Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1332/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1332/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-07-2013 în dosarul nr. 1332/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.1332/R
Ședința publică din data de 15 iulie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
JUDECĂTOR: V. B.
JUDECĂTOR: D. P.
GREFIER: C. M. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 09 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în Dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul inculpat C. F., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul ales, avocat M. P., în baza împuterniciri nr._/2013 (atașată la fila 4 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, în temeiul dispozițiilor art.340 din Codul de procedură penală, acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că recursul se referă la încheierea din data de 09 iulie 2013, prin care Tribunalul București a admis cererea inculpatului C. F. de liberare provizorie sub control judiciar, susținând că această soluție este netemeinică. Arată că instanța de fond a apreciat că, după trei termene de la sesizarea sa prin rechizitoriu, se impune liberarea provizorie a inculpatului, considerând că riscul de influențare a procesului penal s-a diminuat și nu există riscul comiterii de noi infracțiuni. Această apreciere este însă una generică și se raportează exclusiv la conduita procesuală a inculpatului, care s-a prevalat de dispozițiile art.3201 din Codul de procedură penală. Arată că, în evaluarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, potrivit art.1608 alin.2 din Codul de procedură penală, instanțele sunt datoare să analizeze și temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive, care, în opinia Parchetului, au rămas neschimbate și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, care prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea și numărul mare al infracțiunilor de care este acuzat, dar și persoana acestuia, care nu asigură garanții suficiente în sensul unei conduite ireproșabile în cursul procesului penal. Referitor la stadiul procesual al cauzei, apreciază greșită raportarea instanței de fond la dispozițiile art.3201 din Codul de procedură penală, care au un efect specific pe fondul cauzei și nu pot servi ca argument al liberării provizorii. Referindu-se la gravitatea faptelor, solicită să se aibă în vedere că inculpatul a fost trimis în judecată pentru 10 infracțiuni de luare de mită și 10 infracțiuni de fals intelectual, săvârșite în timpul exercitării profesiei de inspector în cadrul Brigăzii de Poliție Rutieră, într-o perioada scurtă, respectiv în lunile ianuarie - martie 2013, acesta pretinzând și primind sume de bani cuprinse între 400 și 600 lei, pentru a nu-și îndeplini în corespunzător atribuțiile de serviciu. Perseverență infracțională a inculpatului și moralitatea îndoielnică a acestuia, care nu a ezitat să comită faptele deși cunoștea care sunt rigorile legii constituie motive suficiente care împiedică liberarea lui provizorie sub control judiciar. De asemenea, arată că, la termenul anterior, din data de 18 iunie 2013, instanța de fond, raportat la aceeași situație de fapt, la aceleași circumstanțe personale ale inculpatului și la aceeași evoluție a procesului penal, a apreciat că măsura arestării preventive este oportună și necesară, încheierea pronunțată în acest sens rămânând definitivă, prin respingerea recursului, la data de 03 iulie 2013, fără ca ulterior să intervină elemente noi care să conducă la o altă concluzie. Față de toate aceste împrejurări, consideră că încheierea atacată este neîntemeiată, astfel că solicită admiterea recursului, casarea acesteia și, pe fondul cauzei, respingerea cererii inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât, și la acest moment procesual, măsura arestării preventive este necesară și oportună.
Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită respingerea recursului, ca nefondat, considerând că încheierea instanței de fond este legală și temeinică. Astfel, la momentul când a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile limitativ enumerate în Codul de procedură penală, fapt pe care și reprezentantul Parchetului l-a acceptat, astfel că singurul aspect rămas în discuție este acela al temeiniciei cererii. Consideră că argumentele invocate în susținerea recursului nu sunt fondate, întrucât nici stadiul procesual al cauzei, nici numărul redus al termenelor parcurse de judecarea cauzei, nici împrejurarea că, recent, instanța de fond a menținut măsura arestării preventive nu sunt motive suficiente pentru respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Învederează că, în faza de urmărire penală, inculpatul și-a exercitat dreptul legal la tăcere, însă, după sesizarea instanței de fond, la două termene succesive, din 11 și 18 iunie 2013, acesta a precizat că recunoaște faptele de care este acuzat și a solicitat ca judecata să se desfășoare în ceea ce îl privește conform dispozițiilor art.3201 din Codul de procedură penală. Astfel, inculpatul a manifestat o sinceritate absolută și și-a însușit probele administrate în faza de urmărire penală, pe care, drept urmare, nu le mai poate influența în vreun fel. Acest fapt are o semnificație deosebită și asupra cererii de liberare provizorie, întrucât asigură buna desfășurare a procesului penal. Mai arată că inculpatul nu are antecedente penale, iar, ulterior ultimei încheieri de menținere a măsurii arestării preventive, a apărut un element de noutate în legătură cu statutul său, respectiv demisia din poliție, astfel că o soluție de punere în libertate nu mai face posibilă reîntoarcerea lui în cadrul acestei structuri și elimină complet temerea că ar mai putea săvârși alte infracțiuni de natura acelora menționate în actul de sesizare. Solicită să fie avute în vedere și celelalte date personale ale inculpatului, care, conform înscrisurilor în circumstanțiere prezentate, este doctorand la Academia de Poliție. Referitor la faptul că inculpatul a săvârșit mai multe infracțiuni de luare de mită, arată că acestea sunt concurente și că sumele de bani ce au făcut obiectul lor sunt mici, iar inculpatul a făcut demersuri pentru a le restitui, prin punerea la dispoziția martorilor denunțători. Învederează și un aspect care îl diferențiază pe inculpatul intimat de celălalt inculpat trimis în judecată în aceeași cauză, care mai este cercetat în alte 3 dosare penale, în care a fost pus în libertate în mod succesiv, iar, în prezentul dosar, aflându-se în această stare, a precizat că nu dorește să urmeze procedura simplificată prevăzută de art.3201 din Codul de procedură penală. În concluzie, susține că, în privința inculpatului intimat, există toate garanțiile că, o dată pus în libertate, acesta nu poate influența cu nimic buna desfășurare a procesului penal, declarația de recunoaștere a faptelor fiind irevocabilă, iar sinceritatea lui absolută îl recomandă pentru a beneficia, până la pronunțarea unei pedepse, de un regim neprivativ de libertate.
Intimatul inculpat C. F., personal, în ultimul cuvânt, arată că a pierdut tot, cariera și viața. Precizează că și-a dat demisia din poliție, că a recunoscut faptele și că va fi în continuare cooperant, pentru aflarea adevărului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 09 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr._ 13, Tribunalul București – Secția a II-a Penală, în temeiul art.1602 din Codul de procedură penală, a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul C. F. (fiul lui G. și A., născut la data de 16 februarie 1984 în municipiul Râmnicu-Sărat, județul B., CNP_, arestat în baza MAP nr.23/2013).
În temeiul art.1602 alin.3 din Codul de procedură penală, a pus în vedere inculpatului să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a României; să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat; să se prezinte la secția de poliție în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de către organele de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
De asemenea, în temeiul art.1602 alin.31 lit.c din Codul de procedură penală, a impus inculpatului obligația de a nu se apropia și de a nu comunica în niciun fel cu coinculpatul P. N. M. și cu martorul G. R..
În temeiul art.1602 alin.32 din Codul de procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra consecințelor încălcării cu rea-credință a obligațiilor astfel stabilite.
Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a constatat că inculpatul C. F. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, prin Rechizitoriul nr.11/P/2013 din data de 25 aprilie 2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial B., pentru săvârșirea a 13 infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art.254 alin.1 și 2 din Codul penal rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 și 12 infracțiuni de fals intelectual, prevăzute de art.289 alin.1 din Codul penal rap. la art.17 lit.c din Legea nr.78/2000, toate cu aplic. art.33 lit.a din Cod penal. Prin același rechizitoriu, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, și inculpatul P. N. M., pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, prevăzută de art.254 alin.1 și 2 din Codul penal rap. la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000.
În cursul urmăririi penale, față de inculpatul C. F. s-a luat măsura arestării preventive, reținându-se următoarea situație de fapt:
- la data de 31 ianuarie 2013, în jurul orei 2330, inculpatul, în calitate de ofițer de poliție în cadrul D.G.P.M.B. - Brigada Rutieră, acționând împreună cu inculpatul P. N. M., au oprit în trafic pe martorul denunțător G. R. și i-au pretins sume de bani, pentru a nu lua împotriva sa măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule, ca urmare a săvârșirii unei pretinse contravenții prevăzute de OUG nr.195/2002, primind, în două tranșe, suma totală de 600 lei;
- la data de 26 februarie 2013, inculpatul a pretins de la investigatorul sub acoperire „D. F.” suma de 600 lei și a primit de la acesta suma de 500 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma nerespectării culorii roșie a semaforului, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 13 martie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la investigatorul sub acoperire „P. A.” suma de 600 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma nerespectării culorii roșie a semaforului, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 06 februarie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la martorul denunțător D. D. C. suma de 150 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma efectuării unei depășiri neregulamentare, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 06 februarie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la martorul denunțător Polii Ș. A. suma de 450 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma neacordării de prioritate, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 13 februarie 2013, inculpatul a pretins și a primit de martorul denunțător N. R. M. suma de 450 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma efectuării unei depășiri neregulamentare, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 14 februarie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la martorul denunțător R. C. suma de 450 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma efectuării unei depășiri neregulamentare și utilizării telefonului în timpul mersului, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 19 februarie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la martorul denunțător O. S. C. suma de 300 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma efectuării unei depășiri neregulamentare, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 23 februarie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la martorul denunțător D. G. suma de 225 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma nerespectării culorii roșie a semaforului, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 03 martie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la martorul denunțător N. G. suma de 200 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma săvârșirii unei contravenții prevăzute de OUG nr.195/2002, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 07 martie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la martorul denunțător B. N. I. suma de 450 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma nerespectării culorii roșie a semaforului, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 08 martie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la martorul denunțător F. A. suma de 400 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, pentru că a vorbit la telefon în timpul mersului, nu a semnalizat intenția schimbării direcției de mers și nu a oprit la semnalele luminoase și acustice ale poliției rutiere, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave;
- la data de 03 aprilie 2013, inculpatul a pretins și a primit de la martorul denunțător S. A. suma de 450 lei, în scopul de a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule, în urma nerespectării culorii roșie a semaforului, după care a completat cu date nereale chitanța . nr._, din care rezulta săvârșirea unei contravenții mai puțin grave.
Tribunalul a constatat că cererea inculpatului, de liberare provizorie sub control judiciar, este admisibilă în principiu, din perspectiva dispozițiilor art.1602 alin.1 din Codul de procedură penală, dar și fondată, în raport cu prevederile art.1602 alin.2 din același cod, întrucât, raportat la atitudinea procesuală, de recunoaștere în totalitate a acuzațiilor aduse și la faptul prezentării demisiei din funcția de ofițer de poliție, în exercitarea căreia a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, acesta nu mai poate afecta buna desfășurare a procesului penal și nici nu mai are cum să comită alte infracțiuni similare și, de altfel, nici infracțiuni de orice altă natură, neavând o personalitate cu potențial criminogen ridicat.
Referitor la posibilitatea influențării unicului martor ce urmează a fi audiat în cauză, pentru coinculpatul P. N. M. (care nu a optat pentru procedura simplificată prevăzută de art.3201 din Codul de procedură penală), Tribunalul a considerat că acest risc poate fi înlăturat prin instituirea, în sarcina inculpatului, a obligației de a nu lua legătura cu martorul respectiv, în condițiile art.1602 alin.31 lit.c din Codul de procedură penală. În plus, Tribunalul a remarcat că, și în lipsa instituirii unei astfel de obligații, inculpatul nu ar mai avea vreun motiv de a încerca zădărnicirea aflării adevărului, de vreme ce a recunoscut toate acuzațiile, înțelegând să beneficieze de dispozițiile art.3201 din Codul de procedură penală.
Totodată, reținând că inculpatul nu mai ocupă funcția de polițist‚ dându-și demisia‚ Tribunalul a apreciat că nu există niciun motiv pentru a crede că acesta ar putea adopta o atitudine refractară în cursul procesului penal, contrară celei cooperante de până în prezent.
Tribunalul a evidențiat ca element nou, determinant în schimbarea temeiurilor avute în vedere până în prezent la menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, faptul demisiei acestuia din poliție, care pune capăt definitiv atât riscului încercării de influențare în vreun fel a cursului judecății‚ precum și riscului comiterii de noi infracțiuni.
Tribunalul a arătat că inculpatul, recunoscându-și vinovăția‚ în condițiile art.3201 din Codul de procedură penală, doar își așteaptă pedeapsa, însușindu-și în totalitate probatoriul administrat de procuror pe parcursul urmăririi penale. Mai mult, judecata însăși ar fi fost deja finalizată, dacă coinculpatul P. N. M. ar fi adoptat aceeași atitudine procesuală, însă, întrucât acesta din urmă a susținut că este nevinovat‚ urmează a fi administrată în cauză proba testimonială, prin audierea martorului G. R., citat pentru termenul următor.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs în termenul legal (la data de 10 iulie 2013) P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.
Cererea de recurs a Parchetului (nemotivată în scris) a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 11 iulie 2013.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), reprezentantul Parchetului a criticat ca fiind netemeinică soluția primei instanțe de admitere a cererii de liberare provizorie a inculpatului, susținând că menținerea acestuia în stare de arest preventiv este, în continuare, necesară, având în vedere gravitatea acuzațiilor aduse și, totodată, oportună, în raport cu stadiul procesual al cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul anterior menționat și cu argumentele invocate în susținerea acestuia, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpatul C. F. a fost arestat preventiv la data de 05 aprilie 2013 și trimis în judecată, în această stare, la data de 25 aprilie 2013, sub acuzația săvârșirii a 13 infracțiuni de luare de mită și a 12 infracțiuni de fals intelectual, în sarcina sa reținându-se, în fapt, că, în calitate de ofițer de poliție în cadrul Brigăzii Rutiere, a pretins și a primit de la mai mulți conducători auto sume de bani cuprinse între 150 și 600 lei, pentru a nu îi sancționa pentru contravențiile la regimul circulației pe drumurile publice săvârșite și, în legătură cu aceste acțiuni, a consemnat în înscrisurile oficiale pe care le-a întocmit împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv comiterea de către acei conducători auto a unor contravenții mai puțin grave decât cele reale.
După sesizarea instanței, inculpatul C. F. a declarat, cu ocazia audierii lui nemijlocite de către Tribunal la termenul din data de 18 iunie 2013, că recunoaște în totalitate faptele de care este acuzat și că își însușește probatoriul administrat în faza de urmărire penală, solicitând aplicarea procedurii simplificate de judecată, prevăzută de art.3201 din Codul de procedură penală. Finalizarea judecății, în privința sa, a fost împiedicată însă de poziția procesuală contrară, exprimată de coinculpatul P. N. M. (trimis în judecată în aceeași cauză, însă în stare de libertate, ca participant la săvârșirea uneia dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului C. F.), care a impus dispunerea administrării de probe, pe fondul cauzei.
De asemenea, tot după trimiterea în judecată, inculpatul C. F. și-a prezentat demisia din poliție.
Potrivit interpretării date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.17/2011, pronunțată într-un recurs în interesul legii, dispozițiilor art.1608a alin.2 teza a II-a și alin.6 teza a II-a din Codul de procedură penală, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar (a cărei admisibilitate în principiu, în speță, a fost corect stabilită de Tribunal, fără a fi contestată de P.), instanța de judecată, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate a inculpatului.
În speță, probatoriul cauzei, însușit fără rezerve de inculpatul C. F., relevă motive verosimile de a crede că acesta a săvârșit infracțiunile imputate, pe care chiar el le-a recunoscut, în cadrul procedurii prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală, astfel că, în prezent, după cum a evidențiat și Tribunalul, inculpatul se află doar în așteptarea aplicării pedepsei.
Astfel fiind, contrar primei susțineri din recurs a Parchetului, măsura arestării preventive a inculpatului nu mai este necesară, potrivit dispozițiilor art.136 alin.1 din Codul de procedură penală, pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, întrucât probatoriul cauzei nu mai poate fi, în mod obiectiv, influențat de către acesta, iar conduita procesuală adoptată face neverosimilă o eventuală încercare a sa de a se sustrage de la judecata în curs. D. urmare, scopul definit de dispozițiile anterior invocate poate fi realizat, astfel cum prevede art.136 alin.2 din Codul de procedură penală, și prin liberarea provizorie a inculpatului, care nu este de natură să împiedice în vreun fel buna desfășurare a judecății, pe când menținerea lui în stare de arest preventiv echivalează, în fapt, cu o executare anticipată a pedepsei, fapt contrar însăși naturii măsurii respective.
Totodată, prezentarea demisiei din poliție elimină total riscul săvârșirii de către inculpat a altor infracțiuni de natura celor deduse judecății, iar datele personale favorabile (lipsa antecedentelor penale, nivelul ridicat de instrucție și de integrare socială, sprijinul moral al familiei) nu fac plauzibil riscul comiterii de către acesta a altor fapte penale.
Prin urmare, contrar și celei de-a doua susțineri din recurs a Parchetului, măsura arestării preventive a inculpatului nu mai este, în prezent, nici oportună, întrucât, în pofida gravității acuzațiilor care îi sunt aduse, acesta nu mai prezintă un pericol actual pentru ordinea publică.
Față de toate aceste considerente, Curtea constată că dispunerea de către prima instanță a unei măsuri alternative la arestarea preventivă, prin liberarea provizorie a inculpatului, cu impunerea unui control judiciar strict, este nu doar legală, dar și temeinică, în raport cu datele concrete ale cauzei.
În consecință, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de P., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea acestuia rămânând în sarcina statului, conform art.192 alin.3 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 09 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în Dosarul nr._ 13.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iulie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. G. V. B. D. P.
GREFIER,
C. M. S.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 06 septembrie 2013
F.Vasilățeanu - T.B.S.II.P.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1313/2013. Curtea... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
