Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1691/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1691/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-09-2013 în dosarul nr. 1691/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1691/R
Ședința publică din data de 20 septembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. U.
JUDECĂTOR: L. C.-N.
JUDECĂTOR: S. M.
GREFIER: VICTORIȚA S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de domnul procuror L. C..
Pe rol soluționarea recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 2 București împotriva sentinței penale nr.645 din data de 30 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat C. N., în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat C. C., cu delegația nr._/28.08.2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, depusă la dosar, lipsă fiind intimații – părți vătămate M. I. și O. M. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, învederează că primul motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii în ceea ce privește pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.271 alin.4 Cod penal, arătând că instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 3 luni închisoare, deși după aplicarea dispozițiilor art.3201 Cod procedură penală limita de pedeapsă era de maxim 2 luni închisoare.
Arată că cel de-al doilea motiv de recurs că vizează netemeinicia hotărârii sub aspectul aplicării unei pedepse, fără a se aplica și un spor la aceasta, având în vedere că a existat concurs de infracțiuni, că inculpatul este recidivist și că acesta a comis faptele în termenul de încercare al liberării condiționate. Astfel, apreciază că se impune aplicarea unui spor de 6 luni .
În consecință, solicită admiterea recursului formulat de parchet, casarea sentinței recurate și rejudecând în fond, reducerea pedepsei aplicate de la 3 luni la 2 luni și aplicarea unui spor la aceasta, de maxim 6 luni închisoare.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat C. N., având cuvântul, solicită admiterea primului motiv de recurs la parchetului, în sensul reducerii pedepsei și aplicării unei pedepse de 2 luni închisoare, având în vedere că inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art.3201 Cod procedură penală.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs al parchetului, solicită respingerea acestuia, apreciind că în cauză nu se impune aplicarea unui spor la pedeapsă.
Intimatul – inculpat C. N., având ultimul cuvânt, arată că a luat doar niște borcane.
După terminarea dezbaterilor se prezintă intimatul parte vătămată O. M. C. care învederează instanței că se constituie parte civilă cu suma de 800 lei.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.645/30.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ s-a dispus următoarele:
În baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e C.p. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.p. și art. 3201 alin. 7 C.p.p. a fost condamnat inculpatul C. N., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie.
În temeiul art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 646/17.05.2010, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin nerecurare și contopește restul de pedeapsă rămas neexecutat de 734 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta sentință, urmând să aplice inculpatului C. N. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art. 271 alin. 4 C.p. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.p.p. a fost condamnat inculpatul C. N. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.
În temeiul art. 61 C. pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 646/17.05.2010, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin nerecurare și contopește restul de pedeapsă rămas neexecutat de 734 zile închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință, urmând să aplice inculpatului C. N. pedeapsa cea mai grea de 734 zile închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C. pen. au fost contopite cele două pedepse rezultante aplicate inculpatului pentru comiterea faptelor deduse judecății, de 3 ani închisoare, respectiv 734 zile închisoare, urmând ca, în final, inculpatul C. N., să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C.p., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a și b C.p., pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 16.06.2013 la zi.
În temeiul art. 350 alin. 1 C. pr. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului C. N..
În temeiul art. 14 și art. 15 C.p.p. rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. cu aplic. art. 1357, 1381, 1385 C.civ. a fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă M. I. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 250 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă promovată de partea vătămată O. M. C..
În temeiul art. 116 C. pen. s-a dispus față de inculpatul C. N. măsura interzicerii dreptului de a se afla pe raza Municiului București pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 191 alin. 1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 750 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 16.06.2013, în jurul orelor 15:00-15:30, în timp ce se afla în apropierea restaurantului Intermacedonia, sector 2, București, inculpatul Ciocolea N. profitând de neatenția părții vătămate O. M. C., i-a sustras acesteia două sacoșe ce conțineau produse apicole și articole vestimentare. La scurt timp după comiterea faptei, inculpatul a fost depistat de către organele de poliție, având asupra sa bunurile sustrase. Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la suma de 700 lei.
Totodată, inculpatul C. N. s-a aflat la data de 16.06.2013 în municipiul București, deși avea interdicție de a se afla pe teritoriul acestui oraș pe o durată de 5 (cinci) ani, conform sentinței penale nr. 646/17.05.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin nerecurare, fiind liberat condiționat la data de 05.06.2013, dată de la care a devenit aplicabilă interdicția mai sus menționată.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut data de 16.06.2013, în jurul orelor 15:00-15:30, în timp ce se afla în apropierea restaurantului „Intermacedonia”, sector 2, București, inculpatul Ciocolea N., profitând de neatenția părții vătămate O. M. C., i-a sustras acesteia două sacoșe ce conțineau produse apicole și articole vestimentare. La scurt timp după comiterea faptei, inculpatul a fost depistat de către organele de poliție, având asupra sa bunurile sustrase.
Totodată, inculpatul C. N. s-a aflat la data de 16.06.2013 în municipiul București, deși avea interdicție de a se afla pe teritoriul acestui oraș pe o durată de 5 ani, conform sentinței penale nr. 646/17.05.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin nerecurare, fiind liberat condiționat la data de 05.06.2013, dată de la care a operat interdicția mai sus menționată.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere atât declarațiile date de către inculpat atât pe parcursul urmăririi penale cât și în faza judecării cauzei, prin care a recunoscut comiterea faptei și toate celelalte mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, astfel cum au fost indicate anterior, mijloace de probă pe care inculpatul și le-a însușit integral.
Astfel, la data de 16.06.2013 în jurul orelor 15.30, lucrători de poliție din cadrul Secției 8, aflându-se în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați de către numitul O. M. C. cu privire la faptul că, în urmă cu puțin timp, i-au fost sustrase două sacoșe în care se aflau produse apicole și vestimentare, în timp ce se afla în zona restaurantului „InterMacedonia”.
Cu privire la bunurile sustrase O. M. C. a declarat organelor de poliție că îi aparțineau numitului M. I., cu care urma să se întâlnească în zona de unde i-au fost sustrase, pentru a i le preda.
La sediul Secției 8 Poliție s-a prezentat și proprietarul bunurilor, numitul M. I., care a confirmat aspectele relatate de numitul O. M. C. privind bunurile sustrase.
Cu ocazia audierii, numitul O. M. C. a declarat că la data de 16.06.2013, în jurul orelor 09.00, a mers împreună cu M. I. în târgul „V.” pentru a-1 ajuta pe acesta să vândă produse apicole, vestimentare și de încălțăminte. În jurul orelor 14.00-14.30, bunurile pe care nu le-au vândut le-au introdus în două sacoșe, una de rafie de culoare albă și cealaltă din material textil de culoare verde și într-un rucsac. În sacoșa de culoare verde, acesta a relatat că avea un număr de șapte borcane cu miere, trei borcane de 800 gr, pe care era aplicată o etichetă de culoare galbenă cu prețul de 15 lei, patru borcane de 400 gr pe care erau lipite etichete de culoare galbenă cu prețul de 8 lei. Pe toate borcanele era lipită și o etichetă cu înscrisul „M. de salcâm - Producător S. I., jud. Suceava, .> Cu privire la sacoșa de culoare albă numitul O. M. C. a declarat că în aceasta se aflau cinci perechi de încălțăminte din care două perechi de pantofi din piele de culoare neagră, una având botul pătrat, marca "Vero Cojo", mărimea 43 iar cealaltă era marca "Nicolas" mărimea 41, o pereche de sandale de culoare maro, marca "Mafin" măsura 40, o pereche de ghete din piele de cloare negră marca "Z." și o pereche de teniși de culoare neagră marca "Nike" măsura 41, un tricou cu mânecă scurtă d culoare neagră mărimea L, având inscripționat în partea din față cu litere de culoare alb „Southpole”, un maiou cu două fețe, una de culoare bleu-marin și cealaltă de culoare verde, mărimea XL, o pereche de pantaloni scurți tip bermude de culoare bleu-marin, în lateral având culoarea galben, marca „Adidas”, mărimea L, având pe partea din față sigla Adidas și sigla N.B.A., o pereche de blugi %, de culoare gri, măsura 34, având pe partea din spate o etichetă cu inscripția „Southpol”, un prosop de culoare verde; două perechi de blugi % de culoare albastru, mărimea 34, marca Southpole", o pereche de blugi de culoare albastră, marca "Lexis", mărimea 36.
În continuare, s-a arătat că, având cele două sacoșe cu bunuri asupra sa, a plecat cu un mijloc de transport în comun, iar M. I. a plecat cu bicicleta, urmând a se întâlni la stația de autobuz a liniei 135 situată la Piața „I.”.
Ajuns în stația de autobuz „I.”, O. M. C. a mai arătat că s-a deplasat în direcția centrului comercial „InterMacedonia”, iar în timp ce se deplasa în acesta direcție, aflându-se în apropierea intersecției dintre . . fost acostat de un individ ce s-a desprins dintr-un grup de patru persoane, ca observând că are mai multe telefoane asupra sa, l-a întrebat dacă sunt de vânzare. I-a răspuns persoanei respective că telefoanele nu sunt de vânzare și a continuat deplasarea, însă a fost urmărit de acesta care a insistat și l-a întrebat de unde le-a furat.
După ce a scăpat de acel ins, O. M. C. a mai relatat că a traversat . a ajuns la locul de întâlnire, unde și-a rezemat bagajele de peretele magazinului și s-a deplasat aproximativ 10 metri la o cișmea aflată în zonă pentru a bea apă.
În momentul în care a ajuns la cișmea, acesta a fost abordat de alți doi dintre inșii ce se aflau în grupul de patru persoane întâlnit mai devreme, aceștia începând să-l întrebe de unde are telefoanele respective, de unde le-a furat. La scurt timp, în timp ce discuta cu cei doi, a observat dispariția celor două sacoșe amintite anterior.
Ulterior, în zonă a apărut un echipaj de poliție care i-a condus pe toți trei la sediul Secției 8 pentru verificări. Cu această ocazie cei doi indivizi care au abordat-o pe partea vătămată au fost identificați în persoanele numiților C. M. D. și D. M.. Apoi, organele de poliție, în timp ce se aflau la sediul Secției 8 Poliție, după ce au legitimat pe numiții C. M. D. și D. M. și i-au lăsat să plece, au aflat de la numitul O. M. C. că i-au fost sustrase mai multe bunuri.
Împreună cu O. M. C. și cu M. I., organele de poliție s-au deplasat în zona comiterii faptei, ocazie cu care, în urma verificărilor efectuate, în spatele blocului D3 situat pe .-114, sector 2, au fost prinse și identificate trei persoane după cum urmează: C. M. D., D. M. și inculpatul C. N..
În momentul depistării celor trei, partea vătămată M. I. a declarat organelor de poliție că pantofii de culoare neagră pe care îi avea în picioare C. N. îi aparțin, iar asupra acestuia au fost găsite cele două sacoșe reclamate a fi sustrase și rucsacul.
Cu ocazia controlului celor două sacoșe și a rucsacului au fost găsite bunurile descrise de partea vătămată anterior cu excepția perechii de pantofi ce se afla în picioarele inculpatului, a două perechi de pantaloni tip „bermude”, albastre, marca „Southpol”", o pereche de blugi de culoare albaștrii marca „Levis”, trei borcane cu miere de salcâm de 800 gr. La scurt timp, a fost găsit în zonă, la scara unui . miere pe care inculpatul îl ascunsese în locul unde doarme noaptea.
În continuare, toate persoanele descrise mai sus au fost conduse la secția 8 Polițe în vederea continuării cercetărilor.
Partea vătămată O. M. C. l-a recunoscut din planșe fotografice pe inculpat ca fiind persoana care l-a abordat și l-a întrebat dacă telefoanele ce la avea asupra sa sunt de vânzare, iar pe martorii C. M. D. și D. M. ca fiind cei doi inși care l-au urmărit și acostat după ce s-a îndepărtat de bicicletă.
Fiind audiat, martorul D. M. a declarat că la data de 16.06.2013, în jurul orelor 15.00 - 15.30, a mers în piața I. pentru a se întâlni cu un prieten al său pe nume „N.”, unde s-a întâlnit și cu C. M. zis „M.”, V. E. zis „E.”, precum și cu un prieten de-al lui E. pe care îl cunoaște sub numele de „B.”.
La un moment dat, pe lângă ei a trecut un individ, iar „E.” i-a spus lui „M.” că respectivul avea multe telefoane mobile asupra sa. După ce le-a fost indicată persoana în cauză, au mers după aceasta, traversând . mergând în fața centrului comercial „InterMacedonia”.
Martorul D. M. a precizat că a mers împreună cu C. M. pentru a o întreba pe partea vătămată dacă le vinde telefoanele pe care le avea asupra sa, iar în momentul în care au ajuns în apropierea acesteia, în timp ce se afla la o cișmea din fața supermarket-ului, partea vătămată a reclamat faptul că i-ar fi fost sustrase două sacoșe. Atunci, împreună cu „M.”, numitul D. M. a sesizat un echipaj de poliție cu privire la faptul că partea vătămată deține telefoane furate asupra sa, motiv pentru care au fost conduși toți trei la poliție pentru verificări. Ulterior, împreună cu C. M. au fost lăsați să plece și s-au deplasat în spatele blocului D3 situat pe .-114 pentru a se droga.
Martorul D. M. a mai arătat că, la scurt timp, lângă ei a apărut o persoana de sex bărbătesc pe care nu o cunoștea, imediat apărând și un echipaj de poliție ce era însoțit de o persoană care a declarat că cele două plase aflate în posesia persoanei ce venise lângă ei îi aparțin. Ulterior, a aflat de la organele de poliție identitatea persoanei ce avea plasele asupra sa, acesta fiind identificat în persoana inculpatului C. N.. Declarația martorului D. M. se coroborează cu declarația martorului C. M. zis „M.” care a confirmat în totalitate aspectele relatate de acesta.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală, inculpatul C. N. a prezentat o variantă proprie a celor întâmplate, prin care, implicit, a recunoscut săvârșirea faptei, avansând ipoteza neveridică conform căreia a crezut că cele două sacoșe cu bunuri pe care le-a sustras au fost abandonate de partea vătămată.
Astfel, acesta a declarat că la data 16.06.2013 în timp ce se afla în zona . intersecția cu . lancului), împreună cu V. E., C. M. și cu un prieten al acestuia, a văzut-o pe partea vătămată având asupra sa mai multe telefoane mobile. A mai arătat că s-a apropiat de partea vătămată și a întrebat-o dacă telefoanele sunt de vânzare, însă acesta nu a dorit să discute cu el și și-a continuat deplasarea, traversând . Centrul comercial „InterMacedonia” unde s-a oprit la cișmea pentru a bea apă. Inculpatul a mai relatat că martorul C. M. și prietenul său l-au urmărit pe insul respectiv pentru a vorbi cu acesta și l-au amenințat că îl vor duce la poliție pentru că are telefoane furate asupra sa, ceea ce s-a și întâmplat.
Văzând că cei doi pleacă cu partea vătămată spre Secția 8 Poliție, iar aceasta din urmă și-a abandonat bagajele lângă peretele centrului comercial, a luat cele două sacoșe și s-a deplasat cu ele în spatele blocului D3 situat pe .. 112-114, sector 2, unde i-a găsit pe „M.” și prietenul său. În timp ce se deplasa a observat că în sacoșele respective se aflau obiecte vestimentare și de încălțăminte precum și borcane cu miere, astfel că a luat o pereche de pantofi dintr-una din genți și s-a încălțat cu ei.
La scurt timp după ce a ajuns în spatele blocului D3, la fața locului a apărut un echipaj de poliție ce era însoțit de un alt ins care a afirmat că plasele și bunurile din ele îi aparțin.
Susținerile inculpatului conform cărora a sustras bunurile părții vătămate în timp ce aceasta din urmă se îndrepta împreună cu martorii D. M. și C. M. în direcția Secției 8 nu poate fi reținută, fiind contrazisă de declarațiile martorilor D. M. și C. M., care au susținut că în momentul în care aceștia s-au îndreptat către partea vătămată ce se afla lângă o cișmea din fața centrului comercial „Intermacedonia”, pentru a o întreba de telefoanele sale mobile, aceasta din urmă a reclamat faptul că i-ar fi fost sustrase două sacoșe, iar ulterior s-au deplasat împreună către organele de poliție.
În declarația dată în fața instanței de judecată, învestită cu soluționarea propunerii de arestare preventivă, inculpatul a avansat o nouă ipoteză, declarând că a luat bunurile respective pentru a le înapoia proprietarului acestora, susținere care, iarăși, nu poate fi reținută, fiind nesinceră, având în vedere și faptul că la scurt timp de la sustragerea bunurilor, inculpatul a fost depistat de organele de poliție fiind încălțat cu o pereche de pantofi găsită în gentile sustrase, aspect care trădează intenția inculpatului de a-și însuși bunurile părții vătămate.
Tot cu ocazia audierii sale pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că nu a avut cunoștință că are interdicție de a se afla pe raza Municipiului București, aspect care nu poate fi reținut, întrucât în urma verificărilor efectuate la Penitenciarul V., ultimul loc de detenție al inculpatului, s-a confirmat că acesta a luat la cunoștință la data de 07.07.2012 de conținutul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.906/18.06.2010 în cuprinsul căruia se specifică aplicarea măsurii de siguranță prev. de art.116 C.pen. a interdicției de a se afla în Mun. București pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În declarația la data de 03.07.2013, inculpatul a recunoscut că avea cunoștință de existența interdicției în cauză, încă de când se afla în Penitenciarul Rahova.
Fiind audiat de către instanță pe parcursul judecării cauzei, inculpatul a recunoscut comiterea faptei în modalitatea reținută de către instanță, declarațiile sale coroborându-se deplin cu toate celelalte mijloace de probă administrate în cauză, conf. art. 69 C.p.p.
Instanța de fond a constatat că, în drept
1. Fapta reținută în sarcina inculpatului C. N., constând în aceea că, la data de 16.06.2013, în jurul orei 15:00-15:30, în timp ce se afla în apropierea restaurantului „Intermacedonia”, sector 2, București, profitând de neatenția părții vătămate O. M. C., i-a sustras acesteia două sacoșe ce conțineau produse apicole și articole vestimentare, întrunește, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de fort calificat prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e) C.pen.
Examinând fișa de cazier a inculpatului C. N., s-a constatat că acesta a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind aplicabile dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.
2. Fapta aceluiași inculpat care, la data de 16.06.2013, în jurul orei 15:00-15:30 s-a aflat în municipiul București, deși avea interdicție de a se afla pe teritoriul Capitalei pe o durată de 5 ani, conform sentinței penale nr. 646/17.05.2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București, începând cu data de 05.06.2013 – a liberării condiționate, dată de la care a devenit aplicabilă interdicția în cauză, întrunește, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin. 4 C.pen.
La individualizarea pedepselor aplicate, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.p., scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C.p., prevederile art. 320 1 alin. 7 C.p.p. privind reducerea cu 1/3 a limitelor pedepselor stabilite de lege pentru infracțiunile deduse judecății, reținând în acest sens gradul ridicat de pericol social concret al faptelor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora, conduita inculpatului înainte de săvârșirea faptei caracterizată prin existența unor condamnări pentru săvârșirea unor fapte penale de același gen, starea de recidivă, dar și atitudinea sinceră a acestuia de recunoaștere și de regret a faptei comise, manifestată pe parcursul judecării cauzei.
În consecință, în raport de considerentele ce preced, în baza art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. e C.p. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a C.p. și art. 3201 alin. 7 C.p.p. îl va condamna pe inculpatul C. N. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă postcondamnatorie.
Întrucât fapta a fost comisă în termenul de încercare al liberării condiționate, în temeiul art. 61 C.p., va revocă beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 646/17.05.2010, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin nerecurare și contopește restul de pedeapsă rămas neexecutat de 734 zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită prin prezenta sentință, urmând să i aplice inculpatului C. N. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
Totodată, pentru același considerente, în baza art. 271 alin. 4 C.p. cu aplicarea art. 3201 alin. 7 C.p.p. a fost condamnat inculpatul C. N. la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești.
În temeiul art. 61 C.p., s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 646/17.05.2010, pronunțată în dosarul penal nr._ al Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin nerecurare și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 734 zile închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare stabilită prin prezenta sentință, urmând să aplice inculpatului C. N. pedeapsa cea mai grea de 734 zile închisoare închisoare.
Fiind în prezența concursului de infracțiuni, în temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b C.p. a contopit cele două pedepse rezultante aplicate inculpatului pentru comiterea faptelor deduse judecății, de 3 ani închisoare, respectiv 734 zile închisoare, urmând ca, în final, inculpatul C. N., să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, instanța apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită și aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei, prevăzute de art. 52 din C.pen.
În temeiul art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua și lit. b C.pen. Potrivit Deciziei nr. LXXIV/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza I – lit. c C.pen. nu se va face în mod automat, în stabilirea acestor pedepse accesorii instanța luând în considerare criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din C.pen.
Instanța de fond a apreciat că natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, precum și împrejurările cauzei și persoana inculpatului, aspecte deja analizate, conduc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, interzicerea acestor drepturi fiind proporțională cu gravitatea și urmările produse de fapta săvârșită de către inculpat.
În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 16.06.2013 la zi.
În temeiul art. 350 alin. 1 C. pr. pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului C. N..
Întrucât inculpatul a achiesat la pretențiile materiale ale părții vătămate fiind de acord să o despăgubească pe acesta cu suma solicitate, în condițiile în care sunt întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 14 și art. 15 C.p.p. rap. la art. 346 alin. 1 C.p.p. cu aplic. art. 1357, 1381, 1385 C.civ. a admis acțiunea civilă promovată de partea civilă M. I. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 250 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
Având în vedere că bunurile sustrase nu îi aparțin, instanța de fond a dispus respingerea, ca nefondată, a acțiunii civile promovată de partea vătămată O. M. C..
În temeiul art. 116 C. pen. s-a dispus față de inculpatul C. N. măsura interzicerii dreptului de a se afla pe raza Municiului București pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, având în vedere că prezența acestuia pe raza Capitalei constituie un real pericol pentru locuitorii săi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul aplicării greșite a unei pedepse de 3 luni închisoare pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de art.271 alin.4 C. pen. în condițiile în care pedeapsa prevăzută de lege este de la 1 la 3 luni iar în cauză s-au reținut dispozițiile art.3201 C. pr. pen. fără ca reducerea de 1/3 în aceste condiții să fie corect stabilită și, totodată, în ceea ce privește netemeinicia hotărârii atacate prin neaplicarea unui spor de pedeapsă dat fiind că ne aflăm în prezența unui concurs de infracțiuni iar inculpatul C. N. este recidivist.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate cât și din oficiu prin prisma dispozițiilor art.3856 alin.3 C. pr. pen., Curtea constată că recursul declarat de P. este fondat și va fi admis.
Sub aspectul situației de fapt reținută de prima instanță nu s-au formulat critici în prezenta cale de atac urmând ca și în această fază procesuală să se constate că inculpatul C. N. a săvârșit, în concurs, două infracțiuni, una de furt calificat în dauna părții vătămate Obrocianu M. C. prev. de art.208-209 lit.e C. pen. și respectiv, de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de art.271 alin.4 C. pen., aflându-se, la data comiterii faptelor în interdicție de a se afla pe raza municipiului București pe o durată de 5 ani conform dispozițiilor sentinței penale nr.646/17.05.2013 a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Inculpatul C. N. și-a recunoscut fără rezerve faptele comise și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă în baza probatoriului strâns la urmărirea penală pentru a beneficia de dispozițiile favorabile ale art.3201 C. pr. pen. privind reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, dispensând instanța de administrarea altor probe pe situația de fapt.
La individualizarea și dozarea pedepselor, judecătorul a avut în vedere toate criteriile instituite de art.72 C. pen. ale limitelor de pedeapsă prevăzute de Codul penal, natura și gravitatea faptelor comise, prejudiciul cauzat, atitudinea sinceră a inculpatului, starea lui de recidivă postcondamnatorie, aplicându-i pentru infracțiunea de furt calificat o pedeapsă de 3 ani închisoare și respectiv 3 luni pentru cea de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de art.271 alin.4 C. pen.
Această din urmă faptă este sancționată cu o pedeapsă cuprinsă între o lună și 3 luni iar prin aplicarea dispozițiilor art.3201 C. pr. pen. reducerea limitelor ei cu 1/3 atingea un maxim de numai 2 luni.
În aceste condiții, pedeapsa la care s-a orientat prima instanță este vădit nelegală iar Curtea, admițând recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București conform art.38515 pct.2 lit.d C. pr. pen., va casa în parte hotărârea primei instanțe și va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, reducând pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești la 2 luni închisoare reținând dispozițiile art.3201 alin.7 C. pr. pen.
Va menține dispozițiile privind revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.646/2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București și va contopi restul rămas neexecutat de 734 zile închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, respectiv 734 zile închisoare.
În baza regulilor concursului de infracțiuni prev. de art.33 lit.a și 34 lit.b C. pen., va contopi cele două pedepse rezultante aplicate inculpatului pentru comiterea faptelor deduse judecății, de 3 ani închisoare și 734 zile închisoare, în final, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, respectiv, 3 ani închisoare.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art.38517 alin.4 C. pr. pen. va fi dedusă prevenția inculpatului de la 16.06.2013 la zi.
Conform art.192 alin.2 C. pr. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.
Casează, în parte, sentinței penale nr.645/30.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București și rejudecând, în fond:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și repune pedepsele componente în individualitatea lor.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C. N. pentru infracțiunea prev.de art.271 al.4 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 C. pr. pen., de la 3 luni închisoare la 2 luni închisoare.
Menține dispoziția privind revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.646/2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București și contopește restul rămas neexecutat, de 734 zile închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 734 zile închisoare.
În baza art.33 lit.a – 34 lit.b C. pen., contopește cele două pedepse rezultante aplicate inculpatului pentru comiterea faptelor deduse judecății, de 3 ani închisoare și 734 zile închisoare, urmând ca în final, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Deduce prevenția inculpatului de la 16.06.2013 la zi.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.09.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
E. U. L. C.-NinuStan M.
Proces-verbal
pentru jud. U. E. pensionată
începând cu data de 01.10.2013, semnează,
PREȘEDINTE SECȚIE,
GREFIER,
Victorița S.
Red. E.U.
Dact. A.L. 2 ex./06.11.2013
Jud. sect.2 București – jud.: C. T.F.
| ← Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








