Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1729/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1729/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 1729/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I A PENALĂ

DECIZIA PENALA NR. 1729

Ședința publică din data de 24 septembrie 2013

Curtea constituită din:

Președinte:A. N.

Judecător:M. O.

Judecător:C. E. R.

Grefier:A. P.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror F. D..

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria G. împotriva sentinței penale nr. 447/2013, din data de 14.02.2013, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns: intimatul – inculpat N. K. S., reprezentat juridic de apărător ales, avocat E. B., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, intimat – parte civilă P. D. și asiguratori de răspundere civilă: B. Asiguratorilor de Autovehicule din România și H. A. – Polonia.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public arată că recursul P. de pe lângă Judecătoria G. vizează aspecte de nelegalitate a pedepsei, respectiv aceasta este situată în afara limitelor legale; pedeapsa pentru fapta prev. de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal este de 2 ani închisoare, iar cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală rezultă că limita să coboară la 1 an și 4 luni închisoare.

Fără să se rețină nici o circumstanță atenuantă instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare.

P. urmare, solicită, în principal, să se aplice inculpatului, pentru fapta săvârșită, pedeapsa minimă de 1 an și 4 luni închisoare și nu 1 an închisoare, astfel cum a dispus instanța de fond.

Totodată, înțelege să extindă motivele de recurs ale parchetului în sensul că instanța trebuia, pe lângă pedeapsa principală, să aplice și pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a teza a II –a și lit. b Cod penal, iar urmare a suspendării condiționate, să se suspende și executarea acestor pedepse accesorii.

Apărătorul ales al intimatului – inculpat solicită respingerea recursului declarat în cauză de P. de pe lângă Judecătoria G., ca nefondat, și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond; solicită să se constate că, într-o primă parte, instanța de fond în mod corect a dat eficiență disp. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, în sensul că a redus limita minimă a pedepsei de la 2 ani la 1 an și 4 luni închisoare, iar ulterior, într-o a doua fază, a dat eficiență prevederilor art. 77 Cod penal; reține instanța de fond, în mod expres, în cuprinsul hotărârii (pag 4), circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Ca atare, apreciază că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp. art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, în sensul că a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an și 4 luni la 1 an închisoare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

P. sentința penală nr. 447/14.02.2013, Judecătoria G., în baza art. 178 alin.1,2 Cod penal cu aplic. art. 320/1 Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul N. KAZIMIERZ S. la 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 81-82 C.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani termen de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen.

S-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă P. D., domiciliată în oraș Sliven, ., . în contradictoriu cu H. A. TOWARZYSTWO UBEZPIECZEN S.A. - POLONIA - prin mandatar . DE asigurare REASIGURARE SRL, cu sediul în mun. București, sector 4, ., ., . B. A. DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA, cu sediul în mun. București, sector 2, .. 40-40Bis.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul din 25.09.2012 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria G. s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N. KAZIMIERZ S. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. și ped. de art. 178 alin.1 și 2 C.pen.

În fapt, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că la 26.06.2012 în timp ce conducea ansamblul auto compus din cap tractor TIR înmatriculat sub nr. SLU 22 PV și cisterna înmatriculată sub nr. SLU 33 KW pe DJ 507 în direcția G. – Oinacu, într-o curbă deosebit de periculoasă în pantă, observând că un alt autovehicul venea din sens opus, inculpatul a acționat frâna brusc, astfel că vehiculul a intrat în balans, cisterna derapând și deplasându-se pe contrasens unde a intrat în coliziune cu partea stângă față a vehiculului ansamblu cap tractor înmatriculat sub nr. A 3936 KX și remorca înmatriculată sub nr. A 0521 EK condus regulamentar din sensul opus de numitul P. Plamen Todorov.

Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto bulgar P. Plamen Todorov.

Raportul medico legal de necropsie nr. A_ nr. unic 1985/27.06.2012 eliberat la data de 27.07.2012 de SJML G., a concluzionat că moartea a fost violentă datorându-se hemoragiei subarahnoidiene consecutiv fracturii de bază de craniu survenită în urma unui politraumatism (multiple fracturi costale, rupturi de organe interne, fractură membru inferior, plăgi) prin accident rutier, constatându-se că sângele recoltat de la cadavru conține alcool 0,30 la mie și existența legăturii de compatibilitate directe necondiționate între leziunile traumatice și deces.

Raportul de expertiză tehnică auto nr. 46/14.08.2012 a concluzionat că starea de pericol a fost creată de numitul N. KAZIMIERZ S., conducătorul autotrenului cu numerele de înmatriculare SLU 22 PV/SLU 33 KW, care abordând o curbă deosebit de periculoasă cu o viteză ce a determinat . autotrenului, pătrunzând pe contrasens, a acroșat cu partea lateral stânga spate a semiremorcii, partea frontal stânga față a cabinei autotrenului cu numerele de înmatriculare A 3936 KX/A 0521 EK, condus de P. PLAMEN TODOROV, încălcând dispozițiile art. 48 din OUG 195/2002 fără ca P. Plamen Todorov, să fi avut posibilitatea de a evita și preveni accidentul, conducătorul auto bulgar, la rândul său încălcând dispozițiile legale care interzic conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului.

Fapta săvârșită se probează cu:

- Proces-verbal de cercetare la fața locului din 26.06.2012 cu planșa fotografică și schița accidentului, întocmit de organele de poliție din cadrul Poliției Mun. G. - B. Rutier;

-CD - ul cu nr._/06.07.2012, cu capacitatea de 700 MB, cu . E49A - EBF7, sigilat de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ G., ce conține imagini de la locul accidentului;

-Raport Medico - Legal de Necropsie nr. A_, nr. unic 1985/27.06.2012 eliberat la data de 27.07.2012 de SJML G.;

-Buletine de analiză toxicologică alcoolemie privind pe învinuit și victimă;

-Raport de Expertiză Tehnică Auto nr. 46/14.08.2012 întocmit de expert tehnic B. M.;

-Declarații învinuit N. KAZIMIERZ S..

La Judecătoria G. cauza a fost înregistrată sub nr._ .

Fiind audiat în instanță în prezența interpretului de limbă polonă, inculpatul a declarat că recunoaște fapta, că se consideră vinovat de cele întâmplate și că este de acord să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Instanța a procedat la condamnarea inculpatului, la individualizarea pedepsei urmând a avea în vedere circumstanțele personale ale acestuia, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind încadrat în muncă și nu în ultimul rând, atitudinea cooperantă cu organele judiciare, faptul că s-a prezentat în fața instanței, cu toate că domiciliază în Polonia și prin natura serviciului (șofer profesionist la o firmă de transport) este pus în situația de a efectua deplasări cu destinații diverse.

Instanța a considerat că scopul pedepsei va putea fi atins fără executarea acesteia, astfel că a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. potrivit cu care săvârșirea unei infracțiuni în cursul termenului de încercare conduce la revocarea suspendării și la executarea în întregime a pedepsei care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

În ceea ce privește latura civilă, s-au reținut următoarele:

Soția victimei accidentului a declarat în faza de urmărire penală că se constituie parte civilă și că urmează să-și precizeze pretențiile în fața instanței (fila 40 dosar urmărire penală) aspect reținut și în rechizitoriu, însă aceasta a fost prezentă numai la unul din termenele premergătoare (acordate pentru a se pune în discuție cererea inculpatului de prelungire a dreptului de circulație), fără a se prezenta apoi la judecata fondului, cu toate că a fost citată (fila 64 dosar instanță).

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria G., criticând-o pentru nelegalitatea pedepsei.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței recurate în raport de criticile aduse, precum și conform prevederilor art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani, așa încât prin reducerea cu o treime a limitei minime, pedeapsa putea fi coborâtă cel mult până la 1 an și 4 luni închisoare.

Pe cale de consecință, aplicarea unei pedepse de 1 an este nelegală, motiv pentru care, Curtea, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va admite recursul declarat în cauză, va casa în parte sentința și, în fond, va proceda conform celor arătate.

Va menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria G., împotriva sentinței penale nr. 447/14.02.2013 a Jud. G..

Casează în parte, sentința recurată și rejudecând pe fond:

Majorează cuantumul pedepsei aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin.1 și 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p., de la 1 an închisoare, la 1 an și 4 luni închisoare, cu aplic. art. 71-64 al. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C.p.

În baza art. 81 - 82 C.p. suspendă condiționat executarea pedepsei, pe o durată de 3 ani și 4 luni, termen de încercare.

În baza art. 71 al. 5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni.

Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.

În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă .

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

A. N. M. O. C. E. R.

GREFIER

A. P.

Red. A.N.

Dact.G.P.

2 ex.

Red. C. D. – Judecătoria G. – Cauze Generale

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1729/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI