Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 354/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 354/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-07-2013 în dosarul nr. 354/2013

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 354

Ședința publică din data de 17.07.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I.-T. C.-B.

Grefier: C. G.

Ministerului Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, a fost reprezentat de d-na procuror S. M..

Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect plângerea formulată în temeiul art. 2781 C.p.p. de către C. D. al Ligii Democratice Pentru D. din C. Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euroatlantică împotriva rezoluțiilor nr. 347/P/2009 din 03.07.2012 și nr. 225/II-2/2012 din 25.07.2012.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata R. M., personal și asistată de apărător ales, av. L. R., lipsind petentul și intimații U. N., N. F. și M. M..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că dosarul este la primul termen de judecată.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, invocă excepția inadmisibilității plângerii.

Apărătorul ales al intimatei R. M. solicită a fi pusă în discuție excepția inadmisibilității plângerii formulate de C. D. al Ligii Democratice Pentru D. din C. Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euroatlantică.

Curtea pune în discuție excepția inadmisibilității plângerii formulate de petent, invocată de reprezentanta Ministerului Public și apărătorul intimatei R. M..

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a plângeri ca inadmisibilă, având în vedere faptul că aceasta este formulată de o persoană lipsită de interes, iar potrivit art. 2781 C.p.p. – plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată se poate formula de o persoană care justifică un interes.

Solicită a se observa că plângerea penală inițială a fost formulată de numitul T. M. care nu a atacat soluția dată de organul de urmărire penală.

Față de aspectul că L. Democratică pentru D. și A. nu justifică niciun interes în prezenta cauză, pune concluzii de respingere a plângerii ca fiind inadmisibilă și obligarea la plata cheltuielilor judiciare față de stat.

Apărătorul ales al intimatei R. M., având cuvântul, solicită respingerea plângerii formulată de L. Democratică pentru D. și A., având în vedere excepția inadmisibilității invocată față de dispozițiile art. 278 pct. 3 C.p.p., raportat la dispozițiile art. 226 pct. 6 C.p.p. și art. 446-449 C.p.p.

Consideră că petentul nu era parte interesată și nu avea calitatea de a se adresa instanței cu o astfel de plângere.

Intimata R. M., având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul său ales.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată la această instanță, la data 20 iunie 2013, sub nr._, înaintată spre soluționare, prin declinare de competență, prin sentința nr.424 din 18 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție (dosar nr._ ), se reține că petenta L. Democratică Pentru D. din C. Federației Democratice pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euroatlantică a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 347/P/2009 din 03.07.2012 și nr. 225/II-2/2012 din 25.07.2012 și, pe cale de consecință, trimiterea dosarului la P., în vederea începerii urmăririi penale.

În susținerea plângerii sale, petenta nu a depus înscrisuri noi cu privire la plângerea formulată.

Instanța a dispus atașarea dosarului nr. 347/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție (4 volume), format în urma plângerilor formulate de către petentul T. M. intimaților și în care s-a dispus rezoluția mai sus menționată, precum și a dosarului nr.225/II/2/2012, în care s-a dispus rezoluția din data de 25 iulie 2012 a aceleiași unități de parchet.

Curtea, în temeiul art.2781 Cod procedură penală, efectuând controlul de admisibilitate a plângerii împotriva actelor procesuale dispuse în cauză, constată următoarele:

Prin Rezoluția nr.347/P/2009 din 03.07.2012, Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, a dispus neînceperea urmăririi penale față de U. N., N. F. și R. M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.11 din Legea nr.78/2000, art. 17 lit.b, d și h din Legea nr.78/2000, raportat la art.289 și art.323 Cp. și art.143 din Legea nr.85/2006, art.132 din Legea nr.78/2000, raportat la art.246 Cp. și art.248 Cp., întrucât aceste fapte nu există; neînceperea urmăririi penale față de R. M. și M. M., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 11 din Legea nr.78/2000, art. 17 lit.b, d, h din Legea nr.78/2000, raportat la art.289, art.323 din Cp. și art.143 din Legea nr.85/2006, art.132 din Legea nr.78/2000, raportat la art.246 și art.248 Cp. și art.255 Cp., raportat la art.6 din Legea nr.78/2000, întrucât aceste fapte nu există.

S-a apreciat, la adoptarea acestei soluții, că din probele dosarului nu rezultă niciun indiciu care să prefigureze elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

S-a mai avut în vedere și aceea că T. M., administrator al S.C. ICMUG S.A. G. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr.45/P/2008 al Serviciului Teritorial București din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr.78/2000, iar prin Decizia penală nr.2513/R din data de 16.12.2011 a Curții de Apel București acesta a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 10 din Legea nr.78/2000.

Situația de fapt se referă, exclusiv, la activitatea S.C. ICMUG S.A. G. din punct de vedere economico-financiar.

Împotriva Rezoluției nr.347/P/2009 din 03.07.2012, F. G. din București, ..4, Sector 3, în calitate de vicepreședinte al Ligii Democratice pentru D., a formulat plângere, apreciind că soluția dată este nemotivată.

Plângerea se referă la marea corupție din sistemul Centrocoop și trafic de influență în magistratură cu oameni de afaceri și avocați.

Din studierea dosarului cauzei și a conținutului plângerii formulate, s-a reținut că aceasta este neîntemeiată întrucât, Rezoluția nr. 347/P/2009 a fost dată la 03.07.2012 și nu există niciun motiv de comunicare, ca persoană interesată, conform dispozițiilor art.278 din C.p.p.

Pe de altă parte, obiectul cauzei din dosarul nr.347/P/2009 nu-l constituie aspectele referitoare la Centrocoop ori trafic de influență cu magistrați.

Împrejurările privind Centrocoop au format obiectul dosarului nr.118/P/2010 al Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, care a fost soluționat prin Rezoluția nr.118/P/2010 din 26.06.2012.

Împotriva acestei rezoluții, Federația Democratică pentru Apărarea Drepturilor Omului și Integrare Euro-Atlantică din România, a formulat plângere, care a fost respinsă prin Rezoluția nr.221/II-2/2012 din 23.07.2012 a Secției de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție.

Pe cale de consecință, plângerea formulată de F. Gheorge împotriva soluției dată de procuror prin Rezoluția nr.347/P/2009 din 03.07.2012, a fost respinsă - ca neîntemeiată, prin rezoluția nr.225/II-2/2012 din data de 25 iulie 2012, adoptată de procurorul șef adjunct al Secției de Combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, întrucât a fost făcută de o persoană care nu are interes ori să fi făcut plângere în dosarul nr.347/P/2009.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, Curtea observă că plângerea dedusă judecății este formulată de către o persoană lipsită de interes, iar potrivit art. 2781 C.p.p. – plângerea împotriva soluției de netrimitere în judecată se poate formula doar de o persoană care justifică un interes.

Astfel, se constată că plângerea penală inițială a fost formulată de numitul T. M. care nu a atacat soluția dată de organul de urmărire penală.

Față de aspectul că L. Democratică pentru D. și A. nu justifică niciun interes în prezenta cauză, Curtea apreciază că se impune respingere a plângerii ca fiind inadmisibilă.

Constatând culpa procesuală a petentei, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală, cu privire la plata cheltuielilor judiciare față de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea petentei L. DEMOCRATICA PENTRU D. DIN C. FEDERATIEI DEMOCRATICE PENTRU APARAREA DREPTURILOR OMULUI ȘI INTEGRARE EUROATLANTICĂ împotriva rezoluțiilor nr. 347/P/2009 din 03.07.2012 și nr. 225/II-2/2012 din 25.07.2012.

Obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17.VII.2013.

PREȘEDINTE,

I.-T. C.-B.

GREFIER,

C. G.

red.I.T.C.B.

dact.L.G.

ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 354/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI