instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, între altele, atunci când, soluționând cererea potrivit art. 1608a C. proc. pen., constată că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Prin urmare, această normă, prevăzută în art. 1602 alin. 2 C.proc.pen., nu conține o enumerare limitativă a cazurilor în care nu se poate acorda liberarea provizorie, ci se instituie în mod imperativ interdicția acordării liberării provizorii în cele două cazuri menționate, dar fără ca prin acesta să se îngrădească posibilitatea acordată instanței prin alin. 1, de a respinge cererea de liberare provizorie pentru motive care nu se circumscriu neapărat cazurilor din alin. 2 și care deci rămân la aprecierea sa, în funcție de datele concrete ale fiecărei spețe.
Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, însă instanța poate aprecia că menținerea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții. Astfel, se reține că pentru a se răspunde exigențelor impuse de art. 5 pct. 1 lit. c CEDO instanța trebuie să analizeze – fie la cererea inculpatului, fie din oficiu - și posibilitatea luării unor măsuri alternative și numai dacă acestea nu se justifică în cazul concret să se procedeze la luarea sau menținerea măsurii privative de libertate a inculpatului (cauza McKay c. Regatului Unit). Jurisprudența CEDO în materie, respectiv cauzele Letellier c.Franței și Wemhoff c. Germaniei statuează o . principii generale referitoarea la privarea de libertate a inculpatului în timpul procesului penal. În cauza Wemhoff c. Germaniei s-a statuat că detenția preventiva trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normala și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul ca ea se va imputa sau nu din pedeapsă. În cauza Letellier c. Franței, CEDO a arătat că pot fi invocate mai multe motive pentru care se poate refuza punerea în libertate provizorie a unui inculpat, respectiv: a. existența riscului influențării martorilor, însă acesta se poate diminua odată cu trecerea timpului; b. existența riscului de a se sustrage de la desfășurarea procesului penal, arătând că pericolul sustragerii de la procesul penal nu se poate aprecia numai pe baza gravității pedepsei pe care o riscă persoana respectivă. c. necesitatea apărării ordinii publice, arătând că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp.
S-a mai reținut și faptul că CEDO a arătat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate (Labita c. Italiei).
Instanța de fond a reținut că la soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei asemenea cereri trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului, în acest sens fiind și jurisprudența C.E.D.O. care a statuat că la menținerea unei persoane în detenție instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza N. C. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968).
De asemenea, prin decizia nr. 17/17.10.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit, cu caracter obligatoriu, faptul că „instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului”.
Față de conținutul deciziei menționate, înainte de a proceda la analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie, Tribunalul a realizat, într-o primă etapă, o verificare a subzistenței temeiurilor ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului.
Instanța de fond a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în baza încheierii din data de 01.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr._/3/2013, fiind emis MAP nr.153/UP/02.06.2013. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice în sensul art. 143 C.p.p., de natură a permite reținerea presupunerii rezonabile conform cu care inculpatul ar fi participat la comiterea faptelor pentru care sunt în prezent cercetați, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă un grad ridicat de pericol concret pentru ordinea publică.
În fapt, în sarcina inculpatului P. E. C. s-a reținut că, la data de 29.05.2013 l-a angajat cu intenție pe învinuitul B. A. I. să-și însușească în mod fraudulos cantitatea de 21.120 kg piersici, în valoare de 18.600 euro (având ca furnizor persoana vătămată FRUTAS LERIDANAS SA Spania și beneficiar/destinatar persoana vătămată JSC TANDER Rusia) în sensul că, aflându-se pe teritoriul Ungariei- Budapesta a preluat din zona Budapesta autocamionul cu nr. de înmatriculare_ -remorca_, condus de martorul C. G. (șoferul . SRL)- conținând marfa respectivă- pe care a condus-o până în depozitul situate pe .-3, . după rupere frauduloasă a sigiliilor aplicate pe autocamion de autoritățile vamale spaniole, a descărcat și înstrăinat marfa, aplicând totodată pe CMR-ul de transport ce a însoțiți marfa, în mod fraudulos (fără drept) ștampila aparținând societății SPEDICIO 94 (societate maghiară de tip fantomă), semnând și aplicând pe același CMR numele P. I., achitând totodată martorului C. G. contravaloarea transportului- 4000 euro.
În ceea ce privește subzistența indiciilor temeinice cerute de art. 143 C.pr.pen. pentru luarea măsurii arestării preventive, instanța de fond a avut în vedere declarații de martor, procesele-verbale de recunoaștere de pe planșe foto, procesele-verbale de percheziție domiciliară însoțite de planșe foto, procesele-verbale și notele de interceptare a convorbirilor telefonice și ambientale, înscrisuri (corespondență e-mail, documente de transport, facturi), procesele-verbale de filaj și control ale organelor judiciare și vamale ungare, declarațiile inculpaților.
De asemenea, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 lit. f C.pr.pen., lăsarea inculpatului în libertate prezentând în continuare pericol concret pentru ordinea publică, în același timp, Tribunalul a apreciat că infracțiunile presupus în mod rezonabil a fi săvârșite de inculpat fac parte din categoria acelor infracțiuni care, prin gravitatea lor și prin reacția publică la săvârșirea lor, pot da naștere unui pericol pentru ordinea publică ce ar putea să justifice arestarea preventivă cel puțin pentru o perioadă de timp, având în vedere gravitatea concretă a faptelor, fiind vorba de infracțiuni cu un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitatea concretă în care se presupune că au fost comise faptele (acte materiale repetate, folosirea de cartele telefonice preplătite în scopul îngreunării identificării persoanei care a folosit aparatul telefonic, mijloacele moderne de comunicare prin care se realizau comenzile de transport marfă, folosirea datelor de identificare ale unei alte societăți, toate acestea cu scopul ca presupusa activitate infracțională să fie greu de depistat iar identificarea și tragerea la răspundere penală să nu aibă loc, precum și numărul societăților induse în eroare și prejudiciate).
Trecând la analiza condițiilor prevăzute de art. 160² C.pr.pen., Tribunalul a constatat că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mică de 18 ani.
Astfel, necesitatea prezervării ordinii publice primează față de circumstanțele personale, lipsa antecedentelor penale nu este de natură să înlăture în mod automat gravitatea pe care o prezintă faptele concrete presupuse în mod rezonabil a fi săvârșite de către inculpat. Totodată instanța a apreciat că este în interesul unei bune desfășurări a procesului penal ca inculpatul să rămână privat de libertate, în condițiile în care situația de fapt nu este lămurită sub toate aspectele.
Oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar în acest caz urmează a fi evaluată prin raportare la stadiul actual al procedurii, probațiunea nefiind în acest moment finalizată, iar, pe de altă parte, durata arestării preventive a inculpatului nu este disproporționată în raport de importanța și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate. Prin urmare, contrar celor afirmate în cererea scrisă depusă la dosar, liberarea provizorie nu este un drept al persoanei aflate în stare de arest preventiv, ci, în măsura în care o asemenea cerere este admisibilă, persoana arestată are vocație la acordarea liberării provizorii. În măsura în care în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, organul judiciar nu are obligația de a dispune punerea în libertate provizorie, corelativ unui drept de a fi pus în libertate al persoanei arestate. Dreptul de a fi pus în libertate provizorie sau sub control judiciar, la care se face referire atât în textele Constituției cât și în dispozițiile procesual penale se referă la dreptul de examinarea a unei asemenea cereri de organele judiciare, nu la un drept cu o obligație corelativă de punere în libertate. Desigur că, în deplin acord cu cele susținute în apărare, acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este împiedicată de menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, întrucât, pe de o parte, nicio dispoziție legală nu condiționează liberarea provizorie de încetarea sau schimbarea temeiurilor arestării preventive, cazuri în care măsura preventivă respectivă trebuie revocată ori, după caz, înlocuită, conform art. 139 C.p.p. iar, pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. 2 C.p.p., scopul arestării preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului cu impunerea unui control judiciar care, prin conținutul concret al obligațiilor care îl compun, se înfățișează ca o adevărată alternativă legală la măsura arestării preventive.
În cauză însă, raportat la datele concrete ale speței, deși cererea de liberare provizorie este admisibilă, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile sub aspectul cărora inculpatul P. E. C. este cercetat, există probe și indicii care justifică reținerea presupunerii conform cu care, în măsura în care ar fi lăsat în stare de libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor martori, iar pe de altă parte prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aspect demonstrat de perioada infracțională, din beneficiul realizat, din impactul asupra colectivității, din împrejurarea că, față de nivelul de studii, putea realiza pericolul social al faptelor sale.
În acest context, cercetarea în libertate, chiar cu impunerea obligațiilor prevăzute de art. 160² C.pr.pen., a inculpatului P. E. C. nu apare ca oportună nici la acest moment, nefiind aptă să asigure protejarea efectivă a ordinii publice.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul P. E. C. criticând-o ca fiind netemeinică, motivând că, la dosar nu sunt probe pentru care acesta se face vinovat de săvârșirea infracțiunii.
Curtea analizând încheierea recurată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de critica formulată, dar și din oficiu conform dispozițiilor art.3856 alin.3 C. pr. pen. constată nefondat recursul.
În raport de natura infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat penal, infracțiunile comise de inculpat sunt infracțiuni care pot da naștere unui pericol public pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea concretă a faptelor, fiind vorba de infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social, rezultând din modalitatea de comitere a acestora, în mod repetat, folosirea de cartele telefonice preplătite în scopul îngreunării identificării persoanei care a folosit aparatul telefonic, mijloacele moderne de comunicare prin care se realizau comenzile de transport marfă, folosirea datelor de identificare ale unei societăți, toate acestea cu scopul ca presupusa activitate infracțională să fie greu de depistat iar identificarea și tragerea la răspundere penală să nu aibă loc, numărul mare de societăți comerciale induse în eroare și prejudiciate.
În acest sens, s-a reținut în mod corect că în dosar nu există date că, lăsat în libertate inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor martori și prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică în raport de perioada infracțională, de beneficiul realizat, de impactul asupra colectivității, de faptul că față de nivelul de studii, putea realiza pericolul social al faptelor comise.
În raport de dispozițiile art.1602 C. pr. pen. și actele dosarului în mod judicios instanța de fond a reținut că, în cauză se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru ca acesta să nu zădărnicească aflarea adevărului în speță.
Ca urmare se constată că încheierea atacată este legală și temeinică, considerente față de care se va respinge ca nefondat recursul în baza art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul P. E. C. împotriva încheierii de ședință din 31.07.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a penală, în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la 125 lei cheltuieli judiciare statului din care onorariu avocat oficiu 25 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 august 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. DuțăOana B. C. A. G.
GREFIER,
V. B.
Red. D.F.
Dact. A.L. 2 ex./20.08.2013
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 216/2013. Curtea de... → |
|---|
