Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 1664/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1664/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2013 în dosarul nr. 1664/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1664/R
Ședința publică din data de 16 septembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
JUDECĂTOR: N. S.
JUDECĂTOR: V. B.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul B. A. I. împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorii aleși, avocați A. B. și V. O., în baza împuternicirii . nr._/2013 (atașată la fila 9 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Primul apărător ales al recurentului inculpat, avocat A. B., solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât, în speță, nu există date din care să rezulte că acesta, aflat în libertate, ar intenționa să se sustragă, să comită noi infracțiuni ori să zădărnicească aflarea adevărului. Consideră că, în raport cu stadiul procesual al cauzei, este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului. Arată că Tribunalul nu a analizat înscrisurile depuse de inculpat în susținerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pronunțându-se asupra acesteia numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. Învederează că inculpatul nu s-a sustras anchetei anterior arestării sale, ci a pus la dispoziția organelor de anchetă toate actele contabile ale societății, existând și un proces-verbal în acest sens. Precizează că inculpatul, în declarația dată în fața Tribunalului, a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptelor, conștientizând gravitatea lor.
Al doilea apărător ales al recurentului inculpat, avocat V. O., solicită să se aibă în vedere înscrisurile depuse la Tribunal în susținerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Arată că firma inculpatului este declarată inactivă la acest moment, iar toate actele societății se află în custodia organelor de anchetă, astfel încât cercetarea acestuia în stare de libertate nu poate împiedica în vreun fel buna desfășurare a urmăririi penale. Învederează că, în cauză, mai trebuie efectuată o expertiză contabilă și o expertiză grafoscopică, care nu impun menținerea inculpatului în stare de arest preventiv. Mai arată că a fost deja instituit sechestru asigurător pe bunurile și conturile societății, astfel că, în situația în care expertiza contabilă va concluziona că s-a produs un prejudiciu, acesta va fi acoperit în totalitate. În circumstanțierea inculpatului, precizează că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are vârsta de 28 ani și provine dintr-o familie organizată. Solicită să se aibă în vedere și faptul că inculpatul este acuzat de fapte presupus comise în urmă cu 5 ani. De asemenea, invocă egalitatea de tratament juridic cu ceilalți doi inculpați din cauză, care sunt cercetați în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public arată, că în actualul moment procesual, nu este oportună liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, având în vedere faptul că acesta nu a răspuns cererilor formulate de inspectorii fiscali, împrejurarea că, deși a fost declarat contribuabil inactiv, a continuat să emită facturi, perioada mare de timp în care se presupune că s-a desfășurat activitatea infracțională anchetată (anii 2009-2012), gravitatea faptelor de evaziune fiscală imputate, valoarea foarte mare a prejudiciului cauzat bugetului de stat, amploarea și frecvența acestui fenomen infracțional, ce reclamă măsuri ferme de combatere. De asemenea, arată că se impune menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în condițiile în care, de la momentul luării acestei măsuri, a trecut o perioadă foarte scurtă, iar cauza se află încă în faza de urmărire penală. În consecință, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
În replică, cel de-al doilea apărător ales al recurentului inculpat, avocat V. O., solicită să se constate că, până la finalizarea expertizei contabile, nu se poate vorbi despre un prejudiciu cert, ci doar despre un pretins prejudiciu.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate, luându-și angajamentul să se prezinte în fața organelor judiciare ori de câte ori va fi chemat.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 11 septembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul București – Secția I Penală a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar (anterior admisă în principiu), formulată de inculpatul B. A. I. (fiul lui S. O. și E., născut la data de 04 mai 1985 în municipiul București, domiciliat în municipiul București, ., ., CNP_, arestat în baza MAP nr.223/UP din data de 31 iulie 2013, emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală) și l-a obligat pe acesta, potrivit art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constatat că, la data de 31 iulie 2013, a fost luată față de inculpat măsura arestării preventive, reținându-se că, în privința acestuia, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 alin.1 și art.148 alin.1 lit.f din Codul de procedură penală. Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită, până la data de 27 septembrie 2013 inclusiv.
Potrivit art.1601 din Codul de procedură penală, în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
De asemenea, conform art.1602 alin.1 din Codul de procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani, iar, potrivit art.1602 alin.2 din același cod, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Rezultă deci că liberarea provizorie este o măsură facultativă, acordarea acestui beneficiu nefiind un drept al inculpatului.
Totodată, întrucât liberarea provizorie este ea însăși o măsură preventivă, aceasta trebuie să asigure scopul prevăzut de art.136 alin.1 din Codul de procedură penală, și anume acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal sau de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Pe de altă parte, potrivit Deciziei nr.17/2001, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, pentru a se putea dispune liberarea provizorie a inculpatului este obligatoriu ca măsura arestării să fi fost legal luată și prelungită, iar temeiurile acesteia să subziste la momentul analizării cererii de liberare, întrucât dispozițiile legale ce reglementează liberarea provizorie trebuind corelate cu prevederile art.139 alin.1 din Codul de procedură penală (care se referă la înlocuirea măsurii arestării preventive atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat-o), precum și cu cele ale art.139 alin.2 din același cod (care prevăd revocarea măsurii arestării preventive atunci când, printre altele, nu mai există vreun temei care să o justifice), în niciuna dintre cele două ipoteze anterior enunțate liberarea provizorie nefiind soluția legală.
Pornind de la aceste premise, Tribunalul a constatat, în prealabil, subzistența temeiurilor care au condus la arestarea preventivă a inculpatului, apreciind, în primul rând, că se menține caracterul rezonabil al presupunerii că acesta a săvârșit faptele de evaziune fiscală pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, în variantele prevăzute de art.9 alin.1 lit.a din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și respectiv de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, constând în următoarele acțiuni:
în perioada 2009-2010, în calitate de administrator al . SRL, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ascuns sursa impozabilă, prin primirea și folosirea la muncă a 216 persoane, pe care le-a remunerat, fără încheierea în prealabil a unor contracte de muncă declarate la I.T.M., fără reținerea și vărsarea către bugetul de stat a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă (CAS, CASS, șomaj angajați și impozit pe veniturile din salarii) și fără plata către bugetul de stat a sumelor reprezentând contribuțiile angajatorului (CAS-angajator, CASS-angajator, șomaj angajator, fond de risc, fond de garantare, etc.), în scopul sustragerii de la îndeplinirea acestor obligații fiscale;
în perioada 2009-2012, tot în calitate de administrator al . SRL, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a înregistrat în contabilitatea societății și a declarat organelor fiscale 1.716 facturi, prin care se atestau cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale (facturi întocmite în mod fictiv în numele a 24 de societăți comerciale, cu complicitatea inculpatei L. M. G., care a întocmit 154 facturi, în valoare de aproximativ 770.000 lei și a învinuitei B. E., care a întocmit 19 facturi în valoare de 79.918 lei), în vederea diminuării frauduloase a bazei impozabile și a deducerii ilegale a TVA-ului aferent, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale, cu consecința cauzării unui prejudiciu estimat la suma de 3.212.856 lei în dauna bugetului de stat.
Tribunalul a precizat că presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către inculpat a faptelor anterior menționate rezultă din următoarele mijloace de probă: sesizarea nr._ din data de 28 aprilie 2011 a A.N.A.F., Direcția Generală Coordonare Inspecție Fiscală, înregistrată în data de 17 mai 2011 la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București; sesizarea din oficiu din data de 04 martie 2011 a lucrătorilor din cadrul D.G.P.M.B., Serviciul de Investigare a Fraudelor; istoricul . SRL comunicat de Oficiul Registrului Comerțului; sesizarea nr._ din data de 26 aprilie 2013 a A.N.A.F., Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București, înregistrată în data de 27 mai 2013 la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București; sesizarea Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu nr._ din data de 25 octombrie 2012, înregistrată în data de 14 noiembrie 2012 la I.P.J. Sibiu, Serviciul de Investigare a Fraudelor; raportul de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr.256.034 din data de 20 mai 2013, întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul D.G.P.M.B.; raportul de expertiză grafică efectuat de Institutul Național de Criminalistică din cadrul I.G.P.R.; adresa nr.322.639 din data de 26 aprilie 2013, emisă de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 București; procesele-verbale de control fiscal; procesele-verbale de percheziții domiciliare; procesele-verbale de percheziții în sistem informatic; planșele foto; procesele-verbale de evaluare a prejudiciului; înscrisurile ridicate (contracte, facturi, chitanțe, documente de evidență contabilă, declarații fiscale, documente ReCom, documente bănci, ordine de plată, foi colective de prezență - pontaje, adrese către Inspectoratul Teritorial de Muncă, contracte individuale de muncă, fișe ale angajaților, etc.); declarațiile martorilor M. O., A. F. A., A. I., Chami Karol, B. C. N., S. M., S. B. A., A. P., M. T., C. A., P. F., S. S., Ghicioi G., O. Ș., I. C. și T. N.; declarațiile inculpatei L. M. G. și ale învinuitei B. E..
Raportat la acest probatoriu administrat până în prezent în faza de urmărire penală, Tribunalul a apreciat ca fiind vădit neîntemeiată susținerea inculpatului, în sensul că, în actualul moment procesual, s-a dovedit deja că acesta nu a comis infracțiunile pentru care este cercetat.
Referitor la înscrisurile care i-au fost prezentate, Tribunalul a apreciat că acestea nu sunt de natură să înlăture presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele de evaziune fiscală imputate, iar apărările formulate pe baza lor nu sunt plauzibile.
În al doilea rând, Tribunalul a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani și a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia continuă să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor concrete imputate, scopul, împrejurările și modalitățile în care se prefigurează că a acționat inculpatul (care, printr-o multitudine de acte materiale, derulate cu o mare frecvență și pe o perioadă îndelungată, a urmărit prejudicierea masivă a bugetului de stat), îndrăzneala pe care acesta a manifestat-o, adoptând cu ușurință rezoluția infracțională și dând dovadă de o oarecare lejeritate în comiterea unor astfel de fapte. Toate aceste aspecte au fost considerate de către Tribunal drept suficiente pentru a-l caracteriza pe inculpat, în pofida referințelor pozitive invocate, drept o persoană dispusă să nesocotească regulile comerciale și fiscale ce guvernează activitatea unei societăți comerciale. Totodată, având în vedere vârsta inculpatului (în prezent, 28 de ani) și gradul său de instrucție (absolvent de studii superioare), Tribunalul a apreciat că acesta ar fi trebuit să conștientizeze urmările unui comportament antisocial și să adopte o conduită corespunzătoare, de conformare și respect în raport cu normele legale. De asemenea, evaluând declarația inculpatului de la termenul de judecare a cererii de liberare provizorie, Tribunalul a apreciat că acesta nu conștientizează consecințele săvârșirii unor fapte penale. În final, Tribunalul a menționat că se impune, cu necesitate, intensificarea eforturilor de reprimare a infracțiunilor de genul celor reținute în sarcina inculpatului, pentru conservarea ordinii publice, pentru întărirea sentimentului de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestora și pentru descurajarea altor persoane tentate să comită, la rândul lor, astfel de fapte.
În continuare, examinând oportunitatea liberării provizorii sub control judiciar, Tribunalul a apreciat că o astfel de măsură nu este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a înlătura riscul ca inculpatul să săvârșească și alte infracțiuni.
În acest sens, Tribunalul a evidențiat faptul că, potrivit actelor de urmărire penală, inculpatul, în calitate de administrator al . SRL, a fost supus și anterior unor controale fiscale, cu ocazia cărora inspectorii fiscali i-au adus la cunoștință existența unor suspiciuni cu privire la caracterul real al achizițiilor înregistrate în evidența contabilă a societății, operațiuni despre care, la acel moment, prin notele explicative date, acesta a susținut că „reflectă adevărul”, deși organele fiscale de control au concluzionat că acele pretinse cheltuieli nu se întemeiază pe derularea unor activități comerciale reale. De asemenea, Tribunalul a evidențiat faptul că inculpatul și-a adaptat conduita infracțională în raport cu constatările organelor fiscale. Astfel, spre exemplu, cu ocazia controlului fiscal din data de 20 aprilie 2011, inspectorii fiscali i-au comunicat inculpatului suspiciunile lor cu privire la achiziția unui număr foarte mare de echipamente (bluze, bocanci, curele, etc.), care depășea cu mult necesarul realizării obiectului de activitate al societății, motiv pentru care, în perioada imediat următoare (2011-2012), acesta și-a modificat maniera de întocmire a facturilor fictive, în sensul diminuării cantităților achiziționate, însă menținând aceleași valori ale facturilor și, implicit, a TVA-ului deductibil aferent, prin creșterea valorii unitare a prețului pe articol achiziționat, ajungând astfel să „achiziționeze” o vestă la prețul unitar de 800 lei fără TVA, deși prețul de piață al unui produs similar era de numai 30 lei. Totodată, Tribunalul a evidențiat și faptul că inculpatul și-a continuat activitatea infracțională și în cursul anului 2013 (luna aprilie), după închiderea anului fiscal 2012.
În același sens, Tribunalul a reținut că inculpatul a manifestat o atitudine refractară față de organele de control fiscal, neprezentându-se la invitațiile transmise de inspectorii fiscali, acesta fiind, de altfel, și motivul pentru care, prin Decizia nr._ din data de 28 martie 2013 a A.N.A.F.-D.G.F.P.M.B., societatea administrată de el, . SRL, a fost declarată contribuabil inactiv, nemaiavând dreptul de a emite facturi, conform art.781 din OG nr.92/2003 și Ordinelor Președintelui A.N.A.F. nr.819/2009 și respectiv nr.418/2012). În pofida acestei interdicții, inculpatul a continuat să emită facturi.
Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, care i-ar putea fi favorabile (întrucât acesta pare o persoană cu posibilități de reinserție socială, date fiind lipsa antecedentelor penale și gradul superior de instrucție), Tribunalul a apreciat că nu pot prevala asupra aspectelor anterior menționate și, ca atare, nici nu pot justifica, prin ele însele, acordarea liberării provizorii sub control judiciar.
Tribunalul a mai arătat că nu s-a redus impactul social al faptelor pentru care inculpatul este cercetat și nici termenul rezonabil al privării de libertate a acestuia nu a fost depășit, în raport cu gradul de complexitate al cauzei și cu stadiul relativ avansat al urmăririi penale.
Concluzionând, Tribunalul a apreciat că, în actualul moment procesual, punerea în libertate a inculpatului, chiar subsumată unor obligații și garanții, nu este oportună, menținerea acestuia în stare de arest preventiv fiind în continuare necesară pentru protejarea ordinii publice, precum și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Împotriva încheierii Tribunalului, a declarat recurs în termenul legal (la data de 12 septembrie 2013) inculpatul B. A. I..
Recursul acestuia (nemotivat) a fost înaintat de Tribunal și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 13 septembrie 2013.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul recurent, care a beneficiat de asistența juridică a doi avocați aleși, a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, sens în care a susținut că nu există date din care să rezulte că, aflat în libertate, ar intenționa să se sustragă, să comită noi infracțiuni ori să zădărnicească aflarea adevărului, că o astfel de măsură este oportună, în raport cu stadiul urmăririi penale și cu conduita procesuală cooperantă adoptată, precizând că, în prezent, înțelege să recunoască faptele imputate, întrucât le-a conștientizat gravitatea, că toate actele societății pe care a administrat-o se află deja în custodia organelor de anchetă, astfel încât buna desfășurare a urmăririi penale nu mai poate fi împiedicată și că, prin instituirea sechestrului pe bunurile și conturile societății respective, s-a asigurat repararea prejudiciului, în situația în care expertiza contabilă îl va confirma. De asemenea, inculpatul a susținut că prima instanță nu a analizat înscrisurile prezentate pe situația de fapt, nu a ținut seama de circumstanțele personale care îi sunt favorabile și nu a dat eficiență principiului egalității de tratament juridic, ignorând faptul că alte două persoane sunt cercetate în aceeași cauză în stare de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu aceste motive, precum și din oficiu, conform art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpatul B. A. I. a fost arestat preventiv la data de 31 iulie 2013, iar, ulterior, măsura respectivă a fost prelungită, printr-o încheiere deja rămasă definitivă, ca urmare a respingerii recursului său, până la data de 27 septembrie 2013, inclusiv, constatându-se astfel că temeiurile care au determinat acea măsură (prevăzute de art.143 alin.1 și art.148 alin.1 lit.f din Codul de procedură penală) se mențin actuale. De altfel, cu ocazia judecării acestui recurs, nici inculpatul nu a contestat temeiurile arestării preventive, a căror menținere a fost judicios analizată și constatată de către prima instanță.
Pornind de la această premisă, Curtea constată, contrar argumentelor invocate în susținerea recursului, că liberarea provizorie a inculpatului nu este temeinică și nici oportună, întrucât, pe de o parte, există riscul ca acesta să comită alte fapte similare celor anchetate, nefiind îndeplinită astfel una dintre condițiile prevăzute de art.1602 alin.2 din Codul de procedură penală, iar, pe de altă parte, o astfel de măsură nu este aptă să asigure realizarea unuia dintre scopurile la care face referire art.136 alin.1 din același cod, respectiv buna desfășurare a urmăririi penale.
În acest sens, Curtea constată, sub primul aspect, ca fiind susținută probator, cel puțin la nivelul unei presupuneri rezonabile, împrejurarea că inculpatul a persistat în a săvârși acte materiale specifice laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală, în cele două variante reținute la acest moment procesual (ascunderea unor surse impozabile și înregistrarea în contabilitate de cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, în baza unor facturi fictive de achiziție, ambele în scopul fraudării masive a bugetului de stat, cu consecința cauzării unui prejudiciu estimat la peste 3.000.000 lei), timp de mai mulți ani (începând cu anul 2009 și până în anul 2013), fără ca acțiunile de control fiscal la care societatea pe care o administra a fost supusă în această perioadă și suspiciunile de fraudă exprimate în prezența sa de către inspectorii fiscali să-l fi determinat să abandoneze această cale, pe care, dimpotrivă, a continuat să o urmeze (de multe ori, adaptându-și acțiunile ilicite în funcție de constatările realizate cu ocazia acelor controale), chiar și după declararea societății respective drept contribuabil inactiv. În aceste condiții, este verosimil a crede că, aflat în libertate, inculpatul prezintă un risc major de a reitera același tip de comportament infracțional, a cărui împiedicare impune menținerea sa în stare de arest preventiv și exclude, prin chiar efectul legii (art.1602 alin.2 din Codul de procedură penală), posibilitatea liberării lui provizorii.
De asemenea, Curtea constată că atitudinea refractară manifestată de inculpat pe parcursul controalelor fiscale (caracterizată prin neprezentarea la invitațiile transmise de către inspectorii fiscali) și conduita procesuală oscilantă din prezenta cauză (în care exprimarea, în fața acestei instanțe, a unei poziții formale de recunoaștere a faptelor contrazice declarațiile și apărările sale anterioare) fac rezonabilă aprecierea că acesta nu este nicidecum dispus la a colabora în mod sincer cu organele de urmărire penală, în vederea lămuririi depline a cauzei, ci doar adoptă un comportament duplicitar, în funcție de interesul urmărit, astfel că liberarea lui provizorie poate afecta buna desfășurare a anchetei (care este în desfășurare, strângându-se încă probe), fiind prin urmare inoportună, din perspectiva scopului menționat în art.136 alin.1 din Codul de procedură penală.
Faptul instituirii unui sechestru în vederea garantării recuperării prejudiciului presupus a fi fost creat prin faptele penale imputate inculpatului nu poate fi privit ca un merit al acestuia, dispunerea unei astfel de măsuri realizându-se prin voința exclusivă a organului judiciar, în condițiile în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie, potrivit art.11 din Legea nr.241/2005, în timp ce inculpatul s-a menținut permanent în pasivitate, fără a întreprinde vreun demers voluntar de acoperire, fie și parțială, a acelui prejudiciu.
Inculpatul nu se poate prevala de egalitatea de tratament juridic cu celelalte două persoane cercetate în aceeași cauză în stare de libertate (inculpata L. M. G. și învinuita B. E., aceasta din urmă fiind chiar mama sa), în condițiile în care, din însăși descrierea situației de fapt avute în vedere la formularea învinuirilor, rezultă că presupusa contribuție a persoanelor respective la activitatea infracțională anchetată este mult mai redusă decât a lui și pare a îmbrăca forma de participație, mai puțin gravă, a complicității.
Susținerea că prima instanță nu a analizat înscrisurile prezentate de inculpat pe situația de fapt și nu a ținut seama de circumstanțele personale pretins favorabile acestuia este vădit nefondată, întrucât, din simpla lecturare a considerentelor încheierii recurate, rezultă în mod evident că instanța respectivă a avut în vedere, la pronunțarea soluției sale, atât înscrisurile la care s-a făcut referire, pe care le-a apreciat a nu fi de natură să înlăture presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele de evaziune fiscală imputate, pe care, în fața Curții, nici acesta nu le-a mai contestat, cât și datele ce îl caracterizează (vârsta tânără, nivelul superior al instrucției școlare, lipsa antecedentelor penale), pe care le-a considerat nerelevante în raport cu motivele care au justificat respingerea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, aceeași apreciere având-o și Curtea, în considerarea aspectelor deja evidențiate.
Curtea mai constată că nici durata arestării preventive a inculpatului nu justifică liberarea provizorie solicitată, întrucât aceasta se menține în limite rezonabile, față de complexitatea cauzei, în condițiile în care urmărirea penală s-a desfășurat până în prezent cu suficientă celeritate, fără a se constata perioade de inactivitate a organelor judiciare de anchetă.
Față de toate aceste considerente, întrucât încheierea Tribunalului este legală și temeinică, neconstatându-se, nici din oficiu, motive de casare a acesteia, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. A. I., care, aflându-se în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. A. I. împotriva încheierii din data de 11 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ .
În temeiul art.192 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. G. N. S. V. B.
GREFIER,
I. P.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 01 octombrie 2013
L.E.C. - T.B.S.I.P.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1626/2013. Curtea de Apel... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1642/2013. Curtea... → |
|---|
