Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 529/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 529/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 529/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 529
Ședința publică din data de 20.03.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. D.
JUDECĂTOR: P. DUMITRIȚA
JUDECĂTOR: C. V.
Grefier: C. G.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat d-nul procuror P. R..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul formulat de inculpatul S. N. împotriva încheierii de ședință din data de 13.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul_ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat personal, în stare de arest și asistat de apărătorul ales, av. L. D. în baza împuternicirii avocațiale ._/2013.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că dosarul este la primul termen de recurs.
Curtea acordă posibilitatea apărătorului ales să ia legătura cu recurentul-inculpat.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită încuviințarea depunerii de înscrisuri în circumstanțiere, respectiv certificatul de naștere al copilului minor S. G.-N. și acte medicale din care rezultă că soția inculpatului nu are venituri și este într-o stare de sănătate gravă, precizând că partea pe care o asistă este singurul întreținător al familiei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită ca, în temeiul art. 67 C.p.p., să se încuviințeze depunerea de înscrisuri în circumstanțiere.
Curtea încuviințează depunerea de înscrisuri în circumstanțiere, considerându-le utile soluționării cauzei.
Apărătorul recurentului-inculpat depune la dosar înscrisuri în circumstanțiere.
Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat de inculpatul S. N..
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat și casarea încheierii atacate, iar în urma rejudecării să se admită cererea de liberare condiționată, având în vedere că condițiile de admisibilitate, temeinicie și necesitate au fost îndeplinite în cauză. Precizează că din probele administrate până în prezent nu rezultă necesitatea menținerii stării de arest pentru îndeplinirea scopului procesului penal sau pentru desfășurarea normală a procesului penal. Arată că față de necesitatea menținerii inculpatului în stare de arest în scopul realizării urmăririi penale, fiind o infracțiune economică, toate actele financiar-contabile au fost ridicate, inclusiv calculatoarele, iar recurentul-inculpat nu are cum să altereze adevărul prin distrugerea mijloacelor de probă.
Față de influențarea altor părți în cauză sau martori, apărătorul recurentului-inculpat arată că aceasta este imposibil, atâta timp cât inculpatul principal T. este arestat în altă cauză, iar ceilalți doi coinculpați au fost audiați și nu se pune problema denaturării adevărului.
Precizează că declarația de recunoaștere a inculpatului sau învinuitului nu a fost niciodată „regina probelor”, organul de urmărire penală având obligația să aducă probe obiective, altele decât declarația inculpatului din care să rezulte existența vinovăției.
Mai arată că încheierea atacată a instanței de fond are vicii fundamentale, în sensul că se motivează în baza pericolului social concret ce-l prezintă persoana inculpatului, ceea ce art. 1602 alin. 2 C.p.p. nu prevede, apreciind că dispozițiile legale în materie obligă judecătorul să analizeze dacă există posibilitatea realizării scopului procesului penal cu inculpatul în stare de libertate cu aplicarea unei măsuri mai puțin restrictivă de libertate. Arată că există o decizie a Î.C.C.J., prin care se reține că instanța de control trebuie să reanalizeze motivele și temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive.
Subliniază că instanța de fond s-a axat, în principal, pe amploarea activității infracționale a grupului și mai puțin pe pericolul social concret ce-l prezintă persoana recurentului-inculpat, care nu este dovedit sub nicio formă, precizând că acesta activează în societăți comerciale de peste 20 de ani în mod legal, a achitat în permanență impozitele la stat, are o familie stabilă și nu prezintă un pericol pentru societate. Apărătorul recurentului-inculpat subliniază situația în care, suspecți de evaziune fiscală pentru sume mult mai de mari, președinți de cluburi sportive, stau în libertate, iar pentru partea pe care o asistă se aplică această măsură restrictivă de libertate de excepție.
Apărătorul recurentului-inculpat arată că la pagina 6, alin. 6 din încheierea atacată, chiar instanța de fond spune că se impune cercetarea în stare de libertate a inculpatului, dar revine și respinge cererea motivat pe acel pericol social pentru ordinea publică și pe temeinicia presupusei fapte.
Față de temeinicia presupusei fapte, apărătorul recurentului-inculpat arată că se susține că inculpatul ar fi emis două facturi „fictive”, care nu au fost completate și nu s-a livrat marfa de la două societăți în valoare de aproximativ 2._ lei, pe care le-a primit S.C. Violil .. care nu le-a înregistrat în contabilitate, iar din referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de către poliție se precizează că facturile emise de inculpat nu au fost înregistrate în propria contabilitate și nici în contabilitatea cumpărătorului, și nu au fost plătite, apreciind că în cauza de față nu sunt întrunite elementele infracțiunii de evaziune fiscală atâta timp cât acele facturi nu au fost plătite fără ca marfa să fie primită, precizând că în lipsa plății nu există fapta penală.
Învederează că în referatul întocmit de organul de urmărire se arată că cel care a primit marfă și a încasat banii, a transferat acei bani în Bulgaria și ar fi evazionat statul român cu suma de 1._ lei, precizând că toată cifra de faceri a inculpatului T. nu ajunge la o asemenea valoare.
Atrage atenția asupra încheierii de arestare preventivă a părții pe care o asistă unde se spune pe situația de fapt că s-au emis cele două facturi care au fost omise la înregistrarea în contabilitate, iar prin aceasta inculpatul ar fi complice la infracțiune, precizând că în dreptul penal nu există complicitate pentru infracțiuni omisive.
Precizează că judecătorul de fond și-a depășit atribuțiile judecătorești în sensul că se motivează încheierea atacată printr-o prezumție de activitate infracțională a recurentului-inculpat care nu a fost arestat pentru o asemenea faptă și există indicii în acest sens. În plus, solicită a se avea în vedere că scopul măsurii arestării preventive este acela de a preveni sustragerea părții de la procesul penal, iar la luarea acesteia se ține cont și de alte situații speciale, iar în cazul de față situația familială a recurentului este una specială, având un copil acasă și o soție care necesită a fi operată urgent, cu tensiune severă, fiind supraponderală.
În concluzie, apărătorul recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar rejudecând solicită admiterea cererii și punerea în libertate a părții pe care o asistă, apreciind că S. N. nu prezintă un pericol social astfel după cum s-a descris de către instanța de fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C.p.p., respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de inculpatul S. N., constatând că, în speță, s-au formulat apărări ce țineau mai degrabă de fondul cauzei, precizând că obiectul prezentului dosar este un recurs la o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, considerând că instanța de fond a reținut în mod temeinic și legal că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143, 681 și 148 alin. 1 lit. f) C.p.p., considerând că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată, având în vedere activitatea infracțională gravă reținută în sarcina inculpatului de complicitate la evaziune fiscală, numărul mare de persoane implicate, valoarea ridicată a prejudiciului nerecuperat.
De asemenea, reprezentantul Ministerului Public apreciază că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată și sub aspectul oportunității și proporționalității, arătând că intervalul de timp dintre luarea măsurii arestării preventive și formularea cererii de liberare este unul foarte scurt, iar rezonanța socială a faptei nu a fost stinsă, constatând că măsura arestării preventive are o durată rezonabilă în prezenta cauză.
Față de proporționalitatea măsurii arestării preventive, se arată că măsura luată este proporțională cu scopul urmărit, respectiv acela de a prezerva ordinea publică și de a preveni o eventuală continuare a activității infracționale de către inculpat.
Având ultimul cuvânt, recurentul-inculpat S. N. arată că nu a avut niciodată probleme cu justiția și solicită a i se acorda posibilitatea de a fi alături cu familia sa.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 13 martie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală (dosar nr._ ), a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S. N. (fiul lui S. și S., născut la data de 28.03.1970 în Loc. Vidra, jud. V., CNP_, arestat în baza MAP nr. 28/UP/27.02.2013, emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală), ca nefondată, cu obligarea inculpatului, în baza art.192 al.2 C.p.p., la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a constată că, deși în speță sunt îndeplinite formal cerințele prev. de art.1602 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile intenționate pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea ce nu depășește 18 ani, s-a apreciat că nu este întrunită și cerința reglementată prin alin. 2 al art. 1602 Cod procedură penală, în contextul în care natura și gravitatea deosebită a faptelor pentru care este cercetat, modalitatea concretă de săvârșire a acestora, numărul mare al persoanelor implicate, scopul urmărit, obținerea de foloase materiale, perioada lungă de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, atingerea adusă ordinii publice, constituie date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului.
Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopul procesului penal poate fi realizat în bune condițiuni prin lăsarea acestuia în libertate provizorie.
Însă faptele pentru care sunt cercetați inculpații au afectat echilibrul social firesc și au creat o stare de temere care poate justifica – în rândul opiniei publice – o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, de insecuritate socială.
Numărul mare al persoanelor implicate, perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, în mod repetat, sumele mari de bani vehiculate și presupus încă obținute din comiterea faptelor, atingerea adusă și cea care poate fi adusă în continuare ordinii financiare și comerciale, spațiul larg de desfășurare a activităților ilicite – raportat atât la teritoriul României, cât și al unor țări din Europa – necesitatea prevenirii riscului ca inculpații să se sustragă cercetării penale – îngreunând astfel desfășurarea procesului penal, sunt tot atâtea criterii de apreciere în concret a gradului de pericol social pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.
Pe de altă parte, Tribunalul a avut în vedere atitudinea acestuia față de faptele comise și urmările lor, din conduita sa nerezultând că ar manifesta o atitudine de acceptare a faptului că s-au încălcat prevederile legale și cu atât mai puțin de regret.
Din această perspectivă, natura și gravitatea deosebită a activității infracționale a inculpatului, precum și puternica rezonanța socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale periclitate, îndreptățesc convingerea că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar, măsură ce ar fi de natură să transmită un mesaj negativ opiniei publice, în sensul tolerării de către autorități a sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, chiar în situația unui cuantum însemnat al prejudiciului, cu consecința diminuării sumelor colectate la bugetul statului, care susțin îndeplinirea de către stat a obligațiilor asumate față de cetățeni.
S-a mai arătat de către Tribunal că textul art. 163 alin. (1) C.proc.pen. - privind măsurile asigurătorii - a suferit o modificare în privința scopului pentru care pot fi luate măsurile asigurătorii, astfel încât, pe lângă repararea pagubei produse prin infracțiune și garantarea executării pedepsei amenzii, se urmărește și garantarea confiscării speciale.
Sub acest aspect, Tribunalul a subliniat că buna desfășurare a procesului penal presupune, inter alia, luarea măsurilor asigurătorii atât în vederea recuperării prejudiciului, cât și în vederea confiscării speciale; or, la dosarul de urmărire penală, există date că inculpatul însuși derulează activități prin care maschează proveniența banilor rezultați din evaziune fiscală (a se vedea, în acest sens, anexele de la adresa ONPCSB conținând rulajele conturilor bancare ale societăților FINEOIL MARKET SRL, . SRL și . SRL si .).
S-a mai arătat că datele personale ale inculpatului nu sunt de natură a justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună.
Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal (la data de 14.III.2013) a declarat recurs inculpatul S. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale.
Analizând hotărârea recurată, Curtea - în baza art. 38515 pct. 1 litera b Cod procedură penală - va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a constatat - în mod corect - că în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, dar că admiterea cererii este condiționată de îndeplinirea unor cerințe legale.
Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Soluția instanței de fond este corectă și rezultă din comportamentul infracțional al inculpatului (recurent în speță), reținându-se că acesta a comis fapta în forma continuată.
Astfel, inculpatul S. N. este cercetat - în stare de arest preventiv - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art.26 Cod penal, rap.la art.9 alin.1, lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că, în perioada decembrie 2011 – noiembrie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în calitate de administrator al . SRL și . SRL, l-a ajutat, cu intenție, pe inculpatul T. S. F. prin emiterea în mod succesiv a mai multor facturi fiscale fictive înregistrate ca atare de . prin care această societate și-a diminuat baza impozabilă, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Este adevărat că la dosar nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau date că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, însă Curtea – în acord cu judecătorul fondului – constată că în aprecierea oportunității acestei măsuri este necesară analiza posibilității realizării pe calea acestei proceduri a scopului măsurilor preventive stabilit prin dispozițiile art.136 alin.1 C.pr.pen.
Astfel, Curtea apreciază că – la momentul procesual analizat – procesul penal nu poate continua decât cu inculpatul (recurent în speță) în stare de arest, întrucât pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta acesta - dacă s-ar afla în stare de libertate - este dat de: natura și gravitatea deosebită a faptelor concrete imputate acestuia; pluralitatea de fapte și făptuitori, forma continuată în care au fost săvârșite; împrejurările și modalitatea în care se prefigurează că a acționat inculpatul S. N., alături de alții; cuantumul foarte mare al prejudiciilor cauzate, și care se puteau amplifica în cazul neintervenției organelor de anchetă; perseverența inculpatului S. N. și a coinculpaților cercetați în aceeași cauză, din înmulțirea alarmantă a infracțiunilor de aceeași natură cu impact negativ asupra bugetului de stat și a relațiilor comerciale, din angrenarea unui număr tot mai mare de persoane constituite în grupuri organizate, care au ca scop comiterea unor fapte similare cu cele pentru care este cercetat recurentul din speță și ceilalți coinculpați.
Situația personală a inculpatului, recurent în speță, nu poate fi relevantă la acest moment procesual, chiar dacă, examinate în mod singular, elementele care caracterizează persoana acestuia i-ar putea fi favorabile, Curtea apreciază că hotărârea Tribunalului București este legală și temeinică, în condițiile în care, de la data rămânerii definitive a încheierii de luare a măsurii arestării preventive (27.II.2013), până la data la care a fost formulată cererea de liberare provizorie (7.III.2013), a trecut un timp scurt, astfel încât solicitările apărării constituie critici de fond care antamează temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestări preventive, acestea nu pot reprezenta obiect al cererii de liberare sub control judiciar.
Toate aceste elemente conduc la necesitatea intensificării eforturilor de reprimare a acestui tip de infracțiuni – mai ales în condițiile actuale de criză economică și financiară - atât pentru conservarea ordinii publice și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte, dar și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită astfel de fapte.
Constatând culpa procesuală a recurentului, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către inculpatul S. N. împotriva încheierii de ședință din data de 13.03.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul_ .
Obligă pe recurentul-inculpat la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. D. P. DUMITRIȚA C. V.
GREFIER,
C. G.
red.D.Pic.
dact.L.G.
ex.2
red.C.B.-T.B.-S.II.P.
| ← Violarea de domiciliu. Art.192 C.p.. Decizia nr. 350/2012.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
